Jurisprudenţă şi speţe de drept civil (I)

Hotărâri judecătoreşti culese din jurisprudenţa secţiilor civile ale instanţelor din România şi Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Speţe de drept civil rezumate sau integrale.

Găsiţi rapid o speţă de civil

Introduceţi termenii căutaţi şi apăsaţi "Căutare".

Vedeţi mai jos toată practica juridică civilă disponibilă.

Această secţiune este împărţită în volume (căutarea se face în toate):

Articol
Fond funciar. Obligare la a lăsa în deplină proprietate şi liniştită posesie teren.
Acţiune în constatare nulitate contract de vânzare-cumpărare, introdusă de creditor. Condiţii (Codul civil, art.966, art.975) Contracte
Stabilire program vizitare minor Minori
3.Despăgubiri. Acordare în cadrul Legii nr. 290/2003. Condiţii de admisibilitate – probele. Despăgubiri, penalităţi
Partaj bunuri comune. Evaluarea bunurilor supuse partajului trebuie să se facă la valoarea de circulaţie a acestora Partaj
Validare poprire Popriri
MANDAT COMERCIAL. FAPTE OBIECTIVE DE COMERŢ. NECOMERCIANŢI. Mandat, mandatari
După cum se ştie, unul din motivele pentru care se poate exercita contestaţia în anulare obişnuită sau de drept comun, prevăzut de art. 317 al. 1 pct. 1 Cod pr. civ. este acela când procedura de citare a părţii pentru ziua în care s-a judecat pricina nu a
Inadmisibilitatea probei cu martori Fondul funciar
Sentinta Civila Fondul funciar
Sentinta civila Fondul funciar
Somaţie de plată Plăţi
Plângere contraventionala Plângeri prealabile
Plg. Contraventionala-prescriptia aplicarii sanctiunii contraventionale. Contraventie continua.Insuficienta descriere a faptei contraventionale Semnarea procesului verbal de catre un martor –motive Contravenţii. Închisoare contravenţională
Somatie de plata (respinsa) Contracte

Plângere contravenţională Circulaţie rutieră
Minori Minori
RENUNŢAREA LA CALEA DE ATAC – CONSECINŢE JURIDICE Procedură civilă şi penală (căi de atac, competenţe etc.)
Contestaţie la executare. Admisibilitate. Termen Contestaţie la executare
Incidenţa dispoziţiilor art. 27 alin. 2 1 din Legea 18/1991 modificată prin Legea 247/2005 referitor la terenurile persoanelor care nu s-au înscris în CAP cu terenuri şi cărora nu li s-a preluat de stat terenuri. Fondul funciar
Acţiunea pauliană. Reglementare. Condiţii de exercitare. Acţiuni (în): anulare, posesorie, regres, pauliană etc.
Contract de asigurare. Art. 22 din Legea nr. 136/1995. Acţiuni (în): anulare, posesorie, regres, pauliană etc.
Cererea de restituire în natură a unui teren preluat abuziv ce are destinaţia de piaţă comercială, ocupat parţial de construcţii fixe şi parţial de construcţii demontabile. Aplicarea dispoziţiilor art.10 din Legea 10/2001. Restituiri
Competenţă teritorială exclusivă în materie contravenţională Competenţă teritorială
Restituiri
MINORI ŞI FAMILIE – DIVORŢ FĂRĂ MINORI Familie (infracţiuni şi alte probleme în legătură cu familia)
Anularea procesului-verbal de contraventie Contravenţii. Închisoare contravenţională
Plângere contraventională respinsă. Eroarea prevăzută de punctul 3 al.1 din N.M.L. din o2.o1.2005- se ia în calcul la verificarea metrologică a cinometrului, iar după această verificare nu se scade şi nu se adaugă nicio eroare. Cereri
Încadrarea activităţii salariaţilor în grupe de muncă Salarizare
Valorificarea probelor testimoniale, în condiţiile în care acestea evidenţiaza existenţa terenului în litigiu, anterior cooperativizării, în posesia antecesorilor reclamantei. Fondul funciar
Dreptul la apărare Drepturile omului
Fond funciar
Partaj judiciar Partaj
Vârsta de pensionare pentru personalul didactic Pensii
Sentinta civila nr 294 Fondul funciar
Ordonanţă preşedinţială. Obligaţie de a face. Nu este îndeplinită condiţia vremelniciei dacă se solicită ridicarea măsurii confiscării unui mijloc de transport, şi pe cale de consecinţă restituirea acestuia, până la soluţionarea definitivă şi irevocabi
Autorizaţie de construcţie. Nerespectarea P.U.Z. şi P.U.D. Refuz de eliberare. Autorizare
Partaj bunuri comune. Criterii legale de atribuire a loturilor. Caracterul exemplificativ al criteriilor prevăzute de art. 6739 şi art. 6736 Cod procedură civilă. Partaj
ANULARE PROCES-VERBAL DE CONTRAVENŢIE Contravenţii. Închisoare contravenţională
Revendicare imobiliara Chemare în judecată (acţiuni, cereri)
Nulitatea absoluta a titlului de proprietate Fondul funciar
Imposibilitatea suspendarii sau sistarii lucrarilor de utilitate publica privind drumurile, ce fac obiectul Legii nr.198/2004, la cererea persoanei ce invoca existenta unor litigii cu privire la imobilul expropriat Exproprieri
Î N C H E I E R E NR. 27/2010 Contestaţie la executare
Minori şi familie - partaj bunuri comune. Partaj
Drept civil Situaţii la divorţ
Suspendarea executarii silite Suspendare a executării
Produse accizabile - competenţă inspectori A.N.V. Contravenţii. Închisoare contravenţională
PLÂNGERE LEGEA 18/1991 Proprietate privată
CONTESTAŢIE ÎN ANULARE. CAZUL PREVĂZUT DE ART.318 COD PROCEDURĂ CIVILĂ. OMISIUNEA INSTANŢEI DE RECURS DE A SE PRONUNŢA ASUPRA TUTUROR MOTIVELOR INVOCATE. Contestaţie în anulare
RECURS. NECONCORDANŢĂ ÎNTRE DISPOZITIVUL ŞI CONSIDERENTELE HOTĂRÂRII. CONSECINŢE. Acţiuni (în): anulare, posesorie, regres, pauliană etc.

Start 139 141 Final
Pagina 141 din 431