Anulare act administrativ. Sentința nr. 1557/2014. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1557/2014 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 28-04-2014 în dosarul nr. 12609/63/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Sentința Nr. 1557/2014
Ședința din Camera de Consiliu din 28 Aprilie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. C. V.
Grefier C. N.
Pe rol, pronunțarea în cauza privind pe reclamantul D. F., în contradictoriu cu pârâta D. D.-ANAF, având ca obiect anulare act administrativ.
Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din data de 14 aprilie 2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, dată la care instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 28 aprilie 2014, când a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
La data de 12.08.2013 reclamantul D. F. a formulat cerere de chemare în judecată, în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice - Direcția Generală a Finanțelor Publice D.-Agenția Națională de Administrare Fiscală, solicitând anularea Deciziei de impunere nr. 116/29.10.2010 privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală, anularea Deciziei nr. 30/18.02.2013 privind soluționarea contestației împotriva Deciziei de impunere nr. 116/2010 emisă de organele de impunere ale D. D.-AIF și obligarea pârâtei să soluționeze pe fond contestația cu privire la suma de 181.955 lei (pct. 1 din Decizia nr. 30/18._), pentru următoarele motive:
În fapt, reclamantul arată că, prin Decizia de impunere nr. 116/29.10.2010 s-au stabilit în sarcina . obligații fiscale suplimentare în cuantum de 222.648 lei reprezentând impozit pe profit suplimentar, TVA suplimentară, precum și accesorii aferente acestora. A contestat această Decizie de impunere la organul emitent în termenul legal, însă prin Decizia nr. 78/08.04.2011 contestația a fost respinsă cu motivația că a fost depusă de o persoană lipsită de calitatea de a contesta.
Reclamantul a contestat în instanță această decizie, iar Tribunalul D.-Secția C. Administrativ și Fiscal, prin Sentința nr. 338/24.01.2012 pronunțată în Dosarul nr._/63/2011, sentință rămasă definitivă și irevocabilă, a dispus anularea Deciziei nr. 78/08.04.2011 emisă de D. D. a obligat-o pe aceasta să soluționeze pe fond contestația împotriva Deciziei nr. l16/29.10.2010. Urmare a sentinței pronunțată de Tribunalul D., D. D. a emis Decizia nr. 30/18.02.2013, comunicată reclamantului în data de 02.04.2013, prin care a dispus:
1. suspendarea soluționării cauzei referitoare la suma de 181.955 lei care ar reprezenta diferența suplimentară de impozit pe profit în sumă de 52.747 lei, accesorii aferente în sumă de 29.976 lei, diferența suplimentară de taxa pe valoare adăugată în sumă de 62.637 lei, precum și accesorii aferente în sumă de 36.595 lei, procedura administrativă urmând a fi reluată la încetarea cu caracter definitiv a motivului care a determinat suspendarea, în conformitate cu dispozițiile art.214 alin.2, 3 din OG 92/2003 privind Codul de procedură fiscală republicată,
2. respingerea ca neîntemeiată a contestației pentru suma de 40.693 lei care ar reprezenta diferența suplimentară de impozit pe profit în sumă de 27.859 lei și accesorii aferente în sumă de 12.834 lei,
3. transmiterea dosarului cauzei organelor de inspecție fiscală, urmând ca la încetarea motivului care a determinat suspendarea să fie transmis organului competent pentru soluționarea cauzei potrivit dispozițiilor legale.
Reclamantul consideră că Decizia nr. 30/18.02.2013 este netemeinică și nelegală având în vedere următoarele aspecte:
Potrivit dispozițiilor art. 214 alin. 2 din lit. a din OG 92/2003 privind Codul de procedură fiscală republicată, organul de soluționare poate suspenda, prin decizie motivată soluționarea cauzei atunci când organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existența indiciilor săvârșirii unei infracțiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează să fie dată în procedura administrativă.
În mod greșit în cuprinsul Deciziei nr. 30/18.02.2013 s-a reținut faptul că organele administrative nu s-ar putea pronunța pe fondul cauzei înainte de a se finaliza soluționarea laturii penale, în condițiile în care dispozițiile legale nu prevăd obligativitatea suspendării soluționării cauzei, ci doar posibilitatea ca D. D. să soluționeze contestația formulată de reclamant.
Reclamantul arată că, în ceea ce privește compensările efectuate pe bază de tichete de masă, în mod greșit s-a considerat că . nu ar fi făcut dovada înregistrării veniturilor obținute din comercializarea bunurilor a căror contravaloare a fost încasate cu tichete de masă. Aceste venituri se regăsesc în contabilitatea societății, numai că pentru acestea s-a eliberat chitanța ca și cum suma aferentă tichetului de masă s-ar fi achitat pentru produsul achiziționat de către cumpărător.
Pe de altă parte, chiar organul de control menționează în cuprinsul deciziei de impunere faptul că suma stabilită în acest sens, ca obligație de plată a societății este estimativă.
. a achitat datoriile către . cu aceste bonuri valorice în valoare totală de 188.014 lei încheind în acest sens procese-verbale de stingere a datoriilor prin compensare. Așa cum se menționează și în cuprinsul raportului de expertiză contabilă în cadrul dosarului nr. 956/P/2010, . a achiziționat marfă de la ., iar prin coroborarea informațiilor din Declarația informativă 394 pe anul 2008 și Fișa analitică emisă de . rezultând că . a înregistrat în evidența contabilă facturile emise de ..
În ceea ce privește înregistrarea în Declarația 394 a unor livrări către . pentru semestrul I al anului 2008, acestea reprezintă simple erori materiale care au fost rectificate atât de către . cât și de D. D..
Astfel, într-adevăr . nu a avut relații comerciale cu ., iar mențiunile din declarația 394 pentru Semestrul I 2008 reprezintă o eroare generată de programul de contabilitate
De altfel, la data de 21.12.2010, . a depus declarația 394 rectificativa pentru Sem.I 2008, înregistrată sub nr._/21.12.2010, din care rezultă că societatea nu a efectuat livrări către ., îndreptându-se astfel eroarea materială strecurată în declarația inițială.
În perioada februarie 2008 - iunie 2008 . nu a emis facturi fiscale către . și nici nu a realizat venituri aferente presupuselor tranzacții derulate în suma totală de 161.028 lei către această societate, așa cum rezultă din Declarația rectificativa înregistrată sub nr._/21.12.2010.
De altfel, prin verificarea actelor contabile ale . din perioada respectivă se poate constata faptul că aceste operațiuni comerciale nu s-au realizat, ele nefiind evidențiate nici în contabilitatea . sau în declarațiile depuse de această societate, care de altfel figurează ca fiind radiată din anul 2010.
Prin urmare, în mod greșit s-a stabilit că ar fi diminuat baza impozabilă a impozitului pe profit, cu consecința diminuării impozitului datorat neînregistrând în evidența contabilă veniturile impozabile aferente livrărilor de bunuri/prestărilor de servicii, în condițiile în care așa cum am arătat, între . și . nu s-au derulat, nu au existat operațiuni comerciale în perioada verificată, neimpunându-se astfel înregistrarea lor în contabilitate.
În drept, își întemeiază susținerile pe prevederile Lg. 554/2004, OG 92/2003 privind Codul de procedură fiscală republicată. În dovedirea celor susținute a depus la dosar un set de înscrisuri.
La data de 28.10.2013, pârâta a depus la dosar întâmpinare, solicitând respingerea contestația formulată de D. F. având în vedere următoarele motive:
În fapt, prin acțiunea formulată, D. F. contestă suma de 222.648 lei reprezentând impozit pe profit suplimentar, TVA suplimentara, precum si accesorii aferente acestora, suma stabilita conform Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plata nr. 116 din 29.10.2010, emisa de Activitatea de Inspecție Fiscala.
Pârâta consideră că acțiunea reclamantului nu poate fi soluționată favorabil, avându-se în vedere următoarele considerente:
1. Referitor la suma de 181.955 lei reprezentând:
- diferența suplimentara de impozit pe profit in suma de 52.747 lei,
- accesorii aferente in suma de 29.976 lei,
- diferența suplimentara de taxa pe valoarea adăugata in suma de 62.637 lei,
- accesorii aferente in suma de 36.595 lei, organele de inspecție fiscala au sesizat organele de urmărire si cercetare penala cu privire la aspectele constatate prin Procesul verbal nr. 10.999/28.10.2010, întocmit in baza Raportului de inspecție fiscala nr. F-DJ 101/29.10.2010 si Deciziei de impunere nr. 116/29.10.2010.
Pârâta consideră că suspendarea soluționării cauzei referitoare la suma de 181.955 lei în cadrul procedurii administrative este corectă, urmând ca aceasta să fie reluată la incetarea cu caracter definitiv a motivului care a determinat suspendarea, in condițiile legii.
Ca urmare a suspiciunilor create in timpul controlului cu privire la legalitatea, realitatea si veridicitatea operațiunilor economice efectuate de .., D.G.F.P. D. - Activitatea de Inspecție Fiscala - a transmis către P. de pe lângă Tribunalul D. un exemplar din Procesul verbal nr. 10.999/28.10.2010, cu adresa nr. 11.326/08.11.2010, in conformitate cu prevederile art. 108 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicata care precizează: "Sesizarea organelor de urmărire penală
(1)Organele fiscale vor sesiza organele de urmărire penală în legătură cu
constatările efectuate cu ocazia inspecției fiscale și care ar putea întruni elemente
constitutive ale unei infracțiuni, în condițiile prevăzute de legea penală.
(2)În situațiile prevăzute la alin. (1) organele de inspecție au obligația de a întocmi
proces-verbal (...)."
Dispozițiile art. 214, alin. (2), lit. a) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata, precizează:
„Suspendarea procedurii de soluționare a contestației pe cale administrativa:
(2) Organul de soluționare competent poate suspenda, prin decizie motivata, soluționarea cauzei atunci când:
a) organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele in drept cu privire la existenta indiciilor săvârșirii unei infracțiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează sa fie data in procedura administrativa (...)".
Astfel, intre stabilirea obligațiilor bugetare constatate prin Procesul verbal nr. 10.999/28.10.2010 si Decizia de impunere privind obligațiile suplimentare de plata nr. 116/29.10.2010, întocmite de către organele de control ale D.G.F.P. D. - Activitatea de Inspecție Fiscala - si stabilirea caracterului infracțional al faptelor săvârșite exista o strânsa interdependenta de care depinde soluționarea cauzei pe cale administrativa.
Ca urmare, în mod corect organele administrative nu se pot pronunța pe fondul cauzei înainte de a se finaliza soluționarea laturii penale.
Prioritatea de soluționare in speța o au organele penale care se vor pronunța asupra caracterului infracțional al faptei ce atrage plata la bugetul statului a obligațiilor datorate si constatate in virtutea faptei infracționale.
Având în vedere cele prezentate mai sus, s-a reținut ca până la pronunțarea unei soluții definitive pe latura penala, Serviciul Soluționare Contestații nu se poate investi cu soluționarea cauzei, motiv pentru care a fost suspendată soluționarea cauzei pentru suma de 181.955 lei, procedura administrativa urmând a fi reluata in conformitate cu dispozițiile art. 214, alin.(3) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata, care stipulează:
„Procedura administrativa este reluata la încetarea motivului care a determinat suspendarea sau, dupa caz, la expirarea termenului stabilit de organul de soluționare competent potrivit alin.(2), indiferent daca motivul care a determinat suspendarea a încetat sau nu".
2. Referitor la suma de 40.693 lei reprezentind diferența suplimentara de impozit pe profit in suma de 27.859 lei si accesorii aferente in suma de 29.976 lei, se rețin următoarele:
În perioada supusa inspecției fiscale, respectiv, 01.02._08, contestatoarea a înregistrat si evidențiat un profit impozabil in suma de 359.399 lei pentru care a calculat si înregistrat un impozit pe profit aferent in suma de 55.943 lei.
S-a constatat că societatea contestatoare nu a declarat la organul fiscal competent suma de 26.298 lei reprezentând diferența dintre impozitul pe profit inregistrat si evidențiat de societate si suma declarata (29.645 lei), astfel ca prin nedeclararea impozitului pe profit aferent exercițiului fiscal al anului 2008, societatea a diminuat impozitul pe profit de plata cu suma de 26.298 lei, nerespectând dispozițiile art.82, alin.(3) din O.G. nr.92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata:
"Contribuabilul are obligația de a completa declarațiile fiscale înscriind corect, complet si cu buna credința informațiile prevăzute de formularele corespunzătoare situației sale fiscale. (...)."
De asemenea, art. 94, alin.(2) si alin.(3) din O.G. nr. 92/2003, republicata, precizează: "(2) Inspecția fiscală are următoarele atribuții:
a) constatarea și investigarea fiscală a tuturor actelor și faptelor rezultând din activitatea contribuabilului supus inspecției sau altor persoane privind legalitatea și conformitatea declarațiilor fiscale, corectitudinea și exactitatea îndeplinirii obligațiilor fiscale, în vederea descoperirii de elemente noi relevante pentru aplicarea legii fiscale;
b) analiza și evaluarea informațiilor fiscale, în vederea confruntării declarațiilor fiscale cu informațiile proprii sau din alte surse; (...)
(3) Pentru ducerea la îndeplinire a atribuțiilor prevăzute la alin. (2) organul de inspecție fiscală va proceda la:
a)examinarea documentelor aflate în dosarul fiscal al contribuabilului;
b)verificarea concordanței dintre datele din declarațiile fiscale cu cele din
evidența contabilă a contribuabilului; (...)
e) stabilirea corectă a bazei de impunere, a diferențelor datorate în plus sau în minus, după caz, față de creanța fiscală declarată și/sau stabilită, după caz, la momentul începerii inspecției fiscale; (...)."
În consecința, petenta trebuia sa raporteze impozit pe profit in suma aferent anului fiscal 2008 in suma de 26.298 lei, astfel ca, in mod legal, organele fiscale au stabilit o diferența suplimentara de impozit pe profit de pita in suma de 26.298 lei.
În fapt, din analiza veniturilor si cheltuielilor înregistrate si evidențiate de societatea contestatoare pentru anul 2008 s-a stabilit ca pentru aceasta perioada fiscala impozitul pe profit aferent profitului impozabil in suma de 359.399 lei este in suma de 57.504 lei.
Din documentele prezentate pentru anul fiscal 2008, societatea contestatoare a calculat, înregistrat si evidențiat un impozit pe profit in suma de 55.943 lei.
Astfel, organele fiscale au recalculat in mod legal impozitul pe profit pentru anul fiscal 2008, rezultând o diferența suplimentara in suma de 1.561 lei.
Potrivit prevederilor art. 82, alin.(3) si art. 94, alin.(2) si (3) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata, prin declararea eronata a impozitului pe profit a rezultat ca societatea contestatoare nu a raportat impozit pe profit in suma de 27.859 lei, astfel ca, in mod legal, organele fiscale au procedat la calcularea de accesorii in suma totala de 12.834 lei, aferente diferenței de impozit pe profit suplimentar, potrivit art. 20 si art. 120A1 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata.
Pentru acest capăt de cerere în mod corect pentru cele expuse mai sus, contestația a fost respinsă ca neîntemeiată.
Având în vedere apărările de mai sus pârâta solicită respingerea acțiunii ca fiind neîntemeiata și nelegală.
În drept, își întemeiază întâmpinarea pe dispozițiile art. 205-208 din NCPC, depunând alăturat un set de înscrisuri doveditoare.
În cauză, a fost încuviințată proba cu înscrisurile depuse de părți la dosarul cauzei și a fost respinsă proba cu expertiza, solicitată de către reclamantă, apreciindu-se că față de obiectul cauzei ( anulare decizie și obligare pârâtă de a soluționa pe fond contestația ) nu este utilă.
La solicitarea instanței, s-a făcut dovada stadiului soluționării cauzei penale care face obiectul dos._/63/2013.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin Decizia de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare nr. 116/29.10.2010, emisă pe baza Raportului de Inspecție Fiscală nr. F-Dj-101/29.10.2010, organele de inspecție fiscală au stabilit în sarcina . obligații suplimentare în sumă de 222.648 lei reprezentate de diferență impozit profit, diferență TVA și accesorii aferente.
Organele de inspecție fiscală au avut în vedere la stabilirea obligațiilor suplimentare înscrisurile întocmite de reprezentantul societății și înregistrate la organul fiscal, administratorul societății din perioada verificată, reclamantul din speță, necolaborând cu organele fiscale și refuzând în mod nejustificat predarea documentelor contabile aferente perioadei 01.12._10.
La data de 08.11.2010, organul fiscal a formulat o sesizare către P. de pe lângă Judecătoria C., solicitând efectuarea de cercetări privind fraudarea bugetului consolidat al statului și sustragerea de la verificarea activității desfășurată de societate, prin nepunerea la dispoziția organelor de control a documentelor financiar-contabile solicitate.
La data de 08.02.2011, reclamantul a formulat contestație împotriva Deciziei de impunere.
Prin Decizia nr. 78/08.04.2011 s-a dispus respingerea contestației ca formulată de o persoană lipsită de calitatea de a contesta.
Prin sentința 338/2012 pronunțată de Tribunalul D. a fost admisă acțiunea reclamantului și anulată Decizia nr. 78/2011 și a fost obligat D. să soluționeze pe fond contestația .
La data de 18.02.2013 prin decizia nr. 30, DGRFP a suspendat soluționarea cauzei referitoare la suma de 181.955 lei reprezentând diferență suplimentară impozit pe profit în sumă de_ lei, TVA în cuantum de_ lei și accesoriile aferente și a respins ca neîntemeiată contestația în ceea ce privește suma de_ lei reprezentând diferența suplimentară de impozit pe profit în sumă de_ lei și accesorii aferente de_ lei.
Cum prin cererea de chemare în judecată s-a solicitat anularea Deciziei nr. 30/18.02.2013 doar în ceea ce privește suspendarea soluționării cauzei, iar nu și cu privire la respingerea ca neîntemeiată a contestației în ceea ce privește suma de_ lei, instanța va analiza decizia numai cu privire la acest aspect.
Astfel, instanța constată că, așa cu a arătat reclamantul în cererea sa, ulterior controlului și a sesizării Parchetului de către organul de control, reclamantul a depus o declarație rectificativă arătând că nu a avut relații comerciale cu ., fiind o simplă eroare materială înregistrarea în Declarația 394 a unor livrări față de această societate.
În ceea ce privește veniturile din comercializarea bunurilor a căror c/val a fost încasată cu tichete de masă, reclamantul arată în contestația sa că pentru acestea au fost emise chitanțe ca și cum suma aferentă tichetului de masă ar fi fost achitată pentru produsul achitat de către cumpărător.
În conformitate cu prevederile art. 214 alin.(1) Cod procedură fiscală, organul de soluționare a contestației formulată pe cale administrativă poate suspenda, prin decizie motivată, soluționarea cauzei atunci când organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existența săvârșirii unei infracțiuni a cărei constatare ar avea înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează sa fie dată în procedura administrativă.
Rezultă din aceste prevederi legale că procedura suspendării soluționării contestației este facultativă, iar pentru a se dispune o astfel de măsură prezintă relevanță în primul rând existența indiciilor săvârșirii unei infracțiuni, cu înrâurire hotărâtoare asupra soluției.
Așadar, condiția esențială impusă de text se referă, la justificarea acestei măsuri de interdependență dintre posibilul caracter penal al faptelor investigate și stabilirea corectă a obligațiilor bugetare în sarcina contribuabilului contestator.
Tribunalul, verificând dacă decizia organului fiscal este motivată și dacă există o legătură suficient de puternică între faptele presupus a fi săvârșite de administratorul societății și împrejurările de fapt ale contestației, observă că decizia contestată este motivată în fapt și în drept și că în fața organelor de cercetare penală se pune problema determinării realității tranzacțiilor făcute de societate, organele de inspecție fiscală reținând că reclamantul a refuzat să pună la dispoziția organelor de control documentele legale în scopul împiedicării verificărilor fiscale, cu toate că acestea au fost solicitate prin intermediul Expert . class="Style15"> Instanța constată că, deși, în ceea ce privește relațiile . Edyra, s-a făcut o declarație rectificativă, necesitatea rezultatului cercetărilor din dosarul penal se impune în ceea ce privește stingerea datoriilor prin compensare cu bonuri valorice.
Prin urmare, Tribunalul apreciază că în mod corect organul de control, așteptând soluția organului de cercetare penală cu privire la indiciile săvârșirii unei infracțiuni, a suspendat soluționarea procedurii, apreciind că stabilirea existenței și întinderii obligațiilor fiscale suplimentare ale reclamantei depinde de rezultatul cercetărilor penale.
Pentru aceste motive, instanța va respinge contestația formulată .
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge contestația formulată de reclamantul D. F., cu domiciliul în Comuna Gîngiova, ., județul D., în contradictoriu cu pârâta D. D.-ANAF, cu sediul în C., .. 2, județul D..
Cu recurs în 15 zile de la comunicare, cererea urmând sa fie depusă la Tribunalul D..
Pronunțată în ședința publică de la 28 Aprilie 2014.
Președinte, M. C. V. | ||
Grefier, C. N. |
Red. MCv/ Teh C.N.
4 ex/02.06. 2014
| ← Pretentii. Sentința nr. 1375/2014. Tribunalul DOLJ | Anulare proces verbal de contravenţie. Sentința nr. 164/2014.... → |
|---|
