Pretenţii. Sentința nr. 149/2012. Tribunalul ILFOV
| Comentarii |
|
Sentința nr. 149/2012 pronunțată de Tribunalul ILFOV la data de 28-02-2012 în dosarul nr. 149/2012
Dosar nr. _
ROMÂNIA
TRIBUNALUL I.
- SECȚIA CIVILĂ -
SENTINȚA CIVILĂ nr. 149
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA DATA DE 28.02.2012
COMPLETUL CONSTITUIT DIN:
PREȘEDINTE E. M. O.
GREFIER M. P.
M. Public - P. de pe lângă Tribunalul București - a fost reprezentat de procuror A. A..
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamant S. N. și pe intimații S. R. prin M. Finanțelor P. și S. R. prin Direcția Generală a Finanțelor P. I., având ca obiect pretenții civile întemeiate pe Legea nr. 221/2009.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns reclamantul, reprezentat de avocat B. D., cu împuternicire avocațială la fila 12 din dosar, lipsind pârâții.
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care arată că este primul termen de judecata, acțiune scutita de taxa de timbru, s-a depus prin Serviciul Registratura, de către paratul S. R. prin M. Finanțelor P., întâmpinare, după care,
Nemaifiind cereri prealabile de formulat ori excepții de invocat, instanța acordă cuvântul pentru propunerea probelor.
Având cuvântul, reclamantul, prin avocat solicita instanței proba cu înscrisuri si proba cu martori pentru dovedirea aspectelor invocate în cerere.
Reprezentantul Ministerului Public arată că este de acord cu probele propuse de reclamant.
Instanța, deliberând, față de proba cu înscrisuri, considerând-o pertinentă și concludentă în dezlegarea pricinii, în temeiul art. 167 Cod procedură civilă, o încuviințează, iar proba testimonială o respinge considerându-o neutila cauzei, față de obiectul și motivarea cererii, precum și dispozițiile legale incidente în cauză.
Reclamantul, prin avocat, în cadrul probei cu înscrisuri depune la dosar act identitate și certificat naștere reclamant, certificat de moștenitor legal nr. 23/08.04.2011 eliberat de notar public G. I., Hotărâre nr. 7723/25.06.2004 pentru stabilirea drepturilor prevăzute de legea nr. 189/2002 emisă de Casa Județeană de Pensii I., certificat de deces S. I., toate în copii certificate pentru conformitate cu originalul.
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat ori probatorii de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fondul cererii.
Reclamantul, prin avocat solicită admiterea acțiunii, astfel cum a fost formulată și pentru motivele invocate. Arată că nu solicită cheltuieli de judecată.
Reprezentantul Ministerului Public solicită admiterea acțiunii.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, reține următoarele:
P. acțiunea civilă, introdusă la această instanță la data de 11.01.2012, sub nr._, reclamantul S. N. a chemat în judecată pe pârâții S. Român prin M. Finanțelor P. și prin Direcția Generală a Finanțelor P. I., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate caracterul politic al măsurii administrative a dislocării-strămutării și a stabilirii domiciliului obligatoriu, în cazul tatălui său, S. I., în perioada 15.09._45; obligarea pârâtului la plata daunelor morale către reclamant în cuantum de 100.000 euro, echivalentul în lei la data plății, reprezentând prejudiciu care i-a fost provocat de măsura administrativă, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că este fiul numiților S. I. și S. A., ambii fiind strămutați.
În privința tatălui său, s-a constatat faptul că pentru perioada 15.09._45 acesta se încadrează în prevederile art. 1 lit. c din Legea nr. 189/2000, conform căreia în perioada respectivă, acesta a suferit persecuții din motive etnice, fiind strămutat în altă localitate decât cea de domiciliu.
Reclamantul mai arată că tatăl său era beneficiar al prevederilor Legii nr. 221/2009, făcând parte din categoria persoanelor cărora le-au fost recunoscute drepturile prevăzute de Decretul-Lege nr. 118/1990, precum și al persoanelor cărora li s-a recunoscut calitatea de luptător în rezistența anticomunistă.
A mai arătat reclamantul că, ulterior decesului tatălui său, în calitate de descendent al acestuia, poate solicita măsuri reparatorii conform prevederilor Legii nr. 221/2009. Prejudiciile morale suferite de tatăl său au însemnat o . privațiuni spirituale și materiale, care au determinat multiple urmări în toate planurile vieții acestuia.
În drept, cererea se întemeiază pe dispozițiile Legii nr. 221/2009, ale Constituției României, CEDO.
Instanța a încuviințat pentru reclamant proba cu înscrisuri.
În dovedirea cererii legal timbrate, reclamantul a depus la dosar următoarele înscrisuri, în copii certificate pentru conformitate cu originalul: act identitate și certificat naștere reclamant, certificat de moștenitor legal nr. 23/08.04.2011 eliberat de notar public G. I., Hotărâre nr. 7723/25.06.2004 pentru stabilirea drepturilor prevăzute de legea nr. 189/2002 emisă de Casa Județeană de Pensii I., certificat de deces S. I..
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată acțiunea formulată de reclamant ca fiind neîntemeiată și o va respinge pentru următoarele considerente:
În fapt, se reține că reclamantul S. N. invocă faptul că autorul său, S. I., a fost supus unei măsuri administrative în sensul Legii nr. 221/2009, întrucât împotriva acestuia s-a luat măsura dislocării din localitatea de domiciliu și i s-a stabilit domiciliu obligatoriu, în perioada 15.09._45.
În drept, tribunalul are în vedere dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. a, b din Legea nr. 221/2009, potrivit cărora „orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și, după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanței prevăzute la art. 4 alin. 4, în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la:
a) acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare în cuantum de până la:
1. 10.000 de euro pentru persoana care a suferit condamnarea cu caracter politic în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic;
2. 5.000 de euro pentru soțul/soția și descendenții de gradul I;
3. 2.500 de euro pentru descendenții de gradul al II-lea;
b) acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, dacă bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obținut despăgubiri prin echivalent în condițiile Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sau ale Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, cu modificările și completările ulterioare.
P. urmare, față de dispozițiile legale anterior menționate, tribunalul reține că cererea reclamantului este neîntemeiată, având în vedere că acesta solicită aplicarea Legii nr. 221/2009 pentru o perioadă ce excede celei avută în vedere de legiuitor. Chiar dacă Legea nr. 221/2009 face trimitere la prevederile Decretului-Lege nr. 118/1990, această modalitate de reglementare nu vizează decât referirea la măsurile reparatorii deja acordate potrivit Decretului-Lege nr. 118/1990 și la beneficiarii acestora, fără ca aceasta să însemne și o prelungire a aplicabilității Legii nr. 221/2009 și la o altă perioadă decât cea cuprinsă în intervalul 6 martie 1945-22 decembrie 1989.
P. urmare, întrucât perioada invocată de reclamant în cuprinsul cererii de chemare în judecată ca fiind relevantă pentru analizarea prejudiciului moral cauzat autorului său excede cadrului legal și fundamentului cererii, tribunalul apreciază cererea drept neîntemeiată.
Cu toate acestea, tribunalul reține că, prin Decizia nr. 1354/21.10.2010 pronunțată de Curtea Constituțională, publicată în Monitorul Oficial nr. 761/15.11.2010 s-a stabilit că dispozițiile art. I pct. 1 și art. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2010 pentru modificarea și completarea Legii nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 sunt neconstituționale, iar, prin Decizia nr. 1358/2010 pronunțată de Curtea Constituțională, publicată in Monitorul Oficial, Partea I nr. 761 din_ s-a reținut că prevederile art. 5 alin. 1 lit. a teza întâi din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, cu modificările și completările ulterioare, sunt neconstituționale.
P. urmare, tribunalul urmează a stabili care este efectul juridic al celor două decizii pronunțate de Curtea Constituțională. Astfel, art. 31 alin. 3 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale dispune că „dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare constatate ca fiind neconstituționale își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale, dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept”.
Pe cale de consecință, efectele art. 5 alin. 1 lit. a din Legea nr. 221/2009, atât în forma sa inițială, cât și în cea modificată potrivit O.U.G. nr. 62/2010, fiind suspendate timp de 45 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial a deciziilor instanței de control constituțional, înseamnă că acestea nu se produc în intervalul de timp menționat. Efectul suspendării constă în suprimarea temporară a acțiunii normei juridice, astfel încât tribunalul urmează a nu se raporta în soluționarea cauzei la respectiva normă juridică. În plus, constatând că, la împlinirea termenului de 45 de zile de la publicarea deciziilor Curții Constituționale, dispozițiile constatate neconstituționale nu au fost puse în acord cu prevederile Constituției, acestea și-au încetat efectele juridice.
În ceea ce privește susținerea reclamantului din cuprinsul cererii precizatoare în sensul aplicării cu prioritate a Convenției Europene a Drepturilor Omului și a Declarației Universale a Drepturilor Omului, în conformitate cu dispozițiile art. 20 din Constituția României, tribunalul reține că legiuitorul român a acordat o atenție deosebita reglementarilor referitoare la reparațiile pentru suferințele cauzate de regimul comunist din perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, astfel încât nu se poate reține că dispozițiile naționale privitoare la drepturile fundamentale ale omului sunt mai puțin favorabile decât cele internaționale.
În acest sens, instanța de control constituțional a reținut că, în ceea ce privește reabilitarea persoanelor condamnate din motive de ordin politic, prin O.U.G. nr. 214/1999, persoanelor care au participat la actiuni de impotrivire cu arme si de rasturnare prin forta a regimului comunist instaurat in Romania li s-a recunoscut calitatea de luptator in rezistenta anticomunista, decizia pentru constatarea calitatii de luptator in rezistenta anticomunista putand fi folosita ca proba in fata institutiilor abilitate, in ceea ce priveste aprecierea caracterului politic al măsurilor a caror savarsire a atras confiscarea bunurilor.
Curtea Constituțională a mai reținut că, în materia acordarii altor drepturi persoanelor persecutate de regimul comunist, exista o . acte normative cu caracter reparatoriu pentru anumite categorii de persoane care au avut de suferit atat din punct de vedere moral, cat si social, ca urmare a persecutiei politice la care au fost supuse in regimul comunist, legiuitorul fiind preocupat constant de imbunatatirea legislatiei cu caracter reparatoriu pentru persoanele persecutate din motive politice si etnice, acte normative care stabilesc o . drepturi, cum ar fi: dreptul la o indemnizatie lunara; scutire de plata impozitelor si a taxelor locale; asistenta medicala si medicamente, in mod gratuit si prioritar, atat in tratament ambulatoriu, cat si pe timpul spitalizarilor; transport urban gratuit cu mijloacele de transport in comun apartinand societatilor cu capital de stat sau privat (autobuz, troleibuz, tramvai, metrou); douasprezece calatorii gratuite, anual, pe calea ferata romana, la clasa I, pe toate categoriile de trenuri de persoane, cu mijloace de transport auto sau cu mijloace de transport fluviale; sotul (sotia) celui decedat, din categoria celor disparuti sau exterminati in timpul detentiei, internati abuziv in spitale de psihiatrie, deportati, prizonieri sau carora li s-a stabilit domiciliu obligatoriu, precum si sotul (sotia) celui decedat dupa iesirea din inchisoare, din spitalul de psihiatrie, dupa intoarcerea din stramutare, din deportare, din prizonierat sau dupa incetarea masurii de stabilire a domiciliului obligatoriu au dreptul la o indemnizatie lunara de 200 lei, neimpozabila, daca ulterior nu s-au recasatorit; restituirea bunurilor sau despagubiri reprezentand echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotarare de condamnare sau ca efect al masurii administrative, in conditiile Legii nr. 10/2001.
P. urmare, tribunalul constată că scopul acordarii de despagubiri pentru daunele morale suferite de persoanele persecutate in perioada comunista este nu atat repararea prejudiciului suferit, prin repunerea persoanei persecutate . cu cea avuta anterior - ceea ce este si imposibil - ci finalitatea instituirii acestei norme reparatorii este de a produce o satisfactie de ordin moral, prin insesi recunoasterea si condamnarea masurii contrare drepturilor omului. Astfel, Curtea Constituțională a reținut că nu poate exista decat o obligatie "morala" a statului de a acorda despagubiri persoanelor persecutate in perioada comunista, făcând trimitere în acest sens chiar la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului care a statuat, prin Hotararea din 12 mai 2009 in Cauza Ernewein si altii impotriva Germaniei si prin Hotararea din 2 februarie 2010 in Cauza K. si Iouri Kiladze contra Georgiei, ca dispozitiile Conventiei pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale nu impun statelor membre nicio obligatie specifica de a repara nedreptatile sau daunele cauzate de predecesorii lor. Totodata, instanta de la Strasbourg are o jurisprudenta constanta in sensul ca art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventie nu garanteaza dreptul de a dobandi un bun (Hotararea din 23 noiembrie 1983 in Cauza V. der Mussele contra Belgiei, Hotararea din 9 octombrie 2003 in Cauza Slivenko contra Letoniei, Hotararea din 18 februarie 2009 in Cauza Andrejeva contra Letoniei).
Referindu-se la problema restituirii bunurilor confiscate de catre stat, aceeasi Curte a stabilit ca nu se poate interpreta ca ar exista vreo obligatie generala a statului de a restitui proprietati care au fost expropriate inainte de ratificarea Conventiei ori ca ar exista posibilitatea impunerii unor restrictii asupra libertatii statelor de a stabili scopul si conditiile oricarei restituiri catre fostii proprietari (Hotararea din 28 septembrie 2004 in Cauza Kopecky contra Slovaciei, Hotararea din 4 martie 2003 in Cauza Jantner contra Slovaciei, Decizia asupra admisibilitatii din 13 decembrie 2005 in Cauza Bergauer si altii contra Cehiei).
Astfel, tribunalul reține, din jurisprudența constantă a instanței europene că, în materia reglementarilor privind reabilitarea, restituirea proprietatilor confiscate sau acordarea de compensatii pentru acestea, statele contractante au o larga marja de apreciere in stabilirea masurilor specifice de implementare a politicilor sociale si economice, a conditiilor de acordare a despagubirilor (Hotararea din 23 noiembrie 2000 in Cauza Ex-Regele Greciei si altii contra Greciei). Acordarea de despagubiri pentru daune morale este lăsată la libera apreciere a legiuitorului, care este competent sa stabileasca conditiile si criteriile de acordare a acestui drept. Parlamentul, elaborand politica legislativa a tarii, este in masura sa opteze pentru adoptarea oricarei solutii legislative de acordare a unor masuri reparatorii celor indreptatiti pentru daunele suferite in perioada comunista, dar cu respectarea prevederilor si principiilor Constitutiei.
Aceleași considerente urmează a fi reținute de Tribunal și în legătură cu Rezoluțiile nr. 1096/1996, nr. 1481/2006 și nr. 40/34/29.11.1985 ale Consiliului Europei invocate de reclamant în cuprinsul cererii precizatoare având în vedere că statul român a adoptat măsurile specifice apreciate ca fiind necesare pentru eliminarea moștenirii fostului sistem comunist totalitar prin acordarea de compensații materiale victimelor regimului comunist. În condițiile în care puterea legiuitoare a înțeles să circumscrie aceste despăgubiri, potrivit aprecierilor anterioare, instanța nu i se poate substitui prin acordarea altor despăgubiri în afara celor deja recunoscute prin procedeul legislativ. În plus, tribunalul apreciază că Rezoluțiile menționate nu sunt incidente în cauză față de împrejurarea că acestea nu au aplicabilitate directă în dreptul național, au caracter de recomandare, statul având libertatea de a stabili modalitatea de transpunere a acestora în dreptul național.
Față de considerentele expuse și deciziile Curții Constituționale care sunt general obligatorii și produc efecte de la data publicării în Monitorul Oficial, Tribunalul reține că, nemaiexistând cadrul legal în limitele căruia reclamantul a înțeles să-și organizeze apărarea, dispărând temeiul de drept menționat, în domeniul acordării de despăgubiri pentru daunele morale persoanelor persecutate din motive politice în perioada comunistă, existând reglementări paralele și anume, Decretul-lege nr. 118/1990, republicat și O.U.G. nr. 214/1999, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 568/2001, cu modificările și completările ulterioare și având în vedere și aspectele deduse din jurisprudența instanței europene, va respinge cererea ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge cererea formulata de reclamantul S. I., cu domiciliul in comuna Găneasa, . nr. 12, jud. I. in contradictoriu cu pârâții S. R. prin M. F. P. si S. R. prin Direcția Generală a Finanțelor P. I., ca neîntemeiată.
Cu recurs in 15 zile de la comunicare .
Pronunțată în ședință publică, azi, 28.02.2012.
PREȘEDINTE GREFIER
E. M. OprinaMaria P.
Red. MP/Thred. EMO/5 ex.
| ← Revendicare imobiliară. Sentința nr. 181/2012. Tribunalul ILFOV | Contestaţie la executare. Decizia nr. 504/2012. Tribunalul ILFOV → |
|---|
