Partaj judiciar. Hotărâre din 14-01-2013, Tribunalul ILFOV
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Tribunalul ILFOV la data de 14-01-2013 în dosarul nr. 30/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL I.
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 30 R
Ședința publică de la 14 Ianuarie 2013
Tribunalul constituit din:
PREȘEDINTE L. C. C.
Judecător E. M. O.
Judecător A. D.
Grefier M. P. M.
Pe rol judecarea recursului civil formulat împotriva sentințelor civile nr. 663 pronunțată la data de 13.02.2012 și nr. 1226 pronunțată la data de 07.03.2012 de Judecătoria B., privind pe recurenta- pârâtă B. A. în contradictoriu cu intimata – reclamantă P. (F. U.) M. P., și intimat – pârât P. V., având ca obiect partaj judiciar.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurenta – pârâtă personal, intimata – reclamantă P. M. P. prin apărător Boțocan O., cu împuternicirea avocațială aflată la fila 33 dosar, lipsă fiind intimatul – pârât.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care:
Tribunalul procedează la legitimarea recurentei – pârâte B. A., aceasta prezentând CI seriua RD nr._/11.10.2007, având CNP –_.
Recurenta – pârâtă personal depune la dosar o precizare a motivelor de recurs intitulată întâmpinare.
La interpelarea tribunalului, recurenta – pârâtă personal învederează că prin precizarea depusă la dosar nu sunt motive noi de recurs, ci ceea ce a menționat în cerere.
La interpelarea tribunalul, recurenta – pârâtă și intimata reclamantă prin apărător învederează că nu au alte cereri de formulat.
Tribunalul, constatând că recurenta – pârât a formulat recurs împotriva sentinței civile nr. 663/13.02.2012, cât și împotriva hotărârii completatoare și a încheierii de îndreptare a erorii materiale, în temeiul art. 301 Cod proc civilă invocă din oficiu excepția tardivității căii de atac exercitate împotriva sentinței civile nr. 663/13.02.2012, față de dată primirii comunicării de către această parte, respectiv 21.02.2012 și data declarării recursului, 07.04.2012.
Recurenta – pârâtă personal solicită respingerea recursului, apreciind că aceasta a fost declarat în termenul legal
Intimata – reclamantă solicită admiterea excepției tardivității
Tribunalul, deliberând asupra excepției tardivității căii de atac, în temeiul art. 301 Cod proc. civilă o admite, constatând că recurenta – pârâtă a primit comunicarea hotărârii nr. 663/2012 la data de 21.02.2012, așa cum rezultă din dovada de îndeplinire a procedurii de citare aflată la fila 51 dosar fond, iar calea de atac a fost exercitată la data de 07.04.2012, data poștei, cu aplicarea art. 104 Cod proc. civilă, recursul fiind declarat după termenul procedural de 15 zile de la comunicare.
Tribunalul acordă cuvântul pe probe, cu privire la cererea de recurs formulată împotriva sentinței completatoare nr. 1226/07.03.2012 și a încheierii de îndreptare a erorii materiale.
Recurenta – pârâtă personal învederează tribunalului că nu are probe noi de administrat și cereri de formulat.
Intimata – reclamantă prin apărător arată că nu solicită probe noi în calea de atac și nu are cereri de formulat.
Tribunalul, constatând cauza în stare de judecată, acordă cuvântul pe cererea de recurs împotriva sentinței nr. 1226/07.03.2012 și a încheierii de îndreptare a erorii materiale.
Recurenta – pârâtă personal solicită admiterea celor 2 recursuri.
Intimata – reclamantă prin apărător solicită respingerea recursurilor ca nefondate, față de dispoz. Legii nr. 51/2005, cu cheltuieli de judecată. Depune la dosar chitanța nr. 1085/2012.
Recurenta – pârâtă personal solicită respingerea cererii privind cheltuielile de judecată.
Tribunalul reține cauza spre soluționarea cererilor de recurs.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. la data de 24.08.2011, reclamanta P. M. P. a chemat în judecată pe pârâții P. V. și B. A. solicitând instanței să dispună ieșirea din indiviziune asupra bunurilor terenului cuprins în titlul de proprietate nr._/1996.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că părțile dețin bunurile în cote de ½ reclamanta și ½ pârâții.
Cererea nu a fost întemeiată în drept.
La cerere au fost atașate următoarele înscrisuri, în copie certificată pentru conformitate cu originalul: titlu de proprietate nr._/12.06.1996 eliberat de Comisia Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor SAI, certificate de moștenitor nr. 130/11.10.2004 de pe urma defunctului P. I. și 3/05.01.2005 de pe urma defuncților P. T. și P. R..
Pârâții nu au depus întâmpinare.
Prin sentința civilă nr. 663/13.02.2012 s-a admis acțiunea reclamantei, s-a constatat că părțile dețin în indiviziune terenul în suprafață de_ mp situat în com. D., . titlului de proprietate nr._/12.06.1996 eliberat de Comisia Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor SAI, că părțile dețin următoarele cote din dreptul de proprietate asupra bunurilor de mai sus: -reclamanta U. M. P., cota de ½; -pârâții P. V. și B. A., împreună, cota de ½. S-a dispus partajarea terenului conform raportului de expertiză în specialitatea topografie întocmit de expert A. V., raport ce face parte din prezenta hotărâre.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut următoarele:
Titlul de proprietate depus la dosar a fost eliberat pe numele moștenitorilor defunctului P. A., respectiv P. A. I. și P. A. T.. Este necontestat în cauză că aceste două persoane dețineau în cote egale dreptul de proprietate asupra terenului indicat în titlul de proprietate.
Din certificatele de moștenitor depuse la dosar rezultă că reclamanta este succesoarea defunctului P. I. (I.), fiul lui A. și V., de pe urma căruia s-a eliberat certificatul de moștenitor (f. 7) în care se indică și cota de ½ din terenul indicat în titlul de proprietate, iar pârâții sunt moștenitorii defunctului P. T., de pe urma căruia s-a eliberat certificatul de moștenitor (f. 9-10) în care se indică și cota de ½ din terenul indicat în titlul de proprietate.
Prin urmare, se va reține că părțile dețin în indiviziune bunurile, cu următoarele cote:reclamanta, cota de ½; pârâții, împreună, cota de ½.
Prin încheierea interlocutorie din 30.11.2011, s-a constatat că părțile dețin terenul în coproprietate în cotele precizate.
A fost administrată proba în specialitatea topografie.
Potrivit art. 728 C. civ., nimeni nu poate fi obligat să rămână în indiviziune. Prin urmare, oricare dintre proprietari poate cere, oricând, partajul, astfel încât cererea reclamantei a fost admisă, dispunându-se partajarea conform raportului de expertiză. Partajarea a fost făcută conform propunerii expertului, necontestată.
În temeiul art. 274 C. pr. civ., au fost obligati obligați pârâții să plătească reclamantei cheltuieli de judecată, proporțional cu cota fiecăruia, câte 1/4 din onorariul de expert de 1100 lei și din taxa de timbru 2000 lei, achitată la valoarea terenului, necontestată, respectiv câte 775 lei.
Împotriva acestei hotărâri reclamanta a formulat cerere de îndreptare a erorii materiale cu privire la calculul cheltuielilor de judecată.
Prin sentința civilă nr.1226/07.03.2012, instanța de fond a admis cererea completatoare, în sensul că a obligat pe pârâți să îi plătească debitoarei suma proporțional cu cota ce i-a revenit, respectiv câte 500 lei fiecare pârât.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut următoarele:
La data de 27.02.2012 a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei B. cererea formulată de reclamanta P. M. P. având ca obiect completarea dispozitivului sentinței civile nr. 663 pronunțată la data de 13.02.2012 de Judecătoria B. în dosarul nr._ cu obligarea pârâților fiecare la câte 500 lei, cota de ½ ce le revine din onorariul de avocat.
În motivare, reclamanta a arătat că totalul cheltuielilor de judecată se ridică la suma de 5.100 lei, reprezentând 1.100 lei onorariu de expert, 2.000 lei taxă de timbru și 2.000 lei onorariu avocat (fila 47 din dosar). Mai arată că deși instanța a admis cheltuielile de judecată în totalitate, calculul a fost greșit fiind omis onorariul de avocat în cuantum de 2.000 lei.
Cererea este scutită de taxa de timbru, potrivit art.2813 alin. 2din C.proc. civ.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Potrivit 2812 alin. 2din C.proc. civ., completarea hotărârii poate fi solicitată atunci când instanța „a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu”.
Reclamanta a achitat, în cursul procesului, 2.000 lei taxe de timbru (f. 3), 1.103,30 lei onorariu de expert (f.43), 2.000 lei onorariu de avocat (f. 47) și 5 lei timbru judiciar. Ea a solicitat aceste cheltuieli prin cererea de chemare în judecată însă prin dispozitivul sentinței instanța a omis să se pronunțe cu privire la onorariul de avocat.
În temeiul art. 274 C.proc. civ., pârâții datorează reclamantei câte o cotă din cheltuielile de judecată proporțional cu cota ce a revenit fiecăruia din masa de împărțit.
Întrucât în dreptul civil român regula este obligația divizibilă, iar solidaritatea (activă ori pasivă) intervine numai în situațiile expres prevăzute de lege (1034 C.civ.), fiecare pârât poate fi obligat să îi plătească debitoarei suma proporțional cu cota ce i-a revenit, respectiv câte 500 lei fiecare pârât.
Împotriva acestei hotărâri, reclamanta a formulat cerere de îndreptare a erorii materiale, cu privire la calea de atac, aceasta fiind omisă din dispozitivul hotărârii.
Prin încheierea de ședință din data de 30.05.2012 s-a admis cererea de îndreptare a erorii materiale.
Pentru a pronunța această încheiere, instanța a reținut că în dispozitivul sentinței civile nr. 663/13.02.2012 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._, s-a strecurat o eroare materială, motiv pentru care, în baza art.281/1 al.1 din codul de procedură civilă a admis cererea și a dispus îndreptarea erorii materiale strecurată în dispozitivul sentinței civile nr. 663 pronunțată la data de 13.02.2012 de Judecătoria B. în sensul că se va consemna „Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare”.
Împotriva sentințelor civile nr. 663/13.02.2012, nr. 1226/07.03.2012 și a încheierii de îndreptare a erorii materiale, pârâta B. A. a formulat recurs.
În motivarea recursului se arată că obligarea sa la plata unei părți din onorariul de avocat este ilegala deoarece așa cum se prevede in art. 274-277 Cod de Procedura Civila:" Cheltuielile de judecata nu sunt imputabile paratului care a recunoscut creanța/dreptul reclamantului si care n-a fost pus in întârziere. Nu se cumulează cele 2 principii ale sancțiunii la plata cheltuielilor: culpa părții si acoperirea prejudiciului părții câștigătoare ".. Angajarea unui apărător pentru a o reprezenta pe reclamantă in instanța, este voința acestea si nu ar trebui sa fie o obligație pentru partea pârâtă, pentru ca apărătorul acesteia i-a apărat dreptul acesteia si nu pe al său.
Recurenta a mai arătat că în dispozitivul sentinței civile nr.1563/13.02.2012 nu se specifica daca are dreptul la recurs si nici termenul pana la care poate depune motive de recurs.
De asemenea, a precizat că onorariul de avocat este foarte mare în raport cu gradul de dificultate a cauzei, că taxa de timbru aferentă cererii de chemare în judecată ar fi trebuit calculată la o valoare mai mică de_ de lei, că nu s-a opus paratajului efectuat la notar.
Cererea a fost întemeiată pe art. 274-277 din Codul de procedură civilă.
Intimata – reclamantă P. M. a formulat întâmpinare prin care solicită respingerea recursurilor ca nefondate.
În motivarea întâmpinării arată că prin recursul declarat împotriva sentinței nr. 663 din 13.02.2012 se critica faptul ca taxa de timbru a fost calculata prea mare, considerând ca trebuia calculată numai la cota reclamantei si nicidecum la întreaga masa succesorală
Calculul valorii terenului s-a făcut la 1.5 euro/mp, valoarea pe care o apreciază ca fiind cea reala. Ceea ce nu cunoaște recurenta este ca valoarea la care se percepe taxa de timbru este valoarea întreaga si nu la cota părții ce pornește acțiunea, conform Legii 146/1997 modificata prin Legea 276/2009 art. 3, alin. 3, care prevede ca taxa se plătește in proporție de 3% din valoarea declarata sau stabilita.
Cu privire la cel de-al doilea motiv de recurs, prin care recurenta pretinde ca nu i-a contestat niciodată dreptul de proprietate si in aceste condiții nu trebuie sa plătească cheltuielile de judecata, arată că din actele existente la dosar, încheierile de ședința, rezulta ca recurenta nu s-a prezentat la nici un termen de judecata, precum si faptul ca aceasta nu s-a prezentat la data convocării in vederea efectuării raportului de expertiza, ba mai mult nici întâmpinare nu a depus, acestea dovedesc cu certitudine ca recurenta a manifestat un dezinteres total fata de acest proces.
In situația de față, indiferent ca sunt recunoscute sau nu drepturile, partea ce avansează cheltuielile in totalitate va suporta conform cotei pe care o deține cheltuielile de judecata, restul părților suportând deasemenea cheltuielile ce le revin.
Punctul trei din recurs este declarat împotriva sentinței civile nr. 1226 din 07.03.2012, recurenta considerând ca nu poate fi obligata la plata onorariului de avocat, iar la punctul 5 din recurs face afirmația ca onorariul este prea mare având in vedere gradul de dificultate al cauzei. Cheltuielile de judecata cuprind taxele de timbru onorariile către experți si avocați, precum si alte cheltuieli conexe (transport plus cheltuielile cu martorii).
Cu privire la recursul declarat împotriva încheierii din 30.05.2012, încheiere prin care s-a dispus îndreptarea erorii privind consemnarea caii de atac, astfel ca acest motiv rămâne fără obiect, având in vedere faptul ca eroarea a fost soluționată.
La nemulțumirea recurentei ca nu i s-a comunicat in mod explicit de când începe sa curgă termenul, arată că instanța de judecata a precizat conform procedurii: "cu recurs in termen de 15 zile de la comunicare". Daca recurenta nu a înțeles data de la care curge termenul poate sa apeleze la serviciile unui specialist (avocat).
Intimatul – pârât P. V. nu a înțeles să formuleze întâmpinare.
Examinând cererile de recurs formulate, tribunalul retine următoarele:
În ceea ce priveste recursul declarat împotriva sentinței civile nr. 663/2012, acesta va fi respins ca tardiv formulat, pentru motivele de fapt si de drept ce se regăsesc în cuprinsul practicalei.
Referitor la cererea de recurs formulată împotriva sentintei civile nr. 1226/2012, se apreciază că este nefondată, în raport de dispozitiile art. 274 din Codul de procedură civilă, conform cărora „partea care cade în pretentii va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată”.
Sustinerea recurentei în sensul că a încercat să efectueze partajul la notar, contrar celor mentionate de reclamantă în cererea de chemare în judecată, nu este probată prin niciun înscris depus la dosar.
Se observă că partea nu a depus întâmpinare, pentru a-si preciza pozitia cu privire la cererea de chemare în judecată, nu s-a prezentat în fata primei instante pe parcursul solutionării litigiului, iar cheltuielile aferente cererii de iesire din indiviziune trebuie suportate de toti copărtasii proportional cu cota fiecăruia, asa cum a dispus si judecătorul fondului.
În cuprinsul cheltuielilor de judecată sunt incluse si cele referitoare la onorariul de avocat, care trebuie imputate părtilor care au căzut în pretentii, în spetă, copărtasilor pârâti.
Nu poate fi acceptată sustinerea recurentei, în sensul că nu poate fi obligată la plata cheltuielilor efectuate pentru angajarea unei persoane de specialitate de către partea reclamantă, deoarece art. 274 din Codul de procedură civilă este întemeiat pe culpa procesuală si pe necesitatea de a fi restiuite părtii care a câstigat procesul toate cheltuielile necesare si utile, efectiv efectuate pentru solutionarea litigiului.
Or, în cadrul acestor cheltuieli sunt incluse si cele privind onorariul de avocat.
Va fi înlăturată si solicitarea de aplicare a art. 274 alin. 3 din Codul de procedură civilă, considerându-se că un onorariu de 2000 de lei este proportional cu complexitatea cauzei, valoarea obiectului cererii si munca prestată de avocat.
Argumentul recurentei privind onorariul de 1000 de lei perceput pentru astfel de litigii, conform celor precizate de barou la solicitarea părtii recurente, nu este sustinut de niciun mijloc de probă.
În plus, retine tribunalul că legiuitorul nu a prevăzut limite sau minime ale onorariilor ce pot fi cerute de avocati, aplicându-se principiul libertătii de vointă a părtilor la contractul de asistentă juridică.
În raport de cele expuse, va fi respins ca nefondat, în temeiul art. 312 alin. 1 din Codul de procedură civilă, recursul declarat împotriva sentintei de completare.
Aceeasi solutie, de respingere ca nefondată, va fi pronuntată si cu privire la calea de atac exercitată împotriva încheierii de sedintă din data de 30.05.2012, constatându-se că nu există nicio dispozitie legală care să impună instantei de a arăta în hotărârea judecătorească, în concret, data de la care începe să curgă termenul de exercitare a căii de atac pentru fiecare parte.
Articolul 261 pct. 7 din Codul de procedură civilă stabileste că hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă calea de atac si termenul de la care se poate exercita, astfel cum aceste mentiuni sunt înscrise de legiuitor în art. 282, 284, 299, 301 din acelasi act normativ. În niciun caz, textul legal amintit, art. 261 pct. 7, nu poate fi interpretat în sensul că judecătorul trebuie să arate în cuprinsul hotărârii data de la care începe să se calculeze termenul de exercitate a căii de atac pentru fiecare parte, având în vedere că la momentul pronuntării, judecătorul nu poate cunoaște momentul comunicării hotărârii judecătoresti pentru parte, moment de la care începe să curgă termenul de apel sau de recurs, în situatia litigiilor pentru care legiuitorul a prevăzut ca termenul de apel sau recurs să se calculeze de la comunicare.
Totodată, trebuie precizat că termenele de exercitare a căilor de atac si momentele de la care se calculează, de la comunicare, respectiv de la pronuntare, sunt stabilite de lege, astfel încât partea nu poate invoca necunoasterea legii.
Omisiunea indicării în hotărârea judecătorească a căii de atac si a termenului de exercitare poate fi înlăturată pe calea procedurii îndreptării erorii materiale, cum s-a procedat în spetă, la solicitarea recurentei, fără ca acest aspect să poată reprezenta o repunere în termen a părtii care nu si-a exercitat dreptul procedural cu respectarea cerintelor legale.
În temeiul art. 274 alin. 1 din Codul de procedură civilă, constatând culpa procesuală a recurentei, ca urmare a respingerii recursurilor formulate, aceasta va fi obligată la plata sumei de 500 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentate de onorariu de avocat, către partea intimata P. M. P., onorariu pe care tribunalul l-a redus prin aplicarea art. 274 alin. 3 din acelasi act normativ, în raport de munca prestată de avocat, de limitele învestirii instantei de control judiciar si de complexitatea căii de atac în raport de motivele invocate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca tardiv formulat, recursul declarat împotriva sentinței civile nr. 663/2012 pronunțată de Judecătoria B...
Respinge, ca neîntemeiate, recursurile declarate împotriva sentinței civile nr. 1226/2012 și a încheierii din 30.05.2012 pronunțate de Judecătoria B., de recurenta - pârâtă B. A. în contradictoriu cu intimata – reclamantă P. (F. U.) M. P., și intimatul – pârât P. V..
Obligă recurenta la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către intimata P. M. P., cu aplicarea art. 274 alin. 3 Cod proc. civilă. Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 14 Ianuarie 2013.
Președinte, L. C. C. | Judecător, E. M. O. | Judecător, A. D. |
Grefier, M. P. M. |
Red. LCC/ex. 2/08.02,2013
M.M. 18 Ianuarie 2013
| ← Revendicare imobiliară. Decizia nr. 30/2012. Tribunalul ILFOV | Revendicare imobiliară. Decizia nr. 914/2012. Tribunalul ILFOV → |
|---|
