Partaj judiciar. Decizia nr. 1918/2013. Tribunalul ILFOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1918/2013 pronunțată de Tribunalul ILFOV la data de 10-12-2013 în dosarul nr. 1918/2013
Dosar nr. _
ROMÂNIA
TRIBUNALUL I.
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ nr. 1918R
Ședința publică de la data de 10 decembrie 2013
Tribunalul constituit din:
PREȘEDINTE E. M. O.
JUDECĂTOR M. E.
JUDECĂTOR C. J.
Grefier C. D.
Pe rol judecarea recursului formulat de recurentul N. F. E. împotriva sentinței civile nr. 4961/09.10.2012 pronunțată de Judecătoria Cornetu în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimații N. A. M., N. C. V., N. E., în cauza având ca obiect partaj judiciar.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurentul personal, lipsă fiind intimații.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Recurentul depune la dosar taxa judiciară de timbru în cuantum de 1243,84 lei și timbrul judiciar de 1,5 lei.
Arată că nu sunt cereri prealabile de formulat sau probe noi în calea de atac.
Tribunalul ia act că nu sunt probe noi în calea de atac și acordă cuvântul pe fond în cadrul dezbaterilor.
Recurentul, având cuvântul, solicită admiterea recursului, fără cheltuieli de judecată.
Tribunalul, analizând actele și lucrările dosarului, reține cauza spre soluționare.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra recursului declarat împotriva sentinței civile nr. 4961/09.10.2012 pronunțată de Judecătoria Cornetu în dosarul nr._, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 4961/09.10.2012 instanța de fond a admis cererea completată, a constatat deschisă succesiunea defunctului N. F., decedat la data de 14.02.1985, a constatat că au calitatea de moștenitori N. M., soție supraviețuitoare, N. C., N. P. V. și N. A., fiii defunctului, a constatat deschisă succesiunea defunctei N. M., decedată la data de 21.03.1998, a constatat că au calitatea de moștenitori N. C., N. A., fiii defunctei și N. F. E., N. C. V., nepoți de fiu predecedat (N. P. V.), a constatat că masa succesorală este compusă din teren situat in ., dobandit in baza Titlului de proprietate nr._/27.01.2004, in suprafata de 2 ha si 4700 mp, din care teren arabil extravilan 2 ha si 4700 mp; teren situat in ., jud. I., dobandit in baza Titlului de proprietate nr._/19.08.2004, in suprafata de 4 ha si 4700 mp, din care teren arabil extravilan 3 ha si 5299 mp, teren arabil intravilan 6920 mp, vii 1620 mp si curti constructii 861 mp; teren situat in ., jud. I., dobandit in baza Titlului de proprietate nr._/19.08.2004, in suprafata de 4 ha si 3900 mp, din care teren arabil extravilan 4 ha si 1104 mp, teren arabil intravilan 1678 mp, vii 400 mp si curti constructii 718 mp; teren situat in ., jud. I., dobandit in baza Titlului de proprietate nr. 255/12.03.2008, in suprafata de 2 ha, din care teren cu vegetatie forestiera 2 ha; teren situat in ., jud. I., dobandit in baza Titlului de proprietate nr._/13.11.1995, in suprafata de 1 ha, din care teren cu vegetatie forestiera 1 ha, în baza art. 271 C. proc. civ., a luat act și a consfințit învoiala părților, cuprinsă în înscrisul intitulat „Tranzacție”, depus și semnat în fața instanței de către părți, prezente personal la termenul din 18.09.2012, al cărei conținut face parte integrantă din prezenta hotărâre: „TRANZACTIE Intre subsemnatii: 1. N. A.-M., domiciliat in Satul Domnesti Nr. 1118, . cu sediul procedural ales la SCA R., R., S. & Asociatii, in ., ., Bucuresti 2. N. F.-E., domiciliat in Satul Domnesti Nr. 438, .; 3. N. C.-V., domiciliat in Satul Domnesti Nr. 438, .; 4. N. E., domicilata in Satul Baiculesti, . intervenit prezenta TRANZACTIE CU PRIVIRE LA BUNURILE SUCCESORALE prin care noi, partile am stabilit de comun acord, impartirea bunurilor ce compun masa succesorala, de pe urma defunctilor N. F. (cu ultimul domiciliu in .) si N. M. (cu ultimul domiciliu in .) dupa cum urmeaza :Noi partile, certificam faptul ca masa succesorala, este compusa din: • teren situat in ., jud. I., dobandit in baza Titlului de proprietate nr._/27.01.2004, in suprafata de 2 ha si 4700 mp, din care teren arabil extravilan 2 ha si 4700 mp. • teren situat in ., jud. I., dobandit in baza Titlului de proprietate nr._/19.08.2004, in suprafata de 4 ha si 4700 mp, din care teren arabil extravilan 3 ha si 5299 mp, teren arabil intravilan 6920 mp, vii 1620 mp si curti constructii 861 mp. • teren situat in ., jud. I., dobandit in baza Titlului de proprietate nr._/19.08.2004, in suprafata de 4 ha si 3900 mp, din care teren arabil extravilan 4 ha si 1104 mp, teren arabil intravilan 1678 mp, vii 400 mp si curti constructii 718 mp. • teren situat in ., jud. I., dobandit in baza Titlului de proprietate nr. 255/12.03.2008, in suprafata de 2 ha, din care teren cu vegetatie forestiera 2 ha • teren situat in ., jud. I., dobandit in baza Titlului de proprietate nr._/13.11.1995, in suprafata de 1 ha, din care teren cu vegetatie forestiera 1 ha Subsemnatul N. A.-M., in calitate de fiu al defunctilor N. F. si N. M., primesc in deplina proprietate si folosinta: • teren situat in ., dobandit in baza Titlului de proprietate nr._/27.01.2004, in suprafata de 2 ha si 4700 mp, din care teren arabil extravilan 2 ha si 4700 mp (teren in suprafata de 2 ha si 3640 mp, tarlaua 58, . teren in suprafata de 1060 mp, tarlaua 34, .) • teren situat in ., jud. I., dobandit in baza Titlului de proprietate nr._/19.08.2004, in suprafata de_ mp din care teren extravilan in suprafata de 2047 mp, tarlaua 3, . extravilan in suprafata de 1 ha, tarlaua 35, . in suprafta de 3252, tarlaua 10, . intravilan arabil in suprafata de 404 mp, tarlaua 27, . intravilan arabil in suprafata de 409 mp, tarlaua 27, . intravilan in suprafata de 590 mp, tarlaua 27, . intravilan in suprafata de 1792 mp, tarlaua 17, . vii intravilan in suprafata de 640 mp, tarlaua 17, . intravilan in suprafata de 1389 mp, tarlaua 17, . situat in ., jud. I., dobandit in baza Titlului de proprietate nr._/19.08.2004, in suprafata de 0.50 ha (tarlaua 20, . situat in ., dobandit in baza Titlului de proprietate nr. 1268/29.11.2005, in suprafata de 5000 mp, din care teren cu vegetatie forestiera 5000 mp • teren situat in ., dobandit in baza Titlului de proprietate nr._/13.11.1995, in suprafata de 1 ha, din care teren cu vegetatie forestiera 1 ha Subsemnata N. E. in calitate de sotie supravietuitoare de pe urma fiului decedat (N. P.-V.), arat ca renunt la drepturile ce mi se cuvin din masa partajabila in favoarea celorlalte parti in mod egal. Subsemnatii N. F.-E., in calitate de nepot de pe urma fiului decedat (N. P.-V.) si N. C.-V., in calitate de nepot de pe urma fiului decedat (N. P.-V.) primim in deplina proprietate si folosinta: •teren situat in ., jud. I., dobandit in baza Titlului de proprietate nr._/19.08.2004, in suprafata de_ mp, din care teren extravilan in suprafata de 2 ha, tarlaua 35, . arabil in suprafata de 880 mp, tarlaua 49, . arabil in suprafata de 2046 mp, tarlaua 49, . vii in suprafata de 390 mp, tarlaua 49, . curti in suprafata de 861 mp, tarlaua 49, . in ., jud. I., dobandit in baza Titlului de proprietate nr._/19.08.2004, in suprafata de_ mp, din care teren extravilan in suprafata de 2 ha, tarlaua 73, . extravilan in suprafata de 5522 mp, tarlaua 61, .; teren extravilan in suprafata de 1 ha 575 mp, tarlaua 10, . intravilan in suprafata de 2796 mp, tarlaua 26, parcelele 983, 984, 985, 986 • teren situat in ., jud. I., dobandit in baza Titlului de proprietate nr. 1268/29.11.2005, in suprafata de_ mp, din care teren cu vegetatie forestiera_ mpNici una din parti nu mai are alte pretentii fata de la cealalta parte, cu privire succesiunea defunctilor N. F. si N. M., prezenta tranzactie consfiintind pe deplin vointa partilor.Noi, partile prezentei tranzactii intelegem sa sistam prin aceasta orice pretentie prezenta sau viitoare rezultata din succesiunea defunctilor N. F. si N. M., rugandu-va sa luati act de aceasta tranzactie si sa pronuntati o hotarare de expedient care sa o consfiinteasca.Prezenta tranzactie reprezinta vointa noastra liber exprimata si va fi depusa la Judecatoria Cornetu, pentru a fi inclusa in hotararea ce se va pronunta in Dosarul nr._ .Redactata in 5 exemplare astazi 17.09.2012 si semnata in fata instantei, din care unul pentru instanta si cate unul pentru fiecare parte”.
Împotriva sentinței a formulat recurs pârâtul N. F. E., cauza fiind înregistrată pe rolul Tribunalului I. la data de 17.06.2013, sub nr._ .
Recurentul a solicitat modificarea în parte a sentinței, dupa cum urmeaza: completarea masei succesorale cu constructie în suprafata de 222 mp. (compusa din: locuinta C1-111mp, locuinta C2-29mp, garaj C3-21mp, magazie C4-61mp), inscrisa in CF 6463 Domnesti, avand nr. cadastral 3375 situat In ., . acesteia numiților N. F.-E. si N. C.-V. in calitate de nepoti de pe urma fiului predecedat N. P.-V.; atribuirea terenului extravilan in suprafata de 3252 mp, situat in tarlaua 10, . N. F. -E. si N. C. -V. in calitate de nepoti, de pe urma fiului predecedat N. P.-V..
In tranzactia depusa la instanta de judecata s-au strecurat cateva erori:
- in ceea ce priveste masa succesorala a fost omisa constructia in suprafata de 222 mp., compusa din: locuinta C1-111 mp., locuința C2-29 mp., garaj C3-21 mp., magazie C4-61 mp. care face parte integrantă din terenul intravilan, curți construcții în suprafață de 861 m.p. situat în ., . intabulată în CF 6463 Domnești, având nr. cadastral 3375. Din intabulare rezultă proprietarii construcției sunt: N. F. E., Nicțescu C. V., fiecare cu o cotă de 7/32 și N. A. V., N. E., fiecare cu cota de 4/32.
Atribuirea terenului extravilan în suprafață de 3252 mp. situat în tarlaua 10, . N. F. E. și N. C. V. în calitate de nepoți de pe urma fiului predecedat N. P. V., care în cadrul tranzacției, din eroare, a fost trecut în deplină proprietate și posesie intimatului reclamant N. A. V..
N. E., în calitate de soție supraviețuitoare de pe urma fiului decedat N. C. nu a lui N. P. V..
În susținerea cererii a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, sens în care a depus la dosar un set de înscrisuri, filele 5-8, 18 dosar.
Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 1243,84 lei și timbru judiciar de 1,5 lei.
Legal citați, intimații nu au formulat întâmpinare.
Analizând sentința civilă recurată prin raportare la motivele de recurs invocate, tribunalul reține următoarele:
Cu privire la motivul de recurs vizând omiterea includerii construcției în suprafață de 222 mp. în masa succesorală, tribunalul reține următoarele:
Verificând conținutul cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată, tribunalul constată că reclamantul nu a solicitat introducerea în masa succesorală și a imobilului construcție menționat de apelant, cauza fiind, ulterior, soluționată în temeiul tranzacției încheiate între părți.
De asemenea, se observă că nici pârâții nu au solicitat în fața primei instanțe completarea mase succesorale cu imobilul construcție indicat în cererea de apel.
Mai reține tribunalul că, în conformitate cu prevederile art. 6737 C. proc. civ., posibilitatea de completare a masei succesorale de către părți există cel mai târziu până la data pronunțării hotărârii de către prima instanță și nicidecum direct în calea de atac a apelului.
Prin urmare, față de principiul disponibilității care guvernează procesul civil referitor la obiectul cererii de chemare în judecată și prin raportare la dispozițiile legale care guvernează procedura partajului judiciar referitoare la termenul limită până la care se poate cere completarea masei de împărțit, tribunalul urmează a respinge acest motiv de recurs ca nefondat.
Referitor la motivul de recurs vizând greșita tranzacționare a părților pe anumite aspecte datorate faptului că părțile nu au citit cu atenție tranzacția, tribunalul urmează a-l respinge, de asemenea, ca nefondat.
În acest sens, se reține că, la termenul de judecată din data de 18.09.2012 (fila 114), părțile s-au prezentat în fața instanței și au semnat personal tranzacția, de care instanța a luat ulterior act prin hotărârea pronunțată.
Argumentul apelantului privind citirea cu neatenție a tranzacției nu poate fi folosit pentru modificarea hotărârii de expedient pronunțată de prima instanță, părțile rămânând singure responsabile de eventuala lor neatenție. Prin semnarea tranzacției personal în fața instanței, părțile și-au exprimat libera lor voință în sensul realității celor cuprinse în înțelegerea înfățișată instanței. În plus, se observă că părțile nu au oferit primei instanțe niciun fel de argument pentru ca aceasta să înlăture actul de dispoziție al părților și a continua judecata în fond a cauzei.
În fine, tribunalul reține că nimic nu împiedică părțile ca, prin bună învoială, să remedieze presupusele erori săvârșite la momentul semnării tranzacției, după cum acestea au și posibilitatea legală de a obține anularea sau rezoluțiunea tranzacției încheiate, invocând un viciu de consimțământ sau neexecutarea unei obligații asumate prin tranzacție ori de a obține o revocare a înțelegerii pe calea unei acțiuni pauliene.
Pe cale de consecință, în temeiul dispozițiilor art. 312 Cod procedură civilă, reținând legalitatea și temeinicia sentinței civile recurate și netemeinicia criticilor aduse acesteia, tribunalul va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de recurentul N. F. E. în contradictoriu cu intimații N. A. M., N. C. V., N. E., ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 10 decembrie 2013.
Președinte, E. M. O. | Judecător, M. E. | Judecător, C. J. |
Grefier, C. D. |
Red. judecător fond Budei C. O./Judecătoria Cornetu
Red. jud. E.M.O.
Thn. red. C.D./2 ex.
| ← Fond funciar. Decizia nr. 600/2012. Tribunalul ILFOV | Pretenţii. Sentința nr. 1386/2013. Tribunalul ILFOV → |
|---|








