Partaj judiciar. Decizia nr. 560/2015. Tribunalul ILFOV

Decizia nr. 560/2015 pronunțată de Tribunalul ILFOV la data de 16-02-2015 în dosarul nr. 560/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL I.

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIE Nr. 560/2015

Ședința publică de la 16 Februarie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE A. M. C.

Judecător G. N.

Grefier M. P.

Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe apelant A. P., apelant B. V. și pe intimat B. A., intimat T. D., intimat T. D. L., având ca obiect partaj judiciar

La apelul nominal făcut în ședința publică a raspuns a raspuns apelantul personal si asistat de avocat, intimatul personal.

Procedura de citare a fost legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de sedinta, dupa care,

Apelantii prin avocat arata ca nu au obiectiuni la raportul de expertiza.

Tribunalul, dupa deliberari, admite in parte cererea de suplimentare onorariu si stabileste onorariul de 500 lei in sarcina apelantilor.

Nemaifiind alte chestiuni prealabile, tribunalul acorda partilor cuvantul pe fondul apelului.

Apelnatii prin avocat solicita admiterea apelului formulat de B. V. si respingerea apelului lui A. P.. Arata ca expertul a aratat ca aceste constructii nu sunt partajabile, nu se datoreaza sulte. Solicita cheltuieli de judecata.

INSTANȚA

Asupra cauzei de față:

Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Judecatoriei B. la data de 03.05.2007, sub nr._, reclamantul B. A. a chemat în judecată pe pârâții B. V., A. P., T. D. Si T. D. L., solicitând ca prin hotărâre judecătorească, instanța să dispună ieșirea din indiviziune asupra suprafeței de 3 ha si 357 m.p. teren si construcție amplasată pe acesta, situată în . I., prin formare si atribuire de loturi în natură.

In motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că, prin titlul de proprietate nr._/16.09.1994, a fost reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafața de 3 ha si 0357 m.p. teren, după defuncta B. S., în beneficiul moștenitorilor acesteia, B. Alexadru si B. V., nepoți de fiu, moștenitori ai defunctului B. C., decedat la 16.03.1990, B. P., în calitate de fiu al defunctei si A. M., fiică a defunctei, care a decedat si ea la data 25.06.1995, iar moștenitorul acesteia fiind pârâtul A. P., și, B. P., fiul defunctei, decedat la data de 24.12.1994, în urma căruia, vin la moștenire în calitate de fiice ale acestuia, pârâtele T. D. si T. D. L., reclamantul arătând cotele ce revin fiecăruia, în urma ieșirii din indiviziune.

In drept, reclamantul si-a întemeiat acțiunea pe disp. 728 c.civ. cu aplicarea art. 673/1 c.pr.civ.

In dovedirea acțiunii, reclamantul a solicitat proba cu înscrisuri, interogatoriul pârâților, expertiză topo si construcții.

In cadrul probei cu înscrisuri, au fost depuse la dosarul cauzei în copie: titlul de proprietate nr._/16.09.1994, eliberat de Comisia Județeană de aplicare a Legii 18/1991 I., certificate deces A. M. si B. P., certificat de moștenitor nr. 2/07.01.1991, o schiță familia B., acte de stare civilă, filele 22-33 dosar.

La termenul de judecata din 13.06.2007 parații T. D., A. P., T. D. L., B. M., prezenți in fata instanței au arătat ca sunt de acord cu acțiunea formulata, nu solicita atribuirea construcției, nu solicita sulte corespunzătoare drepturilor lor asupra construcției.

Sub aspectul probațiunii instanța a încuviințat pentru parti proba cu înscrisuri.

Cu cererea depusa la 05.09.2007 reclamantul B. A. a arătat ca este de acord ca imobilul construcție sa fie atribuit paratului B. V., fără obligarea acestuia la sulta.

Prin încheierea interlocutorie pronunțată la data de 05.09.2007 instanța in temeiul art. 673 ind.5 c.pr.civ., a constatat ca masa partajabila este compusa din terenul in suprafața de 3,0357 ha înscris in titlul de proprietate nr._/16.09.1994, titulari B. A., A. M., B. P., B. V., autor B. S. si construcție situata in . I., a constatat ca asupra masei partajabile au dobândit drepturi indivize:B. A. si B. V., nepoti de fiu B. C., decedat la 16.03.1990, fiecare cu cota de 1/6 conform certificatului de moștenitor nr.2/07.01.1991, A. M., fiica, cu cota de l/3,decedata la 25.06.1995, ale cărei drepturi sunt preluate prin retransmiterea succesiunii de moștenitorul sau A. P., B. P., fiu, cu o cota de l/3, decedat la data de 24.12.1994, ale cărui indivize sunt preluate de moștenitorii sai T. D. si T. D. LI L..

S-a reținut de către instanța ca prin titlul de proprietate nr. nr._/16.09.1994 s-a reconstituit in condițiile legii nr. 18/1991 dreptul de proprietate pentru terenul in suprafața de 3,0357 ha situat in . I., ce a aparținut anterior colectivizării defunctei B. S., moștenitorii acesteia B. A., A. M., B. P., B. V. fiind înscriși ca titulari ai dreptului de proprietate.

F. de actele dosarului instanța a constatat ca masa partajabila este compusa din terenul in suprafața de 3,0357 ha inscris in titlul de proprietate nr._/16.09.1994, titulari B. A., A. M., B. P., B. V. si construcție, situate in . I..

In raport de actele de stare civila depuse la dosar instanța a constatat ca moștenitori legali cu drepturi indivize asupra masei partajabile sunt B. A. si B. V. ,nepoti de fiu B. C., decedat la 16.03.1990,fiecare cota de 1/6 conform certificatului de moștenitor nr.2/07.01.1991, A. M., fiica,cota de l/3,decedata la 25.06.1995, ale cărei drepturi sunt preluate prin retransmiterea succesiunii de moștenitorul sau A. P., B. P.,fiu,cu o cota de l/3,decedat la data de 24.12.1994, ale cărui indivize sunt preluate de moștenitorii sai T. D. si T. D. L.

In cauza s-a dispus efectuarea unei expertize specialitate topografie, fiind depus raportul de expertiza nr-7242/11.10.2007 întocmit de expert L. G., cu privire la care partine nu au formulat obiectiuni.

La data de 07.11.2007 s-a depus Tranzacție parțiala încheiata intre parti, cu excepția paratului A. P..

Prin sentința civilă nr. 5688/07.11.2007 instanța a admis acțiunea reclamantului, a dispus ieșirea din indiviziune a părților și a luat act de înțelegerea parțială intervenită între B. A., B. V., T. D., T. D. L. la data de 07.11.2007.

Împotriva acestei hotărâri s-a declarat recurs, soluționat prin decizia civilă nr. 688 R/07.04.2008 a Tribunalului București care a admis recursul declarat de A. P., a casat sentința civilă nr. 5688/2007 și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

În fond, după casare, dosarul a fost înregistrat pe rolul Judecatoriei B. la data de 05.06.2008 sub nr._ RJ.

Pârâtul B. V. a depus întâmpinare prin care a solicitat admiterea acțiunii principale și cerere reconvențională prin care a solicitat obligarea pârâtului A. Paracshiv să raporteze la masa succesorală suprafața de 2 ha teren, primit ca zestre, să se constate că prin joncțiunea posesiilor (uzucapiunea de 30 ani) a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului de 2857 mp (T5, p 83) și prin accesiune, un drept de proprietate absolută asupra construcțiilor existente pe acest teren, să se constate că masa succesorală a defuncților B. I., decedat la data de 11.02.1973 și B. S., decedată la data de 03.06.1987, a fost acceptată în mod tacit de tatăl său, B. C. și de fratele acestuia, B. P., în prezent decedați, reținându-se că cea de-a treia fiică a bunicilor, A. M., este străină de succesiune, să se constate că masa succesorală a defuncților B. I. și B. S., se compune exclusiv din suprafața de 2 ha 7443 mp teren extravilan, situat în T 59, 159,146,54, parcelele 260, 584,609, 651, 239, aflate pe raza comunei Moara Vlăsiei, . stării de indiviziune, aplicându-se principiul atribuirii în natură și a copărtașului cel mai îndreptățit.

În motivare arată că defuncții B. I. și B. S., au avut din căsătorie trei copii, respectiv B. P., B. C. și B. M.(căsătorită A.) și conform evidențelor Registrului Agricol din 1955, au deținut pe raza comunei Moara Vlăsiei o suprafață de teren de 5 ha și 50 ari, situație confirmată atât de extrasul Borderoului Populației din ianuarie 1948, cât și de extrasul din Tabloul de locuitori din . I. din anul 1947. La data căsătoriei fiicei mai mari, A. M., defuncții au înzestrat-o cu o suprafață de aprox. 2 ha teren, ce a fost trecut, conform practicilor vremii, la rolul soțului său, teren asupra căruia s-a obținut titlu de proprietate după apariția L 18/91. Așa se explică de ce defuncții figurează în evidențele agricole cu o suprafață de teren mai mică, respectiv 3 ha 38 ari. Odată cu apariția L18/91, toți moștenitorii defuncților au solicitat reconstituirea dreptului lor de proprietate, inclusiv A. M., abia pe parcursul procesului luând cunoștință despre această situație.

În drept cererea reconvențională a fost întemeiată pe disp. art. 727,728, 760, 765, 772, 849 rap. la disp. art. 773 ind.1 C.pc..

Pârâtul A. P. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția inadmisibilității cererii reconvenționale în raport de dispoz. art. 119 C.p.c. întrucât a formulat cerere reconvențională în contradictoriu cu un alt pârât; excepția tardivității și inadmisibilității cererii reconvenționale în raport de disp. art.132 și 315 al.1, 3 C.p.c.; excepția inadmisibilității cererii privind constatarea intervenirii uzucapiunii de 30 ani cu privire la terenul de 2857 mp și accesiunea imobiliară cu privire la construcțiile aflate pe teren, față de disp. art.1890 C.civ.; excepția lipsei calității procesual pasive a pârâților în ceea ce privește capătul de cerere privind uzucapiunea și accesiunea imobiliară, față de împrejurarea că uzucapiunea nu poate fi îndreptată împotriva subdobânditorilor autorului proprietar, ci împotriva proprietarului care eventual s-a delăsat de bun, față de disp. art.1890 C.civ.; excepția inadmisibilității capătului de cerere referitoare la constatarea masei succesorale a defuncților B. I. și S., față de lipsa capătului de cerere referitor la deschiderea succesiunii acestora și față de obiectul cererii de chemare în judecată; excepția inadmisibilității capătului de cerere privitor la raportul donațiilor față de disp. art.13 din Legea 18/1991, față de împrejurarea că dispozițiile Leg.18/91 sunt de strictă interpretare și aplicare, respectiv faptul că, doar condiția formulării cererii în baza Lg.18/91 este cea necesară în vederea stabilirii dreptului de proprietate; excepția prescripției dreptului material la acțiune privitor la capătul de cerere referitor la raportul donațiilor și excepția/acțiunea de reducțiune, cu motivarea încălcării rezervei succesorale, față de disp. art. 3 alin.1 rap. la art.1 din Decretul 167/1958. Pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

În drept au fost invocate disp. art. 1890, 841 C.civ., art.13 din Leg. 18/91, art.1, 3,16 din Decretul 167/1958.

La termenul de judecată din 03.10.2008 instanța a respins excepția inadmisibilității cererii reconvenționale.

La termenul de judecată din 31.10.2008 instanța a unit cu fondul excepția inadmisibilității cererii privind constatarea intervenirii uzucapiunii de 30 ani cu privire la terenul de 2857 mp și accesiunea imobiliară cu privire la construcțiile aflate pe teren, excepția lipsei calității procesual pasive a pârâților în ceea ce privește capătul de cerere privind uzucapiunea și accesiunea imobiliară, excepția inadmisibilității capătului de cerere referitoare la constatarea masei succesorale a defuncților B. I. și S., față de lipsa capătului de cerere referitor la deschiderea succesiunii acestora și față de obiectul cererii de chemare în judecată, excepția inadmisibilității capătului de cerere privitor la raportul donațiilor, excepția prescripției dreptului material la acțiune privitor la capătul de cerere referitor la raportul donațiilor și excepția/acțiunea de reducțiune.

În temeiul art.167 C.p.c a încuviințat pentru pârâtul reclamant B. V. și pârâtul A. P., proba cu înscrisuri, interogatoriu și câte 2 martori, probe ce au fost administrate de către instanță.

În cadrul probei testimoniale au fost audiați, la propunerea pârâtului B. V., martorii B. P., S. E. M..

Prin încheierea din 18.05.2009 instanța în baza art.244 alin.1 pct.1 c.p.c. a suspendat judecata cauzei până la soluționarea definitivă și irevocabilă a dosarului nr._ al Judecătoriei B..

La data de 03.08.2010 s-a formulat cerere de repunere pe rol, încuviințată prin încheierea din 10.01.2011.

Prin încheierea de admitere în principiu din 20.05.2011 s-au dispus următoarele:

Respinge ca neîntemeiată excepția inadmisibilității capătului de cerere privind raportul donațiilor.

Admite excepția de prescripție a dreptului material la acțiune privind capătul de cerere referitor la raportul donațiilor.

Respinge capătul de cerere privind raportul donațiilor ca fiind prescris.

Respinge ca neîntemeiate excepția de inadmisibilitate și excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților pe capetele de cerere privind constatarea dobândirii de către pârâtul – reclamant B. V. a dreptului de proprietate asupra terenului în suprafață de 2857 m.p., pe calea uzucapiunii prin joncțiunea posesiilor, precum și asupra construcțiilor existente pe acesta, pe calea accesiunii imobiliare artificiale.

Respinge capetele de cerere privind constatarea dobândirii de către pârâtul – reclamant B. V. a dreptului de proprietate asupra terenului în suprafață de 2857 m.p., pe calea uzucapiunii prin joncțiunea posesiilor, precum și asupra construcțiilor existente pe acesta, pe calea accesiunii imobiliare artificiale, ca fiind neîntemeiate.

Constată că masa partajabilă este compusă din dreptul de proprietate asupra imobilelor terenuri extravilane în suprafață totală de 2 ha și 7743 m.p și terenul intravilan în suprafață totală de 2857 m.p. și construcțiile edificate pe acesta, bunuri imobile care sunt cuprinse în titlul de proprietate nr._/16.09.1994 emis de către Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor I..

Constată că în ceea ce privește bunurile care constituie masa partajabilă părțile dețin cote ideale după cum urmează: B. A. și B. V. dețin împreună cota parte ideală de 1/3 (câte 1/6 pentru fiecare) în calitate de descendenți ai defunctului B. C.; A. C. deține cota parte ideală de 1/3 în calitate de descendent al defunctei A. M.; T. D. și T. D. dețin împreună cota parte ideală de 1/3 (câte 1/6 pentru fiecare) în calitate de descendenți ai defunctului B. P..

S-a încuviințat administrarea probei cu expertiză tehnică judiciară în specialitatea topografie.

Prin încheierea din 31.10.2011 încuviințează administrarea probei cu expertiză tehnică în construcții.

Expertiza tehnică topografică a fost efectuată în cauză de expert A. I., iar cea în specialitatea construcții, de către expert C. C..

În cauză s-au formulat și încuviințat de instanță, obiecțiuni la expertiza topografică.

La solicitarea instanței s-au depus înscrisurile care au stat la baza emiterii declarației autentificată sub nr. 2450/23.11.2007.

Prin încheierea din 22.05.2013 instanța a respins motivat, ca neîntemeiată, cererea formulată de B. V. de scoatere din masa partajabilă a unor imobile incluse în masa de împărțit.

Prin sentinta civila 4818/11.07.2013 Judecatoria B. a admis cererea principala si a admis in parte cererea reconventionala.

A constatat că masa partajabilă se compune din dreptul de proprietate asupra imobilelor terenuri extravilane în suprafață totală de 2 ha și 7743 m.p și terenul intravilan în suprafață totală de 2857 m.p., bunuri imobile care sunt cuprinse în titlul de proprietate nr._/16.09.1994 emis de către Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor I. și construcțiile edificate pe acesta.

A constatat că au calitatea de coproprietari asupra masei partajabile:

- B. A. și B. V. care dețin împreună cota parte ideală de 1/3 (câte 1/6 pentru fiecare) în calitate de descendenți ai defunctului B. C.;

- A. C. care deține cota parte ideală de 1/3 în calitate de descendent al defunctei A. M.;

- T. D. și T. D. care dețin împreună cota parte ideală de 1/3 (câte 1/6 pentru fiecare) în calitate de descendenți ai defunctului B. P..

A dispus ieșirea din indiviziune prin atribuirea următoarele loturi, așa cum au fost stabilite prin completarea la raportul de expertiză din data de 28.11.2012 (anexele 1-6):

- B. V.- terenul intravilan din tarlaua 5, . suprafața de 2143 mp și construcțiile edificate pe el (anexa nr 1-fila nr 386 în dosar) și lotul nr 6 din tarlaua 59, . totală de 398 mp, din care 88 mp din lotul nr 1 în indiviziune cu celelalte părți ( drum),anexa nr 2.

Valoarea totală a imobilului atribuit pârâtului reclamant B. V. este de_ euro.

- B. A.- terenul situat în tarlaua 54, . totală de 5000 mp(anexa nr 6- fila nr 391 în dosar) și lotul nr 4 din tarlaua 59 ,. totală de 498 mp,din care 110 mp din lotul nr 1 în indiviziune cu celelalte părți( drum),anexa nr 2.

Valoarea totală a imobilului atribuit pârâtului reclamant B. A. este de_ euro.

- T. D. – terenul în suprafață de 4022 mp din terenul situat în . suprafața totală de 8043 mp (lotul nr 1 anexa 5 ) și lotul nr 2 din tarlaua 59 ,. totală de 1174 mp, din care 212 mp din lotul nr 1 în indiviziune cu celelalte părți (drum), anexa nr 2.

Valoarea totală a imobilului atribuit pârâtei T. D. este de_ euro.

- T. D. L. - terenul în suprafață de 4021 mp situat în tarlaua 158, . suprafața totală de 8043 mp- lotul nr 2 anexa nr 5 și lotul nr 3 din tarlaua 59, . totală de 1174 mp, din care 212 mp din lotul nr 1 în indiviziune cu celelalte părți (drum), anexa nr 2.

Valoarea totală a imobilului atribuit pârâtei T. D. L. este de_ euro.

- A. P.- terenul situat în tarlaua 139, . de 3500 mp-anexa nr 3, terenul situat în . 609 în suprafață totală de 7590 mp –anexa nr 4 și lotul nr 5 din tarlaua 59, . totală de 480 mp,din care 106 mp din lotul nr 1 în indiviziune cu celelalte părți (drum),anexa nr 2.

Valoarea totală a imobilului atribuit pârâtului A. P. este de_ euro.

A obligat părțile B. A., T. D., T. D. și A. P. la plata către pârâtul-reclamant B. V. a cheltuielilor de judecată, astfel: B. A., T. D., și T. D. la plata sumei de 582,67 lei fiecare, iar pârâtul A. P. la plata sumei de 1165,33 lei.

Impotriva acestei hotarari a formulat apel apelantul parat-reclamant B. V., atat impotriva sentintei civile 4818/11.07.2013 cat si impotriva incheierii de admitere in principiu din 30.05.2011

A aratat apelantul ca hotararea instantei de fond este vadit netemeinica si nelegala, fiind rezultatul interpretarii resite atat a dispozitiilor legale incidente cat si a probatoriului administrat in cauza.

In ce priveste incheierea de admitere in principiu arata apelantul ca o prima critica vizeaza solutia in ceea ce priveste prescriptia dreptului material la actiune cu privire la cererea de reductiune a domatiilor, htararea instantei de fond fiind bazata pe o gresita interpretare a probatoriului administrat in cauza.

Arata ca in mod eronat instanta de fond a ignorat imprejurarea ca prin raspunsrile la interoatoriu atat intimatele parate T. D. si T. D. dar si intimatul reclamant B. A. au aratat ca au cunostinta de la parinti ca defunctii lor bunici si-au ratificat fiica cu o suprafata de aproximativ 2 ha de teren la momentul casatoriei cu A. D..

Ca in devodirea acestei imprejurari trebuie avute in vedere si mentiunile facute in registrele agricole ale vremii, din care rezulta ca suprafata de teren detinuta de Bolavu I. s-a diminuat de la 5 ha la 3 ha si 38 ari, concomitent cu dobandirea de catre A. Dumiru a unei suprafete de 2,54 ha teren arabil.

Ca de altfel numitul N. Gheorhe, autorul lui A. D., nu a figurat in registrul agricol decat cu suprafata de 2,06 ha teren arabil, astfel incat singura explicatie pentru dobandirea de catre acesta a unei supafete excedentare o constituie inzestrarea sotiei sale, A. M..

Ca in aceste conditii, fata de dispozitiile art. 751 C.civ, sinura cncluzie care se impune este aceea de obliarea a paratului A. D. a raporta la masa partajabila suprafata de 2,54 ha din titlul de proprietate_/24.10.1999

Apreciaza totodata ca se impune ca instanta de apel sa cenzureze sustinerile instantei de fond care, desi retine ca termenul de prescriptie pentru a cere raportul donatiilor incepe sa crga de la data la care erezii interesati au luat cunostinta despre acestea, daca acest termen este ulterior datei deschiderii succesiunii, totusi apreciaza acest termen ca implinit.

Arata ca data la care erezii prejudiciati au aflat cu certitudine despre aceasta donatie a fost data comunicarii Extrasului din Borderoul populatiei, proprietatilor si exploatatiilor agricole, adica 21.05.2008.

Ca in mod nelegal instanta de fond a inlaturat aceste sustineri si a apreciat cu totul subiectiv ca este exlus ca partile din aceasta cauza, aflate in relatie apropiata de rudenie, sa fi aflat despre inzestrarea nlui A. M. abia in anul 2008

Arata ca o a doua critica vizeaza dobandirea dreptului de proprietate prin uzucapiune.

Arata ca instanta de apel se impune sa retina ca din probatoriul administrat rezulta ca apelantul a reusit sa probeze existenta actelor materiale prin care posesia . in suprafata de 1857 mp si a constructiilor edificate pe acesta a fost intervertita in posesie exclusiva de catre el si autorii sai, B. C. si B. A..

Arata ca din certificatele de mostenitor prezentate rezulta ca autorii sai au dobandit in proprietate prin mostenire de la parinti suprafata de teren in discutie si imobilele edificate pe aceasta, certificatele de mostenitor nefiind vreodata atacate de ceilalti mostenitori ai lui B. I. si B. S..

Ca la decesul parintilor B. V. si fratele sau, Bonavu A., au dezbatut succesiunea ramasa de pe urma parintilor si au partajat masa succesorala in sensul atribuirii catre B. V. a suprafetei de 2857 mp teren si a casei edificate de acesta.

Ca de asemenea, prin extinderile si imbunatatirile pe care le-au adus casei de locuit Bonavu V. si autorii sai rezulta ca acestia s-au considerat intotdeauna proprietari pe acest teren.

Ca rezulta asadar fara echivoc faptul ca B. V. a facut dovada posesiei exclusive in persoana sa si a autorului sau si a faptului ca acestia au inteles sa exercite posesia sub nume de proprietar

Ca drept urmare se impune si cnstatarea faptului ca apelantul a dobandit, prin accesiune imobiliara, dreptul de proprietate asupra casei edificate pe terenul mai sus-mentionat.

Arata de asemenea ca numitul A. D. este strain de succesiunea defunctilor B. I. si B. S., autoarea sa nefand niciun act de acceptare a succesiunii

Arata ca in cauza au vocatie succesorala, in consecinta, B. V., B. A., T. D. si oma D., fiecare cu cate ¼ din masa partajabila.

Ca in aceste conditii se impune efectuarea unei noi expertize, care sa stabileasca intinderea loturilor

In ce priveste sentinta civila 4818/11.07.2013 arata ca aceasta este nelegala prin risma includerii in masa partajabila a lucrarilor de constructii efectuate de B. V. si de autorul sau

Ca instanta de fond, char daca a inclus in lotul atribuit lui B. V. aceste constructii, a inclus in lotul sau si sporul de valoare cuvenit pentru constructiile edificate, ceea ce nu este permis.

Impotriva sentintei civile 4818/11.07.2013 a declarat apel si paratul A. P., solicitand mdificarea in parte a hotararii atacate in sensul admiterii exceptiilor invocate de el in contra cererii reconventionale a apelantului B. vasile si atribuirea loturilor . decat cea aleasa de judecarul fondului.

Arata ca in ce priveste reconventionala formulata in al doilea ciclu procesual de catre B. vasile instanta de fond a admis o singura exceptie, respectiv cea a prescriptiei, fara a observa ca si celelalte erau intemeiate.

Ca cererea reconventionala era inadmisibila, caci paratul B. V. nu a formulat cerere reconventionala in contradictoriu cu reclamantul ci cu un alt parat. Ca de altfel cererea reconventionala era si tardiva, fiind formulata abia in al doilea ciclu procesual.

Arata ca si cererea de constatare a dobandirii dreptului de proprietate pein uzucapiune era inadmisibila, cata vreme potrivit dispozitiilor art. 1894 C.civ uzucapiunea nu poate fi invocata impotriva celui de la care dreptul s-a transmis in mod valabil, ca efect al succesiunii.

Arata ca inadmisibila este si solicitarea apelantului parat reclamant de constatare a masei succesorale ramase de pe urma defunctilor B. I. si B. S., cata vreme obiectul actiunii il constituie partajarea unor terenuri asupra carora dreptul de proprietate in patrimoniul partilor s-a nascut la data emiterii titluui de proprietate in baza Legii 18/1991.

Ca pentru aceste motive si capatul de cerere rivind raportul donatiilor era inadmisibil, fata de dispozitile art. 13 din Legea 18/1991 si fata de imprejurarea ca dreptul de proprietate, ca efect al emiterii titlului de proprietate in baza acestui act normativ, se naste direct in patrimoniul mostenitorilor.

In ce priveste fondul cauzei arata ca intelege sa solicite a-i fi atribuita o alta suprafata de teren, situata in tarlaua 54, .> Formuleaza apelantul A. araschiv si intampinare la apelul formulat de B. vasile, aratand ca exista autoritate de lucru judecat a Deciziei civile 1534R/2010 cu privire la acceptarea succesiunii de catre A. M.

Deliberand asupra apelurilor formulate, prin prisma criticilor formulate de apelanti dar si prin raportare la dispozitiile art. 295 C.pr.civ tribunalul le apreciaza ca nefondate si le va respinge, pentru motivele ce succed:

1. In ce priveste apelul declarat de apelantul B. V. tribunalul retine ca in esenta acesta vizeaza cu prioritate gresita aplicare a legii la situatia de fapt retinuta, cu ocazia pronuntarii incheierii interlocutorii de partaj.

In ce priveste prima critica formulata, cea referitoare la gresita admitere a prescriptiei dreptului material la actiune in ce priveste capatul de cerere privind raportul donatiilor, tribunalul retine ca in mod corect a retinut instanta de fond ca - astfel dupa cum rezulta din raspunsul la interogatoriu atat al intimatelor parate Tutuinea D. cat si ale intimatului reclamant B. A., acestia au stiut de la parinti despre faptul ca defunctii lor bunici si-au inzestrat fiica, pe A. M., cu aproximativ 2 ha teren.

In consecinta nu poate fi retinuta sustinerea apelantului B. V. conform careia termenul de prescriptie al actiunii in raportul donatiilor ar fi inceput sa curga abia in anul 2008, cata vreme erezii interesati aveau cunostinta mult inainte de aceasta data, inca din timpul vietii defunctilor lor parinti, despre aceasta inzestrare.

De altfel, tribunalul retine ca, desi real ca in perioada anterioara evenimentelor din decembrie 1989 este rezonabil a se aprecia ca apelantul nu a avut o posibilitate reala sa actioneze in sensul de a cere raportul donatiilor totusi, dupa aparitia Legii 18/1991, o astfel de imposibilitate nu mai subzista, astfel incat, chiar daca s-ar aprecia ca termenul de prescriptie nu curge de la data deschiderii succesiunii ci de la o data ulterioara, aceasta data se plaseaza totusi la nivelul anilor 1990, ceea ce face ca solutia data de instanta de fond asupra exceptiei prescriptiei dreptului material la actiune sa fie corecta.

In ce priveste critica referitoare la solutia pronuntata de instanta de fond asupra prescriptiei achizitive tribunalul retine ca si aceasta este nefondata.

Astfel, din analiza raspunsurilor date de intimatul reclamant B. A. la interogatoriu (fila 77 dosar) tribunalul retine ca acesta a aratat ca mostenitorii s-au inteles sa excluda din masa succesorala terenul in suprafata de 2857 mp, intimatul reclamant B. A. aratand ca intelege ca acest teren sa se imparta intre el si fratele sau, B. V. (raspunsul la intrebarea 10 - fila 77 dosar)

Intimatele Tutinea D. si T. D. au aratat, prin raspunsurile la interogatoriu, ca desi initial mostenitorii s-au inteles ca acest teren sa-i fie atribuit lui B. V. totusi, ulterior, „au iesit discutii”. Au aratat, de asemenea, ca nu sunt de acord ca terenul in suprafata de 2857 sa fie exclus din masa partajabila (filele 81-83 si 85 dosar).

Rezulta asadar, din analiza probelor administrate, ca apelantul a stapanit terenul in discutie cu acordul celorlalti comostenitori, astfel incat in mod corect a apreciat instanta de fond ca apelantul parat-reclamant nu a facut dovada intervertirii posesiei sale in posesie utila in sensul art. 1848 C.civ.

In fine, in ceea ce priveste cea de-a treia critica adusa incheirii interlocutorii de partaj tribunalul retine ca prin considerentele Deciziei civile 1534R/24.06.2010 (fila 161-170 dosar) Tribunalul Bucuresti a statuat in mod irevocabil asupra chestiunii calitatii de mostenitor a defunctei A. M., astfel incat acesata chestiune nu mai poate fi pusa in discutie in prezenta cauza.

Astfel, tribunalul retine ca autoritatea de lucru judecat cunoaste doua manifestari procesuale, aceea de exceptie procesuala (conform art. 1201 C.civ. si art. 166 C.proc.civ.) si aceea de prezumtie, mijloc de proba de natura sa demonstreze ceva in legatura cu raporturile juridice dintre parti (conform art. 1200 pct. 4, art. 1202 alin. (2) C.civ.).

Daca in manifestarea sa de exceptie procesuala (care corespunde unui efect negativ, extinctiv, de natura sa opreasca a doua judecata), autoritatea de lucru judecat presupune tripla identitate de elemente prevazuta de art. 1201 C.civ. (obiect, parti, cauza), nu tot astfel se intampla atunci cand acest efect important al hotararii se manifesta pozitiv, demonstrand modalitatea in care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase in raporturile dintre parti, fara posibilitatea de a se statua diferit.

Altfel spus, efectul pozitiv al lucrului judecat se impune . proces care are legatura cu chestiunea litigioasa dezlegata anterior, fara posibilitatea de a mai fi contrazis.

Aceasta reglementare a autoritatii de lucru judecat in forma prezumtiei vine sa asigure, din nevoia de ordine si stabilitate juridica, evitarea contrazicerilor intre considerentele hotararii judecatoresti.

Cum, potrivit art. 1200 pct. 4 cu referire la art. 1202 alin.(2) C.civ., in relatia dintre parti, aceasta prezumtie are caracter absolut, inseamna ca nu se poate introduce o noua actiune in cadrul careia sa pretinda stabilirea contrariului a ceea ce s-a statuat judecatoreste anterior.

Principiul autoritatii de lucru judecat corespunde necesitatii de stabilitate juridica si ordine sociala, fiind interzisa readucerea in fata instantelor a chestiunii litigioase deja rezolvate si nu aduce atingere dreptului la un proces echitabil prevazut de art. 6 din CEDO, deoarece dreptul de acces la justitie nu este unul absolut, el poate cunoaste limitari, decurgand din aplicarea altor principii.

Asa stand lucrurile tribunalul retine ca si aceasta critica este nefondata si urmeaza a fi inlaturata.

In ce priveste criticile aduse de apelant sentintei civile 4818/11.07.2013 tribunalul retine ca acestea vizeaza gresita includere in masa bunurilor de impartit a lucrarilor de constructii efectuate de B. C..

Din analiza sentintei civile apelate, prin raportare la inscrisurile aflate la dispozitia sa, tribunalul retine ca la atribuirea loturilor instanta de fond a avut in vedere solicitarile formulate de apelant prin notele scrise anexate la fila 424-425 dosar, avand in vedere concluziile raportului de expertiza tehnica astfel cum a fost completat la 28.11.2012, in valoarea lotului atribuit apelantului nefiind inclus vreun spor de valoare datorat imbunatirilor aduse de autorul apelantului constructiilor existente pe teren.

2. In ce priveste apelul formulat de apelantul A. P. tribunalul retine ca acesta vizeaza in principal solutia pronuntata de instanta de fond asupra exceptiilor de inadmisibilitate invocate prin intampinarea la cererea reconventionala, exceptii ce au fost solutionate de instanta de fond prin incheierea interlocutorie de partaj de la 30.05.2011.

Tribunalul retine insa, in acord cu solutia instantei de fond, ca in ce priveste criticile apelantului parat sub acest aspect, acestea se intemeiaza in principal pe o eronata interpretare a cererii reconventionale formulate de apelantul B. V..

Astfel, din analiza cererii reconventionale formulate tribunalul retine ca aceasta este indreptata nu doar impotriva paratului A. P., asa cum in mod eronat se apreciaza de catre acesta ci impotriva tuturor co-mostenitorilor, inclusiv a reclamantului B. A., cu exceptia capatului de cerere privind raportul donatiilor, care il vizeaza pe A. P..

Totodata, tribunalul retine ca in mod eronat apreciaza apelantul ca sanctiunea depunerii tardive a cererii reconventioanle ar fi respingerea acesteia ca inadmisibila, in realitate art. 119 C.pr.civ 1864 (incident in cauza) neprevazand o astfel de sanctiune ci doar pe aceea a judecarii separate.

In ce priveste singura critica adusa sentintei civile 4818/11.07.2013, respectiv aceea a atribuirii lotului in suprafata de 7590 mp situat în . 609, tribunalul observa ca apelantul parat nu invoca nici un motiv de nelegalitate sau netemeinicie in sustinerea acestei critici, marginindu-se sa solicite o alta suprafata de teren.

Ori tribunalul retine, din analiza hotararii apelate, ca instanta fondului a dat eficienta dispozitiilor art. 741 C.civ rap, la art. 6735 alin 5 si art. 67310 C.pr.civ, atribuind partilor loturi pe cat posibil egale ca valoare si, observand ca nici un alt motiv de nelegalitate sau netemeinie nu poate fi retinut sub acest aspect, va respinge apelul ca nefondat

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge apelurile formulate de apelantii A. P., cu domiciliul ales la C.. Av. B. A. in Bucuresti, .. 13, ., etj. 3, apt. 11, sect. 4, apelant B. V., cu domiciliul ales la C.. Av. D. Hairum in Bucuresti, .. 6, ., etj. 1, apt. 31, sect. 3 in contradictoriu cu intimat B. A. domiciliat in Moara Vlasiei, ., jud. I., intimat T. D., domiciliata in Moara Vlasiei, . si intimat T. D. L. domiciliata in Moara Vlasiei, . nefondate

Cu recurs in 15 zile de la comunicare

Pronunțată în ședința publică de la 16 Februarie 2015

Președinte,

A. M. C.

Judecător,

G. N.

Grefier,

M. P.

A.C. 02 Martie 2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Partaj judiciar. Decizia nr. 560/2015. Tribunalul ILFOV