Anulare proces verbal de contravenţie. Sentința nr. 18/2014. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 18/2014 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 11-04-2014 în dosarul nr. 10437/215/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 198/2014
Ședința publică de la 11 Aprilie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE G. P.
Judecător C. M. G.
Grefier M. M.-S.
Pe rol soluționarea apelului declarat de către apelanta B. E. E., împotriva sentinței civile nr._/18.11.2013 pronunțată de Judecătoria C., în contradictoriu cu intimatul I.P.J. D..
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, după care:
În baza art. 482 N. C.pr.civ., coroborate cu art. 131alin. 1 N. C.pr.civ., verificându-și din oficiu competența, instanța constată că este competentă să soluționeze apelul, în conformitate cu dispozițiile art. 34 alin. 2 din O.G. 2/2001.
Considerând apelul în stare de judecată, instanța îl reține spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând, constată:
Prin sentința civilă nr._/18.11.2013, Judecătoria C. a respins plângerea formulată de petenta B. E. E. împotriva procesului-verbal de contravenție ., nr._/07.03.2013, în contradictoriu cu intimatul I.P.J. D..
În motivarea sentinței, instanța de fond a reținut că, prin actul de contravenție anterior menționat, petenta a fost sancționată pentru că, în data de 07.03.2013, a condus autoturismul cu nr. de înmatriculare_ fără a acorda prioritate de trecere pietonilor angajați în traversarea străzii, și nu a purtat centura de siguranță în timpul mersului.
Faptele reținute în sarcina petentei sunt prevăzute de dispozițiile de art. 135 alin. 1, lit. h din H.G. 1391/2006 - potrivit cărora conducătorul de vehicul este obligat să acorde prioritate de trecere pietonului care traversează drumul public, prin loc special amenajat, marcat și semnalizat corespunzător ori la culoarea verde a semaforului destinat lui, atunci când acesta se află pe sensul de mers al vehiculului -, fiind sancționată de prevederile art. 100, alin. 3, lit. a din O.U.G. 1954/2002 cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii contravenționale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioada de 30 de zile, și de prevederile art. 36 alin 1 din OUG 195/2002 - potrivit cărora conducătorii de autovehicule și persoanele care ocupă locuri prevăzute prin construcție cu centuri sau dispozitive de siguranță omologate trebuie să le poarte în timpul circulației pe drumurile publice, cu excepția cazurilor prevăzute în regulament -, fiind sancționată de prevederile art. 99 alin 1 din O.U.G. 195/2002
În ceea ce privește legalitatea procesului-verbal, s-a reținut că petenta nu a invocat nici un motiv de nelegalitate, dar verificând din oficiu acest aspect, prima instanță a constatat că actul contestat este legal întocmit.
Astfel, procesul-verbal conține data și locul unde a fost încheiat, numele, prenumele, calitatea și instituția din care face parte agentul constatator, datele personale din actul de identitate, descrierea faptei contravenționale cu indicarea datei, orei și locului în care a fost săvârșită, precum și arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravității faptei, indicarea actelor normative incidente, termenul de exercitare a căii de atac.
În ceea ce privește temeinicia actului de contravenție, Judecătoria C. a menționat că procesul-verbal este un act de autoritate întocmit de agentul constatator ca reprezentant al unei autorități administrative, învestit de autoritatea statală pentru constatarea si sancționarea unor fapte care contravin ordinii sociale, după o procedură specială și care face dovada situației de fapt menționate în cuprinsul său până la proba contrară, fapta respectivă fiind probată cu ajutorul prezumției de legalitate a actului administrativ (actul a fost emis cu respectarea tuturor condițiilor de fond și de formă prevăzute de lege), asociată cu prezumția de autenticitate (actul emană în mod real de la cine se spune că emană) și cu prezumția de veridicitate (actul reflectă în mod real ceea ce a stabilit autoritatea emitentă).
Ca atare, procesul-verbal se bucură de forța probantă până la proba contrarie, pe care contravenientul este cel care trebuie să o facă, persoana sancționată având dreptul la un proces echitabil, în cadrul căruia poate să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul-verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. v. România).
Deși prin plângerea formulată petenta a arătat că aspectele consemnate în cuprinsul procesului verbal nu corespund realității - întrucât a acordat prioritate de trecere pietonilor angajați în traversarea străzii -, nu se poate reține că susținerile acesteia corespund adevărului deoarece se observă în mod vădit că reprezintă aprecieri de ordin subiectiv, făcute din dorința de a scăpa de consecințele răspunderii contravenționale, fiind contrazise de celelalte mijloace de probă administrate în cauză.
Astfel, săvârșirea contravenției reținută este confirmată de martorul asistent C. L.-V., care a precizat că petenta nu i-a acordat prioritate de trecere, deși traversa . pe trecerea de pietoni (fila 24).
În ceea ce privește declarația martorei S. E. L. - audiată la propunerea petentei -, instanța de fond a considerat că aceasta nu poate fi avută în vedere la stabilirea împrejurărilor săvârșirii contravențiilor reținute în sarcina petentei, întrucât nu se coroborează cu niciun alt mijloc de probă administrat în cauză, susținerile acesteia fiind contrazise de afirmațiile martorului asistent C. L.-V.. Prima instanță a acordat un grad ridicat de credibilitate depoziției acestui din urmă martor - care se coroborează și cu mențiunile procesului verbal încheiat la data de 07.03.2013 -, având în vedere că are calitatea de martor asistent, și astfel nu i se poate reține nici un interes în cauză.
În raport de cele menționate, având în vedere că petenta nu a făcut dovada unei situații de fapt contrare decât cea reținută în procesul verbal ., nr._/07.03.2013, prima instanță a apreciat că în mod temeinic s-a reținut în sarcina acesteia încălcarea prevederilor art. 135 alin. 1, lit. h din H.G. 1391/2006 și art. 36 alin. 1 din OUG 195/2002.
Pe cale de consecință, este justificată aplicarea amenzii contravenționale în cuantum de 300 lei și avertisment - sancțiuni ce corespund gradului ridicat de pericol social al faptei și care respectă criteriile de individualizare prevăzute de art. 21 alin. 4 din OG nr. 2/2001. Tot astfel este legală și sancțiunea complementară privitoare la suspendarea dreptului de a conduce un vehicul pe drumurile publice.
Pentru aceste considerente, plângerea contravențională a fost apreciată ca fiind neîntemeiată
Împotriva acestei sentințe a formulat apel petenta, solicitând "desființarea" respectivei hotărâri – în sensul admiterii plângerii contravenționale, anulării procesului-verbal și exonerării de "orice răspundere".
În motivarea apelului s-a învederat faptul că instanța de fond, în mod greșit, a considerat că apelanta-petentă nu a făcut dovada unei situații contrare decât cea reținută în procesul-verbal - în condițiile în care depoziția martorei S. E. L. confirmă faptul că aspectele consemnate în actul de contravenție nu corespund realității și că, în realitate, a acordat prioritate de trecere pietonilor angajați în traversarea străzii.
Apelanta a precizat că, la trecerea de pietoni, a acordat prioritate unui cuplu aflat în traversarea străzii, după care a trecut semnalizând stânga – iar în momentul în care a trecut de trecerea de pietoni nu era nici un pieton angajat în traversarea carosabilului.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 468 și urm N. C.pr.civ..
Intimatul I.P.J D. a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului și menținerea ca temeinică și legală a sentinței pronunțate de instanța de fond.
Examinând legalitatea și temeinicia hotărârii atacate, Tribunalul apreciază apelul ca fiind nefondat, pentru următoarele considerente:
Astfel, apelanta-petentă a fost sancționat pentru săvârșirea a două contravenții, respectiv: neacordarea priorității de trecere pietonilor angajați in traversarea regulamentară a drumului public prin locuri special amenajate și semnalizate, aflați pe sensul de deplasare a autovehiculului – reglementată de art. 100 alin. 3 lit. b din OUG 195/2002 -, și conducerea unui autovehicul pe drumurile publice fără a purta centura de siguranță – prevăzută de art. 36 alin. 1 din același act normativ. Pentru prima dintre aceste contravenții s-a aplicat sancțiunea de 4 puncte amendă – 300 lei -, și suspendarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru o perioadă de 30 de zile, în timp ce pentru a doua contravenție a fost aplicată sancțiunea "avertisment".
În ceea ce privește cea de-a doua contravenție, apelanta-petentă nu a contestat săvârșirea acestuia și nu a făcut nici un fel de apărări cu privire la respectiva faptă, astfel încât Tribunalul nu va analiza temeinicia procesului verbal decât cu privire la contravenția reglementată de art. art. 100 alin. 3 lit. b din OUG 195/2002.
Așa cum în mod corect a statuat Judecătoria C., actul de contravenție – ca orice act administrativ -, se bucură de o prezumție relativă de legalitate și temeinicie, prin urmare îi incumbă persoanei sancționate sarcina de a administra probe prin care să răstoarne această prezumție și să demonstreze că situația de fapt consemnată într-un proces-verbal nu este conformă realității. Susținerile apelantei-petente (din cuprinsul plângerii contravenționale și al cererii de apel) în sensul că nu a săvârșit contravențiile imputate rămân simple afirmații, în contextul în care nu se prezintă dovezi care să conducă la concluzia că respectivele fapte sunt nereale, astfel încât nu exista o justificare pentru ca recurentul-petent să fie sancționat contravențional.
O astfel de prezumție de legalitate și temeinicie a procesului-verbal nu încalcă dreptul petentului la un proces echitabil, nefiind de natură a încălca prezumția de nevinovăție. După cum a constatat și Curtea Europeana a Drepturilor Omului (în cauza Salabiaku c. Franței, Hot. din 7 oct. 1988; cauza Telfner c. Austriei, nr._/96, și cauza A. c. României, nr._/03), prezumțiile de fapt și de drept sunt recunoscute în toate sistemele juridice, fiind permisă utilizarea acestora și în materie penală (cum este calificată și materia contravențională prin raportare la CEDO), pentru dovedirea vinovăției făptuitorului, dacă sunt îndeplinite două condiții: respectarea unor limite rezonabile, ținându-se cont de miza litigiului, și respectarea dreptului la apărare. Instanța europeană a statuat că exigențele unui proces echitabil impun statelor contractante să nu depășească anumite limite și să le folosească într-o manieră rezonabilă, ținând cont de gravitatea faptei și cu respectarea dreptului la apărare.
De asemenea, Curtea a stabilit că sarcina sa nu este de a verifica compatibilitatea in abstracto a unei prezumții legale sau simple cu prevederile Convenției, ci de a determina dacă aceasta a fost aplicată în concret reclamantului, într-o manieră compatibilă cu respectarea prezumției de nevinovăție (cauza Bouamar c Franței).
În cauză, atât miza litigiului (aplicarea unei amenzi în cuantum de 300 lei și suspendarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru o perioadă de 30 de zile) cât și asigurarea posibilității apelantei-petente de a-și dovedi susținerile, de a combate prezumția de legalitate și temeinicie, permit aplicarea acestei prezumții.
Așadar, în contextul în care procesul-verbal de contravenție reprezintă un act administrativ de autoritate întocmit de agentul constatator ca reprezentant al unei autorități administrative, învestit cu autoritatea statală pentru constatarea și sancționarea unor fapte care contravin ordinii publice, după o procedură specială prevăzută de lege – și care conține descrierea unor fapte constate personal -, acesta se bucură de prezumția de autenticitate și veridicitate care însă este relativă și poate fi răsturnată prin probe de către contravenient, conform disp. art. 1169 C.civ. care reglementează sarcina probei.
În fața Judecătoriei C., apelanta-petentă a solicitat administrarea probei testimoniale pentru a-și dovedi nevinovăția și a răsturna prezumția de temeinicie a actului de contravenție, instanța încuviințând audierea în calitate de martor a numitei S. E.-L. (fila 23 din dosarul primei instanțe).
În ceea ce privește depoziția persoanei anterior menționate, instanța de judecată are libertatea de a aprecia în ce măsură depoziția unui martor este concludentă, după cum poate considera și că o declarație este nesinceră și că nu se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză – având însă obligația de a motiva care au fost considerentele pentru care a ajuns la o astfel de concluzie.
Or, din acest punct de vedere, instanța de fond a motivat care au fost considerentele pentru care a înlăturat declarația martorei S. E.-L. atunci când a apreciat asupra situației de fapt – și anume faptul că nu se coroborează cu niciun alt mijloc de probă administrat în cauză, fiind contrazise de afirmațiile martorului asistent C. L.-V..
În acord cu prima instanță, Tribunalul consideră că depoziția persoanei anterior menționate (aflată la fila 37 din dosarul Judecătoriei C.) - C. L.-V. -, care a specificat în mod clar faptul că, deși era angajată în traversarea străzii pe trecerea de pietoni, nu i s-a acordat prioritate de către vehiculul condus de apelantă, este de natură a infirma versiunea despre modul de desfășurare a evenimentelor relatat de martora S. E.-L. – care a pretins că apelanta-petentă a acordat prioritate de trecere unui număr de 2 pietoni.
În contextul în care martora S. E.-L. a recunoscut faptul că este în relații de prietenie cu apelanta-petentă, în mod evident declarația acesteia conține o doză de subiectivism, fiind dată în încercarea de a se evita angajarea răspunderii contravenționale a apelantei.
În aceste circumstanțe, simpla negare a unor fapte constatate personal de un agent al autorității publice nu este suficientă pentru a conduce la anularea procesului verbal, actul de contravenție nefiind doar un act de acuzare ci și un mijloc de probă.
Prin urmare, Judecătoria C. a apreciat în mod just materialul probator și a stabilit că nu a fost răsturnată prezumția de temeinicie a actului de contravenție, astfel încât nu exista nici un temei pentru a se dispune anularea procesului-verbal ., nr._/07.03.2013.
Pentru considerentele expuse anterior, instanța va proceda în conformitate cu prevederile art. 480 alin. 1 N. C.pr.civ. și va respinge apelul declarat ca fiind neîntemeiat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge apelul declarat de către apelanta B. E. E., împotriva sentinței civile nr._/18.11.2013 pronunțată de Judecătoria C., în contradictoriu cu intimatul I.P.J. D..
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică, azi 11.04.2014.
Președinte, G. P. | Judecător, C. M. G. | |
Grefier, M. M.-S. |
Red. C.G./25.04.2014/Jud. fond C-F. D.
Tehnored. M.M
| ← Pretentii. Sentința nr. 1340/2014. Tribunalul DOLJ | Pretentii. Sentința nr. 2035/2014. Tribunalul DOLJ → |
|---|
