Pretenţii. Hotărâre din 27-03-2013, Tribunalul ILFOV
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Tribunalul ILFOV la data de 27-03-2013 în dosarul nr. 399/2013
DOSAR NR._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL I.
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR.399R
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 27.03.2013
TRIBUNALUL CONSTITUIT DIN:
P.: M. E.
JUDECĂTOR: A. D.
JUDECĂTOR: C. S.
GREFIER: L. I.
Pe rol se află soluționarea recursului civil, formulat de recurentul pârât P. N. E. împotriva sentinței civile nr.4219/17.09.2012, pronunțată de Judecătoria Cornetu, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant V. P. C., având ca obiect pretenții.
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 19.03.2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta și când având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise la dosar instanța a amânat pronunțarea pentru data de astăzi, când
TRIBUNALUL,
Prin sentința nr. 2412 din 13.05.2010, Judecătoria B. a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat, în favoarea Judecătoriei Cornetu soluționarea cererii depuse de reclamantul V. P. C. în contradictoriu cu pârâtul P. N. E., privind restituirea sumei de 4000 lei, cu plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că la data de 27.02.2006 a împrumutat pârâtul cu suma de 4000 lei, cu obligația acestuia de a restitui suma în termen de un an, încheindu-se în acest scop înscrisul întitulat “declarație” semnat de pârât.
Reclamantul a mai precizat că de la data scadenței și până în prezent pârâtul nu i-a restituit suma împrumutată.
Cererea nu a fost motivată în drept.
În dovedirea cererii, reclamantul a depus înscrisul “declarație” din 27.02.2006.
Reclamantul a achitat taxa judiciară de timbru în cuantum de 386 lei și timbru judiciar în cuatum de 2,70 lei
La data de 11.05.2010, pârâtul, legal citat a depus întâmpinare prin care a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune, deoarece de la data scadenței împrumutului – 27.02.2007- și până la data introducerii acțiunii a trecut mai mult timp decât 3 ani.
Pârâtul a mai precizat că datoria a fost achitată, iar reclamantul îi datorează în prezent suma de 2000 lei.
În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe art. 115 C..
Cererea a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Cornetu la data de 19.06.2010.
La data de 02.02.2011, reclamantul a depus la dosarul cauzei notă de probe prin care a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, martori și interogatoriul pârâtului, și a precizat, în legătură cu excepția prescripției dreptului material la acțiune, că a depus cererea de chemare în judecată pe data de 26.02.2010, cu o zi înainte de împlinirea termenului de prescripție – 27.02.2010.
La termenul din data de 22.06.2011, instanța a procedat la administrarea interogatoriului pârâtului (fila 21) și a unit excepția prescripției dreptului material la acțiune cu fondul.
Prin sentința civilă nr. 2598 din data de 13.07.2011 a Judecătoriei Cornetu, s-a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune și s-a respins acțiunea formulată de reclamant ca fiind prescrisă.
La data de 06.12.2011, reclamantul a formulat recurs împotriva sentinței nr. 2598 din data de 13.07.2011 a Judecătoriei Cornetu, prin care a precizat că hotărârea primei instanțe este nulă întrucât nu s-a pus în discuția părților excepția prescripției dreptului material la acțiune. Reclamantul a mai menționat că sentința este nelegală, întrucât nu s-au administrat probele solicitate, nu a fost decăzut din probele solicitate și nu au fost interpretate corect înscrisurile avute în vedere de instanță, raportat la considerentele hotărârii.
Prin decizia nr. 362R din 15.05.2012, Tribunalul I. a admis recursul formulat de reclamant, a casat sentința civilă nr. 2598 din data de 13.07.2011 a Judecătoriei Cornetu și a trimis cauza spre rejudecare Judecătoriei Cornetu.
Cauza a fost primită din nou la Judecătoria Cornetu la data de 04.07.2012, în vederea rejudecării.
La termenul din data de 03.09.2012, instanța a pus în discuția părților excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârât prin întâmpinare, a rămas în pronunțare și respins excepția invocată.
La termenul de astăzi, instanța a încuviințat pentru părți proba cu înscrisurile existente la dosar, a menținut celelalte probe administrate anterior și a decăzut reclamantul din proba testimonială, întrucât nu și-a îndeplinit obligația de a prezenta la acest termen martorul propus și nici nu a depus lista cu numele acestuia și adresa unde poate fi citat.
Prin sentința civilă nr. 4219/17.09.2012, Judecătoria Cornetu a admis cererea a obligat pârâtul să-i plătească reclamantului suma de 4.000 lei, reprezentând suma împrumutată acestuia și a obligat pârâtul să-i plătească reclamantului suma de 388,7 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Analizând ansamblul materialului probator administrat în cauză, instanța de fond a reținut următoarele:
Potrivit art. 6, alin. 2 și 3 din Noul cod civil corelat cu art. 102, alin.1 din Legea nr. 71/2011, contractul este supus dispozițiilor legii în vigoare la data când a fost încheiat în tot ceea ce privește încheierea, interpretarea, efectele, executarea și încetarea sa. Astfel, Noul Cod Civil nu se aplică actelor și faptelor încheiate sau, după caz, produse ori săvârșite înainte de . (respectiv 01.10.2011).
Având în vedere faptul că obiectul acțiunii se referă la acte juridice încheiate înainte de . în vigoare, instanța constată că în cauză se aplică prevederile Codului civil din 1864.
În fapt, între părți s-au desfășurat raporturi de natură contractuală, potrivit înscrisului olograf din data de 27.02.2006, scris și semnat de către pârât și intitulat „Declarație”, acesta primind suma de 4000 lei și obligându-se să o restituie reclamantului în termen de un an de la data semnării înscrisului.
Raportat la prevederile art.5 C.civ. coroborate cu prevederile art.969 C.civ și având în vedere principiul libertății actelor juridice civile și principiul forței obligatorii a contractului instanța reține faptul că părțile sunt libere să încheie convenții potrivit acordului lor de voință însă o dată încheiate aceste convenții devin obligatorii pentru părți, în acest mod asigurându-se certitudinea și eficiența raporturilor juridice.
Conform art. 1073 C.civ. creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligației, și în caz contrar are dreptul la dezdăunare.
Pentru angajarea răspunderii contractuale este necesară întrunirea cumulativă a următoarelor condiții: existența unor raporturi contractuale stabilite între părți, neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a obligațiilor contractuale, existența unui prejudiciu patrimonial, existența unui raport de cauzalitate între prejudiciu și nerespectarea obligațiilor contractuale, vinovăția părții care a cauzat prejudiciul, precum și punerea în întârziere a debitorului.
Astfel, între părți au existat raporturi contractuale, dovedite prin înscrisul olograf din data de 27.02.2006, scris și semnat de către pârât și intitulat „Declarație”, coroborat cu interogatoriul pârâtului (fila 21 din dosarul inițial al Judecătoriei Cornetu), din care reiese faptul că acesta recunoaște că a primit de la reclamant, în data de 27.02.2006, suma de 4000 lei cu titlu de împrumut cu data scadentă peste 1 an. Deși pârâtul a răspuns la întrebarea nr. 6 din interogatoriu că “nu este adevărat că nu a restituit suma de 4000 de lei “, și a susținut oral la termenul de astăzi că a achitat suma împrumutată, nu a depus la dosar nici un înscris pentru a proba acest fapt.
Prin nerespectarea obligației de restituire a sumei împrumutate conform art. 1584 C.civ., reclamantului i s-a produs un prejudiciu patrimonial cert, echivalent cu suma de bani nerestituită în valoare de 4000 lei.
Cu privire la vinovăție, raportat la prevederile art. 1082 C.civ, instanța va reține faptul că în materie contractuală vina debitorului este prezumată, iar pârâtul nu a făcut dovada unei cauze exoneratoare de vinovăție cu privire la nerespectarea obligațiilor contractuale.
Cât privește condiția punerii în întârziere a debitorului obligației neexecutate culpabil, instanța observă că potrivit art. 1079 C.civ. dacă obligația consistă în a da sau în a face, debitorul se va pune în întârziere prin o notificare ce i se va face prin tribunalul domiciliului său. În speță, pârâta a fost pusă în întârziere de la data formulării prezentei cereri de chemare în judecată, 26.02.2010, data depunerii acesteia la Oficiul Poștal 22 București.
Debitul solicitat este o creanță certă, lichidă și exigibilă, fiind o creanță ajunsa la scadență raportat la prevederile art. 1586 C.civ. și în privința căreia s-a născut dreptul la acțiune al reclamantului.
Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 969, art. 1088, art. 1575, art. 1584 C.civ., instanța a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamant și a obligat pe pârât să plătească reclamantului suma de 4.000 lei cu titlu de împrumut nerestituit.
Reținând culpa procesuală a pârâtului, în baza art. 274 C.pr.civ. instanța l-a obligat pe pârât la plata cheltuielilor de judecată către reclamant, în cuantum de 388,7 lei, reprezentând valoarea taxei judiciare de timbru și timbru judiciar.
Împotriva sentinței civile nr. 4219/17.09.2012, a formulat recurs pârâtul solicitând admiterea recursului, casarea hotârii atacate și pronunțarea unei hotărâri legale și temeinice care să reflecte adevărul.
În motivarea recursului, recurentul a arătat că recursul vizează în principal, cazul de casare prevăzut de art. 304 punctul 9 din C. proc. Civ., în sensul că hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.
De asemenea potrivit art. 129 alin. 5 din C. proc. civ. „Judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflare adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărârii temeinice și legale. Dacă probele nu sunt îndestulătoare pentru lămurirea în întregime a procesului, instanța va dispune ca părțile să completeze probele. De asemenea, judecătorul poate, din oficiu, să pună în discuția părților necesitatea administrării altor probe, pe care le poate ordona chiar dacă părțile se împotrivesc.”
Deși aceste aspecte nu poate fi invocat ca motiv de recurs, având în vedere faptul că în cauză pârâtul nu are cunoștințe juridice și nu a fost apărate de avocat, instanța trebuia să –și exprime rolul activ, ținând cont cel puțin de probele cerute prin întâmpinare, care puteau fi administrate și pentru egalitate de tratament, trebuia administrat și interogatoriul reclamantului.
Față de cele învederate prin întâmpinare, respectiv că împrumutul a fost achitat și având în vedere răspunsul la interogatoriul pârâtului în care acesta stăruie în a afirma că a achitat împrumutul, instanța trebuia să administreze probele pentru a-și forma convingerea că soluția dată în cauză este cea corectă. Însă instanța, nu a administrat nicio probă la rejudecarea cauzei.
A mai arătat recurentul pârât că potrivit principiului „cine face o afirmație trebuie să o dovedească”, în susținerea afirmaților făcute în sensul că a achitat suma împrumutată plus dobânda a depus la dosar copii privind notările din agenda personală în care ținea evidența ratelor ce le achita reclamantului.
A susținut recurentul pârât că lucra ca taximetrist la firma reclamantului și zilnic preda banii de plan, care erau de 800.000 lei vechi, plus rata de împrumut, inițial câte 200.000 lei vechi pe zi, fără duminica, și conform listei din agendă la data de 11.06.2006 avea rest la împrumut de 31.200 lei vechi la care se adăuga dobânda de 10.000.000 lei vechi și 3 mil pentru cartea de muncă. La această dată a achitat suma de 600.000 lei vechi. La data de 16.07.2006 a achitat 8 mil. lei vechi din salariul primit de la o altă firmă la care a lucrat 3 ani, Bavaria B. Production, unde avea salariul de 15 mil. lei vechi. În perioada următoare a achitat 8 mil + 8 mil. + 3 mil. rămânând de achitat 26 mil. lei vechi.
A mai arătat recurentul pârât că în luna octombrie 2006 a achitat integral împrumutul de 4000 lei noi pus dobânda de 1000 lei noi, prin vânzarea de către reclamant a autoturismului marca Dacia 1310 de culoare galbenă, cu nr. de înmatriculare_, unei terțe persoane. Autoturismul fusese cumpărat de la reclamant în rate printr-o înțelegere amiabilă, și pe care recurentul l-a oferit în momentul în care a fost sumat de către intimat și i-a comunicat că a găsit un client și un preț bun pentru 4 autoturisme, cumpărate inițial de către alți angajați ai săi. Prețul obținut pe autoturism a fost de 50 mil lei vechi, in care a oprit pentru împrumut restul ce rămăsese de achitat de 24 600 000 lei vechi plus un milion pentru atestat, rămânând 25 400 000 lei vechi. Din această sumă pârâtul a mai oprit suma de 5.400.000 milioane pentru plan, iar restul de 20.000.000 lei vechi trebuiau să-i revină recurentului.
În drept au fost invocate disp. art. 299 și următoarele C. proc. Civ. și art. 304 indice 1 din C. proc. Civ.
Deși legal citat cu copia motivelor de recurs, intimatul reclamant nu a formulat întâmpinare.
Analizând recursul civil de față, Tribunalul constată următoarele:
La data de 27.02.2006, intimatul - reclamant V. P. a acordat cu titlu de împrumut recurentului – pârât P. N. E. suma de 4.000 lei (40.000.000 ROL), conform „Declarației” debitorului de la fila 4 din dosarul de fond, cu obligația asumată de debitor de a restitui suma împrumutată într-un termen de 1 an.
Conform art. 1180 C. Civ. din anul 1864 actul sub semnătură privată prin care o parte se obligă către alta a-i plăti o sumă de bani sau o câtime oarecare, trebuie să fie scris, în întregul lui de acela care l-a subscris, sau cel puțin acesta, înainte de a subsemna, să adauge la finele actului cuvintele bun și aprobat, arătând totdeauna în litere suma sau câtimea lucrurilor și apoi să iscălească.
Înscrisul încheiat în data de 27.02.2009, sub forma unui înscris sub semnătură privată îndeplinește condițiile de formă prevăzute de art. 1180 alin. 1 din Codul civil din anul 1864, fiind și semnat de recurentul – pârât, cu atât mai mult cu cât încheierea contractului nu a fost contestată de părți.
De asemenea, conform dispozițiilor art. 1191 alin. 1 din Codul civil din anul 1864, dovada actului juridic se poate face și prin înscris sub semnătură privată, înscris care trebuie să emane de la împrumutat. Este suficient ca înscrisul să fie redactat într-un singur exemplar pentru împrumutător, condiție îndeplinită în speță.
În plus, din chiar cuprinsul înscrisului intitulat „Declarație”, tribunalul reține că s-a făcut dovada remiterii sumei de bani împrumutate către debitor, aspecte necontestate de altfel de părți.
În temeiul art. 969 din Codul civil din anul 1864, convențiile legal încheiate au putere de lege între părțile contractante, acest principiu aplicându-se și contractului de împrumut având ca obiect o sumă de bani, contract cu caracter unilateral. De asemenea, conform dispozițiilor art. 1169 din Codul civil din anul 1864, prin probatoriul administrat, intimatul - reclamant a făcut dovada existenței unei obligații de plată a sumei de 40.000 lei, în sarcina recurentului - pârât obligație neîndeplinită de acesta.
În conformitate cu dispozițiile art. 1584 din Codul civil din anul 1864, principala obligație a împrumutatului este de a restitui la scadență lucruri de același gen, în aceeași cantitate și de aceeași calitate.
Se mai reține că sarcina probei în procesul civil îi aparține celui care face o afirmație, potrivit art. 1169 din Codul civil de la 1864, fără a exista vreo obligație a instanței de a administra probe din oficiu, părțile având posibilitatea de a-și angaja apărători și chiar de a cerere ajutor public judiciar, astfel că, în cauză, deși recurentul - pârâtul a invocat faptul că a restituit suma de bani împrumutată, acesta nu a administrat probe pertinente și concludente pe acest aspect, înscrisurile depuse de acesta nu fac dovada celor alegate. În acest sens, instanța reține că înscrisurile de la filele 8 – 24 reprezintă copii din agenda personală a recurentului – pârât și astfel nu fac dovada susținerilor sale întrucât potrivit art. 1185 C.civ. înscrisurile nu fac credința în favoarea celui de la care emană. Mai mult decât atât, se reține că recurentul – pârât a fost angajat la firma intimatului - reclamant astfel că sumele înscrise în agenda puteau fi remise acestuia cu alt titlu decât ca rate din contractul de împrumut.
Prin urmare, în lipsa unor probe concludente în sensul că sumele împrumutate au fost restituite intimatului –reclamant, tribunalul reține că prima instanță a stabilit în mod temeinic că cererea reclamantului este întemeiată și a obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 4.000 lei cu titlu de împrumut nerestituit.
Având în vedere cele expuse, instanța, în baza art. 312 C.pr.civ., va respinge recursul formulat de recurentul pârât P. N. E. împotriva sentinței civile nr.4219/17.09.2012, pronunțată de Judecătoria Cornetu, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant V. P. C. ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurentul pârât P. N. E. împotriva sentinței civile nr.4219/17.09.2012, pronunțată de Judecătoria Cornetu, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant V. P. C. ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 27.03.2013.
Președinte Judecător Judecător
M. E. A. D. C. S.
Grefier
L. I.
Concept red. gref. L.I-27.12.2012
Red. Jud: C.S./2
Jud.fond :– G. M.- Jud./Cornetu
| ← Revendicare imobiliară. Hotărâre din 10-05-2013, Tribunalul ILFOV | Fond funciar. Hotărâre din 09-04-2013, Tribunalul ILFOV → |
|---|
