Anulare proces verbal de contravenţie. Sentința nr. 2523/2014. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2523/2014 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 05-09-2014 în dosarul nr. 38187/215/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 464/2014
Ședința publică de la 05 Septembrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. M. G.
Judecător G. P.
Grefier M. M.-S.
Pe rol soluționarea apelului declarat de către apelantul I. D. - BIROUL RUTIER C. împotriva sentinței civile nr. 2523/24.02.2014, pronunțată de Judecătoria C., în contradictoriu cu intimatul M. S. A..
La apelul nominal făcut în ședința, au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, după care:
În baza art. 482 N. C.pr.civ., coroborate cu art. 131alin. 1 N. C.pr.civ., verificându-și din oficiu competența, instanța constată că este competentă să soluționeze apelul, în conformitate cu dispozițiile art. 34 alin. 2 din O.G. 2/2001.
Considerând apelul în stare de judecată, instanța îl reține spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând, constată:
Prin sentința civilă nr. 2523/24.02.2014, Judecătoria C. a admis plângerea formulată de petentul M. S. A., în contradictoriu cu intimatul I. D. - BIROUL RUTIER C. și a dispus anularea procesului-verbal de contravenție . nr._/07.11.2013, întocmit de intimată.
În motivarea sentinței, instanța de fond a reținut că, prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ întocmit la data de 07.11.2013 de către un agent constatator din cadrul intimatului, petentul a fost sancționat potrivit art. 100 alin. 3 lit. b din OUG nr. 195/2002 cu amendă contravențională în cuantum de 320 lei și reținerea permisului de conducere, pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 135 lit. h din OUG nr. 195/2002.
S-a reținut că a condus autoturismul marca Renault cu nr. de înmatriculare_, în C. pe . la intersecția cu . fost sancționat de un agent constatator pentru că la trecerea de pietoni nu a acordat prioritate de trecere pietonilor angajați în traversarea străzii.
Conform art. 34 din O.G. nr. 2/2001, instanța învestită cu soluționarea plângerii analizează legalitatea și temeinicia procesului-verbal și hotărăște asupra sancțiunii.
Analizând procesul-verbal în ceea ce privește legalitatea, instanța de fond a constatat că nu există nici un motiv pentru care să constate nulitatea sau să anuleze procesul-verbal contestat. Astfel, OG nr. 2/2001, privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, cuprinde norme juridice generale referitoare la procedura de constatare a contravențiilor și de întocmire a procesului verbal pentru ca acest act juridic administrativ unilateral să beneficieze de prezumțiile de legalitate,de autenticitate și de veridicitate.
În ceea ce privește temeinicia, instanța de fond a apreciat că procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției beneficiază, de principiu, de prezumția de legalitate și temeinicie, prezumție care, deși neconsacrată legislativ, este unanim acceptată, atât în doctrina de specialitate, cât și în practica instanțelor judecătorești. O astfel de prezumție nu încalcă dreptul petentului la un proces echitabil, nefiind de natură a încălca prezumția de nevinovăție. După cum a constatat și Curtea Europeana a Drepturilor Omului (Salabiaku c. Franței, Hot. din 7 oct. 1988, s. A no 141‑A, p. 15, § 28 ; Telfner c. Austriei, no_/96, § 16, 20 mart. 2001; A. c. României, no_/03, § 60, 4 oct. 2007), prezumțiile de fapt și de drept sunt recunoscute în toate sistemele juridice, fiind permisă utilizarea acestora și în materie penală (cum este calificată și materia contravențională prin raportare la CEDO), pentru dovedirea vinovăției făptuitorului, dacă sunt îndeplinite două condiții: respectarea unor limite rezonabile, ținându-se cont de miza litigiului, și respectarea dreptului la apărare. În prezenta cauză, atât miza litigiului (aplicarea unei amenzi în cuantum de 320 lei) cât și asigurarea posibilității petentului de a-și dovedi susținerile, de a combate prezumția de legalitate și temeinicie, permit aplicarea acestei prezumții.
Procesul-verbal face dovada situației de fapt menționate în cuprinsul său până la proba contrară, probă ce incumbă petentului.
Din declarația martorului M. A. (f. 18), instanța de fond a reținut că în momentul în care petentul a trecut cu autoturismul peste trecerea de pietoni nu se afla angajat niciun pieton în traversare.
Împotriva acestei sentințe a formulat cerere de apel intimatul.
În motivarea cererii de apel arată că apreciază că hotărârea Judecătoriei C. este netemeinica si nelegala, sens in care învederam următoarele:
Solicită instanței să constate că procesul-verbal este încheiat cu respectarea
condițiilor de fond si forma prevăzute de OG 2/2001 privind regimul juridic al
contravențiilor.
Așadar, măsura dispusa de către agentul constatator este temeinica si legala, procesul verbal făcând deplina dovada"a situației de fapt menționate in cuprinsul sau.
Instanța de judecata a dat .relevanta maxima declarației martorului audiat aceasta declarând faptul că în momentul în care petentul a trecut cu autoturismul peste trecerea de pietoni nu Se aflat angajat niciun pieton în traversare.
Prin întâmpinarea formulată, am menționat că în cazul în care persoana propusă ca martor face parte din cele enumerate la art. 315 alin. 1 C., instituția noastră se opune la ascultarea acesteia.
în urma verificărilor efectuate a rezultat faptul că martora M. A. este soția petentului M. S., motiv pentru care consideră că instanța de judecată trebuia să înlăture de la audiere acest martor, considerentul pentru care legiuitorul a înlăturat de la audiere aceste persoane fiind tocmai acela că pot fi date pro causa.
Solicită astfel onoratei instanțe de judecată sa înlăture declarația martorei M. A. și sa constate ca măsura dispusa de către agentul constatator este temeinica si legala, procesul verbal făcând deplina dovada a situației de fapt menționate in cuprinsul sau.
Rugam instanța de judecata șa aibă in. vedere Si aspectul ca procesul-verbal de constatare si sancționare a contravenției beneficiază, de regula, de prezumția de legalitate si temeinicie, prezumție care, deși reconsacrata legislativ, este unanim acceptata, atat in doctrina de specialitate cat si in practica instanțelor judecătorești, nefiind încălcat dreptul petentului la un proces echitabil. ;
Fapta reținuta in sarcină petentului prezintă un pericol social destul de ridicat deoarece, neacordând prioritate de trecere pietonilor angajați regulamentar in traversarea străzii, exista riscul producerii unor accidente de circulație in care sa fie implicate persoane nevinovate.
Având în vedere numărul măre de accidente cu consecințe grave cu care se confruntă societatea noastră ca urmare a nerespectării regulilor de circulație de către conducătorii auto, a se permite acestora să se eschiveze de la suportarea răspunderii contravenționale ce le revine ca urmare a propriei conduite culpabile prin ignorarea mențiunilor proceselor-verbale de constatare a contravențiilor întocmite corect, este atât contrar legii, cât și un act de iresponsabilitate socială care încurajează atitudinea de nerespectare a regulilor de circulație a acestora, lipsind-o de consecințele pe care legea le prevede.
In drept, invocă prevederile Codului de procedura civila si ale O.G. 2/2001 cu modificările si completările ulterioare, totodată, în baza art. 411 alin. 1, pct. 2 din Codul de procedura civila, solicită judecarea cauzei în lipsă.
Examinând actele și lucrările dosarului, în raport de motivele invocate, instanța reține că apelul este fondat
Astfel, se constată că instanța de fond a procedat la audierea martorei M. A., sotia petentului, desi prin intampinare apelantul aratase in temeiul art 315 alin 1 C. ca se opune la audierea acesteia
Avand în vedere aceste aspecte tribunalul constata ca prin sentinta civila apelata instanta a solutionat cauza cu incalcarea dispozitiilor legale, astfel ca în raport de dispozițiile art. 480 NCPC instanta va admite apelul va anula sentința civilă nr. 2523/2014 și va fixa termen pentru soluționarea pe fond a plângerii contravenționale în data de 26.09.2014.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite apelul declarat de către apelantul I. D. - BIROUL RUTIER C., cu sediul în C., ., jud. D., împotriva sentinței civile nr. 2523/24.02.2014, pronunțată de Judecătoria C., în contradictoriu cu intimatul M. S. A., cu domiciliul în C., ., nr. 54, jud. D., anulează sentința civilă nr. 2523/2014 și fixează termen pentru soluționarea pe fond a plângerii contravenționale în data de 26.09.2014.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică, azi 05.09.2014.
Președinte, C. M. G. | Judecător, G. P. | |
Grefier, M. M.-S. |
Red. GP /4 ex/18.09.2014
Tehnored. M.M
| ← Pretentii. Sentința nr. 2465/2014. Tribunalul DOLJ | Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 107/2014.... → |
|---|








