Pretenţii. Decizia nr. 58/2016. Tribunalul ILFOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 58/2016 pronunțată de Tribunalul ILFOV la data de 26-01-2016 în dosarul nr. 58/2016
Cod ECLI ECLI:RO:TBILF:2016:008._
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL ILFOV
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE NR. 58 R
Ședința publică de la 26 ianuarie 2016
Completul constituit din:
PREȘEDINTE E. M. O.
JUDECĂTOR D. I.
JUDECĂTOR M. E.
Grefier C. D.
Pe rol judecarea recursurilor formulate de recurenta-reclamantă L. M., recurenții-pârâți R. I., R. M., împotriva sentinței civile nr. 4568/24.06.2014 pronunțată de Judecătoria Cornetu în dosarul nr._, în cauza având ca obiect pretenții.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică de la 12.01.2016, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta sentință când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea cauzei la data de 19.01.2016, apoi la 26.01.2016, când în aceeași compunere a decis următoarele.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra recursurilor declarate împotriva sentinței civile nr. 4568/24.06.2014 pronunțată de Judecătoria Cornetu în dosarul nr._, constată următoarele:
Prin cererea inregistrata pe rolul Judecatoriei Cornetu sub nr._ reclamanta L. M. a solicitat in contradictoriu cu paratii R. I. si R. M. obligarea acestora la plata contravalorii imbunatatirilor aduse apartamentului lor, in suma de 5000 lei.
In motivarea cererii a aratat ca in anul 1997, dupa incheierea casatoriei cu fiul paratilor, s-a mutat in apartamentul situate in .. 11, ., etaj 4, apartament 77, sector 3 Bucuresti.
A aratat reclamanta ca timp de zece ani a avut grija de acest apartament ca un bun proprietar si a fost nevoita sa contracteze imprumuturi pentru a putea plati cheltuielile pentru intretinerea apartamentului.
A mai aratat reclamanta ca in anul 2000 a cumparat gresie, in anul 2006 a montat ferestre si a inchis balconul cu geam din termopan si deasemenea, a montat apometre.
In continuare a invederat ca in anul 2007 paratii au vandut imobilul la un pret bun, avand in vedere imbunatatirile aduse acestuia, iar de la acea data pana in present, acestia refuza sa ii restituie contravaloarea imbunatatirilor.
In drept si-a intemeiat cererea pe dispozitiile art. 997 C.c., art. 274 C.c.
Legal citati, paratii au formulat intampinare, prin care au invocate exceptia prescrierii dreptului la actiune si au solicitat respingerea cererii ca neintemeiata, intrucat reclamanta impreuna cu sotul sau-fiul paratilor- au efectuat aceste imbunatatiri in timpul casatoriei lor si in consecinta numai impreuna ar putea solicita restituirea contravalorii acestora.
Prin sentința civilă nr. 4568/24.06.2014 instanța de fond admite cererea și obligă pârâții să plătească reclamantei suma de 5000 lei reprezentând contravaloarea îmbunătățirilor aduse apartamentului proprietatea pârâților.
Pentru a dispune astfel instanța de fond a reținut că reclamanta a fost casatorita cu numitul R. F., fiul paratilor, asa cum rezulta din sentinta civila nr. 3580/26.03.2009, pronuntata de judecatoria Sectorului 3 Bucuresti in dosarul nr._ .
Din interogatoriul luat paratilor rezulta ca acestia recunosc ca reclamanta a efectuat mai multe lucrari care au avut drept consecinta sporirea valorii apartamentului.
Prin urmare, curgerea termenului de prescriptie, care in asemenea situatii este de trei ani-potrivit dispozitiilor art. 3 din Decretul nr. 167/1958- a fost intrerupt, in cauza fiind incidente dispozitiile art. 16 lit. “a” din acelasi act normativ, respectiv, recunoasterea dreptului a carui actiune se prescrie.
Potrivit dispoztiilor art. 17 al. 2 din decretul nr. 167/1958, dupa intreruperea prescriptiei incepe sa curga o noua prescriptie.
Cum prescriptia a fost intrerupta pana in data de 09.10.2007, rezulta ca termenul in interiorul caruia reclamanta avea dreptul de a solicita restituirea contravalorii imbunatatirilor aduse apartamentului era data de 09.10.2010.
Instanta constata ca reclamanta a formulat actiunea in data de 27.08.2009, deci, in interiorul teremenului de trei ani.
Pentru aceste motive, instanța respinge exceptia prescrierii dreptului la actiune, invocata de parati prin intampinare.
Pe fondul cauzei, avand in vedere ca paratii nu au contestat suma de 5000 lei, solicitata de reclamanta a fi restituita, precum si interogatoriile administrate, dar si depozitiile martorilor, fata de prevederile art. 484 C.c. si art. 493-494 C.c., instanța admite cererea.
Împotriva sentinței de fond au formulat recurs atât reclamanta, cât și pârâții, cauza fiind înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov la data de 11.05.2015, sub nr._ .
Recurenții R. M. și R. I. au solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței de fond și pe fondul cauzei, respingerea acțiunii reclamantei.
Arată recurenții că poziția acestora rămâne că a intervenit prescripția dreptului material la acțiune, în raport de data introducerii cererii de chemare în judecată, 27.08.2009.
Precizează recurenții că temeiul de drept al acțiunii îl reprezintă îmbogățirea fără justă cauză reclamanta făcând dovada îndeplinirii cumulative a condițiilor îmbogățirii fără justă cauză, respectiv mărirea patrimoniului acesteia, micșorarea patrimoniului pârâților, existența unui raport de cauzalitate între mărirea patrimoniului reclamantei și micșorarea patrimoniului pârâților.
Învederează recurenții și greșita soluționare a cauzei pe fond, invocând autoritatea de lucru judecat a sentinței de divorț nr. 3580/26.03.2009 pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București în procesul de divorț dintre reclamantă și fiul acestora.
Pe fondul cauzei, arată recurenții că au pus la dispoziția reclamantei și a fiului acestora în mod gratuit a apartamentului în litigiu ei fiind astfel lipsiți de folosința imobilului, în condițiile în care acesta putea fi închiriat unor terțe persoane, cu chirie.
În drept au fost invocate disp. art. 304 ind.1 c.p.c.
În susținere a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.
Cererea a fost legal timbrată cu 206 lei taxă judiciară de timbru și 2 lei timbru judiciar.
Recurenta L. M. a solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței recurate în sensul obligării pârâților la plata cheltuielilor de judecată în primul și al doilea ciclu procesual; cu cheltuieli de judecată.
Invocă recurenta neacordarea cheltuielilor de judecată de către prima instanță cu toate că a învestit instanța și cu un asemenea capăt de cerere.
În drept au fost invocate disp. art. 299 și urm., art. 274 C.p.c.
În susținere a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.
Cererea a fost timbrată cu 206 lei taxă judiciară de timbru și 2 lei timbru judiciar.
Analizând sentința civilă recurată prin raportare la motivele invocate, tribunalul reține următoarele:
I. Referitor la recursul formulat de pârâții R. M. și R. I., tribunalul reține următoarele:
1. Privitor la motivul de recurs vizând intervenirea prescripției dreptului material la acțiune, tribunalul reține caracterul vădit nefondat al acestuia, urmând a-l respinge în consecință.
În acest sens, tribunalul reține că, prin decizia civilă nr. 190R/19.03.2012 pronunțată de Tribunalul Ilfov în primul ciclu procesual al prezentei cauze, s-a reținut că termenul de prescripție a dreptului material la acțiune s-a întrerupt până la data de 09.10.2007, dată la care reclamanta a fost evacuată din imobil, astfel încât, prin introducerea acțiunii la data de 26.08.2009, a fost respectat termenul de prescripție de 3 ani.
Potrivit dispozițiilor art. 315 alin. 1 C. proc. civ., în caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.
Reține, așadar, tribunalul că soluția pe aspectul prescripției dreptului material la acțiune a intrat în autoritate de lucru judecat, nemaiputând fi repusă în discuție de instanța de rejudecare, astfel încât reiterarea acestor critici pe calea prezentului recurs nu poate conduce decât la respingerea de plano a acestui motiv, apreciat fiind de tribunal ca fiind vădit nefondat, părțile recurente trebuind să cunoască faptul că nu mai erau îndreptățiți a redeschide dezbaterile pe acest aspect.
În plus, mai reține tribunalul că, prin expresia „judecătorii fondului” cu care operează art. 315 alin. 1 C. proc. civ., trebuie să se înțeleagă atât judecătorii de la instanța sesizată după casarea cu trimitere, cât și judecătorii din recurs, în caz de casare cu trimitere sau în caz de modificare, o soluție contrară fiind de natură a perturba în mod grav și nepermis siguranța circuitului civil, nefiind îngăduit a se contrazice o hotărâre intrată în autoritatea lucrului judecat.
2. Referitor la motivul de recurs vizând greșita soluționare a cauzei pe fond, tribunalul reține următoarele:
Susținerile recurenților pârâți privitoare la autoritatea de lucru judecat a sentinței de divorț nr. 3580/26.03.2009 pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București în procesul de divorț dintre reclamantă și fiul pârâților nu pot fi reținute de tribunal, având în vedere că, tranzacția încheiată de foștii soți și de care instanța a luat act nu vizează și pretențiile deduse judecății în prezenta cauză, solicitate de reclamantă cu titlu de îmbunătățiri aduse imobilului în litigiu în timpul căsătoriei acesteia cu fiul pârâților, fiind avută în vedere de părți la acel moment exclusiv varianta de partajare a bunurilor mobile dobândite în timpul căsătoriei.
Pe aspectul temeiniciei cererii reclamantei, tribunalul reține că îmbunătățirile pretins a fi efectuate de reclamantă în imobilul proprietatea pârâților a fost recunoscută de aceștia din urmă prin răspunsurile la interogatoriile ce le-au fost administrate în fața primei instanțe, îmbunătățirile recunoscute constând în gresie, ferestre din termopan și balcon închis cu geamuri termopan. În plus, ambii pârâți au recunoscut prin răspunsurile la interogatorii că îmbunătățirile menționate au fost efectuate de reclamantă.
Mai reține tribunalul că efectuarea lucrărilor de îmbunătățire și faptul realizării acestora de către reclamantă rezultă cu prisosință și din declarația martorei S. A. C., audiată nemijlocit de prima instanță.
De asemenea, tribunalul mai reține că pârâții nu au contestat suma pretinsă de reclamantă, astfel încât instanța urmează a aprecia sub acest aspect că aceasta reprezintă contravaloarea îmbunătățirilor efectuate de reclamantă.
Prin urmare, tribunalul reține că, în cauză, reclamanta a făcut dovada îndeplinirii cumulative a condițiilor îmbogățirii fără justă cauză, respectiv mărirea patrimoniului pârâților, micșorarea patrimoniului reclamantei, existența unui raport de cauzalitate între mărirea patrimoniului pârâților și micșorarea patrimoniului reclamantei.
Tribunalul va înlătura și alegațiile recurenților pârâți referitoare la prejudiciul cauzat acestora ca urmare a punerii la dispoziția reclamantei și a fiului acestora în mod gratuit a apartamentului în litigiu, nefiind administrate dovezi la dosar în acest sens, pe de o parte și, pe de altă parte, din materialul probator administrat rezultând că pârâții au pus la dispoziția fiului și norei acestora folosința gratuită a apartamentului în virtutea relațiilor apropiate de familie, neputându-se susține la acest moment prejudicierea lor prin lipsirea de folosința imobilului, întrucât la momentul încheierii înțelegerii părților nu a existat o astfel de premisă.
Pe cale de consecință, se va respinge ca nefondat și acest motiv de recurs.
Pentru toate aceste considerente, recursul formulat de pârâții R. M. și R. I. urmează a fi respins ca nefondat.
II. Referitor la recursul formulat de reclamanta L. M., tribunalul reține următoarele:
În primul rând, tribunalul reține că, prin raportare la dispozițiile procedurale în vigoare la data sesizării instanței, 27.08.2009, critica vizând neacordarea cheltuielilor de judecată de către prima instanță poate forma obiect de cenzură din partea instanței de control judiciar, prevederile art. 2812a C. proc. civ. fiind aplicabile numai proceselor începute ulterior datei de 25.10.2010, data intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010.
Prin urmare, cercetând motivele de recurs, tribunalul reține că acestea sunt întemeiate, prima instanță lăsând nesoluționat capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată, în condițiile în care, în temeiul principiului disponibilității, reclamanta a învestit instanța și cu un asemenea capăt de cerere.
Procedând la analizarea acestui capăt de cerere, tribunalul reține că, în cauză, sunt incidente prevederile art. 274 C. proc. civ., constatându-se culpa procesuală a pârâților, față de care a fost admisă în tot cererea de chemare în judecată.
Sub aspectul cuantumului și dovezilor cheltuielilor de judecată efectuate de reclamantă în primul ciclu procesual, în ambele sale etape, fond și recurs, tribunalul reține că acestea sunt în cuantum total de 1.424,3 lei, reprezentând taxe judiciare de timbru (415 lei în fond - fila 27 și 4 lei în recurs - fila 25 dosar recurs), timbre judiciare (5 lei în fond și 0,3 lei în recurs) și onorariu de avocat (1.000 lei - fila 78 dosar fond).
Prin urmare, tribunalul va admite cererea de recurs formulată de reclamantă și va dispune obligarea pârâților la plata către reclamantă a sumei de 1424,3 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, pe temeiul culpei procesuale.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 312 C.proc. civ., tribunalul va respinge recursul formulat de pârâții R. M. și R. I. ca nefondat și va admite recursul formulat de reclamantă, va dispune modificarea în parte a sentinței civile recurate în sensul că va dispune obligarea pârâților la plata către reclamantă a sumei de 1.424,3 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în primul ciclu procesual (fond și recurs), menținând în rest dispozițiile sentinței civile recurate.
Fiind în culpă procesuală, în temeiul dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., tribunalul va admite cererea privind cheltuielile de judecată și va obliga recurenții R. M. și R. I. la plata către recurenta L. M. a sumei de 1.500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat achitat în recursul de față, conform chitanței aflate la dosar și în conformitate cu principiul disponibilității care guvernează procesul civil.
Privitor la taxa judiciară de timbru achitată de recurenta reclamantă în recurs în cuantum de 205,5 lei, tribunalul urmează a nu o include în cuantumul cheltuielilor de judecată la care urmează a fi obligați recurenții pârâți, având în vedere că această taxă judiciară de timbru nu era datorată pentru etapa procesuală a recursului prin raportare la criticile formulate. Astfel, potrivit art. 14 din Ordinul MJ nr. 760/1999, nu se timbrează: cererile de îndreptare a erorilor materiale, tranzacțiile intervenite între părți în cursul procesului civil, cererile accesorii privind cheltuielile de judecată, precum și cererile pentru exercitarea căilor de atac în astfel de situații.
Prin urmare, în temeiul dispozițiilor art. 23 din Legea nr. 146/1997, partea recurentă reclamantă are posibilitatea de a solicita restituirea sumei achitate cu titlu de taxă judiciară de timbru nedatorată, în condițiile instituite de textul legal menționat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de recurenții R. M. ȘI R. I., ca nefondat.
Admite recursul formulat de recurenta L. M..
Modifică în parte sentința civilă recurată în sensul că:
Obligă pârâții la plata către reclamantă și a sumei de 1424,3 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în primul ciclu procesual( fond și recurs).
Obligă recurenții R. M. și R. I. la plata către recurenta L. M. a sumei de 1500 de lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 26 ianuarie 2016.
Președinte, E. M. O. | Judecător, D. I. | Judecător, M. E. |
Grefier, C. D. |
Red. jud. E.M.
Thn. red. gr. C.D./2 ex./ 02 februarie 2016
Red. jud. fond D. L./Judecătoria Cornetu
| ← Fond funciar. Decizia nr. 37/2016. Tribunalul ILFOV | Fond funciar. Decizia nr. 74/2016. Tribunalul ILFOV → |
|---|
