Anulare act administrativ. Sentința nr. 72/2014. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 72/2014 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 15-01-2014 în dosarul nr. 12002/63/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA Nr. 72/2014
Ședința publică de la 15 Ianuarie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE E. S.
Grefier L. V. N.
Pe rol judecarea cauzei privind pe reclamanții C. V., P. D., C. D., L. NICOLIȚA, I.-L. M.-C., I. A., G. L., D. L., D. R., B. P., B. G., C. C., C. I., L. A., toți cu domiciliul procedural ales la sediul Primăriei Breasta, în contradictoriu cu pârâtul P. ., având ca obiect anulare act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns reclamanții P. D., C. D., I.-L. M.-C. și D. R. și pârâtul P. ., lipsă fiind ceilalți reclamanți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că reclamanții nu au depus dovada mandatului dat reclamantului P. D. și că pârâtul nu a depus la dosar documentele avute în vedere la emiterea dispozițiilor.
Reclamantul P. D. învederează că nu s-a putut face dovada mandatului, întrucât acesta a fost internat în spital.
Pârâtul învederează că actele avute în vedere la baza emiterii dispozițiilor contestate sunt reprezentate de decizia nr. 35/2013 emisă de Curtea de Conturi D., emisă ca urmare a controlului efectuat la instituția pârâtă.
Nemaifiind cereri de formulat, instanța acordă cuvântul asupra probatoriului.
Reclamanții prezenți, având pe rând cuvântul, solicită încuviințarea probei cu înscrisurile depuse la dosar.
Instanța pune în discuție proba cu înscrisuri solicitată de reclamanți.
Pârâtul este de acord și solicită de asemenea, proba cu înscrisuri, constând în Decizia Curții de Conturi D., nr. 35/2013.
Reclamanții prezenți, având pe rând cuvântul, sunt de acord.
Instanța încuviințează atât pentru reclamanți, cât și pentru pârât proba cu înscrisurile depuse la dosar, după care,
Instanța declară încheiată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul asupra dezbaterilor în fond.
Reclamanții P. D., C. D., I.-L. M.-C. și D. R., având pe rând cuvântul solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată. Nu solicită cheltuieli de judecată.
Pârâtul solicită respingerea acțiunii.
INSTANȚA
La data de 17 iulie 2013 reclamanții C. V., P. D., C. D., L. NICOLIȚA, I.-L. M.-C., I. A., G. L., D. L., D. R., B. P., B. G., C. C., C. I., L. A., toți cu domiciliul procedural ales la sediul Primăriei Breasta au chemat în judecată pe pârâtul P. ., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea dispozițiilor nr. 199-211/2013 și nr. 218-222/2013.
În fapt, P. . de Decizia Camerei de Conturi D., nr. 35/2013, prin care se propune recuperarea sumelor ce reprezintă sporuri pentru condiții vătămătoare acordat personalului din cadrul instituției pârâte, în perioada 2011-2012, prin dispozițiile nr. 199-211/2013 s-a dispus recuperarea sumelor acordate ca spor de condiții vătămătoare pe perioada 2011-2012, următorilor salariați: P. D., C. D., L. Nicolița, I.-L. M.-C., I. A., G. L., D. L., D. R., B. P., B. G., C. C., C. I.. L. A., precum și a dispozițiilor nr. 218-222/2013 ce reprezintă remunerația Comisiei de evaluare a ofertei la lucrarea "Canalizare și Stație de Epurare Breasta".
Precizează că Decizia Camerei de Conturi nr. 35/2013, a fost emisă de către inspectorii acesteia, fără a se ține cont de actele emise de către comisia formată din inspectorii ITM D. și Direcția de Sănătate Publică D., care au constatat că toți salariații dina paratul propriu al Primăriei . calculatorul pot beneficia de spor pentru condiții vătămătoare.
Aceste precizări ale celor două comisii au stat la baza prevederilor art. 5 al. 1 și 2 din legea nr. 330/2009 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, privind sporul de condiții periculoase, precum și cu Buletinul de Determinare prin Expertizare nr. 37/2013.
De asemenea, sumele ce reprezintă remunerația pentru membrii comisiei de evaluare a ofertei la lucrarea de Canalizare și Stație e Epurare Breasta a fost atribuită cu respectarea prevederilor legale, comisiei formată din P. D., C. D., L. Nicolița, I.-L. M.-C., C. V..
Actele administrative unilaterale, care au implicație juridică asupra drepturilor financiare ale salariaților din aparatul propriu al Primăriei . contestate și anulate având la bază prevederile art. 1 al. 1 din Legea nr. 554/2004, republicată.
În drept invocă dispozițiile art. 1 și 8 din Legea nr. 554/2004, republicată.
Au depus la dosar următoarele înscrisuri: dispozițiile Primarului .-211/2013, copie Decizia nr. 35/2013 a Curții de Conturi D., copie Buletin de determinare prin Expertizare nr. 37/2013 emis de DSP D., copie aviz nr. 821/2010 și nr._/2010 al MMFPD și MFP, copie C.U.I. – UAT . ale reclamanților.
La data de 08 noiembrie 2013 pârâtul a depus întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii.
În motivare arată că, urmare a controlului efectuat în luna martie 2013 de către Camera de Conturi D., aceasta a constatat că reclamanții au primit în perioada 2011-2012 spot pentru condiții vătămătoare, prevăzut de lege în cuantum de 10% din salariul de încadrare, fără a prezenta nici un document din care să rezulte că sunt îndeplinite condițiile pentru acordarea acestui spor.
De asemenea, în anul 2009, prin Dispoziție, în calitate de Primar al . constituit comisia de evaluare a ofertelor pentru obiectul de investiții "Canalizare și Stație de Epurare în . dispoziție dispunându-se și remunerația membrilor comisiei. În urma emiterii Deciziei nr. 35/2013 a Camerei de Conturi D. s-a decis luarea măsurilor pentru recuperarea sumelor plătite atât la sporul pentru condiții vătămătoare, cât și pentru plata comisiei de evaluarea ofertelor pentru obiectivul de investiții "Canalizare și Stație de Epurare în . prin Dispozițiile nr. 199-2011/2013 și Dispozițiile nr. 218-222 și Dispozițiile nr. 218-222/2013 ale P. . dispus recuperarea sumelor acordate salariaților pentru sporul pentru condiții vătămătoare, cât și a sumelor plătite membrilor comisiei de evaluare a ofertelor în anul 2009 la obiectivul de investiții "Canalizare și Stație de Epurare în .> Pârâtul, în calitate de ordonator de credite, a dispus ducerea la îndeplinirea măsurilor decise de Camera de Conturi D. prin Decizia nr. 35/2013.
În drept invocă dispozițiilor art. 115 Cod de procedură civilă.
Instanța a încuviințat atât pentru reclamanți, cât și pentru pârâți proba cu înscrisurile depuse la dosar.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține că reclamanții au inițiat prezentul demers judiciar solicitând anularea dispozițiilor emise de autoritatea pârâtă prin care se impută sume de bani încasate nelegal.
Astfel, prin dispozițiile nr. 199-211/2013 s-a dispus recuperarea sumelor acordate ca spor de condiții vătămătoare pe perioada 2011-2012, reclamanților: P. D., C. D., L. Nicolița, I.-L. M.-C., I. A., G. L., D. L., D. R., B. P., B. G., C. C., C. I.. L. A., iar prin dispozițiile nr. 218-222/2013 s-a dispus recuperarea sumelor ce reprezintă remunerația acordata membrilor Comisiei de evaluare a ofertei la lucrarea "Canalizare și Stație de Epurare Breasta".
Dispozițiile de imputare au fost emise în urma controlului efectuat la autoritatea publică de către Curtea de Conturi a României - Camera de Conturi D., control care a constatat nereguli în ceea ce privește salarizarea funcționarilor publici; aceste nereguli au fost consemnate în decizia nr. 35/2013 prin care s-a stabilit obligativitatea înlăturării abaterilor de la legalitate și regularitate cu privire la efectuarea cheltuielilor de personal, prin stabilirea întinderii prejudiciului cauzat de plata nelegală a sporului de dispozitiv, și dispunerea măsurilor prevăzute de lege pentru recuperarea acestuia, în termenul acordat (până la 15.08.2011).
De asemenea, s-a stipulat că „Nerecuperarea prejudiciilor, ca urmare a nedispunerii și neurmăririi de către conducere a măsurilor transmise de Curtea de Conturi, constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani”, conform prevederilor art. 64 din Legea nr. 94/1992 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi, republicată cu modificările și completările ulterioare.
Ca urmare, pârâtul a procedat la stabilirea întinderii prejudiciului și a emis, în scopul antrenării răspunderii funcționarilor reclamanți, dispozițiile de imputare contestate în prezenta cauză, pentru recuperarea sumelor acordate cu titlul de spor de dispozitiv în perioada ianuarie-martie 2010.
Antrenarea răspunderii funcționarului pentru prejudiciul produs instituției, având în vedere calitatea acestuia de funcționar public, este supusă reglementării speciale din Legea nr.188/1999. Aceste dispoziții speciale se completează cu cele din legislația munci, conform art.117 din Legea nr.118/1999 numai în măsura în care nu contravin legislației specifice funcției publice.
Având în vedere, însă, că în materia răspunderii civile a funcționarului public, există o reglementare specială, cuprinsă în Cap. VIII „Sancțiuni Disciplinare și răspunderea funcționarilor publici”, aceasta se aplică cu precădere, în raport de dispozițiile legislației muncii.
Astfel, prin articolul 75 din Legea 188/1999 privind statutul funcționarilor publici se delimitează formele de răspundere aplicabile funcționarilor publici. Regimul juridic al funcționarilor publici presupune și răspunderea acestora, al cărei scop îl reprezintă reprimarea greșelilor comise de agenții publici, funcționarul public trebuind să fie fundamental responsabil de îndeplinirea atribuțiilor sale.
Legea recunoaște trei forme de răspundere aplicabile funcționarilor publici, între care și răspunderea civilă, art. 84 din Legea 188/1999 privind statutul funcționarilor publici menționând expres cazurile în care poate fi angajată răspunderea acestora: a) pentru pagubele produse cu vinovăție patrimoniului autorității sau instituției publice în care funcționează; b) pentru nerestituirea în termenul legal a sumelor ce i s-au acordat necuvenit;) pentru daunele plătite de autoritatea sau instituția publică, în calitate de comitent, unor terțe persoane, în temeiul unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile.
În raport de starea de fapt reținută, dispozițiile de imputare se circumscriu cazului prevăzut de art.84 lit. b, fiind emise pentru nerestituirea unor sume acordate în mod nelegal.
Potrivit art. 85 din Lege ,,Repararea pagubelor aduse autorității sau instituției publice în situațiile prevăzute la art. 84 lit. a) și b) se dispune prin emiterea de către conducătorul autorității sau instituției publice a unui ordin sau a unei dispoziții de imputare, în termen de 30 de zile de la constatarea pagubei, sau, după caz, prin asumarea unui angajament de plată (…).
Împotriva ordinului sau dispoziției de imputare funcționarul public în cauză se poate adresa instanței de contencios administrativ.
Dreptul conducătorului autorității sau instituției publice de a emite ordinul sau dispoziția de imputare se prescrie în termen de 3 ani de la data producerii pagubei".
Din dispozițiile legale aplicabile cauzei, se reține obligativitatea emiterii unui act administrativ care să constatate îndeplinite condițiile antrenării răspunderii civile a funcționarului public și să stabilească întinderea prejudiciului, precum și faptul că acest act administrativ este cel supus controlului sub aspectul legalității și temeinicei sale instanței de contencios administrativ, conform art.85alin.2 din Legea nr.188/1999.
Pârâtul s-a conformat procedurii impuse de legea 188/1999 pentru recuperarea prejudiciului, fiind respectate întocmai dispozițiile legale aplicabile si emise dispozițiile nr. 199-211/2013, prin care s-a dispus recuperarea sumelor acordate ca spor de condiții vătămătoare pe perioada 2011-2012 si dispozițiile nr. 218-222/2013, prin care s-a dispus recuperarea sumelor ce reprezintă remunerația acordata membrilor Comisiei de evaluare a ofertei la lucrarea "Canalizare și Stație de Epurare Breasta".
Reclamantii contesta dispozitiile prin carte s-a dispus recuperarea sumelor reprezentand spor de conditii vatamatoare, precizand ca inspectorii Curtii de Conturi nu au ținut cont de actele emise de către comisia formată din inspectorii ITM D. și Direcția de Sănătate Publică D., care au constatat că toți salariații dina aparatul propriu al Primăriei . calculatorul pot beneficia de spor pentru condiții vătămătoare, acte ce au stat la baza prevederilor art. 5 al. 1 și 2 din legea nr. 330/2009 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, privind sporul de condiții periculoase, precum și Buletinul de Determinare prin Expertizare nr. 37/2013.
Criticile reclamantilor sunt neintemeiate intrucat pentru perioada 2011-2012 sporul pentru condiții vătămătoare, prevăzut de lege în cuantum de 10% din salariul de încadrare, a fost acordat reclamantilor fără a prezenta nici un document din care să rezulte că sunt îndeplinite condițiile pentru acordarea acestui spor.
Astfel, până la data de 31.12.2010, acordarea acestui spor s-a făcut în baza Regulamentului de acordare în anul 2010, întocmit de Unitatea Administrativ Teritorială a Comunei Breasta, aprobat de Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale și de Ministerul Finanțelor Publice, valabil pentru anul 2010, în conformitate cu prevederile Legii cadru nr. 330/2009, precum și în baza buletinelor de expertizare emise de ITM D. și DSP D..
Însă, pentru anii 2011 - 2012, nu a fost aprobat un Regulament de acordare a sporului și nu au fost obținute buletine de expertizare de la ITM D. și DSP D..
Prin urmare, pentru anii 2011 – 2012, sporul pentru condiții vătămătoare, a fost nelegal acordat.
Înscrisul invocat de reclamanți constând în Buletinul de Determinare prin Expertizare nr. 37/2013, nu poate fi reținut ca reprezentând un document justificativ pentru acordarea sporului in perioada 2011 – 2012, acesta fiind emis ulterior constatărilor Curții de Conturi si nu anterior, putând produce efecte numai pentru anul 2013.
Reclamanții contesta și dispozițiile prin care s-a dispus recuperarea sumelor achitate pentru membrii comisiei de evaluare a ofertei la lucrarea de Canalizare și Stație e Epurare Breasta susținând că a fost acordat cu respectarea prevederilor legale.
Criticile reclamanților referitoare la aceste dispoziții sunt neîntemeiate, sumele in cuantum de cate 1900 lei pentru fiecare membru al comisiei constituita pentru evaluarea ofertelor pentru obiectivul de investiții "Canalizare și Stație de Epurare în . fără a exista o dispoziție legala care să prevadă dreptul membrilor comisiei de a fi remunerați pentru munca depusa în cadrul acestei comisii.
Față de toate acestea, instanța apreciază că dispozițiile de imputare sunt legale și temeinice, motiv pentru care va respinge ca neîntemeiată acțiunea reclamanților.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge acțiunea formulată de reclamanții C. V., P. D., C. D., L. NICOLIȚA, I.-L. M.-C., I. A., G. L., D. L., D. R., B. P., B. G., C. C., C. I., L. A., toți cu domiciliul procedural ales la sediul Primăriei Breasta, ., în contradictoriu cu pârâtul P. ., cu sediul în ..
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare, cererea urmând a fi depusă la Tribunalul D..
Pronunțată în ședința publică de la 15 Ianuarie 2014.
Președinte, E. S. | ||
Grefier, L. V. N. |
Red. E.S./28.01.2014
L.N./ 21 Ianuarie 2014
| ← Anulare proces verbal de contravenţie. Sentința nr. 4784/2014.... | Pretentii. Sentința nr. 402/2014. Tribunalul DOLJ → |
|---|








