Revendicare imobiliară. Sentința nr. 4699/2015. Tribunalul ILFOV
| Comentarii |
|
Sentința nr. 4699/2015 pronunțată de Tribunalul ILFOV la data de 31-03-2015 în dosarul nr. 1196/2015
DOSAR NR._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL I.
SECȚIA CIVILĂ
Î N C H E I E R E
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 24.03.2015
TRIBUNALUL CONSTITUIT DIN:
P.: M. E.
JUDECĂTOR: L. G. A.
GREFIER: M. A. M.
Pe rol se află soluționarea apelului civil, formulat de apelantul-reclamant S. I. împotriva sentinței civile nr. 4699/02.07.2014, pronunțată de Judecătoria Cornetu, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-pârâți C. I. și D. A. M., având ca obiect revendicare imobiliară.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă apelantul-reclamant reprezentat de apărător ales Bărbușoiu M. care depune delegație la dosar, lipsind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită .
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că apelantul-reclamant nu a depus dovada achitării taxei judiciare de timbru în original, după care,
Apelantul-reclamant prin apărător ales, depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în original.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, Tribunalul declară dezbaterile închise și acordă cuvântul asupra motivelor de apel.
Apelantul-reclamant prin apărător ales, solicită admiterea apelului. Susține că la data de 28.05.2014 a formulat o cerere precizatoare de modificare a cadrului procesual pasiv, prin care a solicitat introducerea în cauză în calitate de pârât a numitului D. A. M., acesta fiind proprietarul ternului învecinat cu terenul apelantului reclamant, iar instanța de fond în mod eronat a respins cererea de chemare în judecată prin admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei, fără a lua în considerare cererea modificatoare care a fost formulată în termen. Arată că nu solicită cheltuieli de judecată.
Tribunalul reține cauza în pronunțare.
TRIBUNALUL
Având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise va amâna pronunțarea pentru data de 31.03.2015
DISPUNE
Amână pronunțarea la data de 31.03.2015
Pronunțată în ședință publică astăzi, 24.03.2015
Președinte Judecător Grefier
M. E. L. G. A. M. A. M.
DOSAR NR._ /2013
ROMÂNIA
TRIBUNALUL I.
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 1196A
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 31.03.2015
P.: M. E.
JUDECĂTOR: L. G. A.
GREFIER: M. A. M.
Pe rol se află soluționarea apelului civil, formulat de apelantul-reclamant S. I. împotriva sentinței civile nr. 4699/02.07.2014, pronunțată de Judecătoria Cornetu, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-pârâți C. I. și D. A. M., având ca obiect revendicare imobiliară.
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 24.03.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta și când având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise la dosar instanța a amânat pronunțarea pentru data de astăzi, când
.
TRIBUNALUL,
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Cornetu la data de 14.05.2013 sub nr._ reclamantul S. I. a chemat în judecată pe pârâta C. I., solicitand ca prin hotararea ce se va pronunta sa se stabileasca linia de hotar dintre terenurile partilor si sa fie obligata parata sa-i lase in deplina proprietate si linistita posesie terenul de 30 mp ocupat de catre aceasta. S-au solicitat cheltuieli de judecata.
În fapt s-a arătat că reclamantul este proprietarul terenului in suprafata de 1150 mp situat in Domnesti, jud. I., . 138/4/3 si 1748, teren care se invecineaza cu parata. Deoarece terenul sau nu era ingradit, parata, cand si-a construit gardul, i-a acaparat reclamantului o suprafata de 30 mp de teren.
În drept a fost invocat art. 563 C. Civ.
A depus la dosar titlul sau de proprietate (titlul de proprietate nr._/8.12.2004), certificat de mostenitor, plan de amplasament, certificat de atestare fiscala.
Cererea a fost legal timbrata cu suma de 190 lei si timbru judiciar de 5 lei.
Parata a depus intampinare prin care a invocat exceptia lipsei calitatii procesuale pasive, aratand ca terenul sau nu se invecineaza cu al reclamantului. Nu a solicitat cheltuieli de judecata.
A depus la dosar plan de amplasament si delimitare a imobilului, contract de vanzare-cumparare nr. 2441/27.10.2011, autorizatie de construire.
La termenul din 28.05.2014 (al doilea termen de judecata la care partile au fost legal citate) reclamantul a depus o cerere de modificare a cadrului procesual, solicitand introducerea in cauza in calitate de parat a lui D. A. M., acesta fiind vecinul reclamantului.
La termenul din 25.06.2014, in baza art. 204 alin. 3 C. instanta a solicitat acordul expres al paratei pentru modificarea cererii la acest termen, si, fata de lipsa acestui acord, in baza art. 204 alin. 1 a constatat nulitatea cererii de modificare a cadrului procesual, ca urmare a decaderii.
La acelasi termen a fost pusa in discutie exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a paratei, invocata de catre aceasta prin intampinare.
Analizand actele dosarului prin prisma exceptiei lipsei calitatii procesuale pasive a paratei, instanta a reținut urmatoarele.
Cu privire la legea aplicabila, instanta constata ca sunt aplicabile prevederile Noului Cod civil, potrivit art. 5 alin. 2 din Legea nr. 71/2011 de punere in aplicare a Codului Civil.
Conform art. 560 C. civ. proprietarii terenurilor invecinate sunt obligati sa contribuie la granituire prin reconstituirea hotarului si fixarea semnelor corespunzatoare, suportand cheltuielile in mod egal. Din acest text de lege rezulta ca in actiunea in granituire au calitate procesuala activa si pasiva vecinii (proprietarii terenurilor invecinate). Din actele de proprietate ale partilor si din planurile de amplasament rezulta ca terenurile acestora nu se invecineaza, astfel ca instanta a admis exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a paratei, invocata de catre aceasta, si a respins cererea ca fiind introdusa impotriva unei persoane fara calitate procesuala pasiva.
Împotriva sentinței civile nr. 4699/02.07.2014, a formulat apel reclamantul solicitând admiterea apelului, anularea sentinței civile apelate și trimiterea cauzei la instanța de fond în vederea judecării.
În motivare s-a arătat că instanța în mod eronat a respins cererea de chemare în judecată prin admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei fără a lua în considerare cererea modificatoare formulată de apelantul reclamant, cerere care, a fost formulată în termen.
Apelantul reclamant a arătat că la termenul de judecată din data de 30.04.2014, intimata pârâta a depus o . înscrisuri din care arată că terenul al cărei proprietară era inițial a fost dezmembrat și . apelantului reclamant aparține pârâtului D. A. M., reprezentantul apelantului solicitând termen pentru a lua cunoștință de înscrisurile depuse.
Astfel, la termenul de judecată din data 28.05.2014, când părțile legal citate puteau formula probatorii, apelantul reclamant a depus cerere de modificare a cadrului procesual pasiv, solicitând introducerea în cauză în calitate de pârât a numitului D. A. M., acesta fiind proprietarul terenului învecinat cu terenul apelantului reclamant.
Apelantul reclamant a mai arătat că potrivit dispozițiilor art. 199 cpc dacă instanța a comunicat cererea modificatoare pârâților iar aceștia nu au formulat întâmpinare în termenul prevăzut de lege singura sancțiune era să-i decadă din dreptul de a formula întâmpinare.
Prin cererea de apel s-a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri și orice alte probe utile, pertinente și concludente ce pot din dezbateri.
În drept au fost invocate prevederile art 460 și urm. Cod proc. Civil.
Prin întâmpinarea depusă la dosar intimata pârâtă C. I. a solicitat respingerea apelului.
În motivare s-a arătat că apelantul susține ca nu s-ar fi depus înscrisuri prin care sa se dovedeasca faptul ca intimata nu este proprietara terenului care se învecinează in mod nemijlocit cu proprietatea sa.
Astfel intimata pârâtă a arătat că prin întâmpinare a invocat excepția lipsei calității procesual pasive și a atașat acesteia: planul de amplasament si delimitare a imobilului; contract de vanzare-cumparare nr. 2441/27.10.2011; autorizație de construire;
Intimata pârâtă a mai arătat că la termenul din data de 28.05.2014, deși a fost al doilea termen de judecata la care părțile au fost legal citate, apelantul a solicitat introducerea in cauza in calitate de parat a lui D. A. M.. Cu aceasta ocazie, instanța de fond a aplicat prevederile art. 204 alin. 1 si alin. 3 din C., constatând nulitatea cererii de modificare a cadrului procesual ca urmare a decăderii.
In legătură cu legea aplicabila cererii de chemare in judecata, respectiv prevederile Codului civil referitoare la granituire si fixarea semnelor corespunzătoare, intimata pârâtă a arătat că instanța de fond a retinut in mod corect din analiza înscrisurilor depuse la dosar de către ambele parti, faptul ca terenul subsemnatei nu se învecinează cu terenul apelantului.
Prin întâmpinare s-a solicitat încuviințarea probei cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei si orice alte probe pe care instanța le va considera utile, pertinente si concludente soluționării dosarului..
Analizând apelul declarat, tribunalul reține următoarele:
Prin apelul declarat s-a susținut că în mod eronat prima instanță a respins cererea de chemare în judecată prin admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive, fără a lua în considerare cererea modificatoare formulată de către apelantul – reclamant.
Tribunalul constată că la data de 28.05.2014 reclamantul a formulat o cerere modificatoare prin care a solicitat lărgirea cadrului procesual pasiv în sensul că înțelege să se judece și în contradictoriu cu pârâtul D. A. M.. Ulterior, cererea modificatoare a fost comunicată pârâților din cauză, pentru ca aceștia să își exprime punctul de vedere în legătură cu aceasta.
Potrivit prevederilor art. 204 alin. 1 și 3 C. pr. civ., reclamantul poate să-și modifice cererea și să propună noi dovezi, sub sancțiunea decăderii, numai până la primul termen la care acesta este legal citat. În acest caz, instanța dispune amânarea pricinii și comunicarea cererii modificate pârâtului, în vederea formulării întâmpinării, care, sub sancțiunea decăderii, va fi depusă cu cel puțin 10 zile înaintea termenului fixat, urmând a fi cercetată de reclamant la dosarul cauzei. Modificarea cererii de chemare în judecată peste termenul prevăzut la alin. (1) poate avea loc numai cu acordul expres al tuturor părților.
În speță, modificarea cererii de chemare în judecată s-a realizat după primul termen de judecată la care reclamantul a fost legal citat, astfel încât era necesar acordul expres a pârâților pentru aceasta. Or, în speță nu a existat un astfel de acord expres, pârâții neexprimându-și acordul sau dezacordul pentru formularea cererii modificatoare peste termenul prevăzut de lege.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul prevederilor art. 480 alin. 1 C. pr. civ., apelul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul, formulat de apelantul-reclamant S. I. cu domiciliul ales la C.. Av. Bărbușoiu M. în București, sector 4, .. 5, .., . civile nr. 4699/02.07.2014, pronunțată de Judecătoria Cornetu, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-pârâți C. I. domiciliată în Domnești, ., și D. A. M. cu domiciliul în sector 6, ., ., ., ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 31.03.2015.
Președinte Judecător Grefier M. E. L. G. A. M. A. M.
Concept red. gref. M..A.M
Red. Jud:.ME/2exemplare
Jud.fond :– C. D. - Jud./Cornetu
| ← Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Decizia nr.... | Actiune in raspundere delictuala. Hotărâre din 31-03-2015,... → |
|---|








