Ordonanţă preşedinţială. Decizia nr. 456/2013. Tribunalul ILFOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 456/2013 pronunțată de Tribunalul ILFOV la data de 08-04-2013 în dosarul nr. 456/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL I.
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR.: 456R
Ședința publică din data de 08.04.2013
Tribunalul constituit din:
Președinte: L. C. C.
Judecător: R. N.
Judecător: A. D.
Grefier: T. S.
Pe rol judecarea recursului civil formulat de recurenta - reclamantă B. I., împotriva sentinței civile nr.193/17.01.2013 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații - reclamanți B. C., B. A., B. D. și intimații – pârâți M. C. D., G. S. și B. A., având ca obiect ordonanță președințială.
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns recurenta, personal și asistată de avocat M. C., cu împuternicire avocațială la fila 65 din dosarul cauzei, intimatul B. C., personal și asistat de avocat C. Iris, cu împuternicire avocațială la fila 7 din dosarul de fond, și intimații B. A., B. D., prin avocat C. Iris, cu împuternicire avocațială la fila 7 din dosarul de fond, lipsind intimații M. C. D., G. S. și B. A..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează faptul că recurenta a depus la dosarul cauzei un înscris comunicat și intimaților, după care:
Instanța procedează la legitimarea intimatului B. C. cu CI ._ și CNP_.
Intimații – reclamanți, prin avocat, invocă excepția de tardivitate, referitor la motivarea recursului. În susținerea excepției invocate, arată că motivele de recurs complete au fost depuse la dosarul cauzei în data de 30.01.2013, iar pentru primul termen de judecată, din data de 11.02.2013 au fost citați fără motivele de recurs.
Recurenta, prin avocat, arată că procedura de comunicare a motivelor de recurs a fost tardivă pentru că la dosarul cauzei nu au fost depuse suficiente exemplare. Cu privire la termenul de motivare a recursului, apreciază că acesta curge de la data comunicării hotărârii atacate, termenul de 5 zile de la pronunțare fiind aplicabil doar formulării căii de atac, nu și motivării acesteia.
Intimații – reclamanți, prin avocat, apreciază că motivele de recurs depuse în termen sunt doar cele invocate prin cererea de recurs, indicând ca temei legal al excepției invocate dispozițiile art. 303 C.proc.civ.
Tribunalul, deliberând asupra excepției nulității recursului pentru nemotivare în termen legal, o respinge ca neîntemeiată, reținând că termenul de motivare a recursului, nu coincide cu termenul de exercitare a căii de atac, conform art. 582 alin. 1 C.proc.civ., pentru motivare fiind aplicabile dispozițiile art. 303 alin. 2 C.proc.civ. În ce privește comunicarea sentinței civile recurate către partea recurentă, din dovezile de comunicare aflate la dosarul de fond rezultă că procedura de comunicare a fost îndeplinită la data de 25.01.2013, recursul fiind motivat în 30.01.2013, cu respectarea termenului legal peremptoriu de 5 zile de la comunicare, termen calculat conform art. 101 din Codul de procedură civilă.
Nemaifiind cereri prealabile, tribunalul acordă cuvântul asupra probelor.
Recurenta, prin avocat, solicită instanței încuviințarea probei cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei.
Intimații – reclamanți, prin avocat, solicită instanței încuviințarea probei cu înscrisuri, în cadrul căreia depun la dosarul cauzei și comunică părții adverse, un set de înscrisuri, reprezentând certificat medico-legal și plângeri adresate organelor de poliție.
Recurenta, prin avocat, solicită instanței acordarea unui termen de judecată pentru a lua cunoștință de înscrisurile comunicate în ședință publică.
Intimații – reclamanți, prin avocat, arată că înțeleg să se opună amânării cauzei, considerând că înscrisurile comunicate sunt cunoscute părții recurente.
Instanța constată că o parte dintre înscrisurile depuse de intimații – reclamanți se află deja la dosarul cauzei, motiv pentru care le restituie acestei părți.
Față de restituirea înscrisurilor către intimații – reclamanți, recurenta, prin avocat, arată că înțelege să nu mai solicite amânarea cauzei.
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fondul cererii de recurs.
Recurenta, prin avocat, solicită instanței admiterea recursului, considerând că sentința civilă atacată nu este nici legală și nici motivată. Astfel, arată că motivarea hotărârii reprezintă garanția împotriva arbitrarului magistratului, în lipsa motivării, nici instanța de control judiciar neputându-și exercita atribuțiile. Cu privire la excepțiile invocate, apreciază că instanța de fond a trecut lapidar și necorespunzător peste acestea. Cu privire la susținerile intimaților reclamanți, arată că aceștia și-au fundamentat acțiunea de la fond pe instituția coproprietății. În acest sens, art. 1133 C.civil prevede că dovada coproprietății se face cu certificatul de moștenitor, ce, în speță, nu este eliberat. Astfel, fără dovada dreptului de proprietate nu se poate proba coproprietatea și deci nu există calitate procesuală activă. Referitor la condițiile de admisibilitate a ordonanței președințiale, arată că în cauză nu a fost dovedită urgența și nici prejudiciul iminent ce nu poate fi acoperit, existând un proces – verbal în ce privește masa succesorală. Mai mult, instanța de fond a făcut probe ca și cum ar fi judecat fondul speței, încălcând condiția neprejudecării întrucât a dat ordonanța până la încheierea partajului, deci relativ nedeterminat. Totodată, arată că nu înțelege să solicite acordarea cheltuielilor de judecată.
La interpelarea instanței, intimații – reclamanți, prin avocat, arată că a fost înregistrată pe rolul instanței o cerere de partaj judiciar, ce urmează procedura prealabilă impusă de Noul Cod de procedură civilă.
Intimații – reclamanți, prin avocat, referitor la nemotivarea sentinței civile de fond, arată că aceasta este amplu dezvoltată, cu tratarea excepțiilor și a condițiilor de admisibilitate. Pe fondul cauzei, arată că între cei 4 frați există multe litigii și acte de violență. Recurenta exercită un abuz de drept, având deplina posesie a masei succesorale, iar inventarierea bunurilor succesorale nu garantează solvabilitatea acesteia pentru compensarea lipsurilor. Drepturile fraților ar trebui să fie egale, accesul fiind solicitat pentru ca frații să aibă un control și o supervizare asupra bunurilor succesorale.
Instanța reține cauza în vederea soluționării.
TRIBUNALUL,
Deliberând asupra recursului civil de fata, constata următoarele:
Prin sentința civilă nr. 193 din data de 17.01.2013, Judecătoria B. a respins excepția lipsei calității procesuale active ca neîntemeiata, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive ca neîntemeiata, a admis cererea formulată de reclamanții B. C., B. A. și B. D., în contradictoriu cu pârâții M. C. D., B. A., G. S. și B. I.. De asemenea, a obligat pârâții să permită accesul reclamanților pe proprietatea situata in .. 71, . și a obligat parații sa plătească reclamanților suma de 510,30 de lei cu titlu de cheltuieli de judecata.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că, prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. la data de 04.10.2012, sub nr._, reclamanții B. C., B. A. și B. D. în contradictoriu cu pârâții M. C. D., B. A., G. S. și B. I. au solicitat, pe cale de ordonanță președințială, obligarea pârâților sa le permită accesul liber si nestingherit in proprietatea lor, situata in ..71, comuna P., ., cu cheltuieli de judecată.
In motivare, reclamanții au arătat că la data de 19.02.2012 a decedat tatăl lor, Brailoiu M., în urma decesului său au rămas ca moștenitori, reclamanții si pârâta B. I., toți cu o cota egala de 1/4 asupra tuturor bunurilor ce compun masa succesorala.
Au mai arătat că parata Brailoiu I. a solicitat deschiderea succesiunii la BNPA M. & M., care a emis încheierea de suspendare din data de 17.07.2012 din dosarul succesoral nr. 18/2012, întrucât nu s-au înțeles asupra masei succesorale si asupra datoriilor unor societăți comerciale în care tatăl său a fost asociat, iar parații Brailoiu I. si fratele acestuia, paratul B. A., au avut calitatea de administrator, datorii pe care nu și le-au putut asuma, având in vedere răspunderea administratorilor pentru gestionarea greșită a bunurilor si valorilor materiale si bănești ale societăților.
Au precizat, de asemenea, că imediat după decesul lui Brailoiu M. au întocmit un inventar al bunurilor rămase in urma acestuia, inventar la care parata Brailoiu I. a participat, dar pe care a refuzat sa-l semneze, condiții în care au fost nevoiți să solicite participarea unui executor judecătoresc, care s-a prezentat la ultimul domiciliu al defunctului si a întocmit un inventar oficial al tuturor bunurilor succesorale, care s-a întocmit in prezenta pârâtei B. I., care a refuzat sa-l semneze.
De asemenea, au arătat că de fiecare data când se deplasau in satul C., pentru a intra in curtea imobilului asupra căruia, toți cei 4 frați au drepturi succesorale egale, dar si pentru a vedea care este starea bunurilor succesorale, si pentru a verifica starea societății comerciale Braicarn Delicatese si a fabricii de mezeluri sunt împiedicați de către sora lor sa pătrundă pe proprietate, iar daca aceasta nu este acasă, de către toți ceilalți parați, care nu au niciun drept sa locuiască acolo, respectiv G. S. si M. C.. Mai mult, parații profita de faptul ca reclamanții nu locuiesc in comuna Peris, . înstrăinat fără acordul lor bunuri aparținând succesiunii.
Au precizat că prezenta cerere se întemeiază pe disp. art. 581 C.proc.civ si este de maxima urgenta, având in vedere faptul ca parații le împiedica accesul către lunurile succesorale ce au aparținut tatălui lor, iar o parte dintre acestea au început sa dispară, fiind înstrăinate fără acordul lor. Cererea este vremelnică, urmând ca aceasta sa aibă valabilitate până la soluționarea litigiului ce se judeca pe temei de drept comun (dosar nr._/94/2012 cu termen de judecată la data de 25.09.2013) dar si pana la sistarea stării de indiviziune existenta intre comoștenitori. Au mai arătat că prezenta cerere nu prejudeca fondul, având doar scopul de conservare a bunurilor imobile si mobile ce aparțin succesiunii defunctului lor tata, bunuri ce au început sa fie înstrăinate de către parați, care locuiesc si folosesc aceste bunuri în mod abuziv si fără acordul lor expres.
In drept au fost invocate disp. art. 581 si următoarele din Codul de procedură civilă.
În dovedirea acțiunii, reclamanții au solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri și a probei testimoniale.
În cadrul probei cu înscrisuri, reclamanții au depus la dosar, în copie certificată pentru conformitate cu originalul, următoarele: încheiere de suspendare din 17.07.2012, anexă bunuri mobile, notificare, tabele, declarații de acceptare a succesiunii legale autentificate sub nr. 1694/17.07.2012, nr. 1695/17.07.2012, nr. 1696/17.07.2012, acte de stare civilă, contract de vânzare – cumpărare autentificat sub nr. 715/15.04.2005, încheiere nr._/05.05.2005, autorizație de construire nr. 57/6.10.2005], plan de amplasament și delimitare a imobilului, alte înscrisuri.
La termenul din data de 12.12.2012, reclamanții a depus la dosar o precizare cu privire la temeiul de drept al acțiunii. La același termen, instanța a dispus, în baza art. 137 alin.2 din Codul de procedură civilă, unirea cu fondul a excepției lipsei calității procesuale active a reclamanților și excepției lipsei calității procesuale pasive, invocate de pârâta B. I., prin apărător, în ședință publică.
Cererea a fost timbrată cu 10 lei taxă judiciară de timbru și 0,30 lei timbru judiciar.
Pârâții nu au formulat întâmpinare.
Instanța a încuviințat și administrat pentru reclamanți și pârâta B. I. proba cu înscrisuri și proba testimonială cu martorii C. G. – C. – propus de către reclamanți și M. N. – propus de către pârâta B. I., declarațiile acestora fiind consemnate și atașate la dosar cauzei (filele 84 – 86).
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța de fond a constatat că,
la data de 19.02.2012 a decedat BRAILOIU M., tatăl reclamanților si al paratei Brailoiu I..
Părțile au demarat procedura de dezbatere a succesiunii pe cale notariala, la data de 17.07.2012 aceasta fiind suspendata, din cauza neînțelegerilor dintre cei patru fii cu privire la componenta masei succesorale.
In ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale active a celor trei reclamanți, invocata de către parata Brailoiu I., instanța de fond a apreciat ca aceasta nu este întemeiată.
S-a susținut in argumentarea excepției faptul ca, potrivit art. 1133 NCC, dovada calității de moștenitor si a dreptului de proprietate asupra bunurilor din masa succesorala se face cu certificatul de moștenitor, in prezenta cauza, reclamanții nefiind in posesia acestuia.
Or, deși procedura succesorala nu a fost finalizata din cauza neînțelegerilor care au privit exclusiv componenta masei succesorale, instanța de fond a constatat ca parata nu a contestat niciodată calitatea de moștenitor al tatălui lor al fraților săi, cei trei reclamanți au dat declarații exprese de acceptare a succesiunii, in prezent toți patru având calitatea de succesibili.
In ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive, instanța de fond a constatat că și aceasta este neîntemeiată, față de obiectul acțiunii. S-a solicitat de către reclamanți obligarea paraților sa le permită accesul liber si nestingherit pe proprietatea situata in .. 71, ..
Din declarațiile martorilor si din actele depuse la dosar-contract de vânzare-cumpărare si fisa corpului de proprietate, a rezultat ca la aceasta adresa exista mai multe corpuri de proprietate, doar corpul C1 făcând obiectul contractului de comodat cu societatea .. De asemenea, nu s-a făcut dovada faptului ca aceasta societate împiedica accesul celor trei reclamanți in imobil sau ca porțile de acces ar fi in administrarea acesteia.
Cu privire la fondul cauzei, ordonanța președințiala, prin esența ei, astfel cum este reglementata, reprezintă o procedura speciala prin care legea îngăduie sa se dea o rezolvare vremelnica si fără prejudecarea fondului unor cazuri al căror caracter urgent nu îngăduie sa se aștepte desfășurarea procedurii de drept comun.
Dispozițiile art. 581 Cod procedura civila prevăd necesitatea îndeplinirii cumulative a condițiilor privind urgenta măsurii ce se solicita a fi luata de instanța, neprejudecarea fondului dreptului si caracterul vremelnic al măsurii ordonate.
Analizând cele trei condiții de admisibilitate ale ordonanței președințiale, instanța de fond a constatat ca acestea sunt îndeplinite:
In ceea ce privește condiția urgentei, aceasta este justificata de neînțelegerile dintre cei patru frați cu privire la componenta masei succesorale ramase de pe urma defunctului lor tata, neînțelegeri care au condus la formularea unor plângeri penale.
Condiția vremelniciei este îndeplinita, masurile dispuse urmând a-si produce efectele pana la pronunțarea hotărârii de partaj.
Este îndeplinita si condiția neprejudecarii fondului, instanța de fond nefiind investita cu dezbaterea procedurii succesorale, neavând a stabili nici calitatea de moștenitori a celor patru frați, nici componenta masei succesorale.
Cu privire la temeinicia cererii formulate de reclamanți, instanța de fond a constatat că aceștia justifica aparenta dreptului, in calitate de fii ai defunctului Brailoiu M. iar pârâta Brailoiu I. a recunoscut ca nu le permite accesul in imobil decât in prezenta sa. Instanța de fond nu a reținut afirmațiile martorului M. N., având in vedere ca acesta a recunoscut ca primește foloase materiale de pe urma serviciilor pe care le prestează paratei.
Pentru aceste motive de fapt si de drept, considerând ca cererea este întemeiata, instanța de fond a admis-o.
In temeiul art. 274 Cod procedura civila, constatând ca parații au căzut in pretențiile reclamanților, instanța de fond i-a obligat la plata către reclamanți a sumei de 510,30 lei cu titlu de cheltuieli de judecata din care 10 lei taxa judiciara de timbru, 0,30 lei timbrul judiciar si 500 de lei onorariul de avocat.
Împotriva acestei soluții, recurenta B. I. a formulat recurs înregistrat pe rolul tribunalului I. – Secția Civilă la data de 01.02.2013, prin care a solicitat instanței, in principal casarea hotărârii cu trimitere spre rejudecare instanței fondului din pricina nemotivării, iar, in subsidiar admiterea recursului si in consecința respingerea cererii de ordonanța președințiala ca inadmisibila, iar in subsidiar ca neîntemeiata.
În motivarea recursului, recurenta a arătat că, hotărârea pronunțată nu cuprinde motivele de fapt si de drept pe care se sprijină, fiind lipsita de motivare sau la limita nemotivării, în sensul ca instanța de fond a omis in realitate, sa analizeze si sa se pronunțe motivat asupra tuturor chestiunilor de drept si de fapt pe care le-a invocat in susținerea apărărilor sale. In jurisprudența romana precum si a CEDO s-a reținut faptul ca omisiunea instanței de judecata de a analiza motivele acțiunii cu care a fost investită reprezintă o încălcare a dreptului la un proces echitabil garantat de art. 6 paragraful 1 din Convenția europeană a drepturilor omului. Conform jurisprudenței Curții europene, noțiunea de proces echitabil presupune ca o instanța sa fi analizat in mod real problemele esențiale care i-au fost supuse judecații si nu doar sa admită sau sa respingă o acțiune fără o motivare reala. Totodată jurisprudența CEDO a arătat ca "motivarea hotărârilor judecătorești reprezintă (. . .) o garanție împotriva arbitrariului, ce s-ar putea crea în absența evocării rațiunilor ce au determinat o anumită soluție"- cauza Albina contra România, 28 aprilie 2005. De asemenea, întrucât Convenția nu are drept scop garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete si efective (Hotărârea Artico împotriva Italiei) acest drept al parților de a obține o judecată echitabilă nu poate fi considerat efectiv decât dacă observațiile părților sunt în mod real ascultate, adică dacă toate considerentele de fapt si de drept expuse de părți au fost în mod distinct si corect examinate de către instanța sesizată. Altfel spus, art. 6 implică mai ales în sarcina instanței obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor si al elementelor de probă ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinenta (Hotărârea Perez contra Frantei, Hotărârea Vand der Hunk împotriva Olandei, Hotărârea Jancke si Lenoble contra Frantei), chiar dacă obligația pe care o impune art. 6 paragraful 1, instanțelor naționale de a-si motiva deciziile nu presupune existenta unui răspuns detaliat la fiecare argument (Hotărârea Perez, precizată, paragraful 81, Hotărârea V. der Hunk). Pe de altă parte, obligația instanțelor de a-si motiva hotărârea pronunțată prin raportare la aspectele de fapt si de drept invocate de părți constituie unicul mijloc prin care instanța superioară învestită cu cenzurarea hotărârii poate verifica respectarea drepturilor menționate anterior, care reprezintă esența dreptului un proces echitabil consacrat de art. 6 din CEDO. In jurisprudența română s-a reținut, în mod constant, faptul că motivarea lacunară si confuză a hotărârii este echivalentă, din punct de vedere al efectelor, cu nemotivarea hotărârii si cu nesoluționarea fondului pricinii, situație în care se impune casarea sentinței si trimiterea spre rejudecare. Față de aceste aspecte, recurenta a considerat ca se impune admiterea recursului si casarea hotărârii cu trimitere spre rejudecare instanței de fond, întrucât motivarea instanței este lacunara.
Recurenta a arătat că în mod greșit instanța de fond a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților, ca neîntemeiata. În principal, recurenta a considerat ca in mod greșit instanța a făcut aplicarea dispozițiilor art. 137 alin. 2 C.pr.civ., unind excepția invocata cu fondul, in condițiile in care încă de la primul termen de judecata reclamanții au declarat ca nu au un certificat de moștenitor prin care sa facă dovada calității de proprietar. Cum textul de lege mai sus amintit este foarte clar, instanța nu avea posibilitatea sa unească excepția cu fondul decât daca pentru judecarea ei era nevoie sa se administreze dovezi in legătura cu dezlegarea in fond a pricinii, reclamanții declarând in mod expres ca nu au nicio dovada de făcut in acest sens, nedeținând un certificat de moștenitor. In ceea ce privește temeinicia excepției invocate, deși prin concluziile orale cat si prin cele scrise, a învederat instanței fondului faptul ca reclamanții nu își justifica calitatea procesuala activa in prezenta cauza, întrucât nu fac dovada calității de proprietar cu privire la bunul imobil in care solicita sa aibă accesul, in final instanța face o grava confuzie intre dovada calității de moștenitor si dovada dreptului de proprietate, creând o echivalenta intre aceste doua instituții juridice, si cu o motivație lapidara respinge excepția ca neîntemeiată.
Recurenta a învederat faptul ca nu a negat niciodată calitatea de succesibili a celor trei reclamanți, ceea ce a încercat sa sublinieze a fost faptul ca niciunul dintre aceștia, nu face dovada ca ar avea un drept de proprietate a imobilului si aceasta deoarece sub aspectul probațiunii, dispozițiile art.1133 N.C.Civ prescriu imperativ ca numai certificatul de moștenitor face dovada dreptului de proprietate asupra bunurilor succesorale, precum si a calității de moștenitor. În aceste condiții, dispozițiile art.1114 N.C.Civ, privitoare la efectul in timp al acceptării succesiunii, ținând seama in primul rând de alineatul în care se vorbește despre moștenitori si nu de succesibili (ca atare prezuma efectuarea dezbaterii succesorale si deci trebuie coroborat cu disp.art.1133 C.civ), nu modifica regimul probațiunii reglementat de noua legiferare, ci stabilește, ca si in vechiul Cod civil, ca după dezbaterea succesiunii drepturile si obligațiile se socotesc a fi dobandite de la data deschiderii succesiunii.
A mai arătat reclamanta că, astfel cum in urma solicitării chiar a instanței de fond, reclamanții au arătat ca fundamentul cererii in ceea ce privește dreptul substanțial dedus judecații este coproprietatea si nu o acțiune posesorie, atunci, instanța, chiar si din oficiu, era datoare sa stabilească daca exista proprietate . (si deci un raport de drept substanțial dedus judecații) si derivat, daca părțile au calitatea de coproprietar spre a exercita o acțiune care își are sorgintea in proprietatea . fond nu a făcut acest lucru. De vreme ce recurenta, prin excepția invocata a iterat tocmai lipsa calității de proprietar (respectiv coproprietar, atât a sa, cat si a fraților săi) a reclamanților care, deși au acceptat succesiunea, pana la eliberarea certificatului de moștenitor in condițiile legii nu sunt proprietari si ca atare le lipsește legitimarea procesuala activa. Indiferent de acceptarea sau renunțarea la succesiune, instanța, in ceea ce privește probațiunea, era ținută de dispozițiile art.1133 din NC.Civ, care atribuindu-i forța probanta unică certificatului de moștenitor cu privire la proprietatea bunurilor succesorale (element de noutate in dreptul romanesc), in mod imperativ, face ca orice dovada extrinseca acestuia sa fie inadmisibila.
Recurenta a considerat că în mod greșit instanța fondului a respins excepția lipsei calității procesuale pasive ca neîntemeiată. In ceea ce privește aceasta excepție, din nou instanța fondului, fără o motivație logico-juridica, a respins-o ca neîntemeiată, considerând ca nu s-a făcut dovada ca societatea comerciala care își are sediul si punctul de lucru . imobilului situate în ..71, comuna Peris, . accesul in imobil, precum si ca porțile de acces ar fi in administrarea acesteia. Însă instanța fondului se înșeală cu privire la acest aspect, deoarece rezulta cu claritate faptul ca societatea Braicarn Delicatese SRL, prin persoanele care o reprezintă, in speța administrator – intimat-parat in prezenta cauză - Brailoiu A., s-a opus de fiecare data ca reclamanții sa aibă liber acces in acest imobil, din pricina faptului că activitatea societății ar putea fi afectata (fiind vorba despre o fabrica de mezeluri, in care accesul persoanelor străine este interzis, existând reguli stricte de igiena).
A mai arătat recurenta că prin admiterea cererii de ordonanță președințială, instanța fondului nu a realizat consecințele pe care le va produce aceasta hotărâre S.C. Braicarn Delicatese SRL, din dispozitivul hotărârii rezultând ca reclamanții vor avea acces oriunde, inclusiv in imobilul unde își desfășoară activitatea societatea. De aceea recurenta a considerat că, nefiind in prezenta unei acțiuni posesorii, mai laxa in ceea ce privește legitimarea procesuala, ci . deriva din coproprietate, de vreme ce folosința părții din imobil ce asigura accesul pe întreaga proprietate a fost cedata prin contract valabil, nedeclarat nul, înseamnă că reclamanții ar trebui să cheme în judecată persoana juridică, cea care deține folosința celor două porți de acces. In aceste condiții, de vreme ce acțiunea nu vizează folosința întregii proprietății, ci doar accesul, cum acesta este in folosința persoanei juridice si nu a persoanelor fizice chemate in judecata, înseamnă ca acestea nu au calitate procesuala pasiva, așa cum in mod greșit a considerat instanța care a soluționat fondul cauzei.
Recurenta a criticat faptul că, în mod greșit instanța a admis administrarea probei cu martori in aceasta procedura speciala. Deși recurenta s-a opus administrării probei cu martori, tocmai din pricina faptului ca ne aflam ., cea a ordonanței președințiale, derogatorie de la procedura . caracteristici ce trebuie îndeplinite pentru a fi admisibila, instanța totuși a considerat necesar sa fie audiați doi martori. Gravitatea acestei decizii s-a reflectat insa in modalitatea in care au fost audiați martorii, întrebările nefiind limitate la aspect ce țineau strict de cererea de ordonanța președințiala, ci au antamat puternic aspecte ale probațiunii ce țineau de dosarul de fond, reclamanții încercând sa-si preconstituie probe in acesta, prin apărările pe care aceștia le-au făcut, care de asemenea au antamat fondul dreptului.
Referitor la condițiile de admisibilitate ale ordonanței președințiale, recurenta a arătat că, în ceea ce privește condiția urgentei, instanța in mod greșit a considerat ca aceasta este justificata de către neînțelegerile dintre frați care au condus la formularea unor plângeri penale. Din nou, fără o motivație pertinenta, instanța nu a analizat in mod temeinic îndeplinirea acestei condiții. In motivarea hotărârii, instanța fondului nu a reținut niciun aspect cu privire la dreptul ce s-ar păgubi prin întârziere, precum si cu privire la paguba care nu s-ar putea repara. În lipsa unei corecte si logice motivări a judecătorului, recurenta a considerat că nu poate aduce critici privind nelegalitatea si netemeinicia sentinței cu privire la aceste aspecte. Prin întocmirea inventarului cu bunurile moștenirii, operațiune permisa de recurentă si cu care a fost de acord, lucru ce demonstrează tocmai buna sa credință, temerea reclamanților referitoare la prejudicierea lor prin înstrăinarea acestora de către recurentă este nejustificata. Odată consemnata existenta bunurilor este firesc ca recurenta să răspundă de aducerea lor, fie in natura, fie contravaloarea lor, la masa partajabila, după dezbaterea succesiunii, in acest sens existând atât prevederile art.210 Cod penal, cat si a art.1117 NC.Civil (lipsa inițiativei numirii custodelui demonstrează ca temerea reclamanților nu este una reala), a art.636 alin.2 si art.640 NC.Civ, adică tocmai situația de fapt existenta in pricina. Astfel, recurenta a arătat că nu există pagubă iminentă și, chiar dacă ar exista, aceasta nu este de nerecuperat.
În ceea ce privește vremelnicia, recurenta a arătat că instanța de fond a considerat ca aceasta ar fi îndeplinita deoarece masurile dispuse, urmând a-si produce efectele pana la pronunțarea hotărârii de partaj, aspect față de care a arătat că nu are cunoștință, despre ce hotărâre de partaj face vorbire instanța, având in vedere ca pe rolul instanțelor nu exista niciun proces ce ar avea ca obiect partajul judiciar, iar reclamanții nefăcând aceasta dovada.
Cu privire la temeinicia cererii de ordonanță președințială, recurenta a apreciat că instanța de fond nu a prezentat o motivare pertinentă, ceea ce echivalează cu nemotivarea în fapt și în drept. Ba mai mult, instanța de fond, în mod nelegal a îndepărtat din ansamblul probatoriu declarațiile martorului M. N., considerând că acesta ar avea un interes material, având o atitudine părtinitoare față de reclamanți. Faptul ca martorul ar fi declarat ca a fost angajat al societății si ca încă mai prestează anumite servicii pentru care este plătit, nu dădea dreptul instanței sa înlăture fără un motiv temeinic aceasta depoziție. Verificarea veridicității depozițiilor martorului nu consta numai in stabilirea raportului acestuia cu părțile din proces si a gradului de cointeresare a acestuia in rezultatul procesului, ci in cercetarea condițiilor perceperii faptelor pe care martorul le relatează instanței.
A arătat recurenta că, de fapt reclamanții întreprind o . de acțiuni spre a se răzbuna pe aceasta, pentru a falimenta societatea care si așa se afla . grea, pentru simplul motiv ca după moartea tatălui lor nu a mai fost de acord ca reclamanții (in principal, Brailoiu D.) sa mai aibă acces neîngrădit la sumele de bani din casierie ori la bunurile societății (unde si reclamanții, ca efect al succesiunii, după dezbaterea acesteia,vor fi asociați). Mai mult, reclamanții doresc ca toate cheltuielile legate de tratamentul tatălui lor ce nu era asigurat medical, bolnav de cancer pulmonar, internat la spital privat, sa fie suportate numai de către recurentă, iar aceștia sa se bucure numai de activ, ceea ce a pricinuit neînțelegerile in procedura notariala.
În drept, recurenta a invocat prevederile art. 299 și urm. C.proc.civ.
La termenul de judecată din 11.03.2013, intimații reclamanți B. A., B. C. și B. D. au formulat întâmpinare, prin care au solicitat instanței respingerea recursului și menținerea hotărârii instanței de fond ca temeinică și legală.
În susținerea întâmpinării, intimații – reclamanți au arătat că, în fapt, în ceea ce privește primul motiv din cererea de recurs si anume ca hotărârea pronunțată nu cuprinde motivele de fapt si de drept pe care se sprijină, fiind lipsita de motivare, acesta nu poate fi primit deoarece in cuprinsul hotărârii sunt expuse motivele pentru care cererea era admisibila. In susținerea acestui motiv de recurs nu au fost indicate clar argumentele pentru care hotărârea recurata este lipsita de motivare, indicând spete din jurisprudența CEDO. Acestea nu sunt relevante pentru situația de fapt, exced si nu au nicio legătura cu problema de fapt si de drept in cauza. Exemplele de spete invocate descriu niște chestiuni punctuale, care sunt străine de hotărârea din prezentul litigiu, iar jurisprudența comunitara si româneasca nu reprezintă in sistemul nostru, izvor de drept. Nu exista niciun argument cert prin care sa se demonstreze ca hotărârea ar fi confuza, lacunara, nemotivata si ca prin aceasta nu s-ar fi soluționat fondul pricinii, ca sa se impună casarea sentinței si trimiterea la rejudecare. Nu sunt indicate concret care, sau unde sunt lacunele de care face vorbire.
Au considerat intimații-reclamanți că hotărârea recurata îndeplinește condiția de a fi motivata si conține motivele de fapt si de drept pe care se sprijină. Aceasta, in prima parte arata susținerile parților, după care trece la deliberare unde explica clar rațiunea pentru care s-a pronunțat in sensul admiterii cererii. Analizează si explica de ce condițiile de valabilitate ale ordonanței sunt îndeplinite cumulativ, așa cum cere legea, după care hotărăște în consecința.
In ceea ce privește al doilea motiv de recurs si anume ca instanța de fond a respins in mod greșit excepția lipsei calității procesuale active, intimații-reclamanți au arătat că recurenta nu a contestat niciodată calitatea de moștenitor ai tatălui lor, a celor trei reclamanți-intimați. In consecință, excepția a fost invocata inutil si cu rea-credința si nu a fost susținuta in niciun fel de recurenta, cu înscrisuri sau argumente temeinice. De asemenea, nu este adevărata, nici afirmația cum ca instanța de fond ar face o grava greșeală când confunda calitatea de moștenitor cu cea de proprietar, pentru ca nici nu face vorbire de așa ceva, afirmând doar ca, întradevăr, părțile au calitatea de succesibili, nu de proprietari si nici de moștenitori încă, dar ca urmează sa o dobândească pentru ca au acceptat succesiunea. Daca au acceptat succesiunea si au calitatea de succesibili au drepturi egale in ce privește masa succesorala si se afla in indiviziune. In condițiile in care recurenta se bucura de toate drepturile succesorale si intimații au aceleași drepturi cu privire la moștenire. În consecință, nu este nevoie sa se facă dovada de calitatea de proprietar sau de moștenitor (care oricum nu a fost contestata de nimeni) pentru a putea beneficia in mod egal de drepturile succesorale.
In ceea ce privește cel de-al treilea motiv de recurs si anume ca pârâții n-au avut calitate procesuala pasiva, intimații – reclamanți au apreciat că si acesta, urmează sa fie respins, pentru aceleași considerente, care vizează calitatea de succesibili ale părților si care se bucura de aceleași drepturi, fiind o situație de egalitate juridica. In alta ordine de idei, hotărârea de fond este criticata in sensul ca "instanța fondului nu a realizat consecințele pe care le va produce aceasta hotărâre, daca vor avea acces reclamanții oriunde pe locul unde își desfășoară activitatea societatea Braicarn Delicatese SRL."
Intimații-reclamanți au mai arătat că sunt recunoscuți ca având calitatea de succesibili, sunt moștenitori sezinari si au dreptul de a administra si exercita drepturile de care se bucura defunctul. Succesibila Brailoiu I., recurenta, are dreptul de a administra Societatea, împreuna cu paratul Brailoiu A. - fratele defunctului, care a si recunoscut ca s-a opus de fiecare data accesului intimaților, care nu au niciun drept, nici măcar sa pătrundă pe acea proprietate, pe lângă faptul ca nu s-a făcut dovada faptului ca porțile de acces ar fi in proprietatea si administrarea societății. Motivarea ca, fiind fabrica de mezeluri si ca igiena e mai presus de toate, nu poate fi primita, pentru ca intimații-reclamanți nu sunt persoane străine, așa cum s-a menționat, ci sunt chiar frați si au aceleași drepturi ca si recurenta in ceea ce privește societatea si masa succesorala. Societatea nu putea fi chemata in judecata pentru ca este administrata de succesibili si fratele defunctului Brailoiu A., iar aceasta, își are sediul pe proprietatea unde se afla si fosta locuință a defunctului. În concluzie, excepția lipsei calității procesuale pasive a fost in mod corect respinsa.
În cea ce privește cel de-al patrulea motiv de recurs, intimații-reclamanți au considerat că și acesta trebuie sa fie respins deoarece, legal nu este prevăzuta nicio interdicție in ceea ce privește admisibilitatea probei cu martori . ordonanța președințiala, iar chiar daca recurenta s-a opus inițial, totuși, ulterior a acceptat administrarea ei, a administrat-o si a si beneficiat de aceasta proba. Faptul ca nu a fost luata in considerare de către instanța de fond, este doar din cauza culpei recurentei, care a audiat un martor, care era in slujba acesteia, lucru care a si fost recunoscut de către acesta, si anume ca primește foloase materiale pentru diverse lucrări ce le efectuează pentru societate si personal pentru recurenta, care-l solicita de câte ori este nevoie.
Referitor la cel de-al cincilea motiv de recurs si anume acela ca nu sunt îndeplinite cerințele pentru admisibilitatea ordonanței președințiale, intimații – reclamanți au apreciat că nici acesta nu poate fi reținut, având in vedere ca . îndeplinite deoarece in ceea ce privește urgenta, situația de fapt, o impune. Neînțelegerea dintre frați si faptul că s-a complotat împotriva lor, izgonindu-i de pe proprietatea defunctului lor tata, a dus la situația de faliment a societății, inițial afacere de familie. In atare situație nu mai pot fi plătite impozite, se acumulează datorii la stat si bunurile care vor face obiectul partajului, nu pot fi aparate decât printr-o cerere urgenta, precum este cererea de ordonanța președințiala. Așa cum au arătat prin cererea introductiva de instanța, deja au dispărut cantități mari de fier vechi din curtea imobilului, fără să li se ceara si lor acceptul. Cea de-a doua condiție a ordonanței si anume vremelnicia este si aceasta îndeplinita pentru ca numai daca li se da dreptul legitim de a avea control asupra bunurilor din masa succesorala, pot împiedica pagube, de genul dispariției fierului vechi, sa se mai întâmple in lipsa lor. Acest lucru este necesar pentru conservarea drepturilor succesorale pana la pronunțarea unei hotărâri . ieșire din indiviziune când problemele se vor clarifica in sensul ca va ști fiecare conform cotei sale, care sunt cu exactitate bunurile sau valorile ce le are in proprietate din masa succesorala. Cea de-a treia condiție si anume neprejudecarea fondului este îndeplinita deoarece instanța nu a fost investita cu dezbaterea procedurii succesorale, ci s-a solicitat doar permisiunea accesului pe proprietatea defunctului tată, având in vedere ca le este îngrădit de recurenta care are aceleași drepturi ca si intimații - reclamanți si ceilalți ocupanți ai imobilului. Pe de alta parte pe rolul Judecătoriei B. se afla deja înregistrat dosarul, ope drept comun, având ca obiect obligația de a face a recurentei, de a permite accesul liber si nestingherit pe proprietatea defunctului lor tata, atâta vreme cat au acceptat succesiunea, prin declararea notarial a poziției lor fata de moștenirea tatălui lor.
Examinând recursul formulat, tribunalul reține în fapt și în drept următoarele:
Cu privire la critica întemeiată pe art. 304 pct. 7 din Codul de procedură civilă, se reține că prima instanță a arătat motivele de fapt și de drept ce au format convingerea judecătorului asupra temeiniciei cererii de chemare în judecată, cu respectarea cerințelor art. 261 pct. 5 din același act normativ.
Obligația impusă judecătorului, prin textul legal anterior menționat, de a demonstra în scris de ce s-a oprit la soluția dată, de ce a admis sau a respins susținerile părții, de ce a aplicat o anumită normă de drept sau i-a dat o anumită interpretare, este o obligație esențială.
Cu toate acestea, pentru ca o hotărâre judecătorească să fie motivată, judecătorul nu trebuie să răspundă în mod special tuturor argumentelor invocate de părți, fiind suficient ca din întregul hotărârii să rezulte că a răspuns acestor argumente în mod implicit. În același sens, s-a pronunțat și Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Albina contra României, hotărâre invocată de însăși recurenta.
Prima instanță a analizat cererea prin prisma dispozițiilor art. 129 alin. 6 din codul de procedură civilă ce impun judecătorului să hotărască numai asupra obiectului cererii deduse judecății, verificând atât excepțiile procesuale invocate de părțile intimate, cât și condițiile de admisibilitate ale ordonanței președințiale .
Astfel, va fi înlăturată critica recurentei, fiind respectate cerințele art. 261 pct. 5 din Codul de procedură civilă, dar și ale art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, referitoare la dreptul la un proces echitabil și la obligația de motivare a hotărârii judecătorești.
Cu privire la critica întemeiată pe art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă, se constată că judecătorul fondului a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 137 alin. 2 din același act normativ, prin unirea cu fondul a excepției lipsei calității procesuale active, fiind necesară administrarea unor probe comune cu cele pentru dezlegarea fondului ordonanței președințiale.
Contrar susținerilor recurentei, tribunalul apreciază că verificarea calității reclamanților de succesibili, recunoașterea acestei calități de către recurentă, analizarea declarațiilor de acceptare a succesiunii sunt comune atât pentru soluționarea excepțiilor procesuale, cât și pentru fondul litigiului dedus judecății.
În ceea ce privește modul de soluționare a excepției lipsei calității procesuale active, se reține că una din condițiile de exercitare a oricărei acțiuni civile este calitatea procesuală, cu cele două componente ale sale, calitate procesuală activă și pasivă.
Calitatea procesuală activă presupune existența unei identități între reclamant și titularul dreptului dedus judecății. În materia ordonanței președințiale, aplicarea acestei definiții este atenuată, în sensul că reclamantul trebuie să probeze că aparența dreptului îi aparține.
Or, astfel cum a reținut și judecătorul fondului, reclamanții, ca de altfel și recurenta, sunt fiii defunctului B. M., sunt succesori ai tatălui lor ca urmare a declarațiilor de acceptare a succesiunii depuse la dosar, calitate ce le-a fost recunoscută de recurentă, în acest sens fiind și demersurile efectuate pentru dezbaterea succesiunii pe cale notarială.
Tribunalul nu consideră că pentru dovedirea vocației la moștenire a reclamanților și implicit a legitimării lor procesuale active este necesară depunerea certificatului de moștenitor, conform art. 1133 din Codul civil, astfel cum susține recurenta, deoarece instanța de judecată, în cadrul acestei proceduri speciale, nu este chemată să stabilească dreptul de proprietate al părților, ci să analizeze aparența dreptului și să dispună măsuri vremelnice, cu respectarea cerințelor legale.
Menționarea în cuprinsul dispozitivului sentinței civile atacate a obligației de a permite accesul pe proprietatea situată în . conduce la concluzia că judecătorul fondului a cercetat dreptul de proprietate al părților, noțiunea de proprietate urmând a fi înțeleasă în sensul de imobil.
Referitor la modul de soluționare a excepției lipsei calității procesuale pasive, se reține că potrivit art. 581, 112 din Codul de procedură civilă, cadrul procesual pasiv este stabilit de reclamanți, care, în prezentul litigiu, au înțeles să se judece în contradictoriu cu persoanele fizice indicate și nu cu persoana juridică.
Neindicarea ca pârâtă și a societății comerciale ce își desfășoară activitatea la imobilul în litigiu nu înlătură calitatea procesuală pasivă a pârâților persoane fizice, în condițiile în care se invocă exercitarea unor acte abuzive de acești pârâți, constând în împiedicarea reclamanților de a avea acces pe proprietatea ce a aparținut defunctului.
Susținerea recurentei în sensul că pârâtul B. A. le-a interzis reclamanților accesul în imobil deoarece este afectată activitatea societății confirmă legitimarea procesuală pasivă și a acestui pârât, susținere, care, pe fond, nu este dovedită, în raport de declarațiile martorilor.
Asupra criticii vizând administrarea probei testimoniale în procedura specială a ordonanței președințiale, tribunalul va reține argumentul intimaților în sensul că art. 581 din Codul de procedură civilă nu interzice administrarea acestei probe în cadrul procedurii speciale și că art. 581 se coroborează cu art. 167 din același act normativ, proba încuviințată fiind legală, verosimilă, pertinentă și concludentă pentru soluționarea pricinii.
Va fi înlăturată și critica privind atitudinea părtinitoare a instanței de judecată, față de cuprinsul încheierii de ședință de la data de 12.12.2012, apreciind tribunalul că în mod corect a fost încuviințată întrebarea vizând înstrăinarea unor bunuri de către pârâți, în raport de motivele de fapt invocate în susținerea cererii de chemare în judecată.
De asemenea, nu se poate aprecia că probele au fost administrate în raport cu fondul dreptului, întrebările vizând aspecte de natură a dezlega prezentul litigiu și a ajuta instanța de judecată să cerceteze temeinicia sau netemeinicia cererii de chemare în judecată.
Referitor la îndeplinirea condițiilor de admisibilitate a cererii de ordonanță președințială, se observă că cerința urgenței este îndeplinită pentru ca reclamanții, în calitate de succesori, să participe la conservarea și administrarea bunurilor ce compun masa succesorală, paguba constând în posibilitatea de afectare a componenței masei succesorale sau a utilizării normale a bunurilor la momentul dezbaterii succesiunii.
Asupra cerinței vremelniciei, tribunalul consideră întemeiată critică recurentei, în sensul că prima instanța a dispus măsura până la soluționarea dosarului de partaj, fără a exista o dovadă privind înregistrarea unui cereri având un astfel de obiect la instanța de judecată. O astfel de probă nu a fost făcută nici în etapa recursului. În schimb, este necontestată existența dosarului nr._/94/2012, având ca obiect obligație de a face, dosar înregistrat la Judecătoria B., măsura urmând a fi dispusă până la soluționarea irevocabilă a acestui dosar.
În ceea ce privește condiția neprejudecării fondului, se reține că prima instanță nu a procedat la dezbaterea succesiunii sau la partajarea bunurilor succesorale, ci s-a pronunțat în limitele învestirii, conform art. 129 alin. 6, 581 din Codul de procedură civilă.
Referitor la temeinicia cererii de chemare în judecată, este legală soluția instanței de înlăturare a declarației martorului M. N., în raport de prevederile art. 192 pct. 3 din Codul de procedură civilă și de faptul că martorul este plătit de recurentă, fiind în serviciul acesteia. Astfel, declarația martorului nu poate fi considerată obiectivă.
Mai reține tribunalul că potrivit martorului C. G. C. reclamanților nu li s-a permis accesul în imobil, că recurenta a refuzat să le predea o cheie de acces, că opoziția a fost exercitată și de ceilalți pârâți.
Față de cele expuse, în temeiul art. 582, 312 alin. 1, 3 din Codul de procedură civilă, se va admite recursul, se va modifica în parte sentința reculată, în sensul că vor fi obligați pârâții să permită accesul reclamanților pe proprietatea situată în .. 71, comuna P., ., până la soluționarea irevocabilă a dosarului nr._/94/2012 al Judecătoriei B., având ca obiect obligație de a face.
Se vor menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE :
Admite recursul formulat de recurenta - reclamantă B. I. cu domiciliul în ., sat C., .. 71, împotriva sentinței civile nr.193/17.01.2013 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații - reclamanți B. C., B. A., B. D., toți cu domiciliul procesual ales la CAA ,,C. și T.’’ din București, sector 3, ., ., . – pârâți M. C. D. cu domiciliul în București, sector 4, .. 13, ., . cu domiciliul în ., sat C., .. 71 și B. A. cu domiciliul în Voluntari, jud. I., . nr. 15C.
Modifică în parte sentința reculată, în sensul că:
Obligă pârâții să permită accesul reclamanților pe proprietatea situată în .. 71, comuna P., ., până la soluționarea irevocabilă a dosarului nr._/94/2012 al Judecătoriei B., având ca obiect obligație de a face.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 08.04.2013.
Președinte Judecător Judecător L. C. C. R. N. A. D.
Grefier
T. S.
Concept red. gref. T.S. – 10.04.2013
Red. Jud: L.C.C./2ex/11.04.2013
Jud.fond: Galațanu N. – Jud. B.
| ← Anulare act. Decizia nr. 472/2013. Tribunalul ILFOV | Revendicare imobiliară. Decizia nr. 534/2013. Tribunalul ILFOV → |
|---|
