Partaj judiciar. Decizia nr. 1423/2013. Tribunalul ILFOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1423/2013 pronunțată de Tribunalul ILFOV la data de 15-10-2013 în dosarul nr. 1423/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL I.
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA NR. 1423 R
Ședința publică de la 15 octombrie 2013
Tribunalul constituit din:
PREȘEDINTE E. M. O.
JUDECĂTOR L. C. C.
JUDECĂTOR M. E.
Grefier C. D.
Pe rol judecarea recursului formulat de recurentul T. D. împotriva încheierii de suspendare din 22.05.2013 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatele I. P., N. J., în cauza având ca obiect partaj judiciar.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurentul personal și asistat de avocat Prostebi A. F. și intimatele personal.
Procedura de4 citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează următoarele:
- cauza se află la primul termen de judecată, stadiul procesual recurs;
- prin rezoluție s-a dispus citarea recurentului mentiunea de a timbra recursul cu taxa judiciara de timbru de 4 lei si timbru judiciar de 0,15 lei, sub sanctiunea anularii;
Recurentul depune la dosar taxa judiciară de timbru de 4 lei și timbru judiciar de 0,50 lei și extras de pe portalul instanțelor privind dosarul prin raportare la care s-a dispus suspendarea.
Tribunalul procedează la identificarea recurentului cu CI . nr._ emisă de SPCLEP Otopeni/19.01.2006, a intimatei I. P. cu CI . nr._ emisă de SPCEP S5 biroul nr. 1/25.08.2010 și a intimatei N. J. cu CI . nr._ emisă de SPCLEP Otopeni la 18.10.2012.
Se arată că nu sunt cereri prealabile de formulat și probe noi în calea de atac.
Tribunalul ia act că ni se solicită probe noi în calea de atac și acordă cuvântul pe fond în cadrul dezbaterilor.
Recurentul, prin avocat, solicită admiterea recursului apreciind că prioritară era excepția timbrajului, fără cheltuieli de judecată.
Intimatele solicită respingerea cererii de recurs.
Tribunalul, analizând actele și lucrările dosarului, reține cauza în pronunțare spre soluționare.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra recursului declarat împotriva încheierii de suspendare din 22.05.2013 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._, constată următoarele:
Prin încheierea de ședință din 22.05.2013 instanța de fond a dispus suspendarea judecării cauzei, în temeiul disp. art. 244 al.1 c.p.c., constatând că dezlegarea pricinii atârnă de soluționarea dosarului nr._ .
Împotriva acestei încheieri a formulat recurs pârâtul T. D., cauza fiind înregistrată pe rolul Tribunalului I. la data de 16.07.2013, sub nr._ .
A apreciat recurentul ca la data de 22.05.2013 era prioritar a se discuta timbrajul cererii si pe urma a se pune in discutie suspendarea cauzei in conformitate cu prevederile art. 244 alin. 1 pct. 1 Cod procedura civila.
Consideră recurentul ca reclamantele-parate au formulat o noua cerere cu rea credinta, numai pentru a tergiversa judecarea prezentului dosar.
Recurentul a solicitat admiterea recursului si sa se constatate ca cererea de chemare in judecata a reclamantelor-parate I. P. si N. J. nu a fost precizata si timbrata in conformitate cu dispozițiile instanței de judecata.
In drept au fost invocate disp. art. 299, art. 304 pct. 5, 8 si 9 c.p.c.
În susținerea cererii a solicitat încuviințarea probei cu înscrisurile aflate la dosar.
Examinând recursul formulat, tribunalul reține că este nefondat, pentru următoarele considerente:
Contrar susținerilor recurentului, se apreciază că nu se impunea discutarea cu prioritate a aspectelor referitoare la timbrajul cererii de chemare în judecată, având în vedere că la data de 14.11.2012 părțile reclamante au indicat valoarea masei partajabile ca fiind 70.000 de lei (fila 31 dosar fond).
Corespunzător acestei valori au făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, în acest sens fiind depuse chitanța nr._/1 și timbrul judiciar aferent (fila 43 dosar fond).
În condițiile în care prima instanță era legal învestită cu soluționarea cererii de chemare în judecată, față de cele anterior expuse, în mod corect a procedat judecătorul fondului la discutarea cererii de suspendare formulate de părțile reclamante.
În ceea ce privește incidența dispozițiilor art. 244 alin. 1 pct. 1 din Codul de procedură civilă, se observă că dezlegarea pricinii depinde de soluționarea dosarului nr._, deoarece prin respectivul litigiu se pune în discuție valabilitatea unui contract de întreținere încheiat de unul dintre defuncți, T. I., cu privire la bunurile invocate de reclamante în prezenta cauză ca făcând parte din masa succesorală.
Astfel, pentru stabilirea bunurile ce compun masa de împărțit, trebuie suspendată judecată pentru a se determina dacă defunctul T. I. a realizat acte de înstrăinare valabile.
Pentru motivele expuse, în temeiul art. 312 alin. 1 din Codul de procedură civilă, recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de recurentul T. D., în contradictoriu cu intimatele I. P., N. J., ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 15 octombrie 2013.
Președinte, E. M. O. | Judecător, L. C. C. | Judecător, M. E. |
Grefier, C. D. |
Red. judecător fond L. C. M./Judecătoria B.
Red. jud. L.C.C./08.11.2013
Thn. red. C.D. 2 ex./ noiembrie 2013
| ← Anulare act. Sentința nr. 2582/2013. Tribunalul ILFOV | Acordare personalitate juridică. Decizia nr. 1585/2013.... → |
|---|








