Pretentii. Sentința nr. 20/2012. Tribunalul ALBA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 20/2012 pronunțată de Tribunalul ALBA la data de 09-01-2012 în dosarul nr. 20/2012
ROMÂNIA
TRIBUNALUL A.
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
SENTINȚA ADMINISTRATIVĂ Nr. 20/C./2012
Ședința publică de la 09 Ianuarie 2012
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. L.
Grefier D. M.
Pe rol judecarea cauzei C. administrativ și fiscal privind pe reclamant . și pe pârât A.F.P. S., și pârât A.F.M. BUCUREȘTI, având ca obiect pretentii.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă în instanță dl. avocat G. K. în substituirea d-lui avocat G. leon pentru reclamant, lipsind pârâtele.
Procedura este legal întemeiată.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează următoarele:
La data de 28.12.2012 pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice A. în numele și pentru Administrația Finanțelor Publice S. a depus la dosar întâmpinare din care un exemplar potrivit dispoz. art. 96 Cod procedură civilă se comunică cu avocatul reclamantului..
La data de 09.01.2012 pârâta Administrația Fondului pentru Mediu a depus la dosar întâmpinare din care un exemplar potrivit dispoz. art. 96 Cod procedură civilă se comunică cu avocatul reclamantului.
La data de 09.01.2012 avocatul reclamantului a depus la dosar chitanța plății taxei judiciare de timbru, timbru judiciar în sumă de 0,3 lei, chitanța nr. 101/2011 în sumă de 400 lei reprezentând onorariu avocațial și chitanța nr. 115/2011 în sumă de 400 lei reprezentând onorariu avocațial.
Avocatul reclamantului depune la dosar delegație de substituire.
Instanța pune în discuție excepția inadmisibilității invocată de pârâta Administrația Fondului pentru Mediu București în întâmpinare.
Avocatul reclamantului solicită respingerea excepției întrucât prezenta acțiune este întemeiată pe dispozițiile Tratatului Comunității Europene.
Instanța respinge excepția inadmisibilității invocată de pârâta Administrația Fondului pentru Mediu București având în vedere că acțiunea formulată are ca obiect refuzul pârâtelor de a restitui suma achitată cu titlu de taxă de poluare, refuz considerat nejustificat de reclamant raportat la legislația comunitară, cauza juridică a acțiunii fiind fundamentată tocmai pe aplicarea directă a dispozițiilor comunitare în materie de concurență, impozitare și armonizare legislativă.
Avocatul reclamantului declară că nu mai are alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra fondului cauzei.
Avocatul reclamantului solicită admiterea acțiunii așa cum a fost ea formulată și precizată. Cu cheltuieli de judecată .
TRIBUNALUL
Deliberând asupra cauzei de față, constată că prin cererea înregistrată la această instanță sub nr._, . a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE S. și ADMINISTRAȚIA FONDULUI PENTRU MEDIU:
- obligarea pârâtelor la restituirea sumei de_ achitată de reclamant cu titlu de taxă de poluare precum și la plata sumei reprezentând dobânda legală, calculată potrivit art. 124 din Codul de procedură fiscală, de la data plății și până la data restituirii efective a sumei.
În motivarea acțiunii, arată că, în fapt, a achiziționat un autovehicul de ocazie dintr-un stat membru al UE, iar pentru a-l înmatricula definitiv în România a fost obligat să achite taxa de poluare prevăzută de OUG nr. 50/2008.
Expune apoi reclamanta, pe larg, considerentele pentru care apreciază că taxa de poluare este neconformă cu art. 90 paragraful 1 TCE.
Examinând fondul cauzei, se reține de către tribunal că acțiunea este fondată.
Din actele aflate la dosarul cauzei rezultă că, în fapt, reclamanta a achiziționat un autovehicul de ocazie înmatriculat inițial într-un stat membru al UE, iar pentru a-l înmatricula definitiv în România a fost obligat să achite taxa de poluare prevăzută de OUG nr. 50/2008.
Acțiunea de față este consecința refuzului nejustificat al pârâtelor de a restitui suma în discuție.
Taxa a fost calculată în conformitate cu disp. O.U.G. nr. 50/2008, prin decizia de calcul emisă de A.F.P.
Potrivit art. 1 alin. 1 din O.U.G. nr. 50/2008 prezenta ordonanță de urgență stabilește cadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, care constituie venit la bugetul Fondului pentru mediu și se gestionează de Administrația Fondului pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediuluiși instutie obligația de plată a unei taxe pentru înmatricularea în România a autovehiculelor importate din statele membre UE.
Văzând că:
- potrivit Hotărârii din data de 07.04.2011, pronunțată de Curtea de Justiție a Comunităților Europene – Camera Întâi în cauza T., articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională,
- că taxa de poluare instituită prin OUG 50/2008 nu se aplică și autoturismelor folosite achiziționate din România,
Instanța apreciază că regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în România, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Pentru aceste considerente, văzând și dispozițiile art. 148 din Constituția României, instanța va admite acțiunea și va dispune restituirea taxei de poluare.
In ceea ce privește dobânda legala acordata, instanța are in vedere faptul ca potrivit principiului reparării integrale a prejudiciului reclamantul este îndreptățit să primească și dobânda legală aferentă taxei de poluare nelegal încasate.
În conformitate cu dispozițiile art. 124 alin. 1 din Codul de procedură fiscală: pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobânda din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. 2 sau la art. 70, după caz. Acordarea dobânzilor astfel acumulate se face la cererea contribuabililor.
Conform disp. art. 124 alin. 2 din același act normativ: dobânda datorată este la nivelul majorării de întârziere prevăzute de prezentul cod (…).
Întrucât art. 124 alin. 2 teza finala din Codul de Procedura Fiscala, face vorbire despre acordarea dobânzilor la cererea contribuabililor, văzând si orientarea practicii judiciare in acest sens, instanța v-a obligat pârâtele, sa plătească reclamantei dobânda legala, aferenta sumei de restituit, calculata potrivit Codului de Procedura Fiscala, de la data depunerii cererii de restituire a taxei la A. si pana la data restituirii efective si integrale a acesteia.
În temeiul art. 274 Cod procedură civilă ,instanța va obliga pârâtele la plata sumei de 1689,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea in contencios administrativ formulată de reclamant ., cu domiciliul ales în Aiud, .. 14,., Județ A., în contradictoriu cu paratele Administrația Finanțelor Publice S.,, cu sediul în S., .. 26, J. A., și Administrația Fondului Pentru Mediu și, in consecința:
Obliga pârâtele Administrația Finanțelor Publice cu sediul în S., .. 26, J. A., și Administrația Fondului Pentru Mediu să restituie reclamantului suma de _ lei reprezentând suma achitată de reclamant cu titlu de taxă de poluare, precum și dobânda legală aferentă acestei sume conform Codului de procedură fiscală începând cu data cererii de restituire și până la data plății efective.
Obligă pârâtele la plata în favoarea reclamantului a sumei de 1689 ,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu recurs in 15 zile de la comunicare.
Pronunțata in ședința publica, azi, 09.01.2012.
Președinte, C. L. | ||
Grefier, D. M. |
Red.LC
Tehnored. MD/5ex/27.02.2012
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea in contencios administrativ formulată de reclamant ., cu domiciliul ales în Aiud, .. 14,., Județ A., în contradictoriu cu paratele Administrația Finanțelor Publice S.,, cu sediul în S., .. 26, J. A., și Administrația Fondului Pentru Mediu și, in consecința:
Obliga pârâtele Administrația Finanțelor Publice cu sediul în S., .. 26, J. A., și Administrația Fondului Pentru Mediu să restituie reclamantului suma de _ lei reprezentând suma achitată de reclamant cu titlu de taxă de poluare, precum și dobânda legală aferentă acestei sume conform Codului de procedură fiscală începând cu data cererii de restituire și până la data plății efective.
Obligă pârâtele la plata în favoarea reclamantului a sumei de 1689 ,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu recurs in 15 zile de la comunicare.
Pronunțata in ședința publica, azi, 09.01.2012.
PREȘEDINTE,
| ← Pretentii. Sentința nr. 10/2012. Tribunalul ALBA | Obligaţia de a face. Sentința nr. 50/2012. Tribunalul ALBA → |
|---|








