Partaj judiciar. Hotărâre din 16-11-2015, Tribunalul ILFOV
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Tribunalul ILFOV la data de 16-11-2015 în dosarul nr. 2511/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL I.
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 2511/A
Ședința publică de la 16.11.2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. D.
Judecător M. E.
Grefier C. E. S.
Pe rol judecarea apelului formulat de apelantul pârât N. I. împotriva Sentinței civile nr.1198/31.03.2011 pronunțată de Judecătoria Cornetu în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata – reclamantă C. T. având ca obiect „partaj judiciar „.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentantul intimatei – reclamante, lipsă fiind apelantul pârât.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că apelantul pârât a depus cerere prin care solicită respingerea perimării și solicită judecarea cauzei în lipsă, după care,
Tribunalul, din oficiu, invocă excepția perimării și acordă cuvântul asupra acestei excepții.
Reprezentantul reclamantei depune la dosar note scrise și înscrisuri. Solicită întreruperea perimării întrucât există formulată o plângere penală la P. General de pe lângă ICCJ, Direcția Națională Anticorupție, plângere care a fost transmisă Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 București și care se află în lucru.
Tribunalul reține cauza în pronunțare asupra solicitării intimatei de întrerupere a perimării și asupra excepției perimării.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra cauzei civile de fata constata următoarele:
Pe rolul Tribunalului I. dosarul a fost înregistrat la data de 08.06.2012 sub nr._ /209 iar apelantul pârât a solicitat admiterea apelului și modificarea sentinței apelate in sensul admiterii in parte a acțiunii, sistarea stării de indiviziune cu obligarea acestuia la plata către reclamantă a sumei de 9098,125 lei reprezentând sulta in valoare de ½ din valoarea ipotetică a cotei de 5/8 din construcțiile demolate, respingerea celorlalte capete de cerere, fără cheltuieli de judecată.
Prin încheierea de ședința de la data de 01.10.2012, Tribunalul, pentru lămurirea situației juridice a terenului in cauza, teren ce apare mentionat in certificatele de mostenitor 529/19 iunie 1987 si 488/10.04.1991 (filele 4-5 dosar fond) a dispus suspendarea judecării cauzei, in temeiul art. 244 alin 1 pct. 1 C.pr.civ pana la solutionarea irevocabila a cauzei ce face obiectul dosarului_/1748/2012 al Judecatoriei Cornetu.
Cauza a fost repusa pe rol, din oficiu, in vederea discutării perimării la data de 16.11.2015.
Analizând actele si lucrările dosarului sub aspectul incidentului procedural al perimării acțiunii, avand in vedere si solicitarea partii de constatare a întreruperii cursului perimării, tribunalul retine următoarele:
Judecata apelul a fost suspendata judecatoreste la 01.10.2012, iar litigiul ce a atras suspendarea a fost soluționat irevocabil la 02.09.2014 (f.43-44).
Partile au susținut ca a fost întrerupt cursul perimării prin plângerea penala care a fost înregistrata la 22.01.2015 (data postei – fila 50).
Tribunalul apreciază ca termenul de perimare de 1 an ce a început sa curga de la data pronunțării deciziei din recurs – 02.09.2014, s-a implinit la 02.09.2015 fara sa fie intrerupt intrucat plangerea penala formulata de parte nu are caracter intreruptiv in sensul dispozitiilor art.249 VCPC, respectiv nu constituie un act de procedura in vederea judecarii apelului din prezenta cauza.
Ca atare, tribunalul va constata ca nu a operat nicio intrerupere a termenului de perimare prevazut de art.248 VCPC, nefiind incidente nici situatiile de suspendare strict reglementate de art.250 VCPC, astfel ca in baza art.252 VCPC va admite excepția si va constata perimata judecata cererii de apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constata ca nu a operat întreruperea cursului perimarii.
Admite excepția perimării apelului formulat de apelantul pârât N. I. cu domiciliul ales în sector 4, București, Calea Văcăresti, nr. 274, ., . civile nr.1198/31.03.2011 pronunțată de Judecătoria Cornetu în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata – reclamantă C. T. cu domiciliul ales în sector 2, București, ..
Constata perimata judecata cererii de apel.
Cu recurs in 5 zile de la pronunțare.
Pronuntata in sedinta publica, azi 16.11.2015.
Președinte, A. D. | Judecător, M. E. | |
Grefier, C. E. S. |
Concept red. gref.C.S.
Red. Jud:DA/2 exemplare
Jud.fond –D. L.- Jud.Cornetu
| ← Evacuare. Sentința nr. 3119/2015. Tribunalul ILFOV | Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... → |
|---|








