Anulare acte emise de BNR. Sentința nr. 2110/2014. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2110/2014 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 13-06-2014 în dosarul nr. 1294/63/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA Nr. 2110/2014
Ședința publică de la 13 Iunie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE D. L. G.
Grefier A. F.
Pe rol judecarea cauzei C. administrativ și fiscal privind pe reclamantul P. D. în contradictoriu cu pârâtul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN D., având ca obiect anulare act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns reclamantul și consilier juridic I. I. pentru pârât.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că a fost depus la dosar răspuns la adresa înaintată de instanță.
Instanța pune în discuție inadmisibilitatea constatării nelegalității unui act având în vedere că s-a solicitat anularea actului administrativ asupra căreia instanța s-a pronunțat.
Reclamantul lasă la aprecierea instanței.
Consilier juridic I. I. pentru pârât solicită admiterea excepției.
Nemaifiind alte cereri de formulat și constatându-se dosarul în stare de judecată s-a acordat cuvântul pe fond,
Reclamantul solicită admiterea cererii de chemare în judecată, solicită constatarea nulității Dispoziției șefului IPJ D. nr. S/_ și obligarea I.P.J.D. să îl reintegreze pe postul și funcția din care a fost eliberat în mod ilegal.
Consilier juridic solicită respingerea ca neîntemeiată, se solicită anularea Dispoziției din 2004 și nu se poate spune că reclamantul nu a luat cunoștință, însă nu a înțeles să o atace iar reclamantul avea acces la dosarul personal.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față, deliberând, constată următoarele:
La data de 29.01.2014, reclamantul P. D. în contradictoriu cu I.P.J. D. a solicitat să se constate nulitatea Dispoziției șefului I.P.J. D. nr.. S/_ din data de 11.02.2004, prin care a fost eliberat din funcția șef birou poliție rutieră din cadrul Poliției municipiului C., fiind numit pe o funcție inferioară, respectiv în funcția de ofițer principal și obligarea I.P.J.D. să îl reintegreze pe postul și funcția din care a fost eliberat în mod ilegal.
Solicită ca unitatea să fie obligată să-i plătească despăgubiri într-un cuantum ce reprezintă diferența dintre norma de salarizare dintre cele două funcții până la repunerea în funcția si postul avut anterior.
În motivare arată că ordinul contestat, ca și act juridic administrativ individual, a încălcat normele de procedură prevăzute de Legea 360/2002 privind statutul polițistului, acest act administrativ căzând sub sancțiunea nulității, nulitate ce poate fi invocată ca o nulitate absolută oricând, așa cum prevede art. 4 din Legea 554/2004.
În fapt, la data de 11.02.2004 în baza unui raport întocmit la data de 10.02.2004 de către adjunctul șefului I.P.J. D. și aprobat la aceeași dată de șeful inspectoratului ,al cărui conținut nu îl cunoaște și nu i-a fost comunicat până în prezent, a fost emisă dispoziția șefului I.P.J. D. mai sus amintită prin care a fost sancționat prin eliberarea din funcție și retrogradarea sa, fiind mutat efectiv la Secția 5 Politie.
Acest act administrativ de eliberare din funcție este un act sancționator realizat în conformitate cu art. 58 lit. e din Legea 360/2002, act sancționator realizat cu încălcarea prevederilor imperative ale art. 59 alin. l din aceeași lege.
Prin încălcarea normelor imperative prevăzute de lege pentru retrogradare, actul administrativ contestat cade sub sancțiunea nulității absolute, urmând a fi anulat de către instanța de judecată pe calea contenciosului administrativ cu consecința repunerii în funcția și în drepturile avute anterior aplicării acestui act.
Chiar și în conformitate cu art. 35 din Hotărârea de Guvern nr. 1210 din 14.10.2003, actul sancționator mai sus amintit cade sub sancțiunea nulității prin necomunicarea în termen de 15 zile lucrătoare de la data emiterii.
Conform Adresei-răspuns nr._/22.01.2014 a I.P.J. D. i-a fost comunicat faptul că nu mi se poate emite nici măcar o copie de pe acest ordin de eliberare din funcție, deoarece este încadrat în documentele ce conțin informații clasificate, chiar dacă H.G. nr. 1210/2003 privind organizarea și funcționarea comisiilor de disciplină din cadrul autorităților publice prevede că actul de sancționare aplicat funcționarului public, sub sancțiunea nulității absolute, trebuie să cuprindă descrierea faptei ce constituie abatere disciplinară, prevederile din procesul - verbal al comisiei de disciplină, temeiul legal în baza căruia se aplică sancțiunea, termenul în care sancțiunea poate fi contestată, instanța competentă unde poate fi contestat actul administrativ și obligarea emitentului de a emite actul în 5 zile lucrătoare de la primirea raportului comisiei și de a-l comunica funcționarului public în termen de 15 zile de la data emiterii.
De fapt, aceleași modalități, cu aceleași sancțiuni sunt prevăzute și în art. 70 și următoarele din Legea 188/1999 privind statutul funcționarilor publici, precum și art. 252 din Legea 53/2003 privind Codul Muncii.
Ori toate aceste elemente obligatorii, prevăzute în mod imperativ de către lege sub sancțiunea nulității absolute, nu au fost cuprinse în actul sancționator, astfel încât acesta nu poate fi lovit decât de nulitate absolută.
Cum orice act lovit de nulitate absolută nu poate produce efecte, urmează ca prin hotărârea ce se va pronunța să constați nulitatea absolută a ordinului de eliberare din funcție și reintegrarea sa pe funcția și postul avute anterior.
Menționează că, în luna martie 2002, ulterior eliberării din funcție a fost cercetat de către comisia de disciplină din cadrul I.P.J. D. la propunerea corpului de control al ministrului M.A.I., fiind sancționat cu amânarea promovării în funcții superioare pe o perioadă de 2 ani.
În dovedirea acțiunii înțelege să se folosească de proba cu înscrisuri:depunând plângerea prealabilă adresată conducerii I.P.J. D., înregistrată sub nr. 67/08.01.2014,adresa.nr._/22.01.2014, ca și răspuns la plângerea prealabilă adresată I.P.J. D..
În drept invocă disp. art. l și 4 din Legea 554/2004 actualizată, Legea 360/2002 actualizată și art. 70 și următoarele din Legea 188/1999 coroborate cu HG 1210/2003, art. 78 și următoarele din Codul muncii.
La data de 11.03.2014, pârâtul a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția prescripției extinctive a dreptului la acțiune al reclamantului.
Prin cererea de chemare in judecata reclamantul P. D. solicita instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța sa dispună anularea Dispoziției Șefului I.P.J. D. nr. S/_/11.02.2004 ,si reintegrarea pe postul si funcția din care a fost eliberat, cu plata drepturilor salariale reprezentând diferența dintre norma de salarizare.
Astfel,potrivit prevederilor. art. 11 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ:
(1) Cererile prin care se solicită anularea unui act administrativ individual, a unui contract administrativ, recunoașterea dreptului pretins și repararea pagubei cauzate se pot introduce în termen de 6 luni de la:
a)data comunicării răspunsului la plângerea prealabilă;
b)data comunicării refuzului nejustificat de soluționare a cererii;
c)data expirării termenului de I soluționare a plângerii prealabile, respectiv data expirării termenului legal de soluționare a cererii;
d)data expirării termenului prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), calculat de la comunicarea actului administrativ emis în soluționarea favorabilă a cererii sau, după caz, a ^ prealabile;
(2) Pentru motive temeinice, în. cazul actului administrativ individual, cererea poate, fi introdusă -, și " peste termenul prevăzut la alin. (1), dar nu mai târziu de un an ide la data comunicării actului, data luării la cunoștință, data introducerii cererii sau data încheierii procesului-verbal ce conciliere, după" caz.
Având în vedere ca reclamantul a înțeles să introducă prezenta acțiune la data de 29.01.2014, la aproape 10 ani de la emiterea actului administrativ, acțiunea reclamantului este prescrisă.
Aceasta întrucât reclamantul a luat la cunoștința despre actul administrativ contestat la data emiterii acestuia, prin faptul ca s-a prezentat la Secția 5 Politie unde a fost numit in urma eliberării din funcție.
Așadar, chiar daca actul administrativ nu a fost comunicat reclamantului, acesta a luat la cunoștința despre prevederile acestuia, la momentul in care a fost pus in aplicare.
În concluzie, nu poate fi pus la îndoiala faptul ca dreptul reclamantului de a mai promova prezenta acțiune este prescris.
De asemenea înțelege să invoce excepția neîndeplinirii procedurii prealabile prevăzute de art. 7 din legea contenciosului administrativ nr. 554/2004. pentru următoarele considerente:
Din interpretarea legala a acestui text rezulta faptul ca persoana care se considera vătămata . sau ori . printr-un act administrativ individual trebuie sa îndeplinească formalitatea procedurii prealabile . de 30 de zile, adresându-se mai întâi instituției emitente a actului administrativ si apoi instanței de judecata. Numai după îndeplinirea acestei proceduri prealabile cel care se considera vătămat se poate adresa instanței. In ceea ce privește condiția prezentata mai sus, textul legii este-imperativ, Îndeplinirea in prealabil a procedurii administrative este o condiție pentru declanșarea procedurii judiciare.
Consideră ca termenul prevăzut de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 este un termen de decădere substanțial a cărui depășire duce indirect la pierderea acelei componente a dreptului la acțiune.
Solicită ca instanța de judecată să constate ca reclamantul a formulat o cerere la data de 08.01.2014 pe care a numit-o „plângere prealabila", dar prin care nu solicita revocarea actului administrativ in cauza, ci ,comunicarea acestuia si a actelor care au stat la baza emiterii lui.
Pe fondul cauzei, consideră ca acțiunea reclamantului în contradictoriu cu instituția noastră este neîntemeiată pentru următoarele considerente:
Prin dispoziția nr. S/_/11.02.2004 emisa s-a dispus măsura eliberării din funcție a reclamantului:si numirea acestuia pe o funcție vacanta la Secția V Politie.
Eliberarea din funcție a fost dispusa ca urmare a propunerii formulate de adjunctul șefului de inspectorat care, în urma unui control efectuat la Biroul Politiei Rutiere a constatat unele neajunsuri în sarcina reclamantului P. D..
De altfel, Legea nr. 360/2002 privind Statutul Polițistului, în vigoare la data emiterii dispoziției, prevedea, la art. 58, ca sancțiunile care pot fi aplicate polițistului sunt:
- mustrare scrisă;
- diminuarea drepturilor salariale pentru funcția îndeplinită cu 5-20% pe o perioada de 1-3 luni;
- amânarea promovării în grade profesionale sau funcții superioare, pe o perioada de la 1 la 3 ani;
- destituirea din poliție.
De altfel, împotriva reclamantului a fost dispusa și cercetarea prealabila, în urma căreia. Ministrul. Administrației si Internelor a emis Ordinul nr. S/II/2352/24.03.2004, prin care a dispus sancționarea acestuia cu „amânarea promovării în grade profesionale sau funcții superioare, pe o perioada de la 1 la 3 ani", pentru neglijenta manifestata in îndeplinirea îndatoririlor de serviciu, a dispozițiilor primite de la șefii ierarhici sau la autoritățile anume abilitate de lege
Împotriva sancțiunii dispuse reclamantul nu a formulat contestație iar la data de 11.05.2005, prin Ordinul Ministrului Administrației si Internelor, reclamantul a fost recompensat cu ridicarea sancțiunii disciplinare de „amânarea promovării în grade profesionale sau funcții superioare, pe o perioada de la 1 la 3 ani", in conformitate cu prev. art. 54 alin. l din Legea nr. 360/2002.
In drept, invocă prevederile; Legii 554/2004, Legii 360/2002 in vigoare la data respectiva, C.pr.civilă.
Ulterior,reclamantul ,la data de 25.04.2014( la primul termen de judecată) și-a modificat acțiunea, arătând că înțelege să solicite,pe lângă anularea actului și constatarea nelegalitățiii dispoziției emise(pe cale de excepție) precum și obligarea pârâtului să-i comunice dispoziția nr.. S/_ din data de 11.02.2004.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține că reclamantul P. D.,astfel cum și-a precizat acțiunea a solicitat, în contradictoriu cu I.P.J. D.,să se dispună anularea Dispoziției șefului I.P.J. D. nr.. S/_ din data de 11.02.2004, prin care a fost eliberat din funcția șef birou poliție rutieră din cadrul Poliției municipiului C.,să se constate pe cale de excepție, nelegalitatea dispoziției emise, precum și obligarea pârâtului să-i comunice dispoziția nr.. S/_ din data de 11.02.2004.
În esență,reclamantul apreciază că act juridic administrativ de mai sus a încălcat normele de procedură prevăzute de Legea 360/2002 privind statutul polițistului, acest act administrativ căzând sub sancțiunea nulității, nulitate ce poate fi invocată ca o nulitate absolută oricând, așa cum prevede art. 4 din Legea 554/2004.
Din susținerile pârătului instanța reține că, acesta apreciază că dreptul la acțiune este precris..
Astfel,potrivit prevederilor. art. 11 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ:
(1) Cererile prin care se solicită anularea unui act administrativ individual, a unui contract administrativ, recunoașterea dreptului pretins și repararea pagubei cauzate se pot introduce în termen de 6 luni de la:
a)data comunicării răspunsului la plângerea prealabilă;
b)data comunicării refuzului nejustificat de soluționare a cererii;
c)data expirării termenului de I soluționare a plângerii prealabile, respectiv data expirării termenului legal de soluționare a cererii;
d)data expirării termenului prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), calculat de la comunicarea actului administrativ emis în soluționarea favorabilă a cererii sau, după caz, a ^ prealabile;
(2) Pentru motive temeinice, în. cazul actului administrativ individual, cererea poate, fi introdusă -, și " peste termenul prevăzut la alin. (1), dar nu mai târziu de un an ide la data comunicării actului, data luării la cunoștință, data introducerii cererii sau data încheierii procesului-verbal ce conciliere, după" caz.
Având în vedere ca reclamantul a înțeles să introducă prezenta acțiune la data de 29.01.2014, la aproape 10 ani de la emiterea actului administrativ, acțiunea reclamantului este prescrisă.
Aceasta întrucât reclamantul a luat la cunoștința despre actul administrativ contestat la data emiterii acestuia, prin faptul ca s-a prezentat la Secția 5 Politie unde a fost numit in urma eliberării din funcție.
De asemenea,apreciază că,reclamantul nu a îndeplinit procedura prealabile prevăzute de art. 7 din legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 care prevăd faptul că:,, persoana care se considera vătămata . sau ori . printr-un act administrativ individual trebuie sa îndeplinească formalitatea procedurii prealabile . de 30 de zile, adresându-se mai întâi instituției emitente a actului administrativ si apoi instanței de judecata. Numai după îndeplinirea acestei proceduri prealabile cel care se considera vătămat se poate adresa instanței.
La termenul de judecată din 25.04.2014 instanța a pus în discuție excepția inadmisibilității acțiunii pentru capătul de cerere având ca obiect anulare act,iar la termenul din 13.06.2014 s-a pus în discuție admisibilitatea acțiunii,a capătului de cerere precizat,ulterior,respectiv a constatării nelegalității actului.
Potrivit prevederilor prevederile textului de lege invocat de reprezentantul părătului - art. 7 alin. 1 din Legea 554/2004, care statuează că "Înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia" –
Or,din înscrisul depus la dosar fila 4,cererea înregistrată sub nr.67/18.01.2014,invocat de reclamant reiese că acesta a avut o altfel de solicitare,respectiv de comunicare a actului și a actelor care au stat la baza lui și nicidecum,revocarea sau anularea actului,astfel că nu se poate susține că a îndeplinit cerințele prevăzute de textul de lege de mai sus.
În atare situație,neîndeplinirea condiției speciale pentru exercitarea dreptului la acțiune atrage inadmisibilități capătului de cerere ca urmare a lipsei procedurii prealabile.
În ceea ce privește modul de soluționare a excepției de nelegalitate instanța urmează să observe că,obiectul exceptiei de nelegalitate invocata in speta este identic cu obiectul cauzei deduse judecatii, prin actiunea formulată.
Ca atare este inadmisibil ca în acelasi dosar ,în aceeași cauză sa se analizeze atât legalitatea unui act administrativ individual pe calea actiunii în anulare prevăzute de art. 1,8 din Legea nr.554/2004 ,cât si nelegalitatea aceluiasi act administrativ individual prin prisma acelorași motive de nelegalitate ,pe calea exceptiei de nelegalitate prevăzute de art.4 din Legeanr.554/2004,finalitatea urmărită fiind aceeași.
Referitor,la fondul cauzei instanța va reține că acțiunea reclamantului este neântemeiată pentru următoarele considerente:
Potrivit dispozițiilor art.8 alin.1 din Lg 554/2004:Persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit nici-un răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1)lit. h), poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, "repararea pagubei cauzate și, eventual, reparații pentru daune morale. De asemenea, se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri, precum și prin refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim."
Așadar, textul de lege presupune îndeplinirea condiției de persoană vătămată într-un drept recunoscut de lege,corelativ cu existența unui refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri,de către o autoritate publică,în speță a intimatului,de a-i comunica dispoziția solicitată.
Or,în speță dispoziția a cărei comunicare s-a solicitat este o informație clasificată supusă condițiilor prevăzute de Lg.182/2002 și a actelor normative emise în aplicarea acesteia.
Potrivit dispozițiilor art.2 din Lg.182/2002,dreptul de avea acces la informații de interes public este garantat,însă accesul la informațiile clasificate este permis numai în cazurile,în condițiile și prin respectarea procedurilor prevăzute de lege.
Deși,nu pot fi primite ca fiind verosimile susținerile reclamantului că nu a avut cunoștință de conținutul dispoziției,în situația în care aceasta este emisă de mai mult de 10 ani,în urmă și prin aceasta i s-a modificat raportul de muncă(atât din punct de vedere a funcției,dar și al locului de muncă),instanța urmează să observe că prin adresa nr_/22.01.2014(fila 4) pârâtul i-a comunicat modalitatea prin care poate lua la cunoștință de conținutul dispoziției aflate la dosarul personal.
În situația în care reclamantul recunoaște(încheiere din 23.05.2014-fila 38) că nu a solicitat să aibă acces la dosarul personal,aspect susținut și de părăt prin adresa mai sus menționată ,în cauză nu se poate susține existența unui refuz nejustificat de comunicare a unei copii în situația în carte aceasta face parte din categoria informațiilor clasificate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția inadmisibilității acțiunii față de capetele de cerere având ca obiect anularea dispoziției șefului I.P.J nr.S/_ din 11.02.2004 și a constatării nelegalității acestuia.
Respinge acțiunea reclamantului P. D. domiciliat în C..,,. Potelu nr. 6,în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul de Poliție al Județului D. cu sediul în C., ., jud. D., având ca obiect anulare act administrativ, comunicare act administrativ, constatare nelegalitate.
Cu drept de recurs, în termen de 15 zile de la comunicare, cererea de recurs urmând a fi depusă la Tribunalul D..
Pronunțată în ședința publică de la 13 Iunie 2014.
Președinte, D. L. G. | ||
Grefier, A. F. |
Red. 4 ex/24.06.2014
DLG/AF
| ← Pretentii. Sentința nr. 1981/2014. Tribunalul DOLJ | Obligaţia de a face. Sentința nr. 2436/2014. Tribunalul DOLJ → |
|---|
