Ordin de protecţie. Decizia nr. 85/2016. Tribunalul ILFOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 85/2016 pronunțată de Tribunalul ILFOV la data de 02-02-2016 în dosarul nr. 85/2016
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL ILFOV
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 85/A
Ședința publică de la 02 Februarie 2016
Completul compus din:
PREȘEDINTE V. A. R.
Judecător M. E.
Grefier C. E. S.
MINISTERUL PUBLIC – P. de pe lângă Tribunalul Ilfov a fost reprezentat de procuror A. C.
Pe rol judecarea apelului formulat de apelanta reclamantă V. J. T., prin reprezentant legal V. C. M. împotriva Sentinței civile nr.7925/13.11.2015 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul pârât V. L. A. Claude L., având ca obiect „ordin de protecție”.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă apelanta reclamantă, personal și asistată de avocat L. U. care depune delegație la dosar, și intimatul pârât, prin avocat G. A. C. care depune delegație la dosar.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,
Tribunalul pune în discuție cererea apelantei reclamante de renunțare la judecata apelului.
Apărătorul apelantei reclamante solicită să se ia act de cererea de renunțare la judecarea apelului, arătând că a fost depusă anterior primului termen de judecată și învederând că nu este necesar acordul intimatului – pârât.
Apărătorul intimatului pârât învederează faptul că art.406 alin.3 prevede faptul că dacă a fost comunicată cererea de chemare în judecată, respectiv recursul, sunt datorate cheltuieli de judecată. Apreciază că mai întâi ar trebui recalificată calea de atac întrucât partea a declarat recurs, și pentru acest motiv solicită recalificarea căii de atac ca fiind apel. Mai solicită să se ia act de renunțarea apelantei la judecarea apelului. În temeiul art.406 alin.3 C. depune la dosar dovezi privind cheltuielile de judecată.
Apărătorul apelantei reclamante invocă tardivitatea depunerii cheltuielilor de judecată întrucât au fost depuse după închiderea dezbaterilor. Solicită instanței comunicarea cuantumului cheltuielilor de judecată și data la care au fost achitate.
Tribunalul, deliberând, față de împrejurarea că dosarul a fost înregistrat ca fiind apel apreciază că este învestit cu soluționarea unei cereri de apel.
Apărătorul apelantei reclamante depune la dosar un set de înscrisuri.
Apărătorul intimatului pârât solicită amânarea cauzei pentru a lua cunoștință de înscrisurile noi depuse de apelanta reclamantă.
Tribunalul, față de specificul cauzei, respinge cererea de amânare și dispune lăsarea cauzei la a doua strigare pentru ca partea intimată să aibă posibilitatea să ia cunoștință de înscrisurile noi depuse de apelanta reclamantă.
La a doua strigare a cauzei se prezintă apelanta reclamantă, personal și asistată de avocat L. U. cu delegație la dosar, și intimatul pârât, prin avocat G. A. C. cu delegație la dosar.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,
Apărătorul intimatului pârât solicită comunicarea înscrisurilor de puse de apelanta reclamantă.
Apărătorul apelantei reclamante comunică un exemplar al înscrisurilor apărătorului intimatului – pârât.
Apărătorul apelantei reclamante solicită comunicarea cheltuielile de judecată întrucât și acestea sunt supuse analizării de către cealaltă parte și a instanței de judecată. Învederează faptul că aceste cheltuieli de judecată au fost plătite de intimat înainte ca acesta să fie citat, iar apoi acest onorariu este depus în alte 3 dosare similare. Arată că onorariul de avocat este identic în fiecare dosar, fără factură, fără număr de dosar și fără altă identificare. Totodată, invocă tardivitatea depunerii cheltuielilor de judecată întrucât au fost depuse după închiderea dezbaterilor.
Având cuvântul, apărătorul intimatului pârât solicită respingerea excepției. Arată că a semnat un contract de asistență juridică cu partea, prevăzut și în delegație, și că a încasat un onorariu în baza acestui contract întrucât a apreciat că se află întru-un proces cu partea apelantă. Mai arată că a solicitat prin întâmpinare cheltuieli de judecată.
Reprezentantul Ministerului Public solicită să se procedeze potrivit legii și arată că instanța de judecată are posibilitatea de a cenzura cuantumul cheltuielilor de judecată.
Tribunalul, deliberând, recalifică excepția tardivității depunerii înscrisurilor privitoare la cheltuielile de judecată ca fiind o apărare de fond ce urmează a fi avută în vedere odată cu soluționarea capătului de cerere privind acordarea cheltuielilor de judecată.
Apărătorul intimatului pârât, față de disp. art.434 C., învederează faptul că nu se poate renunța la judecarea apelului întrucât în cauză este vorba de un minor. La interpelarea instanței, arată că se opune cererii de renunțare la calea de atac.
Apărătorul apelantei reclamante învederează faptul că este dreptul de dispoziție al reprezentantului legal. Arată că este vorba de o renunțare la judecata apelului și că această renunțare este în interesul superior al minorului întrucât mama nu mai își permite să plătească cuantumul cheltuielilor de judecată și alte cheltuieli.
Apărătorul intimatului pârât solicită pronunțarea unei hotărâri în interesul superior al copilului. Arată că apelanta a depus cerere de renunțare la cererea de apel pentru faptul că acesta a fost tardiv declarat, respectiv la 8 zile de la pronunțarea hotărârii și cu nerespectarea disp. art.30 din Legea nr.217/2003. Mai solicită admiterea cererii privitoare la acordarea cheltuielilor de judecată și arată că se opune solicitării de a lua act de renunțarea la calea de atac.
Reprezentantul Ministerului Public solicită să se ia act de cererea apelantei de renunțare la judecata apelului.
Tribunalul reține cauza în pronunțare asupra cererii de renunțare la judecata apelului.
TRIBUNALUL
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. la data de 26.10.2015 în dosarul cu nr._, reclamanta V. J. T., prin reprezentant legal V. C. M. a solicitat emiterea unui ordin de protecție împotriva pârâtului V. L. A. CLAUDE L., pentru obligarea acestuia la păstrarea unei distanțe minime față de minoră, păstrarea unei distanțe minime determinate față de rudele minorei, păstrarea unei distanțe minime determinate față de reședința și unitatea de învățământ a minorei, interzicerea oricărui contact, inclusiv telefonic, prin corespondență sau în orice alt mod, cu minora, încredințarea minorei mamei.
În motivare s-a aratat că pârâtul exercită asupra minorei agresiuni fizice și psihice de natură de producă traume profunde acesteia.
Totodată, s-a aratat că pârâtul o obligă pe minoră să participe la realizarea unor reportaje despre viața ei și a unor fotografii nepotrivite cu vârsta acesteia, pe care le face publice prin postarea lor pe internet. Astfel, acesta încalcă drepturile minorei la intimitate, acesta periclitând în mod real existența și dezvoltarea minorei.
In prezent, comportamentul pârâtului este instabil, acesta încălcând cu intenție hotărârea judecătorească ce privește programul de vizitare al minorei, ce mai grav risc fiind acela ca pârâtul să plece abuziv cu minora din țară pentru ca reclamantă să nu o mai vadă.
În drept, se solicită încuviințarea probei cu înscrisuri și a probei testimoniale.
În drept, Legea 217/2003R.
Pârâtul a fost asistat de avocat din oficiu R. C. care a depus pentru acesta întâmpinare solicitând respingerea cererii ca neîntemeiată, în cauză nefiind întrunite prevederile legale
La termenul din data de 12.11.2015 instanța a încuviințat in cauză proba cu înscrisuri și pentru reclamantă proba cu martorul C. G., declarația acestuia fiind consemnată și atașată dosarului cauzei.
Prin sentinta civila nr.7925 din data de 13.11.2015, Judecatoria B. a respins cererea de chemare in judecata ca neintemeiata, retinand urmatoarele:
Potrivit art. 23 alin.1 din Legea nr. 217/2003, “Persoana a carei viata, integritate fizica sau psihica ori libertate este pusa in pericol printr-un act de violenta din partea unui membru al familiei poate solicita instantei ca, in scopul inlaturarii starii de pericol, sa emita un ordin de protectie (…)”
Totodata, in sensul art. 5 lit a din acelasi act normativ, in sfera notiunii de membru de familie se includ si “ascendentii si descendetii, fratii si surorile, copiii acestora”.
Or, din probele administrate in cauza, inscrisurile si declaratia martorului G. C., nu a rezultat ca in sarcina paratului V. L. A. Claude L., tatal minorei, s-ar putea retine exercitarea unor acte de violenta de natura sa creeze o stare de pericol pentru viata, integritatea fizica si psihica ori libertatea,fiicei sale minore, asa cum cere art 23 alin 1 din Legea nr. 217/2003 si care sa justifice emiterea unui ordin de protectie.
Referitor la retinerea ilegala a minorei de catre parat dupa data de 18.10.2015, asa cum sustine reprezentantul legal al copilului, d-na V. C. M., se retine ca intre parat si sotia acestuia s-a purtat o corespondenta prin email din care rezulta evident neintelegerile acestora pe aspectul petrecerii timpului cu minora, respectiv daca e vorba de petrecerea sfarsitului de saptamana sau si a vacantei, paratul anuntand-o pe sotie ca nu va aduce minora in seara de 18.10.2015, asa cum s-a si recunoscut prin actiune. In acest context nu se poate spune ca paratul a lipsit-o de libertate pe fiica sa, neexistand date suficiente in acest sens .(f. 64-68, 106)
Or, de fiecare data minora a fost adusa la mama, chiar daca cu o eventuala nesocotire a programului stabilit prin hotarare judecatoreasca, ceea ce, insa, nu reclama masura ordinului de protectie, legea prevazand alte sanctiuni in aceasta situatie.
Referitor la violentele exercitate de parat asupra minorei cu ocazia incidentului din 20.10.2015 de subliniat este ca martorul a declarat ca paratul s-ar fi manifestat violent verbal fata de mama minorei si ca a apreciat ca paratul ar fi avut un comportament violent si fata de minora prin faptul ca a smuls minora din bratele mamei.Totusi, martorul a mai declarat ca nu a auzit minora tipand.
Se apreciaza ca declaratia martorului este partinitoare, avand in vedere relatia in care se afla cu sotia paratului, dar si contradictorie.
Astfel, martorul desi declara ca in data de 20.10.2015, paratul ar fi avut o manifestare violenta si fata de minora, ulterior declara ca nu l-a vazut, personal, pe parat sa exercite violente asupra minorei si nici asupra mamei, nu l-a auzit, personal, facand amenintari asupra acestora.
Totodata, in aceeasi nota, desi martorul declara ca minora ar fi supusa unor amenintari psihice din partea paratului, nu poate spune care sunt aceste amenintari si in ce constau.
Pe de alta parte, martorul sutine ca fetitei i-ar fi frica de tatal sau, ca nu ar mai vrea sa vorbeasca la telefon cu acesta si ca adeseori dupa incidentul din 20.10.2015, o aude noaptea plangand, totusi nu poate sa spuna de ce plange, neintreband pe fata sau pe mama sa care este cauza si ca nu a auzit-o vreodata pe fetita spunand ca nu vrea sa stea cu tatal sau.
Este evident ca si la data de 20.10.2015 a avut loc o confruntare intre parat si sotie pe fondul neintelegerilor si relatiilor incordate dintre acestia si care au dus si la promovarea actiunii de divort, confruntare in care, din culpa ambilor parinti, a fost adus si copilul.
Astfel, parintii datorita animozitatilor personale pe care le au unul impotriva altuia, nu reusesc sa ajunga la un acord in privinta copilului lor minor pe care in egala masura il folosesc ca o arma impotriva celuilalt.
Deci, in acest context, nu se poate stabili culpa mai mare a tatalui sau a mamei, ambii purtand, deopotriva, responsabilitatea situatiei create.
In ceea ce priveste abuzul psihologic exercitat de parat asupra minorei de la inceputul procesului de divort si reclamant pentru emiterea orinului de protectie se retine ca acesta a mai fost invocat si . avand ca obiect tot ordin de protectie solicitat tot de d-na V. C. M. si asupra careia instanta s-a mai pronuntat in sensul respingerii cererii, apreciind ca nu este de natura a justifica dispunerea masurii solicitate, ce presupune un anumit grad de pericol (f. 198-204).
Pe de alta parte, asa cum s-a aratat mai sus, instanta apreciaza ca ambii parinti se folosesc de minora in “razboiul personal”, neintelegand ca separarea cuplului nu trebuie sa insemne lipsirea copilului de mama sau de tata, acesta avand nevoie, in egala de masura, de prezenta in viata sa a ambilor parinti si nepurtand vina imposibilitatii acestora de a convietui.
Acest lucru se deduce, de altfel, si din raportul de evaluare psihologica depus la f. 181-184 dosar unde se concluzioneaza: “Recomand includerea parintilor . consiliere psihologica, pentru a putea invata sa comunice efficient cu privire la cresterea si educarea lui J.. Acestia par sa aiba in prezent o co-parentalizare conflictuala, lucru care cauzeaza stress atat lor, cat si copilului.Consider ca implicarea lui Lulie in conflictul parintilor si atragerea ei in alianta cu unul dintre parinti impotriva celuilalt constituie factori de risc pentru dezvoltarea ei emotionala viitoare.”
Nici crearea paginii pe internet de catre parat si prezentarea vietii private a copilului in public pe aceasta cale nu justifica masura ordinului de protectie la acest moment in aprecierea instantei. In acest sens se retine ca, asa cum a recunoscut si sotia paratului si a confirmat martorul audiat, s-a solicitat administratorului site-ului stergerea anumitor materiale postate, masura ce s-a si luat, nemaiexistand situatia de pericol invocata si fiind evident ca exista altfel de modalitati pe care mama le are la indemana pentru a evita expunerea publica a minorei.
Pentru considerentele de fapt si de drept expuse, instanta a respins actiunea ca neintemeiata.
Impotriva acestei sentinte civile, la data de 17.11.2015 (fila 10 dosar apel) a formulat apel apelanta, solicitand modificarea hotararii apelate si emiterea ordinului de protectie.
In motivarea apelului apelanta a aratat, in esenta, ca prima instanta a respins cererea de chemare in judecata in mod nefondat, fara a lua in considerare ca in cauza sunt indeplnite conditiile prevazute de Legea nr.217 din 2003, pentru emiterea ordinului de protectie fata de intimat.
De asemenea, apelanta s-a prevalat de actele de violenta fizica si psihica exercitate de intimate in raport de minora, precum si de socul emotional produs acesteia de catre intimate prin incercarea acestuia de a programa o . emisiuni televizate in care sa fie implicate minora.
Apelanta a solicitat incuviintarea probei cu inscrisuri, audierea minorei si martori.
La data de 11.01.2016, prin serviciul registratura, apelanta a depus cerere de renuntare la judecarea caii de atac exercitate.
La data de 19.01.2016 intimatul a formulat intampinare, prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat, invocand totodata si exceptia tardivitatii caii de atac pentru nedeclararea si nemotivarea acesteia in termenul legal, precum si exceptia nulitatii recursului pentru neincadrarea acestuia in motivele de recurs.
Analizând apelul declarat, tribunalul reține următoarele:
Tribunalul retine ca potrivit art.463 alin.1 si 2 C.proc.civ.: “Achiesarea la horarare reprezinta renuntarea unei parti la calea de atac pe care o putea folosi ori pe care a exercitat-o deja impotriva tuturor sau a anumitor solutii din respectiva hotarare.
Achiesarea, atunci cand este conditionata, nu produce efecte decat daca este acceptata expres de partea adversa.”
Raportat la dispozitia legala anterior mentionata, tribunalul retine ca renuntarea la exercitarea unei cai de atac reprezinta achiesarea la hotararea judecatoreasca impotriva careia a fost exercitata calea de atac respectiva, iar acest act de dispozitie al partii, astfel cum rezulta din interpretarea per a contrario a dispozitiilor art.463 alin.2 C.proc.civ., nu este conditionat de acordul partii adverse atunci cand renuntarea este neconditionata.
Or aceasta este ipoteza si in cauza de fata, apelanta intelegand sa formuleze cerere de renuntare la judecarea apelului exercitat, renuntare ce este neconditionata, astfel cum rezulta din cererea existenta la dosarul cauzei (fila 22 dosar apel).
F. de aceste considerente, tribunalul va lua act de renuntarea la judecarea apelului.
Totodata, in temeiul art.453 C.proc.civ., tribunalul va respinge cererea intimatului de obligare a apelantei la plata cheltuielilor de judecata ca neintemeiata intrucat din inscrisurile doveditoare ale cheltuielilor de judecata efectuate, depuse la dosarul cauzei de catre intimat, tribunalul nu retine ca suma de 750 de euro virata de catre intimat aparatorului acestuia izvoraste din raporturi juridice ce privesc asistenta juridica acordata in aceasta cauza.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Ia act de renuntarea la judecata apelului formulat de apelanta reclamantă V. J. T., prin reprezentant legal V. C. M. domiciliată în Otopeni- Complex Golden Residence, .. 31, ., . împotriva Sentinței civile nr.7925/13.11.2015 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul pârât V. L. A. Claude L. cu domiciliul ales în București, . G., nr.42, etaj 3, ..
Respinge ca neîntemeiată cererea intimatului de obligare a apelantei la plata cheltuielilor de judecată.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 02.02.2016.
Președinte, V. A. R. | Judecător, M. E. | |
Grefier, C. E. S. |
Concept red. gref.C.S.
Red. Jud: RVA/5exemplare
Jud.fond –A. N. M.- Jud.B.
Comunicat 3 exemplare
| ← Exequator. Recunoaștere înscrisuri / hotarâri străine.... | Tutelă. Sentința nr. 96/2016. Tribunalul ILFOV → |
|---|
