Anulare act administrativ. Sentința nr. 2756/2014. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2756/2014 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 30-09-2014 în dosarul nr. 6528/63/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINTA Nr. 2756/2014
Ședința publică de la 30 Septembrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE G. P.
Grefier L. D. B.
Pe rol judecarea cauzei C. administrativ și fiscal privind pe reclamant M. I. C. și pe pârât C.N.A.S-C. DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE D., chemat în garanție D. G. REGIONALĂ A FINANTELOR PUBLICE, având ca obiect anulare act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns parata prin cj. Gaiducovici ,lipsind reclamantul.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că s-au depus relațiile solicitate.
Nemaifiind cereri de formulat si excepții de invocat, instanța, constatând dosarul în stare soluționare, acordă cuvântul atât pe fondul cauzei, cât și pe cererea de chemare în garanție.
Cj. Gaiducovici pentru parata solicită admiterea cererii de chemare in garanție, iar pe fond respingerea acțiunii, conform concluziilor din întâmpinare.
Invedereaza instantei ca parata a avut competenta de a emite decizia de impunere contestata in baza art. 215, art. 256, art. 257, art. 261 si art. 288 alin. 5 din Legea nr. 95/2006
INSTANȚA
Asupra cauzei de față,
La data de 29.04.2014 reclamantul M. I. C. a chemat in judecată pârâta C.N.A.S-C. DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE D., solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună anularea deciziei de impunere nr._/23.12.2013,emisă de parata ca nelegală și temeinică ,exonerarea de plata sumei de 6.741 lei reprezentant contribuție aferentă perioadei 14.04.2008-6.03.2012 și plata cheltuielilor de judecată.
În motivare, reclamantul arată că, a formulat contestație împotriva deciziei de impunere,soluționata nefavorabil prin decizia 477/21.02.2014.
Consideră că decizia emisa este nelegală,deoarece nu tine seama de faptul că între Cabinetul Individual de Avocat Musuroi I. Codrut,reprezentat de Musuroi I. Codrut și C.-CAS D. nu a existat un contract de asigurare de sănătate încheiat.
Un astfel de contract nu a fost încheiat pentru că, nu a dorit niciodată sa beneficieze de sistemul public de sănătate,preferind serviciile private de sănătate, motiv pentru care nu a depus vreo cerere in acest sens.
Arata că neexistând un astfel de contract ,suma de 6.741 lei nu îi poate fi impusă pentru plata unor servicii de care nu a beneficiat,precum și faptul că i se încalcă dreptul de a alege între serviciile medicale oferite de sistemul public și sistemul privat de sănătate.
La data de 13 iunie 2014 pârâta C. de Asigurări de Sănătate D. a depus la dosar cerere de chemare în garanție a DGRFP C. – AJFP D..
Actul administrativ contestat, emis de instituția pârâtă a avut la baza actele administrativ fiscale întocmite de organul fiscal competent sau datele privind veniturile impozabile realizate de contestator, date preluate informatic in baza Protocolului nr. P/5282/2007/_/2007 încheiat intre ANAF si C.. In acest sens apreciem ca responsabilitatea, cu privire la realitatea datelor in baza cărora instituția noastră a întocmit prezentul act administrativ, revine in mod exclusiv organului fiscal.
Astfel consideră că sunt întrunite condițiile cerute de art. 59, art. 60 si art. 435 Cod Proc Civ., si, se impune introducerea în cauză a ANAF - respectiv DGRFP C. – AJFP D., deoarece, în eventualitatea în care va fi admisă, DGRFP C./AJFP D. C. să fie obligată la plata cheltuielilor de judecata ocazionate cu acest proces.
Mai mult decât atât, menționează ca, în conformitate cu prevederile art. V alin 4 din OUG 125/2011, începând cu data de 1 iulie 2012, instituția a predat Agenției Naționale de Administrare Fiscala, in vederea colectării, "creanțele reprezentând contribuții sociale datorate de persoanele fizice (....) stabilite si neachitate pana la data de 30 iunie 2012."
Având in vedere cele de mai sus solicită admiterea ca întemeiata a cererii de chemare in garanție formulată.
În drept, invocă prezenta cerere pe dispozițiile art. 72-74 din Legea 134/2010 privind Cod Proc Civ.
În conformitate cu dispozițiile art. 242 C. (art. 411 alin (1) pct. 2 din Legea nr. 134/2010 privind C.pr.civ. solicită judecarea cauzei chiar si in lipsa noastră.
Parata C. de Asigurări de Sănătate D. a depus la dosar întâmpinare la contestația formulata de M. I. C. împotriva Deciziei de impunere din oficiu nr._/23.12.2013 si a Deciziei nr. 477/21.02.2014 privind soluționarea contestației, solicitând respingerea acesteia ca netemeinica si menținerea celor doua acte administrative emise de instituția noastră ca temeinice si legale pentru următoarele considerente:
C. de Asigurări de Sănătate D. a emis decizia contestata in baza art. 215, art. 256, art. 257, art. 261 si art. 288 alin. 5 din Legea nr. 95/2006 privind reforma in sănătate, art. 35 alin. 1 si 2 din Ordinul Președintelui C. nr. 617/2007 precum si art. 83 alin. 4 din OG nr. 92/2003 provind Codul de procedura fiscala, ca urmare a nedepunerii declarației/declarațiilor privind obligațiile de constituire si plată la FNUASS datorate de alte persoane decât cele care desfășoară activitate in baza unui contract individual de munca, pentru perioada de prescripție fiscala, pe baza datelor transmise de ANAF, potrivit Protocolului P/5282/_/2007.
Natura veniturilor pentru care se calculează contribuția de asigurări sociale de sănătate, așa cum rezultă din actele emise de către ANAF este rezultatul veniturilor realizate din activități independente - cum de altfel si contestatoarea recunoaște.
In ceea ce privește obligativitatea contribuirii la FNUASS, dispozițiile legii nr. 95/2006, precum si art. 7 si 8 din Ordinul Președintelui C. nr. 617/2007 sunt imperative si prevăd: "Persoanele care desfășoară activități independente au obligația de a vira trimestrial contribuția; Pentru veniturile realizate din activități independente, contribuția se plătește de persoana care le realizează" – dispoziții aplicabile tuturor persoanelor din aceasta categorie, nu numai acelor persoane care sunt deja asigurate si au încheiat un contract de asigurare.
Art. 208 pct.(3)din Legea nr. 95/2006 prevede: "Asigurările sociale de sănătate sunt obligatorii și funcționează ca un sistem unitar, iar obiectivele ^menționate la alin. (2) se realizează, pe baza următoarelor principii (..,,)
e) participarea obligatorie la plata contribuției de asigurări sociale de sănătate pentru formarea Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate;"
Referitor la motivele care vizează efectele încheierii contractului de asigurări sociale de sănătate, potrivit prevederilor art. 211 din Legea nr. 95/2006 încheierea contactului de asigurare cu casa de sănătate nu constituie izvorul obligației de a contribui la FNUASS, aceasta obligație isi are izvorul in art. 208 pct. (3) din Legea nr. 95/2006 "Asigurările sociale de sănătate sunt obligatorii și funcționează ca un sistem unitar, iar obiectivele menționate la alin. (2) se realizează pe baza următoarelor principii: (...) e) participarea obligatorie la plata contribuției de asigurări sociale de sănătate pentru formarea Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate;"
Categoriile de persoane si situațiile in care acestea sunt scutite de la plata contribuției sunt enumerate in mod expres de dispozițiile art. 213 din Legea nr. 95/2006, cu modificările si completările ulterioare, contestatorul neregăsindu-se in aceste dispoziții legale.
In aceste condiții, neîncheierea contractului de asigurări sociale de sănătate, corelata cu nerespectarea obligației legale de a contribui la FNUASS, nu conferă contestatorului dreptul de a fi exonerat de la plata contribuției, obligația de plata izvorând din lege.
Cu privire la deciziile de impunere, emise de ANAF solicită să se constate că declararea și calcului contribuției unei activități independente se efectuează la venitul estimat conform prevederilor art. 8 alin. 1 din Ordinul nr. 617/2007, si apoi la cel realizat, conform art. 8 alin. 4 din același ordin.
De asemenea, s-a verificat baza de date a CAS D. si s-a stabilit ca nu au fost depuse de către contestator declarații la FNUASS, in termenul de 60 de zile prevăzut de art. 83 alin. 4 ind. 1 din OG nr. 92/200, in vederea constituirii obligațiilor stabilite din oficiu prin decizia contestata.
Astfel instituția noastră, in mod corect si legal, a emis pe numele reclamantului decizia de impunere contestata in baza informațiilor comunicate de ANAF.
Având in vedere cele prezentate mai sus, solicită să se respingă ca neîntemeiată contestația formulata împotriva actelor administrative emise de instituția noastră, cu consecința menținerii acestora ca temeinice si legale .
Analizând actele si lucrarile cauzei instanta constata urmatoarele:
Parata C. de Asigurări de Sănătate D. a emis decizia nr_/2013 in baza art. 215, art. 256, art. 257, art. 261 si art. 288 alin. 5 din Legea nr. 95/2006 privind reforma in sănătate, art. 35 alin. 1 si 2 din Ordinul Președintelui C. nr. 617/2007 precum si art. 83 alin. 4 din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, ca urmare a nedepunerii declarației/declarațiilor privind obligațiile de constituire si plată la FNUASS datorate de alte persoane decât cele care desfășoară activitate in baza unui contract individual de munca, pentru perioada de prescripție fiscala, pe baza datelor transmise de ANAF, potrivit Protocolului P/5282/_/2007.
S-a stabilit prin aceasta decizie in sarcina reclamantei suma de 6741 lei total contributii.
Prin decizia nr 477/2014 a fost respinsa de catre parata contestatia formulata de reclamanta impotriva deciziei de impunere_/2013
Instanta constata ca dispozițiile actului normativ în aplicarea căruia acestea au fost emise actele administative contestate in prezenta cauza, a fost anulat prin hotărâre judecătorească.
Prin sentința civilă nr. 835/8.02.2012 pronunțată de Curtea de Apel București Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. 9._, irevocabilă prin decizia nr. 6192/17.09.2013 pronunțată de Î.C.C.J. au fost anulate în parte dispozițiile art. 35 alin. 1 din Ordinul președintelui C. nr. 617/2007 în privința posibilității organului competent al C.A.S. de emite decizii de impunere.
Prin aceasta sentinta, Curtea de Apel București a reținut că, potrivit art. 35 alin.1 din Ordinul Președintelui C. nr. 617/2007 „ în conformitate cu art. 215 alin. 3 din Lege și art. 81 din Codul de procedură fiscală, pentru obligațiile de plată față de fond ale persoanelor fizice care se asigură pe bază de contract de asigurare, altele decât cele pentru care colectarea veniturilor se face de ANAF, titlul de creanță îl constituie, după caz, declarația prevăzută la art. 32 alin.4, decizia de impunere emisă de organul competent al CAS precum și hotărârile judecătorești privind debite datorate fondului.
Decizia de impunere poate fi emisă de organul competent al CAS și pe baza informațiilor primite pe bază de protocol de la ANAF ”.
De asemenea a constatat că dispozițiile art. 35 alin. 1 din Ordinul Președintelui C. nr. 617/2007 încalcă prevederile art. 86 alin. 1 din OG nr. 92/2003, potrivit cărora decizia de impunere se emite de organul fiscal competent iar, potrivit art. 17 alin. 5 din același act normativ, organe fiscale sunt Agenția Națională de Administrare Fiscală și unitățile subordonate acesteia, precum și compartimentele de specialitate ale autorităților administrației publice locale.
În concordanță cu dispozițiile legale mai sus citate s-a apreciat că organele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate nu sunt organe fiscale și pe cale de consecință, nu pot emite decizii de impunere.
De asemenea, Curtea de Apel București, a observat și că, „ potrivit art. 216 din Lg nr. 95/2006, C., prin casele de asigurări sau persoane fizice ori juridice specializate, procedează la aplicarea măsurilor de executare silită pentru încasarea sumelor cuvenite bugetului fondului și a majorărilor de întârziere în condițiile OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, iar potrivit art. 141 alin. 1 din acest din urmă act normativ, executarea silită a creanțelor fiscale se efectuează în temeiul unui titlu executoriu emis potrivit prevederilor prezentului cod de către organul de executare competent”.
Însă, Curtea de Apel București, a mai reținut că „ decizia de impunere este un act de stabilire a impozitelor reglementat de titlul VI al Codului de procedură fiscală, și nu un act de executare silită”.
Prin urmare, a apreciat că „ decizia de impunere nu se confundă cu titlul executoriu, în condițiile în care acesta din urmă este emis în mod separat conform art. 141 alin.4”.
Astfel ca, privitor la competența de a emite titluri executorii s-a apreciat de către Curte că această competență „ nu o include pe aceea de a emite decizii de impunere”.
În concordanță cu dispozițiile legale mai sus invocate s-a considerat că „aceste competențe sunt stabilite de legiuitor în mod distinct”.
Sentința nr. 835 a fost pronunțată la data de 8 februarie 2012 de Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și a devenit irevocabilă la data de 17 septembrie 2013 fiind publicată în Monitorul Oficial nr. 243/4.04.2014.
Potrivit dispozițiilor art. 23 teza I din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ ,incidente în speță, „ hotărârile judecătorești definitive și irevocabile prin care s-a anulat în tot sau în parte un act administrativ cu caracter normativ sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor”.
Legea contenciosului administrativ reglementează efectele erga omnes ale hotărârilor judecătorești prin care s-au anulat acte administrative cu caracter normativ, aceste hotărâri fiind astfel, similare sub aspectul efectelor, deciziilor Curții Constituționale ( art. 147 alin. final din Constituția României), dar și celor pronunțate de Î.C.C.J. în soluționarea recursurilor în interesul legii (art.330 indice7alin.4 din Codul de procedură civilă), ambele general obligatorii, cu putere numai pentru viitor, ca efect al publicării acestora în Monitorul Oficial al României, partea I.
Efectele hotărârii judecătorești de anulare în tot sau în parte a unui act administrativ cu caracter normativ se răsfrâng, pe de o parte direct și nemijlocit chiar în cauza în care a fost solicitată anularea actului respectiv, iar pe de altă parte, prin intermediul mecanismului juridic prevăzut de art. 23 din Lg nr. 554/2004, și în alte cauze.
În conformitate cu prevederile art. 23 din Lege, hotărârile judecătorești de anulare a unui act administrativ cu caracter normativ „ sunt general obligatorii și au putere pentru viitor” ceea ce presupune că, după publicarea în Monitorul Oficial, acestea nu au efect asupra unor cauze definitiv soluționate, intrate sub autoritatea lucrului judecat, ci numai în cauzele aflate în curs de soluționare sau care se vor soluționa în viitor.
Astfel ca, sentința nr. 835/2012 a Curții de Apel București de anulare a dispozițiilor art. 35 alin. 1 din Ordinul nr. 617/2007, în privința posibilității organului competent al CAS de a emite decizii de impunere, nu poate fi ignorată în privința actelor administrative emise în temeiul unor dispoziții a căror nulitate a fost contestată, atâta vreme cât litigiul nu a fost definitiv soluționat până la data publicării acesteia în Monitorul Oficial.
Efectele hotărârii judecătorești de anulare a dispozițiilor actului administrativ normativ, așa cum s-a arătat anterior în considerentele prezentei decizii, sunt similare cu cele ale declarării neconstituționalității unei prevederi legale dar și cu cele ale admiterii recursului în interesul legii.
Deoarece art. 9 din Lg nr. 554/2004 reglementeaza protecția dreptului sau interesului legitim vătămat și recuperarea prejudiciului creat prin dispoziții din ordonanțe declarate neconstituționale, chiar ca urmare a invocării excepției de neconstituționalitate în altă cauză, este legal ca, și în această situație să existe posibilitatea înlăturării consecințelor juridice produse de acte administrativ fiscale emise în baza unui act normativ anulat.
F. de aceste aspecte instanta va admite actiunea si va anula decizia 477/2014 si decizia de impunere_/2013
In ceea ce priveste cererea de chemare in garantie, aceasta va fi respinsa ca neintemeiata avand in vedere urmatorele:
Prin cererea de chemare in garantie parata C. de Asigurari de Sanatate D., a solicitat chemarea in garantie a DIRECTIEI GENERALE REGIONALE A FINANTELOR PUBLICE C., pentru opozabilitatea hotararii, deoarece daca actiunea va fi admisa aceasta sa fie obligata la plata chetuielilor de judecata
Instanta constata ca nu sunt indeplinite conditiile prevazute de art 72 din noul Cod de Procedura Civila, deoarece in temeiul art 453 alin 1 NCPC culpa procesuala apartine paratei CAS D., astfel ca aceasta nu s-ar putea intoarce impotriva chematului in garantie cu o cerere in garantie sau in despagubiri
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite actiunea formulată de reclamantul M. I. C., cu domiciliul în B., ., J. D., în contradictoriu cu parata C.N.A.S-C. DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE D. - C., 1 DECEMBRIE 1918, J. D. și cu chematul în garantie D. G. REGIONALĂ A FINANTELOR PUBLICE -.
Anuleaza decizia 477/2014 si decizia de impunere_/2013
Respinge cererea de chemare in garantie a DIRECTIEI GENERALE REGIONALE A FINANTELOR PUBLICE C., cu sediul in . 2, Jud D.
Obliga parata catre reclamant la plata sumei de 50 lei cheltuieli de judecata
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare, cererea urmând să fie depusă la Tribunalul D..
Pronunțată în ședința publică de la 30 Septembrie 2014.
Președinte, G. P. | ||
Grefier, L. D. B. |
Red GP/
tehL.B. 29 Octombrie 2014.
5 ex.
| ← Pretentii. Sentința nr. 170/2014. Tribunalul DOLJ | Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 513/2014.... → |
|---|
