Ordin de protecţie. Decizia nr. 87/2016. Tribunalul ILFOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 87/2016 pronunțată de Tribunalul ILFOV la data de 02-02-2016 în dosarul nr. 87/2016
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL ILFOV
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 87/A
Ședința publică de la 02 Februarie 2016
Completul compus din:
PREȘEDINTE V. A. R.
Judecător M. E.
Grefier C. E. S.
MINISTERUL PUBLIC – P. de pe lângă Tribunalul Ilfov a fost reprezentat de procuror A. C.
Pe rol judecarea apelului formulat de apelanții reclamanți T. I., M. N. M. și M. R. G.-prin reprezentant legal M. N. M. împotriva Sentinței civile nr.7270/29.10.2015 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._ în contradictoriu intimații T. M., T. L., T. V. E., având ca obiect ordin de protecție.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă intimații T. M. și T. V. E., personal și asistați de avocat M. A. care depune delegație de substituire la dosar, delegația avocatului titular și delegația apărătorului din oficiu și intimata T. L., prin avocat M. A., lipsă fiind apelanții reclamanți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că apelanții reclamanți au depus cerere de renunțare la judecată la data de 01.02.2016, după care,
Tribunalul ia act de faptul că a încetat delegația de reprezentare a avocatului din oficiu prin depunerea delegației apărătorului ales. Pune în discuție cererea apelanților reclamanți de renunțare la judecarea apelului.
Apărătorul intimaților solicită să se ia act de cererea de renunțare la apel și depune chitanța nr.3/02.02.2016, reprezentând plata onorariului de avocat.
Reprezentantul Ministerului Public solicită să se ia act de renunțarea la calea de atac.
Tribunalul reține cauza în pronunțare.
TRIBUNALUL
Prin cererea inregistrata pe rolul Judecătoriei B. la data de 16.09.2015 sub nr._, reclamanții T. I., M. N. M. și M. R. G. - prin reprezentant legal M. N. M. au formulat în contradictoriu cu pârâții T. M., T. L. și T. V. E. cerere de emitere a unui ordin de protecție, solicitand evacuarea pârâților din domiciliul reclamantelor, reintegrarea reclamantelor în domiciliu, limitarea dreptului de folosință al pârâților asupra unei părți a locuinței comune, astfel încât pârâții să nu vină în contact cu victimele, obligarea pârâților la păstrarea unei distanțe minime determinate față de reclamanți și reședința acestora, locul de muncă sau unitatea de învățământ, interzicerea oricărui contact, inclusiv telefonic, prin corespondență sau în orice alte mod, cu reclamanții, obligarea pârâților la suportarea cheltuielilor de întreținere pentru locuința temporară, obligarea pârâților la urmarea unor ședințe de terapie psihologică.
În motivarea cererii reclamantii au aratat că la data de 02.09.2015 au părăsit domiciliul fiind alungați de către pârâți, aceștia manifestând o atitudine violentă la adresa acestora.
S-a mai aratat că, urmare a unor neînțelegeri mai vechi, părțile s-au certat, pârâtul T. M. devenind violent și amenințând să dea foc casei deoarece discuțiile au degenerat, iar asupra reclamantelor au fost exercitate violențe fizice și verbale.
În drept, Legea 217/2003R.
În probațiune s-a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri și a probei testimoniale cu trei martori.
La data de 28.10.2015 pârâții au depus întâmpinare prin care au solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată și obligarea reclamantelor la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare s-a aratat că pârâtul T. M. nu locuiește în domiciliul reclamantelor și de la data incidentului nici nu a mai fost pe acolo și că scandalul a pornit de la dorința reclamantelor de îndepărtare a acestora din casa părintească.
Cu privire la reintegrarea reclamantelor în domiciliu au aratat că acestea locuiesc acolo, astfel că acest capăt de cerere este fără obiect.
În drept, art. 205 alin. 2 C...
La data de 28.09.2015 instanța a încuviințat proba cu înscrisuri și proba testimonială, fiind audiați M. E. și L. F. pentru reclamanți, și N. I.-N. și U. F.-V., pentru parati.
Prin sentinta civila nr.7270 din data de 29.10.2015, Judecatoria B. a respins cererea de chemare in judecata ca neintemeiata, retinand urmatoarele:
Potrivit art. 23 alin.1 din Legea nr. 217/2003, “Persoana a carei viata, integritate fizica sau psihica ori libertate este pusa in pericol printr-un act de violenta din partea unui membru al familiei poate solicita instantei ca, in scopul inlaturarii starii de pericol, sa emita un ordin de protectie (…)”
Totodata, in sensul art. 5 lit a din acelasi act normativ, in sfera notiunii de membru de familie se includ si “ascendentii si descendetii, fratii si surorile, copiii acestora”.
Or, din probele administrate in cauza nu a rezultat ca in sarcina paratilor T. M. si T. V. E., rude cu reclamantii in sensul art. 5 lit a din actul normativ amintit, s-ar putea retine exercitarea unor acte de violenta de natura sa creeze o stare de pericol pentru viata, integritatea fizica si psihica ori libertatea familiei lor, asa cum cere art 23 alin 1 din Legea nr. 217/2003 si care sa justifice emiterea unui ordin de protectie.
Astfel, desi reclamantele au sustinut pin actiunea completata ca paratii ar avea de foarte mult timp o atitudine urata la adresa lor, adresanu-le injurii si manifestandu-se violent, martorii audiati in cauza au declarat ca in data de 02.09.2015 i-au auzit pentru prima data pe parati si pe reclamante certandu-se, fiind chiar surprinsi, au mai sustinut martorii reclamantelor.
Martorii M. E., dar si L. F. au relatat ca ii cunosc pe paratii T. M. si T. V. E. de foarte mult timp si ii stiu ca fiind oameni la locul lor, respectuosi cu parintii si fara manifestari violente.
Si martorele N. I. N. si Udriste F. V. au confirmat ca de cand le cunosc pe reclamante si pe parati, nu i-au vazut certandu-se pana pe data de 02.09.2015, relatiile de familie intre acestia fiind unele normale.
Nici afirmatiile reclamantelor in sensul ca paratii ar fi manifestat repetat la adresa lor, de la decesul numitului T. C., amenintari si acte de violenta fizica, culminand cu actele de violenta grava din 02.09.2015, nu pot fi retinute.
Astfel, pe de o parte, potrivit martorilor pana la data de 02.09.2015 relatiile intre parti au fost unele normale, pe de alta parte, reclamantele nu au putut depune la dosar acte care sa sustina exercitarea vreunei agresiuni impotriva lor de catre parati, nici cu ocazia incidentului din 02.09.2015, nici in alte imprejurari.
Martorii audiati au declarat, pe acelasi aspect, ca nu au sesizat la reclamante urme de violenta in urma incidentului din 02.09.2015 si ca nu i-au vazut vreodata pe parati sa le loveasca pe reclamante.
Totodata, martorii nu au putut confirma nici faptul ca paratii ar fi avut vreo atitudine violenta fata de copilul minor al reclamantei M. N., nici la 02.09.2015 si nici ..
Ca acesta ar fi putut fi afectat de cearta la care a asistat in data de 02.09.2015 nu este contestat, asa cum este posibil sa se fi intamplat si cu fiica minora a paratilor T. M. si T. L., dar si cu minora de 12 ani a martorei N. I., care au fost de asemenea prezenti.
Martora N. I. N. a aratat ca cearta in data de 02.09.2015 a pornit intre reclamanta M. N. si paratul T. M. de la drepturile pe care le-ar avea fiecare asupra casei parintesti, amenintarile fiind de ambele parti ca nu o sa mai intre in casa parinteasca.
Si martorul L. F. (singurul care a auzit toate discutiile partilor) a confirmat ca atat paratii cat si reclamantele “se certau”.
Ca paratul T. M. le-ar fi adresat reclamantelor cuvinte jignitoare cu ocazia conflictului declansat intre acestia la 02.09.2015, acestea nu sunt de natura a justifica emiterea unui ordin de protectie, fiind sanctionat contraventional.
Amenintarile cu acte de violenta pe care paratul T. M. le-ar fi facut in data de 02.09.2015, conform declaratiilor martorului L. F., se apreciaza ca au fost facute in contextul conflictului pornit intre partile cauzei si pe fondul unei provocari a acestuia prin negarea propriilor drepturi asupra casei parintesti si care i-ar fi putut determina o anumita irascibilitate, fiind singulare. S-a apreciat ca acestea nu sunt insa suficiente pentru a determina o temere reala pentru reclamante in conditiile in care toti martorii audiati au declarat ca relatiile intre parti au fost unele normale, paratii nefiind cunoscuti ca fiind violenti.
Deci, in consecinta, s-a apreciat ca intre parti, in prezent, exista animozitati si neintelegeri legate de drepturilile lor de mostenire, ca intre parti a existat o cearta in ziua de 02.09.2015, dar cu aceasta ocazie nu s-au consumat acte de agresiune fizica si psihica de natura a le crea o temere reala ca cea prevazuta in dispozitiile art. 23 din Legea 217/2003 si care sa faca necesara emiterea ordinului de protective.
In ceea ce priveste afirmatia reclamantelor ca ar fi fost obligate sa paraseasca locuinta lor de catre parati, nici aceasta nu este confirmata de probele administrate in cauza.
Astfel, martorul L. F. a aratat in declaratia data ca nu i-a auzit pe paratii sa le fi dat afara pe reclamante din casa, iar martora N. I. a aratat ca acestea au plecat singure in dimineata de 03.09.2015, nefiind alungate si revenind la locuinta lor, in toata aceasta perioada cat au fost plecate, ori de cate ori au vrut, nefiindu-le interzis de parati..
Tot din declaratiile martorilor rezulta ca reclamantele au revenit in locuinta lor, unde stau si in prezent, nefiind impiedicate in vreun fel de parati care nici nu le-au mai contactat, paratul T. M. mai venind de cateva ori in vizita la fratele sau, desi inainte obisnuia sa vina destul de des, ocazii cu care nu le-a mai contactat pe reclamante.
Potrivit celor declarate de martori, paratul T. M. locuieste de foarte mult timp in Bucuresti, ..
In ceea ce priveste participarea paratei T. liliana la aceasta cearta familial, martorii nu au putut confirma acuzele ce I se aduc, precizand ca nu ar fi auzit-o pe aceasta spunand ceva.
De altfel, aceasta nici nu se incadreaza in vreuna din categoriile stabilite de art. 5 din Legea nr. 217/2003, acaesta fiind sotia paratului T. M. si deci ruda prin alianta cu reclamantii, neconvietuind cu acestia potrivit declaratilor martorilor.
Este evident ca partile cauzei nu reusesc sa se inteleaga in ceea ce priveste drepturile lor succesorale de pe urma defunctului T. constantin, insa lamurirea acestor problem si obtinerea unor drepturi asupra casei parintesti nu se poate face pe calea ordinului de protective, alta fiind calea reglementata de lege, respectiv dezbaterea succesorala pentru stabilirea masei succesorale, a mostenitorilor si a cotelor ce le revin fiecaruia.
Pe cale de consecinta, pentru considerentele de fapt si de drept expuse a fost respinsa ca neintemeiata actiunea.
Impotriva acestei sentinte civile, la data de 30.10.2015 (data postei) au formulat apel apelantii T. I., M. N. M. si M. R. G., prin reprezentand M. N. M., solicitand admiterea apelului, schimbarea in parte a sentintei civile apelate si pronuntarea unei hotarari prin care sa se emita un ordin de protectie fata de intimatul T. M., precum sis a fie inlaturata obligatia de plata a cheltuielilor de judecata, stabilita de prima instanta.
In motivarea apelului apelantii au aratat, in esenta, ca prima instanta a realizat o apreciere eronata a probelor administrate, fara sa tina cont de imprejurarea ca martorii propusi de catre intimati nu au asitat direct la actele de violenta.
In drept, cererea de apel a fost intemeiata pe dispozitiile art.466 C.proc.civ. si Legea nr.217 din 2003.
L. citati, intimatii nu au formulat intampinare.
La data de 01.02.2016, prin serviciul registratura, apelantii au depus o cerere prin care au solicitat tribunalului sa ia act de renuntarea la judecarea cererii de apel.
Analizând apelul declarat, tribunalul reține următoarele:
Tribunalul retine ca potrivit art.463 alin.1 si 2 C.proc.civ.: “Achiesarea la horarare reprezinta renuntarea unei parti la calea de atac pe care o putea folosi ori pe care a exercitat-o deja impotriva tuturor sau a anumitor solutii din respectiva hotarare.
Achiesarea, atunci cand este conditionata, nu produce efecte decat daca este acceptata expres de partea adversa.”
Raportat la dispozitia legala anterior mentionata, tribunalul retine ca renuntarea la exercitarea unei cai de atac reprezinta achiesarea la hotararea judecatoreasca impotriva careia a fost exercitata calea de atac respectiva, iar acest act de dispozitie al partii, astfel cum rezulta din interpretarea per a contrario a dispozitiilor art.463 alin.2 C.proc.civ., nu este conditionat de acordul partii adverse atunci cand renuntarea este neconditionata.
Or aceasta este ipoteza si in cauza de fata, apelantii intelegand sa formuleze cerere de renuntare la judecarea apelului exercitat, renuntare ce este neconditionata, astfel cum rezulta din cererea existenta la dosarul cauzei (fila 45 dosar apel).
F. de aceste considerente, tribunalul va lua act de renuntarea la judecarea apelului.
Totodata, in temeiul art.453 C.proc.civ., raportat la culpa procesuala, tribunalul va obliga apelantii sa plateasca intimatului T. M. suma de 400 de lei, cu titlu de cheltuieli de judecata, reprezentand onorariu avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE
Ia act de renuntarea la judecata apelului formulat de apelanții reclamanți T. I., M. N. M. și M. R. G.-prin reprezentant legal M. N. M., toți domiciliați în Voluntari, .. 22, J. Ilfov împotriva Sentinței civile nr.7270/29.10.2015 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._ în contradictoriu intimații T. M., T. L., ambii domiciliați în sector 3, București, .. 85, ., . V. E. domiciliat în Voluntari, .. 22, J. Ilfov.
Obligă pe apelanți la plata către intimatul T. M. a sumei de 400 de lei, cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 02.02.2016.
Președinte, V. A. R. | Judecător, M. E. | |
Grefier, C. E. S. |
Concept red. gref.C.S.
Red. Jud: RVA/8exemplare
Jud.fond –A. N. M.- Jud.B.
Comunicat 6 exemplare
| ← Tutelă. Sentința nr. 96/2016. Tribunalul ILFOV | Drept de autor şi drepturi conexe. Sentința nr. 177/2016.... → |
|---|
