Pretentii. Sentința nr. 141/2016. Tribunalul ALBA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 141/2016 pronunțată de Tribunalul ALBA la data de 19-02-2016 în dosarul nr. 141/2016
Document finalizat
Cod ECLI
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL A.
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE C. ADMINISTRATIV, FISCAL ȘI DE INSOLVENȚĂ
SENTINȚA Nr. 141/C./2016
Ședința publică de la 19 Februarie 2016
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. F.
Grefier G. M. U.
Pe rol se află judecarea cauzei C. administrativ și fiscal privind pe reclamantul R. A. în contradictoriu cu pârâtele ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE A. și ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, având ca obiect pretentii.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă av. C. T. pentru reclamant, lipsă fiind pârâtele.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:
Instanța pune în discuție competența Tribunalului A. în soluționarea prezentei cauze.
Avocata reclamantului constată că Tribunalul A. este competent general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză.
Instanța apreciază că Tribunalul A. este competent general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză.
Instanța pune în discuție durata necesară pentru soluționarea cauzei.
Avocata reclamantului apreciază că prezenta cauză poate fi soluționată la acest termen de judecată.
Instanța constată că prezenta cauză poate fi soluționată la acest termen de judecată.
Instanța acordă cuvântul în probațiune.
Avocata reclamantului solicită încuviințarea în probațiune a înscrisurilor depuse la dosar.
Instanța încuviințează în probațiune înscrisurile depuse al dosar de către reclamant.
Instanța constată că prin întâmpinarea formulată, pârâta AJFP A. a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a organelor fiscale.
Avocata reclamantului solicită respingerea excepției pentru motivele dezvoltate pe larg în răspunsul la întâmpinare.
Instanța, respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a organelor fiscale invocată de pârâta AJFP A. prin întâmpinare, față de împrejurarea că aceasta este entitatea care a încasat taxa de poluare.
Nemaifiind alte cereri de formulat și probe de administrat, instanța acordă cuvântul asupra cauzei.
Avocata reclamantului solicită admiterea acțiunii, cu cheltuieli de judecată conform notei de cheltuieli de judecată depusă la dosar la acest termen de judecată.
Față de actele depuse la dosar, instanța lasă cauza în pronunțare.
TRIBUNALUL
Asupra cauzei de față;
Prin cererea înregistrată la data de 08.12.2015 sub dosar nr._ formulată de reclamantul R. A. în contradictoriu cu pârâtele ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE A. și ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, având ca obiect pretentii, reclamantul a solicitat ca prin hotărâre judecătorească să se dispună:
- Admiterea acțiunii in sensul obligații paratelor la plata dobânzii fiscale (calculată conform prevederilor Codului de Procedura Fiscala) aferenta taxei de poluare achitata in suma 1.098 lei, începând cu data achitării acestei taxe -19.03.2009 (conform chitanței ., nr._/19._) si pana la data formulării cererii de restituire a taxei de poluare 06.06.2011.
- Obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecata ocazionate de purtarea acestui proces.
În motivare se arată faptul că:
Prin sentința nr 827/C./2012 a Tribunalului A., definitiva si irevocabila, s-a dispus admiterea cererii de restituire a taxei de poluare in suma de 1.098lei, actualizata cu dobânda fiscala incepand cu data formulării cererii de restituire si pana la data plații efective.
Având in vedere considerentele hotărârii Curții de Justiție a Uniunii Europene, din data de 18.04.2013 pronunțata in cauza I. M., prin prezenta solicită sa se procedeze la calcularea conform Codului de Procedura Fiscala si la achitarea dobânzilor aferente taxei de poluare si pentru perioada anterioara, respectiv începând cu data achitării taxei de poluare si pana la data formulării cererii de restituire a taxei de poluare, depusa inițial.
In drept a invocat Decizia CJUE I. M. din data de 18.04.2013; art. 148 alin 2 Constituție, art. 110 TFUE; art. 453 C. civ.
La data de 17.12.2015, pârâta AJFP A. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale active a organului fiscal teritorial și a solicitat respingerea acțiunii.
În motivare se arată faptul că:
Începând cu data de 01.07.2008 si in temeiul actelor normative prin care a fost reglementata (OUG nr.50/2008 cu modificările si completările ulterioare si Legea nr. 9/2012), taxa pe poluare pentru autovehicule constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului.
Conform dispozițiilor legale in vigoare la momentul plații, taxa se plătește de către contribuabil într-un cont distinct deschis la unitățile Trezoreriei Statului pe numele Administrației F. pentru Mediu;
Potrivit principiului specializării bugetare prevăzut de art. 12 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, veniturile si cheltuielile bugetare se înscriu si se aproba în buget mi pe surse de proveniența si, respectiv, pe categorii de cheltuieli, grupate după natura lor economica si destinația acestora, potrivit clasificației bugetare. De asemenea, pentru restituirea sumelor din bugete, respectiv cheltuielile bugetare exista reguli strict reglementate prin art. 14 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice;
Legea nr.500/2002 privind finanțele publice prevede categoriile de ordonatori de credite si rolul acestora (art. 20 si art. 21 din lege), iar la art. 22 se dispune:
" Responsabilitățile ordonatorilor de credite
(1) Ordonatorii de credite au obligația de a angaja si de a utiliza creditele bugetare numai în limita prevederilor si destinațiilor aprobate, pentru cheltuieli strict legate de activitatea instituțiilor publice respective si cu respectarea dispozițiilor legale. "
Prin urmare, având in vedere dispozițiile legale invocate, organele fiscale teritoriale nu pot restitui sumele gestionate de alt ordonator de credite, in speța de Administrația F. pentru Mediu, indiferent ca este vorba de taxa pe poluare sau de dobânda aferenta acestei taxei.
In fapt, se solicita restituirea dobânzi reprezentând taxa poluare calculata de la data plații.
In condițiile art. 124 din OG.92/2003 cu modificările ulterioare, privind codul de procedura fiscala, sumele de restituit sau de rambursat de la buget sunt purtătoare de dobânzi începând cu data împlinirii termenului de soluționare a cererii de restituire sau de rambursare.
Având in vedere faptul ca in baza hotărârii judecătorești irevocabile s-a dispus restituirea taxei auto si a dobânzii aferente acesteia de la data cererii, organele fiscale au procedat la punerea in executare a acesteia.
Taxa pe poluare pentru autovehicule constituie venit la bugetul F. pentru mediu si se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, în vederea finanțării programelor si proiectelor pentru protecția mediului. Astfel, organele fiscale teritoriale au incasat taxa, la solicitarea reclamantului, într-un cont deschis la unitățile Trezoreriei Statului pe numele Administrației F. pentru Mediu.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin sentința administrativă nr. 827/C./2012 a Tribunalului A. în dosar nr._/107/2011, rămasă definitivă prin decizia nr. 2741/2012 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, a fost admisă acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamant pentru restituire taxă de poluare și au fost obligate pârâtele să restituie reclamantului suma achitată cu titlu de taxa de poluare, precum și dobânda legală aferentă sumei începând cu data cererii de restituire și până la restituirea efectivă.
Ulterior pronunțării hotărârii atacate, la data de 18.04.2013, în Cauza C-565/11 (M. I. împotriva AFP Sibiu, AFM), CJUE a soluționat cererea de pronunțare a unei decizii preliminare formulată în temeiul articolului 267 TFUE de Tribunalul Sibiu, care privește interpretarea dreptului Uniunii în raport cu un regim național care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a taxei respective.
Cu această ocazie, s-a reținut că „atunci când un stat membru a încasat taxe cu încălcarea normelor dreptului Uniunii, justițiabilii au dreptul la restituirea nu numai a taxei percepute fără temei, ci și a sumelor plătite acestui stat sau reținute de acesta în legătură directă cu taxa respectivă. Aceasta cuprinde și pierderile reprezentate de indisponibilizarea sumelor ca urmare a exigibilității premature a taxei (a se vedea Hotărârea din 8 martie 2001, Metallgesellschaft și alții, C‑397/98 și C‑410/98, R.., p. I‑1727, punctele 87-89, Hotărârea din 12 decembrie 2006, Test Claimants in the FII Group Litigation, C‑446/04, R.., p. I‑_, punctul 205, Hotărârea Littlewoods Retail și alții, punctul 25, precum și Hotărârea din 27 septembrie 2012, Zuckerfabrik Jülich și alții, C‑113/10, C‑147/10 și C‑234/10, nepublicată încă în Repertoriu, punctul 65).”
Curtea a arătat că, în absența unei reglementări a Uniunii, revine ordinii juridice interne a fiecărui stat membru atribuția de a prevedea condițiile în care se impune acordarea unor astfel de dobânzi, în special rata și modul de calcul al acestor dobânzi. „Aceste condiții trebuie să respecte principiile echivalenței și efectivității, ceea ce înseamnă că nu trebuie să fie mai puțin favorabile decât cele aplicabile unor cereri similare întemeiate pe dispoziții de drept intern și nici concepute astfel încât să facă în practică imposibilă sau excesiv de dificilă exercitarea drepturilor conferite de ordinea juridică a Uniunii „.
Astfel, Curtea a reținut că, în speță, un regim precum cel prevăzut de art.124 Cod pr. fiscală, care limitează dobânzile la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a taxei percepute fără temei, nu îndeplinește această cerință deoarece „ (..) această pierdere depinde în special de durata indisponibilizării sumei plătite fără temei cu încălcarea dreptului Uniunii și survine astfel, în principiu, în perioada cuprinsă între data plății fără temei a taxei în cauză și data restituirii acesteia.
Având în vedere cele de mai sus, (..) dreptul Uniunii trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim național, precum cel în discuție în litigiul principal, care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe.”
Trimiterea preliminară permite instanțelor din statele membre ca, în cadrul unui litigiu cu care sunt sesizate, să adreseze Curții întrebări cu privire la interpretarea dreptului Uniunii sau la validitatea unui act al Uniunii. Curtea nu soluționează litigiul național. Instanța națională are obligația de a soluționa cauza conform deciziei Curții. Această decizie este obligatorie, în egală măsură, pentru celelalte instanțe care sunt sesizate cu o problemă similară.
În consecință, instanța constată că cererea reclamantului este întemeiată, astfel că va fi admisă, iar în baza art. 453 NCPC vor fi obligate pârâtele la plata cheltuielilor de judecată solicitate de reclamant, în cuantum de 420 lei cu titlul de cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea formulată de reclamantul R. A. cu sediul procesual ales la Cabinet de avocat C. T. din A. I., ., ., județul A. în contradictoriu cu pârâtele ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE A., cu sediul în A. I., ., jud. A. și ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, cu sediul în București, ..294, Corp A, sector 6 și, în consecință:
Obligă pârâții să plătească reclamantului dobânda legală aferentă sumei de 1098 lei, achitată cu titlu de taxă de poluare, calculată conform cod pr. fiscală, pentru perioada cuprinsă între data plății taxei și data formulării cererii de restituire a sumei
Obligă pârâții să plătească reclamantului suma de 420. lei cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs in 15 zile de la comunicare.
Recursul și motivele de recurs se depun la Tribunalul A., sub sancțiunea nulității.
Pronunțată în ședință publică, azi, 19.02.2016.
Președinte, C. F. | ||
Grefier, G. M. U. |
Red FC/Tehnored UGM/5ex/19.02.2016
| ← Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 43/2016.... | Anulare act de control taxe şi impozite. Sentința nr. 41/2016.... → |
|---|








