Obligaţie de a face. Sentința nr. 6356/2015. Tribunalul ILFOV

Tribunalul ILFOV - Sentințe și decizii civile / 2016

Sentința nr. 6356/2015 pronunțată de Tribunalul ILFOV la data de 27-10-2015 în dosarul nr. 2460/2015

DOSAR NR._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL I.

SECȚIA CIVILĂ

Î N C H E I E R E

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 13.10.2015

TRIBUNALUL CONSTITUIT DIN:

P.: R. V. A.

JUDECĂTOR: M. E.

GREFIER: A. P. G.

Pe rol se află soluționarea apelului civil, formulat de apelanta-reclamantă T. I. I. împotriva sentinței civile nr. 6356/21.11.2014, pronunțată de Judecătoria B., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-pârât T. R., având ca obiect obligația de a face.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă apelanta reclamantă reprezentată de apărător ales și intimatul parat reprezentat de apărător ales.

Procedura de citare este legal îndeplinită .

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Nemaifiind alte cererii prealabile de formulat sau probe de administrat Tribunalul declară dezbaterile închise și acordă cuvântul asupra motivelor de apel.

Apelanta-reclamantă prin apărător ales, solicită admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței apelate, admiterea cererii de chemare în judecată si, pe cale de consecință, suplinirea consimțământului intimatului cu privire la înstrăinarea bunurilor care se află în proprietatea devălmașă a soților până la concurența sumei de 3.123.063,02 euro și 457.394,11 lei pentru care s-a început executare silită asupra patrimoniului acestora, suplinirea consimțământului pârâtului cu privire la divizarea terenurilor menționate la pct. 1 în parcele mai mici în vederea facilitării înstrăinării acestora, precum și în vederea îndeplinirii formalităților în fața Oficiului de cadastru și Publicitate Imobiliară pentru deschiderea de noi cărți funciare. Arată că solicită cheltuieli de judecată. Susține că exista un refuz abuziv al intimatului de a consimți la vânzarea bunurilor proprietate comună devălmașă. Susține că, a aratat faptul ca a indicat situația de fapt existentă, respectiv îngrădirea dreptului de proprietate pe care îl are asupra bunurilor arătate în petitul cererii de chemare în judecată prin atitudinea abuzivă a intimatului care refuză în mod nejustificat vânzarea de bunăvoie a bunurilor arătate, cu consecința prejudicierii patrimoniului acestora, în contextul în care vânzarea prin buna învoială reprezintă cea mai buna soluție pentru ambele părți. D. urmare, și din această perspectivă soluția instanței de fond este nelegală.

Intimatul parat prin apărător ales, solicită respingerea apelului ca neintemeiat. Susține că, toate argumentele apelantei sunt nefondate, în primul rând, temeiul de drept invocat de apelantă nu este aplicabil cazului de față. Arată că instanța de fond a respins cererea de suplinire a consimțământului, întrucât temeiul indicat de către apelantă art. 641 alin 3 NCC vizează cazul actelor de administrare, iar nu de dispoziție, iar în subsidiar, întrucat, chiar și admițând că temeiul indicat ar fi aplicabil, apelanta nu a făcut dovada existenței unor oferte concrete de cumpărare a terenurilor respective, în raport de vanzarea carora consimtamantul său sa fie suplinit în mod efectiv, iar nu pur teoretic. Arată că dispozițiile speciale aplicabile cu prioritate sunt cele conținut de art. 345 și 346 NCC. Susține că, textul legal invocat provine din ceea ce reprezintă dreptul comun în materie, în condițiile în care, în speță, există și o reglementare specială, care, din acest motiv, se aplică cu precădere. Or, în speță, există dispoziții speciale, a căror reglementare le înlătură pe cele generale, din rândul cărora face parte textul invocat de apelantă în sprijinul acțiunii sale. Susține că, așa-zisul interes al apelantei în promovarea acțiunii de față - „salvarea” construcțiilor de la urmărire - nu există, din simplul motiv că, la partajul derulat sub jurisdicție franceză, apelanta nu a cerut atribuirea nici uneia din proprietățile din țară. Mai mult, instanța nu este datoare a indica, în locul reclamantului, care este temeiul de drept corect și aplicabil speței deduse judecății, iar pe noua procedură, tot reclamantului îi revine sarcina de a-și motiva în fapt și drept acțiunea, în baza aceluiași principiu al disponibilității.

Tribunalul reține cauza în pronunțare.

TRIBUNALUL

Având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise va amâna pronunțarea pentru data de 20.10.2015

DISPUNE

Amâna pronunțarea pentru data de 20.10.2015.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 13.10.2015.

Președinte Judecător Grefier

R. V. A. M. E. A. P. G.

DOSAR NR._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL I.

SECȚIA CIVILĂ

Î N C H E I E R E

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 20.10.2015

TRIBUNALUL CONSTITUIT DIN:

P.: R. V. A.

JUDECĂTOR: M. E.

GREFIER: M. A. M.

Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 13.10.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta și când având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise la dosar instanța a amânat pronunțarea pentru data de astăzi, când,

TRIBUNALUL

Având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise va amâna pronunțarea pentru data de 27.10.2015

DISPUNE

Amâna pronunțarea pentru data de 27.10.2015.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20.10.2015.

Președinte Judecător Grefier

R. V. A. M. E. M. A. M.

DOSAR NR._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL I.

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR. 2460 A

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 27.10.2015

TRIBUNALUL CONSTITUIT DIN:

P.: R. V. A.

JUDECĂTOR: M. E.

GREFIER: M. A. M.

TRIBUNALUL

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. la data de 21.11.2013, sub nr._ reclamanta T. I. I. în contradictoriu cu pârâtul T. R. în temeiul art.192 și urm. Ncpc coroborat cu art.641 C. Civ. a solicitat următoarele:

1) suplinirea consimțământului pârâtului cu privire la înstrăinarea următoarelor bunuri care se află în proprietatea devălmașă a soților până la concurența sumei de 3.123.063,02 euro și 457.394,11 lei pentru care s-a început executare silită asupra patrimoniului părților:

- teren intravilan situat În Snagov, jud. I., în suprafață de 8962,422 mp, având nr. CF 6397, nr. cadastral 2656;

- teren intravilan situat în Snagov, jud. I., în suprafață de 6661,95 mp, având nr. CF 7397, nr. cadastral 1683/1;

- teren intravilan situat în Snagov, jud. I., în suprafață de 3331,75 mp, având nr. CF 7399, nr. cadastral 1683/2;

- teren extravilan situat în Snagov, jud. I., în suprafață de_ mp, având nr. CF 7095, nr. cadastral 5817, tarlaua nr. 30, .>

- teren intravilan situat în Snagov, jud. I., în suprafață de 3408,25 mp, având nr. CF 7032, nr. cadastral 1757/1/1.

- teren intravilan situat în Snagov, jud. I., în suprafață de 1775,124 mp, având nr. CF 7030, nr. cadastral 1757/2/1.

2) suplinirea consimțământului pârâtului cu privire la divizarea terenurilor menționate la pct. 1 în parcele mai mici în vederea facilitării înstrăinării acestora, precum și în vederea îndeplinirii formalităților în fața Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară pentru deschiderea de noi cărți funciare, cu obligarea pârâtului la plata tuturor cheltuielilor de judecată.

În motivare, reclamanta a arătat ca este căsătorită cu pârâtul din data de 09.02.2002, iar în prezent există pe rolul instanțelor competente solicitarea de divorț și de partaj a bunurilor comune. A precizat că până la momentul de față nu a fost pronunțată nicio hotărâre cu privire la divorțul de soțul său, precum nici cu privire la partajul bunurilor comune dobândite în timpul căsătoriei cu acesta.

În data de 27.08.2008, împreună cu soțul său, R. T. în calitate de împrumutați și BRD - Groupe Societe Generale (în cele ce urmează BRD), au încheiat Contractul de Credit nr. 160. Suma împrumutată era de 3.000.000 EUR iar perioada de creditare a fost de 36 de luni cu grație la debitul principal de 35 rate.

În data de 04.12.2008, împreună cu soțul său au încheiat cu BRD și Contractul nr. 168 pentru acordarea unui descoperit de autorizat de cont de până la 380.900 RON pentru o perioadă de 24 luni. A arătat că de sumele cuprinse în aceste contracte de credit s-a folosit doar soțul său, R. T. iar reclamanta a semnat aceste contracte cu bună-credință întrucât soțul său i-a comunicat că este necesară semnătura sa în calitate de soție doar ca formalitate solicitată de BRD. Față de neplata ratelor lunare, BRD a solicitat executarea silită atât a sa, cât și a pârâtului în temeiul celor două contracte de credit încheiate cu BRD. În acest sens au fost întocmite de executorul judecătoresc mai multe dosare de executare iar executare silită s-a dispus sub toate formele (poprire, executare silită mobiliară și imobiliară). A precizat faptul că executarea silită a fost inițiată și asupra bunurilor imobile față de care a solicitat suplinirea consimțământului pârâtului în vederea înstrăinării acestora. Față de faptul că suma pentru care BRD a început executarea silită acumula penalități de întârziere și față de faptul că în cadrul executării silite imobilele se vând la un preț mult mai mic decât valoarea lor de circulație, i-a solicitat soțului său în repetate rânduri sa vândă în mod voluntar câteva din imobilele - terenuri pe care le-a dobândit în comun în timpul căsătoriei pentru a acoperi creanța pentru care BRD a început executarea silită a patrimoniului lor. Totodată, a învederat soțului său că este important să procedeze la vânzarea voluntară a acestor imobile care sunt terenuri libere de construcții, în caz contrar existând posibilitatea afectării patrimoniului lor, în sensul de a fi executate silit casa în care a locuit situată tot în Snagov, precum și celelalte imobile ocupate de construcții. Însă, cu toate că suma pentru care s-a început executarea silită a fost folosită exclusiv de către pârât, acesta a refuzat solicitările sale în acest sens.

Cu privire la temeinicia cererii de chemare în judecată a arătat că potrivit dispozițiilor art. 641 alin. 3 C.civ. "Coproprietarul sau coproprietarii interesați pot cere instanței să suplinească acordul coproprietarului aflat în imposibilitate de a-și exprima voința sau care se opune în mod abuziv la efectuarea unui act de administrare indispensabil menținerii utilității sau valorii bunului." (s.n.). În ceea ce privește actul de administrare, acesta a fost definit în doctrină² ca fiind "acel act juridic prin care se realizează o normală punere în valoarea a unui bun sau a unui patrimoniu." Tot în doctrină³ (susținere îmbrățișată, de altfel, și de jurisprudență) s-a arătat că "(...) trebuie făcută distincția (...) între actul de administrare a unui bun privit izolat de alte bunuri (ut singuli) și actul de administrare a unui patrimoniu, Primul are semnificația de act de punere în valoare a unui bun fără să se ajungă la înstrăinarea lui. Cel de-al doilea include însă și acte care, raportate la un anumit bun, reprezintă acte de înstrăinare, dar, raportate la un patrimoniu, reprezintă măsuri de normală folosire, exploatare, valorificare a patrimoniului respectiv." Față de aceste aspecte, a solicitat ca instanța să constate faptul că sunt întrunite condițiile prevăzute de dispozițiile art. 641 alin. 3 C.civ. și să dispună suplinirea consimțământului pârâtului cu privire la înstrăinarea bunurilor - terenuri ce au fost dobândite în timpul căsătoriei. Astfel, în cazul de față se află în prezența unui refuz abuziv al pârâtului de a consimți la vânzarea bunurilor proprietate comună devălmașă. Deși i-a solicitat pârâtului în repetate rânduri să vândă de bunăvoie aceste bunuri imobile pentru a achita datoriile contractate de acesta, pârâtul nu a răspuns acestor solicitări iar caracterul abuziv al acestui refuz constă în faptul că în lipsa înstrăinării acestor bunuri există riscul iminent ca patrimoniul lor să fie afectat în mod iremediabil.

Astfel, în situația în care reclamanta împreună cu pârâtul nu vor achita creanța invocată de BRD prin vânzarea voluntară a unor imobile - terenuri din patrimoniul lor, există posibilitatea ca executorul judecătoresc, în cadrul executării silite, să procedeze la vânzarea silită a imobilelor cu destinație de locuință, precum și a altor imobile care sunt ocupate de construcții. De altfel, la solicitarea creditorului BRD, s-a început deja executarea silită a casei de vacanță a familiei situate în Predeal. Or, este evident că este preferabil ca, pentru acoperirea creanței BRD, să fie înstrăinate imobile care sunt doar terenuri, iar nu casa în care a locuit, casa de vacanță sau alte imobile pe care sunt edificate alte construcții.

Mai mult decât atât, a arătat iar acest lucru rezultă și din înscrisuri, că s-a început executarea silită pentru foarte multe imobile dobândite în devălmășie în timpul căsătoriei, inclusiv pentru imobilele pentru care a solicitat suplinirea consimțământului pârâtului. Or, este bine cunoscut faptul că în cadrul executării silite, inclusiv prețul de pornire în cadrul licitațiilor publice este subevaluat, cu atât mai mult cu cât în majoritatea situațiilor bunurile nu se vând de la prima licitație, ci la o licitație ulterioară când prețul este cu mult redus față de prețul inițial, și acesta subevaluat. Și, este evident faptul că vânzarea bunurilor în mod voluntar, de către reclamantă și pârât, ar duce la obținerea unui preț superior față de cel rezultat în situația în care înstrăinarea ar fi realizată de către executorul judecătoresc, ceea ce, implicit, ar duce la o satisfacere într-un grad mai ridicat a creanței debitorului, prin înstrăinarea a mai puține imobile. Totodată, executarea silită a început de mai bine de un an, timp în care nu a fost înstrăinat în cadrul procedurii execuționale niciun imobil, motiv pentru care, în toată această perioadă, creanța principală a crescut, prin acumularea de dobânzi și penalități. Or, această situație poate fi perpetuată de către executorul judecătoresc, pe când, în situația în care am proceda la vânzarea voluntară a acestor bunuri, am stinge creanța principală, iar penalitățile ar înceta să mai curgă. Față de avantajele incontestabile pe care le prezintă înstrăinarea voluntară a acestor bunuri imobile si pe care pârâtul le cunoaște, este neîndoielnic faptul că refuzul acestuia de a-și da consimțământul în acest sens este abuziv, pârâtul profitând de faptul că înstrăinarea acestor imobile nu se poate face decât cu acordul acestuia. A arătat, așadar, că se află în prezența unui refuz abuziv al pârâtului de a-și exprima consimțământul cu privire la înstrăinarea bunurilor imobile - terenuri pe care le-a arătat în petitul cererii de chemare în judecată. Cu privire la cealaltă condiție prevăzută de art. 641 alin. 3 C.civ., respectiv să fie vorba de un act administrare, și aceasta este îndeplinită. Chiar dacă operațiunea de vânzare reprezintă un act de dispoziție prin raportare la fiecare imobil în parte, acest act reprezintă un act de administrare dacă este privit prin raportare la întregul patrimoniu al reclamantei și al pârâtului.

Astfel, scopul înstrăinării în mod voluntar a acestor imobile este exclusiv acela de a menține o parte cât mai mare din patrimoniul lor la finalul acoperirii creanței deținute de BRD, de valorificare cât mai eficientă a patrimoniului lor prin acoperirea creanței menționate ca urmare a înstrăinării de imobile - terenuri, libere de construcții, iar nu imobile cu destinație de casă de locuit sau acoperite de alte construcții. Așadar, deși se înstrăinează, operația nu reprezintă decât o modalitate normală, judicioasă de folosire și administrare a întregului patrimoniu pe care reclamanta și pârâtul îl dețin. Față de aceste aspecte, a solicit să e constate că în speță sunt îndeplinite condițiile prevăzute de dispozițiile art. 641 alin. 3 C.civ. și să suplinească consimțământul pârâtului cu privire la înstrăinarea următoarelor bunuri până la concurența creanței invocate de BRD în cuantum de 3.123.063,02 euro și 457.394,11 lei pentru care s-a început executare silită asupra patrimoniului lor:

- teren intravilan situat în Snagov, jud. I., în suprafață de 8962,422 mp, având nr. CF 6397, nr. cada strai 2656;

- teren intravilan situat în Snagov, jud. I., în suprafață de 6661,95 mp, având nr. CF 7397, nr. cadastral 1683/1;

- teren intravilan situat in Snagov, jud. I., în suprafață de 3331,75 mp, având nr. CF 7399, nr. cadastral 1683/2;

- teren extravilan situat în Snagov, jud. I., în suprafață de_ mp, având nr. CF 7095, nr. cadastral 5817, tarlaua nr. 30, .>

- teren intravilan situat în Snagov, jud. I., în suprafață de 3408,25 mp, având nr. CF 7032, nr. cadastral 1757 /1/1.

- teren intravilan situat în Snagov, jud. I., în suprafață de 1775,124 mp, având nr. CF 7030, nr. cadastral 1757 /2/1.

Totodată, având în vedere faptul că toate imobilele pentru care a solicitat suplinirea consimțământului pârâtului au o suprafață foarte mare, unul dintre imobile având peste 10.000 mp, înstrăinarea lor va fi facilitată în condițiile în care acestea vor fi împărțite în parcele mai mici. De aceea, a solicitat ca instanța de judecată să dispună suplinirea consimțământului pârâtului și cu privire la divizarea terenurilor în parcele mai mici, precum și cu privire la efectuarea formalităților în fața Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară în vederea deschiderii de cărți funciare noi.

În drept, a invocat dispozițiile art.192 și urm NCpc.

Reclamanta a formulat cerere precizatoare prin care precizează că în cuprinsul cererii de chemare în judecată ce face obiectul prezentei cereri s-a strecurat o eroare materială, în sensul că acțiunea introductivă nu reprezintă o contestație la executare ci o cerere de chemare în judecată întemeiată pe dreptul comun. (f.8);

În dovedirea cererii a depus înscrisuri. (contracte de împrumut și acte de proprietate pentru imobile). (f.9-84).

Cererea a fost timbrată.

Pârâtul legal citat a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii în principal ca inadmisibilă, iar în subsidiar ca nefondată, cu cheltuieli de judecată.

Pe cale de excepție a invocat excepția nulității cererii ca urmare a insuficientei timbrări a acesteia și a arătat că cererii reclamantei nu îi sunt aplicabile dispozițiile art. 27 din OUG nr. 80/2013, respectiv obiectul cererii sale nu are în vedere o obligație de a face neevaluabilă în bani pentru care taxa de timbru este fixă, respectiv 20 de le, obiectul cererii are . o obligație de a face, dar aceasta este evaluabilă în bani. Aceasta rezultă din chiar cererea introductivă și din scopul promovării acesteia de către reclamantă, respectiv înstrăinarea unor bunuri patrimoniale pentru achitarea sumelor de 3.123.063,02 Euro și respectiv 457.394,11 lei sumele reprezentând împrumuturi (cu dobânzi aferente) contractate de reclamantă împreună cu soțul acesteia, în timpul căsătoriei. Potrivit doctrinei, au caracter patrimonial, atât cererile care au ca obiect plata unei sume de bani ori obținerea altui bun (bunul are prin definiție valoare economică, fiind deci evaluabil în bani), cât și cererile care, deși nu tind în mod direct la obținerea unei valori patrimoniale, decurg dintr-un raport juridic cu caracter patrimonial. Această opinie se întemeiază și pe Decizia nr. 32/2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Secții Unite. Prin decizia mai sus indicată, Înalta Curte a statuat că „întrucât dreptul subiectiv material constituie fundamentul acțiunii, fiind factorul configurator al acesteia, el impune și toate consecințele ce decurg de aici: calificarea acțiunii, determinarea competenței (...). Ca atare, se poate afirmă că dreptul subiectiv ce se cere a fi protejat în justiție "transferă" caracterul său patrimonial sau nepatrimonial însuși litigiului și, astfel, procesul va putea fi evaluabil în bani, ori de câte ori în structura raportului juridic de drept substanțial dedus judecății, intră un drept patrimonial, real sau de creanță. În consecință, ori de câte ori pe calea acțiunii în justiție se tinde a se proteja un drept patrimonial, evaluarea obiectului litigiului este posibilă și necesară". De asemenea, scopul final al demersului judiciar al reclamantei urmărit prin promovarea acțiunii îl reprezintă obținerea sumelor de bani necesare executării contractelor de credit încheiate cu BRD. Or, potrivit art. 101 Ncpc, „În cererile privitoare la executarea unui contract ori a unui alt act juridic, pentru stabilirea competenței instanței se va ține seama de valoarea obiectului acestuia sau, după caz, de aceea a părții din obiectul dedus judecății." Cererea de față, prin finalitatea sa declarată, este o cerere privitoare la executarea contractelor de credit încheiate de părți cu BRD, în timpul căsătoriei, în modalitatea pentru care reclamanta a optat prin promovarea cererii de față. Instanța este investită cu o cerere privitoare la executarea unui contract, fără a face nicio distincție cu privire la modalitatea de executare, instanța are obligația de a ține seama de valoarea obiectului contractului. Reclamanta avea obligația de a timbra la valoare capătul 1 al cererii sale precum și capătul 2 de cerere.

A invocat și excepția nulității cererii pentru lipsa procedurii prealabile a medierii. Cu privire la lipsa procedurii prealabile a medierii, a apreciat că sancțiunea este nulitatea cererii, iar nu inadmisibilitatea acesteia, așa cum prevede legea nr. 192/2006. Conform doctrinei, reglementarea prin lege specială a sancțiunii respingerii cererii ca inadmisibila este rezultatul unei regretabile necorelări a acesteia cu NCPC. Acesta din urmă nu mai prevede această sancțiune procedural, ci sancțiunea respingerii cererii de judecată pentru motivul neîndeplinirii procedurii prealabile, aplicabilă potrivit regimului juridic al nulității relative, reglementată de art. 193 alin 2 NCPC. (a se vedea V. M. C., M. N. - Noul Cod de procedura civilă - comentat și adnotat, vol. 1, ed. Universul Juridic, București, 2013, pag. 552-553). În conformitate cu prevederile art. 60¹, alin (1) și (2) coroborate cu prevederile art. 64 din Legea nr. 192/2006 conform cărora începând cu 1 August 2013 ,,(1) în litigiile ce pot face, potrivit legii, obiect al medierii sau al altei forme alternative de soluționare a conflictelor, părțile și/sau partea interesată, după caz, sunt ținute să facă dovadă că au participat la ședința de informare cu privire la avantajele medierii, în următoarele materii:

- în materia dreptului familiei: continuarea căsătoriei: partajul de bunuri comune; exercițiul drepturilor părintești; stabilirea domiciliului copiilor; contribuția părinților la întreținerea copiilor; orice alte neînțelegeri care apar în raporturile dintre soți cu privire la drepturi de care ei pot dispune potrivit legii.

În conformitate cu prevederile art. 2 alin (1/2) din legea 192/2006 instanța va respinge cererea de chemare în judecată ca inadmisibilă în caz de neîndeplinire de către reclamant a obligației de a participa la ședința de informare privind medierea, anterior introducerii cererii de chemare în judecată sau după declanșarea procesului până la termenul dat de instanță în acest scop, pentru litigiile în materiile prevăzute de art. 60¹ alin. (1) lit. a) - f). Față de cele arătate mai sus, reclamanta trebuia să facă dovadă parcurgerii procedurii prealabile a medierii, în absența căreia cererea de față este nulă, conform doctrine mai sus citate și va solicităm să o respingeți ca atare. În cazul în care se va aprecia că sancțiunea inadmisibilității este cea care operează în cazul de față, iar nu sancțiunea nulității, a solicitat să respingerea cererii ca atare.

A invocat excepția necompetenței materiale a Judecătoriei B..

Față de motivele dezvoltate din prezenta întâmpinare și față de prevederile Deciziei nr. 32/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în raport de considerentele judicioase ale instanței supreme, a apreciat că se impune concluzia că ori de câte ori cererea referitoare la o obligație de a face izvorăște dintr-un raport juridic patrimonial, dreptul corelativ fiind un drept real sau de creanță, textul de lege prevăzut de art. 94 alin 1 pct. 1 lit h Ncpc nu este aplicabil, competența materială fiind stabilită după criteriul valoric, și aceasta, chiar dacă obiectul cererii, la prima vedere, ar părea, neevaluabil în bani. „Întrucât dreptul subiectiv material constituie fundamentul acțiunii, fiind factorul configurator al acesteia, el impune și toate consecințele ce decurg de aici: calificarea acțiunii, determinarea competenței (...)".

În raport de prevederile art. 94, art. 98 alin 1, art. 101 Ncpc și față de decizia ICCJ mai sus citată, față de faptul că obiectul cererii de chemare în judecată este evaluabil în bani, iar valoarea depășește suma de 200.000 lei a solicitat să se constate necompetența materială a Judecătoriei B. și să declinați soluționarea cauzei în favoarea Tribunalului B., instanța competentă material.

Excepția inadmisibilității cererii în raport de art. 62 din LPA a NCC.

Onorată Instanță, prin prezenta cerere vi se cere să supliniți consimțământul păratului la înstrăinarea unor bunuri imobile până la concurența sumelor indicate în acțiune ca fiind datorate de reclamantă și de pârât creditorului BRD, precum și suplinirea consimțământului pârâtului la divizarea terenurilor în parcele mai mici și efectuarea unor formalități în fața OCPI, în drept fiind invocate dispozițiile art. 641 alin 3 NCC. În temeiul art. 641 alin. 3 NCC vi se cere să supliniți consimțământul pârâtului la înstrăinarea unor imobile al cărui coproprietar devălmaș este, împreună cu reclamanta. După cum rezultă din actele de dobândire anexate cererii reclamantei, imobilele în discuție au fost dobândite cu mult anterior intrării în vigoare a NCC. Potrivit art. 62 din legea nr. 71/2011 privind punerea în aplicare a NCC: „Dispozițiile art. 641 din Codul civil se aplică numai actelor juridice încheiate după . Codului civil.„ Suplinirea consimțământului poate opera doar în condițiile prevăzute de lege, în cazurile expres și limitativ prevăzute de aceasta și numai pentru actele încheiate după . NCC.

A invocat excepția inadmisibilității cererii în raport de art. 62 din LPA a NCC.

Având în vedere că actele juridice de dobândire a imobilelor pentru care vi se cere să supliniți consimțământul reclamantului la vânzarea acestora sunt încheiate anterior intrării în vigoare a NCC, chiar dacă prin absurd, ar fi îndeplinite condițiile prevăzute de art. 641 NCC, vă rugăm să observați că în raport de art. 62 din LPA a NCC, cererea reclamantei este inadmisibilă și a solicitat respingerea ca atare.

A invocat excepția inadmisibilității cererii în raport de temeiul de drept al acțiunii.

Acțiunea reclamantei este întemeiată pe art. 641 alin. 3 NCC, text aplicabil numai raporturilor juridice decurgând din proprietatea pe cote părți, fiind cuprins în partea Codului civil consacrată acestei forme de proprietate comună. Pe lângă forma de proprietate comună pe cote părți, art. 632 alin. 1 lit b) menționează proprietatea în devălmășie. Cele două forme de proprietate sunt cârmuite de reguli juridice proprii, reglementate distinct de codul civil. Situația de fapt dedusă judecății privește efectele patrimoniale ale căsătoriei dintre soții T. I. și T. R., astfel cum reiese din descrierea motivelor de fapt reflectată de reclamantă în cererea introductivă. Prin urmare legătura juridică ce fundamentează raportul juridic dintre părți o constituie căsătoria, iar instituția juridică ce reglementează regimul proprietății bunurilor comune deținute de soți este comunitatea legală, respectiv proprietatea comună în devălmășie. Aspectele evidențiate mai sus, sunt precizate chiar de către reclamantă, care în motivele de fapt învederează instanței că încă din 09.02.2002 este căsătorită cu R. T., ambii fiind părți în cadrul unui proces de divorț, care nu s-a finalizat până la data introducerii prezentei acțiuni și care este exclus competenței generale a instanțelor din România. A precizat că cererea de divorț a fost adresată de către reclamanta instanțelor franceze, în total dezacord cu pârâtul. În consecință, atât la dată formulării cererii introductive cât și la data prezentei întâmpinări, căsătoria dintre reclamantă și pârât, nu a fost desfăcută, drept urmare toate efectele patrimoniale ale căsătoriei subzistă între cei doi, potrivit regimului matrimonial instituit la data încheierii căsătoriei. Mai mult, așa cum însăși reclamanta precizează, până la data cererii de chemare în judecată dedusă judecății nu a fost pronunțată nicio hotărâre cu privire la partajul bunurilor comune dobândite în timpul căsătoriei, prin urmare relațiile dintre soți, sub aspectul regimului matrimonial este cea a comunității de bunuri care are natură juridică de comunitate patrimonială în devălmășie. În cadrul bunurilor comune dobândite în timpul căsătoriei, potrivit regimului primar imperativ Raporturile Juridice de Familie, prelegere disponibilă al căsătoriei, respectiv cel al devălmășiei, au fost incluse și imobilele pentru care reclamanta a solicitat suplinirea consimțământului soțului cu privire la înstrăinarea acestor bunuri. Prin urmare, până la pronunțarea unei hotărâri privind partajul bunurilor comune ale soților T., fie în cadrul divorțului, fie în cererilor privind partajul, reglementarea legală corespunzătoare stării juridice deduse judecății este cea privind proprietatea comună în devălmășie al cărei izvor îl constituie căsătoria, respectiv regimul comunității legale de bunuri a soților constituit începând cu data căsătoriei - 09.02.2002, cu aplicarea normelor juridice ce cârmuiesc această formă de proprietate, temeiul de drept invocate de reclamanta nefiind incident în cauza. Deși nu există niciun echivoc în ceea ce privește reglementarea distinctă a celor două forme de proprietate, cu consecință inaplicabilității art. 641 alin. 3 proprietății devălmașe a soților, facem precizările ce urmează: Faptul că legiuitorul a înțeles să dea o reglementare juridică distinctă fiecărei forme de proprietate rezultă din însăși topografia dispozițiilor legale ce le reglementează, este evident și rezultă din structurarea Codului Civil. În acest sens, sunt structurate în mod diferențiat regulile aplicabile proprietății comune pentru fiecare formă a acestui tip de proprietate, respectiv Secțiunea 2 - proprietatea pe cote-părți (coproprietatea); Secțiunea 3 - Coproprietatea forțată; Secțiunea 4 - Proprietatea comună în devălmășie. Prin urmare, pentru stabilirea regulilor aplicabile pentru fiecare formă de proprietate comună diferențiată de legiuitor prin atribuirea unei noțiuni deosebite modalităților juridice precizate în Secțiunea 1, trebuie să recurgem la corelația între instituția juridică care guvernează în integralitatea sa bunurile comune ale soților T. - comunitatea legală de bunuri în devălmășie și prevederile legale pe care legiuitorul le-a consacrat în mod distinct proprietății în devălmășie. Se observă cu ușurință, că nu este posibilă recurgerea la o interpretare sau la o aplicare extensivă a dispozițiilor legale consacrate proprietății comune pe cote - părți, pe care reclamanta își întemeiază cererea, întrucât câmpul de aplicabilitate al dispozițiilor cuprinse în Secțiunea 4 privind proprietatea comună în devălmășie este stabilit în mod precis și neîndoielnic. Intenția legiuitorului de a permite stabilirea certă dispozițiilor legale aplicabile proprietății devălmașe este reflectată de prevederile consolidate în mod distinct în Secțiunea 4 dedicată proprietății comune în devălmășie, potrivit cărora „Există proprietate în devălmășie atunci când, prin efectul legii sau în temeiul unui act juridic, dreptul de proprietate aparține concomitent mai multor persoane fără ca vreuna dintre acestea să fie titularul unei cote-părți determinate din dreptul de proprietate asupra bunului sau bunurilor comune.", iar regulile aplicabile proprietății devălmașe sunt următoarele: ,,(1) Dacă se naște prin efectul legii, proprietatea în devălmășie este supusă dispozițiilor acelei legi care se completează, în mod corespunzător, cu cele privind regimul comunității legale. (2) în cazul în care izvorul proprietății în devălmășie este un act juridic, dispozițiile privitoare la regimul comunității legale se aplică în mod corespunzător.”

Amplasarea normelor juridice într-un capitol sau altul nu este una întâmplătoare și, ca atare, nu poate fi nesocotită atunci când se pune problema aplicării lor. Prevederile art. 667 și 668 din Codul Civil au drept scop realizarea unei diferențieri reale între regimul juridic aplicabil proprietății pe cote părți și cel aplicabil proprietății comune în devălmășie. Legiuitorul valorizează principiul certitudinii juridice și al protejării instituțiilor juridice aferente căsătoriei, prin fixarea regulilor aplicabile celor două tipuri de proprietate comună în secțiuni diferite, cărora le atribuie reguli și metode de reglemente diferite. Parcurgerea și interpretarea dispozițiilor prevăzute în capitolul dedicat proprietății comune, cu cele două forme supuse prezentei analize, reflectă faptul că punctul central al regulilor de drept instituite prin Codul Civil l-a constituit fixarea unor dispoziții total independente, sub aspectul reglementării, cu privire la proprietatea comună pe cote părți și proprietatea devălmașă, care să consfințească deosebirile de tratament juridic dintre ele și autonomia ele reglementare instituită potrivit secțiunilor din Codul Civil special dedicate. În speța prezentă, care are ca punct de plecare legătura nedesfăcută de căsătorie dintre părți și regimul comunității legale nelichidat, aplicabilitatea prevederilor art. 643 alin. (3) din Codul Civil este exclusă și pe cale de consecință, în raport cu starea juridică existentă între reclamanta și pârât, cererea de chemare în judecată este inadmisibilă, orice soluție contrară neputând fi primită, întrucât s-ar înfrânge voință clară a legiuitorului. Întrucât este unanim recunoscut faptul că instanța are obligația de a se raporta în primul rând la situația de fapt dedusă judecății, care în speța prezentă rezidă în regimul matrimonial al comunității de bunuri în devălmășie, căsătoria fiind legătură juridică pe care reclamanta își fundamentează interesul promovat prin cererea de chemare în judecată față de pârât. Soții T. au achiziționat bunurile imobile împreună, că o consecință a căsătoriei și nu în temeiul unui act juridic prin care să își fi determinat matematic cota parte ideală și abstractă. Este general cunoscut că în proprietatea devălmașă stabilirea matematică a unei cote părți este imposibilă. Ca atare, este firesc ca înainte de a proceda la judecarea cererii formulate de reclamantă, să se identifice raporturile deduse judecății și instituțiile juridice aplicabile, iar în acest sens, prevederile art. 667 și 668 din Codul Civil nu pot fi nesocotite.

Soluția inadmisibilității cererii formulate de reclamantă este evidență, întrucât prevederile legale pe care reclamanta își întemeiază pretențiile sunt incompatibile cu starea juridică existentă între părți, cu forma de proprietate asupra imobilelor menționate în cerere și cu prevederile legale care reglementează comunitatea legală de bunuri a soților. Așa cum prevede art. 668 din Codul civil, proprietatea în devălmășie este supusă dispozițiilor egale care reglementează izvorul juridic din care se naște, în cauza prezența - căsătoria, și în mod corespunzător aceste dispoziții legale se completează cu cele privind regimul comunității legale. Prevederile la care face trimitere art. 668 din Codul Civil, respectiv dispozițiile art. 339 și următoarele din Codul Civil privind regimul comunității legale, conțin la rândul lor reglementări specifice și distincte privind actele de înstrăinare și grevare pe care le pot face soții în cadrul comunității legale.

Pe fondul cererii a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată și a arătat că instanța va putea promova o asemenea hotărâre dacă un coproprietar se opune abuziv la efectuarea unui act de administrare indispensabil menținerii utilității și valorii bunului, în concluzie instanța nu poate pronunța o hotărâre care să suplinească consimțământul unui coproprietar decât dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții:

- să se afle în cazul proprietății pe cote părți;

- să fie vorba de un act de administrare,

- scopul actului de administrare să fie acela de a menține utilitatea și valoarea bunului;

- să existe refuzul abuziv al coproprietaruilui al cărui consimțîmânt se cerere;

Pe lângă condițiile de la litera d) care arată că „ instanța este abilitată să suplinească acordul unui proprietar doar în situația în care acesta își exercită abuziv dreptul, opunându-se la încheierea unui act de administrare”, din interpretarea gramaticală a art.641 NCc rezultă că suplinirea consimțământului coproprietarului nu poate privi decât „bunul” privit ut singuli, iar nu o universalitate de bunuri, cum este cazul de față.

Față de normele de interpretare a legii rezultă fără echivoc că teoria reclamantei cu privire la faptul că actul de dispoziție pentru care se cerere suplinirea consimțământului ar reprezenta de fapt un act de administrare este lipsită de orice fundament juridic.

Cu privire la capătul doi de cerere a apreciat că reclamanta a săvârșit un abuz de drept, prin introducerea cu rea credință a prezentei cereri.

În drept a invocat dispozițiile art.205 NCpc.

În dovedirea întâmpinării a depus la dosar înscrisuri. (f.106-142);

A solicitat respingerea acțiunii, în speță neavând aplicabilitate prevederile art.614 C.. Textul de lege se referă la acte de administrare și nu la alte genuri de acte.

Reclamanta a depus al dosar Răspuns al întâmpinare prin care a solicitat respingerea excepțiilor invocate și constatarea netemeiniciei apărărilor formulate.

Cu privire la excepția netimbrării a arătat că a achitat taxa de timbru în cuantum de 20 lei, așa cum s-a pus în vedere de instanță.

Cu privire la excepția nulității cererii pentru lipsa procedurii prealabile a medierii a arătat că legea nu prevede obligativitatea urmării procedurii medierii, ci doar necesitatea informării de către reclamant cu privire la această modalitate alternativă de soluționare a litigiilor.

Cu privire al excepția necompetenței materiale a Judecătoriei B. a arătat că cererile privind „ obligațiile de a face” neevaluabile în bani, potrivit art.94 pct.1 litera h) din NCpc cauzele se judecă în primă instanță.

Cu privire al excepția inadmisibilității a apreciat aplicabile dispozițiile Ncpc.

Cu privire la solicitarea pârâtului de aplicare a dispozițiilor art.187 alin.1 punctul 1 litera a) Ncpc a solicitat respingerea ca neîntemeiată.

În dovedirea răspunsului la întâmpinare a depus înscrisuri. (f.154-171).

Ambele părți au solicitat admiterea probei cu înscrisuri și interogatoriu, probe ce au fost administrate.

Analizând cererile și materialul probator administrat în cauză, instanța a reținut că: părțile au contractat în timpul căsătoriei de la B.R.D. două credite în lei și în Euro, fiind încheiate contracte de garanție imobiliară.

Întrucât părțile trec printr-o perioadă cu dificultăți financiare, ratele la bancă nu au fost achitate, aceasta din urmă trecând la executarea silită.

Față de cele reținute, instanța a respins ca neîntemeiată acțiunea reclamantei.

Procedând în acest mod, instanța a apreciat că, textul de lege indicat și pe care reclamanta își întemeiază cererea, se referă la acte de administrare, nu la acte de dispoziție(vânzarea fiind prin excelență un astfel de act).

Trecând chiar peste acest impediment legal, reclamanta nu a făcut dovada existenței unor oferte de cumpărare făcute de terți, fiind astfel necesară suplinirea acordului de voință.

Această suplinire, ar putea fi cerută, numi pentru încheierea unui contract de vânzare – cumpărare cert cu o anume persoană fizică ori juridică, neputându-se solicita încheierea unui act în general.

Pentru toate aceste considerente a fost respinsă acțiunea ca neîntemeiată

Împotriva Sentinței civile nr. 6356/21.11.2014, a formulat apel reclamanta, solicitand admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței apelate, admiterea cererii de chemare în judecată si, pe cale de consecință, suplinirea consimțământului intimatului cu privire la înstrăinarea următoarelor bunuri care se află în proprietatea devălmașă a soților până la concurența sumei de 3.123.063,02 euro și 457.394,11 lei pentru care s-a început executare silită asupra patrimoniului acestora: teren intravilan situat în Snagov, jud. I., în suprafață de 8962,422 mp, având nr. CF 6397, nr. cadastral 2656; teren intravilan situat în Snagov, jud. I., în suprafață de 6661,95 mp, având nr. CF 7397, nr. cadastral 1683/1; teren intravilan situat în Snagov, jud. I., în suprafață de 3331,75 mp, având nr. CF 7399, nr. cadastral 1683/2; teren extravilan situat în Snagov, jud. I., în suprafață de_ mp, având nr. CF 7095, nr. cadastral 5817, tarlaua nr. 30, . intravilan situat în Snagov, jud. I., în suprafață de 3408,25 mp, având nr. CF 7032, nr. cadastral 1757/1/1; teren intravilan situat în Snagov, jud. I., în suprafață de 1775,124 mp, având nr. CF 7030, nr. cadastral 1757/2/1. Suplinirea consimțământului pârâtului cu privire la divizarea terenurilor menționate la pct. 1 în parcele mai mici în vederea facilitării înstrăinării acestora, precum și în vederea îndeplinirii formalităților în fața Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară pentru deschiderea de noi cărți funciare. Obligarea pârâtului la plata tuturor cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea prezentului proces constând în taxa de timbru achitată, urmând ca onorariul de avocat să fie solicitat pe cale separată.

In motivare, apelanta a sustinut ca apelul este întemeiat, iar hotărârea instanței de fond este netemeinică și nelegală. Asadar, în mod greșit instanța de apel a decis că vânzarea cu privire la care a solicitat suplinirea consimțământului nu reprezintă un act de administrare

în cuprinsul cererii de chemare în judecată, apelanta indicand drept temei de drept dispozițiile art. 641 alin. 3 N.C.civ.. Prin urmare, apelanta a solicitat ca instanța de apel să constate faptul că sunt întrunite condițiile prevăzute de dispozițiile art. 641 alin. 3 C.civ. și să dispună suplinirea consimțământului intimatului cu privire la înstrăinarea bunurilor - terenuri ce au fost dobândite în timpul căsătoriei.

Astfel, apelanta a aratat ca în cazul de față exista un refuz abuziv al intimatului de a consimți la vânzarea bunurilor proprietate comună devălmașă. Prin urmare, deși apelanta i-a solicitat intimatului în repetate rânduri să vanda de bunăvoie aceste bunuri imobile pentru a achita datoriile contractate de acesta, nu a răspuns acestor solicitări. Intimatul a susținut în fața instanței de fond faptul că acțiunea nu ar fi întemeiată întrucât nu și-ar fi exprimat niciodată refuzul cu privire la cele solicitate de apelanta, însă această susținere este neîntemeiată, refuzul intimatului fiind foarte clar exprimat inclusiv pe parcursul soluționării prezentului dosar prin poziția adoptată prin întâmpinare, prin excepțiile invocate. Dacă intimatul ar fi fost de acord cu prezentul demers ar fi avut posibilitatea să își exprime acest acord în fața instanței, însă nu a procedat de această manieră.

A mai precizat apelanta si faptul ca pentru a se apăra, intimatul a susținut faptul că acesta ar fi dorit vânzarea vilei din Saint M., fără să aibă în vedere faptul că prin prezenta cerere a solicitat suplinirea consimțământului pentru vânzarea imobilelor libere de construcții, precum și faptul că această casă reprezintă sursa de venit a apelantei din care isi întrețin cele două fiice. Așadar, este evident faptul că exista un refuz al intimatului în continuare, caracterul abuziv al acestui refuz constă în faptul că în lipsa înstrăinării acestor bunuri există riscul iminent ca patrimoniul să fie afectat în mod iremediabil.

Apelanta a invederat si faptul ca, executarea silită a început de aproximativ trei ani de zile, timp în care nu a fost înstrăinat în cadrul procedurii execuționale nici un imobil și nicio o altă măsură execuțională nu a fost finalizată, motiv pentru care, în toată această perioadă, creanța principală a crescut, prin acumularea de dobânzi și penalități. Or, această situație poate fi perpetuată de către executorul judecătoresc, pe când, în situația în care am proceda la vânzarea voluntară a acestor bunuri, am stinge creanța principală, iar penalitățile ar înceta să mai curgă.

Cu privire la cealaltă condiție prevăzută de art. 641 alin. 3 C.civ., respectiv să fie vorba de un act administrare, apelanta a mentionat ca și aceasta este îndeplinită iar afirmațiile instanței de fond în sens contrar sunt neîntemeiate. Asadar, instanța nu e ținută de temeiul de drept indicat de apelanta. Prin urmare, apelanta a mentionat ca a depus la dosarul cauzei o precizare prin care a indicat drept temei juridic al cererii de chemare în judecată și art. 346 N.C.civ., art. 555 N.C.civ., precum și orice alte dispoziții legale aplicabile în speță, alături de art. 641 N.C.civ. indicat prin cererea de chemare în judecată. Instanța de fond, atunci când a a respins cererea de chemare în judecată, a argumentat faptul că temeiul de drept invocat, respectiv art. 641 N.C.Civ. nu este aplicabil în cauză, întrucât nu ar fi vorba despre un act de administrare, însă, prin răspunsul la întâmpinare, în cauză sunt incidente și dispozițiile art. 22 alin. 4 N.C.proc.civ. care consacră principiul iura novit curia, dispoziții potrivit cărora "Judecătorul dă sau restabilește calificarea juridică a actelor și faptelor deduse judecății, chiar dacă părțile le-au dat o altă denumire. în acest caz judecătorul este obligat să pună în discuția părților calificarea juridică exactă."

Așadar, apelanta a aratat faptul ca a indicat situația de fapt existentă, respectiv îngrădirea dreptului de proprietate pe care îl are asupra bunurilor arătate în petitul cererii de chemare în judecată prin atitudinea abuzivă a intimatului care refuză în mod nejustificat vânzarea de bunăvoie a bunurilor arătate, cu consecința prejudicierii patrimoniului acestora, în contextul în care vânzarea prin buna învoială reprezintă cea mai buna soluție pentru ambele părți. D. urmare, și din această perspectivă soluția instanței de fond este nelegală.

În ceea ce priveste susținerea instanței de fond potrivit căreia se impune respingerea cererii de chemare în judecată întrucât nu a făcut dovada existenței unei oferte concrete de cumpărare, apelanta a apreciat ca este neîntemeiată. Prin urmare, în succinta sa motivare, instanța de fond a arătat faptul că și dacă s-ar trece peste inaplicabilitatea temeiului de drept invocat de apelanta, oricum acțiunea introductivă ar fi neîntemeiată întrucât nu a făcut dovada unei oferte concrete de cumpărare. În acest sens, susținerea instanței de fond este neîntemeiată. Astfel, apelanta nici nu avea cum să dovedeasca existența unor astfel de oferte atâta vreme cât intimatul nu își dă consimțământul în sensul vânzării. Mecanismul logic și firesc este ca întâi să fie obținut consimțământul intimatului, prin suplinire și abia apoi să se procedeze efectiv la înstrăinarea acestor imobile.

A mai precizat apelanta si faptul ca nu există nicio rațiune pentru a iniția demersuri în găsirea de cumpărători pentru imobilele cu privire la care a solicitat suplinirea consimțământului, atâta vreme cât intimatul refuză în mod sistematic și abuziv să înstrăineaze aceste imobile.

În drept, toate dispozițiile legale indicate pe parcursul prezentului apel, precum și orice alte dispoziții legale incidente în cauză.

Prin intampinarea depusa la data de 05.06.2015, intimatul a solicitat respingerea apelului ca neintemeiat.

In motivare, apelantul a sustinut ca toate argumentele apelantei sunt nefondate, în primul rând, temeiul de drept invocat de apelantă nu este aplicabil cazului de față. Astfel, în speță, actele pentru încheierea cărora apelanta a solicitat suplinirea consimțământului intimatului - indiferent de calificarea lor, de administrare ori de dispoziție - au ca obiect bunuri aflate în proprietatea noastră devălmașă. Apelanta însăși a recunoscut că ele au această natură juridică. Pe cale de consecință, regimul actelor ce pot fi încheiate în legătură cu ele nu este cel reglementat de Capitolul IV - „Proprietatea comună” din cadrul Titlului II - „Proprietatea privată” al Cărții a IlI-a - „Despre bunuri”, în cadrul căruia se găsește textul legal invocat de apelantă, ci cel reglementat de Secțiunea a Il-a - „Regimul comunității legale” din cadrul Capitolului VI - „Drepturile și obligațiile patrimoniale ale soților” din cadrul Titlului II - „Căsătoria” al Cărții a Il-a - „Despre familie”.

Intimatul a aratat ca, textul legal invocat provine din ceea ce reprezintă dreptul comun în materie (proprietatea comună în general), în condițiile în care, în speță, există și o reglementare specială, care, din acest motiv, se aplică cu precădere (proprietatea devălmașă, ca parte componentă a regimului comunității legale). Așadar, cum dreptul comun se aplică doar în subsidiar și numai în completare, trebuie observat dacă prevederile speciale, prioritar aplicabile, nu cumva conțin referiri explicite în legătură cu problema dedusă judecății. Or, în speță, există dispoziții speciale, a căror reglementare le înlătură pe cele generale, din rândul cărora face parte textul invocat de apelantă în sprijinul acțiunii sale. Prin urmare, în acest sens, trebuie observat mai întâi care este regimul juridic al actelor pentru a căror încheiere s-a cerut suplinirea pe cale judiciară a consimțământului intimatului.

În ceea ce privește încheierea actelor de înstrăinare asupra bunurilor devălmașe, altele decât cele mobile, validă de data aceasta doar cu acordul ambilor soți, norma specială a continuat să nu prevadă nimic despre eventuala suplinire, pe cale judiciară, a consimțământului soțului ce nu ar fi de acord cu respectiva înstrăinare. De aceea, se pune problema dacă, în completare, strict în privința actelor de înstrăinare, ar putea fi aplicată norma generală, invocată de apelantă. Prin urmare, în acord cu prima instanță, intimatul a considerat că răspunsul este unul negativ, sens în care consimțământul acestuia la încheierea actelor indicate de apelantă nu poate fi suplinit de instanță, pentru următoarele motive: în al doilea rând, apelanta nu poate susține că din vânzarea celor șase terenuri vizate ar „salva” de la executare alte imobile, respectiv construcțiile devălmașe din țară (cele cu destinație de locuință și de vacanță), din simplul motiv că doar creditorul are deplina alegere a bunurilor pe care înțelege să le urmărească silit. Or, apelanta nu a dovedit nici conivența cu creditorul urmăritor în privința îndreptării executării cu precădere asupra terenurilor indicate, în dauna construcțiilor a căror „salvare” a declarat că o urmărește. In al treilea rând, altfel decât a susținut apelanta, nu este deloc cert că vânzarea „liberă” a terenurilor în cauză, presupunând că ar fi posibilă, ar conduce la obținerea unui preț mai mare față de cel ce ar fi obținut din vânzarea lor „silită”.

Intimatul a mai precizat si faptul ca, așa-zisul interes al apelantei în promovarea acțiunii de față - „salvarea” construcțiilor de la urmărire - nu există, din simplul motiv că, la partajul derulat sub jurisdicție franceză, apelanta nu a cerut atribuirea nici uneia din proprietățile din țară. în același sens pledează și stabilirea reședinței sale în St. M., unde aceasta a ales să domicilieze de patru ani încoace. Prin urmare, și dacă aceste construcții - a căror potențială pierdere o deplânge - ar fi vândute silit, și dacă nu ar fi vândute silit, pentru apelantă e tot una, din moment ce ea nici nu le mai folosește, odată cu stabilirea sa în afara țării, nici nu intenționează să le mai folosească, odată cu solicitarea de a i se atribui la partaj doar imobilul din St. M. și nici unul din țară. Mai mult, instanța nu este datoare a indica, în locul reclamantului, care este temeiul de drept corect și aplicabil speței deduse judecății, iar pe noua procedură, tot reclamantului îi revine sarcina de a-și motiva în fapt și drept acțiunea, în baza aceluiași principiu al disponibilității.

Analizând apelul declarat, tribunalul reține următoarele:

Primul motiv de apel privește faptul că în mod greșit prima instanță a stabilit că vânzarea unui bun cu privire la cere s-a solicitat suplinirea consimțământului nu reprezintă un act de administrare.

Tribunalul reține că în cuprinsul considerentelor sentinței primei instanțe este indicat faptul că textul de lege pe care reclamanta și-a întemeiat cererea de chemare în judecată se referă la acte de administrare, iar nu la acte de dispoziție, cum este vânzarea – cumpărarea unui bun imobil.

Tribunalul apreciază că raportat la patrimoniul comun al părților din prezenta cauză, se poate reține că vânzarea – cumpărarea unui număr de șase bunuri imobile poate fi apreciată drept un act de administrare, necesar a fi îndeplinit pentru menținerea utilității sau valorii bunului, în sensul prevăzut de art. 641 alin. 3 C. civ.. Rămâne însă de stabilit dacă în cauză erau incidente aceste dispoziții legale.

Celelate motive de apel se referă la faptul că instanța nu era ținută de temeiul de drept indicat de către reclamantă, respectiv art. 641 C. civ., cu atât mai mult cu cât au fost indicate și alte temeiuri de drept, respectiv art. 346 și 555 C. civ..

Tribunalul reține că potrivit prevederilor art. 641 C. civ., indicat de către reclamanta drept temei al acțiunii introductive de instanță, coproprietarul sau coproprietarii interesați pot cere instanței să suplinească acordul coproprietarului aflat în imposibilitate de a-și exprima voința sau care se opune în mod abuziv la efectuarea unui act de administrare indispensabil menținerii utilității sau valorii bunului.

Tribunalul apreciază că textul de lege enunțat mai sus nu este aplicabil în prezenta cauză, deoarece face parte din secțiunea referitoare la coproprietatea obișnuită pe cote – părți, în timp ce proprietatea comună în devălmășie, aplicabilă raporturilor juridice dintre părți, este reglementată prin dispozițiile art. 667-668 C. civ..

În același timp, se constată că în cauză nu erau incidente nici prevederile art. 346 alin. 1 C. civ., care se referă la obligativitatea acordului ambilor soți pentru efectuarea actelor de înstrăinare, acord care în mod evident nu există în cauză.

În consecință, constatându-se netemeinicia acțiunii apelantei din prezenta cauză, în mod legal și temeinic prima instanță a procedat la respingerea cererii de chemare în judecată.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul dispozițiilor art. 480 alin. 1 C. pr. civ., apelul va fi respins ca nefondat.

Având în vedere principiul disponibilității care guvernează procesul civil, s eva lua act că intimatul și-a rezervat dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge apelul formulat de apelanta-reclamantă T. I. I. cu domiciliul ales la S. Hașoti M. N. și Asociații - sector 2, București, .. 100, . civile nr. 6356/21.11.2014, pronunțată de Judecătoria B., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-pârât T. R. cu domiciliul ales la C.. av. N. B. în București, ., ., ., sector 3, ca nefondat.

Ia act ca intimatul si-a rezervat dreptul de a solicita cheltuieli de judecata pe cale separata. Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi 27.10.2015.

Președinte Judecător Grefier

R. V. A. M. E. M. A. M.

Pt grefier plecat din instanța

Semnează grefier șef secție

Concept red. gref. A.P.G.

Red. Jud: M.E./4exemplare

Jud.fond :– C. A.- Jud.B.

Comunicat /2ex

← Pretenţii. Hotărâre din 29-09-2015, Tribunalul ILFOV		Asigurare dovezi. Decizia nr. 2589/2015. Tribunalul ILFOV →

Obligaţie de a face. Sentința nr. 6356/2015. Tribunalul ILFOV

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Obligaţie de a face. Sentința nr. 6356/2015. Tribunalul ILFOV