Contestaţie act administrativ fiscal. Sentința nr. 100/2016. Tribunalul ALBA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 100/2016 pronunțată de Tribunalul ALBA la data de 12-02-2016 în dosarul nr. 100/2016
Document finalizat
Cod ECLI ECLI:RO:TBALB:2016:004._
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL A.
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE C. A., FISCAL ȘI DE INSOLVENȚĂ
SENTINTA Nr. 100/C./2016
Ședința publică din data de 12 Februarie 2016
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. F.
Grefier D. S.
Pe rol se află judecarea cauzei C. administrativ și fiscal privind pe reclamanta . în contradictoriu cu pârâta U. A. TERITORIALĂ B., având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 29.01.2016, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru azi, 12.02.2016, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
TRIBUNALUL
Asupra cauzei de față:
Prin cererea înregistrată la data de 10.06.2015 sub dosar nr._ formulată de reclamanta . în contradictoriu cu pârâta U. A. TERITORIALĂ B., având ca obiect contestație act administrativ fiscal s-a solicitat ca prin hotărâre judecătorească să se dispună:
- Anularea Deciziei nr.6019/03 04 2015 privind respingerea contestației reclamantei împotriva Deciziei de impunere nr. 296/3187/25 02 2015,
- Anularea in parte a Deciziei de impunere nr. 296/3187/25.02.2015 a Unității A. Teritoriale (U.A.T.) a mun. B., privind diferențele in suma de 1660 lei si Majorările in suma de 922 lei la impozitul auto, pentru perioada 01.01.2012 – 31.12.2012, așa cum rezulta din Secțiunea II a Deciziei.
În motivare se arată faptul că:
Parata după 3 (trei) ani si 5 (cinci) luni constata ca a impozitat mijlocul auto cu date de identificare eronate, deși avea la dosarul fiscal Cartea Autoutilitarei H_ Renault, motor 83M0625535, SasiuYV2AP40A601130, aceasta datorita procesării unor date eronate privind autovehicolul, de către funcționarul paratei.
Parata a motivat ca fiind legal din oficiu sa îndrepte erorile materiale din actul administrativ fiscal fiindcă In Normele metodologice de aplicare a OG 92/2003, se definește ca fiind erori materiale si " ....cele de calcul ori altele asemenea.." ori,efectul acestor erori de calcul se răsfrânge numai asupra părții care n-are nici o culpa, nici o răspundere pentru acțiunea paratei a cărui funcționar a comis eroarea de procesare a datelor AUTO greșite.
În fapt nu este vorba de o simpla scriere greșita a cifrelor, ci de o acțiune si fapta a paratei care transfera reclamantei o răspundere care nu-i aparține sub nici o forma.
Altfel spus, eroarea produce tot eroare, cu atât mai mult cu cat este vorba de plata unor obligații a căror naștere reprezintă acțiunea neprofesionista a paratei.
În drept a invocat art.212,art.218 alin.2 din CPF, -art.1,art.10*,art.11 din Legea 554/2004,
La data de 29.07.2015 pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii reclamantei așa cum a fost formulată ca nelegală și netemeinică.
În motivare se arată faptul că:
Reclamanta susține ca nu ar fi vorba de o eroare materiala, iar ca motivație arata ca efectul acesteia se răsfrânge doar asupra ei.
Așa cum s-a precizat si in Decizia nr. 6019/03.04.2015 privind soluționarea contestației formulate, având in vedere prevederile art. 48 din O.G. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata, organul fiscal poate îndrepta erorile materiale din cuprinsul actului administrativ fiscal, din oficiu sau la cererea contribuabilului.
Consideră ca aceasta eroare este una de calcul, nu privește existenta sau inexistenta obligațiilor fiscale si se încadrează in prevederile art. 48.1 din Normele Metodologice in care se arata: "Erorile materiale reprezintă greșelile sau omisiunile cu privire la numele, calitatea si susținerile părților din raportul juridic fiscal sau cele de calcul ori altele asemenea. Aceste erori nu pot privi fondul actului, respectiv existenta sau inexistenta obligațiilor fiscale stabilite prin actul administrativ fiscal."
Menționează ca precizările cu nr. 9129/15.05.2015 au fost întocmite la solicitarea reclamantei nr. 6760/20.04.2015.
In drept a invocat dispozițiile art. 205 N.C.P.C.
Potrivit adresei de la fila 6, reclamantul a fost înștiințat că, în urma verificării dosarului de impunere aferent firmei „V. ORIZRONT SRL”, efectuată în baza prevederilor OG 92/2003 privind Codul de Procedură Fiscală, a constatat că, impunerea autovehiculului marca Renalt, identificată cu . motor 83M0625535 și categorie utilitară mai mare de 12 tone, a fost înregistrată din eroare la altă categorie decât cea corectă, impunându-se astfel, corectarea erorii strecurate, potrivit art. 48 din Codul de Procedură Fiscală, privind îndreptarea erorilor materiale din actele administrative fiscale.
În decizia de impunere s-a detaliat sumele datorate pentru autovehicolul reclamantului, și anume: debit curent – 543 lei, diferențe – 1660 lei și majorări 922 lei.
Prin decizia nr.6019/03.04.2015 emisă de UAT B., s-a respins contestația ca netemeinică și nelegală.
Potrivit art. 48 al.1 din OG 92/2003, Organul fiscal poate îndrepta erorile materiale din cuprinsul actului administrativ fiscal, din oficiu sau la cererea contribuabilului.
Potrivit art. 47.1.din același act normative, erorile materiale reprezintă greșelile sau omisiunile cu privire la numele, calitatea și susținerile părților din raportul juridic fiscal sau cele de calcul ori altele asemenea. Aceste erori nu pot privi fondul actului, respectiv existența sau inexistența obligațiilor fiscale stabilite prin actul administrativ fiscal.
Prin urmare, pârâta a efectuat un act de îndreptare a erorii materiale din cuprinsul deciziei de impunere nr.296/3187/25.02.2015
La dosarul cauzei s-au depus actele din care rezultă dobândirea autovehicolului de către reclamant – filele 49-50 și categoria acesteia, ,,semiremorca,, iar masa totală autorizată fiind de 40.000 kg.
Așadar, în mod corect pârâta a făcut corectarea deciziei de impunere emițând o alta, cea atacată de reclamant.
Se constată așadar că prezenta cerere este neîntemeiată, drept pentru care acțiunea de față va fi respinsă.
În speță nu sunt aplicabile prev. art.453 Cod pr.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge cererea formulată de reclamanta . cu sediul în B., ..36 jud.A. în contradictoriu cu pârâta UAT mun.B. cu sediul în B. Piața 1848 nr.16 jud.A..
Fără cheltuieli de judecată.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare .
Motivele de recurs se depun prin avocat sau consilier juridic la Tribunalul A., sub sancțiunea nulității.
Pronunțată în ședința publică din 12.02.2016.
Președinte, C. F. | ||
Grefier, D. S. |
Red. FC/Tehnored. SD/4ex/25.02.2016
| ← Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 52/2016.... | Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 62/2016.... → |
|---|








