Pretenţii. Decizia nr. 835/2013. Tribunalul ILFOV

Decizia nr. 835/2013 pronunțată de Tribunalul ILFOV la data de 03-06-2013 în dosarul nr. 835/2013

Dosar nr. _

ROMÂNIA

TRIBUNALUL I.

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIE CIVILĂ NR. 835R

ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 03 IUNIE 2013

TRIBUNALUL CONSTITUIT DIN:

PREȘEDINTE - L. C. C.

JUDECĂTOR - R. N.

JUDECĂTOR - A. D.

GREFIER - M. G.

Pe rol judecarea recursului formulat de recurenta C. N. N. împotriva sentinței civile nr.324/24.01.2013 pronunțată de Judecătoria B., in dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata G. P., având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează care învederează instanței obiectul cauzei, stadiul procesual, după care:

Constatând ca procedura este legal îndeplinită cu intimata G. P. prin afișare la ușa instanței, având în vedere faptul ca recurenta a solicitat judecarea cauzei în lipsă, tribunalul reține cauza în vederea soluționării.

TRIBUNALUL,

Deliberând asupra recursului civil de față, instanța constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 5261 din 17.11.2010 Judecătoria B. a constatat perimată acțiunea. Potrivit Deciziei civile nr. 1931R din 21.06.2011, pronunțată de Tribunalul București – Secția a Va civilă s-a admis recursul, s-a casat sentința recurată și a trimis cauza spre rejudecare.

Instanța de recurs a reținut în esență că recurenta reclamantă C. N. N., la data de 17.11.2010 a depus o petiție scrisă prin care a adus la cunoștința instanței că își alege un nou domiciliu procesual, în speță Cabinetul de Avocatură F. M.-L.. În aceste condiții, Tribunalul a apreciat că instanța de fond luând act de manifectarea de voință a reclamantei trebuia să dispună în aplicarea art. 93 și art. 98 cpc amânarea cauzei și citarea părții la domiciliul procesual ales.

La acest moment, cu părțile legal citate, instanța a apreciat că se impune discutarea și soluționarea excepției perimării, cu mențiunea că decizia de casare a privit doar aspecte privind legarea citare și nu a analizat pe fond temeinicia soluției referitoare la excepția perimării.

Prin sentința civilă nr.324/24.01.2013 pronunțată de Judecatoria B. în dosarul nr._ RJ a fost admisa excepția perimării invocata din oficiu.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut următoarele:

În conformitate cu dispozițiile art. 248 C.p.civ orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar și împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de 1 an, iar potrivit dispozițiilor art. 252 C.p.civ perimarea se poate constata și din oficiu.

Instanța a reținut că prezenta cauză a fost suspendată din cauza reclamantei la data de 20.07.2009, iar primul act de procedură efectuat de reclamantă a fost înregistrat la data de 17.11.2010. Instanța apreciază că cele arătate de reclamantă în cererea din 17.11.2010 nu sunt de natură de a justifica atitudinea sa culpabilă de a lăsa dosarul în nelucrare. În caz contrar ar fi vătămate în mod nejustificat interesele părții adverse.

Constatând că de la data încheierii de suspendare prezenta cauză a rămas în nelucrare mai mult de 1 an din vina părților, nemaîndeplinindu-se nici un act de procedură în vederea judecării pricinii; instanța, în baza art.248 și urm Cpciv, a constatat perimată acțiunea de față.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamanta solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței atacate și retrimiterea spre rejudecare in vederea soluționării pe fond, urmand ca in cazul in care sentința va fi casata, as aiba in vedere si o cerere de strămutare.

În motivarea cererii, recurenta a arătat ca in mod eronat instanța a admis excepția perimării de doua ori, desi nu am stat in pasivitate, ci in permanentă a efectuat acte de procedura care sa aiba ca si efect continuarea procesului și astfel sa opreascaoric emodalitate de implinire a termenului de perimare.

În drept, cererea a fost intemeiata pe dispozițiile art.304 pct.8, 9 și art.304 ind. 1 C.proc.civ.

Analizând recursul civil de față, tribunalul reține următoarele:

Potrivit art. 248 alin. (l) C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perima de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an, în materie civilă.

Rezultă că, pentru a interveni perimarea în materie civilă, pricina, indiferent de faza procesuală în care se află, trebuie să fi rămas în nelucrare timp de un an și această lăsare a pricinii în nelucrare să fie cauzată de culpa părții.

Altfel spus, perimarea operează cu condiția ca timp de un an să nu se fi săvârșit niciun act de procedură în vederea judecării cauzei, situație determinată de lipsa de diligentă a părților, care nu au acționat în acest scop, deși aveau posibilitatea să o facă.

Aceasta este și situația în speță, unde, după suspendarea judecății cauzei în temeiul art. 155 ind. 1 C. proc. civ., măsură dispusă la termenul din 20.07.2009 de Judecătoria B. f. 25 dosar fond, recurenta -reclamantă a lăsat să treacă un interval de timp de un an, fără să fi săvârșit vreun act de procedură în vederea reluării judecății recursului..

Astfel, din verificarea actelor dosarului reiese că până la data de 20.07.2010, când s-a împlinit termenul de perimare, calculat potrivit art. 101 alin. (3) și (5) C. proc. civ., părțile nu au înregistrat nicio cerere de repunere a cauzei pe rol în vederea continuării judecății. Cererea recurentei-reclamante prin care comunica instanței alegerea domiciliului său procesual a fost înregistrată la data de 17.11.2010, ulterior împlinirii termenului de perimare - f. 31 dosar fond.

Reținând, așadar, întrunirea în cauză a condițiilor perimării, prevăzute de art. 248 alin. (l) C. proc. civ. și constatând că potrivit aceluiași text de lege, perimarea operează de drept, Tribunalul apreciază ca legală și temeinică sentința civilă recurată, motiv pentru care, în temeiul dispozițiilor art. 312 Cod procedură civilă, va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul formulat de recurenta C. N. N. împotriva sentinței civile nr.324/24.01.2013 pronunțată de Judecătoria B., in dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata G. P. ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 03.06.2013.

Președinte, Judecător, Judecător,

L. C. C. R. N. A. D.

Aflat în C.O.

Semnează Președintele Secției Civile

Grefier,

M. G.

Concept red. gref. M.G. – 19.06.2013

Red. Jud: R.N/2ex/26.07.2013

Jud.fond: C. E. D. – Jud. B.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Decizia nr. 835/2013. Tribunalul ILFOV