Revendicare imobiliară. Sentința nr. 1977/2014. Tribunalul ILFOV
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1977/2014 pronunțată de Tribunalul ILFOV la data de 29-05-2014 în dosarul nr. 1977/2014
DOSAR nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL I.
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ nr. 1977
Ședința publică din data de 29.05.2014
Tribunalul constituit din:
P. E. M. O.
Grefier V. F. A.
Pe rol soluționarea cererii formulată de reclamantul C. F. B. în contradictoriu cu pârâții F. G. moștenitor al lui B. F., I. R. E., PRIMĂRIA C. C., R.A.A.P.P.S., C. JUDEȚEANĂ I. DE A. A L. nr. 18/1991, U. Ș., C. P., G. M., N. G. N., B. I. și intervenientul S. R. P. M. FINANȚELOR P., având ca obiect revendicare imobiliară.
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 15.05.2014 care au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată și care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 29.05.2014, când a hotărât următoarele:
TRIBUNALUL
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
P. cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, Secția a V-a Civilă la data de 23.02.2010, sub nr._, reclamantul F. V. S. a chemat în judecată pe pârâtele B. F. și I. R. E., solicitând obligarea pârâtelor să îi lase în deplina proprietate și pașnica folosință terenul situat în comuna C., ., tarlaua 66, parcelele 565/1, 565/2, 565/3, în suprafața de 4.015 mp, 985 mp., respectiv 7.000 mp., înscris în Cărțile funciare nr. 126 și 118 ale comunei C. și având nr. cadastrale 290, 291 și 259; rectificarea Cărților funciare nr. 126 și 118 ale comunei C., în sensul intabulării dreptului său de proprietate asupra parcelelor 565/1, 565/2 și 565/3, în suprafața de 4.015 mp., 985 mp., respectiv 7.000 mp. având nr. cadastrale 290, 291 și 259 și obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor ocazionate de soluționarea cauzei. Reclamantul a solicitat totodată, în temeiul art. 57 C. proc. civ., pronunțarea unei hotărâri care să-i fie opozabila intervenientului S. R. prin M. Finanțelor P., având din vedere faptul că ar putea pretinde aceleași drepturi ca și reclamantul.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat, că este coproprietar al terenului în litigiu, dobândit de pârâte în mod nelegitim, prin uzurparea dreptului său de proprietate.
Terenul în suprafața de 12.645 mp. a fost dobândit de autorul reclamantului, F. R. (decedat la data de 15.04.1970) în cote egale cu soția sa, F. Belian R., în temeiul contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 56.642/12.11.1945.
În prezent, terenul respectiv aparține de drept lui F. Belian R., soția supraviețuitoare a defunctului F. R., în calitate de coproprietar și moștenitor legal, și reclamantului, F. V. S., în calitate de moștenitor.
Deși terenul respectiv nu a fost niciodată înstrăinat și nici nu a trecut niciodată în mod legal, în proprietatea Statului, prin efectul vreunei legi de naționalizare sau expropriere, prin confiscare sau uzucapiune, totuși, S. R. l-a preluat fără titlu, terenul aflându-se în administrarea instituțiilor de stat, ulterior intrând nelegitim în proprietatea pârâtelor.
S-a arătat că titlul de proprietate al reclamantului este reprezentat de actul de vânzare-cumpărare menționat mai sus, care este transcris, este mai vechi decât al pârâtelor, dreptul de proprietate a fost dobândit de la adevărații proprietari, astfel ca titlul reclamantului este mai bine caracterizat și net preferabil fata de cele ale pârâtelor, care provine de la un non dominus.
S-a precizat de reclamant că a promovat acțiunea de față ca o exercitare a prerogativelor din art. 480 C. civ și în baza Hotărârii Curții Europene a Drepturilor Omului din 14 decembrie 2006 (cauza L. împotriva României) prin care s-a stabilit ca acțiunea în revendicare poate fi introdusa și de un singur coproprietar, având în vedere imposibilitatea obiectivă a reclamantului de a obține acordul expres al coproprietarei F. Belian R.. Aceasta a fost soția bunicului reclamantului, F. R., dintr-o altă căsătorie, iar în anul 1995, reclamantul a făcut demersuri pentru a o găsi, dar din adresa nr._/19.04.1995 a Ministerului de Interne, I.G.P.M.B - Politia Sectorului 1 București rezulta că F. Belian R. a rămas ilegal în R.F.G. în anul 1972.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 480 Cod civil, Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din 14 decembrie 2006 (cauza Lupas împotriva României).
La data de 04.05.2010, pârâtele B. F. și I. R. E. au depus la dosar întâmpinare, prin care au invocat excepțiile autorității relative de lucru judecat și lipsei calității procesuale active a reclamantului.
La termenul de judecată din data de 29.04.2011, tribunalul a dispus introducerea în cauză, în calitate de reclamant a numitului C. F. B., constatând că a intervenit o transmisiune a calității procesuale active de la reclamantul inițial F. V. S. la acesta, în baza contractului de vânzare de drepturi litigioase autentificat sub nr. 300/14.02.2011 de BNP Asociați D. R.,P. M. și P. A..
La termenul din 27.05.2011, tribunalul a pus în discuția părților excepția lipsei calității procesuale active integrale a reclamantului.
P. sentința civilă nr. 1245/24.06.2011 Tribunalul București - Secția a V-a Civilăa admis excepția lipsei calității procesuale active integrale a reclamantului și a respins acțiunea și cererea de chemare în judecată a altor persoane, formulată de reclamantul C. F. B. în contradictoriu cu pârâtele B. F. și I. R. E. și cu intervenientul forțat S. R. prin M. Finanțelor P., ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă integrală.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că prin actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr._/12.11.1945 de Tribunalul I. - Secția notariat, numiții F. Belian R. și F. R. au dobândit dreptul de proprietate asupra unui teren în suprafață de 2 pogoane și jumătate situat în satul Izvorani, ..
Potrivit certificatului de moștenitor nr. 1977/22.10.1992 emis de Notariatul de Stat al Sectorului 1 București, numitul F. R. a decedat la data de 15.04.1970, de pe urma sa rămânând ca moștenitori reclamantul F. V., în calitate de nepot de fiu și F. Belian R.,în calitate de soție supraviețuitoare.
P. acțiunea cu care a învestit instanța, reclamantul F. V. S. a solicitat obligarea pârâtelor B. F. și I. R. I. să-i lase în deplină proprietate și pașnică folosință terenul situat în ., tarlaua 66, parcelele 565/1,565/2,565/3, arătând că acesta a fost dobândit de autorul său F. R., în cote egale cu soția acestuia, F. Belian R., în temeiul contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr._/12.11.1945.
Tribunalul a reținut că acțiunea în revendicare a terenului susmenționat a fost promovată numai de unul dintre coproprietari, reclamantul F. V. S. (care a dobândit o cotă de ¾ din cota de ½ din teren a bunicului său, prin moștenire), celălalt coproprietar, F. Belian R.(care a dobândit o cotă de ½ din teren prin cumpărare și o cotă de ¼ din cota de ½ din teren a soțului său, prin moștenire) neavând calitatea de reclamant.
P. contractul de vânzare de drepturi litigioase autentificat sub nr. 300/14.02.2011 de BNP Asociați D. R., P. M. și P. A., reclamantul F. V. S. a transmis dreptul litigios ce face obiectul dosarului de față lui C. F. B..
Acțiunea în revendicare este acțiunea prin care proprietarul, care a pierdut posesia lucrului cere restituirea acestuia de la cel la care se găsește. P. urmare, în cadrul unei acțiuni în revendicare, calitatea procesuală activă aparține persoanei care are calitatea de titular (exclusiv) al dreptului de proprietate asupra bunului a cărui restituire se solicită.
În materia proprietății comune pe cote părți, un coproprietar nu poate revendica singur bunul aflat în coproprietate de la terțe persoane, acțiunea în revendicare trebuind să fie formulată de toți coproprietarii, aspect care rezultă din aplicarea regulii unanimității. Această regulă consacrată de doctrină și preluată de jurisprudență stipulează faptul că actele cu privire la bunul aflat în coproprietate, în materialitatea lui nu pot fi înfăptuite decât cu acordul tuturor copărtașilor, ea decurgând din situația specifică coproprietății, aceea că niciunul din coproprietari nu este titular exclusiv al unei fracțiuni materiale din bun.
În practica judiciară s-a subliniat faptul că acțiunea în revendicare nu este un simplu act de conservare, care să poată fi realizat de un singur coproprietar, fără acordul celorlalți, ci este un act de dispoziție, întrucât are ca scop recunoașterea dreptului de proprietate al reclamantului asupra bunului în litigiu și readucerea lui în patrimoniul acestuia, iar nu simpla recunoaștere a dreptului de proprietate asupra unei cote ideale, nedeterminate în materialitatea sa. Astfel fiind, acțiunea în revendicare poate fi introdusă numai cu acordul tuturor coproprietarilor, sub sancțiunea respingerii cererii ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesuală activă, întrucât litisconsorțiul procesual este obligatoriu, iar nu facultativ.
În speță, reclamantul nu are calitatea de proprietar exclusiv asupra imobilului revendicat, iar acesta nu a făcut dovada existenței consimțământului celuilalt coproprietar, F. Belian R. în promovarea acțiunii în revendicare, motiv pentru care tribunalul a apreciat că excepția lipsei calității procesuale active integrale invocată de pârâte este întemeiată.
Tribunalul a apreciat că prin respingerea acțiunii în revendicare ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă integrală nu se încalcă prevederile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care garantează fiecărei persoane dreptul ca o instanță să examineze orice contestație legată de drepturile și obligațiile sale cu caracter civil.
În cauza L. contra României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut că aplicarea strictă a regulii unanimității le-a impus reclamanților (în număr de 19) o sarcină disproporționată, ce i-a privat de orice posibilitate clară și concretă de a obține examinarea de către instanțe a cererilor lor de restituire a terenurilor în litigiu, aducând astfel atingere substanței înseși a dreptului lor de acces la o instanță. Instanța europeană și-a fundamentat soluția pe circumstanțele speciale ale speței, constând în dificultatea de identificare a moștenitorilor unui fost coproprietar și în posibilitatea ca unul dintre moștenitorii unui fost coproprietar să refuze să se alăture acțiunii în revendicare.
Or, situația în speța de față este diferită de cea avută în vedere de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza mai sus menționată, reținerea lipsei calității procesuale active integrale a reclamantului nefiind determinată de vreuna din ipotezele pe care Curtea le-a calificat ca obstacole insurmontabile în calea revendicării bunului indiviz.
Astfel, tribunalul a apreciat că în raport de circumstanțele concrete ale cauzei, nu se impune abdicarea de la regula unanimității. De altfel, Curtea a apreciat că această regulă jurisprudențială, fiind respectată de majoritatea instanțelor interne, apare ca fiind clară, accesibilă și previzibilă, admițând, de asemenea, faptul că a fost concepută cu un scop legitim și anume de a proteja drepturile tuturor coproprietarilor.
În spiritul argumentării expuse de Curtea Europeană rămâne de analizat, prin prima circumstanțelor speței, dacă această regulă impune în sarcina reclamantului o sarcină disproporționată, de natură să rupă justul echilibru între preocuparea de a proteja interesele tuturor coproprietarilor și dreptul de acces la instanță pentru revendicarea bunului.
În cauza pendinte nu se poate considera că participarea procesuală alături de reclamant a celuilalt coproprietar, care este identificat în persoana numitei F. Belian R. ar implica în sarcina reclamantului un efort disproporționat, care să aducă atingere înseși substanței dreptului său.
Reclamantul nu a dovedit imposibilitatea de a obține consimțământul celuilalt coproprietar (soția bunicului reclamantului inițial) pentru promovarea acțiunii în revendicare, din actele depuse la dosar reieșind că ultimele demersuri făcute de reclamant pentru a lua legătura cu numita F. Belian R. datează din anul 1995.
Pe de altă parte, reclamantul avea la îndemână posibilitatea recurgerii la instituțiile procedurale care să îi permită introducerea în cauză și a celuilalt coproprietar, independent de acordul de voință al acestuia.
În consecință, tribunalul a admis excepția lipsei calității procesuale active integrale a reclamantului și a respins acțiunea în consecință.
Împotriva acestei sentințe, a declarat apel reclamantul C. F. B..
În motivarea apelului, apelantul a arătat că hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a legii, fiind netemeinică și nelegală, sub aspectul admiterii excepției lipsei calității procesuale active integrale a reclamantului.
S-a arătat că în speță sunt incidente dispozițiile art. 643 din Noul Cod Civil, potrivit cărora, fiecare coproprietar poate sta singur în justiție, indiferent de calitatea procesuală, în orice acțiune privitoare la coproprietate, inclusiv în cazul acțiunii în revendicare, legiuitorul abandonând astfel, regula unanimității în cazul exercitării acțiunii în revendicare. A.. 2 al aceluiași articol prevede că hotărârile judecătorești pronunțate în folosul coproprietății profită tuturor coproprietarilor. Hotărârile judecătorești potrivnice unui coproprietar, nu sunt opozabile celorlalți coproprietari.
Potrivit art. 63 din Legea nr. 71/2001 pentru punerea în aplicare a L. nr. 287/2009 privind Codul civil, dispozițiile art. 643 alin. 1 și 2 din Codul civil se aplică și în cazurile în care hotărârea judecătorească nu a rămas definitivă până la data intrării în vigoare a Codului civil.
D. urmare, având în vedere că în cauză nu a fost pronunțată o hotărâre definitivă, aflându-ne în calea de atac a apelului, sunt aplicabile prevederile menționate mai sus, situație în care, excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului motivat de faptul că acțiunea în revendicare ar trebui formulată de toți coproprietarii, a rămas fără obiect.
Apelantul a mai arătat că, de altfel, regula unanimității în cadrul acțiunii în revendicare este o creație a practicii judiciare, care, față de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, nu mai poate fi susținută. Apelantul a invocat Cauza L. împotriva României prin care s-a stabilit că acțiunea în revendicare poate fi introdusă și de un singur coproprietar, arătând că circumstanțele speței de față, sunt similare cu cele ale cauzei respective, instanța de fond reținând în mod nelegal că aceasta nu ar fi aplicabilă.
În acest sens, apelantul a arătat că F. Belian R. a fost soția bunicului său, dar între ei nu există o legătură de rudenie nepot bunică, deoarece descendența apelantului rezultă dintr-o căsătorie anterioară a bunicului său.
În anul 1995, apelantul a făcut demersuri pentru a o găsi pe F. Belian R. în vederea ieșirii din indiviziune asupra unui imobil rămas de pe urma bunicului său, dar din adresa nr._ din 19.04.1995 a MI, rezultă că aceasta a rămas ilegal în RFG în anul 1972, ulterior renunțând la cetățenia română.
În aceste împrejurări, având în vedere imposibilitatea obiectivă a apelantului de a obține acordul expres al coproprietarei în vederea exercitării acțiunii în revendicare, regula unanimității ar reprezenta un obstacol de nedepășit pentru orice tentativă de revendicare a terenului, impunând apelantului o sarcină disproporționată, care întrerupe echilibrul just dintre, pe de o parte, preocuparea legitimă de a proteja drepturile tuturor moștenitorilor, și, pe de altă parte, dreptul reclamantului de acces la un tribunal pentru revendicarea cotelor părți ale bunului indiviz, situație în care s-ar încălca prevederile art. 6 din C.E.D.O.
Apelantul a invocat și practica Înaltei Curți de Casație și Justiție, în acest sens, solicitând admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței apelante, respingerea excepției lipsei calității procesuale active integrale și trimiterea cauzei spre rejudecare, la aceeași instanță.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 282 și urm,. Cod procedură civilă, art. 643 noul cod civil, art. 63 din Legea nr. 71/2011.
P. decizia civilă nr. 207/A/17.05.2012, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a admis apelul, a desființat sentința civilă apelată și a trimis cauza pentru continuarea judecății la aceeași instanță.
Pentru a decide astfel, instanța a reținut că acțiunea în revendicare dedusă judecății introdusă pe rolul instanței la data de 13.09.2009 a fost promovată de un singur coproprietar, F. V. S., deși potrivit actului de vânzare-cumpărare invocat în susținerea acțiunii, terenul în litigiu a fost dobândit în coproprietate de F. R., autorul lui F. V. S. și soția dintr-o altă căsătorie a acestuia, F. Belian R..
P. sentința apelată, pronunțată la data de 24.06.2011, prima instanță a admis excepția lipsei calității procesuale active integrale a reclamantului C. F. B. (în cauză constatându-se intervenită transmisiunea calității procesuale active de la reclamantul inițial F. V. S., în baza contractului de vânzare de drepturi litigioase autentificat sub nr. 300/14.11.2011) și a respins acțiunea în consecință, reținând că nu a fost respectată în cauză regula unanimității pentru formularea acțiunii în revendicare.
Aplicarea regulii unanimității în privința acțiunii în revendicare, care presupune ca cererea de chemare în judecata să fie formulată de toți coproprietarii bunului, reprezintă într-adevăr, o creație a doctrinei si a jurisprudenței, nefiind reglementată ca atare de o prevedere legală expresă.
În jurisprudența CEDO, fără a considera necesar să se soluționeze controversele legate de aplicarea acestei reguli, care țin de teoria si de practica dreptului intern, nefiind acesta rolul ei, instanța europeana a apreciat că este necesar să se țină cont de circumstanțele speciale ale fiecărei spețe în parte, astfel încât aplicarea regulii unanimității să nu reprezinte un obstacol insurmontabil pentru orice tentativa viitoare de revendicare a bunurilor indivize, ceea ce ar reprezenta o încălcare a art. 6 din Convenție.(cauza L. contra Romaniei).
P. Noul cod civil adoptat prin Legea nr. 287/17 iulie 2009, în vigoare din data de 01 octombrie 2011, regula unanimității a fost înlăturată, în articolul 643 prevăzându-se în mod expres:
(1) Fiecare coproprietar poate sta singur în justiție, indiferent de calitatea procesuală, în orice acțiune privitoare la coproprietate, inclusiv în cazul acțiunii în revendicare.
(2) Hotărârile judecătorești pronunțate în folosul coproprietății profită tuturor coproprietarilor. Hotărârile judecătorești potrivnice unui coproprietar nu sunt opozabile celorlalți coproprietari.
(3) Când acțiunea nu este introdusă de toți coproprietarii, pârâtul poate cere instanței de judecată introducerea în cauză a celorlalți coproprietari în calitate de reclamanți, în termenul și condițiile prevăzute în codul de procedură civilă pentru chemarea în judecată a altor persoane.
Potrivit art. 63 din Legea nr. 71 din 3 iunie 2011 pentru punerea în aplicare a L. nr. 287/2009 privind Codul civil,
Dispozițiile art. 643 alin. (1) și (2) din Codul civil se aplică și în cazurile în care hotărârea judecătorească nu a rămas definitivă până la data intrării în vigoare a Codului civil, iar cele ale art. 643 alin. (3) se aplică și în situațiile în care pricina nu a fost soluționată în primă instanță până la data intrării în vigoare a Codului civil.
P. urmare, având în vedere că sentința apelată nu a rămas definitivă până la data intrării în vigoare a Noului Cod civil (cauza fiind în apel), au fost aplicabile dispozițiile art. 643 alin. 1 enunțate mai sus, care prevăd ca acțiunea în revendicare poate fi formulată și de un singur coproprietar, ceea ce impune, în temeiul art. 296 C. proc. civ. admiterea apelului, desființarea sentinței apelate și trimiterea cauzei pentru continuarea judecății la aceeași instanță.
Având în vedere dispozițiile legale menționate mai sus și soluția pe care acestea o presupun, Curtea nu a mai analizat celelalte critici formulate în apel referitoare la legalitatea și temeinicia hotărârii din perspectiva aplicării regulii unanimității în raport cu circumstanțele particulare ale speței.
Împotriva deciziei civile nr. 207/A/17.05.2012 pronunțată de Curtea de Apel București, a formulat recurs intimatul intervenient S. R. prin M. Finanțelor P., recurs înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 09.08.2012, sub nr._ solicitând modificarea ei în sensul respingerii apelului reclamantului. Criticile aduse hotărârii instanței de apel vizează nelegalitatea ei sub următoarele aspecte prin prisma dispozițiilor art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
Astfel se susține că instanța de apel a făcut o greșită interpretare și aplicare a legii, în condițiile în care la data pronunțării hotărârii instanței de fond nefiind în vigoare normele noului cod civil, sunt incidente în cauză prevederile vechiului cod și, în consecință, instanței de fond în mod legal a respins acțiunea ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesuală activă, aceasta neavând calitatea de proprietar exclusiv asupra imobilului revendicat, nefiind făcută nici dovada existenței circumstanțiale a celuilalt proprietar la data promovării acțiunii în revendicare.
P. decizia civilă nr. 1098/04.03.2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție s-a respins recursul formulat de intimatul intervenient S. R. prin M. Finanțelor P., ca nefondat.
Examinând hotărârea instanței de apel prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, Înalta Curte a reținut următoarele:
Este real că anterior adoptării Noului cod civil prin Legea nr. 287 din 17 iulie 2009 în vigoare cu data de 1 octombrie 2011, regula unanimității a fost creația doctrinei și jurisprudenței, nefiind reglementată expres. Numai că, dispozițiile exprese ale art. 643 din Noul cod civil înlătură regula unanimității, prevăzându-se astfel că "fiecare coproprietar poate sta singur în justiție, indiferent de calitatea procesuală, în orice acțiune privitoare la coproprietate, inclusiv în cazul acțiunii în revendicare.
Dispozițiile art. 643 al. 1 și 2 din Noul cod civil sunt aplicabile și situațiilor în care hotărârea judecătorească nu a rămas definitivă până la data intrării în vigoare a Codului civil, iar dispozițiile art. 643 alin. 3 se aplică și în situațiile în care nu a fost soluționată cauza în primă instanță până la data intrării în vigoare a Codului civil.
Cum în cauză hotărârea instanței de fond deși a fost pronunțată la 24 iunie 2011, nu a fost însă definitivă la data intrării în vigoare a Noului Cod civil (1 octombrie 2011) instanța de apel în mod legal a reținut incidența dispozițiilor art. 643 din Noul Cod civil, înlăturând regula unanimității.
Or, în condițiile în care instanța de fond a soluționat cauza pe o excepție, necercetând fondul cauzei, se impunea trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe. Din perspectiva celor expuse nici una din criticile recurentului nu se circumscriu dispozițiilor art. 304 pct.9 Cod procedură civilă, motiv pentru care recursul a fost respins ca nefondat.
Pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, la data de 16.05.2013 a fost înregistrat dosarul nr._/3/2013, ca urmare a desființării sentinței civile nr. 1245/24.06.2011 pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, prin decizia civila nr. 207/A/17.05.2012, astfel cum aceasta a fost menținută prin decizia civilă nr. 1098/04.03.2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
P. încheierea de ședință din 07.06.2013 pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă în dosarul nr._/3/2013 s-a dispus scoaterea cauzei de pe rol și înaintarea dosarului la instanța competentă, Tribunalul I..
Pentru a dispune astfel, instanța a considerat că pentru ipoteza casării/desființării cu trimitere spre rejudecare, după data de 01.11.2011, a cauzelor soluționate de Tribunalul București în temeiul prorogării de competență reglementată prin normele de organizare judiciară de la art. 142 alin. 4 din Legea nr. 304/2004, se impunea a se face aplicarea dispozițiilor art. 725 alin. 2 Cod de procedură civilă și față de omisiunea instanței de apel în acest sens, a dispus scoaterea cauzei de pe rol și înaintarea acesteia instanței competente, Tribunalul I..
La data de 13.11.2013, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului I., sub nr._ .
La data de 24.01.2014, prin cerere scrisă, reclamantul C. F. B. a invocat excepția de nelegalitate a procesului-verbal încheiat la data de 23.05.1995 intre P. C. C., reprezentata de primarul P. G. si secretarul Fratila G., pe de o parte si S.C. Snagov S.A., reprezentata de directorul general S. C. si directorul tehnic Serbanoiu P., avand ca obiect trecerea ilegala a unor terenuri din patrimoniul Statului R. in patrimoniul C. C., urmand ca dupa administrarea probelor sa se constate caracterul nelegal al respectivului act administrativ si sa se dispună inlaturarea efectelor juridice produse de acesta la judecarea pe fond cauzei.
În motivarea excepției, reclamantul a arătat că terenul revendicat a trecut in mod nelegal in proprietatea statului si s-a aflat in administrarea Intreprinderii Economice de Odihna Snagov din cadrul Gospodariei de Partid (Partidul Comunist R.). In anul 1990, in temeiul Decretului-lege nr. 30/1990, bunurile ce au apartinut fostului Partid Comunist R. au trecut in administrarea statului, terenul respectiv trecand in administrarea S.C. Snagov S.A., care a preluat, in temeiul L. nr. 15/1990, toate bunurile ce au apartinut fostei Intreprinderi Economice de Odihna Snagov din cadrul Gospodariei de Partid. Ulterior, S.C. Snagov S.A. a fost comasata prin absorbtie de catre Regia Autonoma Administratia Patrimoniului Protocolului de Stat (R.A.A.P.P.S.), in baza prevederilor art. 2 din H.G. nr. 445/1995. Astfel, in anul 1995 terenul revendicat avea regimul unui bun aflat in domeniul public al Statului R., fiind administrat de S.C. Snagov S.A., (societate cu capital de stat), pana la data de 22.06.1995, iar dupa aceasta data administrarea terenului a fost preluata de catre R.A.A.P.P.S., in temeiul H.G. nr. 445/22.06.1995. Cu mai putin de o luna inainte de a opera transmiterea terenului in litigiu, in administrare de la S.C. Snagov S.A. (ce fusese absorbita prin comasare) catre R.A.A.P.P.S., reprezentantii S.C. Snagov S.A., de coniventa cu reprezentantii C. C., au intocmit un act administrativ individual numit "proces-verbal" si datat cu 23.05.1995, prin care au urmarit sa transfere, in mod nelegal si prin incalcarea caracterului inalienabil al bunurilor aflate in domeniul public al statului, consfiintit prin Constitutie, mai multe terenuri din domeniul public al Statului R. in proprietatea privata a unor persoane, in sensul ca terenurile respective urmau a fi lasate la dispozitia Comisiei de aplicare a L. 18/1991 a C. C. pentru a face obiectul unor constituiri sau reconstituiri a unor drepturi de proprietate.
In mod concret, obiectul procesului-verbal de transfer fraudulos al unor terenuri din domeniul public al statului l-au constituit urmatoarele terenuri:
- Teren in suprafata de 6.000 mp, intre Vila 2 si 3 (S. A.);
- Teren in suprafata de 10.000 mp. intre Hotel P. si Vila 2;
- Teren in suprafata de 67.000 mp. intre Restaurantul P. si satul comunal C..
A mai arătat reclamantul că efectele juridice ale actului administrativ unilateral, respectiv transferul ilegal al terenurilor din domeniul public al statului, s-au manifestat dupa 5 ani de la emiterea sa, respectiv in anul 2000, cand, urmare a documentatiei intocmite de C. de aplicare a L. nr. 18/1991 a C. C., fundamentata exclusiv pe efectele juridice ale actului administrativ nelegal, au fost emise de catre C. J. I. de aplicare a legilor fondului funciar 3 titluri de proprietate in favoarea unor terte persoane, respectiv U. S., B. I. si I. G.. Terenul in litigiu, obtinut in mod nelegal, a fost transmis ulterior paratelor B. F. si I. R. I., in conditiile aratate in cererea de chemare in judecata. Imprejurarea ca actul administrativ nelegal a stat la baza reconstituirii nelegale a dreptului de proprietate in favoarea persoanelor sus mentionate si ulterior la transmisiunea celor 3 parcele ce compun terenul in litigiu catre parate, a fost recunoscuta in mod neunivoc de catre parate in cuprinsul intampinarii si notei de probatorii depuse de acestea la dosarul cauzei si in care se arata ca "procesul-verbal din 23.05.1995 este legal si isi produce efectele". In aceste imprejurari este mai mult decat evident ca solutionarea prezentului litigiu depinde in mod direct si nemijlocit de solutionarea exceptiei de nelegalitate.
In ceea ce priveste critica de nelegalitate a actului administrativ, a aratat urmatoarele:
In anul 1990, terenul in litigiu a trecut din patrimoniul Intreprinderii Economice de Odihna Snagov din cadrul Gospodariei P.C.R. in domeniul public al Statului R., in temeiul Decretului-Lege nr. 30/18.01.1990 si in administrarea S.C. Snagov S.A., facand parte din bunurile preluate de stat fara un titlu valabil. La data de 23.05.1995, reprezentantii S.C. Snagov S.A. si cei ai C. C. au emis un act administrativ unilateral numit" proces-verbal", prin care au sustras mai multe terenuri, printre care si cel in litigiu, din domeniul public al statului, urmand ca acestea sa fie transferate ulterior in patrimoniul unor persoane fizice, operatiuni ce s-au intins pe durata a 5 ani, respectiv pana in anul 2000, cand au fost emise titluri de proprietate in favoarea acestora, moment in care s-au manifestat si efectele juridice ale actului administrativ nelegal. La data emiterii actului administrativ atacat Constitutia Romaniei adoptata in 1991 prevedea la art. 136 alin. 4 ca "Bunurile proprietate publica sunt inalienabile ... ", astfel ca actul administrativ are un evident caracter nelegal, procesul-verbal fiind incheiat cu incalcarea principiului constitutional al inalienabilitatii bunurilor aflate in domeniul public, caz de fraudare a legii sanctionat cu nulitatea absoluta. Dupa emiterea actului administrativ atacat si pana la momentul producerii efectelor sale juridice privind transferul nelegal al unui bun din domeniul public al statului in patrimoniul unor persoane fizice, a intrat in vigoare Legea 213/1998 privind proprietatea publica si regimul juridic al acesteia, care a reglementat dreptul de proprietate publica si privata ce apartine statului sau unitatilor administrativ-teritoriale, precum si regimul juridic aferent, aplicandu-se si in situatia transferului nelegal al terenului ce face obiectul prezentului litigiu.
Caracterul nelegal al actului administrativ atacat este cu atat mai evident cu cat, prin efectele acestuia, a operat un transfer al unui bun din domeniul public al statului, dobandit de catre S. R. de la autorul reclamantului F. V. S., respectiv F. R. si F. Belian-R., fara a avea un titlu valabil, imprejurare in care sunt incidente dispozitiile art. 6 din Legea 213/1998.
În dovedirea excepției a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.
La termenul de judecată din 20.02.2014, reclamantul și-a precizat cererea de chemare în judecată în sensul că a solicitat constatarea nulitatii absolute a titlurilor de proprietate emise de C. J. I. de aplicare a legii fondului funciar, dupa cum urmeaza:
- nr._/26.05.2000 (nulitate absoluta partiala) in favoarea pe persoanei neindreptatite I. G., numai in ceea ce priveste suprafata de 985 mp. . 66 situata in extravilanul C. C., județ I.;
- nr._/26.05.2000 (nulitate absoluta totala) in favoarea persoanei neindreptatite U. S., asupra suprafetei de 4015 mp. (. 66), situata in extravilanul C. C., Judetul I.;
- nr._/26.05.2000 (nulitate absoluta total) în favoarea persoanei neindreptatite B. I., asupra suprafetei de 7000 mp. (. 66) situata in extravilanul C. C., Judetul I.;
De asemenea a solicitat constatarea nulității absolute a următoarelor contracte subsecvente de vânzare cumpărare autentificate de BNP D. G.:
- nr. 1121/23.05.2000 incheiat intre U. Ș., domiciliata in Comuna C., . si B. F., decedata-mostenitor legal al pârâtei F. G.;
- nr. 1123/23.05.2000 incheiat intre I. G., decedat-mostenitori legali: C. P., domiciliata in Bucuresti, ..6, ., sector 5, G. M., domiciliat în comuna C., . și N. G. N., domiciliat în București, ., sector 5 și B. F., decedata-mostenitor legal al paratei F. G.;
- nr. 1237/31.05.2000 încheiat între B. I., domiciliată în . și pârâta I. R. E..
A arătat reclamantul că în conditiile in care titlurile de proprietate au fost emise cu incalcarea evidenta a dispozitiilor legale, iar sanctiunea aplicabila este nulitatea absoluta, in virtutea principiului quod nullum est nullum producit effectum, sanctiunea nulitatii absolute se rasfrange si asupra actelor subsecvente, avand in vedere cauza ilicita a acestora.
În dovedirea cererii a atașat înscrisuri, filele 52-62 la dosar.
Pârâta Primăria comunei C. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată și respingerea excepției de nelegalitate privind procesul-verbal din 23.05.1995.
În motivare a arătat că actul in cauza a fost si este un act administrativ care a produs efecte juridice el nefiind atacat in termenul legal atat de persoane juridice sau persoane fizice.
În ceea ce priveste legalitatea procesului-verbal din data de 23.05.1995, pârâta a arătat că in dosarul nr._/2/2005 prin Decizia nr. 864/10.04.2006 instanța a constatat ca intre P. C. si S.C. Snagov S.A. s-a incheiat la 23.05.1995 procesul-verbal avand ca obiect un teren in suprafata de 6.000 mp. intre vila 2 si 3 (S. A.) teren in suprafata de 10.000 mp. intre Hotel P. si Vila 2 si terenul in suprafata de 67.000 mp. intre Restaurantul P. si satul C. (Izvorani), terenuri lasate la dispozitia Comisiei de A. a L. nr. 18/1991 C.. Asa dupa cum reiese din cele prezentate mai sus, C. de A. a L. nr. 18/1991 C. s-a judecat pe latura civila in trei dosare cu Regia Autonoma - Administratia Patrimoniului si Protocolului de Stat.
Pe latură penală, a arătat reclamanta că prin sentinta penala nr. 1/05.01.2005 a Curtii de Apel Bucuresti - sectia penala a fost respinsa plangerea formulata de petitionarul Fichier V. S. impotriva ordonantei Procurorului General al Parchetului de pe langa Curtea de Apel Bucuresti, ca nefondata, plangere prin care s-a solicitat inceperea urmaririi penale fata de notarul public D. G. pentru savarsirea de neglijenta in serviciu fata de U. S., B. I. si I. R. E. pentru savarsirea infractiunii de tainuire precum si fata de P. G. si Fratila G., pentru savarsirea infractiunilor de folos intelectual, uz de fals si abuz in serviciu.
A mai arătat că pe aceste terenuri au fost intocmite procese-verbale de punere in posesie, s-au emis titluri de proprietate fiind operate chiar instrainari, astfel ca aceste terenuri au intrat in circuitul civil. Terenul ce a facut obiectul procesului-verbal din data de 23.05.1995 nu face parte din domeniul public al statului si nici al R.A.A.P.P.S. a fost si este la dispozitia Comisiei de A. a L. nr. 18/1991 si, pe cale de consecinta, titlurile de proprietate ce au fost atacate de R.A.. legale, inclusiv procesul-verbal din data de 23.05.1995 este legal motivat de faptul ca instantele au respins actiunile prin care se solicita nulitatea absoluta a acestora.
În dovedire a atașat cererii înscrisuri, filele 73-112 la dosar.
În drept cererea nu a fost motivată.
La termenul din data de 20.03.2014, pârâții F. G. și I. R. E. au depus note de ședință prin care au invocat excepția inadmisibilității cererii principale având ca obiect actiunea in revendicare a terenului situat in comuna C., ., tarlaua 66, parcelele 565/1, 565/2, 565/3 in suprafata de 4015 mp., 985 mp. si 7.000 mp., inscris in cartile funciare nr. 126 si 118 ale comunei C. si avand numerele cadastrale 290, 291 si 259.
Astfel, au invederat pârâtele incidenta in prezenta cauza a unei legi cu caracter special, derogator de la regimul de drept comun invederat de catre reclamant in motivarea cererii. În concret, in prezenta cauza trebuie data prevalenta prevederilor L. nr. 18/1991, Legea speciala in materie, fata de prevederile Codului civil invocate de catre reclamant in cererea sa. Astfel, in materia fondului funciar, condițiile și limitele de restituire a terenurilor preluate de stat în mod abuziv, au fost reglementate prin Legile nr. 18/1991, nr. 1/2000 și nr. 247/2005, acte normative cu caracter special care se aplică prioritar în raport de dispozițiile de drept comun din Codul civil.
Astfel cum reiese din inscrisurile anexate prezentei si aflate la dosarul cauzei, fata de cererea inregistrata sub nr. 8935/30.22.2005 prin Hotararea nr. 57/15.12.2005 a Comisiei Comunale C. pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra terenurilor, astfel cum a fost aceasta validate prin Hotararea nr. 1706/01.08.2006 a Comisiei Judetene I. pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor s-a respins cererea de reconstituire in natura a dreptului de proprietate si s-a propus acordarea de despagubiri, hotararea nefiind atacata si deci valabila.
În atare conditii, reclamantul in prezenta cauza a uzat de legile special in materie si in prezent, facand abstractive de aceste demersuri, apeland la prevederile dreptului comun sa obtina ceea ce conform legii special aplicabile, nu poate fi infaptuit.
Față de aceste considerente, au apreciat ca atat timp cat exista lege speciala aplicabila, reclamantul a facut uz de aceasta si nemultumit de solutia primita, nu a atacat-o hotarand sa se indrepte pe calea dreptului comun, aceasta din urma actiune are caracter inadmisibil si se impune a fi respinsa ca atare.
La termenul de judecată din data de 20.02.2014, instanța a dispus introducerea în cauză, în calitate de pârâte a Primăriei comunei C. și R.A.A.P.P.S.
La termenul de judecată din 15.05.2014, pârâta R.A.A.P.P.S. a depus note de ședință prin care a solicitat ca reclamantul să-și precizeze obiectul acțiunii față de aceasta și temeiul de drept al pretențiilor sale. De asemenea, a solicitat respingerea excepției de nelegalitate a procesului-verbal din 23.05.1995 încheiat între S.C. Snagov S.A. și Primăria comunei C. ca fiind sub autoritatea lucrului judecat.
Pârâții F. G. și I. R. E. au depus note de ședință vizând pe de o parte excepția de nelegalitate a procesului-verbal din 23.05.1995 încheiat între S.C. Snagov S.A. și Primăria comunei C., iar, pe de altă parte, în ceea ce privește cererea precizatoare. De asemenea a invocat excepția autorității de lucru judecat în ceea ce privește cererea precizatoare întrucât aspectele invocate de reclamant au mai fost analizate de către instanțele judecătorești.
Analizând cererea de chemare în judecată in raport de excepțiile invocate, tribunalul retine în fapt și în drept următoarele:
Cu privire la excepția de litispendență, tribunalul reține că, prin încheierea de ședință din data de 26.03.2012 pronunțată de Tribunalul București, Secția a IV-a civilă în dosarul nr._ * s-a dispus înaintarea dosarului Curții de Apel București pe rolul căreia se afla dosarul nr._ în vederea discutării reunirii celor două dosare.
Se constată, însă, că nici Curtea de Apel București și nici, ulterior, Înalta Curte de Casație și Justiție nu s-au pronunțat asupra excepției de litispendență, motiv pentru care, dispunându-se desființarea sentinței civile nr. 1245/24.06.2011 pronunțată de Tribunalul București, Secția a V-a civilă și trimiterea cauzei spre rejudecare, urmează ca Tribunalul I. să soluționeze această excepție.
Astfel, analizând cele două cereri de chemare în judecată, ce formează obiect al dosarelor nr._ și nr._ *, tribunalul rețineîndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 163 C. proc. civ., respectiv tripla identitate de elemente ale acțiunii civile: părți, obiect și cauză.
În dosarul nr._, reclamantul F. V. S. a solicitat în contradictoriu cu pârâții B. F. și I. R. E. obligarea acestora de a lăsa în deplină proprietate și pașnică folosință terenul extravilan situat în ., tarlaua 66, parcelele 565/1, 565/2 și 565/3 în suprafață de 4.015 mp., 985 mp., respectiv 7.000 mp. și rectificarea cărților funciare aferente.
Iar în dosarul nr._ *, reclamantul F. V. S. a solicitat în contradictoriu cu pârâta B. F. obligarea acesteia de a lăsa în deplină proprietate și pașnică folosință terenul extravilan situat în ., tarlaua 66, parcelele 565/1 și 565/2, în suprafață de 4.015 mp., respectiv 985 mp. și rectificarea cărților funciare aferente.
P. urmare, se constată identitatea parțială între părțile, obiectul și cauza celor două cereri, motiv pentru care tribunalul va admite exceptia de litispendenta și va reuni dosarul nr._ * la dosarul nr._ (fost_ ).
În ceea ce privește exceptia de inadmisibilitate a cererii introductive de instanta, tribunalul reține următoarele:
Argumentele expuse în susținerea excepției inadmisibilității constau în existența unui concurs între legea specială reprezentată de Legea nr. 18/1991 și legea generală care reglementează acțiunea în revendicare, concurs ce trebuie soluționat în favoarea legii speciale.
În acest sens, tribunalul reține că, prin Hotărârea Comisiei comunale C. nr. 57/15.12.2005, s-a respins cererea formulată de F. V.-S. și F. Belian R. privind reconstituirea dreptului de proprietate în natură pentru suprafața de 12.000 mp. situată în satul Izvorani, . de teren, propunându-se, totodată, acordarea de despăgubiri în condițiile legii, în anexa 23, pentru terenul neretrocedat, hotărâre validată prin Hotărârea Comisiei Județene pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor I. nr. 1706/01.08.2006 (filele 121-1214 dosar).
Cu privire la modalitatea de comunicare a celor două hotărâri, tribunalul reține că aceasta a fost legal îndeplinită, la sediul ales indicat de însuși reclamantul, în chiar cuprinsul prezentei cereri de chemare în judecată, constatându-se culpa numitului F. V.-S. de a nu se prezenta la oficiul poștal în vederea ridicării corespondenței, aceasta fiind păstrată în tot termenul prevăzut de lege, fiind, ulterior, avizată procedura de înapoiere a corespondenței, ca urmare a expirării termenului de păstrare la oficiul poștal. Așadar, la data expirării termenului de păstrare a corespondenței de către oficiul poștal, se consideră împlinit termenul de comunicare a celor două hotărâri.
Față de cele de mai sus, tribunalul reține incidența dispozițiilor art. 6 alin. 2 din Legea nr. 213/1998, potrivit cu care “bunurile preluate de stat fără un titlu valabil, inclusiv cele obținute prin vicierea consimțământului, pot fi revendicate de foștii proprietari sau de succesorii acestora, dacă nu fac obiectul unor legi speciale de reparație”.
Cum, în speță, imobilele revendicate a trecut în mod abuziv în patrimoniul statului, în cauză devin aplicabile prevederile speciale ale L. nr. 18/1991, care, începând cu data intrării în vigoare, fac inadmisibilă acțiunea bazată pe dispozițiile dreptului comun, sub sancțiunea pierderii dreptului de a solicita în justiție măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent.
Așadar, în cazul imobilelor ce cad sub incidența L. nr. 18/1991, legea veche materializată în dispozițiile art. 480 și urm. Cod civil invocate de reclamant suportă inevitabil efectele aplicării imediate a legii noi, consacrate de dispozițiile art. 15 din Constituție și art. 1 din Codul civil de la 1864 (act normativ incident în cauză). D. urmare, accesul reclamantului la un proces echitabil cu privire la imobilele revendicate ar fi putut fi exercitat numai în condițiile și cu procedura recunoscută de legea nouă, acțiunea în revendicare potrivit dreptului comun (art. 480-481 din Codul civil de la 1864) nemaiputând fi primită, cei interesați trebuind să recurgă la procedura administrativă prealabilă prevăzută în noua lege.
De altfel, în speță, autorul reclamantului, numitul F. V.-S. a declanșat procedura specială reglementată de Legea nr. 18/1991, astfel cum s-a reținut anterior, apreciind îi sunt incidente prevederile legale speciale.
Susținerile reclamantului sunt, însă, inacceptabile, întrucât noua lege a suprimat, în totalitatea ei, acțiunea legii vechi în ceea ce privește imobilele ce fac obiectul ei de reglementare și, fără a suprima accesul la justiție, a perfecționat sistemul măsurilor reparatorii și, prin norme procedurale speciale, cu caracter absolut, l-a subordonat controlului judecătoresc.
În plus, în condițiile legii speciale, dacă persoana este nemulțumită de modul de soluționare a cererii de reconstituire a dreptului de proprietate, poate ataca în justiție hotărârea respectivă.
Ca urmare, adresabilitatea la instanță este supusă, în speță, procedurilor speciale prevăzute de legea nouă, ca lege specială și, în temeiul regulii potrivit cu care, în caz de conflict între o normă generală și o normă specială, aceasta din urmă se va aplica cu prioritate (speciallia generalibus derogant), rezultă că, în cauză, sunt pe deplin incidente prevederile L. nr. 18/1991.
Măsura reparatorie reglementată de Legea nr. 18/1991 nu este altceva decât o acțiune în revendicare specială, supusă unui regim juridic aparte, în contextul menționat neputând fi admisă o acțiune în justiție, din a cărei formulare rezultă culpa evidentă a reclamantului (sau autorului său) în neexercitarea unor demersuri prevăzute de legiuitor prin actele normative sus indicate.
Este adevarat că exigențele art. 1 din Primul protocol aditional la Conventia Europeana a Drepturilor Omului stabilesc că orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale, nimeni neputând fi privat de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică si in conditiile prevazute de lege si principiile generale de drept international. Însa, aceste dispozitii cu caracter de principiu vizeaza modul de solutionare a notificarilor depuse de persoanele indreptatite la institutiile si persoanele implicate in executarea legii, nefiind, așadar, de natură să conducă la o altă soluție.
În plus, tribunalul reține că instituirea de către legiuitor a unei proceduri prealabile sesizării instanței nu ingradeste accesul liber la justitie al reclamantului, deoarece dreptul de acces la justitie nu exclude respectarea anumitor proceduri si conditii prescrise de lege, in conformitate cu art. 126 alin. 2 din Constitutia republicata, potrivit cu care “competenta instantelor judecatoresti si procedura de judecata sunt prevazute numai prin lege”. Astfel, legiuitorul a apreciat ca este mai usor ca procedura prealabila sa se desfasoare intre detinatorul imobilului si persoana indreptatita la restituire, deoarece, in final, tot instantele judecatoresti vor fi cele care vor hotari asupra reparatiilor prevazute de lege.
În plus, prevederile art. 44 alin. 1 teza a doua din Constitutia republicata dispune ca "continutul si limitele dreptului de proprietate sunt stabilite de lege", iar art. 136 alin. 5 consacra caracterul inviolabil al proprietatii private, "in conditiile legii".
Potrivit acestor dispozitii, legiuitorul ordinar este, asadar, competent sa stabileasca cadrul juridic pentru exercitarea atributelor dreptului de proprietate, in acceptiunea principiala conferita de Constitutie, in asa fel incat sa nu vina in coliziune cu interesele generale sau cu interesele particulare legitime ale altor subiecte de drept, instituind, astfel, niste limitari rezonabile in valorificarea acestuia ca drept subiectiv garantat. Sub acest aspect, tribunalul retine ca, prin reglementarea L. nr. 18/1991, legiuitorul nu a facut decat sa dea expresie acestor imperative, in limitele si potrivit competentei sale constitutionale.
Instanta mai retine ca recunoasterea sine die a posibilitatii persoanei interesate de a declansa procedura de recuperare a imobilelor preluate abuziv de catre stat ar fi fost de natura sa genereze un climat de insecuritate juridica in domeniul proprietatii imobiliare, admisibil pe termen scurt, in considerarea finalitatii reparatorii urmarite, dar intolerabil, . drept, o perioada indelungata sau nelimitata.
Intrucat imprescriptibilitatea, chiar daca este consacrata cu titlu de principiu in legislatia noastra, nu tine de esenta dreptului de proprietate imobiliara si, ca atare, nu este consacrata de Constitutie, astfel incat legiuitorul poate, in considerarea unor ratiuni majore, sa deroge de la acest principiu, asa cum a procedat prin dispozitiile L. nr. 10/2001.
Pe de alta parte, independent de ratiunile infatisate, imprejurarea ca reclamantul nu s-a conformat exigentelor legii speciale este de natura sa dea expresie propriei sale culpe, cu atat mai putin scuzabila, cu cat avea la indemana mijloace procedurale, iar, potrivit principiului "nemo auditur propriam turpitudinem allegans", orice altă apărăre formulată de reclamant este lipsită de îndreptățire.
O astfel de solutie este in deplina concordanta si cu garantiile instituite de art. 6 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, referitor la asigurarea unui proces echitabil, intrucat art. 6 garanteaza dreptul fiecarei persoane de a avea acces la o instanta, drept, insa, limitat la campul de aplicare al dreptului la un proces echitabil, adica contestatiile ce poarta asupra drepturilor cu caracter civil. Astfel, nu se poate retine ca legea speciala reprezinta un obstacol pentru realizarea unui acces efectiv la o instanta, ci procedura prealabila reglementata de Legea nr. 18/1991 este conforma cu Conventia Europeana a Drepturilor Omului, intrucat pot fi aduse restrictii exercitiului unui drept, cu atat mai mult cu cat dreptul de acces, prin chiar natura sa, cere o reglementare din partea statului, reglementare care poate varia in timp si spatiu in functie de resursele comunitatii si de nevoile indivizilor.
În plus, prin chiar continutul sau, legea speciala a instituit si posibilitatea exercitarii controlului judecatoresc, ceea ce lipseste de suport orice alta afirmatie.
De asemenea, instanta urmeaza a se raporta in solutionarea cauzei si la decizia pronuntata in recurs in interesul legii de Înalta Curte de Casatie și Justitie nr. 33/2008 in dosarul nr. 60/2007 in sedinta din data de 09.06.2008, in sensul ca in concursul dintre legea speciala si legea generala, urmeaza a se acorda eficienta legii speciale, conform principiului specialia generalibus derogant, chiar daca acesta nu este prevazut expres in legea speciala si, numai in cazul in care sunt sesizate neconcordante intre legea speciala (Legea nr. 10/2001) si Conventia Europeana a Drepturilor Omului, conventia va avea prioritate. O astfel de prioritate va putea fi acordata in cadrul unei actiuni in revendicare intemeiata pe dreptul comun, in masura in care, astfel, nu s-ar aduce atingere unui alt drept de proprietate ori securitatii raporturilor juridice.
Or, fata de considerentele anterioare, tribunalul apreciaza ca, in cauza, nu se justifica conferirea de prioritate Conventiei Europene a Drepturilor Omului, nefiind identificate niciun fel de neconcordante intre Legea nr. 18/1991 si actul european, pe de o parte si nici atingeri aduse vreunui alt drept de proprietate al reclamantului.
Nici eventuale apărări întemeiate pe dispozitiile art. 21 alin. 4 din Constituita republicata, potrivit cu care “jurisdictiile speciale administrative sunt facultative si gratuite”, nu pot fi reținute, intrucat textul constitutional vizeaza inlaturarea conditionarii ca cel interesat sa se adreseze mai intai unui organ cu activitate jurisdictionala si, mai apoi, instantei de judecata. Pornind de la terminologia utilizata de legiuitorul constitutional, instanta retine ca se au in vedere numai acele jurisdictii speciale si administrative, fiind excluse de textul constitutional acele proceduri prealabile sesizarii instantei si care nu au caracterul unor proceduri jurisdictionale, contencioase, contradictorii, astfel dupa cum nu are un asemenea caracter nici procedura prevazuta de Legea nr. 18/1991.
Pentru toate aceste considerente, reținând că, de principiu, persoanele cărora le sunt aplicabile dispozițiile L. nr. 18/1991 nu au posibilitatea de a opta între calea prevăzută de acest act normativ și aplicarea dreptului comun în materia revendicării, respectiv dispozițiile art. 480 din Codul civil de la 1864, tribunalul apreciază întemeiată excepția inadmisibilității cererii, motiv pentru care urmează a o admite și a respinge cererea introductivă de instanță în consecință.
Cu privire la excepția autorității de lucru judecat a cererii completatoare, tribunalul reține următoarele:
P. sentința civilă nr. 608/06.02.2006 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr. 4434/2004, irevocabilă prin decizia civilă nr. 1343/R/03.08.2006 pronunțată de Tribunalul București, Secția a III-a civilă, s-a respins ca neîntemeiată acțiunea având ca obiect constatarea nulității absolute parțiale a titlului de proprietate nr._/26.05.2000 eliberat numitei B. I. pentru terenul de 7.000 mp. situat în extravilanul comunei C., jud. I., . constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1237/31.05.2000, formulată de F. V.-S. și F. Belian R..
De asemenea, prin decizia civilă nr. 486A/22.09.2005 pronunțată de Tribunalul București, Secția a IV-a Civilă, în dosarul nr. 979/2005, irevocabilă prin decizia civilă nr. 864/10.04.2006 pronunțată de Curtea de Apel București s-a respins ca neîntemeiată acțiunea având ca obiect constatarea nulității absolute parțiale a titlului de proprietate nr._/26.05.2000 eliberat numitului I. G. pentru terenul de 985 mp. situat în extravilanul comunei C., jud. I., ./1 și constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1123/23.05.2000 formulată de F. V.-S. și F. Belian R..
Iar, prin sentința civilă nr. 2267/18.06.2002 pronunțată de Judecătoria B., definitivă prin decizia civilă nr. 554/07.03.2003 pronunțată de Tribunalul București, Secția a V-a Civilă și irevocabilă prin decizia civilă nr. 1535/19.06.2003 pronunțată de Curtea de Apel București, Secția a IV-a civilă s-a respins ca neîntemeiată cererea având ca obiect constatarea nulității absolute a titlului de proprietate nr._/26.05.2000 eliberat numitei U. Ș..
Puterea de lucru judecat este reglementată în mod expres ca o prezumție legală, prin art. 1200 pct. 4 Cod civil și ca o excepție procesuală, prin art. 166 Cod procedură civilă. Potrivit art. 1200 pct. 4 Cod civil, „sunt prezumții legale acelea care sunt determinate special prin lege, precum puterea ce legea acordă autorității lucrului judecat”, iar, potrivit art. 166 Cod procedură civilă, „excepția puterii lucrului judecat se poate ridica, de părți sau de judecător, chiar înaintea instanțelor de recurs”.
Așadar, efectele lucrului judecat constau in: exclusivitate, care face ca un nou litigiu între aceleași părți, pentru același obiect și cu aceeași cauză, să nu mai fie cu putință; incontestabilitate, care face ca hotărârea irevocabilă să nu mai poată fi atacată cu recurs; executorialitate, care face ca hotărârea să poată fi pusă în executare silită la cererea părții care a câștigat sau a procurorului; obligativitate, care face ca părțile să se supună hotărârii judecătorești.
Autoritatea de lucru judecat reprezintă acel efect al puterii lucrului judecat, care este exclusivitatea.
Potrivit art. 1201 Cod civil, este lucru judecat atunci când a doua cerere în judecată are același obiect, este întemeiată pe aceeași cauză și este între aceleași părți, făcută de ele și în contra lor în aceeași calitate. Din textul legal mentionat, rezultă că elementele autorității de lucru judecat sunt părțile, obiectul și cauza, care trebuie să fie aceleași în ambele cereri.
Analizand hotărârile judecătorești anterior menționate și invocate în sprijinul excepției autorității de lucru judecat, tribunalul constată ca cererea ce face obiectul prezentei acțiuni prezintă tripla identitate de parti, obiect si cauza.
Cu referire la părți se reține de către tribunal că reclamantul din prezenta cauză este ținut de acțiunile autorului său referitoare la titlurile de proprietate și contractele de vânzare-cumpărare a căror anulare se cere și în prezenta cauză.
Obiectul cererilor de chemare în judecată care au format obiectul dosarelor menționate este identic cu cel ce se analizează în prezenta cauză.
Cu referire la cauza cererilor, tribunalul reține că, în dosarele menționate, s-a invocat același fundament juridic ca și în prezenta cauză.
Toate acestea sunt motive de natură a forma convingerea tribunalului că reclamantul urmărește o rejudecare a cauzei soluționate deja în mod definitiv și irevocabil.
Astfel, in ambele procese partile au aceeasi calitate, obiectul este identic, existand identitate atat in ceea ce priveste pretentia formulata, cat si in ceea ce priveste dreptul subiectiv invocat. Privitor la cauza, ca si fundament al raportului juridic dedus judecatii, tribunalul constata, de asemenea, existenta identitatii juridice.
În plus, tribunalul retine si imprejurarea ca, prin prezenta cerere, nu au fost invocate imprejurari noi de natura a permite instantei o noua analiza a raportului juridic litigios, astfel incat existenta hotărârilor judecătorești anterior menționate constituie un impediment pentru introducerea unei noi actiuni. Din moment ce in procesele anterioare fondul raporturilor juridice dintre parti a fost solutionat definitiv, el nu mai poate fi repus din nou in discutie.
F. de cele de mai sus, tribunalul constata ca, in cauza, sunt incidente dispozitiile art. 1201 din Codul civil de la 1864, operand cu autoritate de lucru judecat hotărârile judecătorești anterior evocate, motiv pentru care va respinge cererea completatoare pentru autoritate de lucru judecat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE L.
HOTĂRĂȘTE
Admite exceptia de litispendenta a dosarului nr._ * la dosarul nr._ .
Admite exceptia de inadmisibilitate a cererii introductive de instanta.
Admite excepția autorității de lucru judecat a cererii completatoare.
Respinge ca inadmisibilă cererea introductivă de instanta formulată de reclamantul C. F. B. în contradictoriu cu pârâții F. G. moștenitor al lui B. F., I. R. E., Primăria comunei C., R.A.A.P.P.S., C. Județeană I. de aplicare a L. nr.18/1991, U. Ș., C. P., G. M., N. G. N., B. I. și intervenientul S. R. prin M. Finanțelor P..
Respinge cererea completatoare pentru autoritate de lucru judecat.
Cu apel în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 29.05.2014.
Președinte Grefier
E. M. O. V. F. A.
Concept red. gref. A.V.F. – 16.06.2014
Red. Jud: E.M.O./2 exemplare/2014
| ← Acţiune în constatare. Decizia nr. 256/2014. Tribunalul ILFOV | Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 1989/2014.... → |
|---|
