Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 51/2016. Tribunalul ALBA

Tribunalul ALBA - Sentințe și decizii de contencios administrativ și fiscal / 2016

Decizia nr. 51/2016 pronunțată de Tribunalul ALBA la data de 21-01-2016 în dosarul nr. 51/2016

Acesta nu este document finalizat

Cod ECLI ECLI:RO:TBALB:2016:008._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL A.

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE C. ADMINISTRATIV, FISCAL ȘI DE INSOLVENȚĂ

Dosar nr._

DECIZIE Nr. 51/A/2016

Ședința publică de la 21 Ianuarie 2016

Completul compus din:

PREȘEDINTE C. F.

Judecător M. B. B.

Grefier M. U.

Pe rol se află apelul formulat de intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI A. împotriva sentinței civile nr. 1576/2015, pronunțată de Judecătoria A. I., în dosar nr._, în contradictoriu cu petenta-intimată ., în cauza având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.

La apelul nominal făcut în ședința publică, s-a constatat lipsa părților.Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Instanța, în baza art. 254 și art. 255 Cod procedură civilă, încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosar, apreciind că acestea sunt utile soluționării cauzei.

Constatând că nu au fost formulate alte cereri în cauză, în baza disp. art. 482, coroborat cu art. 244 din Codul de procedură civilă, declară încheiată cercetarea procesului.

Instanța, în baza art. 394 Cod procedură civilă, declară închise dezbaterile, reținând apelul în pronunțare.

TRIBUNALUL

Asupra apelului de față;

Prin Sentința civilă nr.1576/11.06.2016 pronunțată de Judecătoria A. I. în dosarul nr._ a fost admisă plângerea contravențională formulată de petenta . în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI A., cu sediul în A. I., ., nr. 1, jud. A. împotriva procesului verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 12.03.2015 și în consecință, a fost anulat procesul verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 12.03.2015 de către agentul constatator din cadrul intimatului. Nu s-au acordat cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut că:

Examinând cu prioritate procesul verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 12.03.2015, sub aspectul legalității întocmirii sale ce precede analiza temeiniciei actului de sancționare contestat, instanța apreciază că acesta a fost legal întocmit cu respectarea dispozițiilor art. 16 și 17 din O.G. nr. 2/2001, nefiind incidentă nicio cauză de natură să atragă nulitatea acestuia cuprinzând toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute, după cum urmează:

1. numele, prenumele și calitatea agentului constatator

2. numele și prenumele contravenientului;

3. fapta săvârșită;

4. data comiterii faptei

5. semnătura agentului constatator – executată în partea de jos a procesului verbal contestat, la rubrica agent constatator.

Raportat la cele cinci mențiuni anterior expuse, instanța a constatat că petenta a invocat prin plângere caracterul ilizibil al procesului verbal contestat, drept motiv de nulitate al acestuia. Instanța va respinge aceste susțineri raportat la faptul că, analizând actul contestat, se observă că mențiunile consemnate prezintă un caracter lizibil.

De asemenea, a constatat că petenta nu a invocat nici producerea vreunei vătămări prin încălcarea altor dispoziții legale privind întocmirea valabilă a procesului-verbal de contravenție (nulitatea relativă).

Întrucât nu s-a putut reține existența vreunei cauze de nulitate absolută a procesului-verbal contestat, instanța de fond a constatat că forța probantă a acestuia nu a fost înlăturată, el bucurându-se în continuare de prezumția de legalitate instituită de lege în favoarea sa.

2. Asupra temeiniciei procesului verbal de contravenție contestat:

Ca situație de fapt, în procesul verbal de contravenție contestat, s-a reținut că în data de 12.03.2015, în jurul orelor 10:00, în cadrul restaurantului R. sunt comunicate opere muzicale în scop ambiental prin intermediul unui televizor care în momentul verificării nu funcționează, fără a deține autorizație licență neexclusivă emisă de UCMR – A..

Potrivit procesului verbal de contravenție contestat, încadrarea juridică a situației de fapt reținute este prevăzută de art. 139 ind 2 lit f din Legea nr 8/1996 potrivit căruia: „Constituie contravenții și se sancționează cu amenda de la 3.000 lei la 30.000 lei următoarele fapte:

f) comunicarea publică, fără autorizarea sau consimțământul titularului drepturilor recunoscute de prezenta lege, a operelor ori a produselor purtătoare de drepturi conexe.”

Totodată, în procesul verbal este precizat faptul că fapta reținută în sarcina petentei este sancționată de același act normativ.

Procesul verbal de conravenție a fost încheiat la data de 12.03.2015, fiind semnat de un reprezentant al petentei, iar la rubrica „mențiuni/obiecțiuni ale contravenientului” s-a consemnat: „Unitatea nu utilizează muzică de nici un fel iar televizorul funcționează doar la cererea clienților pe canale de sport”.

Sub aspectul temeiniciei, instanța a reținut că, OG nr. 2/2001 nu prevede dispoziții exprese care să reglementeze forța probantă a actului de constatare a contravenției. Cu toate acestea, din economia textului de lege a art. 34, rezultă că procesul verbal face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.

Forța probantă a rapoartelor și a proceselor verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, cu condiția ca echitabilitatea procedurilor în ansamblu să nu fie afectată (cauza Bosoni c. Franța, hotărârea din 7 septembrie 1999).

Reținând că fapta contravențională reținută în sarcina contravenientei a fost constată în mod direct de agenții de poliție, instanța urmează a acorda acestuia valoarea probatorie a unei prezumții simple, acest aspect nefiind de natură a afecta echitabilitatea procedurii în ansamblul ei.

Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este un drept absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Astfel, existența unei prezumții relative simple nu contravine per se prevederilor art. 6 din Convenția Europeană, în măsura în care, în administrarea probatoriului, statul respectă anumite limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku c. Franța, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragr. 28, cauza Vastherga Tari Aktieholag c. Suedia, hotărârea din 23 iulie 2002, paragr. 113).

Astfel, instanței îi revine sarcina de a respecta proporționalitatea între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu lăsa nesancționate acțiunile antisociale, prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit, și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. c. României, hotărârea din 4 octombrie 2007).

Persoana sancționată contravențional are dreptul la un proces echitabil, conform art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001 și a celor expuse anterior, în cadrul căruia să utilizeze de orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare a evenimentelor.

Din ansamblul probelor administrate în cauză reiese că starea de fapt descrisă de agentul constatator nu corespunde realității.

Astfel din cuprinsul raportului agentului constatator, întocmit la data de 09.04.2015 și depus la dosar fila 13, instanța reține că urmare a unei sesizări la 19.01.2015 primite de la Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România – Asociația pentru Drepturi de Autor, la data de 12.03.2015 agentul constatator a întreprins un control la locația unde petenta își desfășoară activitatea, constatând că unitatea e dotată cu televizor. Deși la momentul controlului televizorul nu funcționa, agentul a susținut în cuprinsul raportului întocmit că noțiunea de televizoare instalate ori deținute nu implică în mod imperativ ca acestea să transmită opere radiodifuzate în momentul controlului.

Instanța a avut în vedere dispozițiile Legii 8/1996 privind drepturile de autor și drepturile conexe, ART. 7 și art.1 și 15.

În Decizia ORDA nr 198/2012, publicată în M. Of nr 7810/20.11.2012, invocată de către intimat și care a stat la baza sesizării efectuată de UCMR – A., se precizează, în art 1, că “ utilizatorii de opera musicale în scop ambiental au obligația ca, înaintea oricărei utilizări de opere muzicale, să obțină din partea UCMR – A. autorizația licență neexculsivă pentru utilizarea operelor muzicale și să plătească remunerații potrivit tabelului din prezenta metodologie, indiferent de durata efectivă a utilizării. »

Iar art 2 lit b) definește noțiunea de utilizator de opere muzicale în scop ambiental astfel: « orice persoană juridică ori fizică autorizată, care deține ori folosește cu orice titlu spații închise ori deschise, în care sunt instalate ori deținute aparate și orice alte mijloace tehnice ori elctronice cum ar fi: televizoare, receptoare radio, casetofoane, combine muzicale, echipament informatic, CD player, instalații de amplificare și orice alte aparate ce permit recepția, redarea sau difuzarea sunetelor ori imaginilor însoțite de sunet ».

Așadar, din interpretarea coroborată a textelor de lege anterior menționate, instanța reține că pentru săvârșirea contravenției prevăzută de art 139 ind 2 lit f din Legea nr 8/1996 nu este suficientă simpla deținere ori instalare de aparate sau mijloace tehnice ori electronice ( precum televizoarele) ce permit recepția, redarea ori difuzarea sunetelor.

Contravenția sancționează, conform textului incriminator, comunicarea publică, fără autorizarea sau consimțământul titularului, a drepturilor recunoscute de prezenta lege, a operelor ori a produselor purtătoare de drepturi conexe, conduită ce presupune nu doar deținerea de aparatură ce permite comunicarea ci necesită în mod imperios efectuarea efectivă a acestei comunicări, indiferent de durata efectivă a acestei utilizări, așa cum dispune și art 1 din Decizia ORDA nr 198/2012.

Pentru realizarea elementului material al laturii obiective este așadar necesară executarea unei acțiuni de comunicare a unor opere ori produse purtătoare de drepturi conexe.

Or, chiar în cuprinsul procesului verbal se menționează că la data controlului televizorul nu funcționa, reprezentanta petentei afirmând că acesta este pornit doar la cererea clienților, pe programe de sport ( difuzarea acestor neintrând sub incidența textului sancționator).

Nu pot fi primite apărările formulate de intimat prin întâmpinare în sensul că « având în vedere că orice canal TV din domeniul sportiv difuzează reclame în pauzele publicitare, reclame ce implică opere muzicale sau fragmente din acestea, societatea avea obligația de a deține autorizație licență neexclusivă emisă de către UCMR – A. » deoarece, utilizând un atare raționament, se poate ajunge și la concluzia posibilă că televizorul este închis pe perioada pauzelor publicitare în care se difuzează acele reclame ori că respectivul televizor este folosit doar în sistem Video, fără a fi pornit sunetul.

Având în vedere că probele administrate în cauză nu sunt decisive în stabilirea vinovăției petentei, instanța nu-și poate forma convingerea cu privire la săvârșirea faptei reținute în sarcina acesteia prin procesul verbal contestat, motiv pentru care, în baza principiului in dubio pro reo, va constata nevinovăția acesteia. În consecință, față de poziția procesuală a petentei care a contestat săvârșirea faptei atât la momentul încheierii procesului verbal de contravenție prin obiecțiunile formulate, cât și prin formularea prezentei plângeri, și având în vedere prezumția de nevinovăție prevăzută de art.6 par.2 din Convenție, instanța apreciază că este lipsită de suport factual și probator concluzia agentului, în sensul că petenta a încălcat normele din domeniul protejării drpeturilor de autor și a drepturilor conexe.

Astfel, așa cum s-a arătat mai sus, există dubiu cu privire la unul din elementele constitutive ale contravenției – elementul material al laturii obiective și implicit, cu privire la existența vinovăției, dubiu ce va profita contestatoarei în temeiul principiului de drept in dubio pro reo. Înfăptuirea justiției cere ca judecătorii să nu se întemeieze, în hotărârile pe care le pronunță, pe probabilitate, ci pe certitudinea dobândită pe bază de probe decisive, complete, sigure, în măsură să reflecte realitatea obiectivă (fapta supusă judecății). Or, în cauză, însăși constatarea faptei și încheierea procesului verbal de contravenție s-a bazat pe probe îndoielnice și neconforme cu normele aplicabile, după cum s-a reținut deja.

Potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului dedusă din cauzele Salabiaku c. Franței și Janosevic c. Suediei, orice sistem juridic cunoaște prezumții de fapt sau de drept, iar Convenția nu împiedică, în principiu, existența lor, dar obligă statele contractante să asigure un echilibru între importanța mizei și drepturile apărării. Altfel spus, mijloacele folosite trebuie să fie proporționale cu scopul legitim urmărit.

De altfel, din interpretarea dispozițiilor art.1 și 5 din O.G. nr.2/2001, rezultă că temeiul angajării răspunderii contravenționale este săvârșirea unei fapte ce constituie contravenție, iar față de principiul legalității, existența contravenției trebuie dovedită în mod temeinic, printr-un proces-verbal care să cuprindă împrejurări ce corespund pe deplin realității obiective.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 34 și următoarele din O.G. nr. 2/2001, instanța a apreciat că, fiind înlăturată prezumția de temeinicie a procesului verbal de constatare a contravenției . nr._ încheiat la data de 12.03.2015 și se impune anularea acestuia, motiv pentru care va admite plângerea contravențională.

Față de dispozițiile art. 453 C.pr.civ. și raportat la principiul disponibilității ce guvernează procesul civil., instanța nu a acordat cheltuieli de judecata.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel, în termenul legal intimatul IPJ A. solicitând ca prin hotărârea pronunțată să se dispună, admiterea apelului, schimbarea sentinței atacate, în sensul respingerii plângerii contravenționale și menținerii procesului-verbal de contravenție ca fiind legal și temeinic încheiat.

În motivarea apelului a arătat că în conformitate cu art34 alin.2 al Ordonanței Guvernului nr.2/2001 care se prevede că „(2) Dacă prin lege nu se prevede altfel, hotărârea prin care s-a soluționat plângerea poate fi atacată numai cu apel. Apelul se soluționează de secția de contencios administrativ și fiscal a tribunalului. Motivarea apelului nu este obligatorie. Motivele de apel pot fi susținute și oral în fața instanței.

Petentul-intimat a depus întâmpinare prin care a arătat că întrucât apelantul-intimat nu și-a motivat apelul, nu se pot pronunța asupra acestuia, dar susțin că sentința pronunțată de către instanța de fond este legală și temeinică.

Referitor la mențiunea apelantului că „motivele de apel or fi prezentate cu prilejul soluționării apelului" arată că în conformitate cu dispozițiile art. 470, cod de proc. civ., cererea de apel trebuie să cuprindă, sub sancțiunea decăderii, și probele invocate în susținerea apelului, dar apelantul-intimat nu a făcut nici o referire la acestea.

Menționează că, deși apelantul-intimat i-a determinat să efectueze cheltuieli cu ocazia susținerii contestației în fața instanței de judecată la faza de fond, totuși petentul le-a suportat și nu a solicitat recuperarea acestor cheltuieli.

Constată, însă, cu regret, că apelantul-intimat continuă să-i oblige la efectuarea de noi cheltuieli, în faza de apel, pe care nu mai înțeleg să le suporte din propriul buzunar.

Cu cheltuieli de judecată în faza de apel.

La data de 13.11.2016 apelantul – intimat a depus motivele de apel solicitând admiterea apelului formulat, schimbarea sentinței civile în sensul respingerii plângerii contravenționale formulate, cu consecința menținerii procesului-verbal de contravenție așa cum a fost întocmit

În motivarea apelului a arătat că:

Apelul lor se întemeiază pe dispozițiile art.476-479 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedura civila, situație care face posibilă schimbarea în tot a hotărârii apelate.

La Judecătoria A. I. a fost înregistrată sub numărul de dosar civil nr._, plângerea contravențională formulată de către .., împotriva procesului verbal de contravenție . nr._/12.03.2015, încheiat de către agentul constatator G. M., din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului A. - Poliția Municipiului A. I..

Judecătoria A. I. a admis plângerea contravențională și a anulat procesul-verbal de contravenție menționat, pe motiv că există dubiu cu privire la unul din elementele constitutive ale contravenției - elementul material al laturii obiective și, implicit, cu privire la existența vinovăției, dubiu ce va profita contestatoarei în temeiul principiului de drept in dubio pro reo.

Consideră că în mod eronat prima instanță a anulat procesul-verbal de contravenție, din următoarele motive:

Conform prevederilor art. 2 lit.b din Decizia ORDA nr. 198/1012, publicată în Monitorul Oficial nr. 7810/20.11.2012, utilizator de opere muzicale în scop ambiental reprezintă „orice persoană fizică sau juridică autorizată care deține ori folosește cu orice titlu spații închise ori deschise, în care sunt instalate ori deținute aparate și orice alte mijloace tehnice ori electronice cum ar fi: televizoare, receptoare radio, casetofoane, combine muzicale, echipament informatic, CD plaâyer, instalații de amplificare și orice alte aparate ce permit recepția, redarea sau difuzarea sunetelor ori imaginilor însoțite de sunet. "

- iar în art. 1 se precizează faptul că"utilizatorii de opere muzicale în scop ambiental au obligatia ca înaintea oricărei utilizări de opere muzicale, să obțină din partea UCMR. A. autorizația licență neexclusivă pentru utilizarea operelor muzicale și să plătească remunerații potrivit tabelului din prezenta metodologie, indiferent de durata efectivă a utilizării".

- noțiunea de televizoare instalate sau deținute nu implică în mod imperativ ca acestea să transmită opera radiodifuzate în momentul verificării de către organul de control.

- ca urmare a sesizării formulate de către Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România- Asociația pentru Drepturi de Autor (UCMR - A.), înregistrată la I.P.J. A. sub nr. 4787/19.01.2015, în data de 12.03.2015, ora 10.00, inspectorul principal de poliție F. A., împreună cu inspectorul principal de poliție H. Tururș A., s-au deplasat în localitatea A. I., .. V4, unde funcționează .. Cu această ocazie, polițiștii au constatat că unitatea este dotată cu televizor. Numita S. L. F., în calitate de contabil, care a reprezentat societatea în timpul verificării, a declarat că televizorul funcționează doar la cererea clienților pe canale de sport.

Față de cele constatate, societatea în cauză a fost sancționată pentru încălcarea prevederilor art. 1392 lit. f din Legea nr. 8 din 1996: "Constituie contravenții si se sancționează cu amenda de la 3.000 lei la 30.000 lei următoarele fapte: comunicarea publică, fără autorizarea sau consimțământul titularului drepturilor recunoscute de prezenta lege, a operelor ori a produselor purtătoare de drepturi conexe".

Având în vedere faptul că societatea în cauză deține televizor și reprezentantul societății a recunoscut faptul că televizorul funcționează pe canale de sport, elementele constitutive ale contravenției reținute în sarcina petentei sunt întrunite și în mod corect agentul de poliție a constatat săvârșirea contravenției susmenționate. Orice canal TV din domeniul sportiv difuzează reclame în pauzele publicitare, reclame ce implică opera muzicale sau fragmente din acestea, astfel că societatea avea obligația de a deține autorizație licență neexclusivă emisă de către UCMR - A., aspect susținut și de adresa UCMR - A. nr. 5166/10.04.2015.

În drept: art. 466 și urm. din Codul de procedură civilă, OG 2/2001, OUG 195/2002 republicată.

Apelantul a solicitat judecarea apelului în lipsa părților.

Verificând legalitatea și temeinicia sentinței atacate în raport de criticile invocate și de prevederile legale incidente, se constată că :

Prin procesul-verbal de contravenție . nr._/12.03.2015 petenta a fost sancționată cu avertisment pentru săvârșirea contravenției prev. de 139 ind.1 din lg.8/1996, constând în aceea că în jurul orelor 10,00 la data de 12.03.2015 în cadrul restaurantului R. sunt comunicate opere muzicale în scop ambiental prin intermediul unui televizor care în momentul verificării nu funcționa, fără a deține autorizație licență emisă de UCMR-A..

Procesul verbal mai sus menționat a fost încheiat cu respectarea cerințelor de formă prevăzute de art. 17 din OG nr. 2/2001 sub sancțiunea nulității absolute, așa cum corect a reținut și prima instanță. Astfel, procesul verbal cuprinde mențiunile referitoare la numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele petentei, descrierea faptei reținute în sarcina acesteia din urmă, data săvârșirii faptei și semnătura agentului constatator.

Cu excepția elementelor prevăzute de art. 17 din OG 2/2001, a căror lipsa atrage nulitatea absolută a actului de sancționare, se reține că orice altă încălcare a prevederilor legale privind încheierea proceselor-verbale de contravenție ar putea să determine doar o nulitate relativă a acestora. Pentru a se reține însă incidența acestei sancțiuni este necesar să se invoce și să se probeze existența unei vătămări care să decurgă din viciul de formă constatat și care să nu poată fi înlăturată altfel decât prin anularea procesului-verbal de contravenție.

Sub aspectul temeiniciei, OG nr. 2/2001 nu prevede dispoziții exprese care să reglementeze forța probantă a actului de constatare a contravenției. Cu toate acestea, din economia textului de lege a art. 34, rezultă că procesul verbal face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.

Forța probantă a rapoartelor și a proceselor verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, cu condiția ca echitabilitatea procedurilor în ansamblu să nu fie afectată (cauza Bosoni c. Franța, hotărârea din 7 septembrie 1999).

Reținând că fapta contravențională reținută în sarcina contravenientului a fost constatată în mod direct de agenții de poliție, instanța urmează a acorda acestuia valoarea probatorie a unei prezumții simple, acest aspect nefiind de natură a afecta echitabilitatea procedurii în ansamblul ei.

Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este un drept absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Astfel, existența unei prezumții relative simple nu contravine per se prevederilor art. 6 din Convenția Europeană, în măsura în care, în administrarea probatoriului, statul respectă anumite limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku c. Franța, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragr. 28, cauza Vastherga Tari Aktieholag c. Suedia, hotărârea din 23 iulie 2002, paragr. 113).

Astfel, instanței îi revine sarcina de a respecta proporționalitatea între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu lăsa nesancționate acțiunile antisociale, prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit, și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. c. României, hotărârea din 4 octombrie 2007).

Persoana sancționată contravențional are dreptul la un proces echitabil, conform art. 31-36 din OG nr. 2/2001 și a celor expuse anterior, în cadrul căruia să utilizeze de orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare a evenimentelor.

Potrivit art.7 din lg.8/1996:

„ART. 7

Constituie obiect al dreptului de autor operele originale de creație intelectuală în domeniul literar, artistic sau științific, oricare ar fi modalitatea de creație, modul sau forma de exprimare și independent de valoarea și destinația lor, cum sunt:

(...) c) compozitiile muzicale cu sau fără text;

ART. 13

Utilizarea unei opere da naștere la drepturi patrimoniale, distincte și exclusive, ale autorului de a autoriza sau de a interzice:

a) reproducerea operei;

b) distribuirea operei;

c) importul în vederea comercializării pe piața interna a copiilor realizate, cu consimțământul autorului, după opera;

d) închirierea operei;

e) împrumutul operei;

f) comunicarea publica, direct sau indirect a operei, prin orice mijloace, inclusiv prin punerea operei la dispoziția publicului, astfel încât sa poată fi accesata în orice loc și în orice moment ales, în mod individual, de către public;

ART. 15

(1) Se considera comunicare publica orice comunicare a unei opere, realizată direct sau prin orice mijloace tehnice, făcuta într-un loc deschis publicului sau în orice loc în care se aduna un număr de persoane care depășește cercul normal al membrilor unei familii și al cunoștințelor acesteia, inclusiv reprezentarea scenica, recitarea sau orice alta modalitate publica de execuție ori de prezentare directa a operei, expunerea publica a operelor de arta plastica, de arta aplicată, fotografica și de arhitectura, proiectia publica a operelor cinematografice și a altor opere audiovizuale, inclusiv a operelor de arta digitală, prezentarea într-un loc public, prin intermediul înregistrărilor sonore sau audiovizuale, precum și prezentarea într-un loc public, prin intermediul oricăror mijloace, a unei opere radiodifuzate. De asemenea, se considera publica orice comunicare a unei opere, prin mijloace cu fir sau fără fir, realizată prin punerea la dispoziție publicului, inclusiv prin internet sau alte rețele de calculatoare, astfel încât oricare dintre membrii publicului sa poată avea acces la aceasta din orice loc sau în orice moment ales în mod individual. »

Așadar, în mod corect a reținut instanța de fond că din coroborarea textelor de lege, pentru săvârșirea contravenției pentru care a fost amendat petentul, nu este suficientă deținerea unui aparat de redare – în speță televizor ci necesită imperios efectuarea efectivă a acestei comunicări, indiferent de durata utilizării, după cum se arată și în art.1 din Decizia ORDA nr.198/2012.

Este așadar nevoie de comunicarea acestor opere. Or. Așa cum se arată și în procesul verbal, la momentul controlului televizorul nu funcționa.

Cu atât mai mult, cu cât numita Sărb L. – contabila petentei – a arătat că televizorul funcționează doar la cererea clienților pe canale sport.

Susținerile apelantei în sensul că orice persoană fizică sau juridică autorizată care deține ori folosește cu orice titlu spații închise ori deschise, în care sunt instalate ori deținute aparate și orice alte mijloace tehnice și electronice cum ar fi: televizoare, receptoare radio, casetofoane, combine muzicale, echipament informatic, CD player, instalații d e amplificare și orice alte alte aparate ce permit recepția, redarea sau difuzarea sunetelor ori imaginilor însoțite de sunet.

La art. 1 se precizează că utilizatorii de opere muzicale în scop ambiental au obligația ca, înaintea oricărei utilizări de opere muzicale, să obțină din partea UCMR. A. autorizația licență neexclusivă pentru utilizarea operelor muzicale și să plătească remunerații potrivit tabelului din prezenta metodologie, indiferent de durata efectivă a utilizării., este neîntemeiată, având în vedere considerațiile expuse anterior.

Așadar, din probele administrate nu rezultă vinovăția petentei, așa încât, în baza principiului ,,in dubio pro reo,, instanța va constata nevinovăția petentei.

În consecință, față de poziția procesuală a petentei care a contestat săvârșirea faptei atât la momentul încheierii procesului verbal de contravenție prin obiecțiunile formulate, cât și prin formularea prezentei plângeri, și având în vedere prezumția de nevinovăție prevăzută de art.6 par.2 din Convenție, instanța apreciază că este lipsită de suport factual și probator concluzia agentului, în sensul că petenta a încălcat normele din domeniul protejării drepturilor de autor și a drepturilor conexe.

Prin prisma art. 1 și 5 din OG 2/2001, temeiul angajării răspunderii contravenționale este săvârșirea unei fapte ce constoituie contrasvenție iar față de principiul legalității, existența contravenției trebuie dovedită temeinic, în speță nefiind îndeplinite aceste cenrințe, se constată că în mod corect instanța de fond a admis plângerea și a anulat procesul verbal atacat.

Având în vedere acestea, prezentul apel va fi respins ca neîntemeiat potrivit art. 480 al.1 cod pr.civ.

În speță nu sunt aplicabile prev. art.453 cod pr civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge apelul declarat de intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI A. împotriva Sentinței civile nr. 1576/2015, pronunțată de Judecătoria A. I. în dosar nr._ .

Fără cheltuieli de judecată.

Definitivă și executorie.

Pronunțată în ședința publică, azi 21.01.2016.

Președinte,

C. F.

Judecător,

M. B. B.

Grefier,

M. U.

Red.FC

Tehnored. UM/4 ex.

Judecător de primă instanță M. G. M.

← Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 1/2016....		Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 31/2016.... →

Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 51/2016. Tribunalul ALBA

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 51/2016. Tribunalul ALBA