Partaj judiciar. Decizia nr. 1750/2015. Tribunalul ILFOV

Decizia nr. 1750/2015 pronunțată de Tribunalul ILFOV la data de 17-11-2015 în dosarul nr. 1750/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL I.

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR.1750 R

Ședința publică de la 17 Noiembrie 2015

Completul constituit din:

PREȘEDINTE E. M. O.

JUDECĂTOR D. I.

JUDECĂTOR M. E.

Grefier C. D.

Pe rol se află soluționarea recursului civil, formulat de recurentul reclamant N. G. împotriva încheierii de ședință din data de 08.01.2015 pronunțată de Judecătoria B., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă N. R., având ca obiect partaj judiciar

La apelul nominal făcut în ședință publică, nu se prezintă părțile; asistența juridică pentru recurent a fost asigurată de avocat C. S..

Procedura de citare este legal îndeplinită .

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință în cadrul căruia învederează că la data de 02.10.2015 recurentul a transmis pe fax și a fost atașată la dosar, prin serviciul registratură, cerere de repunere pe rol a cauzei.

Apărătorul recurentului depune la dosar taxa judiciară de timbru în cuantum de 10 lei și 0,30 lei timbru judiciar, pe cererea de repunere pe rol.

Tribunalul, cu privire la calitatea de reprezentant a doamnei avocat C. S., constată că împuternicirea avocațială de la fond( fila 22) este pentru avocat C. A. și este dată pentru instanța de fond.

Doamna avocat C. S. arată că numitul C. A. este fiul său.

Tribunalul dispune lăsarea cauzei la un al doilea apel, pentru ca doamna avocat C. S. să facă dovada calității de reprezentant.

Se reia dosarul.

La apelul nominal făcut în ședință publică, nu se prezintă părțile; asistența juridică pentru recurent a fost asigurată de avocat C. S..

Doamna avocat C. S. depune la dosar delegație de substituire prin care face dovada calității de reprezentant și procedează la semnarea cererii de repunere pe rol.

Tribunalul pune în discuție cererea de repunere pe rol.

Recurentul reclamant prin avocat, solicită repunerea cauzei pe rol.

Tribunalul, în temeiul disp. art. 245 c.pc., dispune repunerea cauzei pe rol constatând că nu mai subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii suspendării judecării cauzei.

Se arată că nu sunt probe noi în calea de atac.

Tribunalul ia act că nu se solicită probe noi în calea de atac și acordă cuvântul pe fond în cadrul dezbaterilor.

Recurentul, prin avocat, solicită admiterea recursului,trimiterea cauzei la Judecătoria B. pentru continuarea judecății. Precizează că și-a îndeplinit obligația de a depune înscrisurile solicitate, cu excepția autorizației de construire întrucât aceasta nu există; înscrisurile au fost depuse, prin serviciul registratură, în perioada de amânare a pronunțării.

Tribunalul, analizând actele și lucrările dosarului, reține cauza în pronunțare spre soluționare.

TRIBUNALUL

Deliberând asupra recursului declarat, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. la data de 09.11.2011, sub nr._, reclamantul N. G. I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta N. R., ieșirea din indiviziune asupra bunurilor rămase ca urmare a decesului defunctului autor N. I., conform certificatului de deces nr. 8/07.03.2011 eliberat de Primăria comunei Corbeanca.

Prin încheierea de ședință din 15.01.2015 instanța de fond a dispus suspendarea judecării cauzei în temeiul dispozițiilor art. 155 1 C.p.c. întrucât reclamantul nu și-a îndeplinit obligația stabilita în sarcina sa de a evalua bunurile din masa partajabilă conform Ghidului Notarilor Publici din 2011, de a depune înscrisuri doveditoare în acest sens, de a timbra la diferență, dacă este cazul, de a depune proces-verbal de recepție pentru construcție și autorizație de construire, fiind citat cu aceasta mențiune.

Împotriva încheierii de suspendare a formulat recurs reclamantul, cauza fiind înregistrată pe rolul Tribunalului I. la data de 03.04.2015, sub nr._ .

Recurentul a solicitat casarea încheierii de suspendare și repunerea cauzei pe rol întrucât a depus la dosar documentele solicitate, în perioada amânării pronunțării.

Cererea a fost legal timbrată.

Analizând recursul declarat, tribunalul reține următoarele:

Prin motivele de recurs este criticată soluția primei instanțe de suspendare a judecății, pentru motivul că recurentul – reclamant și-a îndeplinit obligația de a depune la dosarul cauzei înscrisurile solicitate de către instanță în perioada de amânare a pronunțării.

Tribunalul reține că prin încheierea pronunțată la data de 15.01.2015 prima instanță a dispus suspendarea judecății în temeiul prevederilor art. 1551 C. pr. civ., pentru motivul că reclamantul nu și-a îndeplinit obligația de a evalua bunurile din masa partajabilă conform Ghidului Notarilor Publici din anul 2011 și nu a depus înscrisuri doveditoare în acest sens. În același timp se constată că la data de 14.01.2015, anterior pronunțării soluției de suspendare de către prima instanță, a fost depus la dosarul primei instanțe un înscris intitulat punct de vedere (f. 186), prin care apărătorul reclamantei a indicat valoarea bunurilor de împărțit și a depus înscrisuri doveditoare în acest sens. Prin urmare, tribunalul apreciază că reclamantul și-a îndeplinit obligația ce i-a fost pusă în vedere de către prima instanță, motiv pentru care soluția de suspendare a judecății este nelegală, în cauză nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1551 C. pr. civ..

Având în vedere considerentele expuse mai sus, în temeiul prevederilor art. 304 pct. 9 C. pr. civ. și art. 312 alin. 1 C. pr. civ., recursul va fi admis, se va casa încheierea civilă recurată și se va trimite dosarul primei instanțe în vederea rejudecării.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul formulat de recurentul reclamant N., în contradictoriu cu intimata pârâtă N. R..

Casează încheierea recurată.

Trimite cauza spre rejudecare primei instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 17 noiembrie 2015.

Președinte,

E. M. O.

Judecător,

D. I.

Judecător,

M. E.

Grefier,

C. D.

Red. jud. M.E.

Thn. red. dr. C.D. /2 ex./ 17.12. 2015

Red. jud. fond B. A. L./Judecătoria B.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Partaj judiciar. Decizia nr. 1750/2015. Tribunalul ILFOV