Pretenţii. Hotărâre din 23-04-2013, Tribunalul ILFOV

Hotărâre pronunțată de Tribunalul ILFOV la data de 23-04-2013 în dosarul nr. 595/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL I.

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIA NR. 595 R

Ședința publică de la 23 aprilie 2013

Tribunalul constituit din:

PREȘEDINTE E. M. O.

JUDECĂTOR L. C. C.

JUDECĂTOR M. E.

Grefier C. D.

Pe rol judecarea recursului formulat de recurentul reclamant I. DE S. P. T. ȘI Î. SOIURILOR(ISTIS) împotriva sentinței civile nr.453/16.01.2012 pronunțată de Judecătoria Cornetu în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatele C. JUDEȚEANĂ I., C. L. DE F. F. B., P. ORAȘULUI B., în cauza având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru intimatele C. L. B. și P. comunei B. consilier juridic S. I., lipsă fiind recurentul și intimata C. Județeană I..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează următoarele:

- cauza se află la primul termen de judecată, stadiul procesual recurs;

- prin rezoluție s-a dispus citarea recurentului cu mențiunea de a timbra recursul cu taxa judiciara de timbru de 4 lei si timbru judiciar de 0,15 lei, sub sanctiunea anularii;

- la data de 22.04.2013 recurentul a depus la dosar, prin serviciul registratură, taxa judiciară de timbru de 4 lei și timbrul judiciar de 0,15 lei;

- la data de 22.04.2013 intimatele C. L. B. și P. comunei B. au transmis pe fax și a fost atașată la dosar, prin serviciul registratură, întâmpinare.

Reprezentantul intimatelor C. L. B. și P. comunei B. depune la dosar împuternicire de reprezentare juridică prin care face dovada calității de reprezentant și întâmpinarea în original. Solicită calificarea întâmpinării ca fiind concluzii scrise.

Tribunalul ia act că înscrisul depus este calificat drept concluzii scrise.

Reprezentantul intimatelor C. L. B. și P. comunei B. arată că nu solicită probe în calea de atac.

Tribunalul ia act că nu s-au solicitat probe în calea de atac și acordă cuvântul pe fond în cadrul dezbaterilor.

Reprezentantul intimatelor C. L. B. și P. comunei B. solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea sentinței de fond ca fiind legală și temeinică.

Tribunalul reține cauza în pronunțare spre soluționare.

TRIBUNALUL

Deliberând asupra recursului declarat împotriva sentinței civile nr.453/16.01.2012 pronunțată de Judecătoria Cornetu în dosarul nr._, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Cornetu la data de 19.01.2012, reclamantul I. DE S. P. T. ȘI Î. SOIURILOR a chemat în judecată pe pârâtele C. JUDEȚEANĂ I., C. L. DE F. F. B., P. ORAȘULUI B., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să oblige pârâtele la plata sumei totale de 75.874 lei actualizată la data intrării în posesie a suprafeței de teren preluate abuziv, reprezentând: 59.174 lei – venituri nerealizate calculate în perioada 01.01.2004 – 30.11.2011 pentru lipsa de folosință a terenului în suprafață de 23,15 ha aflat în administrarea ISTIS și preluat abuziv de pârâte și actualizate la data intrării în posesie a terenului, 16.133 lei foloase nerealizate calculate în perioada 01.01.2004 – 30.11.2011 și actualizate la data intrării în posesie a terenului.

În motivarea cererii, reclamantul a invocat dispozițiile art. 35 alin. 2 din Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată cu modificările și completările ulterioare, conform cărora terenurile aflate în administrarea ISTIS și a centrelor sale teritoriale aparțin domeniului public al statului și rămân în administrarea acestora, dispoziții de care pârâții nu au ținut cont cand au emis Hotărârea nr. 115/2003, cauzând astfel prejudicii bugetului statului.

În dovedirea cererii, au fost depuse la dosar următoarele înscrisuri: Anexa 3 a HG nr. 1705/2006, Hotarârea 115/2003, Procesul-verbal de punere in posesie nr. 114/2003, Decizia nr. 1887/R/2006, pronunțată de Tribunalul București în dos. Nr._/3/2006, Procesul-verbal de constatare nr. 8456/_.2011.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 554 alin 2, art.563 și art. 566 alin. 1 și 2 C.civ.

Reclamanta a fost citata cu mențiunea de achita taxa de timbru la valoarea obiectului, sub sancțiunea anulării cererii de chemare în judecată.

Pârâtul nu s-a prezentat în instanță dar a depus întâmpinare la data de 11.01.2013 prin servicul de registratură al instanței, solicitând prin aceasta și aplicarea prevederilor art. 242 alin. 2 C..

Prin sentința civilă nr. 453/16.01.2013 instanța de fond a admis excepția netimbrării invocată din oficiu și a anulat acțiunea ca netimbrată.

Împotriva sentinței civile a formulat recurs reclamantul I. DE S. P. T. ȘI Î. SOIURILOR, dosarul fiind înregistrat pe rolul Tribunalului I. la data de 01.04.2013, sub nr._ .

A solicitat recurentul admiterea recursului și casarea sentinței recurate.

În motivarea cererii recurentul a arătat că în mod greșit instanța de fond, la primul termen de judecată, a soluționat excepția netimbrării, excepția invocată din oficiu, fără a putea fi dezbătută în contradictoriu de către părți. A mai arătat recurentul că, deși pârâta a depus întâmpinare, aceasta ar fi trebuit calificată drept cerere reconvențională și implicit să acorde un termen pentru a fi comunicată.

În drept au fost invocate disp.art.299 și urm. C.p.c., art.304, 313 al.3 c.p.c.

Cererea a fost legal citată cu taxă judiciară de timbru de 4 lei și timbru judiciar de 0,15 lei.

Intimate C. L. B. și P. comunei B. au depus la dosar întâmpinare și reprezentantul acestora, în ședința din 23.04.2013, a calificat-o ca fiind „ concluzii scrise”.

Examinând recursul formulat, tribunalul reține că este nefondat, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 152 din Codul de procedură civilă, „dacă, la orice termen fixat pentru judecată, se înfățișează numai una din părți, instanța, după ce va cerceta toate lucrările din dosar și va asculta susținerile părții, se va pronunța pe temeiul dovezilor administrate, putând primi excepțiile și apărările părții care lipsește”.

Contrar susținerilor recurentului, pentru ca instanța să analizeze excepția de netimbrare a cererii de chemare în judecată, cu respectarea principiului contradictorialității, nu este necesară prezența tuturor părților.

Atât timp cât părțile au fost încunoștințate de termenul de judecată conform cerințelor legale și s-a formulat cerere de judecare în lipsă, instanța poate păși la judecată.

În speță, se observă reclamanta a fost citată cu mențiunea de a achita taxa judiciară de timbru și timbrul judiciar în cuantumul stabilit, până la termenul de judecată din 16.01.2013 (dovada de citare, fila 31 dosar fond), obligație ce nu a fost îndeplinită, motiv pentru care, în mod legal, prima instanță a făcut aplicarea prevederilor art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997.

Obligația de plată a taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar privește legala învestire a instanței de judecată cu soluționarea cererii, astfel încât analiza îndeplinirii acestei obligații trebuie realizată anterior discutării oricăror altor aspecte incidente în litigiu.

Prin urmare, se va înlătura susținerea recurentului, în sensul că judecătorul fondului ar fi trebuit să procedeze la calificarea întâmpinării ca fiind o cerere reconvențională și la stabilirea taxei de timbru aferente pentru această cerere, anterior verificării legalei învestiri a instanței de judecată cu soluționarea cererii principale.

Mai reține tribunalul că dificultățile financiare invocate în calea de atac referitoare la imposibilitatea de a achita taxele în cuantumul stabilit nu pot fi analizate în acest cadru procesual, partea având posibilitatea de a utiliza căile procedurale stabilite de art. 18, 21 din Legea nr. 146/1997 .

Față de cele expuse, în temeiul art. 312 alin. 1 din Codul de procedură civilă, recursul va fi respins ca nefondat.

P. ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul formulat de recurentul reclamant I. DE S. P. T. ȘI Î. SOIURILOR(ISTIS), cu sediul în București, ., Sectorul 1, în contradictoriu cu intimatele C. JUDEȚEANĂ I., cu sediul în București, ., Sectorul 3, C. L. DE F. F. B. și P. ORAȘULUI B., ambele cu sediul în orașul B., ., județul I., ca nefondat.

Irevocabilă

Pronunțată în ședința publică de la 23 aprilie 2013.

Președinte,

E. M. O.

Judecător,

L. C. C.

Judecător,

M. E.

Grefier,

C. D.

Red. jud. fond C. D./Judecătoria Cornetu

Red.jud. L.C.C./23.05.2013

Thn.red. C.D./2 ex./ 2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Hotărâre din 23-04-2013, Tribunalul ILFOV