Obligaţie de a face. Sentința nr. 578/2012. Tribunalul ILFOV
| Comentarii |
|
Sentința nr. 578/2012 pronunțată de Tribunalul ILFOV la data de 26-06-2012 în dosarul nr. 578/2012
Dosar nr. _
ROMÂNIA
TRIBUNALUL I.
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ nr. 578
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 26.06.2012
TRIBUNALUL CONSTITUIT DIN:
PREȘEDINTE E. M. O.
GREFIER T. S.
Pe rol se află soluționarea acțiunii civile formulate de către reclamanta M. M. în contradictoriu cu pârâta A. NAȚIONALĂ P. RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR, având ca obiect obligația de a face.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează faptul că pârâta a depus întâmpinare în dublu exemplar, după care:
Instanța constată că s-a solicitat, de către reclamantă, judecarea cauzei în lipsă. Totodată, invocă, din oficiu, excepția necompetenței materiale a prezentei instanțe și reține cauza în vederea soluționării excepției necompetenței materiale.
TRIBUNALUL,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea de chemare in judecata înregistrata pe rolul acestei instanțe sub nr._, la data de 12.03.2012, reclamanta M. M. a solicitat in contradictoriu cu parata A. Naționala pentru Restituirea Proprietarilor pronunțarea unei hotărâri prin care sa fie obligata parata la plata sumei de 176.568,60 lei, reprezentând cea de-a doua transa de 60% din suma stabilita prin Hotărârea nr. 9/16.07.2009 emisa de Comisia Județului I. pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, suma ce urmează a fi actualizata cu indicele preturilor de consum începând cu 16.07.2009 si pana la data plații efective.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat ca prin Hotărârea nr. 9/16.07.2009, Comisia pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 a admis cererea sa formulata sub nr. 2559/11.02.2004 si a propus acordarea de compensații bănești in suma de 294.281 lei.
A mai arătat ca, potrivit art. 18 alin. 5 din H.G. nr. 1120/2006, compensațiile bănești stabilite se achita eșalonat in doua transe, pe parcursul a doi ani consecutivi, 40% in primul an si 60% in al doilea an, daca cuantumul despăgubirilor depășește suma de 100.001 lei și ca nici pana la data formulării acțiunii nu a primit cea de-a doua transa cuvenita astfel ca a apreciat ca instituția este de drept in întârziere.
Reclamanta a mai considerat ca neîndeplinirea obligației de plata constituie refuz nejustificat de soluționare a cererii, potrivit art. 2 lit. i din Legea nr. 554/2004 astfel ca a solicitat sancționarea acestui comportament ilegal si obligarea paratei la plata sumei datorate.
A mai învederat reclamanta faptul că, așa cum s-a stabilit si in practica de specialitate neplata sumelor cuvenite este in contradicție cu principiul executării cu bună-credința a obligațiilor, obligația de plata fiind una de diligenta si nu de rezultat.
A arătat, de asemenea ca prin art. 27 din Tratatul de P. intre România si Puterile Aliate si asociate, Statul R. si-a asumat încă de acum 65 de ani obligația de despăgubire a cetățenilor săi ce au fost obligați sa-si abandoneze bunurile in Basarabia. Neîndeplinirea in termen a obligației izvorând din Hotărârea nr. 9/2009 invocata aduce atingere dreptului sau la moștenire si constituie o încălcare grava a dreptului sau de proprietate, afectând însăși substanța acestuia.
Reclamanta a învederat faptul că, în speță de față, dreptul de a solicita plata despăgubirilor constituie un drept protejat de art. 1 din Protocolul 1 Adițional la Convenția Europeana a Drepturilor Omului, invocând in acest sens cauza V. c. României.
În susținerea cererii, reclamanta a depus la dosar următoarele înscrisuri: act de identitate, notificare nr. 9532/22.02.2012, Hotărârea nr. 9/16.07.2009 emisă de Comisia Județului I. pentru Aplicarea Legii nr. 290/2003.
P. termenul din data de 09.05.2012, parata A. Naționala pentru Restituirea Proprietăților a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii.
A arătat parata, in esență, că potrivit art. 18 alin. 5 din H.G. 1120/2006 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea Legii 290/2003 compensațiile bănești stabilite prin hotărârea comisiei județene ori a Municipiului București pentru aplicarea Legii 290/2003 se achita beneficiarilor in limita sumelor aprobate anual cu aceasta destinație in bugetul de stat. În opinia sa, din textul menționat rezulta ca plata despăgubirilor este condiționata de existenta in bugetul de stat a unor sume suficiente aprobate anual cu aceasta destinație. Or sumele alocate ca despăgubiri sunt stabilite prin legea bugetului de stat, iar cele plătite de ANRP ca despăgubiri pe Legea nr. 230/2003 sunt publice, fiind publicate pe site-ul instituției.
Pârâta a apreciat ca nu poate fi angajata răspunderea sa, câtă vreme se afla in situația unei supraîncărcări temporare, arătând ca se aplica prin analogie instituției situația reținuta de Curtea Europeana a Drepturilor Omului prin Hotărârea pilot in cauza M. A. si alții împotriva României.
A mai arătat pârâta ca au fost formulate propuneri in vederea implementării recomandărilor puse in vedere de Curtea Europeana a Drepturilor Omului ca urmare a hotărârii pilot pronunțate, acestea urmând a se realiza prin noile masuri legislative propuse. În acest sens, a arătat că prin Decizia nr. 270/3.12.2010 a Primului Ministru a fost instituit Comitetul interministerial privind procesul de reformare a legislației si procedurilor din domeniul restituirii proprietarilor care are ca principala atribuție identificarea soluțiilor optime care sa duca la eficientizarea procesului de restituire a proprietarilor. În aceste condiții, a apreciat ca se impune a se constata ca in absenta disponibilităților bănești ale statului, raportat la dificultățile prin care trece economia tarii, prin admiterea acțiunii s-ar stabili in sarcina ANRP o obligație imposibil de realizat si care este de natura sa afecteze principiul egalitarii de tratament, recunoscut atât pe plan intern cat si internațional.
De asemenea, a arătat pârâta ca din rațiuni financiare creanțele asupra statului pot fi eșalonate la plata sau limitate si nu pot fi plătite decât in condiții de solvabilitate.
In ceea ce privește capătul de cerere privind obligarea la actualizarea sumelor cu indicele de consum, pârâta a arătat că, de vreme ce Hotărârea nr. 9/2009 a fost emisa in data de 16.07.2009, termenul de plata al celei de-a doua transe a fost scadent, potrivit art. 18 alin 5 din H.G. nr. 1120/2006 la 16.07.2011 astfel ca actualizarea sumelor cu indicele preturilor de consum ar trebui făcuta după aceasta data.
La termenul din 09.05.2012, Tribunalul, din oficiu, a invocat excepția necompetentei funcționale, având in vedere ca pricina a fost înregistrată pe rolul completului F3, cu competenta de soluționare a cauzelor având ca obiect litigii de munca, asigurări sociale si contencios administrativ.
Prin încheierea de ședință din data de 09.05.2012, Tribunalul a admis excepția necompetenței funcționale și a dispus trimiterea cauzei la Registratura Secției Civile în vederea repartizării aleatorii la un complet ce judecă în materie civilă, pentru considerentele expuse în cuprinsul încheierii de ședință de la acel termen de judecată.
După repartizarea aleatorii dosarul a fost înregistrat pe rolul Completului F1.
La termenul din data de 26.06.2012, tribunalul a invocat din oficiu excepția necompetentei materiale.
Analizand actele si lucrarile dosarului în raport de excepția necompetenței materiale a Tribunalului I., instanta retine urmatoarele:
Competența materială a unei instanțe este reprezentată de posibilitatea acesteia acordată în mod expres de lege de a proceda la judecarea unei cauze. Având în vedere ca normele privind competența materială a unei instanțe judecătorești sunt stabilite prin norme imperative, legiuitorul a considerat ca trebuie sa stabilească un mijloc procesual atât la îndemâna partilor, cât și a instanței, prin care aceștia pot proceda la realizarea ocrotirii efective a acesteia. Acest mijloc procesual a fost consacrat de către legiuitor în forma excepției de necompetență materială.
Legat de competența materială a unei instanțe judecătorești, tribunalul constată că, ceea ce este esential in determinarea instantei competente sa solutioneze o cauza, este obiectul cererii de chemare in judecata și valoarea acestuia, astfel cum sunt stabilite de reclamant. In cauza, acest obiect vizeaza obligarea paratei la plata sumei de 176.568,60 lei, reprezentând cea de-a doua transa de 60% din suma stabilita prin Hotărârea nr. 9/16.07.2009 emisa de Comisia Județului I. pentru aplicarea Legii nr. 290/2003.
Astfel, potrivit art. 2 pct. 1 lit. b Cod procedură civilă coroborat cu art. 1 pct. 1 Cod procedură civilă, competența de primă instanță revine judecătoriei în soluționarea proceselor și cererilor în materie civilă al căror obiect are o valoare de peste 500.000 lei.
Pe cale de consecință, fata de dispozițiile art. 2 pct. 1 lit. b Cod procedura civila coroborat cu art. 159 pct. 2 Cod procedura civila, potrivit cu care necompetenta este de ordine publica atunci când pricina este de competenta unei alte instanțe de alt grad, instanta apreciaza intemeiata exceptia invocata, urmand sa o admita si sa dispuna declinarea competentei de solutionare a cauzei in favoarea Judecătoriei Sector 1 Bucuresti.
P. ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția necompetenței materiale a Tribunalului I..
Declină competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta M. M., cu domiciliul în Voluntari, ., jud. I. în contradictoriu cu pârâta A. NAȚIONALĂ P. RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR, cu sediul în București, Calea Floreasca nr. 202, sector 1, în favoarea Judecătoriei Sector 1 București.
Nesupusă niciunei căi de atac.
Pronunțată în ședință publică, azi, 26.06.2012.
PREȘEDINTE GREFIER
E. M. O. T. S.
Concept red. gref. T.S. - 02.07.2012
Red./thred. Jud. EMO, gref. T.S./2 ex./02.07.2012
| ← Pretenţii. Decizia nr. 466/2012. Tribunalul ILFOV | Contestaţie la executare. Decizia nr. 581/2012. Tribunalul ILFOV → |
|---|
