Partaj judiciar. Decizia nr. 2661/2014. Tribunalul ILFOV

Decizia nr. 2661/2014 pronunțată de Tribunalul ILFOV la data de 02-12-2014 în dosarul nr. 2661/2014

DOSAR NR._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL I.

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR.2661R

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 02.12.2014

TRIBUNALUL CONSTITUIT DIN:

P.: M. E.

JUDECĂTOR: A. D.

JUDECĂTOR: G. N.

GREFIER: M. A. M.

Pe rol se află soluționarea recursului civil, formulat de recurenții T. S., T. M., MUTICĂ I. M., N. L., A. N., L. G. împotriva sentinței civile nr.4561/24.06.2014, pronunțată de Judecătoria Cornetu, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul pârâtă J. D., având ca obiect partaj judiciar.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă recurenții reprezentați de apărător M. M. care depune delegație la dosar lipsind intimatul. .

Procedura de citare este legal îndeplinită .

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că viciul de procedură cu recurentul N. L. s-a acoperit prin prezența apărătorului ales, după care,

Apărătorul recurenților depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar și copia cărții de identitate pentru recurentul N. L..

Tribunalul din oficiul în temeiul disp. art. 306 alin. 1 C. proc. Civ. pune în discuția părților prezente excepția nulității recursului pentru nemotivare.

Recurenții prin apărător, arată că lasă la aprecierea instanței soluționarea excepție.

Tribunalul rămâne în pronunțare asupra excepției.

TRIBUNALUL,

Prin acțiunea înregistrată sub nr._ pe rolul Judecătoriei Cornetu reclamanții T. S. si T. M., M. I. –M., N. L., A. N. și L. G. au solicitat în contradictoriu cu paratul J. D. ieșirea din indiviziune asupra imobilului situat in extravilanul comunei Domnești, județul I., zona “Plan” tarlaua 73, ., avand număr cadastral 3443 bun imobil intabulat in CF NR. 6812 a localitatii Domnești Jud I. si sa ne atribuiti fiecaruia loturi dupa cum urmeaza:

1.1000 mp reprezentând cota indiviza de 23,748 % lui T. S. si T. M.

2. 500 mp reprezenatnd cota indiviza de 11,873% lui M. I. M.

3. 500 mp reprezenatnd cota indiviza de 11,873% lui N. L.

4.1000 mp reprezentând cota indiviza de 23,748 % lui A. N.

5.500 mp reprezenatnd cota indiviza de 11,873% L. G.

Motivele acțiuni:

In fapt prin actul de vanzare- cumparare autentificat sub nr. 3009 din 05.12.2007 aceștia au cumpărat de la O. I. suprafața de 3500 mp reprezentând cota indiviza de 83,815 %. din terenul situat in extravilanul comunei Domnești devenind astfel proprietari indivizari cu paratul J. D..

Precizează ca paratul refuza sa puna capat acestei situatii prin buna invoiala fapt ce îi determină sa apele la instantele judecătorești.

In drept au fost invocate dispozitile art 669, 670 raportat la 1143 Cod civil.

Cererea a fost legal timbrată.

În dovedire au fost atașate în fotocopie înscrisuri:contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3009/05.12.2007, precum și schița anexă la acest contract.

A fost administrată proba cu expertiză tehnică topografie, fiind atașat în acest sens raportul de expertiză topo ulterior suplimentat în raport de obiecțiunile reclamanților, precum și expertiză construcții în vederea evaluării terenului în cauză-fila 61.

Deși legal citat, pârâtul nu a formulat întâmpinare.

Deliberând asupra prezentei cereri, prin prisma susținerilor reclamanților, a probelor administrate, a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, instanța constată că este întemeiată urmând a fi admisă pentru următoarele considerente:

În fapt instanța a reținut că prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3009/05.12.2007 atașat în fotocopie la dosarul cauzei, părțile au dobândit în cote părți indivize imobilul situat în extravilanul comunei Domnești, județul I., zona “Plan” tarlaua 73, ., avand număr cadastral 3443 bun imobil intabulat in CF NR. 6812 a localitatii Domnești Jud I., după cum urmează:T. S. si T. M. - cota indiviza de 23,748 %, reprezentând 1.000 m.p., M. I. - M. - cota indiviza de 11,873 %, reprezentând 500 m.p., N. L. - cota indiviza de 11,873 %, reprezentând 500 m.p., pârâtul J. D. - cota indiviza de 16,885 %. reprezentând 711 m.p., A. N. - cota indiviza de 23,748 %, reprezentând 1.000 m.p. si L. G. - cota indiviza de 11,873 %, reprezentând 500 m.p.

În drept, instanța a constatat că potrivit art. 728 C.civ. 1864 nimeni nu poate fi obligat a rămâne în indiviziune, iar potrivit disp. art. 673 ind. 5 din C.proc.civ. 1865 “ Dacă părțile nu se învoiesc, instanța va stabili bunurile supuse împărțelii, calitatea de coproprietar, cota-parte ce se cuvine fiecăruia și creanțele născute din starea de proprietate comună pe care coproprietarii le au unii față de alții. Dacă se împarte o moștenire, instanța va mai stabili datoriile transmise prin moștenire, datoriile și creanțele comoștenitorilor față de defunct, precum și sarcinile moștenirii.

Instanța a făcut împărțeala în natură. În temeiul celor stabilite potrivit alin. 1, ea procedează la formarea loturilor și la atribuirea lor. În cazul în care loturile nu sunt egale în valoare, ele se întregesc printr-o sumă de bani.”, iar potrivit disp. art. 673 ind. 9 din C.proc.civ. 1865 “ La formarea și atribuirea loturilor, instanța va ține seama, după caz, și de acordul părților, mărimea cotei-părți ce se cuvine fiecăreia ori masa bunurilor de împărțit, natura bunurilor, domiciliul și ocupația părților, faptul că unii dintre coproprietari, înainte de a se cere împărțeala, au făcut construcții, îmbunătățiri cu acordul coproprietarilor sau altele asemenea.

Totodată, s-a reținut că potrivit disp. art. 673 ind. 14 din C.proc.civ. 1865 “În toate cazurile, asupra cererii de împărțeală instanța se va pronunța prin hotărâre., ” astfel încât față de concluziile raportului de expertiză ulterior suplimentat, precum și față de opțiunile exprimate în scris de către reclamanți asupra modului de ieșire din indiviziune asupra terenului în cauză, prin raportare la cotele părți indivize astfel cum au fost anterior reținute și după cum rezultă din contractul de v/c menționat, va fi admisă cererea astfel cum a fost precizată și se va dispune, în temeiul dispozițiilor legale expuse, ieșirea părților din indiviziune cu privire la terenul în suprafață totală de 4211 mp, situat în extravilanul ., T 43, P A 253/7/13, astfel cum a fost identificat prin raportul de expertiză topo efectuat și ulterior completat de expert Ș. E. și evaluat de expert T. I. C., prin raportul de expertiză tehnică construcții la suma de_ lei.

Astfel s-a atribuit în natură reclamanților T. S. și T. M. lotul nr. 1 în suprafață de 1000 mp, conform propunerii de lotizare suplimentară, varianta 2, anexa II; reclamantei A. N. lotul nr. 2 în suprafață de 1000 mp, conform propunerii de lotizare suplimentară, varianta 2, anexa II; pârâtului J. D. lotul nr. 3 în suprafață de 711 mp, conform propunerii de lotizare suplimentară, varianta 2, anexa II; reclamantei M. I.-M. lotul nr. 4 în suprafață de 500 mp, conform propunerii de lotizare suplimentară, varianta 2, anexa II; reclamantului N. L. lotul nr. 5 în suprafață de 500 mp, conform propunerii de lotizare suplimentară, varianta 2, anexa II; reclamantului L. G. lotul nr. 6 în suprafață de 500 mp, conform propunerii de lotizare suplimentară, varianta 2, anexa II.

Au fost omologate rapoartele de expertiză efectuate în cauză care vor deveni parte integrantă din prezenta hotărâre.

Împotriva sentinței civile nr. 4561/24.06.2014, au formulat recurs reclamanții solicitând atribuirea loturilor după cum urmează lotul nr. 1 in suparafata de 1000 mp sa se atribuie reclamantei A. N. conform propunerii de lotizare suplimentara varianata nr. 2 aneaxa II; lotul nr.2 in suparafata de 1000 mp sa se atribuie reclamantilor T. S. si T. M. conform propunerii de lotizare suplimentara varianata nr. 2 aneaxa II; lotul nr.3 in suparafata de 711 mp sa se atribuie paratului J. D. conform propunerii de lotizare suplimentara varianata nr. 2 aneaxa II; lotul nr.4 in suparafata de 500 mp sa se atribuie reclamantului L. G. conform propunerii de lotizare suplimentara varianata nr. 2 aneaxa II; lotul nr.5 in suparafata de 500 mp sa se atribuie reclamantei M. I. Mihaeala conform propunerii de lotizare suplimentara varianata nr. 2 aneaxa II; 6 în suprafață de 500 mp să se atribuie reclamantului N. L. conform propunerii de lotizare suplimentara varianata nr. 2 aneaxa II.

În drept au fost invocate prevederile 304

La termenul de judecată din data de, 06.09.2011, Tribunalul a pus în discuția părților excepția nulității recursului declarat.

Analizând excepția ridicată, în raport de actele și lucrările dosarului și dispozițiile legal aplicabile, Tribunalul reține următoarele:

Conform dispozițiilor art. 302 ind. 1 alin. 1 lit. c Cod procedură civilă, „cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității și motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor . . .”, iar, potrivit dispozițiilor art. 303 alin. 1 Cod procedură civilă, „recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs”.

Din actele și lucrările dosarului, rezultă că recurenții nu a indicat și dezvoltat motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul declarat în cadrul termenului de recurs. În acest sens, tribunalul reține că sentința recurată a fost comunicată recurenților la data de 18.08.2014, astfel cum rezultă din dovezile de comunicare aflată la fila 119-123 din dosarul de fond, iar motivele recursului nu au fost depuse la dosar.

Tribunalul mai reține că recurenții nu a înțeles să formuleze nici cerere de repunere în termenul de motivare a recursului.

Față de acestea și văzând dispozițiile art. 306 alin. 1 Cod procedură civilă, potrivit cărora „recursul este nul dacă nu a fost motivat în termen legal”, precum și faptul că, neobservând existența unor motive de ordine publică, nu sunt incidente în cauză dispozițiile art. 306 alin. 2 Cod procedură civilă, tribunalul urmează să constate nul recursul formulat

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite excepția nulității recursului.

Anulează recursul formulat de recurenții T. S., T. M., MUTICĂ I. M., N. L., A. N., L. G. împotriva sentinței civile nr.4561/24.06.2014, pronunțată de Judecătoria Cornetu, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul pârâtă J. D. pentru nemotivare.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 02.12.2014

Președinte Judecător Judecător

M. E. A. D. G. N.

Grefier

M. A. M.

Concept red. gref. M.A.M.

Red. Jud: A.D./2exemplare

Jud.fond :M. E. D. Jud. /Cornetu

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Partaj judiciar. Decizia nr. 2661/2014. Tribunalul ILFOV