Suspendare executare act administrativ. Sentința nr. 93/2016. Tribunalul ALBA

Tribunalul ALBA - Sentințe și decizii de contencios administrativ și fiscal / 2016

Sentința nr. 93/2016 pronunțată de Tribunalul ALBA la data de 05-02-2016 în dosarul nr. 93/2016

Acesta este document finalizat

Cod ECLI ECLI:RO:TBALB:2016:004._

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL A.

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE C. ADMINISTRATIV, FISCAL ȘI DE INSOLVENȚĂ

SENTINȚA ADMINISTRATIVĂ Nr. 93/C./2016

Ședința publică de la 05 Februarie 2016

Completul compus din:

PREȘEDINTE: B. M. B.

Grefier: M. R.

Pe rol judecarea cauzei privind pe reclamantul S. NAȚIONAL AL POLIȚIȘTILOR ȘI VAMEȘILOR ,,PRO LEX", în numele membrului de sindicat DADU S., în contradictoriu cu pârâtul P. M. S., având ca obiect

litigiu privind funcționarii publici (Legea Nr.188/1999) - dispoziția nr. 1134/02.10.2015.

La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă consilier juridic M. G.-F. pentru pârât, lipsind reclamantul.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că:

La data de 03.02.2016, reclamantul a depus la dosar note scrise.

Reprezentantul pârâtului învederează că, din eroare, delegația de reprezentare juridică nu a fost anexată întâmpinării, însă aceasta va fi transmisă, prin fax, în cel mai scurt timp. La acest moment, prezintă și depune, în copie, ordinul de deplasare și ordinul de serviciu emis de pârât.

Instanța, în temeiul art. 131 alin. 1 Cod procedură civilă, pune în discuție verificarea competenței.

Reprezentantul pârâtului apreciază că prezenta instanță este competentă a soluționa cauza.

Instanța, în baza disp. art. 95 pct. 1 din Codul de procedură civilă, constată că este competentă general, material și teritorial să judece prezenta cauză.

Instanța, în baza disp. art. 238 alin. 1 din Codul de procedură civilă, pune în discuție durata estimativă necesară pentru cercetarea procesului.

Reprezentantul pârâtului estimează durata cercetării judecătorești ca fiind la termenul de astăzi.

Instanța estimează durata cercetării judecătorești ca fiind la acest termen de judecată.

Instanța acordă cuvântul în probațiune.

Reprezentantul pârâtului solicită încuviințarea probei cu înscrisurile aflate la dosar. Declară că nu mai are alte cereri de formulat.

Instanța, în baza art. 254 și art. 255 Cod procedură civilă, încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosar, apreciind că această cerere este utilă soluționării cauzei.

În baza disp. art. 244 din Cod procedură civilă, declară încheiată cercetarea judecătorească.

Instanța, în baza disp. art. 392 Cod procedură civilă, declară deschise dezbaterile și acordă cuvântul asupra cererii de suspendare a executării actului administrativ și asupra fondului cauzei.

Având cuvântul, reprezentantul pârâtului solicită respingerea cererii de suspendare a executării Dispoziției nr. 1134/02.10.2015, emisă de P. M. S., apreciind că nu sunt întrunite, cumulativ, condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Pe fond, solicită respingerea acțiunii, apreciind că dispoziția atacată a fost emisă în condiții de legalitate și temeinicie. Solicită a se avea în vedere motivele indicate în întâmpinare, pe larg.

Instanța, în baza disp. art. 394 Cod procedură civilă, declară închise dezbaterile.

NOTĂ: După închiderea dezbaterilor în cauză, ulterior ședinței de judecată a completului, se constată că pârâtul a transmis, prin fax, delegația de reprezentare juridică a consilierului juridic M. G.-F..

TRIBUNALUL

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe, la data de 10.12.2015, sub dosar nr._, reclamantul S. N. AL POLIȚIȘTILOR SI VAMEȘILOR „PRO LEX”, în numele membrului de sindicat DADU S., a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul P. M. S.:

- Anularea Dispoziției nr. 1134/02.10.2015 emisă de P. M. S.;

-În temeiul art. 15 din Legea contenciosului administrativ nr. 544/2004, suspendarea executării actului administrativ până la soluționarea definitivă a prezentei cauze.

-Obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

În fapt, arată că membrul de sindicat în numele căruia a formulat prezenta acțiune, este funcționar public, polițist local în cadrul Serviciului Poliția Locală S..

Arată că, prin Dispoziția nr. 1134/02.10.2015 emisă de P. M. S. s-a constatat că dl. DADU S. a încasat necuvenit suma brută de 7718 lei, reprezentând sporul de dispozitiv inclus eronat în salariul de bază și s-a dispus restituirea acesteia în termen de 15 zile.

Învederează că, în preambulul dispoziției atacate se menționează că aceasta este emisă „Văzând: Referatul Compartimentului Resurse Umane cu nr._/01.10.2015 prin care se propune recuperarea sumelor încasate necuvenit de către funcționarii publici din cadrul Serviciului Poliția Locală S..”

Arată că motivarea emiterii dispoziției contestate îl reprezintă referatul compartimentului resurse umane din cadrul primăriei.

Susține că emitentul dispoziției atacate a omis să menționeze în preambulul deciziei contestate că de fapt, măsura emiterii acesteia are la b^ă atât Decizia Camerei de Conturi A. nr. 30/2015, precum și Dispoziția nr. 484/09.06.2015 emisă de P. M. S. s-a dispus că începând cu plata drepturilor salariale aferente lunii iunie 2015 se va sista plata sporului de dispozitiv personalului din Poliția Locală S., sumele acordate necuvenit și constatate prin Decizia Camerei de Conturi A. nr. 30/2015 urmând a fi recuperate prin dispoziții individuale de recuperate.

1.Învederează că sporul de dispozitiv imputat prin dispoziția contestată este un drept care a fost negociat și stabilit prin art. 16 lit. c) din Contractul colectiv de muncă încheiat între P. M. S. și reprezentanții sindicatelor și înregistrat la Direcția de Muncă și Protecție Socială A. sub nr. 1727/24.04.2009.

Astfel, în potrivit art. 16 lit. c din Contractul colectiv de muncă, angajaților din cadrul Serviciului Poliția Comunitară li se acordă indemnizația de dispozitiv în cuantum de 25% din salariul de bază, începând cu data de 01.07.2009, lunar odată cu plata drepturilor salariale.

După . Legii poliției locale nr. 155/2010, prin Hotărârea Consiliului Local S. nr. 372/21.12.2010 s-a aprobat reorganizarea serviciului Poliția Locală Comunitară în Serviciul Poliția Locală S. ca instituție fără personalitate juridică în cadrul aparatului de specialitate al primarului, începând cu data de 01.01.2011.

Ulterior, prin Hotărârea Consiliului Local S. nr. 9/28.01.2011 s-a aprobat Regulamentul de Organizare și Funcționare al Serviciului Poliția Locală S., în care se prevede la art. 25 că la înființarea poliției locale, personalul acesteia se preia de la poliția comunitară cu încadrarea în numărul de posturi aprobat de consiliul local.

Învederează că preluarea personalului de la poliția comunitară la poliția locală, a presupus inclusiv preluarea salariilor și sporurilor aferente personalului poliței comunitare. Astfel, ulterior datei de 01.01.2011 la care s-a produs reorganizarea poliției locale în Serviciul Poliția Locală S., personalul poliției locale a beneficiat în continuare de toate drepturile salariale astfel cum acestea au fost stabilite prin Contractul colectiv de muncă încheiat între P. M. S. și reprezentanții sindicatelor și înregistrat la Direcția de Muncă și Protecție Socială A. sub nr. 1727/24.04.2009, printre care și sporul de dispozitiv prevăzut de art. 16 lit. c) din Contractul colectiv.

Susține că, la data adoptării Hotărârii Consiliului Local S. nr. 372/21.12.2010 prin care s-a aprobat reorganizarea serviciului Poliția Locală Comunitară în Serviciul Poliția Locală S., cât și la data adoptării Hotărârii Consiliului Local S. nr. 9/28.01.2011 prin care s-a aprobat Regulamentul de Organizare și Funcționare al Serviciului Poliția Locală S., era în vigoare O.U.G. nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar.

În conformitate cu art. 10 din O.G. nr. 1/2010, urmează a fi luate în considerare toate drepturile prevăzute în contractele și acordurile colective de muncă încheiate cu respectarea dispozițiilor legale, ori un act de negociere colectivă poate fi declarat nelegal numai printr-o hotărâre judecătorească.

În consecință, având în vedere că nu există o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă prin care să se constate nelegalitatea Contractului colectiv de muncă încheiat între P. M. S. și reprezentanții sindicatelor și înregistrat la Direcția de Muncă și Protecție Socială A. sub nr. 1727/24.04.2009, consideră că indemnizația de dispozitiv în cuantum de 25% din salariul de bază a fost acordată legal.

Ca atare, apreciază că imputarea sporului de dispozitiv prin dispoziția atacată este neîntemeiată.

2.Susține că dispoziția contestată nu este motivată în drept, motiv pentru care consideră că se impune anularea acesteia.

Apreciază că dispoziția trebuia să îndeplinească condițiile specifice de fond și formă ale actului administrativ, una dintre condițiile esențiale fiind temeiul legal al emiterii actului.

Solicită a se observa că în preambulul actului administrativ atacat sunt enumerate o . prevederi care, în opinia sa, nu pot constitui o motivare în drept.

Consideră că simpla enumerare a unor prevederi legale nu este suficientă pentru a demonstra temeinicia și legalitatea Dispoziției.

Învederează că emitentul actului administrativ atacat s-a limitat la o așa- zisă motivare în drept formală, fără ă indica temeiul legal al emiterii actului cu privire la dispozițiile imperative ale acestuia, respectiv sistarea sporului de dispozitiv stabilirea unui nivel de salarizare inferior.

Precizează că, așa cum a arătat la pct. 1 din cererea de chemare în judecată, în preambulul dispoziției atacate se menționează că aceasta este emisă „Văzând: Referatul Compartimentului Resurse Umane cu nr._/01,10,2015 prin care se propune recuperarea sumelor încasate necuvenit de către funcționarii publici din cadrul Serviciului Poliția Locală S..”

Susține că emitentul dispoziției a omis cu bună știință să menționeze ca temei al acesteia Decizia Camerei de Conturi A. nr. 30/2015 și propria dispoziție Dispoziția nr. 484/09.06.2015 emisă de P. M. S., tocmai pe considerentul că acestea sunt netemeinice și nelegale.

Învederează că Dispoziția nr. 484/09.06.2015 emisă de P. M. S. emisă în temeiul Deciziei Camerei de Conturi A. nr. 30/2015, act administrativ la rândul său netemeinic și nelegal, a fost atacat pe calea contenciosului administrativ și face obiectul dosarului nr._ de pe rolul Tribunalului A..

Cum este de esența dreptului administrativ cerința motivării actului administrativ, pentru că acestea reprezintă o punere în executarea legii, solicită să se constate că decizia atacată este nelegală și creează un prejudiciu membrului de sindicat reclamant.

3.Pe de altă parte, învederează instanței că la data de 24.09.2014 s-a publicat în Monitorul Oficial al României nr. 700/24.09.2014 Legea nr. 124/2014 privind unele măsuri referitoare la veniturile de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 700/24.09.2014.

În consecință, solicită instanței să facă aplicarea prevederilor Legii nr. 124/2014 privind unele măsuri referitoare la veniturile de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice.

In conformitate cu prevederile art. 1 lit. a din actul normativ mai sus invocat acesta se aplică:

a) personalului ale cărui venituri de natură salarială au fost stabilite în baza actelor normative privind salarizarea personalului din sectorul bugetar, aplicabile anterior intrării în vigoare a Legii-cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice nr. 330/2009, cu modificările ulterioare, respectiv în anul 2009, Legii nr. 339/2007 privind promovarea aplicării strategiilor de management de proiect la nivelul unităților administrativ-teritoriale județene și locale, cu modificările și completările ulterioare, Legii-cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice nr. 330/2009, cu modificările ulterioare. Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar, cu modificările ulterioare, Legii-cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice nr. 284/2010, cu modificările ulterioare. Legii nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, Legii nr. 63/2011 privind încadrarea și salarizarea în anul 2011 a personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ, cu modificările ulterioare. Legii nr. 283/2011 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar. Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 19/2012 privind aprobarea unor măsuri pentru recuperarea reducerilor salariale, aprobată cu modificări prin Legea nr. 182/2012, cu modificările ulterioare. Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum și unele măsuri fiscal - bugetare, aprobată prin Legea nr. 36/2014, Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu completări prin Legea nr. 28/2014, cu modificările și completările ulterioare.

Susține că, potrivit dispozițiilor art. 2 alin. (1) din același act normativ se aprobă exonerarea de la plată pentru sumele reprezentând venituri de natură salarială. pe care personalul prevăzut la art. 1 trebuie să le restituie drept consecință a constatării de către Curtea de Conturi sau alte instituții cu atribuții de control a unor prejudicii.

In consecință, apreciază că membrul de sindicat reprezentat de reclamant se încadrează în categoria de personal prevăzută de art. 1 lit. a din Legea nr. 124/2014 privind unele măsuri referitoare la veniturile de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, întrucât are calitatea de funcționar public în cadrul Serviciului Poliția locală S., în speță fiind aplicabile prevederile art. 2 din Legea nr. 124/2014 în sensul exonerării acestuia de la plata sumelor imputate prin dispoziția atacată, situație în care se impune admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată și anularea dispoziției contestate.

4.In temeiul art. 15 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004. solicită instanței să dispună suspendarea Dispoziției contestate până la soluționarea definitivă a prezentei cauze.

Potrivit art. 15 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant, pentru motivele prevăzute la art. 14, și prin cererea adresată instanței competente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat. În acest caz, instanța poate dispune suspendarea actului administrativ atacat, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei.

Consideră că sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 14 care justifică suspendarea actului administrativ (dispoziția contestată), respectiv cazuri bine justificate si pentru prevenirea unei pagube iminente.

Susține că măsura este bine justificată tocmai de motivele arătate pe larg la punctele 1-2 din prezenta cerere, din care rezultă fără dubiu că actul administrativ este netemeinic și nelegal.

Paguba iminentă este reprezentată de faptul că, pana la soluționarea cauzei, reclamantului i se va reduce salariul brut, fapt care îi va afecta venitul lunar și îi va dezechilibra bugetul personal și așa destul de redus, situat la limita salariului minim pe economie.

Având în vedere cele prezentate mai sus, solicită instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună:

-Anularea Dispoziției nr. 1134/02.10.2015 emisă de P.. M. S.;

-în temeiul art. 15 din L. contenciosului administrativ nr. 544/2004. suspendarea executării actului administrativ până la soluționarea definitivă a prezentei cauze.

-Obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

În drept: dispozițiile art. 1 alin. 1, art. 8 alin. 1, din Legea 554/2004 iar cererea de suspendare pe art. 15 raportat la art. 14 din Legea nr. 554/2004; de asemenea prezenta cerere este întemeiată pe prevederile Legii 188/1999 privind statutul funcționarilor publici.

Solicită instanței să dispună admiterea probei cu înscrisuri.

În probațiune, a depus:

- Dispoziția nr. 1134/02.10.2015 emisă de P. M. S.; împuternicirea acordată de membrul de sindicat în baza art. 28 alin. 2 din Legea dialogului social nr. 62/2011.

- Plângerea prealabilă și răspunsul la plângerea prealabilă;

- Dispoziția nr. 484/29.06.2015 emisă de P. M. S.;

- Contractul colectiv de muncă încheiat între P. M. S. și reprezentanții sindicatelor și înregistrat la Direcția de Muncă și Protecție Socială A. sub nr. 1727/24.04.2009 (extras);

- Hotărârea Consiliului Local S. nr. 372/21.12.2010;

- Hotărârea Consiliului Local S. nr. 9/28.01.2011 și extras din Anexa conținând Regulamentul de Organizare și Funcționare,al Serviciului Poliția Locală S.; Dovada înființării S.N.P.V. ,PRO LEX”

- sentința civilă nr. 14/2004 (acordare personalitate juridică) și sentința civilă nr. 19/2005 (schimbarea denumirii);

În temeiul art. 223 alin. 3 și art. 411 alin. 1 pct. 2 teza finală din Legea nr. 134/2010 privind codul de procedură civilă solicită judecarea cauzei și în lipsă.

La data de 30.12.2015, pârâtul P. M. S. a depus la dosarul cauzei întâmpinare, prin care solicită:

I.Respingerea cererii reclamantului ca fiind neîntemeiată, cu consecința menținerii Dispoziției nr. 1134/02.10,2015, ca fiind temeinică și legală.

II.Respingerea cererii de suspendare a executării Dispoziției nr. 1 134/02.10.2015, ca fiind nefondată.

În fapt, conducătorul instituției prin Dispoziția nr. 1134/02.10.2015 a dispus restituirea de către reclamant a sumei brute de 7.718 lei reprezentând sporul de dispozitiv acordat necuvenit acestuia în termen de 15 zile de la comunicarea dispoziției.

De asemenea, potrivit aceleiași dispoziții, în situația în care reclamantul refuză achitarea sumei respective în mod benevol, se va proceda la recuperarea în mod eșalonat în cuantumul legal, având în vedere faptul că acesta are calitatea de angajat în cadrul Serviciului Poliția Locală S. - Aparatul de specialitate al Primarului M. S..

Conducătorul instituției a procedat în mod corect si legal la emiterea dispoziției mai sus menționate, punând în acest fel în executare Decizia nr.30 din 22.05.2015, emisă de Camera de Conturi A. în urma controlului efectuat de către aceasta la instituția noastră.

Susține că, în speța, reclamantul nu era îndrituit la acordarea indemnizației de dispozitiv, in lipsa unui temei legal de natura a fundamenta această plată.

De asemenea, în baza aceleiași decizii din 22.05.2015 a Camerei de Conturi, prin Dispoziția nr. 484/09.06.2015 conducătorul instituției a dispus sistarea plății sporului de dispozitiv pentru reclamant, începând cu plata drepturilor salariate aferente lunii iunie 2015.

Susține că sporul (indemnizația) de dispozitiv la care face referire reclamantul nu se poate acorda deoarece de acest spor salarial beneficiază doar personalul militar si salariații civili din instituțiile publice ale apararii naționale, ordinii publice si siguranței naționale conform Legii nr.l38 din 1999-privind salarizarea si alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de aparare naționala, ordine publica si siguranța naționala, precum si acordarea unor drepturi salariate personalului civil din aceste instituții.

Astfel, sporul/ indemnizatia de dispozitiv reglementat de art. 13 din Legea nr. 138/1999 ( „ Cadrele militare în activitate, militarii angajați pe bază de contract și salariații civili beneficiază de o indemnizație de dispozitiv lunară de 25% din solda de funcție, solda de grad, solda de merit, indemnizația de comandă și gradații, respectiv din salariul de bază”) a fost instituita ca un spor salarial specific personalului militar si salariaților civili din instituțiile publice ale apararii naționale, ordinii publice si siguranței naționale.

Arată că, potrivit dispozițiilor art. 1, art. 47 si art. 49 din nr. 138/1999, dispozițiile legii se aplica si personalului civil care desfasoara activitati in ministerele si instituțiile centrale enumerate in lege, in condiții similare cu cele ale cadrelor militare

Dispozițiile sus-mentionate conțin o enumerare limitativa si sunt aplicabile exclusiv personalului militar si civil din instituțiile menționate la art. 1 din lege (“Dispozițiile prezentei legi se aplica personalului militar și civil din cadrul Ministerului Apărării Naționale, Ministerului de Interne, Serviciului Român de Informații, Serviciului de Informații Externe, Serviciului de Protecție și Pază, Serviciului de Telecomunicații Speciale și Ministerului Justiției”), astfel ca nu exista nici un temei legal pentru ca drepturile salariale suplimentare constând in indemnizația de dispozitiv lunara de 25% din salariul de baza sa poata fi recunoscute si acordate funcționarilor publici si personalului contractual din administrația publica locala.

Mai arată că aceste dispoziții legale nu au devenit aplicabile funcționarilor publici si personalului contractual din administrația publica locala nici dupa ce Ministerului Administrației si Internelor i-au fost stabilite unele atribuții in domeniul administrației publice, deoarece stabilirea respectivelor atribuții nu semnifica includerea administrației publice locale in structurile acestui minister, pentru a se putea considera ca acordarea indemnizației de dispozitiv ar fi privit si aceste categorii profesionale.

Susține că în acest sens s-a pronunțat si înalta Curte de Casație si Justiție prin Decizia nr.37 din 14 decembrie 2009: „Dispozițiile art. 13 raportat la art. 47 din Legea nr. 138/1999 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții se interpretează în sensul că indemnizația de dispozitiv lunară în cuantum de 25% din salariul de bază, prevăzută de art. 13 din acest act normativ, se acordă funcționarilor publici si personalului contractual care își desfășoară activitatea în cadrul Ministerului Administrației si Internelor si în instituțiile publice din subordinea ministerului, precum si personalului care își desfășoară activitatea în serviciile comunitare din subordinea consiliilor locale si a prefecturilor care au beneficiat de acest drept salarial si înainte de transfer sau detașare din cadrul fostului Minister de Interne”.

Precizează că, in conformitate cu prevederile art. 517 alin.(4) din Codul de procedură civilă aceasta decizie este obligatorie.

De asemenea, susține că nu are relevanță din această perspectivă împrejurarea că Contractul Colectiv de Muncă invocat nu a fost anulat.

Astfel, pe de o parte, atât în Legea 330/2009, O.U.G. nr. 1/2010, precum și în Legea nr. 284/2010 (dispozițiile art.37 alin.(l) ”Prin contractele colective de muncă sau acordurile colective de muncă și contractele individuale de muncă nu pot fi negociate salarii sau alte drepturi în bani sau în natură care excedează prevederilor prezentei legi.”) s-a evidențiat faptul că nu vor fi luate în considerare drepturile salariale stabilite prin contractele colective de muncă încheiate cu nerespectarea dispozițiilor legale în vigoare la data încheierii lor sau prin alte acte administrative emise cu încălcarea normelor în vigoare la data încheierii lor și care exced prevederilor legii cadru.”

Apreciază că, prin urmare, inserarea unor clauze în contactul colectiv de muncă nu pot genera sporuri care nu se mai regăsesc în dispozițiile legale în vigoare la 01.01.2010 și nu poate constitui temei legal de acordare a acestora după această dată.

De asemenea, susținerea reclamantului că prin preluarea personalului de la Poliția comunitară la Poliția locală în baza Hotărârii Consiliului Local S. s-au preluat practic atât salariile cât și sporurile aferente, printre care și sporul de dispozitiv, nu poate fi reținută având în vedere faptul că problema acordării sporului de dispozitiv a fost tranșată prin Decizia nr.37 din 14 decembrie 2009 a înaltei Curți de Casație și Justiție în sensul că de acest drept beneficiază funcționarii publici și personalul contractual care își desfășoară activitatea în cadrul Ministerului Administrației și Internelor și în instituțiile publice din subordinea ministerului, precum și personalul care își desfășoară activitatea în serviciile comunitare din subordinea consiliilor locale și a prefecturilor care au beneficiat de acest drept salarial și înainte de transfer sau detașare din cadrul fostului Minister de Interne.

Învederează că, din interpretarea deciziei menționate rezultă clar că reclamantul nu era și nu este îndrituit la acordarea indemnizației de dispozitiv.

În ceea ce privește susținerea reclamantului potrivit căreia prevederile art.2 din dispoziția atacată sunt neîntemeiate, având în vedere dispozițiile imperative ale art.2 alin.(l) din Legea nr. 124/2014 privind unele măsuri referitoare la veniturile de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, arată că nu sunt aplicabile în speța de față deoarece constatarea prejudiciilor de către Camera de Conturi A. s-a făcut tocmai la data de 22.05.2015 prin Decizia nr.30, ulterior intrării în vigoarea a actului normativ invocat, respectiv data de 24.09.2014.

În conformitate cu prevederile art. 14 din Legea nr. 554/2004, suspendarea executării actului administrativ este o măsură de excepție, care se justifică numai dacă actul administrativ conține dispoziții a căror îndeplinire ar produce consecințe greu sau imposibil de înlăturat în ipoteza în care actul ar fi ulterior anulat prin hotărâre judecătorească.

Apreciază că suspendarea executării actului administrativ poate fi dispusă numai cu îndeplinirea cumulativă a condițiilor prevăzute de lege, și anume:

-declanșarea procedurii prealabile administrative;

-existenta unui caz bine justificat;

-necesitatea prevenirii unei pagube iminente.

Cu privire la condiția cazului bine justificat, doctrina și practica judiciară sunt unanime în a aprecia că pentru constatarea îndeplinirii acestei condiții, instanța nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăși cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-și limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt și/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act administrativ.

În acest sens, poate constitui un caz temeinic justificat: emiterea unui act administrativ de către un organ necompetent sau cu depășirea competenței, actul administrativ emis în temeiul unor dispoziții legale declarate neconstituționale, nemotivarea actului administrativ, modificarea importantă a actului administrativ în calea recursului administrativ.

Arată că, în speță, din înscrisurile depuse la dosar, reclamantul nu a demonstrat că în cauză ar fi vorba de o îndoială puternică si evidentă asupra prezumției de legalitate a dispoziției, care constituie unul din fundamentele caracterului executiv al actelor administrative.

Susține că la data emiterii aceasta a fost legal emisă.

Apreciază că, doar la o simplă analiză a dispoziției, fără a prejudeca fondul, se va observa că aceasta a fost emisă în mod legal în baza deciziei nr.30 din 22.05.2015, emisă de Camera de Conturi A..

În ceea ce privește condiția pagubei iminente aceasta presupune producerea unui prejudiciu material viitor si previzibil, greu sau imposibil de reparat. Iminența producerii unei pagube nu se prezumă, ci trebuie dovedită de persoana lezată, sub acest aspect fiind lipsite de relevanță susținerile reclamantului potrivit cărora această condiție este îndeplinită.

Susține că scăderea salarială s-a produs în condiții de legalitate și nu în mod abuziv, motiv pentru care consideră că reclamantul nu suferă vreo pagubă iminentă în cazul nesuspendării dispoziției în discuție.

Ținând cont de faptul că nu sunt întrunite condițiile cumulative prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv existența unui caz bine justificat și necesitatea prevenirii unei pagube iminente, solicită respingerea cererii de suspendare a executării dispoziției contestate, ca fiind nefondată.

In drept, dispozițiile art.205 - 208 din Codul de procedură civilă și art. 14 din Legea nr.554 din 2 decembrie 2004, cu modificările și completările ulterioare. Decizia nr.37 din 14 decembrie 2009 a înaltei Curți de Casație si Justiție.

In probațiune: înscrisuri.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Analizând cu prioritate cererea de suspendare a executării actului administrativ, instanța reține următoarele:

Pentru a opera suspendarea în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004 instanța constată că sunt necesare a fi îndeplinite trei condiții: actul a cărei suspendare se solicită să fie atacat la instanța de contencios administrativ, să existe un caz bine justificat și necesitatea prevenirii unei pagube iminente.

Condiția existenței actiunii în contencios administrativ este îndeplinită în prezenta cauză, reclamanta făcând dovada în acest sens prin cererea de chemare în judecată aflată la pagina 1-6 dosar.

În privința celorlalte 2 condiții, instanța nu poate reține îndeplinirea acestora în prezenta cauză.

Cât privește noțiunea de "pagubă iminentă", se reține că în art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea contenciosului administrativ nr.554/2004 cu modificările și completările ulterioare, s-a convenit asupra unui prejudiciu în sens larg.

Cu toate acestea, suspendarea executării actului administrativ pentru a putea fi dispusă este necesar ca reclamantul să facă dovada că este amenințat, prin executarea actului, cu o vătămare iminentă.

Or, în prezenta cauză nu s-a făcut dovada acestei vătămări iminente care să fie de natură a impune suspendarea actului administrativ atacat – împrejurarea că reclamantului I se va reduce pentru o perioadă de timp venitul lunar neîncadrându-se în noțiune de pagubă iminentă care să fie de natură a dispune suspendarea actului administrativ.

În privința cazului bine justificat, instanța constată că actul atacat, ca orice act administrativ, de bucură de prezumția de legalitate, care la rândul său se bazează pe prezumția autenticității și veridicității. Principiul legalității presupune însă ca autoritățile administrative să nu încalce legea și ca toate deciziile să fie întemeiate pe lege.

În cauză, se constată că aparența de legalitate nu a fost răsturnată. Așadar, nu s-a creat o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ, din punct de vedere strict formal, apărările formulate de reclamant vizând fondul dreptului, astfel că sunt incompatibile cu natura cererii și stadiul procesual de față.

Instanța, constatând că nu sunt îndeplinite condițiile cumulative prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv condiția prevederii unei pagube iminente și existența cazului bine justificat, apreciază că nu se impune admiterea cererii de suspendare a executării actului administrativ formulată de reclamant.

Față de cele de mai sus, instanța va respinge cererea de suspendare a actului administrativ atacat în prezenta cauză.

În ceea ce privește fondul cauzei, instanța reține că membrul de sindicat în numele căruia a formulat prezenta acțiune, este funcționar public, polițist local în cadrul Serviciului Poliția Locală S..

Prin Dispoziția nr. 1134/02.10.2015 emisă de P. M. S. s-a constatat că dl. DADU S. a încasat necuvenit suma brută de 7718 lei, reprezentând sporul de dispozitiv inclus eronat în salariul de bază și s-a dispus restituirea acestuia în termen de 15 zile.

În preambulul dispoziției atacate se menționează că aceasta este emisă „Văzând: Referatul Compartimentului Resurse Umane cu nr._/01.10.2015 prin care se propune recuperarea sumelor încasate necuvenit de către funcționarii publici din cadrul Serviciului Poliția Locală S..”

Sporul de dispozitiv imputat prin dispoziția contestată a fost negociat și stabilit prin art. 16 lit. c) din Contractul colectiv de muncă încheiat între P. M. S. și reprezentanții sindicatelor și înregistrat la Direcția de Muncă și Protecție Socială A. sub nr. 1727/24.04.2009.

Pârâtul din prezenta cauză, prin Dispoziția nr. 1134/02.10.2015 a dispus restituirea de către reclamant a sumei brute de 7.718 lei reprezentând sporul de dispozitiv acordat necuvenit acestuia în termen de 15 zile de la comunicarea dispoziției.

Conducătorul instituției a procedat la emiterea dispoziției mai sus menționate, punând în acest fel în executare Decizia nr.30 din 22.05.2015, emisă de Camera de Conturi A. în urma controlului efectuat de către aceasta la Primăria M. S.

De asemenea, în baza aceleiași decizii din 22.05.2015 a Camerei de Conturi, prin Dispoziția nr. 484/09.06.2015 conducătorul instituției – pârâtul din prezenta cauză - a dispus sistarea plății sporului de dispozitiv pentru reclamant, începând cu plata drepturilor salariate aferente lunii iunie 2015.

Reclamantul din prezenta cauză nu a făcut dovada anulării acestui act administrativ – Dispoziția nr. 484/2015 -, astfel că, acesta din urmă fiind în vigoare, produce efecte juridice, inclusiv privind stabilirea salariul brut pentru persoanele vizate de respectivul act administrativ.

Reclamantul susține că sistarea plății sporului de dispozitiv este neîntemeiată având în vedere că acest drept a fost negociat și stabilit prin art. 16 lit. c) din Contractul colectiv de muncă încheiat între P. M. S. și reprezentanții sindicatelor și înregistrat la Direcția de Muncă și Protecție Socială A. sub nr. 1727/24.04.2009. Astfel, potrivit art. 16 lit. c) din Contractul colectiv de muncă, angajaților din cadrul Serviciului Poliția Comunitară li se acordă indemnizația de dispozitiv în cuantum de 25% din salariul de bază, începând cu data de 1.07.2009, lunar odată cu plata drepturilor salariale.

Instanța nu poate să primească această susținere a reclamantului având în vedere că potrivit art. 37 alin. 1 din Legea nr. 284/2010: Prin contractele colective de muncă sau acordurile colective de muncă și contractele individuale de muncă nu pot fi negociate salarii sau alte drepturi în bani sau în natură care excedează prevederilor prezentei legi.

Prin urmare, inserarea unor clauze în contractul colectiv de muncă nu pot genera sporuri care nu se mai regăsesc în dispozițiile legale în vigoare la 1.01.2010 și nu poate constitui temei legal de acordare a acestora după această dată.

Reclamantul nu este îndreptățit la primirea indemnizației de dispozitiv, în lipsa unui temei legal care să stabilească acest drept pentru reclamant.

Sporul (indemnizația) de dispozitiv la care face referire reclamantul nu se poate acorda acestuia, având în vedere că de acest spor salarial beneficiază doar personalul militar și salariații civili din instituțiile publice ale apărării naționale, ordinii publice și siguranței naționale, conform Legii nr. 138 din 1999 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranța națională, precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții.

Art. 13 din Legea nr. 138/1999 prevede: Cadrele militare în activitate, militarii angajați pe bază de contract și salariații civili beneficiază de o indemnizație de dispozitiv lunară de 25% din solda de funcție, solda de grad, solda de merit, indemnizația de comandă și gradații, respectiv din salariul de bază. Potrivit dispozițiilor art. 1, art. 47 și art. 49 din Legea nr. 138/1999, dispozițiile legii se aplică și personalului civil care desfășoară activități în ministerele și instituțiile centrale enumerate în lege, în condiții similare cu cele ale cadrelor militare

Acest text legal instituie așadar un spor salarial specific personalului militar și salariaților civili din instituțiile publice ale apărării naționale, ordinii publice și siguranței naționale.

Dispozițiile sus menționate conțin o enumerare limitativă și sunt aplicabile exclusiv personalului militar și civil din instituțiile menționate la art. 1 din lege.

În acest sens, dispozițiile legii se aplică personalului militar și civil din cadrul Ministerului Apărării Naționale, Ministerului de Interne, Serviciului Român de Informații, Serviciului de Informații Externe, Serviciului de Protecție și Pază, Serviciului de Telecomunicații Speciale și Ministerului Justiției.

Nu există nici un temei legal pentru ca drepturile salariale suplimentare constând în indemnizația de dispozitiv lunară de 25% din salariul de bază să poată fi recunoscute și acordate funcționarilor publici și personalului contractual din administrația publică locală.

Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia nr. 37 din 14 decembrie 2009 a stabilit: Dispozițiile art. 13 raportat la art. 47 din Legea nr. 138/1999 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții se interpretează în sensul că indemnizația de dispozitiv lunară în cuantum de 25% din salariul de bază, prevăzută de art. 13 din acest act normativ, se acordă funcționarilor publici și personalului contractual care își desfășoară activitatea în cadrul Ministerului Administrației și Internelor și în instituțiile publice din subordinea ministerului, precum și personalului care își desfășoară activitatea în serviciile comunitare din subordinea consiliilor locale și a prefecturilor care au beneficiat de acest drept salarial și înainte de transfer sau detașare din cadrul fostului Minister de Interne.

Așadar, doar funcționarilor publici și personalului contractual care își desfășoară activitatea în serviciile comunitare din subordinea consiliilor locale și a prefecturilor și care au beneficiat de indemnizația de dispozitiv și înainte de transfer sau detașare din cadrul fostului Minister de Interne beneficiază de acest drept salarial.

Or, reclamantul din prezenta cauză nu a făcut dovada că s-ar afla într-una din aceste situații care să justifice acordarea sporului de dispozitiv.

Nu poate fi reținută susținerea reclamantului potrivit căreia dispoziția atacată nu este motivată în drept.

Din chiar preambulul deciziei rezultă motivele de drept avute în vedere la emitere, motiv pentru care această apărare nu poate fi primită de către instanță.

Instanța reține că la data de 24.09.2014 s-a publicat în Monitorul Oficial al României nr. 700/24.09.2014, Legea nr. 124/2014 privind unele măsuri referitoare la veniturile de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, lege care a intrat în vigoare la data de 27.09.2014.

In conformitate cu prevederile art. 1 lit. a din actul normativ mai sus invocat acesta se aplică:

Potrivit dispozițiilor art. 2 alin. (1) din același act normativ se aprobă exonerarea de la plată pentru sumele reprezentând venituri de natură salarială. pe care personalul prevăzut la art. 1 trebuie să le restituie drept consecință a constatării de către Curtea de Conturi sau alte instituții cu atribuții de control a unor prejudicii.

Instanța constată că membrul de sindicat reprezentat de reclamant se încadrează în categoria de personal prevăzută de art. 1 lit. a din Legea nr. 124/2014 privind unele măsuri referitoare la veniturile de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, întrucât are calitatea de funcționar public în cadrul Serviciului Poliția locală S., în speță fiind aplicabile prevederile art. 2 din Legea nr. 124/2014 în sensul exonerării acestuia de la plata sumelor imputate prin dispoziția atacată, situație în care se impune admiterea acțiunii doar cu privire la suma de 6055,2 lei aferentă perioadei aprilie 2012 – 27 septembrie 2014.

Instanța nu poate primi sub acest aspect apărarea pârâtului din prezenta cauză, în sensul că prevederile Legii nr. 124/2014 nu sunt aplicabile în speța de față, având în vedere că constatarea prejudiciilor de către Curtea de Conturi s-a făcut la data de 22.05.2015, prin decizia nr. 30, ulterior intrării în vigoare a actului normativ invocat.

Sub acest aspect, instanța reține că nu are importanță în acest context data emiterii deciziei Curții de Conturi, ci data când respectivele sume scutite de la restituire au fost încasate.

La emiterea unui act normativ de amnistie, legiuitorul are în vedere situații juridice existente la data emiterii lui, câtă vreme, într-un limbaj comun, amnistia inseamnă iertare.

Este evident că actul de amnistie fiscală vizează data încasării sumele de bani reprezentând venituri de natură salarială, pe care personalul prevăzut la art. 1 trebuie să le restituie drept consecință a constatării de către Curtea de Conturi sau alte instituții cu atribuții de control.

Acest lucru rezultă pe de o parte din modul clar de redactare al actului normativ, iar pe de altă parte din împrejurarea că nu trebuie lasată la latitudinea organelor de control ale statului punerea sau nu în aplicare a unor dispoziții de amnistie fiscală, funcție de momentul când acestea înțeleg să emită deciziile rezultate în urma controlului.

Mai mult decât atât, dacă s-ar accepta susținerea pârâtului din prezenta cauză, s-ar crea o discriminare între persoanele care au beneficiat de aceleași sume de bani, pentru aceeași perioadă de timp, și având aceeași calitate, funcție de momentul emiterii deciziei Curții de Conturi.

Or, legea, mai ales cea de amnistie fiscală, lege favorabilă contribuabilului, trebuie interpretată în sensul de a produce efectele pentru a care fost emisă.

În aceste condiții, instanța reține că reclamantul din prezenta cauză va trebui să restituie doar sumele de bani încasate ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 124/2014 – începând cu data de 28 septembrie 2014 – care, raportate la Situația privind sporul de dispozitiv depus la dosar la fila 8 și aplicând regula de trei simplă raportat la intervalul de timp pentru care au fost încasate – se ridică la suma de 1662,8 lei.

Față de cele de mai sus, instanța va admite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul S. NAȚIONAL AL POLIȚIȘTILOR ȘI VAMEȘILOR „PRO LEX” în numele membrului de sindicat DADU S. cu sediul procesual ales în București, .-38, sector 1 în contradictoriu cu pârâtul P. M. S. cu sediul în S., .. 1, jud A..

Va dispune anularea în parte a Dispoziției nr. 1134/02.10.2015 emisă de P. M. S. cu privire la suma de 6055,2 lei aferentă perioadei aprilie 2012 – 27 septembrie 2014.

Va menține ca legală și temeinică Dispoziția nr. 1134/02.10.2015 emisă de P. M. S. cu privire la suma de 1662,8 lei aferentă perioadei 28 septembrie 2014 – mai 2015 și a mențiunilor din dispoziție raportate la această sumă.

Deși prin Notele scrise depuse la dosar la data de 03.02.2016 s-au solicitat cheltuieli de judecată, instanța reține că nu s-a făcut dovada reprezentării reclamantului din prezenta cauză de către persoana care a emis factura și chitanța reprezentând cheltuieli de judecată depuse la filele 81 și 82 dosar, nefiind depusă în acest sens vreo împuternicire avocațială, iar toate înscrisurile depuse au fost semnate de reclamant, nedovedindu-se efectuarea acestor cheltuieli.

În aceste condiții, instanța va respinge cererea reclamantului de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge cererea de suspendare a executării actului administrativ – dispoziția nr. 1134/02.10.2015 emisă de P. M. S., cerere formulată de S. NAȚIONAL AL POLIȚIȘTILOR ȘI VAMEȘILOR „PRO LEX” în numele membrului de sindicat DADU S..

Cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare, cererea de recurs urmând a se depune la Tribunalul A. sub sancțiunea nulității.

Admite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul S. NAȚIONAL AL POLIȚIȘTILOR ȘI VAMEȘILOR „PRO LEX” în numele membrului de sindicat DADU S. cu sediul procesual ales în București, .-38, sector 1 în contradictoriu cu pârâtul P. M. S. cu sediul în S., .. 1, jud A..

Dispune anularea în parte a Dispoziției nr. 1134/02.10.2015 emisă de P. M. S. cu privire la suma de 6055,2 lei aferentă perioadei aprilie 2012 – 27 septembrie 2014.

Menține ca legală și temeinică Dispoziția nr. 1134/02.10.2015 emisă de P. M. S. cu privire la suma de 1662,8 lei aferentă perioadei 28 septembrie 2014 – mai 2015 și a mențiunilor din dispoziție raportate la această sumă.

Respinge cererea reclamantului de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare, cererea de recurs urmând a se depune la Tribunalul A. sub sancțiunea nulității.

Pronunțată în ședință publică, azi, 05.02.2016.

Președinte,

B. M. B.

Grefier,

M. R.

Red. BB

Tehnored. BB

4 ex. /29.02.2016

← Pretentii. Sentința nr. 139/2016. Tribunalul ALBA		Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 117/2016.... →

Suspendare executare act administrativ. Sentința nr. 93/2016. Tribunalul ALBA

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Suspendare executare act administrativ. Sentința nr. 93/2016. Tribunalul ALBA