Contestaţie la executare. Decizia nr. 161/2016. Tribunalul ALBA

Decizia nr. 161/2016 pronunțată de Tribunalul ALBA la data de 25-02-2016 în dosarul nr. 161/2016

Document finalizat

Cod ECLI ECLI:RO:TBALB:2016:008._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL A.

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE C. ADMINISTRATIV, FISCAL ȘI DE INSOLVENȚĂ

Dosar nr._

DECIZIA NR. 161/A/2016

Ședința publică din 25 februarie 2016

Completul compus din:

PREȘEDINTE: D. C.

Judecător: C. F.

Grefier: E. B.

Pe rol se află apelul declarat de intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA – prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Cluj împotriva încheierii nr. 2787/2015 pronunțată de Judecătoria A. I. în dosarul nr._, în contradictoriu cu contestatorul L. I., având ca obiect contestație la executare dosar execuțional 622/2014

La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă în instanță avocat C. M. pentru intimat, lipsind apelanta C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:

Se constată că la termenul din 4.02.2016, instanța, potrivit art. 712 alin. 1 și art. 95 pct. 2 NCPC, a constatat că este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezentul apel.

Avocatul intimatului arată că nu mai are alte cereri de formulat.

Instanța, în baza art. 392 Cod procedură civilă, declară deschise dezbaterile și acordă cuvântul asupra apelului.

Avocatul intimatului solicită respingerea apelului și menținerea hotărârii atacate ca temeinică și legală . Fără cheltuieli de judecată.

Mai învederează faptul că, criticile aduse în motivele de apel nu sunt fondate. Ceea ce se invocă de către apelantă se circumscrie situației dacă instanța de fond a reținut sau nu în mod corect lipsa comunicării procesului verbal și implicit lipsa titlului executoriu.

Din punctul de vedere al intimatului, în mod corect s-a reținut de către instanța de fond aspectul necomunicării procesului verbal care a fost considerat titlu executoriu de către executorul judecătoresc iar apelanta, în sprijinul tezei pe care a invocat-o, nu a adus nici o susținere contrară celor constatate la fond.

Pentru motivele expuse solicită respingerea apelului.

Instanța, în baza art. 394 Cod procedură civilă, declară închise dezbaterile, reținând apelul în pronunțare.

TRIBUNALUL

Deliberând asupra apelului de față.

Constată că prin încheierea nr. 2787/2015 pronunțată de Judecătoria A. I. în dosarul nr._, s-a admis în parte contestația la executare formulată de către contestatorul L. I., în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ de AUTOSTRĂZI și DRUMURI NAȚIONALE din ROMÂNIA SA, prin Direcția Regională Drumuri și Poduri Cluj, și în consecință:

Au fost anulate toate actele de executare efectuate de către B. Sapta F. L. în dosarul execuțional nr. 622/2014.

A fost anulată încheierea de încuviințare a executării silite nr. 4057/CC/2014, pronunțată de Judecătoria A. I. în dosar nr._ .

S-a respins în rest contestația la executare.

A fost oibligat contestatorul L. I. să achite executorului judecătoresc Sapta F. L., cheltuielile ocazionate de xerocopierea dosarului execuțional în sumă de 1,8 lei.

Pentru a hotărî astfel, judecătoria a reținut că:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Alba Iulia la data de 22.07.2015, sub dosar nr._ contestatorul L. I. în contradictoriu cu intimata C. Naționala de Autostrăzi și Drumuri Naționale din Romania S.A.- prin Direcția Română de Drumuri și Poduri Cluj a solicitat instanței ca prin sentința ce o va pronunța în cauză:

1. Să admită contestația la executare formulată, să anuleze în temeiul art.719 C.proc.civ. toate actele de executare silită efectuate de către B. Sapta F. L. în dosarul execuțional nr. 622/2014 pentru lipsa titlului executoriu, cu consecința anulării încheierii de încuviințare și, pe cale de consecință să procedeze la anularea executării silite înseși;

2. Să oblige executorul judecătoresc să restituie sumele poprite în cadrul executării silite;

3. În măsura opunerii, solicită cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, în fapt, contestatorul arată că, așa cum rezultă din actele anexate prezentei cereri,a fost somat să achite executorului judecătoresc suma de 28 euro și 364,10 lei, reprezentând contravaloarea tarifului de despăgubire stabilit pe baza art. 8 alin. 3 din OUG 14/2002, respectiv cheltuieli de executare.

În justificarea somației se anexează ca titlu executor procesul verbal de constatare a contravenției . nr._ din data de 21.05.2012.

Contestatorul apreciază că executarea este nelegală. Astfel: Procesul verbal de constatare a contravenției trebuie întocmit în forma scrisă, fiind unicul act probator al unei contravenții, și trebuie să conțină mențiunile prevăzute în art. 16 și art.19 din OG nr.2/2001. În lipsa formei scrise nu se va putea aplica nicio sancțiune, nu se va putea proba existența faptei contravenționale.

În acest sens, contestatorul arată că, la data de 25.03.2015 s-a publicat în Monitorul Oficial al României decizia RIL nr. 6/2015 prin care s-a statuat că: Admite recursul în interesul legii formulat de Avocatul Poporului și, în consecință, stabilește că: În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art.17 din OG nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.180/2002, cu modificările și completările ulterioare, raportate la dispozițiile art. 4 pct.1-4 și art. 7 din legea nr.455/2001 privind semnătura electronică, republicată, procesele verbale de constatare și sancționare a contravențiilor, prevăzute de art. 8 alin. (1) din OG nr.15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările și completările ulterioare, încheiate potrivit art. 9 alin. (1) lit. a), alin. (2) și (3) din acest act normativ, transmise persoanelor sancționate contravențional pe suport de hârtie, sunt lovite de nulitate absolută în lipsa semnăturii olografe a agentului constatator. Obligatorie, potrivit art. 517 alin.(4) din Codul de procedură civilă.

În aceste condiții, contestatorul apreciază că este evident că executarea este abuzivă, apreciind că se încadrează în această situație, sens în care restabilirea ordinii de drept nu poate fi făcută decât prin admiterea prezentei contestații, în sensul solicitat în petitul cererii.

În probațiune, contestatorul a depus la dosar în copie înștiințarea primită de la B. Sapta F. L., somația mobiliară emisă în dosar execuțional nr.622/2014, încheierea nr. 622/27.05.2015 a B. Sapta F. L., adresă către contestator, încheierea nr. 4057/CC/2014 pronunțată de Judecătoria A. I. în dosar nr._, cerere de executare silită, procesul verbal de constatare a contravenției . nr._/21.05.2012 (filele 4-10).

În drept, contestatorul și-a întemeiat cererea pe prevederile art. 711 și urm. Codul de procedură civilă, RIL nr. 6/2015.

Cererea a fost timbrată cu taxa judiciară de timbru în cuantum de 38,98 lei (fila 39).

La data de 14.08.2015, prin serviciul registratură al instanței, intimata CNDNR SA prin Direcția Regionala Drumuri și Poduri Cluj a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestației formulate ca neîntemeiată și menținerea tuturor formelor de executare efectuate in dosarul execuțional nr. 622/2014 al B. Sapta F. L..

În motivarea întâmpinării intimata a arătat că a solicitat demararea procedurii de executare silită împotriva contestatorului debitor L. I., în temeiul titlului executoriu reprezentat de procesul verbal de constatare a contravenției . nr._/21.05.2012, prin care in sarcina contestatorului s-a reținut fapta contravenționala de a circula fără rovinietă valabilă

Intimata a învederat instanței că, în virtutea prevederilor art. 31 alin.1 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, împotriva procesului verbal de contravenție încheiat pe numele contestatorului, acesta avea posibilitatea de a formula plângere contravențională în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării lui. Procesul verbal de constatare a contravenției . nr._/21.05.2012 a fost adus la cunoștința contestatorului la data de 5.06.2012, după cum reiese din procesul verbal de îndeplinire a procedurii de comunicare.

Având în vedere că, contestatorul ni a uzat de această cale de atac și nici nu a înțeles să achite de bunăvoie suma de bani stabilită prin actul constatator, în vederea recuperării tarifului de despăgubire în cuantum de 28 euro, tarif care potrivit prevederilor legale revine ca venit extrabugetar companiei intimate, a înaintat procesul verbal de constatare a contravenției mai sus amintit B. Sapta F. L. în vederea demarării procedurii de executare silită.

Învederează instanței că în cuprinsul procesului verbal de constatare a contravenției este prevăzută mențiunea expresă: Potrivit art. 8 alin. 3 al OG 15/2002, cu modificările și completările ulterioare, contravenientul este obligat pe lângă amenda contravențională să achite și tariful de despăgubire, a cărui contravaloare și mod de achitare se regăsesc în Înștiințarea de Plată care însoțește prezentul proces verbal de constatare a contravenției.

Intimata solicită instanței să rețină faptul că, potrivit art. 713 alin. 2 Codul de procedură civilă, pe calea contestației la executare pot fi invocate apărări de fond împotriva titlului executoriu în ipoteza în care acesta nu este emis de o instanță judecătorească, însă numai dacă legea nu prevede în acest scop o altă cale de atac. Or, potrivit art. 31 și art.32 din OG nr. 2/2001 este prevăzută o procedură specială de atacare a procesului verbal, respectiv plângerea contravențională, procedura în cadrul căreia putea fi verificată legalitatea și temeinicia întocmirii acestuia.

Având în vedere că debitorul L. I. nu a înțeles să achite de bună voie tariful de despăgubire stabilit în sarcina sa prin procesul verbal de constatare a contravenției . nr._/21.05.2012, intimata a solicitat, în temeiul prevederilor art. 42 din OG nr.2/2001 demararea procedurii de executare silită împotriva acestuia în vederea recuperării debitului restant.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 712 și urm. Codul de procedură civilă, OG nr. 2/2001, OG nr.15/2002.

În probațiune, intimata a depus procesul verbal de îndeplinire a procedurii de comunicare a procesului verbal de constatare a contravenției . nr._/21.05.2012 (fila 18).

B. Sapta F. L. a comunicat la dosar copii certificate pentru conformitate cu originalul din dosarul execuțional nr.622/2014 (filele 28-36), cu solicitarea de a se achita contravaloarea serviciilor de copiere în sumă de 62 lei.

Analizând actele și lucrările dosarului, prima instanță a reținut următoarele:

Prin procesul verbal de contravenție . nr._/21.05.2012, contestatorul L. I. a fost sancționat contravențional cu amenda în cuantum de 250 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzute și sancționate de art. 8 alin. 1 și 2 din OG nr. 15/2002 și a fost obligat să achite, în lei, un tarif de despăgubire în valoare de 28 Euro, conform art. 8 alin. 3 din OG nr. 15/2002 (fl. 28 verso).

Procesul verbal a fost comunicat contestatorului prin afișare la domiciliul acestuia, conform procesului verbal depus la fila 29 și nu a fost contestat pe calea plângerii contravenționale.

La cererea intimatei CNADNR SA prin Direcția Generală de Drumuri și Poduri Cluj, înregistrată în data de 15 iulie 2014 la B. I. Sapta F. L., s-a deschis dosarul de executare silită nr. 622/2014, iar prin încheierea nr. 4057/CC/2014, pronunțată de Judecătoria A. I. în dosar n._ s-a încuviințat executarea silită împotriva debitorului L. I. pentru recuperarea creanței de 28 Euro, reprezentând contravaloarea tarifului de despăgubire stabilit prin procesul verbal de contravenție . nr._/21.05.2012.

Contestatorul a fost somat să plătească creditoarei suma de 28 Euro la cursul BNR din ultima zi a lunii anterioare datei achitării și suma de 364,10 lei, cheltuieli de executare (fila 33 verso).

Instanța a reținut că potrivit art. 632 alin.1 și 2 Codul de procedură civilă, executarea silită se poate efectua numai în temeiul unui titlu executoriu. Constituie titluri executorii hotărârile executorii prevăzute la art. 633, hotărârile cu executare provizorie, hotărârile definitive, precum și orice alte hotărâri sau înscrisuri care, potrivit legii, pot fi puse în executare.

Conform art. 37 din OG nr. 2/2001, procesul verbal neatacat în termenul prevăzut la art. 31 constituie titlu executoriu, fără vreo altă formalitate, iar la art. 31 alin.1 se prevede că împotriva procesului verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii se poate face plângere în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia, mențiuni care se regăsesc, de altfel, și în cuprinsul procesului verbal de contravenție în temeiul căruia s-a făcut executarea silită.

În speță, procesul verbal de contravenție . nr._/21.05.2012 nu a fost înmânat contravenientului, ci a fost afișat la domiciliul acestuia, potrivit procesului verbal de îndeplinire a procedurii de comunicare întocmit la data de 05.06.2012 (fila 29).

Prin decizia nr. 10/2003 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în interesul legii, s-a stabilit în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 27 teza I raportat la art. 14 alin. (1), art. 25 alin. (2) și art. 31 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare, că modalitatea de comunicare a procesului verbal de contravenție și a înștiințării de plată, prin afișare la domiciliul sau sediul contravenientului, este subsidiară comunicării prin poștă, cu aviz de primire. Susținerile intimatei în sensul că această decizie vizează doar procesele verbale comunicate ulterior publicării deciziei în Monitorul Oficial nu pot fi primite, deoarece dispozițiile art. 27 erau în vigoare la data încheierii și comunicării prin afișare a procesului verbal de contravenție, Înalta Curte de Casației și Justiție nefăcând decât să interpreteze prevederi legale în vigoare, dar care erau aplicate în mod neunitar de instanțele judecătorești.

Potrivit art. 518 Codul de procedură civilă, decizia nu are efecte asupra hotărârilor judecătorești examinate și nici cu privire la situația părților din acele procese, iar dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I, ori procesul declanșat de contestator a început ulterior publicării deciziei în interesul legii.

Intimata nu a procedat mai întâi la comunicarea procesului verbal de contravenție prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, ci a recurs direct la modalitatea subsidiară de comunicare, astfel încât instanța apreciază că termenul legal pentru exercitarea căii de atac specifice - plângerea contravențională – nu a început să curgă, iar procesul verbal de contravenție nu constituie titlu executoriu pentru tariful de despăgubire, în condițiile art. 37 din OG nr. 2/2001.

Pe cale de consecință, instanța a constatat că executarea silită s-a încuviințat și apoi s-a efectuat în dosarul execuțional nr. 622/2014 în lipsa unui titlu executoriu și cu încălcarea, așadar, a dispozițiilor art. 632, 666 alin. 5 pct. 2 Codul de procedură civilă, fiind incidentă sancțiunea nulității executării silite însăși și a tuturor actelor de executare întocmite în baza acestuia, precum și a încheierii de încuviințare a executării silite, potrivit art. 704 raportat la art. 174 și 175 alin. 2 Codul de procedură civilă.

Față de soluția adoptată în contextul analizării legalității procedurii execuționale, instanța apreciază că nu se mai impune a fi verificate și celelalte apărări de fond invocate de către contestator, referitoare la nulitatea procesului verbal de contravenție pentru lipsa semnăturii olografe, acest din urmă aspect fiind inadmisibil pe calea contestației la executare în considerarea prevederilor art. 712 alin. 2 Codul de procedură civilă, potrivit cărora în cazul în care executarea silită se face în temeiul unui alt titlu executoriu decât o hotărâre judecătorească, se pot invoca în contestația la executare și motive de fapt sau de drept privitoare la fondul dreptului cuprins în titlu executoriu, numai dacă legea nu prevede în legătură cu acel titlu pe cale procesuală specifică pentru desființarea lui.

Referitor la capătul de cerere privind restituirea sumelor poprite în cadrul executării silite, instanța constată că nu s-a dispus înființarea popririi asupra veniturilor realizate de contestatorul L. I., astfel cum rezultă din adresa comunicată de către executorul judecătoresc (fila 52), motiv pentru care instanța va respinge acest capăt de cerere.

În ceea ce privește cheltuielile solicitate cu xerocopierea dosarului execuțional, instanța a reținut că acestea sunt în sumă de 62 lei, sumă contestată de către contestator prin încheierea de ședință din data de 23 octombrie 2015.

Prin urmare, prima instanță a admis cererea doar în parte și pe cale de consecință a stabilit suma de 1,80 lei, reprezentând cheltuieli de xerocopiere a dosarului execuțional, apreciind că raportat la numărul de pagini xerocopiate (9 pag la 0,2 lei/pag) această sumă este îndestulătoare.

Instanța s-a raportat la stabilirea sumei la prețurile practicate de profesioniștii care au ca obiect de activitate astfel de servicii, iar nu în raport de onorariile minimale și maximale aprobate de Ordinul nr. 2550/2006, deoarece serviciile de xerocopiere nu se circumscriu obiectului specific de activitate al Biroului pentru a fi incluse în onorariu.

Astfel, având în vedere că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată de către contestator, instanța l-a obligat pe acesta la suportarea cheltuielilor ocazionate de xerocopierea dosarului execuțional în sumă de 1,8 lei.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA – prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Cluj.

A solicitat modificarea încheierii civile nr. 2787/2015, în sensul respingerii contestației la executare formulate de către contestatorul L. I. și menținerii tuturor formelor de executare silita întocmite de către B. SAPTA F. L. în dosarul execuțional nr. 622/2014.

În motivarea apelului, arată că instanța de judecată a reținut că intimata nu a procedat mai întâi la comunicarea procesului verbal de constatare a contravenției prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, ci a recurs direct la modalitatea subsidiară de comunicare, astfel că termenul legal pentru exercitarea căii de atac specifice nu a început să curgă, iar procesul verbal de contravenție nu constituie titlu executoriu pentru tariful de despăgubire.

Consideră că în mod nelegal și netemeinic instanța de fond a reținut că în speță actul constatator nu a fost în mod legal comunicat, în condițiile în care procedura de comunicare s-a efectuat doar prin afișare, iar conform Deciziei nr. 10/2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție această modalitate de comunicare este subsidiară celei prin poștă, iar intimata a nu a făcut dovada comunicării procesului verbal prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire.

Apreciază că deși prin decizia mai sus menționată, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 27 raportat la art. 14 alin. 1, art. 25 alin. 2 și art. 31 alin. 1 din OG nr. 2/2001 că modalitatea de comunicare a procesului verbal de constatare a contravenției și a înștiințării de plată prin afișare la domiciliul sau sediul contravenientului este subsidiară comunicării prin poștă, cu aviz de primire, acest aspect nu este incident în cauză, întrucât comunicarea în speța de față a fost efectuată cu aproximativ 1 an în urma fata de momentul pronunțării ÎCCJ iar decizia produce efecte doar pentru viitor.

Potrivit dispozițiilor procedurale, deciziile se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, precum și pe pagina de internet a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Acestea se aduc la cunoștința instanțelor și de Ministerul Justiției. Momentul de la care deciziile pronunțate în procedura recursului în interesul legii produc efecte juridice este cel al publicării în Monitorul Oficial. Această soluție este impusă de caracterul general obligatoriu al deciziilor, precum și de calitatea lor de sursă a dreptului, ceea ce evident le diferențiază sub aspectul naturii juridice de alte categorii de hotărâri judecătorești. Din interpretarea dispozițiilor legale rezultă că aceste decizii produc efecte numai pentru viitor.

Ca urmare, Decizia nr. 10/2013 a ÎCCJ produce efecte doar pentru viitor, în sensul că vizează doar procesele verbal de constatare a contravenției a căror comunicare s-a realizat ulterior datei de 23.07.2013, nefiind aplicabilă cu privire la procedurile de comunicare legal îndeplinite anterior publicării sale în Monitorul Oficial cum este cazul de față, procesul verbal de constatare a contravenției . nr._/21.05.2012 fiind comunicat la data de 5.06.2012.

Astfel, contrar reținerilor instanței de fond, procedura de comunicare a procesului verbal de constatare a contravenției . nr._/21.05.2012 a fost legal îndeplinită, în conformitate cu dispozițiile art. 25 alin. 2 din OG nr. 2/2011, și respectiv art. 27 din același act normativ, procesul verbal de afișare încheiat în speță îndeplinind toate condițiile legale.

La data încheierii și comunicării procesului verbal de constatare a contravenției, dispozițiile legale mai sus menționate reglementau două modalități de comunicare a procesului verbal de constatare a contravenției, respectiv prin intermediul poștei sau prin afișare la domiciliul sau la sediul contravenientului, fără a se face vreo mențiune referitoare la aspectul ca procedura de comunicare prin afișare este subsidiară celei prin poștă.

Ca urmare, apreciază că în cazul de față au fost respectate dispozițiile legale în vigoare la data întocmirii procesului verbal de constatare a contravenției iar Decizia nr. 10/2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție nu are aplicabilitate în cazul de față, întrucât dispune numai pentru viitor.

În drept art. 466 și urm., art. 711 și urm. Codul de procedură civilă, OG nr. 2/2001, OG nr. 15/2002

Contestatorul intimat nu a depus întâmpinare.

Deliberând asupra apelului de față, prin prisma motivelor invocate de intimată, tribunalul reține că este nefondat, pentru următoarele considerente:

Prin procesul verbal de contravenție . nr._/21.05.2012, contestatorul L. I. a fost sancționat contravențional cu amenda în cuantum de 250 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzute și sancționate de art. 8 alin. 1 și 2 din OG nr. 15/2002 și a fost obligat să achite, în lei, un tarif de despăgubire în valoare de 28 Euro, conform art. 8 alin. 3 din OG nr. 15/2002.

La solicitarea creditoarei intimate CNADNR SA prin Direcția Generală de Drumuri și Poduri Cluj, B. I. Sapta F. L. a deschis dosarul de executare silită nr. 622/2014.

Prin încheierea nr. 4057/CC/2014, pronunțată de Judecătoria A. I. în dosar n._ s-a încuviințat executarea silită împotriva debitorului L. I. pentru recuperarea creanței de 28 Euro, reprezentând contravaloarea tarifului de despăgubire stabilit prin procesul verbal de contravenție . nr._/21.05.2012.

Acesta a fost somat să plătească creditoarei suma de 28 Euro la cursul BNR din ultima zi a lunii anterioare datei achitării și suma de 364,10 lei, cheltuieli de executare.

Potrivit art. 632 alin.1 și 2 Codul de procedură civilă, executarea silită se poate efectua numai în temeiul unui titlu executoriu. Constituie titluri executorii hotărârile executorii prevăzute la art. 633, hotărârile cu executare provizorie, hotărârile definitive, precum și orice alte hotărâri sau înscrisuri care, potrivit legii, pot fi puse în executare.

Conform art. 37 din OG nr. 2/2001, procesul verbal neatacat în termenul prevăzut la art. 31 constituie titlu executoriu, fără vreo altă formalitate, iar la art. 31 alin.1 se prevede că împotriva procesului verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii se poate face plângere în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia, mențiuni care se regăsesc, de altfel, și în cuprinsul procesului verbal de contravenție în temeiul căruia s-a făcut executarea silită.

Tribunalul a constatat că executarea silită s-a încuviințat și apoi s-a efectuat în dosarul execuțional nr. 622/2014 în lipsa unui titlu executoriu și cu încălcarea dispozițiilor art. 632, 666 alin. 5 pct. 2 codul de procedură civilă mai sus enunțate.

Procesul verbal de contravenție . nr._/21.05.2012 a fost comunicat contravenientului debitor prin afișare la domiciliul acestuia, potrivit procesului verbal de îndeplinire a procedurii de comunicare întocmit la data de 5.06.2012 (fila 29 la dosar fond).

Prin Decizia nr. 10/2003 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în interesul legii, s-a stabilit în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 27 teza I raportat la art. 14 alin. (1), art. 25 alin. (2) și art. 31 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare, că modalitatea de comunicare a procesului verbal de contravenție și a înștiințării de plată, prin afișare la domiciliul sau sediul contravenientului, este subsidiară comunicării prin poștă, cu aviz de primire.

În apel, intimata a susținut că această decizie vizează doar procesele verbale comunicate ulterior publicării deciziei în Monitorul Oficial.

Această susține este neîntemeiată.

Dispozițiile art. 27 din OG nr. 2/2001 erau în vigoare la data încheierii și comunicării prin afișare a procesului verbal de contravenție, iar Înalta Curte de Casației și Justiție doar a interpretat prevederile legale în vigoare, dar care erau aplicate în mod neunitar de instanțele judecătorești.

Potrivit art. 518 Codul de procedură civilă, decizia nu are efecte asupra hotărârilor judecătorești examinate și nici cu privire la situația părților din acele procese, iar dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Or, procesul declanșat de contestator a început ulterior publicării deciziei în interesul legii.

Așadar, considerând Decizia nr. 10/2003 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în interesul legii, tribunalul a constata că nu a procedat mai întâi la comunicarea procesului verbal de contravenție prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, ci a recurs direct la modalitatea subsidiară de comunicare.

Termenul legal pentru exercitarea căii de atac specifice împotriva titlului executoriu în discuție, plângerea contravențională, nu a început să curgă, astfel că procesul verbal de contravenție nu constituie titlu executoriu pentru tariful de despăgubire, în condițiile art. 37 din OG nr. 2/2001.

Pe cale de consecință, tribunalul apreciază că prima instanță a constatat corect că executarea silită s-a încuviințat și apoi s-a efectuat în dosarul execuțional nr. 622/2014 în lipsa unui titlu executoriu și cu încălcarea dispozițiilor art. 632, 666 alin. 5 pct. 2 Codul de procedură civilă.

Este incidentă în consecință sancțiunea nulității executării silite însăși și a tuturor actelor de executare întocmite în baza acestuia, precum și a încheierii de încuviințare a executării silite, potrivit art. 704 raportat la art. 174 și 175 alin. 2 Codul de procedură civilă.

Având în vedere acestea, în baza art. 480 alin. 1 Noul Cod de procedură civilă, se va respinge apelul declarat de intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA – prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Cluj împotriva încheierii nr. 2787/2015 pronunțată de Judecătoria A. I. în dosarul nr._ .

Pentru aceste motive.

În numele legii,

DECIDE

Respinge apelul declarat de intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA – prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Cluj împotriva încheierii nr. 2787/2015 pronunțată de Judecătoria A. I. în dosarul nr._, în contradictoriu cu contestatorul L. I..

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 25.02.2016.

Președinte,

D. C.

Judecător,

C. F.

Grefier,

E. B.

Redactat/Tehnoredactat DC/4 exemplare/2.03.2016

Judecător de primă instanță: D. F. M.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Decizia nr. 161/2016. Tribunalul ALBA