Anulare act emis de autorităţi publice locale. Sentința nr. 13/2016. Tribunalul ALBA

Sentința nr. 13/2016 pronunțată de Tribunalul ALBA la data de 12-01-2016 în dosarul nr. 13/2016

Acesta nu este document finalizat

Cod ECLI ECLI:RO:TBALB:2016:004._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL A.

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE C. ADMINISTRATIV, FISCAL ȘI DE INSOLVENȚĂ

Dosar nr._

SENTINȚA ADMINISTRATIVĂ Nr. 13/C./2016

Ședința publică de la 12 Ianuarie 2016

Completul compus din:

PREȘEDINTE: F. Ș. – Vicepreședinte Tribunalul A.

Grefier B. A. – Grefier șef de secție

Pe rol se află judecarea cauzei de contencios administrativ și fiscal privind pe reclamantul C. I. P. și pe pârâții C. L. AL COMUNEI P. VADULUI și . ca obiect anulare act emis de autorități publice locale.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura legal îndeplinită.

Față de lipsa părților, instanța dispune lăsarea cauzei la a doua strigare.

La apelul nominal făcut în ședința publică, la a doua strigare, se prezintă dl avocat B. G. C. în substituirea dnei avocat J. L. pentru reclamant, lipsind pârâții.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Avocatul reclamantului solicită respingerea acțiunii ca rămasă fără obiect, arătând că nu înțelege să renunțe la prezenta acțiune.

Instanța, pune în discuție excepția tardivității formulării acțiunii invocată de pârâți prin întâmpinare.

Avocatul reclamantului solicită respingerea excepției.

Instanța respinge excepția tardivității formulării acțiunii invocată de pârâți întrucât răspunsul la plângerea prealabilă a fost comunicat reclamantului la data de 16.04.2015 iar acțiunea a fost înregistrată la data de 28.04.2015, situație în care acțiunea reclamantului se încadrează în termenul prevăzut de art. 12 alin 1 din Legea 554/200.

Avocatul reclamantului învederează că nu mai are interes în susținerea cauzei întrucât, raportat la actele depuse, acțiunea se dovedește a fi lipsiră de obiect. Solicită acordarea cheltuielilor de judecată conform dovezilor depuse la dosar.

Instanța reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA

Prin acțiunea înregistrată la această instanță la data de 28.04.2015 sub nr._, reclamantul C. I. P. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul C. L. AL COMUNEI P. VADULUI, ca prin hotărârea ce se va pronunța:

1. in temeiul art. 18 al 1 din Legea nr. 554/2004 să se dispună anularea Hotărârii nr.16 emisa de parat la 6 martie 2012 ;

2. in temeiul art. 453 din Codul de procedura civila să fie obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecata.

A menționat faptul că prin hotărârea sus menționata s-a declarat porțiunea de drum ce trece prin curtea casei reclamantului ca fiind drum de utilitate publica, fiind încadrat ca drum vicinal si 1-a inclus in domeniul public al comunei.

Potrivit art. 44 alin. 2 din Constituția României, proprietatea privata garantata si ocrotita in mod egal de lege, indiferent de titular. De asemenea, alin. 3 stipulează ca nimeni nu poate fi expropriat decât pentru cauza de utilitate publica, stabilita potrivit legii, cu dreapta si prealabila despăgubire.

Totodată, conform prevederilor art. 555 din Codul civil, titularul dreptului de proprietate trebuie sa poată dispune de bunul sau, in mod exclusiv si absolut.

Mai mult, art. 1 alin. 1 din Protocolul 1 adițional la CEDO dispune ca orice persoana fizica sau juridica are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa, decât pentru cauza de utilitate publica si in condițiile prevăzute de lege si de principiile generale ale dreptului internațional.

În motivarea acțiunii a arătat faptul că, în cauza de față trebuie sa se analizeze daca situația de fapt existenta cu privire la terenul subsemnatului, nu echivalează cu o expropriere in fapt, deoarece Convenția Europeana a Drepturilor Omului, protejează drepturi concrete si efective. I

In acest sens, prin hotărârea adoptata de C. L. prin care s-a inclus in domeniul public terenul care trece pe proprietatea reclamantului a avut ca urmare lipsirea de drept de proprietate asupra terenului. .

Ca atare, adoptarea hotărârii a avut ca avut ca efect lipsirea reclamantului de proprietate in sensul art. 1 alin. 1 parag. 2 din Protocolul 1 adițional la CEDO.

Mai mult, a solicitat să se observe, chiar daca a accepta ideea ca drumul care trece pe terenul său ar fi in domeniul public al Comunei P. Vadului, acesta a fost declarat ca bun aparținând domeniului public in contradicție cu prevederile art. 7 din Legea nr.213/1998, respectiv nu a fost dobândit pe cale naturala, prin achiziții publice efectuate in condițiile legii, prin expropriere pentru cauza de utilitate publice, prin acte de donație sau legate acceptate de C. L., ... sau prin alte moduri prevăzute de lege.

Așa fiind a apreciat că se impune, in temeiul art. 18 din Legea nr. 554/2004, să fie anulată Hotărârea sus menționată și să fie obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecata.

In probațiune solicit să fie obligat pârâtul sa depună la dosarul cauzei toate actele care au stat la baza emiterii hotărârii atacate precum si hotărârea atacata.

A anexat în copie hotărârea și dovada îndeplinirii procedurii prevăzuta de art. 7 din Legea nr. 554/2004.

Pârâtul C. L. AL COMUNEI P. VADULUI a depus întâmpinare, solicitând, pe cale de excepție, admiterea excepției tardivității acțiunii iar pe fondul cauzei, a solicitat respingerea acțiunii promovate de reclamant ca fiind neîntemeiata.

În baza art 274^ Cod pr. civ., a solicitat obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecata.

In fapt, a susținut că la data de 6 martie 2012, parata a emis hotărârea nr. 16 privind modificarea si completarea inventarului bunurilor care aparțin domeniului public al Comunei P. Vadului.

S-a prevalat de dispozițiile art.201 Cod procedura civila, Legea 554/2004

Pe cale de excepție, pârâtul a invocat excepția tardivității formulării acțiunii.

Potrivit dispozițiilor art. 11 alin. (1), (2) și (5) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare: „ (1) Cererile prin care se solicită anularea unui act administrativ individual, a unui contract administrativ, recunoașterea dreptului pretins și repararea pagubei se pot introduce în termen de 6 luni de la: a) data comunicării răspunsului la plângerea prealabilă; b) datcr comunicării refuzului nejustificat de soluționare a cererii; c) data expirării termenului de soluționare a plângerii prealabile, respectiv data expirării termenului legal de soluționare a cererii; d) data expirării termenului prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), calculat de la comunicarea actului administrativ emis în soluționarea favorabilă a cererii sau, după caz, a plângerii prealabile; e) data încheierii procesului-verbal de finalizare a procedurii concilierii, în cazul contractelor administrative. (2) Pentru motive temeinice, în cazul actului administrativ individual, cererea poate fi introdusă și peste termenul prevăzut la alin. (1), dar nu mai târziu de un an de Ia data comunicării actului, data luării la cunoștință, data introducerii cererii sau data încheierii procesului-verbal de conciliere, după caz, (...) (5) Termenul prevăzut la alin. (1) este termen de prescripție, iar termenul prevăzut la alin. (2) este termen de decădere ".

A solicitat să se observe că reclamantul a formulat acțiunea peste termenul de 6 luni prevăzut de textul de lege enunțat mai sus si de asemenea nu a justificat existența vreunui motiv temeinic și, mai mult, nu a contestat depunerea acțiunii peste termenul de 6 luni, în înțelesul legii. Prin urmare este cert că acestuia nu-i sunt aplicabile dispozițiile art. 11 alin. (2) din lege, astfel va rugam sa apreciați acțiunea ca fiind tardiv formulată, în raport de data comunicării actului atacat - 6 martie 2012 și cea a formulării acțiunii - 28 aprilie 2015.

Sub aspectul temeiniciei, pârâtul a solicitat să fie avut în vedere că înalta Curte de Casație si Justiție a hotărât că în vederea anulării unui act administrativ nu este necesară .stabilirea culpei celor care au emis actul administrativ cu încălcarea drepturilor reclamantului, ci dacă reclamantul a dovedit că este „persoană vătămată" în sensul Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004. Astfel, în conformitate cu prevederile art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004, „persoană vătămată este orice persoană fizică sau juridică, orice grup de persoane fizice, titulare ale unor drepturi subiective sau interese legitime private vătămate prin acte administrative"". In speță, reclamantul nu a reușit să dovedească vătămarea drepturilor sale prin emiterea actului administrativ contestat (nu a depus înscrisuri care sa dovedească că este proprietarul unei suprafețe de teren cuprinse într-un certificat de atestare a dreptului de proprietate).

Prin procedura prealabila reclamantul a invocat abuzul si nerespectarea prevederilor legale prin emiterea actului administrativ insa nu aduce nici o dovada si nici un temei de drept in acest sens.

Având in vedere motivele de fapt si de drept expuse prin prezenta si faptul ca reclamantul nu a dovedit existența unor motive temeinice care să justifice formularea acțiunii în contencios administrativ după expirarea termenului de prescripție de 6 luni de la data comunicării actului administrativ atacat, în mod întemeiat se impune admiterea excepției tardivității precum si al celorlalte motive cu consecința respingerii acțiunii formulata de reclamant.

In fapt, s-au prevalat de dispozițiile art.201 Cod procedura civila, Legea 554/2004.

Prin răspunsul la întâmpinare și cererea modificatoare, reclamantul a precizat că înțelege să cheme în judecată și . de împrejurarea că a solicitat obligarea paratului si la plata cheltuielilor de judecata si întrucât acesta nu deține patrimoniu propriu si potrivit Legii nr. 215/2001, paratul C. L. este organ deliberativ al comunei, astfel ca la plata cheltuielilor de judecata se impune obligarea acestora in solidar.

Totodată a solicitat respingerea ca neîntemeiată a excepției invocate, iar in ceea ce privește fondul cauzei să se observe că alegațiile paratului sunt nefondate.

Mai solicită să se observe că a introdus acțiunea dedusa judecații in termenul de 6 luni de la data comunicării răspunsului la plângerea prealabila, iar plângerea prealabila am introdus-o in termenul prevăzut de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 554/2004.

Așa fiind, se dovedește ca aceasta excepție este nefondata.

A menționat că este evident ca in cauza are calitatea de persoana vătămata, in sensul Legii contenciosului administrativ. In speța, folosește imobilul introdus abuziv in domeniul public, astfel ca este vătămat . al meu.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Raportat la disp art . 248 alin 1 NCPC (1) Instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei.(2) În cazul în care s-au invocat simultan mai multe excepții, instanța va determina ordinea de soluționare în funcție de efectele pe care acestea le produc.

Așa fiind, instanța va proceda la solutionarea cu prioritate a excepției rămănerii fără obiect a cauzei invocată de către ambele părți.

Astfel, obiectul unei cereri reprezintă pretenția concretă dedusă judecății.

In cazul prezentei cereri de chemare în judecată, obiectul cauzei - pretenția concretă a reclamantului constă în anularea Hotărârii nr.16 emisa de parat la 6 martie 2012, raportat la împrejurarea că prin acest act administrativ reclamantul a fost privat injust de o porțiune de teren proprietatea sa prin trecerea acestuia in domeniul public al comunei.

La termenul din 10.11.2015 pârâtul a făcut dovada executării voluntare a obiectului dedus judecății, respectiv a probat adoptarea unui alt act administrativ, HCL nr 14/28 mai 2015 - fila 72 a dosarului - prin care -la art 1 s-au dispus următoarele: Hotărârea Consiliului L. nr. 16 din 06 martie 2012 privind modificarea și completarea inventarului bunurilor care aparțin domeniului public al Comunei P. Vadului se modifică în sensul că art 2 lit c) se abrogă.

Cum excepția lipsei obiectului sau a rămânerii fără obiect a cauzei înainte de finalizarea ei, este o excepție de fond, peremptorie și absolută, în cauză reclamantul confirmând satisfacerea pretențiilor sale obiect ale cererii de chemare în judecată, instanța urmeaza a dispune respingerea cererii formulată de reclamantul C. I. P., în contradictoriu cu pârâții C. L. AL COMUNEI P. VADULUI si . A., ca fiind lipsită de obiect

Văzând și disp. art. 451 NCPC, în cauză nu se vor acorda cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge cererea formulată de reclamantul C. I. P., CNP_ cu domiciliul în P. Vadului, . B, jud. A., în contradictoriu cu pârâții C. L. AL COMUNEI P. VADULUI si . A., ambele cu sediul în . A., ca fiind lipsită de obiect.

F. cheltuieli de judecata.

Cu recurs in 15 zile de la comunicare. Recursul si motivele de recurs se depun la Tribunalul A. sub sanctiunea nulitatii.

Pronunțată în ședință publică, azi 12.01.2016.

Președinte,

F. Ș.

Vicepreședinte Tribunalul A.

Grefier,

B. A.

Grefier șef de secție

Redactat F.Ș. / Tehnoredactat B.A.

5 exemplare / 13 Ianuarie 2016

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare act emis de autorităţi publice locale. Sentința nr. 13/2016. Tribunalul ALBA