Anulare act administrativ. Sentința nr. 3199/2014. Tribunalul DOLJ

Sentința nr. 3199/2014 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 04-11-2014 în dosarul nr. 2551/63/2011

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL D.

SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

SENTINȚA Nr. 3199/2014

Ședința publică de la 04 Noiembrie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE C. M. G.

Grefier M. M.-S.

Pe rol judecarea cauzei privind pe reclamanta J. N. P., în contradictoriu cu pârâtul P. C. BUCOVĂȚ, având ca obiect anulare act administrativ

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Instanța rămâne în pronunțare asupra perimării cererii de chemare în judecată.

INSTANȚA

Deliberând, constată:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului D. sub nr._, în data de 14.01.2011, reclamanta J. N. P. a chemat în judecată pe pârâtul P. C. BUCOVĂȚ, solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispusă anularea Dispoziției nr. 427/13.12.2010 – prin care s-a dispus ca, începând cu data de 01.01.2011, reclamantului să î se rețină din salariu suma de 2.534 lei acordată necuvenit.

Prin încheierea de ședință pronunțată în data de 15.10.2013 instanța a dispus suspendarea judecării cauzei în temeiul art. 242 alin. 1 pct. 2C.pr.civ.

Potrivit disp. art. 248 C.p.civ., ”orice cerere de chemare în judecată ... se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an”.

Având în vedere că, de la momentul suspendării cauzei și până la momentul actual a trecut un interval de timp mai mare de un an, și ținând seama de faptul că în acest interval părțile nu au îndeplinit niciun act procedural în vederea judecării procesului, instanța apreciază că sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 248 C.pr.civ. și, în consecință, va constata perimată cererea de chemare în judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

În baza art. 248 și 252 C.pr.civ., constată perimată acțiunea formulată de reclamanta J. N. P., domiciliată în C., .. 189, jud. D., în contradictoriu cu pârâtul P. C. BUCOVĂȚ, având ca obiect anulare act administrativ.

Cu drept de recurs, în termen de 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședința publică, azi 04 Noiembrie 2014.

Președinte,

C. M. G.

Grefier,

M. M.-S.

Red. C.G./17.11.2014

Tehnored. M.M/4 ex./

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare act administrativ. Sentința nr. 3199/2014. Tribunalul DOLJ