Pretenţii. Hotărâre din 21-01-2014, Tribunalul ILFOV
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Tribunalul ILFOV la data de 21-01-2014 în dosarul nr. 180/2014
DOSAR NR._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL I.
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR.180 R
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 21.01.2014
TRIBUNALUL CONSTITUIT DIN:
P.: M. E.
JUDECĂTOR: A. D.
JUDECĂTOR: C. C. M.
GREFIER: L. I.
Pe rol se află soluționarea recursului civil, formulat de recurenta pârâtă N. M. împotriva sentinței civile nr.4992/02.11.2012, pronunțată de Judecătoria B., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă C. M., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă recurenta pârâtă reprezentată de apărător ales E. V. A., cu delegație la fila 32 din dosar lipsind intimata.
Procedura de citare este legal îndeplinită .
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Recurenta reclamantă prin apărător, solicită îndreptarea erorii materiale strecurate în cuprinsul cererii de recurs la pagina 3 rândul 5 în sensul că: „s-a cerut ajutorul poliției prin Serviciul Unic pentru apeluri de Urgență 112 la adresa din Voluntari, ., județ I.”, depune la dosar o cerere scrisă în acest sens. .
Tribunalul acordă cuvântul asupra excepției de netimbrare a cererii de recurs.
Recurenta reclamantă, prin apărător, solicită respingerea excepției ca rămasă fără obiect întrucât s-a admis cererea de acordare a ajutorului public judiciar.
Tribunalul, respinge ca rămasă fără obiect excepția de netimbrare a cererii de recurs, având în vedere faptul că recurentei i-a fost admisă cererea de acordare a ajutorului public judiciar și s-a dispus scutirea acesteia de la plata taxei judiciare de timbru.
Tribunalul acordă cuvântul asupra excepției tardivității formulării cererii de recurs.
Recurenta pârâtă, prin apărător, solicită respingerea excepției tardivității cererii de recurs, arătând că hotărârea a fost comunicată la data de 20.05.2013, iar recursul a fost transmis prin fax la data de 04.06.2013.
Tribunalul, deliberând, respinge excepția tardivității cererii de recurs, având în vedere faptul că sentința civilă recurată a fost comunicată recurentei la data de 20.05.2013, iar cererea de recurs a fost transmisă prin poștă la data de 05.06.2013, în termenul legal de 15 zile.
Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de soluționat Tribunalul acordă cuvântul asupra propunerii de probe.
Recurenta pârâtă, prin apărător, solicită încuviințarea probei cu înscrisuri, probă în cadrul căreia solicită emitere a două adrese, cele două solicitate și în fața instanței de fond, una către Poliția Afumați, pentru a se comunica dacă în perioada aprilie – iunie 2009 s-a solicitat intervenția organelor de poliție la adresa din . ca urmare a unei solicitări formulate prin Serviciul Național Unic pentru apeluri de Urgență 112 și dacă vreun echipaj de poliție s-a deplasat la fața locului și dacă s-a întocmit un raport de caz și cea de a doua către Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112, pentru a se comunica dacă în perioada aprilie – iunie 2009, prin apelarea serviciului 112, s-a solicitat deplasarea unui echipaj de poliție la adresa din comuna Afumați, ., iar în caz afirmativ să comunice înregistrarea acestui apel sau transcrierea înregistrării.
Recurenta pârâtă, arată că se solicită încuviințarea acestor probe întrucât deși au fost solicitate prin întâmpinarea formulată în fața instanței de fond depusă la data de 05.03.2012 și aflată la fila 39 din dosarul de fond, instanța de fond a amânat pronunțarea asupra acestora după administrarea probei testimoniale. La data de 30.04.2012, reprezentantul reclamantei a solicitat emiterea unei adrese către Poliția Voluntari, iar reprezentantul pârâtei arată că s-a întocmit un raport de caz, iar instanța a dispus emiterea unei adrese către Poliția Afumați, s-a efectuat adresă către Poliția Afumați însă s-a răspuns de către Poliția Voluntari. Arată că se solicită efectuarea acestor adrese pentru a se dovedii împrejurările în care a fost restituită suma și că nu s-a putut preconstitui un înscris precum și faptul că reclamanta a solicitat restituirea unei sume mult mai mare. Susține că s-a apelat Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112, întrucât între părți a intervenit o ceartă, acesta fiind imposibilitatea de preconstituire a înscrisului.
Tribunalul, deliberând asupra probelor solicitate de recurenta pârâtă, față de obiectul cererii de chemare în judecată și proba solicitată le respinge ca neîntemeiate.
Nemaifiind alte cererii prealabile de formulat sau probe de administrat Tribunalul declară dezbaterile închise și acordă cuvântul asupra motivelor de recurs.
Recurenta pârâtă, prin apărător, solicită admiterea recursului. Arată că instanța de fond a încălcat disp. art. 129 alin. 5 C. proc. Civ. întrucât a respins solicitarea pârâtei de administrare a probei cu interogatoriu și emiterea unei adrese către Serviciul Unic pentru apeluri de Urgență 112, emițând doar adresa către Poliția Afumați la care însă s-a răspuns de către Poliția Voluntari, iar la final s-a pronunțat în cauză invocând lipsa probelor în dovedirea faptului că sumele au fost restituite. Solicită obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
Tribunalul reține cauza în pronunțare.
TRIBUNALUL,
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. la data de 27.10.2011, sub numărul_, reclamanta C. M. a chemat în judecată pe pârâta N. M. solicitând obligarea pârâtei să restituie suma împrumutată în cuantum de 15.000 euro, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că la data de 06.03.2009 a încheiat cu pârâta, contractul de împrumut nr. 137 cu dată certă, pentru suma de 15.000 euro la Cabinet de avocat D. A.. Totodată a mai arătat că împrumutul a fost făcut în condițiile art. 1576 și următorii cod civil, cu obligația împrumutatului de a restitui integral suma împrumutată la termenul din data de 08.04.2009. Încă din data de 08.04.2009 pârâta datorează suma de 15.000 euro conform contractului de împrumut încheiat între părți la data de 06.03.2009.
În drept, reclamanta și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 1576-1584 cod civil și dispozițiile art. 274 cpc.
În dovedirea acțiunii a solicitat încuviințarea probei cu interogatoriul pârâtei, proba testimonială cu martori și înscrisuri sens în care a depus la dosar în copie înscrisuri doveditoare, (f.4-5).
Cererea legal timbrată cu 2901 lei taxă de timbru și 5 lei timbru judiciar ( f.10).
În ședința publică din data de 23.01.2012 pârâta a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.
În fapt, a arătat că pentru a obține suma datorată într-un termen atât de scurt a hotărât să înstrăineze imobilul situat în localitatea Voluntari, ., jud., I.. La data de 06.04.2009 a încheiat un antecontract de vânzare-cumpărare în formă autentică la BNP M. D.. La data de 12.04.2009 pârâta a restituit reclamantei suma integrală iar aceasta a solicitat și dobândă pentru întreaga perioadă. Față de refuzul pârâtei de a plăti o sumă suplimentară, reclamanta cât și soțul acesteia au iscat un scandal, motiv pentru care pârâta a fost nevoită să apeleze Serviciul de Urgență, apelând 112. După acest incident pârâta a solicitat un înscris prin care să constate că restituirea a fost făcută. Deși pârâta a promis că îi va chema în vederea întocmirii unui astfel de înscris, aceasta nu a făcut-o.
În drept, a invocat dispozițiile art.115-118 C., art. 1091, 1198 cod civil.
În condițiile art.167 alin.1 C.proc.civ., instanța a încuviințat pentru ambele părți proba cu înscrisuri, apreciind că aceasta este utilă, concludentă și pertinentă soluționării cauzei și proba testimonială cu câte un martor pentru fiecare parte.
Prin sentința civilă nr. 4992/02.11.2012, Judecătoria B. a admis acțiunea a obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 15.000 euro reprezentând împrumut nerestituit și a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 2906 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel instanța de fond analizând materialul probator administrat în cauză, a reținut următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. la data de 27.10.2011, sub numărul_, reclamanta C. M. a chemat în judecată pe pârâta N. M. solicitând obligarea pârâtei să restituie suma împrumutată în cuantum de 15.000 euro, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentința civilă nr. 4992/02.11.2012, Judecătoria B. a admis acțiunea a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 15.000 euro reprezentând împrumut nerestituit și a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 2906 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Analizând sentința atacată și întregul material probator administrat în cauză, prezentul tribunal reține că mod corect instanța de fond a reținut că potrivit dispozițiilor art.3-5 din Legea nr.71/2011 de punere în aplicare a dispozițiilor noului Cod civil prezenta cauză este guvernată de prevederile Codului civil de la 1864 (față de data încheierii contractului de împrumut– 06.03.2009 – anterioară datei intrării în vigoare a noului Cod civil).
În fapt, în data de 06.03.2009, reclamanta a încheiat cu pârâta contractul de împrumut nr. 137, pentru suma de 15.000 euro, cu termen de restituire până la data de 08.04.2009 (f.4-5). În temeiul art.3 alin.1 lit.c din Legea nr.51/1995 contractul a fost certificat la Cabinet de avocat D. A. și înregistrat sub numărul anterior menționat.
În drept, analizând sentința atacată și întregul material probator administrat în cauză, prezentul tribunal reține că mod corect instanța de fond a reținut că din interpretarea art.1082 C.civ, în materie contractuală, sarcina dovedirii executării obligației revine debitorului, creditorul nefiind ținut să probeze decât existența obligației.
În prezenta cauză, reclamanta a dovedit relațiile contractuale cu pârâta și obligația acesteia din urma de a-i restitui suma împrumutată.
O dată ce s-a făcut dovada existenței unei obligații de plată în sarcina pârâtei, aceasta ar fi trebuit sa dovedească executarea obligației sale, lucru ce nu s-a întâmplat în cauză.
În materia contractului de împrumut proba executării obligației de restituire ce incumbă împrumutatului (pârâta în cauză) este supusă regulilor generale. Proba se face prin chitanța liberatorie ce trebuie semnată de împrumutător, dacă nu există o imposibilitate, fie și morală de a se cere o astfel de chitanță.
Deși pârâta invocă în apărarea sa restituirea sumei către reclamante dar nu a putut prezenta nici chitanța liberatorie de plată și nici imposibilitatea de cere un astfel de înscris.
Astfel recurenta, la momentul la care a contractat suma de bani cu titlu de împrumut, a semnat un contract de împrumut scris. Odată ce a semnat un astfel de contract, era previzibil pentru aceasta că restituirea trebuia să fie făcută în aceeași manieră în care s-a și contratcat suma de bani.
Cât privește depoziția martorei B. M., prietenă cu pârâta, în sensul că în vara anului 2009 a fost la domiciliul pârâtei ocazie cu care a văzut cum pârâta a înmânat soțului reclamantei o sumă de bani și a asistat la o discuție între aceștia din care rezulta că reclamanta nu era mulțumită pentru că nu erau toți banii, aceasta urmeză a fi înlăturată dat fiind că nu se coroborează cu nicio altă probă. Nimic altceva din probatoriul administrat nu susține refuzul reclmantei de a-i remite pârâtei chitanța liberatorie de plată, reținând în acest sens că nu s-a făcut dovada înregistrării unei plângeri penale sau a unui apel la serviciul 112 în perioada menționată de martor (adresă IPJ I. – Poliția Voluntari f.68), astfel cum a suținut pârâta prin întâmpinare.
Pe de altă parte, instanța a reținut că nu s-a făcut dovada exitenței unei alte imposibilități de a solicita chitanța liberatorie de plată, imposibilitate ce se analizează prin raportate la condițiile reglementate de art.1198 C.civ.
Față de toate aceste considerente, instanța constată ca fiind îndeplinite condițiile răspunderii civile contractuale, urmând a o obliga pe pârâtă la plata către reclamantă a sumei de 15.000 euro reprezentând împrumut nerestituit
În temeiul dispozițiilor art.274 alin.1 C., reținând culpa procesuală a pârâtei care a căzut în pretenții, instanța de fond a obligat-o pe aceasta la plata sumei de 2906 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând contravaloare taxă de timbru și timbru judiciar.
Împotriva sentinței civile nr. 4992/02.11.2012, a formulat recurs pârâta solicitând admiterea recursului, casarea sentinței civile și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței competente.
În motivarea recursului s-a arătat că în mod eronat instanța de fond a respins cerere de chemare în judecată, considerând că nu s-a făcut dovada imposibilității de a obține o chitanță liberatorie de la reclamantă pentru suma restituită ca urmare a împrumutului făcut, interpretând în mod greșit declarația martorului audiat în cauză și respingând solicitarea sa de emiterea a unor adrese către Poliția Afumați, pentru a se comunica dacă în perioada aprilie – iunie 2009 s-a solicitat intervenția organelor de poliție la adresa din . ca urmare a unei solicitări formulate prin Serviciul Național Unic pentru apeluri de Urgență 112 și dacă vreun echipaj de poliție s-a deplasat la fața locului și dacă s-a întocmit un raport de caz și către Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112, pentru a se comunica dacă în perioada aprilie – iunie 2009, prin apelarea serviciului 112, s-a solicitat deplasarea unui echipaj de poliție la adresa din comuna Afumați, ., iar în caz afirmativ să comunice înregistrarea acestui apel sau transcrierea înregistrării.
Recurenta pârâtă a mai arătat că instanța de judecată a înlăturat depoziția martorului B. M., reținând printre altele, că aceasta este prietenă a pârâtei, deși acest aspect nu este reținut în declarația de martor, însă instanța a omis faptul că martorul reclamantei, M. R. a declarat în instanță că este nepotul reclamantei și nici că s-a discutat în contradictoriu asupra admisibilității ascultării ca martor a acestuia avându-se în vedere prevederile art. 189 C. proc. Civ. și nici că pârâta s-a opus ascultării acestuia.
Recurenta pârâtă a susținut că prin cererea de chemare în judecată reclamanta a recunoscut faptul că s-a deplasat la domiciliul său și că pârâta a chemat poliția la domiciliu ceea ce se coroborează pe deplin cu cele susținute de martora B. M., iar depoziția martorului M. R. apare ca fiind nesinceră odată ce susține că pârâta nu se afla acasă. Este cu atât mai importantă această afirmație făcută în scris și confirmată prin semnătură de către reclamantă, cu cât așa cum reiese din încheierea din data de 05.03.2012, instanța a respins proba cu interogatoriul reclamantei, motivând că nu este utilă cauzei de vreme ce părțile și-au exprimat poziția procesuală atât prin acțiune cât și prin întâmpinare.
S-a mai invocat faptul că deși instanța reține ca fiind reale împrejurările descrise de martorul M. R., cât și declarația martorei B. M. nu coroborează cu alte probe, martorul M. R. declară că atunci când a fost la domiciliul pârâtei se afla însoțit și de fiul reclamantei care era șofer, ceea ce se coroborează cu declarația martorei B. care a declarat că C. M. era însoțită de soț și alți doi bărbați.
În opinia intimatei cuantumul sumei restituite nu ar trebui să fie relevant pentru instanță, care reține că martora B. nu a putut preciza cuantumul sumei restituite, atâta timp cât reclamanta pretinde că nu i s-a restituit niciun ban, iar nu că suma restituită ar fi fost mai mică.
În drept au fost invocate disp. art. 299, 304 pct. 7, 8, 9 și 3041 și 312 din C. proc. Civ.
Prin întâmpinarea depusă la dosar la data de 07.10.2013 intimata reclamantă a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Prin întâmpinare, intimata a invocat excepția netimbrării recursului solicitând respingerea recursului ca netimbrat și excepția tardivității formulării recursului solicitând respingerea recursului ca fiind tardiv formulat.
Pe fondul cererii de recurs intimata reclamantă a arătat că instanța de fond a coroborat și analizat tot materialul probator administrat în cauză, inclusiv a avut în vedere atitudinea procesuală pasivă și culpabilă a pârâtei, care a afirmat la instanța de fond faptul că suma de bani a fost restituită integral la data de 12.04.2009 dar nu face dovada în nici un sens.
Conform înscrisurilor depuse, instanța de fond în mod just a constatat că existența contractului de împrumut, semnata de recurentă în prezența martorului ce a fost audiat în cauză, M. R., a considerat că s-a făcut dovada existenței obligației asumate contractual de către recurenta pârâtă, dând naștere astfel unei prezumții de vină în sarcina acesteia, revenindu-i sarcina de a proba executarea obligației sau existența unei cauze străine, neimputabile pentru neexecutare, împrejurări care nu au fost dovedite de recurenta pârâtă.
A mai arătat intimata că prin cererea de îndreptare eroare materiale nu s-a dorit altceva decât tergiversarea cauzei, deoarece s-a afirmat și toate părțile știau, inclusiv instanța de judecată faptul că martorul este rudă cu soțul intimatei, dar părțile nu s-au opus la audierea lui cu atât mai mult cu cât acesta a fost de față la data încheierii contractului de împrumut și a semnat în calitate de martor contractul de împrumut.
În ce privește susținerile recurentei pârâte cu privire la adresele solicitate instanței de fond, intimat reclamantă a arătat că aceasta putea să meargă personală și să facă demersuri pentru a obține aceste relații.
În cauză, Tribunalul a respins solicitarea recurentei reclamante de emitere a unor adrese către Poliția Afumați și Serviciul Național Unic pentru apeluri de Urgență 112.
Analizând recursul civil de față, Tribunalul constata următoarele
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. la data de 27.10.2011, sub numărul_, reclamanta C. M. a chemat în judecată pe pârâta N. M. solicitând obligarea pârâtei să restituie suma împrumutată în cuantum de 15.000 euro, cu cheltuieli de judecată.
Față de toate aceste considerente, analizând sentința atacată și întregul material probator administrat în cauză, prezentul tribunal reține că mod corect instanța de fond a reținut că fiind îndeplinite condițiile răspunderii civile contractuale, cu consecința obligării pârâtei la plata către reclamantă a sumei de 15.000 euro reprezentând împrumut nerestituit.
În fapt, în data de 06.03.2009, reclamanta a încheiat cu pârâta contractul de împrumut nr. 137, pentru suma de 15.000 euro, cu termen de restituire până la data de 08.04.2009 (f.4-5). În temeiul art.3 alin.1 lit.c din Legea nr.51/1995 contractul a fost certificat la Cabinet de avocat D. A. și înregistrat sub numărul anterior menționat.
În drept, așa cum s-a dedus din interpretarea art.1082 C.civ, în materie contractuală, sarcina dovedirii executării obligației revine debitorului, creditorul nefiind ținut să probeze decât existența obligației.
În prezenta cauză, reclamanta a dovedit relațiile contractuale cu pârâta și obligația acesteia din urma de a-i restitui suma împrumutată.
O dată ce s-a făcut dovada existenței unei obligații de plată în sarcina pârâtei, aceasta ar fi trebuit sa dovedească executarea obligației sale, lucru ce nu s-a întâmplat în cauză.
În materia contractului de împrumut proba executării obligației de restituire ce incumbă împrumutatului (pârâta în cauză) este supusă regulilor generale. Proba se face prin chitanța liberatorie ce trebuie semnată de împrumutător, dacă nu există o imposibilitate, fie și morală de a se cere o astfel de chitanță.
Or, pârâta invocă în apărarea sa restituirea sumei către reclamante dar nu a putut prezenta nici chitanța liberatorie de plată și nici imposibilitatea de cere un astfel de înscris. În acest sens se reține că martorul audiat la solicitarea reclamantei, numitul M. R., nu are cunoștințe despre restituirea sumei împrumutate de către pârâtă.
Cât privește depoziția martorei B. M., în sensul că în vara anului 2009 a fost la domiciliul pârâtei ocazie cu care a văzut cum pârâta a înmânat soțului reclamantei o sumă de bani și a asistat la o discuție între aceștia din care rezulta că reclamanta nu era mulțumită pentru că nu erau toți banii, aceasta urmeză a fi înlăturată dat fiind că nu se coroborează cu nicio altă probă.
Pe de altă parte, instanța a reținut că nu s-a făcut dovada exitenței unei alte imposibilități de a solicita chitanța liberatorie de plată, imposibilitate ce se analizează prin raportate la condițiile reglementate de art.1198 C.civ.
Potrivit art 1191 din Codul Civil în vigoare la data contractării împumutului, dovada actelor juridice al căror obiect are o valoare ce depășește suma de 250 lei*), chiar pentru depozit voluntar, nu se poate face decât sau prin act autentic, sau prin act sub semnătură privată.
Nu se va primi niciodată o dovadă prin martori, în contra sau peste ceea ce cuprinde actul, nici despre ceea ce se pretinde că s-ar fi zis înaintea, la timpul sau în urma confecționării actului, chiar cu privire la o sumă sau valoare ce nu depășește 250 lei*).
Părțile însă pot conveni ca și în cazurile arătate mai sus să se poată face dovada cu martori, dacă aceasta privește drepturi de care ele pot să dispună.
Tribunalul reține că recurenta nu a făcut dovada cu înscrisuri a actelor juridice de restituire a împrumului al căror obiect a avut sume cu o valoare ce depășește suma de 250 lei, așa cum prevede art 1191 Cciv și nici nu a făcut dovada că părțile ar fi convenit să se poată face dovada cu martori .
Din contră, tribunalul reține că diferendele ulterioare contractării împrumutului dintre părți ar fi trebuit să aibe drept efect o precauție sporită din partea recurentei. Or aceasta se apără că ar fi restituit fără nicio dovadă acceptată de lege contravaloarea împrumutului.
Astfel, partea avea la dispoziție, în măsura în care să presupunem că împrumutătorul ar fi fost de rea credință, și nu ar fi dorit să emită o chitanță liberatorie, posibilitatea reglementată de disp art 586 -588 codul de procedură civilă în vigoare până la 15.02.2013, dovada plății fiind făcută prin iontermediul executorului judecătoresc și lipsită de orice dubiu.
Pentru aceste motive se impun a fi înlăturate motivele de recurs invocate de recurentă, acestea neputând să facă dovada legală a restituirii împrumutului, ba mai mult stabilirea existenței unor relații încordate între părți ar fi trebuit să aibe ca efect o precauție sporită a recurentei, nefiind accepată situația contrară, adică deși părțile erau în conflict deschis, totuși recurenta făcea plăți fără o acoperire legală.
Față de toate aceste considerente, analizând sentința atacată și întregul material probator administrat în cauză, prezentul tribunal reține că mod corect instanța de fond a reținut că fiind îndeplinite condițiile răspunderii civile contractuale, cu consecința obligării pârâtei la plata către reclamantă a sumei de 15.000 euro reprezentând împrumut nerestituit.
În temeiul dispozițiilor art.274 alin.1 C., reținând culpa procesuală a pârâtei care a căzut în pretenții, instanța de fond a obligat-o în mod corect pe aceasta la plata sumei de 2906 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând contravaloare taxă de timbru și timbru judiciar.
Se impune a fi înlăturate motivele de recurs invocate de recurentă, legate de modul de aplicare a legii, având în vedere conotația pe care instanța a dat-o probelor ce au fost administrate, aceasta instanța nedepășindu-și limitele investirii sale prin cererea introductivă.
F. de cele sus arătate, in temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., reținând legala și temeinica soluție pronunțată prin sentința civilă recurată, tribunalul va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurenta pârâtă N. M. împotriva sentinței civile nr.4992/02.11.2012, pronunțată de Judecătoria B., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă C. M. ca neîntemeiat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 21.01.2014
Președinte Judecător Judecător
M. E. A. D. C. C. M.
Grefier
L. I.
Concept red. gref. L.I-.
Red. Jud: CCM./2exemplare
Jud.fond :C. R. E. - Jud.B.
| ← Anulare act. Sentința nr. 54/2014. Tribunalul ILFOV | Succesiune. Decizia nr. 18/2014. Tribunalul ILFOV → |
|---|








