Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 169/2016. Tribunalul ALBA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 169/2016 pronunțată de Tribunalul ALBA la data de 25-02-2016 în dosarul nr. 169/2016
Document finalizat
Cod ECLI ECLI:RO:TBALB:2016:008._
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL A.
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE C. ADMINISTRATIV,
FISCAL ȘI DE INSOLVENȚĂ
DECIZIE Nr. 169/A/2016
Ședința publică din 25 Februarie 2016
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. C. P. - Președinte Secție
Judecător D. C.
Grefier E. B.
Pe rol judecarea apelului formulat de I. DE S. PENTRU CONTROLUL ÎN TRANSPORTURI RUTIER – ISCTR împotriva sentinței civile nr. 2198/2015 pronunțată de Judecătoria A. I. în dosar nr._, în contradictoriu cu intimata S.C. M. C. SA, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție ISCTR NR._
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima, apoi la a doua strigare a cauzei, în ordinea listei de ședință, se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
In temeiul art. 131 NCPC raportat la art. 34 al. 2 din OG nr. 2/2001 instanța constata ca este competenta general, teritorial si material sa soluționeze prezentul apel.
Instanța, în baza disp. art. 238 NCPC, estimează durata necesară pentru cercetarea procesului ca fiind astăzi.
Având în vedere cererea de judecare a cauzei în lipsă, în baza art. 394 Cod procedură civilă, instanța declară închise dezbaterile, reținând apelul în pronunțare.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului de față;
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Alba Iulia la data de 16.04.2015 sub dosar nr._, petenta S.C. M. C. S.A. în contradictoriu cu intimata I. de S. pentru Controlul în Transportul Rutier – ISCTR a formulat plângere împotriva procesului verbal de constatare a contravenției . nr._ încheiat la data de 27.03.2015, solicitând anularea procesului verbal, exonerarea societății de la plata amenzii aplicate în sumă de 4.000 lei și obligarea pârâtei la restituirea sumei de 3.400 lei achitată de societate în baza procesului verbal susmenționat.
Prin sentința civilă nr. 2198/2015 pronunțată de Judecătoria A. I. în dosar nr._ a fost admisă în parte plângerea formulată de petenta . în contradictoriu cu intimatul I. DE S. PENTRU CONTROLUL ÎN TRANSPORTUL RUTIER – ISCTR împotriva procesului verbal de contravenție . nr._/27 martie 2015, a fost înlocuită sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 4000 lei aplicată prin procesul verbal . nr._/27 martie 2015 cu sancțiunea „avertisment” și s-a dispus restituirea sumei de 3400 lei achitată de petentă în temeiul procesului verbal . nr._/27 martie 2015, pentru următoarele motive:
Prin procesul-verbal de contravenție . nr._/27 martie 2015, petenta . a fost sancționată contravențional cu amenda în cuantum de 4000 lei de către intimatul I. de S. pentru Controlul în Transportul Rutier, în cuprinsul procesului verbal reținându-se nerespectarea de către operatorul de transport rutier a obligației de a asigura echiparea autovehiculelor cu plăcuțe din care să rezulte dimensiunile maxime admise/autorizate ale acestora astfel: după prezentarea documentelor de către conducătorul auto și după verificarea vizuală a autoutilitarei N3 marca Mercedez Benz cu nr. de înmatriculare_ s-a constatat faptul că operatorul de transport rutier nu a respectat obligația de a asigura echiparea autoutilitarei mai sus menționate cu plăcuța din care să rezulte dimensiunile maxime admise/autorizate.
Fapta, astfel cum a fost ea descrisă în procesul verbal contestat întrunește elementele constitutive ale contravenției prevăzute de art. 4 pct. 61 din HG nr. 69/2012 rap. la art. 7 alin. 1 din HG nr. 69/2012.
Examinând cu precădere procesul verbal de contravenție . nr._/27 martie 2015 sub aspectul legalității întocmirii sale, prin prisma motivelor ce pot fi reținute din oficiu, instanța apreciază că procesul verbal antemenționat a fost încheiat cu respectarea tuturor dispozițiilor legale imperative, edictate pentru încheierea sa valabilă.
În acest sens, instanța reține faptul că procesul verbal . nr._/27 martie 2015 cuprinde toate mențiunile prevăzute sub sancțiunea nulității prevăzute de art. 17 din OG nr. 2/2001, respectiv conține numele și prenumele agentului constatator și al petentului, descrierea faptei reținute în sarcina acestuia din urmă, data acesteia și nu în ultimul rând semnătura agentului constatator (fila 8).
Procedând la cercetarea temeiniciei procesului verbal . nr._/27 martie 2015, încheiat de agentul constatator al intimatului, instanța reține următoarele:
Actul normativ special cu aplicabilitate în domeniul contravențional, respectiv OG nr. 2/2001 nu conține dispoziții exprese referitoare la forța probantă a procesului-verbal de constatare a contravenției.
Cu toate acestea, fiind vorba despre un act cu natură juridică duală - de act administrativ (fiind încheiat în regim de putere publică de un agent ce face parte dintr-o autoritate publică în vederea executării în concret a legii), supus unei proceduri speciale de contestare și de act procedural – instanța apreciază că sunt aplicabile principiile generale ce guvernează actele administrative privind prezumția de legalitate și temeinicie a procesului verbal încheiat în urma unor constatări ex propriis sensibus ale agenților învestiți cu prerogative de putere publică.
Față de caracterul punitiv, represiv al sancțiunii amenzii aplicate în sarcina petentului și mai ales prin raportare la cuantumul ridicat al acesteia (4000 lei), instanța constată că acești factori plasează examinarea cauzei pe tărâmul noțiunii automone de „acuzație în materie penală”, cu activarea tuturor garanțiilor prevăzute de art. 6 par. 2 și par. 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Din această perspectivă, instanța reține, potrivit declarației martorului M. I. (fila 45), conducătorul auto al operatorului de transport care a fost oprit în trafic, plăcuța producătorului era pe ușa autovehiculului, ulterior fiind achiziționată tăblița de la Registrul Auto Român.
Potrivit dispozițiilor art. 1341 alin. 1 din Ordinul nr. 980/2011 pentru aprobarea Normelor metodologice privind aplicarea prevederilor referitoare la organizarea și efectuarea transporturilor rutiere și a activităților conexe acestora stabilite prin Ordonanța Guvernului nr. 27/2011 privind transporturile rutiere: “în scopul facilitării controlului autovehiculelor, precum și al remorcilor și semiremorcilor tractate de acestea utilizate la efectuarea transporturilor rutiere, întreprinderile de transport în cont propriu sau operatorii de transport rutier au obligația dotării acestora cu plăcuțe din care să rezulte dimensiunile și masele maxime autorizate ale vehiculului, după cum urmează:
a) plăcuța producătorului în care sunt menționate masele maxime autorizate ale vehiculului;
b) plăcuța în care sunt menționate dimensiunile vehiculului.
(2) În cazul în care un vehicul este dotat cu plăcuță/plăcuțe din care rezultă toate informațiile necesare privind masele și dimensiunile acestuia, în conformitate cu anexa nr. 46, aplicată/aplicate de producător sau o autoritate competentă, se consideră că respectivul vehicul respectă obligația prevăzută la alin. (1).
(3) În cazul în care plăcuțele aplicate de producători sau autorități competente nu conțin valorile dimensiunilor vehiculului, în conformitate cu anexa nr. 46, Regia Autonomă «Registrul Auto Român» aplică pe vehicul o plăcuță cu valorile dimensiunilor, într-un loc accesibil în apropierea plăcuței producătorului în care sunt menționate masele maxime autorizate ale vehiculului.
(4) În cazul în care plăcuțele aplicate de producători sau autorități competente nu conțin toate valorile dimensiunilor și maselor vehiculului, în conformitate cu anexa nr. 46, Regia Autonomă «Registrul Auto Român» aplică pe vehicul o singură plăcuță, care le va conține în totalitate.
Prin urmare, în situația în care plăcuța producătorului nu conține informațiile necesare privind masele și dimensiunile autovehiculului, Registrul Auto Român aplică pe vehicul o plăcuță cu valorile dimensiunilor, într-un loc accesibil în apropierea plăcuței producătorului în care sunt menționate masele maxime autorizate ale autovehiculului.
Din planșele foto depuse la dosar, instanța reține că la fila 11 se află plăcuța producătorului, care nu este suficient de vizibilă pentru a se determina toate dimensiunile și masele autovehiculului (mai mult aceste aspecte au fost constatate direct de către agentul constatator ca fiind lacunare și consemnate în cuprinsul procesului verbal), aspect recunoscut de către martorul M. I., iar la fila 12 se află plăcuța emisă de Registrul Auto Român, aspect rezultat tot din declarația martorului M. I..
Mai mult, petenta a recunoscut în cuprinsul plângerii că a achiziționat o altă plăcuță eliberată de Registrul Auto Român, pentru a nu exista niciun dubiu.
Pentru considerentele expuse, instanța va înlătura susținerile petentei conform cărora dacă autoturismul era echipat cu plăcuța producătorului care conține toate valorile dimensiunilor maselor vehiculului nu mai era necesară aplicarea altei plăcuțe eliberate de Registrul Auto Român, întrucât pe de-o parte aceste aspecte au fost avute în vedere de către agentul constatator care a constat ex proprii sensibus contravenția și a reținut că plăcuța producătorului nu era suficientă, procedând astfel la sancționarea petentei, iar pe de altă parte faptul că petenta a achiziționat la scurt timp o altă plăcuță de la Registrul Auto Român.
Concluzionând, instanța apreciază că procesul verbal de contravenție . nr._/27 martie 2015 este susținut probator, în timp ce afirmațiile petentei sunt nedovedite și prin urmare, neîntemeiate.
Consecința acestui fapt îl reprezintă – în aprecierea instanței – răsturnarea prezumției de nevinovăție de care se bucură în virtutea par. 2 al art. 6 din Convenția Drepturilor Omului petentul, concomitent cu validarea/confirmarea prezumției de temeinicie a actului administrativ supus controlului judecătoresc.
Fapta petentei, astfel cum a fost ea reținută în procesul verbal . nr._/27 martie 2015 și confirmată prin probatoriul administrat în cauză întrunește elementele constitutive ale contravenției prevăzute de art. 4 pct. 61 din HG nr. 69/2012 rap. la art. 7 alin. 1 din HG nr. 69/2012.
Astfel fiind, conduita petentei, impactul pe care sancțiunea aplicată îl poate avea asupra situației financiare a petentei vor fi avute în vedere de instanță în ceea ce privește individualizarea sancțiunii aplicate acesteia.
Astfel, potrivit art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001, sancțiunea contravențională aplicată în concret contravenientului trebuie să răspundă imperativului proporționalității acesteia cu gradul de pericol social al conduitei adoptate de petent, dispozițiile legale oferind o . criterii relevante din această perspectivă, anume: împrejurările în care s-a săvârșit fapta, modul și mijloacele de săvârșire ale acesteia, scopul urmărit, urmarea produsă și circumstanțele personale ale contravenientului. De asemenea, potrivit art. 7 alin. 3 din același act normativ prevede că avertismentul se aplică și în cazul în care actul normativ de stabilire a contravențiilor respective nu prevede în mod expres această sancțiune.
Cercetând susținerile părților din perspectiva justei dozări a sancțiunii amenzii, instanța reține faptul că petentei i s-a aplicat amenda în cuantumul minim prevăzut de lege, respectiv de 4000 lei.
Din probatoriul administrat în cauză însă, instanța apreciază amenda aplicată ca fiind disproporționată față de circumstanțele concrete, personale ale petentei, ignorate de către intimată.
Astfel, instanța reține că petenta a achiziționat în cel mai scurt timp plăcuța cu datele autoturismului de la Registrul Auto Român, achitând totodată amenda aplicată conform procesului verbal (filele 16-17).
Toate aceste împrejurări și nu în ultimul rând atitudinea procesuală adoptată de petentă îndreptățesc concluzia instanței în sensul că sancțiunea avertismentului este suficientă pentru a i se atrage atenția petentei asupra obligațiilor care îi revin potrivit HG 69/2012 și OMTI 980/2011 cu modificările ulterioare.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel I. DE S. PENTRU CONTROLUL IN TRANSPORTUL RUTIER - I.S.C.T.R.. care a solicitat modificarea sentinței in sensul respingerii plângerii formulata de contravenienta, ca netemeinica si nelegala, cu menținerea sancțiunii pecuniare, pentru următoarele motive:
1.Faptul ca petenta a depus in probațiune acte din care sa rezulte ca a dotat vehiculul cu plăcutele prevăzute de norma legala in vigoare, consideram ca nu poate constitui un motiv pentru schimbarea sancțiunii pecuniare in avertisment. De fapt, petenta nu a făcut decât sa-si îndeplinească obligațiile legale, după ce a fost sancționată contravențional. De altfel, legiuitorul considera ca fapta reținuta in sarcina petentei este foarte grava necondiționând aplicarea/păstrarea sancțiunii contravenționale de masurile ulterioare ce au fost luate pentru înlăturarea deficientelor constatate si sancționate.
2.Cu privire la pericolul social prezentat de fapta reținuta in sarcina petentei dorim sa facem următoarele precizări:
Obligația de a dota vehiculele cu plăcute din care sa rezulte dimensiunile și masele maxime autorizate ale vehiculului a fost instituită pentru prima data prin OMTI nr. 1640/2012 care a fost publicat în Monitorul Oficial nr, 791/26.11.2012. Prin modificările ulterioare ale normei mai sus citate, termenul de intrare in vigoare a acestor prevederi a fost prorogat pentru 01.01.2014. Ca urmare, data la care a fost făcută publica obligația este cu mult înainte de data constatării faptei.
Urmare a celor de mai sus, consideram ca petenta a avut timp suficient, de la instituirea obligației si pana la data constatării faptei, sa-si onoreze obligația prevăzută de norma legala incidența in speța.
Precizează faptul ca sarcina probei, conform art. 249 (N) C.Pr.Civ.. revine celui care face afirmații în fata instanței de judecata, deoarece acesta trebuie sa o dovedească. Acest fapt prezintă o importanta deosebită întrucât în situația în care nr s-ar administra nici un fel de probe, va pierde cel căruia îi incumba sarcina probei.
In ce privește gradul de pericol social concret al faptei, arată că modul de redactare al actelor normative in care se realizează descrierea faptei contravenționale nu permite o evaluare a gradului de pericol social, care sâ permită eventuala înlocuire a amenzii cu sancțiunea avertisment. Simpla nerespectare a obligației de a dota vehiculele cu plăcute din care sa rezulte dimensiunile și masele maxime autorizate ale vehiculului, constituie contravenție, iar sancțiunea prevăzută de lege este amenda. întrucât fapta constatată de agentul constatator se circumscrie exact textului legal incriminator, iar petenta nu a relevat aspecte care ar induce concluzia existenței unei situații particulare, ce ar releva un grad de pericol social mai redus decât cel avut în vedere de textul legal care descrie și sancționează fapta contravențională, apreciem că înlocuirea amenzii contravenționale cu avertisment nu este oportună.
Mai mult decât atât, pentru aplicarea sancțiunii prevăzute de actul normativ legiuitorul nu a prevăzut condiția repetabilității faptelor contravenționale, astfel încât la o prima abatere se poate aplica sancțiunea prevăzută de actul normativ. Va rugam sa observați Onorat Tribunal ca agentul constatator a aplicat o sancțiune îndreptată spre minimul prevăzut de actul normativ, iar petenta a avut posibilitatea achitării a jumătate din minimul amenzii in 48 de ore si ca atare, in cauza dedusa judecații nu se impune transformarea sancțiunii principale a amenzii in avertisment.
3.Pe de alta parte, tot cu privire la pericolul social prezentat de fapta reținuta in sarcina petentei, facem următoarele precizări: Fapta a fost încadrată la art.4 pct.61 din HG 69/2012, care prevede ca: “Următoarele fapte reprezintă încălcări șrave ale prevederilor Regulamentului (CE) nr. 1.071/2009, ale Regulamentului (CE) nr. 1.072/2009, ale Regulamentului (CE) nr. 1.073/2009 și ale Ordonanței Guvernului nr. 27/2011 ș constituie contravenții, dacă acestea nu au fost săvârșite în astfel de condiții încât, potrivit legii penale, să constituie infracțiuni: Ca urmare, însăși legiuitorul prevede ca fapta reținuta in sarcina petentei este grava.
De altfel, faptul ca legiuitorul prin însăși actul normativ stabilește gravitatea faptei, ne duce la concluzia ca prevederile art.21 alin.3 din OG 2/2001 nu sunt aplicabile in speța. Si asta cu atât mai mult cu cat art.7 alin.2 din OG 2/2001 prevede ca avertismentul se aplica in cazul in care fapta este de gravitate redusă- ceea ce nu este cazul in speța de fata.
4.Față de petitul referitor la obligarea la restituirea cuantumului amenzii achitat in contul Bugetului de stat, arată că o asemenea solicitare este inadmisibilă pentru cele ce urmează.
La punctul 4 lit. a) teza a II a, din cadrul procesului verbal dedus judecății este precizat în mod expres că amenda se achita in contul deschis la unitatea Trezoreriei Statului în raza căreia își are domiciliul fiscal contravenientul beneficiar fiind Bugetul de S..
In consecința, instituția apelantă nu poate fi obligată la restituirea unei sume care nu a fost achitată în contul său și a cărui beneficiar a fost bugetul de stat.
In drept: OG 27/2011, OMTI nr. 980/2011, HG 69/2012, Reg.CE 1071/2009, O.G. 2/2001, art. 223 (N) C.Pr.Civ.
Intimata S.C. M. C. S.A. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului formulat pentru următoarele motive:
Susținerile apelantului nu sunt fondate, sentința instanței de fond ținând cont de criteriile de individualizarea a sancțiunii contravenționale și de circumstanțele săvârșirii faptei.
Conform prevederilor art. 4 pct.l din HG. 69/2012, constituie contravenție „ nerespectarea de către întreprinderea de transport rutier în cont propriu/operatorul de transport rutier, a obligației de a asigura echiparea autovehiculelor cu plăcuțe din care să rezulte masele și dimensiunile maxime admise/autorizate ale acestora”.
Din redactarea concretă a dispozițiilor menționate reiese că fapta dobândește caracter contravențional doar în situația în care autovehiculul nu are aplicate plăcuțele din care să reiasă dimensiunile și masele maxime ale acestuia.
În situația de față a demonstrat și probat la instanța de fond că autovehiculul a fost dotat cu plăcuța de înmatriculare de la producător, care conținea toate dimensiunile și masele vehiculului, fiind respectate în acest fel dispozițiile art. 134 ^1 al Ordinului Ministerului Transporturilor și Infrastructurii nr. 1567/ 2013. Cu toate acestea, pentru a evita orice interpretare și aplicare eronată a legii, societatea a achiziționat și plăcuțe eliberate de Registrul Auto Român.
Conform prevederilor art. 21 alin (3) din O.G. nr. 2/2001, sancțiunile contravenționale se individualizează în funcție de criteriile prevăzute de acest articol, printre acestea situându-se și împrejurările în care a fost săvârșită fapta, modul și mijloacele de săvârșire ale acesteia, circumstanțele personale ale contravenientului, urmările faptei, etc.
Instanța de fond a analizat cu multă atenție aceste criterii pe care le-a aplicat în mod corect la situația în speță, stabilind în mod corect, că sancțiunea amenzii este disproporționată în raport cu situația concretă existentă.
Susținerea apelantului că pentru fapta sancționată prin procesul verbal de contravenție se aplică numai amendă, este nefondată și nelegală, întrucât potrivit art.7 alin.3 din O.G. nr. 2/2001 „avertismentul se poate aplica si în cazul în care actul normativ de stabilire și sancționare a contravenției nu prevede această sancțiune.” Prin urmare, instanța de fond a ținut cont de toate aceste aspecte și a pronunțat o sentință care este în conformitate cu prevederile legale în materie.
În drept, invocă prevederile art. 205 și următoarele c. proc. civ, prevederile art. 5, art. 7 si 21 alin 3 din OG nr. 2/2001, prevederile art. 4. din Hotărârea nr. 69/2012 si Ordinul nr. 1567/2013, Ordinul MTI 980/2011 cu modificările și completările ulterioare.
Examinând apelul formulat de I. DE S. PENTRU CONTROLUL ÎN TRANSPORTURI RUTIER – ISCTR împotriva sentinței civile nr. 2198/2015 pronunțată de Judecătoria A. I. în dosar nr._, Tribunalul apreciază că nu este fondat, având în vedere următoarele aspecte:
Astfel cum a reținut și instanța de fond, prin procesul-verbal de contravenție . nr._/27 martie 2015, petenta intimată . a fost sancționată contravențional cu amenda în cuantum de 4000 lei de către intimatul I. de S. pentru Controlul în Transportul Rutier, în cuprinsul procesului verbal reținându-se nerespectarea de către operatorul de transport rutier a obligației de a asigura echiparea autovehiculelor cu plăcuțe din care să rezulte dimensiunile maxime admise/autorizate ale acestora astfel: după prezentarea documentelor de către conducătorul auto și după verificarea vizuală a autoutilitarei N3 marca Mercedez Benz cu nr. de înmatriculare_ s-a constatat faptul că operatorul de transport rutier nu a respectat obligația de a asigura echiparea autoutilitarei mai sus menționate cu plăcuța din care să rezulte dimensiunile maxime admise/autorizate.
Fapta, astfel cum a fost ea descrisă în procesul verbal contestat întrunește elementele constitutive ale contravenției prevăzute de art. 4 pct. 61 din HG nr. 69/2012 rap. la art. 7 alin. 1 din HG nr. 69/2012.
Potrivit art. 4 pct. 61 din HG 69/2012: Următoarele fapte reprezintă încălcări grave ale prevederilor Regulamentului (CE) nr. 1.071/2009, ale Regulamentului (CE) nr. 1.072/2009, ale Regulamentului (CE) nr. 1.073/2009 și ale Ordonanței Guvernului nr. 27/2011 și constituie contravenții, dacă acestea nu au fost săvârșite în astfel de condiții încât, potrivit legii penale, să constituie infracțiuni:
61. nerespectarea de către întreprinderea de transport rutier în cont propriu/operatorul de transport rutier a obligației de a asigura echiparea autovehiculelor cu plăcuțe din care să rezulte masele și dimensiunile maxime admise/autorizate ale acestora;
La fil. 11 dosar fond se regăsește plăcuța montată de producător pe autoutilitara N3 marca Mercedez Benz cu nr. de înmatriculare_ pe care în limba engleză sunt trecute datele referitoare la masa maximă totală admisă și pe fiecare ax al autovehiculului.
Mai departe, Tribunalul reține că, atât la fond cât și în calea de atac, petenta intimată a arătat că, după aplicarea sancțiunii amenzii prin procesul verbal ce face obiectul acestui dosar, a achiziționat de la RAR plăcuța aferentă – aspect ce nu a fost contrazis de partea adversă.
Referitor la sancțiunea aplicată, Tribunalul reține că pentru stabilirea sancțiunii contravenționale trebuie să se țină cont de criteriile de individualizare prevăzute de articolul 21 alin. 3 din OG 2/2001.
Potrivit acestei dispoziții legale, sancțiunea se aplica în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie sa fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul verbal. În același sens, și art. 5 alin. 5 din OG 2/2001, prevede că sancțiunea aplicată trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei.
Potrivit art. 7 din O.G.2/2001, sancțiunea avertismentului se aplică atunci când fapta este de o gravitate redusă și chiar dacă actul normativ care stabilește contravenția nu menționează expres această sancțiune.
În cazul de față, așa cum s-a arătat mai sus, deși petenta intimată avea montat pe autovehicul o plăcuță cu datele aferente chiar de către fabricantul mașinii, totuși a mai achiziționat – după aplicarea amenzii încă o plăcuță în acest sens și a achitat jumătate din minimul amenzii dovedind astfel că și-a însușit pe deplin rigorile actului normativ aplicabil speței de față.
Fapta societății în cauză ar fi prezentat un grad de pericol social ridicat numai dacă autovehiculul marca Mercedez Benz cu nr. de înmatriculare_ ar fi circulat fără existența plăcuțelor care să precizeze dimensiunile și masele maxime admise ale acestuia, ori în speță nu s-a întâmplat acest lucru.
În fine, referitor la dispoziția din hotărârea instanței de fond de restituire a sumei de 3.400 de lei – jumătate din minimul amenzii, Tribunalul constată că o asemenea dispoziție vizează doar aspecte care țin de executarea sentinței, suma achitată cu titlu de amendă urmând a fi restituită de cel care a încasat-o. Ar fi contrar rigorilor unui proces echitabil ca, după ce a obținut o sentință de înlocuire a sancțiunii amenzii cu cea avertismentului petentul să fie nevoit să promoveze o nouă acțiune în justiție pentru recuperarea amenzii deja aplicate.
Având în vedere cele mai sus expuse, Tribunalul apreciază că instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, având la bază o interpretare judicioasă a probelor administrate, astfel încât, în temeiul art. 480 NCPC va respinge apelul formulat de I. DE S. PENTRU CONTROLUL ÎN TRANSPORTURI RUTIER – ISCTR împotriva sentinței civile nr. 2198/2015 pronunțată de Judecătoria A. I. în dosar nr._
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul formulat de I. DE S. PENTRU CONTROLUL ÎN TRANSPORTURI RUTIER – ISCTR împotriva sentinței civile nr. 2198/2015 pronunțată de Judecătoria A. I. în dosar nr._ .
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 25.02.2016.
Președinte, A. C. P. - Președinte Secție | Judecător, D. C. | |
Grefier, E. B. |
Red/tehnored.PAC/4 ex/29 Februarie 2016
Judecător de primă instanță: M. D. F.
| ← Alte cereri privind executarea silită. Decizia nr. 97/2016.... | Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 167/2016.... → |
|---|








