Obligaţie de a face. Sentința nr. 102/2016. Tribunalul ILFOV
| Comentarii |
|
Sentința nr. 102/2016 pronunțată de Tribunalul ILFOV la data de 19-01-2016 în dosarul nr. 102/2016
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL ILFOV
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 102
Ședința publică de la 19 Ianuarie 2016
Completul compus din:
PREȘEDINTE E. M. O.
Grefier C. E. S.
Pe rol judecarea cauzei privind pe reclamantul M. A. în contradictoriu cu pârâtele C. JUDEȚEANĂ ILFOV PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE ASUPRA TERENURILOR și C. L. ȘTEFĂNEȘTII DE JOS PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE ASUPRA TERENURILOR, având ca obiect „obligație de a face”.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reclamantul, prin avocat cu împuternicire avocațială aflată la fila 3 din dosarul Judecătoriei B., și pârâta C. L. Ștefăneștii de Jos pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor, prin avocat cu împuternicire avocațială aflată la fila 42 din dosarul Judecătoriei B., lipsă fiind pârâta C. Județeană Ilfov pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că reclamantul nu a evaluat terenul în litigiu, după care,
Apărătorul reclamantului depune la dosar note scrise și ghid privind valorile orientative ale proprietăților imobiliare din Județul Ilfov din anul 2015.
Tribunalul pune în discuție competența instanței de soluționare a prezentei cauze.
Apărătorul reclamantului apreciază că Tribunalul Ilfov nu este competent general, material și teritorial să judece prezenta cauză, ci judecătoria, prin raportare la valoarea și obiectul litigiului.
Apărătorul pârâtei învederează faptul că în ceea ce privește competența materială a instanței există 2 concepții, respectiv competența atrasă de disp. art.53 alin.2 din Legea nr.18/1991 coroborate cu disp. art.1, Titlul XIII din Legea 247/2005, iar o altă concepție ar fi că este atrasă competența, în materia de fond funciar, de disp.art.94 pct.1, lit.j din Codul de procedură civilă. Apreciază că nu tribunalul este competent să soluționeze prezenta cauză și solicită să se constate ivit conflictul negativ de competență și să se trimită cauza la Curtea de Apel București în vederea soluționării conflictului negativ de competență.
Tribunalul reține cauza în pronunțare asupra competenței de soluționare a cauzei.
TRIBUNALUL
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. la data de 02.07.2015 sub nr._ , reclamantul, M. A. în contradictoriu cu pârâtele, C. JUDEȚEANĂ ILFOV PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE ASUPRA TERENURILOR, C. L. ȘTEFĂNEȘTII DE JOS PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE ASUPRA TERENURILOR, a solicitat modificarea titlului de proprietate nr._/06.03.1995 si corectarea datelor de identificare cadastrala pentru suprafața de 0,0600 ha din .,516,517 in . si 533 si a vecinatatilor, conform procesului verbal de punere in posesie nr.14/25.07.2014.
In motivarea cererii reclamantul arată că titlul de proprietate nr._/06.03.1995 a fost eliberat defunctului M. D C., pentru suprafața de 1,5100 ha.
Cu ocazia întocmirii documentației cadastrale pentru înscrierea dreptului de proprietate pentru aceasta suprafața in cartea funciara s-a constata că datele de identificare cadastrala ale amplasamentului terenului in suprafața de 0,0600 ha din .,516,517 sunt greșit.
In drept, art. 58 din Legea 18/1991.
Parata, C. L. ȘTEFĂNEȘTII DE JOS PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE ASUPRA TERENURILOR la data de 30.07.2015 a formulat întâmpinare prin care recunoaște în tot pretențiile reclamantului solicitând admiterea acțiunii in sensul modificării titlului de proprietate nr._/06.03.1995, titular M. D C., conform procesului verbal de punere in posesie nr.14/25.07.2014. datele de identificare sunt greșite aparținând altui imobil, situat în . și înscris în Ordinul Prefectului nr. 654/02.06.2005.
La data de 14.10.2015, prin Sentința civilă nr.6674, Judecătoria B. a admis excepția de necompetență materiala și a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Tribunalului Ilfov.
Deliberând asupra competenței de soluționare a cauzei, tribunalul reține următoarele:
Competența materială a unei instanțe este reprezentată de posibilitatea acesteia acordată în mod expres de lege de a proceda la judecarea unei cauze. Având în vedere că normele privind competența materială a unei instanțe judecătorești sunt stabilite prin norme imperative, legiuitorul a considerat că trebuie să stabilească un mijloc procesual atât la îndemâna părților, cât și a instanței, prin care aceștia pot proceda la realizarea ocrotirii efective a acesteia. Acest mijloc procesual a fost consacrat de către legiuitor în forma excepției de necompetență materială.
Legat de competența materială a unei instanțe judecătorești învestite cu judecarea unei cauze având ca obiect constatarea nulității absolute a unui titlu de proprietate, tribunalul constată următoarele:
Competența materială a unei instanțe judecătorești presupunând posibilitatea acordată acesteia în mod expres de prevederile legale corespunzătoare în vigoare, instanța consideră că cel mai important demers în vederea justei soluționări a excepției este determinarea exactă a acelor texte legale care acordă această posibilitate urmată de respingerea sau admiterea excepției în funcție de instanța stabilită expres de lege.
În determinarea textului legal corespunzător demersului individualizării competenței instanței, tribunalul retine că este relevantă cercetarea obiectului acțiunii, deoarece legiuitorul înțelege să realizeze o împărțire a competențelor în funcție de obiectul acțiunii, natura sau valoarea acesteia.
De asemenea, tribunalul reține că obiectul prezentului litigiu nu este reglementat de niciuna din dispozițiile legale speciale din materia fondului funciar, ceea ce atrage incidența prevederilor de drept comun cuprinse în Codul de procedură civilă.
Prin urmare, tribunalul, cercetând obiectul acțiunii cu care a fost sesizată, constată că reclamanții au solicitat pronunțarea unei hotărâri prin care să se constate modificarea Titlului de proprietate nr._/06.03.1995, în sensul identificării corecte a datelor cadastrale privind suprafața de 0,0600 ha din .,516,517 în . și 533.
Potrivit art. 94 pct. 1 lit. h C. proc. civ., judecătoriile judecă în primă instanță cererile privind obligațiile de a face sau de a nu face neevaluabile în bani, indiferent de izvorul lor contractual sau extracontractual, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe.
Astfel, prin „obligație de a face” se înțelege orice prestație pozitivă din partea pârâtului.
De asemenea, se observă că, această normă atributivă de competență pune probleme de delimitare în raport cu cererile care, deși au ca obiect obligații de a face neevaluabile în bani, sunt date de lege în competența altor instanțe. Sub acest aspect, tribunalul reține că obiectul prezentului litigiu nu este reglementat de niciuna din dispozițiile legale speciale din materia fondului funciar, ceea ce atrage incidența prevederilor de drept comun cuprinse în Codul de procedură civilă.
Prin urmare, se impune a fi stabilit dacă, prin raportare la obiectul cauzei sunt incidente dispozițiile art. 94 pct. 1 lit. h C. proc. civ.. Astfel, având în vedere că reclamantul solicită modificarea unui titlu de proprietate, tribunalul constată că acesta solicită ca pârâtele să fi obligate să efectueze o prestație în favoarea reclamantului.
Pe de altă parte, tribunalul reține că, și în ipoteza în care obiectul acțiunii este apreciat ca fiind evaluabil, devin incidente prevederile art. 94 pct. 1 lit. k C. proc. civ., potrivit cu care, judecătoriile judecă în primă instanță orice alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 lei inclusiv, indiferent de calitatea părților, profesioniști sau neprofesioniști.
Astfel, sub aspectul patrimonial al cererii deduse judecății, tribunalul constată că aceasta are un asemenea caracter, dat fiind faptul că dreptul subiectiv ce intră în conținutul raportului juridic litigios poate fi exprimat valoric. A susține că acțiunea în desființarea unui act juridic producător de consecințe patrimoniale nu are caracter evaluabil în bani înseamnă a ignora natura însăși a dreptului pe care se fundamentează acțiunea, drept care este personal și cu conținut economic. Or, dreptul subiectiv litigios este însuși dreptul de proprietate asupra imobilului teren în suprafață de 600 mp.
Prin urmare, având în vedere obiectul cererii, fie caracterul neevaluabil, fie cel evaluabil al acestuia, precum și valoarea astfel cum a fost indicată de reclamant la termenul din data de 19.01.2016 (17.280 lei), în conformitate cu prevederile art. 94 pct. 1 lit. k C. proc. civ., competentă de a judeca cauza din punct de vedere material este judecătoria.
Pentru aceste motive, avand in vedere norma legala imperativa mentionata care reglementeaza un caz de competenta materiala de la care nu sunt permise derogari, vazand si dispozitiile art. 130 alin. 2 și art. 131 Cod procedura civila, tribunalul apreciaza intemeiata exceptia invocata, urmand sa o admita si, in temeiul dispozitiilor art. 132 alin. 3 Cod procedura civila, sa decline competenta de solutionare a cererii în favoarea Judecatoriei B..
În temeiul dispozițiilor art. 134 C. proc. civ., tribunalul constată ivit conflictul negativ de competență, motiv pentru care va suspenda din oficiu judecata cauzei și, în condițiile art. 135 alin. 1 C. proc. civ., va înainta dosarul Curtii de Apel București în vederea soluționării conflictului de competență.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția necompetenței materiale a Tribunalului Ilfov.
Declină competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul M. A. cu domiciliul ales în B., ., J. Ilfov în contradictoriu cu pârâtele C. JUDEȚEANĂ ILFOV PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE ASUPRA TERENURILOR cu sediul în sector 3, București, . și C. L. ȘTEFĂNEȘTII DE JOS PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE ASUPRA TERENURILOR cu sediul în Ștefăneștii de Jos, ., J. Ilfov, în favoarea Judecătoriei B..
Constată ivit conflictul negativ de competență.
Suspendă din oficiu judecata.
Dispune înaintarea dosarului Curții de Apel București pentru soluționarea conflictului de competență ivit.
Pronunțată în ședință publică, azi, 19.01.2016
PREȘEDINTE GREFIER
E. M. O. S. C. E.
Concept red. gref. C.S
Red. Jud: EO./2 exemplare
..24, B., jud. Ilfov Tel. 021 – 312.23.43 Fax._ http://www.noulportal.just.ro Operator de date cu caracter personal :_ |
Dosar nr.: _
Către,
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
Vă facem cunoscut că prin sentința civilă nr. 102 din data de 19.01.2016, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Ilfov, privind pe reclamantul M. A. în contradictoriu cu pârâtele C. JUDEȚEANĂ ILFOV PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE ASUPRA TERENURILOR și C. L. ȘTEFĂNEȘTII DE JOS PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE ASUPRA TERENURILOR, având ca obiect „obligație de a face” a fost constatat ivit conflictul negativ de competență dintre Tribunalul Ilfov și Judecătoria B., a fost suspendată din oficiu judecata și s-a dispus înaintarea dosarului Curții de Apel București pentru soluționarea conflictului de competență ivit, sens în care vă înaintăm alăturat dosarul mai sus menționat format dintr-un volum, cusut și numerotat, conținând un număr de file și dosarul nr._, format dintr-un volum, cusut și numerotat, conținând un număr de 57 file.
PREȘEDINTE GREFIER
E. M. O. S. C. E.
| ← Revendicare imobiliară. Decizia nr. 190/2016. Tribunalul ILFOV | Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr.... → |
|---|








