Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea nr.7/1996, Art.52 alin.2. Sentința nr. 5644/2014. Tribunalul ILFOV

Sentința nr. 5644/2014 pronunțată de Tribunalul ILFOV la data de 21-05-2014 în dosarul nr. 246/2014

DOSAR NR._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL I.

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR.246A

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 21.05.2014

TRIBUNALUL CONSTITUIT DIN:

P.: M. E.

JUDECĂTOR: A. D.

GREFIER: L. I.

Pe rol se află soluționarea apelului civil, formulat de apelanta petentă M. S. V. împotriva sentinței civile nr.5644/03.10.2013, pronunțată de Judecătoria B., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul D. D., având ca obiect plângere împotriva încheierii de carte funciară.

Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 13.05.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta și când având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise la dosar instanța a amânat pronunțarea pentru data de 20.05.2014 și apoi pentru data de astăzi când

TRIBUNALUL,

Prin cererea de chemare în judecata înregistrata pe rolul Judecatoriei B. la data de 19.09.2012 sub nr._ petenta M. S. a formulat cerere de reexaminare prin care a solicitat respingerea încheierii de admitere nr._ din 04.08.2006 prin care a fost intabulat dreptul de proprietate în favoarea lui D. D., în baza Titlului de proprietate nr. 9947/22.07.1994, transcris sub nr. 5433/30.05.1997.

În motivarea cererii s-a arătat că, în anul 2003 petenta a cumpărat o suprafață de teren de 1254, 19 mp de la parintii dai, dreptul sau de proprietate fiind înscris în cartea funciara a comunei Tunari, conform încheierii nr._/30.09.2003, imobil având numar cadastral 764/2.

La înscrierea dreptului sau de proprietate a fost realizata o documentatie cadastrala care evidentia amplasamentul si delimitarea corpului de proprietate, acesta fiind limitrof la vest cu terenul aflat în proprietatea numitului D. D..

Petenta a mai arătat ca în urma masuratorilor tehnice efectuate s-a constatat că, numarul sau cadastral 764/2 se suprapune peste al vecinului sau D. D., care detine fara drept o suprafață de 38 mp.

În drept cererea a fost întemeiata pe disp. art. 50 alin.2, alin 2 ind.1, alin.2 ind.2, din Legea nr. 7/1996, Ordinul nr. 633/2006.

Petenta a depus note scrise prin care a invocat exceptia litispendentei cu dosarul nr._/94/2012, excepta conexitatii cu dosarul nr._ .

La data de 14.01.2013 instanta a admis exceptia de conexare si a dispus conexarea dosarului nr._/94/2012 la dosarul nr._ .

Prin dosarul nr._/94/2012 înregistrat pe rolul Judecatoriei B. la data de 02.10.2012 petenta M. S. a formulat plângere împotriva închierii de carte funciara nr._ din 16.08.2012 privond cererea de reexaminare prin care a solicitat respingerea încheierii de admitere nr._ din 04.08.2006 prin care a fost intabulat dreptul sau de proprietate în favoarea lui D. G., în baza titlului de proprietate nr. 9947/22.07.1994, transcris sub nr. 5433/30.05.1997.

Intimatul a formulat întâmpinare prin care a solicitat în principal respingerea cererii de reexaminare ca fiind inadmisibila si lipsita de interes si tardiv formulata, iar pe cale de exceptie a invocat exceptia inadmisibilitatii cererii, a lipsei de interes, a tardivității si a calitatii procesuale active, exceptia prematuritatii, iar în subsidiar respingerea actiunii ca neîntemeiata.

S – a arătat prin întâmpinare că, este proprietarul imobilului situat în ., în suprafață de 1934 mp din care 242, 5 constructie, conform Titlului de proprietate nr. 9947/22.07.1994 transcris sub nr. 5433/30.05.1997 si conform contractului de partaj autentificat sub nr. 5434 5436/30.05.1997 si 1669/19.05.1997.

La termenul de judecata din data de instanta a dispus în temeiul art. 137 codul de procedură civilă unirea cu fondul a exceptiilor inadmisibilitatii, a lipsei de interes, a lipsei calitatii procesuale active, a prematuritatii si a tardivitatii, invocate de catre intimat.

În cauza a fost încuviintata si administrata proba cu înscrisurile de la dosar, pentru ambele parti.

Prin sentința civilă nr. 5644/03.10.2013, Judecătoria B. a respins exceptiile inadmisibilitatii, a lipsei de interes, a lipsei calitatii procesuale active, a prematuritatii si a tardivitatii, invocate de catre intimat, ca neintemeiate și a respins plangerea ca neîntemeiată.

Analizând actele și lucrările dosarului instanța de fond a reținut următoarele:

Instanta urmeaza a respins exceptia inadmisibilitatii actiunii, ca neintemeiata, avand in vedere argumentele invocate de catre petenta pentru admiterea plangerii impotriva Incheierii de carte funciara vor fi avute in vedere de catre instanta la aprecierea temeiniciei plangerii, chiar daca aceste argumente pun in discutie fondul dreptului si nu aspectele pur formale, specifice acestei proceduri.

Tot ca neintemeiata a fost respinsă si exceptia lipsei de interes a actiunii avand in vedere ca petenta solicita desfiintarea unei Incheieri de carte funciara prin care s-a intabulat dreptul de proprietate al intimatului pentru un imobil despre care se sustine ca se suprapune cu imobilul proprietatea petentei.Prin urmare, interesul petentei in promovarea prezentei plangeri indeplineste toate cerintele pentru aceasta conditie de a fi parte in procesul civil.

In ceea ce priveste exceptia lipsei calitatii procesuale active, instanta a apreciat ca argumentele invocate in sustinerea acesteia reprezinta de fapt o aparare de fond, astfel ca si aceasta exceptie urmeaza a fi respinsa ca neintemeiata.

Instanta a respins si exceptia prematuritatii, ca neintemeiata, avand in vedere ca dreptul invocat de catre petenta pe calea prezentei plangeri nu este supus unui termen sau conditie suspensive.

Instanta a respins si exceptia tardivitatii formularii plangerii, ca neintemeiata, intrucat in cauza nu s-a facut dovada comunicarii Incheierii de carte funciara contestata, astfel ca nu se poate aprecia ca termenul de 15 zile, prevazut de lege pentru formularea plangerii, a inceput sa curga in privinta petentei.

Pe fondul cauzei, instanta de fond are respins plangerea petentei ca neintemeiata avand in vedere ca se contesta Incheierea nr._ din 04.08.2006 prin care s-a dispus intabularea dreptului de proprietate al intimatului D. D. pentru imobilul cu numar cadastral 2113, inscris in cartea funciara nr.2274 a localitatii Tunari, judetul I. iar din motivele de fapt expuse de catre petenta in cadrul plangerii rezulta ca se invoca detinerea de catre intimat, fara drept, a unei suprafete de teren ce apartine petentei, identificata cadastral cu numarul 764/2. In aceste conditii, avand in vedere ca se invoca aspecte ce pun in discutie problema granituirii celor doua proprietati si, eventual, a revendicarii portiunii de teren detinuta fara drept, instanta apreciaza ca prezenta plangere este neintemeiata si o a respins-o in consecinta.

Împotriva sentinței civile nr. 5644/03.10.2013, a formulat apel petenta solicitând admiterea apelului, modificarea în parte a sentinței civile apelate în sensul admiterii plângerii formulate.

În motivare s-a arătat că plângerea formulată împotriva încheierii de carte funciară nu a îmbrăcat forma unei acțiuni în revendicare, ce ar fi presupus o comparare de titluri, ci s-a arătat că există o suprapunere între documentațiile cadastrale efectuate cu ocazia intabulării drepturilor de proprietate determinată de măsurătorile eronate realizate de către intimat cu ocazia intabulări dreptului său de proprietate.

Această eroare reiese atât din măsurătorile consemnate într-un înscris cu valoare de expertiză extrajudiciară efectuate la cererea apelantei cât și din constatările Agenției Naționale de cadastru și Publicitate Imobiliară, care a executat măsurători topografice. Totodată, există și o eroare materială în documentația cadastrală a intimatului deoarece acesta a realizat măsurători cadastrale prin intermediul unei persoane autorizate pentru o suprafață de teren mai mare de 38 mp decât aceea existentă în titlul său de proprietate.

Apelanta a mai arătat că a promovat concomitent cu prezenta și o cerere de chemare în judecată având ca obiect grănițuire și revendicare deoarece intimatul, cunoscând faptul că și-a intabulat dreptul de proprietate menționând în mod eronat o suprafață mai mare și efectuând măsurători cadastrale în consecință, a început să mute gardul care delimitează terenurile astfel încât să obțină o suprafață de teren identică cu aceea din măsurători.

În opinia apelantei, litigiul privind grănițuirea și revendicarea nu înlătură dreptul său de a formula plângere împotriva încheierii de carte funciară pe motivul că nu au fost respectate cerințele legale la intabularea dreptului de proprietate. Mai mult, acțiunea în grănițuire ar efect declarativ și nu constitutiv de drepturi iar stabilirea liniei de hotar nu presupune asigurarea suprafeței din cartea funciară, ci doar are rolul de a delimita proprietățile părților aflate în litigiu.

S-a mai arătat că având în vedere efectul de opozabilitate al înscrierilor în cartea funciară ce se întinde și asupra configurației terenului înscris, atât timp cât nu s-a solicitat modificarea documentației cadastrale de către partea interesată, stabilirea liniei de hotar în cadrul unei acțiuni în grănițuire, respectiv în revendicare ar urma să se realizeze în funcție de linia de hotar determinată de măsurătorile cadastrale are au stat la baza înscrierii dreptului pârâtului în cartea funciară, iar nu în funcție de semnele de hotar, or așa cum reiese din raportul de expertiză extrajudiciară, măsurătorile intimatului sunt incorecte, generând o suprapunere virtuală a documentațiilor cadastrale.

Apelanta petentă a mai arătat că instanța de fond nu a administrat probe necesare corectei soluționări a cauzei, fiind respinsă cerere de încuviințare a unei expertize topografice care să demonstreze că măsurătorile extrajudiciare efectuate anterior sunt corecte.

Apelanta a arătat că această situație de fapt îi creează prejudicii în sensul că nu poate actualiza documentațiile cadastrale în sistem de protecție Stereografic 1970 în ceea ce privește terenul și nu poate vinde suprafața de teren menționată în titlul de proprietate întrucât ar însemna să renunțe la cei 38 mp cât constă suprapunerea.

Apelanta a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri și a probei cu expertiza topografică care să stabilească dacă există o suprapunere a terenurilor.

În drept au fost invocate disp. art. 282-288 C. proc. Civ.

Prin întâmpinarea depusă la dosar la data de 07.05.2014, intimatul a solicitat respingere apelului și menținerea sentinței civile apelate cu obligarea apelantei la plata cheltuielilor de judecată.

Cu privire la motivul de apel privind calificarea acțiunii ca fiind o acțiune în revendicare și în grănițuire, intimatul a arătat că pretențiile apelantei se încadrează în instituția de drept civil a revendicării, sau a grănițuirii, sens în care aceasta a formulat o cerere de chemare în judecată în raport cu care a solicitat conexarea, fiind clar și fără putință de tăgadă faptul că pretențiile acesteia nu se încadrează în procedura specială a cererilor de reexaminare așa cum prevede legea nr. 7/1996.

Arată că pretențiile reclamantei nu pot fi soluționate pe calea plângerii împotriva încheierilor de Carte Funciară, care este o procedură necontencioasă prin care nu se poate soluționa întinderea dreptului de proprietate ci se face o verificare de legalitate a încheierii de carte funciară.

Intimatul a mai arătat că nota de constatare invocată de către apelantă are valoarea unui înscris nicidecum a unei expertize așa cum prevede art. 201 C. proc. Civ. și aceasta nu poate fi primită fiind un înscris preconstituit de către partea apelantă în combaterea unui act autentic care prin raportare la disp. art. 1171-1173 cod civil se bucură de prezumția de legalitate, de aceiași prezumție bucurându-se și planșele cadastrale întocmite de experți autorizați.

S-a mai arătat că rectificarea de carte funciară se solicită atunci când s-a modificat situația juridică a imobilului, ori simpla afirmație a apelantei reclamante însoțită de o notă de constatare ce reprezintă o probă preconstituită nu ține loc de o schimbare a situației juridice reale a imobilului și nu poate să vină ca și contraprobă împotriva unui act autentic. În lipsa unui hotărârii din care să rezulte că există o suprapunere de terenuri este fără putință de tăgadă că nu se poate vorbi de un interes legitim.

Intimatul a susținut că în raport cu dispozițiile art. 969 Cod Civil, convenția reprezintă lega părților, iar apelanta este străină de proprietate sa reprezentat de contractul de partaj în cauză fiind aplicabile principiul ocrotirii bunei credințe a subdobânditorului unui bun cu titlu oneros și principiul asigurării stabilității circuitului civil ce reprezintă o necesitate de ordin general și social.

În ceea ce privește motivul de apel prin care se invocă promovarea concomitentă a acțiunii în revendicare, a acțiunii în grănițuire și a cererii de reexaminare, intimatul a arătat că apelanta face confuzie între promovarea unei acțiuni și admiterea acesteia.

Cu privire la motivul de apel privind opozabilitatea înscrierilor în Cartea Funciară intimatul a arătat că având în vedere opozabilitatea față de terți privind înscrierea la Cartea Funciară până la modificarea situației juridice, cele inserate în Cartea Funciară pot fi opuse terților, iar terțul în speța de față este apelanta din prezenta cauză.

În drept au fost invocat disp. art. 115 C. proc. Civ. art. 1173, art. 1898, art. 1899, art. 948 Cod Civil, legea nr. 7/1996, legea nr. 36/1995.

Analizând apelul declarat, tribunalul reține următoarele:

Prin motivele de apel s-a invocat faptul că acțiunea care face obiectul prezentei cauze nu reprezintă o acțiune în revendicare, ce ar fi presupus o comparare de titluri, ci există o suprapunere între documentațiile cadastrale efectuate cu ocazia intabulării drepturilor de proprietate, iar aceste aspecte se soluționează numai pe calea unei plângeri împotriva încheierii de carte funciară.

Tribunalul reține că prin acțiunea introductivă de instanță s-a invocat de către reclamantă faptul că între aceasta și pârâtul din cauză există neînțelegeri cu privire la delimitarea prin semne exterioare a proprietăților, iar acesta din urmă deține fără drept o suprafață de 38 m.p. de teren.

Tribunalul reține că procedura plângerii împotriva încheierii biroului de carte funciară, reglementată prin dispozițiile art. 50 alin. 2 C. pr. civ., are un caracter necontencios, deoarece prin aceasta nu se urmărește stabilirea unui drept de proprietate în condiții de contradictorialitate, ci numai verificarea legalității înscrierilor efectuate de Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară. Or, în speță, având în vedere că se invocă faptul că pârâtul deține fără drept o suprafață de teren de 38 m.p. din proprietatea reclamantei, cererea de chemare în judecată prezintă un caracter contencios și poate fi soluționată numai pe calea unei acțiuni în revendicare ori a uneia în grănițuire.

Apelanta a mai susținut că prima instanță nu a administrat probele necesare unei corecte soluționări a cauzei, fiind respinsă cererea de efectuare a unei expertize topografice. Nici acest motiv de apel nu este întemeiat, această probă fiind inutilă soluționării cauzei în condițiile în care, astfel cum s-a arătat mai sus, mijlocul procesual ales de către reclamantă pentru soluționarea litigiului nu este cel adecvat.

Contrar susținerilor apelantei, tribunalul apreciază că aceasta dispune de mijloace juridice pentru a obține modificarea documentației cadastrale, acestea fiind acțiunea în revendicare, pe care de altfel a înțeles să o promoveze.

Având în vedere considerentele expuse mai sus, în temeiul prevederilor art. 296 c. pr. civ., apelul va fi respins ca nefondat.

În temeiul dispozițiilor art. 274 alin. 1 și 3 C. pr. civ., având în vedere soluția pronunțată cu privire la cererea de apel, va fi obligată apelanta la plata către intimat a sumei de 1.000 de lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avoat. Tribunalul apreciază că se impune reducerea acestui onorariu de la suma de 2.500 de lei, având în vedere complexitatea cauzei și munca îndeplinită de către avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge apelul formulat de apelanta petentă M. S. V. domiciliată în București, .. 8, ., sector 6, împotriva sentinței civile nr.5644/03.10.2013, pronunțată de Judecătoria B., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul D. D. domiciliat în Comuna Tunari .. 66, județ I., ca nefondat.

Obligă pe apelant la plata către intimate a sumei de 1.000 de lei, cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat, cu aplicarea art. 274 alin. 3 C. proc. Civ.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 21.05.2014.

Președinte Judecător Grefier

M. E. A. D. L. I.

Concept red. gref. L.I

Red. Jud: M.E./4 exp.

Jud.fond :–R. V. A. - Jud.B.

Comunicat 2 exemplare

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea nr.7/1996, Art.52 alin.2. Sentința nr. 5644/2014. Tribunalul ILFOV