Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea nr.7/1996, Art.52 alin.2. Sentința nr. 4229/2013. Tribunalul ILFOV

Sentința nr. 4229/2013 pronunțată de Tribunalul ILFOV la data de 24-09-2013 în dosarul nr. 183/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL I.

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIE Nr. 183 A

Ședința publică de la 24 septembrie 2013

Tribunalul constituit din:

PREȘEDINTE N. M. N.

JUDECĂTOR E. M. O.

Grefier C. D.

Pe rol judecarea apelului privind pe apelantul-petent C. C., apelanta-petenta C. G., formulat împotriva sentinței civile nr. 4229/20.06.2013, pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._, având ca obiect plângere împotriva încheierii de carte funciară (Art.52 alin.2 Legea nr.7/1996).

Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică de la 10.09.2013 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta decizie când tribunalul, pentru a da posibilitate părților să depună la dosar concluzii scrise a amânat pronunțarea la 17.09.2013 și având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea la 24.09.2013, când în aceeași compunere a decis următoarele:

TRIBUNALUL

Deliberând asupra apelului declarat împotriva sentinței civile nr. 4229/20.06.2013, pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._, constată următoarele:

Prin cererea înregistrata pe rolul Judecatoriei B. la data de 01.03.2013, sub nr._ petentii C. C. si C. G. au formulat plângere împotriva încheierii nr._/2012, solicitând ca pe baza probelor ce vor fi administrate sa se admita plângerea si sa se dispună intabularea dreptului de proprietate cu privire la imobilul teren si construcții în suprafață de 1655 mp, situat în orasul Otopeni, ..

În motivarea cererii, petentii au arătat că, imobiliul a fost identificat din punct de vedere cadastral, solicitarea întocmirii documentatiei cadastrale având la baza cererea de înscriere în cartea funciara a dreptului lor de proprietate.

Petentii mai arata că, sunt proprietarii suprafetei de 833 mp, situat în orasul Otopeni, ., în baza actului de vanzare cumpărare autentificat sub nr. 4180/86 din data 30.07.1960, precum si a suprafetei de teren de 830 situat în orasul Otopeni, ., în baza actului de vanzare cumpărare autentificat sub nr. 1479/85 din data de 30.07.1960, solicitând sa se dispuna iesirea dion indiviziune atribuind în deplina proprietate si linistita posesie suprafața de 1663 mp, teren în situat în orasul Otopeni, .,identificat cu urmatoarele vecinatati: Nord- C. G. – 24, 72 mp; Vest- P. Z.-69, 58 mp; Sud- Drumul Odanii; Est- Drumul Odaii nr.18( fost 22).

În sprijinul cererii petentii au depus, în copie, încheierea de respingere nr._/2012 emisa de OCPI I..

În drept, cererea a fost întemeiata pe disp. art. 7/1996.

La cererea instantei OCPI I. a înaintat dosarul nr._/2012.

Prin sentința civilă nr. 4229/20.06.2013 instanța de fond respinge acțiunea, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța sentința instanta de fond a retinut că petentii C. C. și C. G. au formulat plângere împotriva încheierii nr._/2012, prin care s-a respins înscrierea dreptului de proprietate în cartea funciara a orasului Otopeni.

Din actul de vanzare cumpărare autentificat sub nr. 4180/86 din data 30.07.1960, si actul de vanzare cumpărare autentificat sub nr. 1479/85 din data de 30.07.1960, rezulta ca petentul C. C., casatorit, a dobândit un teren de 830 mp, reprezentând cota indiviza de 2/6 din suprafața totala de 2000 mp, precum si suprafața de 833 mp ce reprezinta cota indiviza de 2/6 din suprafața totala a terenului de 2500 mp.

În cartea funciara pot fi înscrise terenuri cu sau fara construcții, în baza actelor constitutive sau translative de drepturi, imobile ce se află, fie în proprietate exclusiva, fie în coproprietatea mai multor titulari, iar în acest caz starea de coproprietate se va înscrie în cartea funciară prin nominalizarea coproprietarilor si cota cuvenită acestora.

La dosarul cauzei nu s-au depus înscrisuri din care sa rezulte că, dobânditorii cumpăratori au devenit titulari ai tuturor cotelor parți sau a avut loc o partajare a imobilului în condițiile prevăzute de lege, iar faptul ca a fost întocmita documentația cadastrală, nu înseamnă că, petentul are calitatea de titular exclusiv al dreptului de proprietate asupra terenului în suprafață de 1665 mp.

Având în vedere ca exista neconcordanta între înscrisurile atașate si documentatia tehnica întocmita în cauza, nu se poate deschide cartea funciara pentru o cota indiviza dintr-un imobil, astfel că nefiind întrunite conditiile cerute de art. 20 si 48 din Legea nr. 7/1996, republicata, pentru a dispune înscrierea dreptului de proprietate în cartea funciara, instanta va respinge plângerea ca neîntemeiata.

Împotriva sentinței au formulat apel petenții, cauza fiind înregistrată pe rolul Tribunalului I. la data de 23.07.2013, sub nr._ .

Apelanții au solicitat admiterea apelului, schimbarea in tot sentinta civila atacata, si pe cale de consecinta, verificand aplicarea legii de catre instanta de fond, constatand nelegalitatea si netemeinicia solutiei pronuntate, gresita retinere a situatiei de fapt, constatand intemeiata plangerea, să se dispună intabularea dreptului de proprietate cu privire la imobilul teren si constructii in suprafata de 1655 mp, situat in orasul Otopeni ., astfel cum a fost identificat in documentatia cadastrala aferenta actelor si lucrarilor dosarului_/2012.

Au arătat apelanții că, în condițiile art. 478 alin. 4 c.p.civ. in roport de plangerea formulata imporiva inchiereii prin care s-a respins cererea de reexaminare, respectiv impotriva incheierii prin care s-a respins cererea de intabulare a dreptului de proprietate asupra imobilului situat in Otopeni, .. 18, jud. I., vazand caracterul devolutiv al caii de atac aplicarea gresita a legii, si retinerea incorecta a situatiei de fapt, înțeleg să facă urmatoarele precizări:

- prin contractul de vanzare cumparare nr._, respectiv contractul de vanzare cumparare nr._, adresele nr._/236. D/1960, nr._/243.D/1960, certificatele nr. 17/_, 17/_, declaratiile din 30.07.1960, au dobandit dreptul de proprietate exclusiva asupra suprafetei de 1665 mp;

- prin cererea adresata Oficiului de cadastru si Publicitate Imobiliara au solicitat, intabularea dreptului de proprietate cu privire la imobilul teren si constructii identificat cadastral, respectiv pentru suprafata de 1665 mp, 2/6 din suprafata totala a terenului de 2500 mp;

- instanta s-a aflat in eroare in conditiile in care a apreciat ca nu sunt proprietari exclusivi in ce priveste suprafata de 1665 mp, terenul fiind dobandit prin acte transalative de proprietate fiind vorba de proprietate exclusiva detinuta in cote parti.

Menționează apelanții că, in cartea funciara pot fi inscrise terenuri cu sau fara constructii, in baza actelor constitutive sau translative de drepturi, imobile ce se afla fie in propietate exclusiva fie in coproprietatea mai multor titulari, cum prin cererea adresata Oficiului de Cadastru si Publicitate Imobiliara au solicitat intabularea conform actelor transalative de proprietate, avand calitatea de proprietari, solutia pronuntata este nelegala si neteminica.

lmobilul a fost identificat din punct de vedere cadastral, solicitarea intocmirii documentatiei cadastrale avand la baza cererea de inscriere in cartea funciara a dreptului nostru de proprietate potrivit disp. art. 1 alin. 5 din Legea 7/1996, respectiv portrivit disp. art. 20 din art. 48 din Legea 7/1996.

Solutia de respingere a cererii de intabulare a avut in vedere: depasire termen completare documentatie, pe de o parte, iar pe de alta parte ca imobilul nu este individualizat cu un nr. cadastral desi atribuirea acestuia a fost facuta de catre ANCPI anterior.

Dupa intocmirea documentatiei cadastrale respectiv identificarii imobilului cu nr. cadastral, au arătat apelanții că s-au adresat ANCPI, documentatia fiind receptionata cu solicitarea de a dispune inscrierea in cartea funciara a imobilului teren situat in comuna Otopeni, .. 18, judetul I..

Desi nu era vorba de o stare de codevalmasie fiind vandute cote parti au efectuat demersuri obtinand actul de partaj al autorilor nemaisubzistând motivul respingerii cererii de intabulare comunicata prin incheierea_/31.07.2009 fiind depus la dosarul pricinii actul prin care s-a sistat starea de indiviziune.

În susținerea cererii au solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.

In drept au fost invocate disp.art. 466 si urmt. c.p.civ., art. 471 c.p.civ., art. 477 c.p.civ., art. 480 alin. 3 c.p.civ, art. 480 c.civ. ( C.), art. 223 alin. 3, art. 447, Legea. 7/1996.

Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru de 4 lei și timbru judiciar de 0,15 lei.

Sub aspectul probatoriului, în cauză a fost încuviințată și administrată proba cu înscrisuri.

Analizând sentința apelată, prin prisma motivelor de fapt și de drept, constată următoarele:

In mod legal si temeinic instanța de fond a constatat ca pretenția petenților privind intabularea dreptului lor de proprietate cu privire la imobilul teren si construcții în suprafață de 1655 mp, situat în orașul Otopeni, ., formulata pe calea plângerii împotriva încheierii nr._/2012 nu poate fi primita câta vreme aceștia nu au făcut dovada ca sunt proprietarii exclusivi ai imobilului.

. de vânzare cumpărare nr._ si nr._ apelanții au dobândit numai dreptul de proprietate asupra cotei indivize de 2/6 din suprafața totala de 2000 mp, precum si din suprafața totala a terenului de 2500 mp, existând alți coproprietari ai cotei de 4/6 din aceleași suprafețe de teren.

Specific proprietății comune pe cote-părți obișnuite sau temporare este faptul că bunul care face obiectul dreptului de proprietate aparține concomitent mai multor titulari. Fracționarea este realizată doar la nivel abstract, iar nu material, astfel încât fiecăruia îi revine o cotă-parte din acest drept exprimată matematic în fracții ori procente, niciunul dintre coproprietari neavând un drept exclusiv asupra unei fracțiuni materiale din bun.

Evidențierea stării de coproprietate si înscrierea acesteia in sistemul de carte funciara astfel cum este reglementat de legea nr. 18/1996 este posibila, insa cu condiția nominalizării tuturor coproprietarilor si a cotei cuvenite, pentru ca aceștia sa fie instiintati de operațiunea de înscriere, aspect prevăzut in Regulamentul de organizare si funcționare a birourilor de carte funciara.

De observat este insa faptul ca apelanții nu au solicitat înscrierea dreptului de proprietate ., astfel cum rezulta din actele de proprietate depuse, ci intabularea dreptului lor de proprietate asupra unor porțiuni din terenurile deținute in coproprietate

În aceste condiții, tribunalul apreciază că în mod corect cererea petenților nu a fost primită, în condițiile în care aceasta nu a adus dovezi din care să rezulte că terenul a devenit proprietatea lor exclusiva.

Pentru toate considerentele de mai sus, constatând legalitatea hotărârii de fond și netemeinicia criticilor aduse acesteia, în temeiul art. 480 NCPC apelul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge apelul formulat de apelanții-petenți C. C., C. G., ambii cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la Cabinet de Avocat T. C. în București, . nr. 10, ., ., ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 24 septembrie 2013.

Președinte,

N. M. N.

Judecător,

E. M. O.

Grefier,

C. D.

Red. judecător fond C. A./Judecătoria B.

Red. jud. N.M.N./14.10.2013

Thn. red. C.D./4 ex./ 2013

..

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea nr.7/1996, Art.52 alin.2. Sentința nr. 4229/2013. Tribunalul ILFOV