Anulare act administrativ. Sentința nr. 2680/2014. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2680/2014 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 23-09-2014 în dosarul nr. 4283/63/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA Nr.2680/2014
Ședința publică de la 23 Septembrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. E. I.
Grefier M. M.
Pe rol judecarea cauzei privind pe reclamantul T. I., în contradictoriu cu pârâtul M. FINANȚELOR PUBLICE-AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ - ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE D., având ca obiect anulare act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că reclamanta a depus cerere de judecare a cauzei în lipsă.
Instanța invocă, din oficiu, excepția necompetenței materiale a Tribunalului D. - Secția contencios administrativ și fiscal privind soluționarea prezentei cauze având în vedere că se contestă acte de executare, după care rămâne în pronunțare asupra excepției invocate.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față, deliberând, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 21 martie 2014 reclamantul T. I., in contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice, Agenția Naționala de Administrare Fiscala, Administrația Județeană a Finanțelor Publice D., n temeiul art. 172-173 din OG nr. 92/2003 republicata, cu modificările si completările ulterioare, a formulat CONTESTAȚIE împotriva titlului executoriu nr._/27.02.2014 si a somației nr. 16/_ /_/27.02.2014 emise de parata in cadrul dosarului de executare nr._/16/_ /_ prin care a solicit anularea acestora.
În motivarea contestației, s-a învederat că, prin titlul executoriu si somația atacate, parata a stabilit de plata in sarcina reclamantului suma de 408 lei reprezentând impozit pe venituri din activități independente si diferențe de impozit anual de regularizat.
Sumele de bani conținute in titlul executoriu și somație sunt rezultatul unor calcule necunoscute.
Nu s-a primit însă vreo decizie de impunere referitoare la plate vreunei sume drept diferența de impozit! Acest lucru este o stare continuă, dat fiind faptul că nici la somația anterioară nu s-a primit vreo decizie de impunere.
Aceasta suma nu este însa una reala având in vedere ca valoarea venitului net obținut de subsemnatul in anul 2012 la care s-a calculat procentul de 16% reprezentând impozitul pe profit este calculata in mod greșit.
Mai mult decât atât, reclamantul nu a primit decizia de impunere prin care au fost stabilite impozitul pe venit pe care trebuia sa îl achite pentru veniturile realizate in anul 2012.
Mai mult, această somație și acest titlu nu sunt singurele pe care eu le-a primit drept decizie de impunere pentru anul 2012, fapt ce atrage întrebarea cum au fost emise aceste titluri, în ce temei juridic și de ce nu este o singură decizie de impunere pentru o persoană fizică, dat fiind faptul că din anul 2012 nu s-au mai făcut modificări fiscale în ceea ce ne privește.
În același timp în anul 2012 ANAF a emis un certificat de atestare fiscala pentru reclamant și pentru societate, certificat care atesta faptul că nu are datorii către statul român.
Somația și titlul executoriu nu sunt semnate si nici stampilate.
Nu se face vorbire despre dreptul reclamantului de a fi ascultat art. 9 C.pr.fiscală.
Nu se face vorbire despre previzibilitatea și predictibilitatea obligației fiscale, precum și dreptul de a fi informat anual, obligații ce rezultă din principiul rolului activ al organului fiscal reglementat de art. 7 C.pr.fiscală.
Nu sunt respectate dispozițiile art. 41 "dreptul la bună administrare" din Carta drepturilor fundamentale ale U.E. potrivit cărora autoritățile administrației sunt obligate să-și motiveze deciziile, iar în cazul în care actul administrativ nu este motivat sancțiunea este aceea a anulării actului întrucât norma legală indicată are caracter imperativ reglementarea comunitară prevăzând obligația, ci nu posibilitatea sau dreptul autorităților administrative a a-și motiva deciziile. în speță, decizia de impunere nu este motivată în fapt.
Pe de altă parte, reclamantul solicită suspendarea actelor administrative atacate, suspendare care să opereze până la clarificarea dosarului de fond.
Pentru a se dispune suspendarea actului administrativ în condițiile art. 14 din Legea 554/2004 este necesară existența unui caz bine justificat definit ca fiind o împrejurare legată de starea de fapt si de drept de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ și să existe necesitatea prevenirii unei pagube iminente care constă fie într-un prejudiciu material previzibil și viitor, fie într-o perturbare previzibilă gravă a funcționării unei autorității publice sa unui serviciu public.
În privința condiției existenței unui caz bine justificat, practica judiciară a stabilit că îi este permisă instanței investită cu soluționarea cererii de suspendare să procedeze la o analiză sumară a legalității actului de impunere, din perspectiva susținerilor părților. Existența cazului bine justificat nu presupune prezentarea unor dovezi de nelegalitate evidentă, căci o asemenea cerință și interpretare ar echivala cu prejudecarea fondului cauzei.
Paguba iminentă apare în acest caz ca fiind prejudiciul material viitor, dar previzibil cu evidență întrucât menținerea efectelor actului administrativ atacat va avea drept consecință imediată executarea silita a reclamantului. Executarea creanței stabilite prin actul administrativ fiscal contestat ar putea conduce la blocarea activității sale, prejudiciu pe care echitatea îl impune ca fiind de evitat, atât timp cât există un argument juridic aparent valabil cu privire la nelegalitatea actului .
Mai mult decât atât, reclamantul este împrumutat la o bancă cu o sumă foarte mare de bani, împrumut pe care l-a cedat unei societăți, iar eventual blocarea a conturilor supuse executării silite nu ar face decât să îl pună pe acesta în imposibilitatea de a-și plăti datoria, fapt ce atrage consecințe juridice extreme din punct de vedere juridic.
Este de subliniat faptul că în acest moment SCA T. și Asociații, în cadrul căreia reclamantul activează, este creditor al statului roman după plata unor sume mai mari de impozite, fapt care însă nu s-a soldat cu înapoierea banilor, ci doar cu posibilitatea compensării acestora cu datorii viitoare, și acest fapt doar la cererea expresă a societății.
In drept, reclamantul și-a întemeiat prezenta cerere pe disp. art. 172-173 din OG nr.92/2003.
In susținerea prezentei s-a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri si expertiza contabila.
Prin încheierea de ședință din data de 27 mai 2014 instanța a suspendat judecata cauzei în temeiul art.411 NCPC pentru lipsa nejustificată a părților.
La data de 30 iulie 2014 reclamanta a depus cerere de repunere pe rol, iar instanța a fixat termen de judecată la data de 23.09.2014.
La termenul de judecată din data de 23.09.2014 instanța, din oficiu, a invocat excepția necompetenței materiale a Tribunalului D. - Secția contencios administrativ și fiscal privind soluționarea prezentei cauze având în vedere că se contestă acte de executare.
Astfel, art. 172 cod procedură fiscală, invocat de reclamant, reglementează contestația la executare silită, care se poate formula împotriva oricărui act de executare (alin. 1) și împotriva titlului executoriu în temeiul căruia a fost pornită executarea, în cazul în care acest titlu nu este o hotărâre dată de o instanță judecătorească sau de alt organ jurisdicțional (…)", iar alin. 4 al art. 172 dispune că această ,,contestație se introduce la instanța judecătorească competentă și se judecă în procedură de urgență".
Art. 400 alin. 1 cod proc. civ. stabilește instanța competentă pentru soluționarea contestației la executare ca fiind instanța de executare, aceasta fiind judecătoria în circumscripția căreia se va face executarea, conform art. 373 alin. 2 cod procedură civilă.
În cazul titlurilor executorii emise de către organele fiscale nu se dispune altfel, așa încât competența materială de soluționare aparține judecătoriei, iar recursul împotriva sentințelor pronunțate în materia contestației la executare se soluționează de instanța de drept comun, neexistând o normă derogatorie de la dreptul comun în materie.
Se impune precizarea că în doctrina de specialitate, pornind de la modul de reglementare al executării, s-a arătat în mod constant că executarea este esențialmente de natură civilă.
A.. 5 al art. 136 din OG 92/2003 prevede că ,,pentru efectuarea procedurii de executare silită este competent organul de executare în a cărui rază teritorială se găsesc bunurile urmăribile, coordonarea întregii executări revenind organului de executare în a cărui rază teritorială își are domiciliul fiscal debitorul sau organul de executare competent, desemnat potrivit art. 33, după caz".
Se constată, așadar, că titlul executoriu și somația atacate în instanță de către contestator fac parte din procedura de executare silită demarată de AJFP D., astfel încât competența de soluționare a contestației la executare formulată împotriva acestora revine Judecătoriei C. în calitate de instanță de executare.
Normele de competență materială sunt de strictă interpretare, astfel încât rezultă că, în măsura în care codul de procedură civilă sau legile speciale nu prevăd în mod expres competența materială a altei instanțe pentru soluționarea în fond a unei anumite cereri, competența revine judecătoriei.
În susținerea acestei soluții, se vor avea în vedere recursurile în interesul legii - Decizia nr. XIV/ 05.02.2007 și Decizia XV/ 05.02.2007, pronunțate de către Înalta Curte de Casație și Justiție, obligatorii potrivit art. 329 alin. 3 cod procedură civilă, prin care s-a stabilit că instanța de soluționare a contestației la executare este judecătoria în circumscripția căreia se face executarea.
Față de toate aceste considerente, instanța constată, astfel, că excepția invocată este întemeiată, dat fiind că Tribunalul D. – Secția de contencios administrativ și fiscal nu este instanță de executare, excepția urmând a fi admisă în baza art. 132 alin.3 NCPC, dispunând declinarea competenței de soluționare a contestației la executare în favoarea Judecătoriei C..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Declină competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul T. I., domiciliat în C., ., nr.15, jud. D., în contradictoriu cu pârâtul M. FINANȚELOR PUBLICE-AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ - ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE D., cu sediul în C., ..2, jud. D., în favoarea Judecătoriei C..
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședința publică de la 23 Septembrie 2014.
Președinte, C. E. I. | ||
Grefier, M. M. |
Red. 4 ex./25 Septembrie 2014
C.I./M.M.
| ← Pretentii. Decizia nr. 446/2014. Tribunalul DOLJ | Pretentii. Sentința nr. 1609/2014. Tribunalul DOLJ → |
|---|
