Rezoluţiune contract. Sentința nr. 5600/2015. Tribunalul ILFOV
| Comentarii |
|
Sentința nr. 5600/2015 pronunțată de Tribunalul ILFOV la data de 23-06-2015 în dosarul nr. 2157/2015
DOSAR NR._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL I.
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 2157A
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 23.06.2015
TRIBUNALUL CONSTITUIT DIN:
P.: R. V. A.
JUDECĂTOR: M. E.
GREFIER: M. A. M.
Pe rol se află soluționarea apelului civil, formulat de apelanta reclamantă F. I. împotriva sentinței civile nr.5600/31.10.2014, pronunțată de Judecătoria Cornetu, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți F. C. și F. M., având ca obiect rezoluțiune contract..
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 16.06.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta și când având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise la dosar instanța a amânat pronunțarea pentru data de astăzi, când,
TRIBUNALUL,
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului I. la data de 04.07.2013, sub nr._, reclamanta F. I. a solicitat în contradictoriu cu pârâții F. C. și F. M., pronunțarea unei hotărârii prin care să se dispună rezoluțiunea contractului de vânzare cumpărare cu clauză de întreținere și drept de uzufruct viager autentificat sub nr. 2377/27.07.2005 de BNP Dr. G. D. și G. D..
În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că a încheiat cu pârâții respectivul contract de vânzare – cumpărare pentru a beneficia de sprijin pe parcursul vieții.
Pârâții s-au obligat prin contract să asigure reclamantei hrana, îmbrăcăminte, ajutor medical și să o înmormânteze creștinește.
Vânzarea s-a făcut în cotă de 5/8 din imobilul, reclamanta păstrând un drept de uzufruct viager.
Deși și-au asumat obligațiile pârâții nu au înțeles să se achite de acestea, neacordând nici un sprijin reclamantei care s-a văzut nevoită să promoveze prezenta acțiune.
Cererea a fost legal timbrată.
Prin Sentința civilă nr. 2585 din data de 01.10.2013 Tribunalul I. a declinat competența de soluționare în favoarea Judecătoriei B..
Pârâta F. M. a depus întâmpinare solicitând respingerea acțiunii, arătând că aceasta s-a achitat cu prisosință de obligațiile contractuale.
Până în luna august 2013 relațiile dintre părți au fost normale, între reclamantă și fiul acesteia având loc frecvent scandaluri.
Tot în acea perioadă, pârâta și soțul ei F. C. au promovat acțiune de divorț iar, imediat, reclamanta a promovat prezenta acțiune deși pârâții se ocupau în mod corespunzător de aceasta, urmărindu-se scoaterea bunurilor de împărțit.
Pentru părți s-a încuviințat proba cu înscrisuri, martori și interogatorii, probele fiind administrate.
Analizând cererile si materialul probator administrat în cauză, instanța a reținut că între părți s-a încheiat un contract de vânzare – cumpărare cu clauză de uzufruct viager, având ca obiect cota de 5/8 dintr-un imobil.
Pârâții s-au obligat să asigure întreținerea reclamantei, lucru pe care l-au făcut până în vara anului 2013.
După această dată, relațiile dintre părți s-au deteriorat, reclamanta promovând prezenta acțiune.
Față de cele reținute, acțiunea a fost respinsă ca neîntemeiată.
Astfel, reclamanta nu a dovedit faptul că pârâții se află în culpă neachitându-se de obligațiile contractuale.
S-a arătat că încercând să denunțe contractul, reclamanta încearcă să scoată bunul din masa bunurilor pe care cei doi soți încearcă să le împartă.
Contractul însă a fost încheiat fără nici o legătură cu calitatea de soți a pârâților.
Mai mult, pârâta a manifestat disponibilitatea de a se achita de obligație, cu condiția ca reclamanta să accepte ajutorul oferit de aceasta.
Reclamanta nu a probat faptul că pârâții nu se achită de obligații. La interogatoriu părțile nu și-au recunoscut pretențiile reciproce iar depozițiile martorilor au venit să se anuleze una pe cealaltă, neputându-se atribui forță probantă. Văzând și dispozițiile art. 45 C..
Față de cele arătate, instanța a respins acțiunea ca neîntemeiată și a obligat reclamanta la 2500 lei cheltuieli de judecată către pârâta F. M..
Împotriva sentinței civile nr. 5600/31.10.2014 a formulat apel reclamanta, solicitând admiterea apelului si schimbarea in tot a sentinței, apreciind că sentința pronunțata este netemeinica si nelegala.
În motivare, apelanta-reclamantă a arătat că a decis sa promovez prezenta acțiune, deoarece parații nu au inteles sa-i asigure intretinerea in niciun fel, neindeplinindu-si obligația asumata prin contract. Astfel, asa cum se menționează si in sentința, acțiunea a fost inregistrata pe rolul Tribunalului I. (care si-a declinat competenta) la 4.07.2013.
Apelanta-reclamantă a precizat că susținerea judecătorului fondului ca ar fi promovat acțiunea numai pentru a scoate imobilul din masa bunurilor partajabile la divorț nu are niciun temei atata timp cat parații au promovat acțiunea de divorț abia in ianuarie 2014. Prin urmare, ei nu erau deciși sa divorțeze in momentul când aceasta a solicitat rezolutiunea contractului, insa nici nu au avut cea mai mica intenție sa-i asigure intretinerea si sa o ajute. Așadar, apelanta-reclamantă a arătat că parata putea, daca dorea asa de mult sa păstreze imobilul, sa se poarte normal fata de reclamantă si sa o asigure de sprijinul ei, nu sa o aduca in situația de a se intreba cine o va ajuta in caz de boala sau, mai rau, de infirmitate.
A mai arătat apelanta-reclamantă faptul că, instanța a apreciat probele administrate in mod eronat si a motivat in mod contradictoriu hotararea. Astfel, deși judecătorul fondului susține ca declarațiile martorilor s-au anulat una pe cealalta, a retinut totuși in motivare ca parații i-au asigurat intretinerea pana in vara anului 2013, lucru care nu reiese din declarația martorului reclamante, ci numai din declarația martorului paratei. Mai mult, apelanta-reclamantă a apreciat că judecătorul nu motivează de ce a dat preferința declarației martorului paratei si de ce a inlaturat numai declarația martorului acesteia.
Apelanta-reclamantă a precizat și faptul că în mod greșit, instanța de fond nu s-a pronunțat pe administrarea probei cu interogatoriul paraților, nu a aratat de ce nu a făcut aplicația art. 358 NCPC, deși reclamanta, prin avocat, a solicitat acest lucru. In cazul in care judecătorul nu a considerat aplicabile prevederile acestui articol in cazul paratei, era obligat sa administreze interogatoriul acesteia la ultimul termen de judecata, când parata a fost prezenta. Mai mult, din neglijenta sau ca urmare a unei atitudini părtinitoare, judecătorul fondului nici nu a retinut solicitarea reclamantei de administrare a probei cu interogatoriul paratei si nici solicitarea de aplicare a art. 358 NCPC in cazul paratei, care era prezenta, acesta administrând doar interogatoriul formulat de parata pentru reclamanta.
A mai precizat apelanta-reclamantă că atitudinea părtinitoare rezulta si din faptul ca instanța a retinut susținerile paratei ca unicul scop al acțiunii reclamantei ar fi de scoatere a imobilului din masa bunurilor partajabile pe care cei doi soți incearca sa le imparta, susținere pe care si - a insusit-o in motivarea sentinței, fara a arata pe ce se bazeaza aceasta convingere a judecătorului.
O alta concluzie a instanței de fond, pe care apelanta-reclamantă o consideră greșita este aceea ca acest contract a fost încheiat fara nicio legătură cu calitatea de soți a paraților. Orice contract de intretinere ia in considerarea relațiile de incredere intre parti, deoarece un batran aflat in nevoie nu are posibilitatea practica de a urmări pe debitorul care nu-si executa obligația. Mai mult, atitudinea părtinitoare a judecătorului mai rezulta si din faptul ca nu a soluționat cererea de indreptare a erorii formulata de reclamanta.
In drept, art. 466 si urm. NCPC.
Prin întâmpinarea depusă la data de 17.04.2015, intimata-pârâtă F. M., a solicitat respingerea apelului ca nefondat si menținerea sentinței civile nr.5600 din data de 31.10.2014 ca temeinica si legala.
În motivare, intimata-pârâtă a arătat că, de hrana necesara supraviețuirii, medicamente si imbracaminte impreuna cu soțul acesteia s-au ingrijit pentru a respecta prevederile contractuale cat si obligația morala fata de apelantă. Așadar, intimata-pârâtă a arătat că în decursul anului 2013, relația cu soțul acesteia s-a deteriorat in sensul ca au ajuns sa nu se mai inteleagă si sa mai poată conviețui chiar daca au impreuna 2(doi) copii. Prin urmare, intimata-pârâtă a considerat că aceasta acțiune a fost făcută cu rea-credinta întrucât incearca sa o înlăture de la masa partajabila chiar daca bunul a fost dobândit in timpul căsătoriei.
Intimata—pârâtă a mai arătat că, în cererea formulata de soacra sa, in cuprinsul cererii de chemare in judecata nu detaliaza prin a spune ce a făcut sau nu a făcut conform contractului. Spune simplu ca “fiul si nora sa refuza sa-i acorde orice intretinere si sprijin” fara a lua in calcul ca utilitățile sunt la zi, iar hrana si cele necesare ii sunt asigurate din anul 2005 si pana in prezent, lucru care a fost corect interpretat de instanța de fond.
În ceea ce privește afirmațiile pe care le-a susținut apelanta reclamanta in fata instantei de fond si in motivele de apel, astfel ca nu și-au respectat clauzele contractuale, intimata-pârâtă a susținut că sunt mincinoase, iar din probele administrate in fata instanței de fond au condus la respingerea cererii de chemare in judecata. Mai mult, intimata-pârâtă a arătat că cerere este introdusa de soacra sa prin intermediul fiului ei, iar motivele de apel, nu îndeplinesc condițiile imperative pentru rezolutiunea contractului fie ea rezolutiune judiciara ori convenționala, întrucât atat aceasta cat si F. C. și-au îndeplinit întocmai si la timp obligațiile fata de soacra sa, iar la acest moment se aflam in fata unei acțiuni simulate prin care F. C. incearca sa-si atribuie acest bun chiar daca a fost dobânditin timpul căsătoriei.
A mai precizat intimata-pârâtă referitor la cele relatate de apelanta reclamanta ca din cauza acesteia s-a despărțit de concubin, faptul că sunt total neadevarate, iar faptul ca nu se îngrijesc de copii, din nou este neadevarat. Așadar, instanța de fond in mod corect a apreciat din probele administrate apelanta reclamanta nu a făcut dovada ca intimații parați nu si-au indeplinit obligațiile, mai mult decât atat nu poate fi luat in considerare faptul ca instanța de fond a fost părtinitoare cu intimații parații. Mai mult decât atat, intimata-pârâtă a precizat că in continuare își manifestă dorința sa o îngrijească in continuare pe apelanta reclamanta, iar instanța de fond in mod temeinic si legal a respins cererea de chemare in judecata,
In drept, art. 205 si urm. Cod Procedura Civila.
Analizând sentința civilă recurată în raport de motivele invocate tribunalul reține următoarele:
Intre apelanta, pe de o parte, si intimatul F. C., pe de alta parte, s-a incheiat contractul de vanzare-cumparare, cu clauza de intretinere si drept de uzufruct viager, autentificat sub numarul 2377/27.07.2005, la BNPA Dr.G. D. si G. G., avand ca obiect transmiterea de catre vanzatoarea F. I. a dreptului de proprietate asupra cotei de 5/8 din imobilul format din suprafata de 646,91 mp teren si constructie in suprafata de 76,20 mp, situat in orasul Otopeni, ..8, judetul I., cvartal 79, parcelele 2690 si 2691, cu numar cadastral 2807.
In ceea ce priveste legea civila substantiala aplicabila litigiului de fata, tribunalul retine ca potrivit art.102 alin.1 din Legea nr.71/2011, pentru punerea in aplicare a Legii nr.287/2009 privind Codul Civil: „Contractul este supus dispozitiilor legii in vigoare la data cand a fost incheiat in tot ceea ce priveste incheierea, interpretarea efectele, executarea si incetarea sa.”
Prin urmare, raportat la data incheierii contractului a carui rezolutiune este solicitata prin cererea de chemare in judecata, tribunalul constata ca actul juridic contestat este supus dispozitiilor Codului civil din 1864, iar conditiile rezolutiunii trebuie analizate prin raportare la prevederile art.1020-1021 C.civ., ce reprezinta dreptul comun pentru rezolutiunea contractelor bilaterale. De altfel, tribunalul constata ca intre partile din prezenta cauza s-a incheiat in realitate nu un contract de vanzare-cumparare, ci un contract nenumit, si anume un contract de intretinere. Pentru aceasta din urma calificare retinuta cu privire la contractul in cauza, tribunalul, analizand continutul acestuia, constata ca in schimbul transmiterii dreptului de proprietate asupra imobilului partile nu au stabilit un pret, in bani, care sa fie in mod real, efectiv, platit ori platibil ., astfel incat contractul sa poata fi calificat drept vanzare-cumparare. Pretul de_ lei stabilit de parti in cuprinsul contractului reprezinta, in esenta, o evaluare anticipata a intretinerii pe care debitorul acestei obligatii era tinut sa o presteze fata de creditoare. Pentru aceste considerente, tribunalul va analiza indeplinirea conditiilor rezolutiunii judiciare prin prisma dispozitiilor art.1020-1021 C.civ.
Astfel, rezolutiunea este sanctiunea neexecutarii culpabile a contractului sinalagmatic, constand in desfiintarea retroactiva a acestuia si repunerea partilor in situatia anterioara.
Pentru a se putea dispune rezolutiunea, trebuie indeplinite mai multe conditii, si anume:
-una dintre parti sa nu isi fi executat obligatiile ce-i revin, neexecutarea putand fi si partiala, caz in care partea din obligatie neexecutata trebuie sa fi fost considerata esentiala la momentul incheierii contractului;
-neexecutarea sa fi fost imputabila partii care nu si-a indeplinit obligatia;
-debitorul obligatiei neexecutate sa fi fost pus in intarziere, in conditiile prevazute de lege.
In speta nu se pune problema punerii in intarziere intrucat debitorul obligatiei de intretinere este de drept in intarziere, potrivit art.1079 alin.2 pct.3 C.civ.,
Tribunalul considera indeplinita si conditia privind caracterul esential al obligatiei asumate de catre cumparatori, si anume obligatia de intretinere, aceasta fiind obligatia principala a contractului.
Ceea ce trebuie stabilit este daca intimatii si-au executat obligatia de intretinere asumata, iar daca nu au executat-o, in ce masura aceasta neexecutare le este imputabila. De altfel, apelanta reclama tocmai neindeplinirea obligatiei de intretinere de catre intimati, acesta fiind si motivul de apel, grefat pe critica solutiei primei instante despre care apelanta sustine ca a facut o apreciere eronata a probelor administrate. Totodata, apelanta mai sustine ca prima instanta nu a facut, in ceea ce priveste interogatoriul administrat intimatilor, aplicarea prezumtiei deduse din prevederile art.358 C.proc.civ.
Or, desi apelanta are sarcina probei in ceea ce priveste temeinicia sustinerilor din cuprinsul cererii de chemare in judecata, conform art.1169 C.civ., tribunalul constata ca aceasta nu a facut o atare dovada.
Singura proba de care apelanta se prevaleaza este declaratia martorului audiat in fata primei instante, care a sustinut ca intimatii nu si-au indeplinit obligatia de intretinere a apelantei decat in mod sporadic, refuzand chiar sa-i asigure acesteia deplasarea la o unitate spitaliceasca atunci cand aceasta se afla in nevoie. Pe de alta parte, sustinerile martorului propus de apelanta au fost combatute de cele ale martorului propus de intimata F. M., care, dimpotriva, a sustinut ca ambii intimati au ajutat-o in mod constant pe apelanta, iar intimatul F. C., fiul apelantei, are o relatie buna cu aceasta si in prezent. Mai mult, martorul propus de intimata a sustinut ca relatiile de familie sunt deteriorate intre apelanta si intimata din momentul in care F. C. a inregistrat pe rolul instantei de judecata cererea de divort in contradictoriu cu intimata din cauza de fata, acesta reprezentand, in esenta, motivul promovarii de catre apelanta a cererii de chemare in judecata.
In aceste conditii, tribunalul constata ca apelanta nu si-a dovedit sustinerile, declaratia martorului propus de aceasta necoroborandu-se cu nici un alt mijloc de proba administrat in cauza.
Tribunalul nu poate retine nici sustinerile apelantei privind neretinerea de catre prima instanta a aplicabilitatii dispozitiilor art.358 C.proc.civ. care prevad posibilitatea pentru judecator de a retine, cu titlu de prezumtie judecatoreasca simpla, ca o marturisire deplina ori numai ca un inceput de dovada in folosul celui care a propus interogatoriul, atitudinea procesuala a partii care, fara motive temeinice, a refuzat sa raspunda la interogatoriu ori sa se infatiseze. . intimati nu a fost prezent la termenul din data de 11.09.2014, cand trebuia administrata proba cu interogatoriu, incuviintata apelantei. Insa, in ceea ce-l priveste pe intimatul F. C. tribunalul retine ca la termenul din data de 29.05.2014 intimatul avea termen in cunostinta, potrivit art.229 alin.1 C.proc.civ., nefiind prezent la apelul partilor. Fiind incuviintata proba cu interogatoriul, prima instanta a dispus citarea acestuia cu mentiunea personal la interogatoriu, pentru termenul urmator, din data de 11.09.2014, partea nemaiavand termen in cunostinta, conform art.229 alin.2 pct.3 C.proc.civ. Or, la termenul de administrare a probei incuviintate, intimatul F. C., care nu a fost prezent la apelul nominal, nu a mai fost citat, la dosarul cauzei neregasindu-se dovada de indeplinire a procedurii de citare. Prin urmare, in privinta acestui intimat, retinerea unei eventuale prezumtii, conform art.358 C.proc.civ., apare ca fiind nelegala.
In ceea ce o priveste pe intimata F. M., tribunalul constata ca retinerea prezumtiei mentionate de catre prima instanta ar fi fost legala din pucnt de vedere al normelor de procedura ce reglementeaza citarea si prezenta partilor la termenele de judecata acordate, aceasta nefiind prezenta la termenul de administrare a probei cu interogatoriu. Cu toate acestea, imprejurarea ca judecatorul fondului nu a procedat in aceasta maniera nu poate conduce tribunalul la concluzia ca solutia primei instante este eronata, cu atat mai mult cu cat, asa cum s-a mentionat anterior, prezumtia de marturisire dedusa din prevederile art.358 C.proc.civ. este lasata la libera apreciere a judecatorului.
Pe de alta parte, tribunalul mai constata ca prima instanta nu ar fi putut da eficienta acestei prezumtii intrucat intimatii, fiind tinuti sa execute, in temeiul contractului contestat, o obligatie indivizibila, raman, si din punct de vedere al dreptului procesual, ., coparticiparea procesuala pasiva fiind una obligatorie. Prin urmare, este evident ca si daca intimata ar fi recunoscut pretentiile apelantei, datorita caracterului personal al marturisirii, aceasta nu ar fi fost de natura sa produca consecinte si cu privire la intimatul F. C..
F. de aceste considerente, tribunalul, in temeiul art.480 alin.1 C.proc.civ., constatand ca nu s-a facut dovada neexecutarii culpabile de catre intimati a obligatiei de intretinere asumate fata de apelanta, va respinge apelul formulat ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul formulat de apelanta reclamantă F. I. domiciliată în Otopeni, .. 8, județ I. împotriva sentinței civile nr.5600/31.10.2014, pronunțată de Judecătoria Cornetu, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți F. C. domiciliat în Otopeni, .. 13, ., . și F. M. domiciliată în București, ., sector 1, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 23.06.2015.
Președinte Judecător
R. V. A. M. E.
pentru judecator aflat in C.O.
Semneaza Presedintele Sectiei
Civile
Grefier
M. A. M.
Pentru grefier aflat in C.O.semneaza prim-grefierul instantei
Concept red. gref. MAM
Red. Jud: R.V.A./5exemplare/21.08.2015
Jud.fond :–A. C. - Jud.B.
Comunicat 3ex/
| ← Revendicare imobiliară. Sentința nr. 7798/2015. Tribunalul ILFOV | Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 2106/2015.... → |
|---|
