Partaj judiciar. Decizia nr. 552/2014. Tribunalul ILFOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 552/2014 pronunțată de Tribunalul ILFOV la data de 09-10-2014 în dosarul nr. 552/2014
DOSAR NR._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL I.
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR.552/A
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 09.10.2014
TRIBUNALUL CONSTITUIT DIN:
P.: A. L. G.
JUDECĂTOR: V. E.
GREFIER: S. C. E.
Pe rol judecarea apelurilor formulate de apelanta – pârâtă P. Z. și de apelanții – reclamanți P. M., P. D. I., P. C. împotriva sentinței civile nr.3314/17.05.2013 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._ in contradictoriu cu intimata reclamantă Ș. (P.) S. având ca obiect „partaj judiciar”.
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 15.09.2014 care au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată și care face parte integrantă din prezenta, când instanța pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise a amânat pronunțarea la data de 22.09.2014, la data de 29.09.2014, la data de 06.10.2014 și la data de 09.10.2014 când a hotărât următoarele:
TRIBUNALUL
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. la data de 22.11.2007, pe rolul Judecătoriei B. sub numărul_ /2008, reclamanții P. M., P. D. I., P. C. și P. S. în contradictoriu cu parata P. Z. au solicitat instanței completarea masei succesorale rămase de pe urma defunctului P. N. cu suprafața de teren de 750 mp primita in intravilan, așa cum este identificată la punctul B din Titlul de proprietate nr.3409/09.08.1993 astfel:
- suprafața de 241 mp situat în ., Tarlaua 35, . class="BodyText"> - suprafața de 509 mp situat in ., Tarlaua 35, . class="BodyText"> stabilirea cotelor ce se cuvin fiecărui moștenitor, ieșirea din indiviziune asupra terenului de 750 mp primită în intravilan așa cum este identificată mai sus, cu atribuirea către reclamanți a suprafeței de 375 mp cu ieșire spre Ș. Cel M., ce formează Lotul 1, iar restul suprafeței de 375 mp cu ieșire spre . Lotul 2 către pârâtă, având în vedere că suprafețele de teren sunt alăturate și pot constitui două unități locative distincte, pe care de altfel părțile le-au partajat în fapt.
Prin Titlul de proprietate nr.3409 din data de 09.08.1993, a fost reconstituit autoarei P. A. dreptul de proprietate pentru suprafața de 3 ha și 3950 mp. Autorul reclamanților a dobândit cota de ½ din masa succesorală, conform Certificatului de Moștenitor nr.60 din data de 24.04.2007 emis de BNP – M. Smantana P. in dosarele nr.68 și 69 conexate /2007. In baza acestui certificat reclamanții au dobândit următoarele cote:
- P. M., în calitate de soție supraviețuitoare cota de ¼.
- P. D. I., în calitate de fiu cota de 3/12,
- P. C., in calitate de fiica, cota de 3/12,
- P. S., în calitate de fiică, cota de 3/12.
- P. Z. - cota de ½
Pentru celelalte suprafețe de teren ce au compus masa succesorală parata a înțeles să se prezinte la notar pentru a dezbate moștenirea de pe urma defunctului P. N., însă pentru suprafața totală de 750 mp de teren trecuta in intravilan compusa din suprafața de 241 mp și 509 mp, aceasta a refuzat sa se mai prezinte în fața notarului pentru eliberarea unui supliment la Certificatul de Moștenitor nr.60 din 24.04.2007, motivând, că oricum stăpânim deja în fapt fiecare partea ce li se cuvine. Reclamanții și pârâta au înțeles să folosească terenul în suprafață de 750 mp așa cum este menționat la punctul B, Tarlaua 35, . class="BodyText"> - reclamanții suprafața de 375 mp cu ieșire spre ., ce formează Lotul 1,
- pârâta suprafața de 375 mp cu ieșire spre . Lotul 2 .
Reclamanții au mai solicitat completarea masei succesorale rămase de pe urma defunctului P. N. cu suprafața de teren de 750 mp primită în intravilan, așa cum este identificat la punctul B din Titlul de proprietate nr.3409 din data de 09.08.1993, stabilirea cotelor ce se cuvin fiecărui moștenitor precum și ieșirea din indiviziune, asupra terenului de 750 mp primită în intravilan, cu atribuirea către reclamanți a suprafeței de 375 mp, cu ieșirea spre . ce formează Lotul 1, iar restul suprafeței de 375 mp cu ieșirea spre inului ce formează Lotul 2, către pârâtă.
În susținerea acțiunii, reclamanții au depus în copie certificată următoarele înscrisuri: Certificatul de Moștenitor nr.60 din data de 24.04.2007 – BNP M. Smantana P.; Titlul de proprietate nr.3409 din data de 09.08.1993 ; acte de stare civilă .
La data de 19.12.2008, pârâta a formulat întâmpinare și cerere reconvențională prin care solicită ieșirea din indiviziune dar nu numai asupra activului succesoral ci și asupra pasivului succesoral rămas de pe urma defuncților P. A. si P. N. si de pe urma defunctului – frate, P. V. .
Pârâta reclamantă, P. Z. a arătat că activul succesoral este compus din casa de locuit si anexe gospodărești, situat pe terenul supus partajului, iar pasivul succesoral este reprezenta de cheltuieli de întreținere, înmormântare și pomenire. In fapt, pârâta-reclamantă a arătat că părinții săi au avut 2 copii, P. Z. si P. V., soțul reclamantei P. M.. P. A., mama pârâtei a decedat prima, în anul 1982, fiind îngrijită în ultimul an de viață de pârâta P. Z., cheltuind in acest sens suma de 5.000 lei la nivelul anului 1981.
Înmormântarea si cheltuielile de pomenire până la 7 ani au fost suportate de parata P. Z., cheltuind circa 7.000 lei pentru înmormântare si circa 12,000 lei pomenirile.
Pârâta reclamantă a mai arătat că P. N. a fost îngrijit si înmormântat tot de ea, suportând și pomenirile până în prezent, cheltuind în acest sens circa 20 milioane pentru îngrijire, 50 milioane pentru înmormântare si 50 milioane pentru pomenire. Fratele pârâtei P. V. a fost îngrijit și înmormântat de pârâta P. Z. și fiica acesteia, cheltuind 20 de milioane cu îngrijirea, circa 40 de milioane cu înmormântarea si circa 20 de milioane cu pomenile.
Cu privire la partaj, pârâta solicită atribuirea întregului imobil compus din teren în suprafață de 750 mp, casă și anexe gospodărești, imobil care este în posesia și folosința exclusivă a familiei pârâtei, urmând ca pârâta să fie obligată către reclamanți la plata unei sulte corespunzătoare, după compensarea parțială a activului și pasivului celor trei autori decedați.
Cauza a fost soluționată prin sentința civilă nr.995/25.02.2009 prin care s-a admis în parte acțiunea principală și s-a admis în parte cererea reconvențională.
Pârâta-reclamantă a formulat apel împotriva sentinței, acesta fiind soluționat prin decizia civilă nr.203/22.02.2010 de către Tribunalul București, Secția a V-a Civilă, prin care s-a admis apelul, s-a desființat sentința apelată și s-a trimis cauza spre rejudecare Judecătoriei B..
În fond, după casare, dosarul s-a înregistrat la Judecătoria B. la data de 14.06.2011.
La 22 martie 2012 instanța a pronunțat încheierea de admitere în principiu.
Au fost administrate probele cu expertiză tehnică judiciară specialitatea topografie și specialitatea construcții-evaluarea proprietății imobiliare.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța de fond a constatat următoarele:
La data de 22.03.2012, instanța a pronunțat o încheiere de admitere în principiu, în baza art. 673/6 C.p.c., prin care a constatat următoarele:
Din probele administrate in cauza, instanța de fond a reținut ca moștenitori acceptanți ai defunctei, P. A. au rămas moștenitorii săi legali, respectiv P. N., sot supraviețuitor, cu o cota de 1/4, P. V., fiu cu o cota de 3/8, P. Z., fiica, cu o cota de 3/8.
La data de 25.04.2001 a intervenit decesul numitului P. N., succesiunea sa fiind dezbătută prin procedura succesorala notariala. Din certificatul de moștenitor nr. nr.60/24.04.2007 a rezultat ca moștenitori legali acceptanti ai defunctului au rămas P. V. si P. Z., fii, fiecare cu o cota de 1/2 din masa succesorala, iar in ceea ce privește componenta masei succesorale, s-a constatat, urmare a acordului moștenitorilor, ca este formata din cota de 5/8 din terenul extravilan înscris in titlul de proprietate nr.3409/09.08.1993, dobândit in timpul căsătoriei cu defuncta P. A..
Instanța a reținut ca prin titlul de proprietate nr. 3409/09.08.1993, titulari P. N., P. V., C. Z., s-a reconstituit dreptul de proprietate si pentru o suprafața de 750 mp, teren intravilan situat in sola 35, . audiata in cauza a precizat ca soții P. A. si N. au edificat in timpul căsătoriei lor pe terenul de 750 mp o casa de locuit din paianta de 4 camere, acoperita cu tabla. Din adresa nr.4189/07.04.2008 emisa de Primăria Comunei Afumați rezulta ca in începând cu anul 1981, in registrul agricol defunctul P. N. figura înscris cu casa de locuit si teren aferent in ., nr.1189, actual nr.65, iar soții cercel A. si C. Z. aveau rol separat la poziția 172, fiind înregistrați cu imobil casa de locuit si teren aferent in suprafața de 500 mp, situat in ., nr.1188, actual .. Nu exista nici o dovada in sensul ca autorii comuni ai pârtilor ar fi edificat construcțiile existente in .,astfel încât cererea completatoare formulata de reclamanți, privind includerea în masa succesorala rămasa la decesul defuncților P. A. si P. N. a imobilului construcții situate in ., a fost respinsa ca neîntemeiata.
F. de cele arătate, s-a retinut ca din masa succesorala rămasa la decesul defunctei P. A. face parte cota de V2 imobil situat in ., nr.65, constând din casa de locuit de 4 camere, din paianta, acoperita cu tabla si teren intravilan in suprafața de 750 mp, situat in sola 35, . in titlul de proprietate nr.3409/09.08.1993, iar din masa succesorala rămasa la decesul defunctului P. N. face parte cota de 5/8 din imobil.
S-a constatat ca drepturile indivize ale defunctului P. V. decedat la 03.04.2007 sunt preluate de reclamanți, moștenitorii săi legali conform certificatului de moștenitor nr.60/2007.
În ceea ce privește cererea reconvenționala prin care se solicita obligarea reclamanților sa participe la cheltuielile de înmormântare si pomenirile ulterioare pentru defuncții P. A., P. N. și P. V., instanța în raport de decizia nr. 203 din data de 22.02.2010, pronunțată de Tribunalul București, Secția a Va civilă, a respins excepția prescripției invocată de reclamanții-pârâți ca neîntemeiată.
Cu privire la cuantumul acestor cheltuieli, instanța a reținut din interogatoriile administrate în primă fază procesuală (cât și făcând aplicarea art. 225 C.p.c., având în vedere lipsa nejustificată a reclamanților-pârâți), din declarația martorei, Obrișcă I., din înscrisurile depuse că pentru înmormântarea defuncților reclamanta a cheltuit câte 5.000 lei, pentru fiecare în parte.
Instanța de fond a apreciat acest cuantum ca fiind suficient și raportat la realitățile cotidiene. Declarația martorei, Obrișcă I., nu poate face dovada în mod absolut cu privire la cuantumul pretențiilor solicitate, având în vedere că se bazează pe aprecieri subiective necorelate în totalitate cu celelalte probe administrate în cauză.
La termenul din data de 21.02.2013 a fost depus la dosar raportul de expertiză topo, încuviințat în cauză, fiind efectuat de expert Parpala D. (fila 217).
În drept, instanța de fond a reținut că, potrivit art. 728 C.civ, „nimeni nu poate fi obligat a rămâne în indiviziune, un coerede putând oricând cere împărțeala succesiunii, chiar când ar exista convenții sau prohibiții contrarii”.
Partajul este operațiunea juridică prin care se pune capăt stării de indiviziune sau coproprietate, în sensul că bunul stabilit în comun pe cote părți este împărțit materialmente între copărtași, fiecare dintre aceștia devenind proprietar exclusiv asupra unei părți determinate din bunul ce formează obiectul indiviziunii sau coproprietății.
Principala modalitate de realizare a împărțelii este partajul în natură, prin formarea de loturi și atribuirea acestora coproprietarilor, în funcție de criteriile prevăzute de art. 6739 C., și anume acordul părților, mărimea cotei-părți, natura bunurilor, domiciliul și ocupația părților, faptul că unii dintre coproprietari, înainte de a se cere împărțeala, au făcut construcții, îmbunătățiri cu acordul coproprietarilor sau altele asemenea.
Prin urmare, potrivit art.728 cod civil și 673 cod proc.civilă văzând și disp.art.6739 C.p.c. instanța de fond a dispus ieșirea părților din indiviziune cu privire la terenul ce face obiectul prezentului dosar, astfel cum rezultă din concluziile raportului de expertiză tehnică judiciară, ținând cont și de opțiunile părților.
Astfel a dispus ieșirea din indiviziune, prin formarea și atribuirea de loturi conform raportului de expertiză tehnică judiciară de specialitate construcții întocmit în cauză de expert Parpala D., care face parte din prezenta hotărâre, astfel îi va atribui reclamanților-pârâți în deplină proprietate și posesie lotul 2 în suprafață de 374 mp, potrivit variantei 1 din raportul de expertiză, în valoare de 66.220 lei, iar pârâtei-reclamante în deplină proprietate și posesie lotul 1 în suprafață de 376 mp și construcția C1 potrivit variantei 1 din raportul de expertiză, în valoare de 66.574,56 lei (terenul) și 14.553 lei (casa), in total 81.127,56 lei. Pentru atribuirea loturilor sub această modalitate, instanța de fond a avut în vedere faptul că pârâta reclamanta este cea care locuiește în prezent în imobil împreună cu familia sa.
A omologat raportul de expertiză tehnică evaluatorie efectuat în cauză de expertul judiciar C. C., precum și raportul de expertiză topo efectuat în cauză de expertul judiciar Parpala D..
Față de manifestarea de voință a reclamantei-pârâte P. S., instanța de fond a luat act că reclamanta-pârâtă, P. S. a renunțat la dreptul său în favoarea pârâtei-reclamante P. Z., urmând ca după ieșirea din indiviziune a reclamanților-pârâți renunțarea la dreptul său să se materializeze în mod concret.
Față de evaluarea efectuată în cauză instanța de fond a obligat pârâta–reclamantă să plătească reclamanților-pârâți suma de 14.907,56 lei, cu titlu de sultă.
Totodată a obligat reclamanții-pârâți să plătească pârâtei-reclamante suma de 15.000 lei cu titlu de cheltuieli de înmormântare, stabilite prin încheierea de admitere în principiu.
Prin urmare, instanța de fond a compensat în parte datoriile reciproce ale părților, reclamanții-pârâți urmând a plăti pârâtei-reclamante suma de 92,44 lei.Față de dispozițiile art. 276 C.p.c. instanța de fond a compensat cheltuielile de judecată.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel pârâta - reclamanta P.(fostă C.) Z. și pârâții – reclamanți P. M., P. D.-I., P. C. și Ș.(fostă P.) S..
Prin cererea de apel formulată de pârâta - reclamanta P.(fostă C.) Z. se solicită admiterea apelului și rejudecând cauza in fond modificarea hotărârii în sensul completării pasivului succesoral cu cheltuielile de îngrijire ale celor 3 autori în total_ Iei și cu cheltuielile de pomenire ale acelorași trei defuncți_ lei.
Apreciază că hotărârea instanței de fond ca fiind parțial nelegală și netemeinică. În condițiile soluționării corecte a aspectului privind imprescriptibilitatea solicitării pasivului succesoral, rămân în continuare greșit soluționate aspectele privind cuantumul pasivului succesoral reținut pentru cei trei defuncți, precum și ieșirea din indiviziune instanța refuzând, să atribuie întreaga masă succesorală pârâtei, în favoarea careia militau toate criteriile prev de art. 673 ind. 9 C.pr.civ.
Se arată că instanța de fond deși, corect, a 1uat act de cedarea de către reclamanta P. S. a drepturilor sale succesorale către aceasta, în mod greșit nu a operat această cedare în drepturile finale ce se cuvin părților litigante. Se impune a se constata că dreptul rec1amantei P. S. luat individual este de 1/4 din 3/4 din 1/2 adică 3/32. Adăugată la 1/2, cota sa, rezultă cota de 19/32, restul rec1amanților având cota de 13/32.
Cu privire la cuantumul pasivului succesoral apreciază că se impune modificarea parțială a hotărârii instanței de fond, în sensul adăugării separate și a cheltuielilor de întreținere și a celor de pomenire până Ia 7 ani, 15. 000 Iei cheltuieli de întreținere, 15.000 lei cheltuieli de înmormântare și 15.000 lei cheltuieli de pomenire, cuantum apreciat pe baza probelor administrate.
Cu privire la ieșirea din indiviziune, având în vedere art.673 ind-9 C., se arată că reclamanții: P. M., P. D.-I. și P. C. domiciliază în județul V., . P. S., domiciliază în . și că în timpul vieții autorilor comuni și în mod special în ultima perioadă a vieții acestora, niciunul dintre recIamanți nu s-a interesat și cu atât mai puțin nu a contribuit la cheltuielile ocazionate de boala, respectiv de înmormântările și parastasele acestora.
Prin cererea de apel formulată de pârâții – reclamanți P. M., P. D.-I., P. C. și Ș.(fostă P.) S. se solicită admiterea apelului cu obligarea paratei reclamante la cheltuieli de judecata constand in taxa de timbru si onorariu de avocat.
Solicită să se recalculeze cheltuielile de inmormantare stabilite prin incheierea de admitere in principiu, apreciind ca in mod gresit instanta i-a obligat la plata sumei de 15.000 LEI (suma totala cu cele 3 inmormantari), desi parata reclamanta a beneficiat si ea de jumatate din bunurile ramase mostenire de pe urma celor 3 decedati.
Intrucat instanta a luat act ca reclamanta S. S. a renuntat la dreptul sau in favoarea paratei reclamanta P. Z., urmeaza ca si aceasta sa fie obligata in cota parte la cheltuieli de inmormantare, sintetizand din cei 15.000 LEI cheltuieli de inmormantare, 7.500 LEI revin paratei reclamante P. Z., 1875 LEI S. S. si ceilalti parati reclamanti 5625 LEI urmand a fi suportate de catre P. M., P. D. lonut si P. C., iar in fapt parata reclamanta urmeaza a fi obligata la o sulta catre aceștia de 5694 LEI.
Analizând sentința civilă apelată în raport de motivele invocate, tribunalul reține următoarele:
Cu privire la apelul declarat de apelanta P. Z. tribunalul constată că este nefondat.
Reține tribunalul că apelanta critică hotărârea instanței de fond cu privire la greșita soluționare a capătului de cerere privind pasivul succesoral, reclamanții pârâți nefiind obligați și la plata cheltuielilor efectuate pentru îngrijirea celor trei defuncți.
În alcătuirea pasivului unei moșteniri intră –potrivit art. 774 Vechiul Cod civil-intră datoriile și sarcinile moștenirii.
Prin datoriile succesorale se înțeleg acele obligatii patrimoniale ale defunctului care există în patrimoniul succesoral la deschiderea moștenirii, inclusiv datoriile defunctului față de moștenitori.
Iar prin sarcini succesorale se înțeleg acele obligații care fără a fi existat în patrimoniul celui care lasă moștenirea, se nasc în persoana moștenitorului la deschiderea moștenirii sau ulterior, independent de voința defunctului. Practica judiciară a stabilit că sunt sarcini succesorale cheltuielile de înmormântare, cheltuielile pentru administrarea și lichidarea moștenirii, inclusiv taxele și impozitele pentru bunurile din moștenire precum și plata legatelor cu titlu particular.
Cheltuielile suportate de unul dintre moștenitori cu întreținerea defunctului pe timpul vieții acestuia, nu pot fi incluse în pasivul moștenirii astfel cum susține apelanta. Dacă partea apreciază că are un drept de creanță față de ceilalți moștenitori având ca obiect aceste cheltuieli poate solicita recunoașterea dreptului în cadrul unui litigiu distinct fără implicarea pasivului succesoral.
Cu privire la critica apelantei P. Z. referitoare la împărțirea loturilor, tribunalul constată că este neîntemeiată având în vedere că tocmai în considerarea faptului că apelanta a locuit în imobil i-a fost atribuit lotul 1 ce contine și constructia.
Cu privire la critica ce vizeaza cota succesorala, tribunalul reține că la fila 222 dosar fond există o declaratie prin care Ș. S. (fostă P. S.) cedeaza toate drepturile ce i se cuvin cu privire la masa succesorala de pe urma defunctului P. V. în favoarea pârâtei reclamante P. Z.. Constată tribunalul că declaratia nu a fost semnată în fața instanței de judecată și nici o încheiere de ședință nu consemneaza depunerea acesteia.
Pe de altă parte, renunțarea la moștenire este un act juridic unilateral, expres și solemn prin care succesibilul declară că renunță la titlul de moștenitor, devenind astfel străin de moștenire. Pentru a produce efecte juridice este necesar ca declaratia de renunțare la moștenire să fie întocmită cu solemnitățile prevăzute de Legea nr. 36/1995, cerinte nerealizate în prezenta cauza. Mentioneaza tribunalul ca renuntarea la moștenire în condițiile prevăzute de lege face ca partea de moștenire ce i s-ar fi cuvenit sa fie deferită tuturor moștenitorilor acceptanti, renuntătorul neavând posibilitatea de a stabili căruia dintre ei i se va atribui cota astfel cum se solicită în prezenta cauza.
Cu privire la apelul formulat de reclamantii-pârâti P. C., P. M., P. I. și P. S. tribunalul urmeaza sa îl admita ca fiind fondat.
Potrivit art. 774 Vechiul Cod civil, coerezii sunt obligati și la suportarea pasivului succesoral. Moștenitorii universali au obligația de a plăti pasivul succesoral proportional cu partea ereditară a fiecăruia. Or, în prezenta cauza, tribunalul retine că în mod greșit instanța de fond a obligat
reclamantii-pârâti la suportarea integrală a pasivului succesoral, câtă vreme și pârâtei-reclamante i s-a recunoscut calitatea de moștenitor.
În consecință, tribunalul urmeaza să modifice în parte sentința civilă apelată în sensul obligării reclamantilor-pârâti la plata către pârâta-reclamantă a jumătate din valoarea pasivului succesoral, respectiv a sumei de 7500 lei.
Va compensa în parte datoriile reciproce ale părților, pârâta-reclamantăPană Z. urmând a mai plăti reclamantilor-pârâti suma de 7407,56 lei.
Ca urmare a respingerii apelului formulat de către P. Z., tribunalul va respinge si cererea părții de acordare a cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată.
Față de soluția dispusă în prezenta cauza, tribunalul va obliga apelanta P. Z. la plata către intimati a sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul declarant de pârâta-reclamantă P.(fostă C.) Z. ca nefondat.
Admite apelul declarat de reclamantii-pârâți P. M., P. D.-I., P. C. și Ș.(fostă P.) S..
Modifică în parte sentința civilă apelată în sensul că:
Obligă reclamantii-pârâți să plătească pârâtei-reclamante suma de 7500 lei cu titlu de cheltuieli de înmormântare.
Compensează în parte datoriile reciproce ale părților, pârâta-reclamantă urmând a plăti reclamantilor-pârâți suma de 7407,56 lei.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței civile apelate.
Obligă apelanta-pârâtă-reclamantă la plata către apelanții-reclanti-pârâti a sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.
Respinge cererea formulată de apelanta-pârâtă-reclamantă privind acordarea cheltuielilor de judecată în apel ca neîntemeiată.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 09.10.2014.
Președinte Judecător A. L. G. V. E.
Grefier
S. C. E.
Concept red. gref.C.S.
Red. Jud: VE/7 exemplare
Jud.fond –Cosareanu E. D.- Jud.B.
Comunicat 5 exemplare
| ← Anulare act. Hotărâre din 07-10-2014, Tribunalul ILFOV | Fond funciar. Decizia nr. 2191/2014. Tribunalul ILFOV → |
|---|








