Anulare act administrativ. Sentința nr. 3097/2014. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3097/2014 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 29-10-2014 în dosarul nr. 10946/63/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA Nr. 3097/2014
Ședința publică de la 29 Octombrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE E. S.
Grefier M. M.-S.
Pe rol judecarea cauzei privind pe reclamanta . P. G., în contradictoriu cu pârâta DIRECȚIA DE SĂNĂTATE PUBLICA D., având ca obiect anulare act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns consilier juridic C. L. pentru reclamantă – care depune delegație de reprezentare -, lipsă fiind pârâta.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța, date fiind prevederile art. 131 N. C.pr.civ., pune în discuția părților competența generală, materială și teritorială a Tribunalului D. – Secția C. Administrativ și Fiscal -, de a soluționa cererea de chemare în judecată.
Consilier juridic C. L., pentru reclamantă, consideră că Tribunalului D. – Secția C. Administrativ și Fiscal este competent să judece acțiunea.
Instanța apreciază, în conformitate cu dispozițiile art. 10 din Legea 554/2004, că este competentă general, material și teritorial pentru a soluționa cauza dedusă judecății.
Consilier juridic C. L., pentru reclamantă, față de excepția lipsei plângerii prealabile invocată de pârâtă, arată că decizia contestată derogă de la art. 7 din Legea 554/2004 în cuprinsul acesteia fiind menționat că se poate contesta la instanță iar dacă s-ar fi adresat pârâtei cu plângere prealabilă ar fi pierdut termenul de 30 de zile pentru acționarea în instanță dat fiind faptul că pârâta are posibilitatea să răspundă în termen de 30 de zile. Totodată, arată că solicită încuviințarea de probe, respectiv să se solicite pârâtei să înainteze la dosarul cauzei autorizația laboratorului la care s-au efectuat probele de apă precum și procesul-verbal de prelevare al probelor.
Instanța, respinge cerere privind înaintarea la dosar a actelor menționate de reprezentantul reclamantei având în vedere că la filele 7 și 8 este depus procesul-verbal nr. 28.07.08.2014 iar în ceea ce privește autorizația laboratorului la care s-au efectuat probele, acesta nu este util soluționării cauzei.
Consilier juridic C. L., pentru reclamantă, învederează că nu mai are alte cereri de formulat și nici nu solicită administrarea altor probe – în dovedirea acțiunii -, cu excepția înscrisurilor aflate la dosar.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța declară cercetarea procesului încheiată și, acordă cuvântul atât asupra excepției inadmisibilității cât și asupra fondului.
Consilier juridic C. L., pentru reclamantă, solicită respingerea excepției intrucat decizia contestată derogă de la art. 7 din Legea 554/2004 în cuprinsul acesteia fiind menționat că se poate contesta la instanță iar dacă s-ar fi adresat pârâtei cu plângere prealabilă ar fi pierdut termenul de 30 de zile pentru acționarea în instanță dat fiind faptul că pârâta are posibilitatea să răspundă în termen de 30 de zile. Precizează că nu mai insistă în cererea de suspendare și solicita admiterea cererii în anularea deciziei având în vedere motivele invocate în acțiune. Arată că nu solicită cheltuieli de judecată.
INSTANȚA
Deliberând, constată:
Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul D. sub nr._ în data de 14.08.2014 reclamanta . P. G. a chemat în judecată pe pârâta DIRECȚIA DE SĂNĂTATE PUBLICA D. solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța să fie dispusă anularea deciziei nr. 353/07.08.2014 emisa de Direcția de Sănătate Publica D. prin care s-a dispus suspendarea desfășurării activității la obiectivul Stația de apa pendinte de . o consideră nelegală.
În motivarea acțiunii, reclamantul a învederat faptul că, în fapt Autoritatea de Sănătate publica D. a efectuat analize ale unor probe de apa . pe care susțin aceștia ca le-ar fi recoltat din rețeaua de alimentare ca apa comunei M. .
In urma acestor analize s-a intocmit procesului-verbal de constatare a condițiilor igienico-sanitare nr. 28/07.08.2014 care face referire la un buletin de analiza nr. 525/418/01.08.2014 prin care s-ar fi constatat depășirea semnificativa unor concentrații de substanțe in apa din rețeaua de alimentare cu apa a comunei M.. In urma acestui proces verbal s-a dispus sancționarea contravenționala a comunei M. cu suma de 4000 lei si suspendarea temporara a activității pentru unitatea stația de apa.
Menționează ca recoltarea probelor de apa s-a făcut in lipsa unui reprezentant: UAT . proces verbal de recoltare semnat de ui reprezentant al nostru. De asemenea nu le-a fost pus la dispoziție buletinul de analiza nr. 525/418/01.08.2014 astfel ca nu avea cunostiinta despre conținutul acestuia .
Astfel este de neînțeles decizia Direcție de Sănătate Publica care deși I s-a adus la cunostiinta ca nu are dovada ca probele au fost preluate din rețea de distribuție a comunei M. dispune suspendare funcționarii stație de apa a comunei M., lăsând astfel fara apa o populație de circa 800 de persoane racordate la sistemul de alimentare cu apa .
Decizia este cu atât mai mult criticabila cu cat aceeași unitate acorda la începutul anului 2014 autorizație de funcționare pentru stația de apa M., apa fiind potabila conform buletinului de analiza de la acea data iar structura acestei stații a rămas nemodificata .
F. de cele de mai sus solicită instanței anularea deciziei nr. 353/07.08.2014.
Având in vedere ca prin acesta decizie este interzis accesul la apa al locuitorilor comunei M. solicită, de urgenta si cu precădere, suspendarea actului atacat respectiv a deciziei nr. 353/07.08.2014 pana la soluționarea pe fond a dosarului
In dovedire solicită admiterea probei cu acte ( adresa nr. 353/07.08.2014, decizia nr. 353/07.08.2014 pv de constatare a contravențiilor, pv de constatare a condițiilor igienico sanitare nr. 28/07.08.2014).
De asemenea solicită emiterea unei adresa către DSP D. pentru a pune la dispoziție buletinul de analiza nr. 525/418/01.08.2014, procesul verbal de prelevare probe (daca exista) precum si autorizația laboratorului la care s-au efectuat analizele.
O dată cu acțiunea au fost depuse la dosar copii conforme cu originalul de pe actele menționate mai sus in doua exemplare pentru instanța si pentru comunicare paratei.
Pârâta a formulat și depus la dosar întâmpinare solicitând respingerea cererii reclamantei pe care o consideră nefondată.
În cuprinsul acesteia arată că, pe excepție reclamanta nu a parcurs procedura prealabilă prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004.
Totodată, în fapt, suspendarea activității materializată prin decizia nr. 353/07.08.2014, a fost determinată de rezultatul analizelor fizico-chimice conform buletinului de analiză nr. 525/01.08.2014, pe care l-a anexat.
Autorizația sanitară de funcționare nr. 847/07.03.2014 s-a emis urmare a analizelor apei existente la acea dată, stare de fapt care nu a fost menținută de către reclamant prin respectarea normelor prevăzute de Legea nr. 458/2002, a lipsei diligentei reprezentantului corn. M..
În drept a fost întemeiată întâmpinarea pe art. 205 și urm. cod de procedură civilă.
A depus la dosarul cauzei buletinul de analiză fizico-chimică a apei potabile nr. 3371/01.08.2014.
La termenul de judecată din data de 29 octombrie 2014 reclamanta, prin reprezentant a învederat instanței că nu mai susține cererea de suspendare a executării actului administrativ contestat.
Analizând actele și lucrările dosarului, cu prioritate asupra excepției inadmisibilității acțiunii pentru neîndeplinirea procedurii prealabile, instanța apreciază că aceasta este întemeiată, pentru următoarele considerente:
Prin Decizia 353/07.08.2014 emisa de Direcția de Sănătate Publica D., s-a dispus suspendarea activității la obiectivul Stația de apă din . data de 07.08.2014, întrucât apa distribuită în rețea nu corespunde condițiilor de calitate pentru apa potabilă conform reglementărilor în vigoare (art. 5 din Legea 458/2002).
Potrivit dispozițiilor art. 7 din legea 554/2004 "Înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia".
Potrivit dispozițiilor art. 193 alin. 1 din C.proc. civilă "sesizarea instanței competente se poate face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile, dacă legea prevede în mod expres aceasta. Dovada îndeplinirii procedurii prealabile se va anexa la cererea de chemare în judecată".
Din interpretarea acestor dispoziții legale rezultă ca procedura prealabilă este imperativă astfel că anterior formulării cererii de chemare în judecată pentru anularea actului administrativ reclamanta avea obligația de a solicita emitentului actului revocarea acestuia, dovada efectuării procedurii prealabile urmând să fie anexată la cererea de chemare în judecată.
Așadar procedură prealabilă se constituie într-un ,,fine de neprimire”, neîndeplinirea acesteia având drept consecință inadmisibilitatea acțiunii.
Verificând îndeplinirea acestei condiții, se constată că reclamanta nu a făcut dovada sesizării prealabile a autorității emitente a actului a cărui anulare s-a solicitat.
Susținerea reclamantei in sensul ca decizia emisa de parata deroga de la dispozițiile art. 7 din Legea 554/2004 nu poate fi reținuta întrucât excepțiile de la obligativitatea plângerii prealabile (norma de drept generală )sunt stabilite prin legi speciale, excepție neinstituită în speță de nicio lege speciala iar indicarea de către parata, în cuprinsul deciziei, a instanței competente în soluționarea cererii in anulare nu poate fi interpretata, în niciun caz ca reprezentând o derogare de la dispozițiile art. 7 din Legea 554/2004.
Întrucât reclamanta nu a urmat procedura prevăzută de art. 7 din Legea 554/2004, instanța constată că excepția invocată de pârâta este întemeiată, astfel că, în baza art. 193 Cod procedură civilă, va fi admisă și va fi respinsă ca inadmisibilă acțiunea formulată de către reclamanta, . P. G..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge acțiunea formulată de reclamanta . P. G., cu sediul în ., ., jud. D., în contradictoriu cu pârâta DIRECȚIA DE SĂNĂTATE PUBLICA D., cu sediul în C., ., jud. D., având ca obiect anulare act administrativ, ca inadmisibilă.
Cu drept de recurs, în termen de 15 zile de la comunicare, cererea de recurs urmând a fi depusă la Tribunalul D..
Pronunțată în ședința publică de la 29 Octombrie 2014.
Președinte, E. S. | ||
Grefier, M. M.-S. |
Red. ES/14.11.2014/4 ex/Tehnored. M.M
| ← Pretentii. Sentința nr. 948/2014. Tribunalul DOLJ | Pretentii. Sentința nr. 85/2014. Tribunalul DOLJ → |
|---|








