Anulare proces verbal de contravenţie. Sentința nr. 448/2014. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 448/2014 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 13-06-2014 în dosarul nr. 6614/318/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 403/2014
Ședința publică de la 13 Iunie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE G. P.
Judecător C. M. G.
Grefier M. M.-S.
Pe rol soluționarea apelului declarat de către apelanta . C. împotriva sentinței civile nr. 448/21.04.2014, pronunțată de Judecătoria C., în contradictoriu cu intimatul I.S.C.T.R .- I. TERITORIAL NR. 6.
La apelul nominal făcut în ședința, au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, după care:
În baza art. 482 N. C.pr.civ., coroborate cu art. 131alin. 1 N. C.pr.civ., verificându-și din oficiu competența, instanța constată că este competentă să soluționeze apelul, în conformitate cu dispozițiile art. 34 alin. 2 din O.G. 2/2001.
Considerând apelul în stare de judecată, instanța îl reține spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând, constată:
Prin sentința civilă nr. 448/21.04.2014, Judecătoria C. a respins plângerea formulată de petenta . C., în contradictoriu cu intimatul I.S.C.T.R .- I. TERITORIAL NR. 6.
În motivarea sentinței, instanța de fond a reținut că, prin procesul-verbal nr._/04.04.2013 emis de I., petenta . a fost sancționata cu amendă în cuantum de 6000 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzute și sancționată de art. 5 pct. 17 din GH 69/2012, constând în faptul că, la data de 04.04.2013, în calitate de operator de transport rutier, nu a respectat obligația de a transmite ARR, anterior efectuării transportului rutier, prin completarea unui formular în format electronic disponibil pe pagina de internet a acestuia, datele solicitate referitoare la transportul rutier contra cost de persoane prin servicii ocazionale, respectiv operatorul de transport a efectuat cu autovehiculul cu nr._, transport persoane prin servicii ocazionale pe ruta Melinești-R.V. în baza documentului de control_.
Potrivit dispozițiile art. 34 alin 1 din OG 2/2001 instanța competenta sa soluționeze plângerea verifica legalitatea si temeinicia procesului-verbal si sancțiunii aplicate.
Verificând, potrivit art. 34 al. 1 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța de fond a reținut că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente.
Cu privire la temeinicia procesului verbal, instanța de fond a reținut că, deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul verbal contravențional este un mijloc de probă care nu face dovada vinovăției petentei, ci dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.
Petenta beneficiază în prezenta cauză de o prezumție de nevinovăție care nu este însă absolută, așa cum nu este absolută nici obligația intimatei de a suporta întreaga sarcină a probei. Faptele constatate personal de către inspectorul de trafic dau naștere unei prezumții simple în ce privește situația desfășurării evenimentelor, în sensul că situația de fapt și împrejurările reținute corespund adevărului.
Instanța are obligația de a asigura un raport de proporționalitate între aceste prezumții în vederea respectării caracterului echitabil al procedurii în ansamblu, atunci când administrează și apreciază probatoriul.
În cauza de față petenta a susținut că în dimineața efectuării transportului a transmis către ARR formularul în format electronic pentru autovehiculul cu nr._, dar din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile, rețeaua de internet nu a funcționat.
Reține instanța de fond că autovehiculul aparținând petentei a fost oprit în timpul efectuării transportului, în localitatea Polovragi, la ora 09.27, având ca loc de plecare localitatea Melinești, iar documentul depus de petentă (f.14. dosar_, Judecătoria Tg.J.) a fost completat la data de 04.04.2013, ora 14.14.40, deci ulterior efectuării controlului de către inspectorii I..
În ce privește susținerea petentei potrivit căreia în acea zi nu a funcționat rețeaua de internet din cauza condițiilor meteorologice, instanța de fond a reținut că petenta avea obligația transmiterii datelor privind efectuarea transportului, anterior, deci nu în ziua efectuării transportului, cu atât mai mult cu cât la ora matinală de începere a transportului, ar fi fost greu ca petenta să poată transmite de la sediul său, datele solicitate.
Neglijența petentei de a nu completa și transmite formularul către ARR, anterior, și de a încerca să transmită chiar în dimineața transportului, expunându-se riscului de a nu funcționa rețeaua de internet, îi este imputabilă petentei care nu și-a luat toate măsurile necesare pentru a-și îndeplini obligațiile.
Totodată, petenta nici nu și-a dovedit susținerea în sensul că în luna aprilie ar fi fost condiții meteorologice nefavorabile care să fi afectat rețeaua de internet din localitatea unde își are sediul și de unde ar fi trebuit să procedeze la comunicarea datelor.
Din aceste motive, instanța de fond a constatat că procesul verbal de contravenție nr._/04.04.2013 emis de I. este temeinic întocmit, petenta se face vinovată de săvârșirea contravenției reținute în sarcina sa.
În ceea ce privește individualizarea sancțiunii contravenționale, potrivit art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001, sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.
În analiza proporționalității sancțiunii aplicate, se constată că, deși fapta săvârșită de petentă reprezintă o încălcare minoră a normelor privind transportul rutier, astfel cum este denumită de art. 5 alin. 1 din HG 69/2012, se impune aplicarea unei sancțiuni cu amenda contravențională pentru a determina petenta ca pe viitor să nu mai săvârșească astfel de fapte și să respecte dispozițiile legale.
Împotriva acestei sentințe a formulat cerere de apel societatea-petentă.
În motivarea cererii de apel arată că sentința pronunțată de instanța de fond este netemeinică și nefondată deoarece, încă de la primul termen de judecată a fost respinsă proba testimonială solicitată în dovedirea aspectelor invocate în cuprinsul plângerii considerându-se că este neutilă. Solicită să fie observat că există o totală contradicție între respingerea ca neutilă a probei testimoniale și reținerea instanței că nu a dovedit că timpul a fost nefavorabil iar rețeaua de internet nu a funcționat. Se pune întrebarea cum putea dovedi că timpul a fost nefavorabil și că rețeaua de internet nu a funcționat decât cu proba testimonială?
Totodată instanța de fond a considerat că deși a transmis formularul în format electronic această abatere, chiar dacă este extrem de minoră și neavând nici un fel de consecințe, nu se impune aplicarea nici măcar a unei sancțiuni cu avertisment. Solicită să fie avut în vedere că potrivit art. 21 alin 3 din OG 2/2001 sancțiunea trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă precum și de circumstanțele personale ale contravenientului.
În drept cererea de apel este întemeiază pe dispozițiile art. 466 și urm. N.C.pr.civ.
Intimatul a formulat și depus la dosar întâmpinare prin care solicită respingerea cererii de apel și menținerea sentinței pronunțată de instanța de fond.
Examinând actele și lucrările dosarului, prin prisma criticilor formulate si având in vedere disp. art. 476-478 NCPC instanta constata urmatoarele.
Verificând, potrivit art. 34 al. 1 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța de fond a reținut, în mod corect că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente.
Cu privire la temeinicia procesului verbal, instanța de fond a reținut în mod corect că autovehiculul aparținând petentei a fost oprit în timpul efectuării transportului, în localitatea Polovragi, la ora 09.27, având ca loc de plecare localitatea Melinești, iar documentul depus de petentă (f.14. dosar_, Judecătoria Tg.J.) a fost completat la data de 04.04.2013, ora 14.14.40, deci ulterior efectuării controlului de către inspectorii I..
În ce privește susținerea petentei potrivit căreia în acea zi nu a funcționat rețeaua de internet din cauza condițiilor meteorologice, instanța de fond a reținut în mod corect că petenta avea obligația transmiterii datelor privind efectuarea transportului, anterior, deci nu în ziua efectuării transportului, cu atât mai mult cu cât la ora matinală de începere a transportului, ar fi fost greu ca petenta să poată transmite de la sediul său, datele solicitate.
Neglijența petentei de a nu completa și transmite formularul către ARR, anterior, și de a încerca să transmită chiar în dimineața transportului, expunându-se riscului de a nu funcționa rețeaua de internet, îi este imputabilă petentei care nu și-a luat toate măsurile necesare pentru a-și îndeplini obligațiile.
În ceea ce privește individualizarea sancțiunii contravenționale, potrivit art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001, sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.
În analiza proporționalității sancțiunii aplicate, Tribunalul constată că, fapta săvârșită de petentă reprezintă o încălcare minoră a normelor privind transportul rutier, astfel cum este denumită de art. 5 alin. 1 din HG 69/2012, astfel ca aplicarea sactiunii avertismentului este suficienta pentru corectarea atitudinii petentei recurente, in sensul respectarii pe viitor a dispozitiilor legale
Față de considerentele expuse, Tribunalul, în raport de dispozițiile art. 480 NCPC, va admite apelul va schimba sentința civilă nr. 448/21.04.2014 a Judecătoriei C. în sensul că va admite în parte plângerea contravențională și va înlocui sancțiunea amenzii contravenționale cu sancțiunea avertisment.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite apelul declarat de către apelanta . C., cu sediul în C., . civile nr. 448/21.04.2014, pronunțată de Judecătoria C., în contradictoriu cu intimatul I.S.C.T.R .- I. TERITORIAL NR. 6., schimbă sentința civilă nr. 448/21.04.2014 a Judecătoriei C. în sensul că admite în parte plângerea contravențională și înlocuiește sancțiunea amenzii contravenționale cu sancțiunea avertisment.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică, azi 13.06.2014.
Președinte, G. P. | Judecător, C. M. G. | |
Grefier, M. M.-S. |
Red. GP/ /4 ex/02.07.2014
Tehnored. M.M
| ← Pretentii. Sentința nr. 512/2014. Tribunalul DOLJ | Despăgubire. Sentința nr. 3550/2014. Tribunalul DOLJ → |
|---|








