Revendicare imobiliară. Sentința nr. 1155/2015. Tribunalul ILFOV
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1155/2015 pronunțată de Tribunalul ILFOV la data de 08-04-2015 în dosarul nr. 1155/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL I.
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR.1155/2015
Ședința publică de la 08 Aprilie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. E.
Grefier A. M. O.
Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe reclamantul B. I. și pe pârât S. R. P. M. FINANȚELOR P., pârât . A. P. A. A. S., având ca obiect revendicare imobiliară .
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 18.03.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la aceea data, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când Tribunalul, a amânat succesiv pronunțarea pentru 25.03.2014 și 01.04.2015 când, în aceeași compunere a pronunțat următoarea hotărâre
TRIBUNALUL
Asupra cauzei de față constată următoarele:
P. cererea principală înregistrată la data de 22.08.2002 pe rolul Tribunalul București - Secția a V a Civilă, sub nr. 4430/2002, reclamanta B. L. E. a chemat în judecată pe pârâții S. R. prin M. Finanțelor P., . A. pentru Privatizare și A. Participațiilor S., solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să fie obligați pârâții să îi restituie în natură și în deplină proprietate și posesie imobilul format din teren în suprafață de 9.500 m.p. și construcțiile aflate pe el, cu destinația de fost han, situat în satul Tâncăbești, . și să se constate nulitatea absolută a actelor juridice de înstrăinare făcute în cadrul procesului de privatizare cu privire la imobilul revendicat.
În motivarea cererii sale, reclamanta a arătat că, în calitate de soție supraviețuitoare, este moștenitoarea defunctului său soț, P. Baicoianu, fostul proprietar al imobilului revendicat, cât și al moșiei Tâncăbești, așa cum rezultă din titlul ei de proprietate, respectiv sentința civilă nr. 631/18.07.1946 a Tribunalului I. Secția a V-a pronunțată în dosarul de partaj succesoral nr. 89/1946 având ca obiect succesiunea defunctului C. I.B., tatăl autorului ei, soțul său.
A mai arătat reclamanta că după data de 6.03.1945, autorul ei a fost deposedat prin violență de toate bunurile mobile și imobile pe baza unor simple procese verbale cum este și cel încheiat în data de 15 mai 1945 privind moșia Tâncăbești de către „comitetul de reformă agrară", act lipsit de valabilitate. A susținut reclamanta că în aceste condiții dreptul de proprietate asupra imobilului revendicat nu a ieșit niciun moment din patrimoniul autorului ei, deoarece nu a existat un transfer legal în favoarea S., or consecința ce rezidă din această situație constă în faptul că toate actele juridice privitoare la acest imobil revendicat încheiate după 15 mai 1945 sunt lovite de nulitate absolută, inclusiv vânzarea de către Stat ca neproprietar al imobilului către pârâta I. în cadrul procesului de privatizare.
Reclamanta a mai arătat că în termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001 a notificat pârâtei . de restituire în natură a imobilului, cerere care nu i-a fost aprobată întrucât „bunul imobil și construcțiile edificate nu sunt identice cu cele a căror restituire în natură se cere”.
În drept, reclamanta a invocat Legea nr. 10/2001, art. 480, art.481, art. 948, art. 966 și art.968 Cod civil.
Pârâta . formulat întâmpinare și cerere reconvențională, prin care a solicitat: respingerea cererii principale; să se constate calitatea sa de proprietar a bunului imobil format din teren în suprafață de 3352,50 m.p. și 4 construcții edificate în suprafață de 1181,50 m.p; în ipoteza respingerii capătului anterior de cerere, să se dispună obligarea reclamantei la plata sumei de_ lei reprezentând contravaloarea construcțiilor edificate de ea pe terenul în litigiu precum și a celorlalte lucrări utile și necesare; cu cheltuieli de judecată pe seama reclamantei.
În susținerea întâmpinării și a cererii reconvenționale, pârâta a arătat că . o societate comercială privatizată integral, în baza Legii nr. 55/1995 și a OUG nr.88/1997 modificată prin legea nr. 99/1999. Privatizarea societății reprezentând 46,71% în conf. cu dispozițiile OUG nr. 88/1997 a avut loc în baza contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. 514/20.08.1998 încheiat între fostul FPS și . România. A susținut pârâta că reclamanta nu face dovada titlului de proprietate în ceea ce privește terenul aflat în patrimoniul I. SA în suprafață de 3352,50 mp și a construcțiilor edificate în suprafață construită de 1181,50 mp, or dacă reclamanta nu-și probează clar și fără echivoc dreptul de proprietate, în atare situație pârâtul nu poate fi obligat să-și probeze titlul, deoarece legea ocrotește posesia independent de dovada dreptului ce pretinde a-l exterioriza.
A mai arătat pârâta că nu se poate invoca lipsa de valabilitate a titlului S. ținând cont de prevederile art.6 alin 1 din Legea 213/1998 întrucât legea reformei agrare nr.187/1945 (ce a fost aplicată și în privința autorului reclamantei) a produs efecte juridice, fiind în vigoare Constituția din anul 1923, iar față de art.645 cod civil statul își consolidează titlul în temeiul Legii nr.15/1990.
A învederat pârâta că reclamanta a formulat la data de 15.08.2001 potrivit Legii nr.10/2001 cerere de restituire în natură a imobilului teren în suprafață de 1,722 ha și construcții aferente, iar . emis decizia nr. 46/11.10.2001 care nu a fost atacată în justiție de reclamantă în termenul prevăzut de art.24 alin 7 din legea 10/2001. Or, după ce reclamanta a optat pentru neexercitarea căilor de atac împotriva soluției din decizia nr.46/2001 nu poate să își valorifice aceleași drepturi și pe calea dreptului comun.
A arătat pârâta că în anul 1987, așa cum reiese din Ordinul nr. 1953 emis de M. Industriilor Ușoare, au fost transmise cu titlu gratuit fostei Întreprinderi de Producție Industrială și Prestări Servicii (devenită prin reorganizare potrivit Legii nr.15/1990 . nr. 1144/1990 emisă de PMB) bunul imobil situat în satul Tâncăbești, . . bunuri mobile. La data emiterii deciziei nr. 1144/1990 bunurile mobile și imobile au devenit proprietatea . baza Legii nr.15/1990 și intervenind privatizarea în anul 1998 aceste bunuri au fost practic cumpărate de acționari. Imobilul a fost transformat față de cel vechi, devenind unul nou, iar fosta IPIPS a edificat încă 4 construcții cu dotările necesare.
La data de 20.01.2003, reclamanta a depus la dosar precizare a acțiunii principale în sensul că imobilul revendicat este format din teren în suprafață de 3.352,50 m.p. și toate construcțiile edificate pe el.
Urmare a decesului reclamantei, în cauză a fost introdus moștenitorul acesteia, B. I., potrivit certificatului de calitate moștenitor nr 39/15.04.2003..
La termenul din 29.03.2004, pârâta reclamantă . solicitat mărirea câtimii dreptului pretins la punctul 3 al cererii reconvenționale la suma de 3.000.000 lei vechi
P. sentința civilă nr. 272/05.04.2004, Tribunalul București Secția a V a Civilă, în dosar nr. 4430/2002, a respins cererea principală astfel cum a fost precizată de reclamantul-pârât B. I., în contradictoriu cu pârâta-reclamantă ..A. SA., A. P. Privatizare și A. Participanților S., S. R. prin M. Finanțelor P. și cererea reconvențională, ca neîntemeiate.
P. decizia civilă nr. 203/29.03.2007, Curtea de Apel București - Secția a IV-a Civilă, în dosarul nr._/2/2004 (nr. dosar în format vechi 3814/2004), a admis apelul formulat de apelantul-reclamant B. I. împotriva sentinței civile nr. 272/5.04.2005 pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă în contradictoriu cu intimații-pârâți . pentru Valorificarea A. S. cu sediul în și S. R. prin M. Finanțelor P.; a desființat sentința apelată și a trimis cauza spre rejudecarea fondului, la aceeași instanță.
P. a pronunța această decizie, Curtea, analizând actele și lucrările dosarului a constatat că expertiza construcții ce a fost efectuată în cauză, a stabilit că suprafețele construite ale clădirilor enumerate în procesul verbal din 12.03.1949 de preluare a moșiei Tâncăbești, nu corespund cu suprafețele construite ale clădirilor aflate pe terenul ce se află în incinta S.C. I. S.A. și nici numărul încăperilor, concluzionând că aceste clădiri nu se identifică cu cele din incinta S.C. I. S.A.
De asemenea, s-a stabilit că pe lista construcțiilor preluate în anul 1949 nu figurează construcția han, iar din actul de vânzare-cumpărare depus la dosarul cauzei nu rezultă că acesta a făcut obiectul vânzării și transmisă proprietatea către autorul apelantului reclamant.
La data de 30 noiembrie 2006, s-au invocat de către intimata S.C. I. SA excepția inadmisibilității acțiunii și s-a discutat excepția lipsei calității procesuale pasive a S. R. prin M. Finanțelor, iar instanța prin încheierea de la 30 noiembrie 2006 a respins excepțiile invocate ca nefondate.
Acțiunea în revendicare a fost formulată la data de 22 .08.2002, după . Legii nr. 10/2001, însă liberul acces la justiție al reclamantului nu poate fi îngrădit și nu i se poate interzice formularea unei acțiuni întemeiată pe dispozițiile dreptului comun pentru revendicarea imobilului în litigiu.
Calitatea procesuală pasivă a S. R. reprezentat de M. Finanțelor este reprezentată de faptul că acesta a preluat bunul și de asemenea în calitate proprietar a înstrăinat acțiunile către S C I. SA.
Curtea analizând actele și lucrările dosarului a constatat că prima instanță a respins cererea principală și cererea precizatoare formulată de către B. I., cât și cererea reconvențională ca neîntemeiate, însă motivele reținute de prima instanță nu au abordat fondul cauzei și se referă la lipsa calității procesuale active a reclamantului, arătându-se că aceasta nu a probat dreptul de proprietate al autorului său, reținând numai argumente referitoare la lipsa calității procesuale active a reclamantei, autoarea apelantului din prezenta cauză.
Curtea a constatat că în apel au fost depuse înscrisuri care justifică calitatea procesuală activă și urmează să se efectueze o expertiză topografică pentru identificarea terenului în litigiu și pentru a se stabili situația juridică a acestuia, respectiv dacă a fost expropriat anterior preluării de către stat.
Curtea a constatat că din probele efectuate nu s-a stabilit că pe terenul aflat în incinta I. există un han și nu s-a putut stabili identitatea terenului revendicat.
Constatând că hotărârea apelată nu cuprinde motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței și de asemenea că există contradicție între considerentele sentinței și dispozitivul acesteia, Curtea a admis apelul, a desființat sentința apelată și a trimis cauza spre rejudecarea fondului, la aceeași instanță, respectiv Tribunalul București, apreciind că au fost efectuate probatorii pentru a se justifica calitatea procesuală activă cu înscrisuri și urmând a se proceda la identificarea terenului și a se stabili identitatea sa potrivit actelor de vânzare-cumpărare depuse la dosarul cauzei.
P. decizia nr. 1437/04.03.2008, Înalta Curte de Casație și Justiție, în dosarul nr._/2/2004, a respins ca nefondat recursul declarat de pârâtul S. R. prin M. Economiei și Finanțelor împotriva deciziei nr. 203/29.03.2007 a Curții de Apel București secția a IV civilă.
P. a pronunța această decizie, Înalta Curte a reținut că prin notificarea din 10 august 2001 B. L. E. a solicitat . restituirea în natură a imobilului situat în satul Tâncăbești . teren și construcții fost han, în baza Legii nr.10/2001 – fila 4 dosar fond. . prin decizia nr. 46/11.10.2001 a respins cererea de restituire în natură a imobilului. În cuprinsul cererii de chemare în judecată reclamanta a arătat că a notificat ca unitate deținătoare pe pârâta . și a indicat drept temei Legea nr.10/2001.
Ca atare, cererea de chemare în judecată reprezintă „contestație”, cale reglementată prin art.24 alin 3 din Legea nr.10/2001 în sensul că decizia/dispoziția motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul unității deținătoare sau, după caz, al unității învestite cu soluționarea notificării.
Cu această motivare, instanța de recurs a apreciat că în mod corect instanța de apel a respins excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâta I. SA.
S. R. prin M. Finanțelor P. are calitate procesuală pasivă, în contradictoriu cu acest pârât se stabilește dacă preluarea imobilului în litigiu de către stat a fost abuzivă în raport de art. 2 din Legea nr.10/2001.
Cauza a fost înregistrată, pentru rejudecarea fondului după desființare, la data de 18.06.2009, pe rolul Tribunalului București Secția a V-a Civilă, sub nr. 4430/2002, (_ ), cu prim termen de judecată acordat la data de 12.10.2009.
P.întâmpinarea formulată la cererea de chemare în judecată formulată și precizată de reclamant, pârâta A. pentru Valorificarea A. S. – A.V.A.S. a arătat că, față de obiectul cererii formulate de reclamant, a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, pe motiv că A., în aplicarea prevederilor Legii nr.10/2001, astfel cum a fost aceasta modificata prin Legea nr.247/2005 nu este competenta de a dispune restituirea în natura pentru imobile solicitate prin notificările formulate în temeiul Legii nr.10/2001, republicata, iar pe de altă parte A. nu a fost instituția publica notificata și ca urmare nu are calitate procesuala pasiva în cauză. A.V.A.S. nu poate fi obligata a se pronunța asupra unei notificări cu a cărei soluționare nu a fost legal investita.
Așa cum rezulta atât din cererea introductiva de instanța, cât și din cererea completatoare înregistrata la termenul din 20.01.2003, în primul ciclu procesual, pentru imobilul revendicat în prezenta cauza, reclamantul a adresat notificarea formulata în temeiul Legii nr.10/2001 . care s-a pronunțat asupra acesteia, printr-o dispoziție motivata, despre care nu se cunoaște dacă a fost sau nu contestata potrivit dispozițiilor legii speciale.
Pârâta . depus la dosarul cauzei la data de 12.10.2009, o cerere modificatoare a punctului 2 din cererea sa reconvențională, arătând că acesta va avea ca și conținut „să se constate calitatea sa de proprietar a celor 4 construcții edificate pe terenul ce face obiectul pricinii”.
Reclamantul a formulat în cauză întâmpinare față de cererea reconvențională precizată a pârâtei . 86 dosar; prin încheierea din data de 03.03.2011 de la fila 151 dosar s-a constatat tardivitatea întâmpinării la cererea reconvențională precizată. Pârâta I. SA a depus la dosar în ședința publică din data de 28.04.2011 precizări ale cererii sale reconvenționale - fila 158 dosar.
P. încheierea de ședință din data de 07.12.2009, Tribunalul a unit cu fondul excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de A. și a încuviințat în cauză administrarea probei cu înscrisuri, probei cu expertiza topografică și în construcții, rapoartele de expertiză, inclusiv răspunsul la obiecțiunile încuviințate, fiind depuse la dosar la filele 63, 177, 190 vol.I dosar, fila 58 vol.II dosar.
În ședința publică din data de 27.06.2013, Tribunalul a invocat excepția tardivității formulării contestației împotriva Deciziei nr.46/11.10.2001 întocmită de .>
P. decizia civilă nr.1354/27.06.2013, Tribunalul București - Secția a V-a Civilă a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei A. pe contestația împotriva Deciziei nr. 46/11.10.2001 întocmită de . respins contestația împotriva Deciziei nr.46/11.10.2001 întocmită de . reclamantei B. L. E. - decedată, continuată de moștenitor B. I. față de pârâta A.V.A.S., ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă; a admis excepția tardivității contestației; a respins, ca fiind tardiv formulată, contestația împotriva Deciziei nr. 46/11.10.2001 întocmită de . reclamantei B. L. E. - decedată, continuată de moștenitor B. I. în contradictoriu cu pârâții . S. R. prin M. Finanțelor P.; a respins pretențiile vizând nulitatea absolută a actelor juridice de înstrăinare din cadrul procesului de privatizare în contradictoriu cu pârâții A., . R. prin M. Finanțelor P., ca neîntemeiate și a respins cererea reconvențională a pârâtei . devenită lipsită de interes.
P. a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că, potrivit art.315 C.proc.civ., hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum și asupra necesității administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.
Textul de lege anterior indicat reglementează, așadar, caracterul obligatoriu al deciziilor unei instanțe de recurs asupra problemelor de drept dezlegate de către judecătorii recursului. Cu alte cuvinte, ceea ce în mod irevocabil a statuat instanța de recurs (decizia pronunțată în recurs fiind irevocabilă) asupra unei chestiuni de drept într-o anumită cauză se impune cu forță obligatorie pentru judecătorii fondului, în rejudecarea pe fond a cauzei.
Această dezlegare în drept dată de către o instanță de recurs asupra unei chestiuni litigioase se pune și în cauza de față.
Astfel, pornind de la cuprinsul cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta B. L. E. care a învederat că referitor la imobilul în litigiu a formulat, în termenul prevăzut de Legea nr.10/2001, o notificare adresată pârâtei . însă i-a respins cererea de restituire în natură a imobilului, pârâta . în soluționarea notificării reclamantei nr. 1900/10.08.2001 – decizia nr.46/11.10.2001, precum și față de susținerile părților adverse din dosar, respectiv ale pârâților S. R. prin MFP și . sensul că acțiunea de față a reclamantei ar fi inadmisibilă (excepție respinsă în apel de Curtea de Apel București) întrucât reclamanta avea deschisă calea acțiunii în justiție întemeiată pe Legea nr.10/2001 împotriva deciziei emisă în soluționarea notificării sale, Înalta Curte de Casație și Justiție (instanță de recurs în primul ciclu procesual al cauzei), prin decizia nr.1437/04.03.2008 a reținut, irevocabil, că cererea de chemare în judecată a reclamantei B. L. E. reprezintă o „contestație”, cale reglementată prin art.24 alin 3 din legea 10/2001 în sensul că decizia/dispoziția motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul unității deținătoare sau, după caz, al unității învestite cu soluționarea notificării.
P. urmare, problema de drept în cauză a naturii juridice a cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta B. L. E. – în prezent decedată cu moștenitor B. I., a fost în mod irevocabil dezlegată de către Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia sus amintită, astfel că această calificare juridică dată cererii principale se impune în mod obligatoriu judecătorilor fondului, în rejudecarea cauzei. A reține o altă natură juridică a cererii principale din cauza civilă de față, peste ceea ce a statuat în mod irevocabil Înalta Curte de Casație și Justiție, ar însemna nesocotirea efectului obligatoriu al deciziei pronunțată de această instanță, în recurs, ceea ce nu este permis judecătorilor fondului.
Chestiunea de drept în discuție astfel dezlegată de Înalta Curte de Casație și Justiție (însușită și de reclamantul B. I. prin apărătorul său ales care la termenul din data de 30.05.2013 a formulat concluzii orale pe fondul cauzei în sensul admiterii contestației, recunoașterii în persoana reclamantului a calității de persoană îndreptățită în sensul legii 10/_, cu consecințele de rigoare), Tribunalul a reținut prevederile art.26 alin.3 din legea 10/2001 în actuala sa formă (fost art.24 alin.3 indicat de ÎCCJ în decizia sa), prevederi potrivit cărora: „decizia sau, dup caz, dispoziția motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul unității deținătoare sau, după caz, al unității învestite cu soluționarea notificării, în termen de 30 de zile de la comunicare. Hotărârea tribunalului este supusă recursului.”
Tribunalul a reținut că potrivit înscrisurilor probatorii de la dosarul cauzei, filele 10-12 vol.II dosar, decizia nr.46/11.10.2001 emisă de pârâta . soluționarea notificării nr.1009/2001 a reclamantei B. L. E. a fost comunicată acesteia la adresa de domiciliu indicată în cuprinsul notificării la data de 19.10.2001, sub semnătură olografă, potrivit dovezii de trimitere de la fila 12 dosar vol. II, confirmarea de primire fiind înapoiată pârâtei I. SA la data de 22.10.2001.
Așadar, de la data de 19.10.2001, reclamanta B. L. E. – în prezent decedată cu moștenitor B. I. – avea la dispoziție termenul legal imperativ de 30 de zile pentru formularea contestației împotriva acestei decizii, termen cu mult depășit la data de 22.08.2002, data sesizării instanței de judecată cu prezenta cauză civilă. Or, sancțiunea depășirii unui termen legal imperativ este aceea a decăderii titularului dreptului din exercițiul acestuia, cu consecința tardivității cererii formulată după expirarea termenului. Excepția de tardivitate este în acest caz una absolută (termenul fiind unul imperativ), putând fi invocată și de instanță din oficiu în orice moment al procesului.
În atare condiții, reținând depășirea termenului imperativ de 30 de zile fixat de art.26 alin 3 din Legea nr.10/2001, tribunalul a admis excepția tardivității contestației și, în consecință, a respins, ca fiind tardiv formulată, contestația împotriva Deciziei nr. 46/11.10.2001 întocmită de . reclamantei B. L. E. - decedată, continuată de moștenitor B. I. în contradictoriu cu pârâții . S. R. prin M. Finanțelor P..
Raportat și la decizia ÎCCJ nr.27/2011 pronunțată în interesul legii și față de conținutul articolului 26 alin 3 din Legea nr.10/2001 care se referă la contestația persoanei îndreptățite împotriva deciziei/dispoziției de respingere a notificării de către unitatea învestită cu soluționarea acesteia, Tribunalul a admis prin prezenta sentință excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei A. în privința capătului de cerere privind contestația împotriva Deciziei nr. 46/11.10.2001 întocmită de .>
Tribunalul a apreciat că pretenția vizând admiterea acestei contestații întemeiată pe art.26 alin.3 din Legea nr.10/2001 poate fi opusă doar unității învestită cu soluționarea notificării, deci aceasta din urmă are calitate procesuală pasivă în cadrul contestației reglementată de acest text de lege. Argumente similare sunt cuprinse și în decizia RIL nr. 27/2011 a ÎCCJ:
Așadar, față de cele de mai sus, Tribunalul a respinse contestația împotriva Deciziei nr. 46/11.10.2001 întocmită de . reclamantei B. L. E. - decedată, continuată de moștenitor B. I. față de pârâta A. ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Pretențiile reclamantului B. I., moștenitor al reclamantei B. L. E., vizând nulitatea absolută a actelor juridice de înstrăinare din cadrul procesului de privatizare (pretenții cuprinse în capătul al doilea din cererea principală) au fost respinse de Tribunal, ca neîntemeiate, în contradictoriu cu pârâții A., . R. prin M. Finanțelor P..
Pretențiile în discuție au fost justificate prin cererea principală pe lipsa titlului S. asupra imobilului în litigiu, S. care, deși neproprietar fiind, a înstrăinat imobilul în cadrul procesului de privatizare pârâtei . alte cuvinte, aceste pretenții își aveau fundamentul juridic în temeinicia pretenției din capătul principal de cerere, capăt ce viza reconsfințirea dreptului de proprietate al autorului reclamantei asupra imobilului teren și construcții, fost han, din ..I.. Or, prezenta sentință nu a confirmat temeinicia primului capăt de cerere al acțiunii reclamantei, dimpotrivă a reținut tardivitatea acestuia. P. urmare, pretențiile legate de nulitatea absolută a actelor juridice de înstrăinare din cadrul procesului de privatizare au fost găsite de tribunal ca neîntemeiate, niciun motiv de nulitate al acestor acte, nulitate proprie acestora, nefiind identificat în cauză.
Cu privire la cererea reconvențională a pârâtei . a avut în vedere, în primul rând, caracterul de dependență al acestei pretenții dedusă judecății pe cale incidentală față de pretențiile deduse pe calea cererii principale. Cu alte cuvinte, cererea reconvențională a fost formulată de pârâta . ca aceasta să își conserve dreptul de proprietate afirmat asupra construcțiilor de pe terenul în litigiu în ipoteza admiterii cererii principale, respectiv în ipoteza restituirii în natură către reclamant a acestor imobile construcții. Este și motivul pentru care pârâta a formulat pe cale incidentală o „acțiune în constatarea” dreptului ei afirmat de proprietate, iar nu în realizarea dreptului, întrucât aceasta are la acest moment atât posesia, cât și folosința și dispoziția asupra acestor imobile construcții, dreptul său fiind contestat prin acțiunea principală de față.
Astfel, tribunalul a reținut că pârâta . află deja în posesia unui titlu de proprietate, fiind o societate privatizată integral în baza Legii nr.55/1995 și a OUG nr.88/1997 modificată prin Legea nr.99/1999, privatizarea societății reprezentând 46,71% realizată în conf. cu dispozițiile OUG nr. 88/1997 având loc în baza contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. 514/20.08.1998 încheiat între fostul FPS și . România.
De asemenea, rezultă din înscrisurile probatorii de la dosarul cauzei, că în anul 1987, potrivit Ordinului nr. 1953 emis de M. Industriilor Ușoare, au fost transmise cu titlu gratuit fostei Întreprinderi de Producție Industrială și Prestări Servicii (devenită prin reorganizare potrivit Legii nr.15/1990 . nr. 1144/1990 emisă de PMB) bunul imobil situat în satul Tâncăbești, . . bunuri mobile. La data emiterii deciziei nr. 1144/1990, bunurile mobile și imobile au devenit proprietatea . baza Legii nr.15/1990. Imobilul a fost transformat față de cel vechi, fosta IPIPS edificând încă 4 construcții cu dotările necesare, potrivit autorizației nr.6 – X /19.04.1988 și a procesului verbal de recepție definitivă din 30.12.1988.
P. urmare, față de cele mai sus arătate, reținând legătura de dependență dintre cererea principală și cea reconvențională, contestarea dreptului pârâtei prin cererea principală a reclamantului, precum și netemeinicia pretențiilor din cererea principală, Tribunalul a apreciat că la acest moment cererea reconvențională a pârâtei este lipsită de interes, întrucât niciun folos practic nu poate fi urmărit de aceasta atâta timp cât ea se află deja în posesia unui titlu de proprietate, astfel cum mai sus s-a expus. Interesul ei în soluționarea cererii reconvenționale si-ar fi păstrat caracterul actual dacă cererea principală ar fi fost găsită întemeiată, astfel că cererea reconvențională a fost respinsă ca devenită lipsită de interes.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamantul B. I., solicitând casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul București.
În motivare, recurentul reclamant a susținut că hotărârea pronunțată de instanța de fond este nelegală și netemeinică, instanța de fond, în mod greșit, cu încălcarea legii și cu lipsă de procedură, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei A.V.A.S..
Astfel, concluziile pe fondul cauzei în speță au fost puse la data de 30.05.2013, fiind amânată succesiv pronunțarea pentru datele de 06.06.2013, 13.06.2013, 14.06.2013 și 17.06.2013, când s-a dispus repunerea pe rol a cauzei și citarea părților pentru data de 27.06.2013, instanța de fond apreciind că sunt necesare noi lămuriri. La termenul de judecată din 27.06.2013, reclamantul nu a fost citat în mod legal, instanța de fond invocând din oficiu excepția tardivității contestației.
Recurentul reclamant a precizat faptul că a indicat prin adresa depusă în dosarul nr._ al Tribunalului București, volumul format urmare a trimiterii spre rejudecare - filele 144, 145 - că dorește ca toate actele de procedură să fie comunicate la sediul procesual ales, respectiv la SCA "N. & G.", situat în București, ., ., ..
Urmărind momentul redactării și comunicării hotărârii și solicitând o copie de pe întregul dosar, recurentul a arătat că a constatat că s-a dispus repunerea pe rol a cauzei și citarea părților pentru termenul din data de 27.06.2013, termen la care reclamantul a fost citat în mod greșit, respectiv la adresa din București, ., ., ap.2, ..
Lipsa înștiințării reclamantului cu privire la termenul de judecată din data de 27.06.2013 la care instanța a arătat că apreciază primul capăt de cerere drept contestație formulată în baza Legii nr.10/2001, situație în care înțelege să invoce și excepția tardivității, este de natură a aduce o atingere gravă a intereselor sale prin încălcarea dreptului la apărare.
Recurentul reclamant a invocat incidența art. 85 și art. 107 C.proc.civ.
Recurentul a mai arătat că hotărârea recurata este nelegală și netemeinică, întrucât Tribunalul în mod greșit a soluționat cererea de chemare în judecată ca pe o contestație împotriva deciziei nr.46/2001 emisă de I.. Această opinie a instanței fondului este determinată de o simplă frază existentă în considerentele deciziei nr.1437/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, potrivit căreia cererea de chemare în judecată reprezintă „contestație".
S-a susținut că în mod greșit, a apreciat Tribunalul București că hotărârea Înaltei Curți este obligatorie pentru judecătorii fondului, invocând în acest sens prevederile art.315 C.proc.civ.
Recurentul a arătat că ipoteza prevăzuta de art. 315 C.proc.civ. nu se regăsește în speță. Astfel, conform art.315 C.proc.civ. „În caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum și asupra necesitații administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului".
P. urmare, în raport de prevederile legale, doar în caz de casare hotărârile de recurs asupra problemelor de drept dezlegate devin obligatorii pentru judecătorii fondului, iar în speță, recursul formulat de S. R. prin M. Finanțelor P. a fost respins ca nefondat de către Înalta Curte.
Respingerea recursului se pronunță atunci când instanța de control judiciar constată că hotărârea atacată este legală. P. respingerea recursului, se confirmă hotărârea atacată cu recurs, astfel aceasta dobândește „deplina autoritate de lucru judecat". Hotărârea atacată devine irevocabilă.
În egală măsură, prin respingerea recursului ca nefondat, decizia nr.203/2007 a Curții de Apel București a devenit definitivă și irevocabilă, fiind obligatorie pentru instanța fondului. Iar în cadrul acestei decizii, primul capăt al cererii de chemare în judecată este tratat ca o acțiune în revendicare întemeiată pe dreptul comun, astfel încât raționamentul instanței de fond s-a întemeiat pe greșita interpretare a legii procesual civile.
P. calificarea din oficiu a cererii de chemare în judecată drept contestație formulată în temeiul Legii nr.10/2001, prevalându-se de un text de lege fără aplicare în speță, pentru ca ulterior să invoce excepția tardivității contestației, Tribunalul București a încălcat flagrant principiul disponibilității definit în doctrină drept disponibilitatea părților de a dispune de obiectul procesului - dreptul material, precum și de mijloacele procesuale de apărare a acestui drept.
Limitele cererii de chemare în judecată, inclusiv în ceea ce privește obiectul cererii, sunt fixate de către reclamant. Raportat la art.129 alin.6 C.proc.civ., judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecații. P. urmare, instanța de judecata nu poate depăși limitele obiectului fixat de reclamant.
Instanța de judecata nu este ținută de temeiul juridic al cererii, acesta fiind fundamentul raportului juridic dedus judecații. Ea are posibilitatea ca, după ce pune această problemă în discuția părților, să schimbe calificarea juridică pe care reclamantul a dat-o cererii sale. Si atunci când procedează astfel, instanța trebuie totuși să țină cont de principiul disponibilității astfel încât dacă partea insistă în temeiul juridic indicat, instanța să se pronunțe în raport de acesta.
Susținerea instanței de fond, potrivit căreia reprezentantul convențional al reclamantului ar fi solicitat oral, când se puneau concluzii pe fondul cauzei, admiterea contestației, este contradictorie față de cele reținute în încheierea de ședința pronunțata la data de 30.05.2013.
În condițiile în care, primul capăt de cerere a fost în mod constant considerat de toate părțile din proces acțiune în revendicare întemeiată pe dreptul comun, Tribunalul București în mod greșit a apreciat primul capăt de cerere ca fiind o contestație formulată în temeiul Legii nr.10/2001, motiv pentru care, pe cale de consecință, în mod greșit a invocat excepția tardivității contestației.
Față de cele învederate, recurentul a solicitat să se constate că instanța de fond în mod greșit a soluționat cererea de chemare în judecată ca pe o contestație formulată în baza Legii nr.10/2001, motiv pentru care a invocat din oficiu și a admis excepția tardivității, și nu ca pe o acțiune în revendicare.
Recurentul reclamant a formulat critici și în legătură cu soluționarea excepției lipsei calității procesuale pasive a A.V.A.S..
Instanța de fond, față de soluția greșită pronunțată pe primul capăt de cerere, urmare a calificării acestuia drept contestație formulată în baza Legii nr.10/2001, pe cale de consecință în mod greșit a admis și excepția lipsei calității procesuale pasive a A..
Având în vedere că pârâta I. S.A., posesorul actual al imobilului revendicat, a dobândit posesia acestuia în baza contractului de vânzare-cumpărare nr.514 din 20.08.1998 încheiat cu Fondul Proprietății de Stat, fosta agenție de stat, înființată în anul 1991 cu scopul de a privatiza societățile comerciale de stat, instituție care și-a schimbat denumirea în 2001, în A. pentru Privatizare și A. Proprietății S. (APAPS), iar în 2004 a fost reorganizată prin absorbție cu A. pentru Valorificarea A. S. (A.), recurentul a apreciat că această pârâtă are calitate procesuală pasivă. Parata I. S.A. se pretinde proprietar al terenului si construcțiilor edificate pe acesta tocmai în baza acestui contract de vânzare-cumpărare de acțiuni, motiv pentru care excepția invocată urmează a fi respinsă.
Referitor la respingerea cererii privind nulitatea actelor juridice de înstrăinare din cadrul procesului de privatizare:
După cum în mod corect a reținut Tribunalul București, soluția ce se pronunță asupra acestui capăt de cerere este direct dependentă de soluția pronunțata pe primul capăt de cerere. P. urmare, dacă prezentul recurs va fi admis, se va dispune casarea sentinței recurate si instanța de fond va admite primul capăt de cerere, atunci recurentul a solicitat și reanalizarea temeiniciei motivelor de nulitate absolută a actelor juridice de înstrăinare din cadrul procesului de privatizare.
Intimata pârâta S.C. I. S.A. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.
Intimata a arătat că după repunerea pe rol a dosarului de către instanța de fond, părțile au fost citate pentru termenul din 27.06.2013.
La fila 98 din dosarul de fond al cauzei, după casarea cu trimitere spre rejudecare, se găsește dovada că recurentul - contestator B. I. a fost citat la adresa din București .. 33, etaj 5, sector 2.
Intimata a arătat că prevederile art. 85 C.proc.civ. nu atrag după sine nulitatea expresă iar potrivit art.105 (2) C.proc.civ. nulitatea există doar în cazul în care s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea actelor de procedură respective.
În ceea ce privește excepția tardivității formulării contestației de către
recurentul – contestator, intimata a arătat că în mod corect Înalta Curte de Casație și Justiție a calificat cererea principală ca reprezentând o contestație întemeiată pe dispozițiile Legii nr.10/2001. P. aceasta nu era nevoie ca decizia nr.1437/04.03.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție să fie o hotărâre de casare care să se regăsească în ipoteza prevăzută de art.315 C.pr.civ. deoarece considerentele hotărârii au valoare juridica egală cu dispozitivul acesteia (a se vedea practica CEDO).
Mai mult, hotărârea sus citată face precizări și asupra deciziei nr.203/29.03.2007 pronunțată de Curtea de Apel București Secția a IV-a Civilă pronunțându-se și asupra altor aspecte privind calitatea procesuală a Ministerului Finanțelor P. în considerentele sale.
Invocarea de către recurentul - contestator în cererea principală ca temei de drept a Legii nr. 10/2001, alături de prevederile art. 480, 481 și urm. Cod civ. nu face decât să stabilească în baza principiului disponibilității că cererea constituie o contestație formulata în temeiul Legii nr.10/2001 pentru că în acest fel s-a scos în evidență concursul dintre legea specială și dreptul comun care în mod evident a dus la aplicarea legii speciale ca prioritară.
Față de excepția lipsei calității procesuale pasive a A., actualmente A.A.A.S. instanța de fond s-a pronunțat și ea nu mai poate fi invocată din nou ca excepție pe calea recursului.
Referitor la cererea privind nulitatea actelor juridice de înstrăinare din cadrul procesului de privatizare, intimata a arătat că S.C. I. S.A. a fost privatizată integral prin contractul de vânzare-cumpărare nr.514/1998 încheiat cu fostul F.P.S. actualmente A.A.A.S. Acest contract reprezintă toate activele societății în sensul dispozițiilor O.U.G. nr. 88/1997, active care se găsesc atât pe raza municipiului București, cât și al județului I. și care nu se reduc la imobilul situat în satul Tâncăbești - I..
Față de acest contract, recurentul B. I. are calitatea de terț și până în prezent nu a făcut dovada interesului față de celelalte active ale societății care fac obiectul contractului.
Pe de altă parte, anularea unui act juridic la cererea unui terț se produce atunci când nu au fost respectate dispozițiile legale imperative, de ordine publică, la încheierea acestuia; prin urmare, anularea contractului de vânzare-cumpărare nr. 514/20.08.1998 încheiat cu fostul F.P.S. actualmente A.A.A.S. se poate face numai dacă reglementările legale în vigoare aplicabile privatizării societăților comerciale cu capital de stat nu au fost respectate la data încheierii contractului respectiv.
Intimata pârâtă A. pentru A. A. S. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.
Cu privire la admiterea lipsei calității procesuale pasive a AAAS, intimata pârâtă a solicitat admiterea excepției lipsei calității sale procesuale pasive, față de obiectul acțiunii, respectiv restituirea în natură și în deplină proprietate și posesie a imobilului compus din teren în suprafață de 9.500 mp și construcțiile aflate pe el, situat în Tâncăbești, ., motivată astfel:
A.A.A.S. nu are obligația legală de a restitui în natură imobilele revendicate de foștii proprietari, aceasta revenind exclusiv unității deținătoare a imobilului, conform art.21 din Legea nr. 10/2001 republicată.
Conform art. 20, alin. 2 din Legea nr.15/1990 bunurile din patrimoniul societăților comerciale aparțin acestora, astfel încât orice litigiu cu privire a drepturile și obligațiile ce se nasc în legătură cu aceste bunuri privesc exclusiv pe titularul dreptului de proprietate.
În acest sens, este fără echivoc ca art. 21 din Legea nr. 10/2001, republicată, instituieobligația pentru persoana îndreptățită la restituire ca notificarea să fie adresată unității deținătoare a imobilelor supuse regimului juridic reglementat de această lege.
Astfel, în cadrul activității sale și în exercitarea atribuțiilor ce-i revin în procesul de privatizare a societăților comerciale la care statul este acționar, A.A.A.S. nu are calitatea de proprietar al bunurilor din patrimoniul acestora, ci doar de acționar în numele statului.
Așa cum rezultă din actele cauzei, unitatea deținătoare a imobilului în sensul dispozițiilor art.21 din lege nu este A.A.A.S. și nu are drept de proprietate asupra imobilului revendicat în cauză.
Așadar, față de prevederile legale menționate, se solicită a se constata că A.A.A.S. nu are nici o obligație legală de a soluționa o notificare privind restituirea în natură și nici restituirea în natură a imobilului revendicat în condițiile art. 21 din Legea nr. 10/2001, republicată.
Intimata a solicitat admiterea excepției lipsei calității sale procesuale pasive, față de cauza dedusă judecății, întrucât . a emis Decizia motivata nr. 46/11.10.2001, care nu a fost contestată în justiție în termenul prevăzut de lege (30 de zile), de către antecesoarea recurentului.
Având în vedere că antecesoarea recurentului nu a uzat de calea de atac împotriva deciziei menționate mai sus, aceasta - ulterior decedată prin moștenitor - nu poate să-și valorifice aceleași drepturi pe calea dreptului comun.
Așadar, în mod temeinic și legal a fost admisă excepția tardivității acțiunii/contestației ca fiind tardiv formulată.
Intimata a mai arătat că, având în vedere prevederile legale aplicabile în materie în mod temeinic și legal au fost respinse pretențiile vizând nulitatea absolută a actelor juridice de înstrăinare a acțiunilor din cadrul procesului de privatizare în contradictoriu cu A.A.A.S și M. Finanțelor P..
În calea de atac a recursului nu au fost administrate probe noi.
Curtea de Apel, analizând criticile de recurs prin raportare la dispozițiile legale incidente, a constatat următoarele:
Potrivit art. 85 Cod procedură civilă, judecătorul nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau înfățișarea părților. De asemenea, potrivit art. 107 C.proc.civ. președintele va amâna judecarea pricinii ori de câte ori constată că partea care lipsește nu a fost citată cu respectarea cerințelor prevăzute de lege sub sancțiunea nulității.
P. aceste dispoziții se asigură tocmai protecția părții împotriva măsurilor ce ar putea fi luate față de ea fără să i se fi dat posibilitatea de a se apăra. Scopul dispozițiilor legale referitoare la citarea la domiciliu, așa cum rezultă din conținutul art. 85 și urm. din codul de procedură civilă respectiv art. 107 Cod procedură civilă, este acela ca părțile aflate în litigiu să poată fi înștiințate de existența procesului, pentru a da eficiență dreptului lor la apărare.
Curtea, verificând actele și lucrările dosarului, a reținut că în dosarul nr._, vol.I, format ca urmare a trimiterii cauzei spre rejudecare, la fila 144, anterior termenului de judecată din data de 03.03.2011, reclamantul a indicat schimbarea domiciliului procesual ales la S.C.A. N.&G., în București, ., ., sector 3. Totodată, reclamantul a solicitat ca toate actele de procedură să fie comunicate la adresa mai sus menționată.
De asemenea, la termenul de judecată din 31.01.2013, reclamantul a precizat adresa sa în sensul că acesta urmează să fie citat la S.C.A. N.&G. în București, ., ., ., sector 3, astfel cum a fost indicată prin cererea aflată la fila 144 din dosar vol.I.
Curtea a mai reținut că la data de 30.05.2013, instanța a acordat părților cuvântul pe fond, fiind prezenți atât reclamantul, prin avocat, cât și pârâta S.C. I. S.A prin consilier juridic, lipsind celelalte părți.
Pronunțarea a fost amânată pentru data de 06.06.2013, 13.06.2013, 14.06.2013 și, respectiv 17.06.2013, când instanța, apreciind necesare noi lămuriri, în temeiul art.151 C.proc.civ., a dispus repunerea cauzei pe rol, fixând termen de judecată la data de 27.06.2013, cu citarea părților.
P. termenul stabilit la data de 27.06.2013, reclamantul a fost citat la adresa din București, ..33, etaj 5, sector 2, dovadă fila 98 dosarul nr._, vol.I format ca urmare a trimiterii cauzei spre rejudecare, procedura de citare realizându-se prin afișare, potrivit consemnărilor făcute de agentul procedural pe dovada de îndeplinire a procedurii de citare, conform Legii nr.202/2010.
La această dată, instanța de fond a constatat prezența pârâtei .. prin consilier juridic, lipsă fiind celelalte părți.
Tribunalul a adus la cunoștința pârâtei prezente că prezenta cauză a fost repusă pe rol, întrucât Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit în primul ciclu procesual că acțiunea formulată de reclamant, pornită ca o acțiune în revendicare, este în fapt o contestație întemeiată pe art.24 alin.3 din Legea nr.10/2001, motiv pentru care a invocat din oficiu excepția tardivității contestației, în temeiul acestui act normativ, punând-o în discuția părții prezente.
P. sentința nr.1354, pronunțată în ședința publică de la 27.06.2013, instanța de fond a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei A.V.A.S. în contestația împotriva deciziei nr.46/11.10.2001, întocmită de S.C. I. S.A., a respins contestația împotriva deciziei nr.46/11.10.2001 întocmită de S.C. I. S.A., față de pârâta A.V.A.S., ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, a admis excepția tardivității contestației cu consecința respingerii ca fiind tardiv formulată contestația împotriva deciziei administrative sus enunțate, ca respins pretențiile vizând nulitatea absolută a actelor juridice de înstrăinare în cadrul procesului de privatizare, în contradictoriu cu pârâții A.V.A.S, S.C. I. S.A., S. R. prin M. Finanțelor P., ca neîntemeiate și a respins cererea reconvențională a pârâtei S.C. I. S.A., ca devenită lipsită de interes.
Or, la pronunțarea sentinței sus enunțate, reclamantul nu a fost prezent, fiind în mod greșit citat la adresa din București, sector 2, M. Rosetti nr.33, etaj 5, în condițiile în care acesta indicase anterior un domiciliu procesual ales atât prin act depus la dosarul cauzei, cât și prin precizarea făcută la un termen de judecată anterior.
Greșita citare a reclamantului la soluționarea pe fond a cauzei după repunerea cauzei pe rol la termenul de judecată din data de 27.06.2013 a determinat imposibilitatea acestuia de a fi prezent la respectivul termen de judecată, pentru formularea apărărilor în raport de soluția sus enunțată, situație care a adus atingere intereselor reclamantului, prin încălcarea dreptului la apărare.
Nelegala citare a reclamantului l-a pus în imposibilitate pe acesta de a-și exprima punctul de vedere în raport cu chestiunile de drept puse în discuție de instanța de judecată, nedând posibilitatea acestuia să își formuleze nu numai apărările pe care le aprecia necesare, ci și să administreze probele pe care le considera utile în apărarea sa.
Or, instanța de judecată a considerat probatoriul administrat în cauză suficient pentru soluționarea cauzei, nedând posibilitatea reclamantului să-și administreze probele utile în aprecierea sa, în considerarea poziției procesuale pe care avea să o adopte raportat la chestiunile de drept puse în discuție de către instanță la respectivul termen de judecată.
Ca urmare, Curtea de Apel, prin Decizia nr. 333 din 27.02.2014, a admis recursul, a casat sentința recurată și a trimis cauza spre rejudecare urmând ca în rejudecare să se aibă în vedere și aspectele cuprinse în recurs și întâmpinare care nu au mai fost dezlegate prin prezenta decizie dat fiind soluția la care s-a ajuns.
P. încheierea de ședință din data de 05.09.2014 pronunțată în dosarul nr._ *, Tribunalul București și-a declinat competența de soluționare, dosarul fiind înregistrat pe rolul Tribunalului I. la data de 24.10.2014, sub numărul_ .
Analizând excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei A. pentru A. A. S., tribunalul reține următoarele:
P. Decizia nr. 1437/04.03.2008, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr._/2/2004, a fost respins ca nefondat recursul declarat de către pârâtul S. R. împotriva deciziei nr. 203/29.03.2007 a Curții de Apel București – secția a IV-a civilă. În considerentele acestei decizii s-a reținut cu putere de lucru judecat faptul că prezenta cerere de chemare în judecată reprezintă o contestație, cale de atac reglementată prin dispozițiile art. 24 alin. 3 din Legea nr. 10/2001, în sensul că decizia / dispoziția motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul unității deținătoare sau, după caz, al unității învestite cu soluționarea notificării. Aceste considerente se impun în cauza de față, cu putere de lucru judecat, fiind obligatori pentru judecătorii fondului, în conformitate cu prevederile art. 315 alin. 1 C. pr. civ., fără posibilitatea de a se statua în sens contrar.
Decizia nr. 46/11.10.2001 a fost emisă de către pârâta . a notificării înregistrată cu nr. 1009/15.08.2001, formulată în baza Legii nr. 10/2001 de către reclamanta B. L. E.. Or, în acest caz calitatea procesuală pasivă revine entității învestite cu soluționarea notificării, respectiv . încât A. pentru A. A. S. nu are calitate procesuală în prezenta cauză. P. urmare, excepția lipsei calității procesuale pasivă va fi admisă cu consecința respingerii cererii de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu această entitate ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Analizând excepția tardivității formulării contestației, tribunalul reține următoarele:
Decizia nr. 46/11.10.2001 a fost comunicată reclamantei la data de 19.10.2011, astfel cum rezultă din cuprinsul confirmării de primire aflat la dosarul Tribunalului București (f. 12), iar cererea introductivă de instanță a fost depusă la oficiul poștal, cu confirmare de primire, la data de 14.08.2002, astfel cum rezultă din ștampila aplicată de oficiul poștal (f. 5 din dosarul Tribunalului București), cu depășirea termenului de 30 de zile reglementat prin dispozițiile art. 26 alin. 3 din Legea nr. 10/2001, privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989. P. urmare, potrivit art. 137 alin. 1 C. pr. civ., excepția tardivității va fi admisă, cu consecința respingerii contestației împotriva Deciziei nr. 46/11.10.2001, ca fiind tardiv formulată.
Analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul reține următoarele:
Cel de-al doilea capăt al cererii introductive de instanță are ca obiect solicitarea de constatare a nulității absolute a actelor juridice de înstrăinare făcute în cadrul procesului de privatizare cu privire la imobilul care face obiectul cauzei. Raportat la capătul principal al cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost calificat de către Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia nr. 1437/04.03.2008, tribunalul constată caracterul subsidiar al celui de-al doilea capăt al acțiunii. Or, în condițiile în care contestația împotriva Deciziei nr. 46/11.10.2001 a fost respinsă ca fiind tardiv formulată, tribunalul va respinge cel de-al doilea capăt al cererii de chemare în judecată ca neîntemeiat.
În ceea ce privește cererea reconvențională formulată de către pârâta . cererea depusă la dosarul primei instanțe în data de 23.20.2002 (f. 18-22 din dosarul primei instanțe), prin aceasta s-a solicitat să se constate calitatea de proprietară a pârâtei – reclamante asupra imobilului care face obiectul cauzei, iar în subsidiar, obligarea reclamantei – pârâte la plata sumei de_ de lei, reprezentând contravaloarea construcțiilor edificate pe terenul în cauză precum și a celorlalte lucrări necesare și utile. În privința acestei cereri, tribunalul constată caracterul neîntemeiat al acesteia, având în vedere că însăși pârâta – reclamantă invocă faptul că deține un drept de proprietate asupra imobilului în cauză, dobândit prin Ordinul nr. 1953, prin care au fost transmise cu titlu gratuit fostei Întreprinderi de Producție Industrială și Prestări Servicii, devenită prin reorganizare în temeiul Legii nr. 15/1990 . imobil care face obiectul prezentei cauze. P. urmare, cererea reconvențională va fi respinsă ca neîntemeiată.
P. ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a Autorității pentru A. A. S..
Respinge contestația împotriva Deciziei nr.46/11.10.2001, în contradictoriu cu pârâta A. pentru A. A. S. cu sediul în sector 1, București, . S., nr. 50, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Admite excepția tardivității contestației formulate împotriva Deciziei nr.46/11.10.2001.
Respinge contestația formulată împotriva Deciziei nr.46/11.10.2001, privind pe reclamantul B. I. cu domiciliul ales la SCA N. & G. din București, ., ., . contradictoriu cu pârâți S. R. P. M. FINANȚELOR P. cu sediul în București, ., nr.13 și . sediul în sector 1, București, Calea V., nr. 168, ca fiind tardiv formulată.
Respinge ca neîntemeiat capătul de cerere având ca obiect constatarea nulității absolute a actelor juridice de înstrăinare efectuate în cadrul procesului de privatizare.
Respinge cererea reconvențională ca neîntemeiată.
Cu drept de apel în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 08.04.2015.
Președinte, M. E. | ||
Grefier, A. M. O. |
Concept gref.A.O. 09 Aprilie 2015
Redact.jud. M.E.
.>
| ← Anulare act. Sentința nr. 4319/2015. Tribunalul ILFOV | Acţiune în constatare. Sentința nr. 838/2015. Tribunalul ILFOV → |
|---|
