Anulare proces verbal de contravenţie. Sentința nr. 5896/2014. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 5896/2014 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 18-11-2014 în dosarul nr. 35955/215/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 744/2014
Ședința publică de la 18 Noiembrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. O.
Judecător D. L. G.
Grefier A. A. B.
Pe rol judecarea apelului formulat de petenta M. C. împotriva sentinței nr. 5896 pronunțată la data de 23.04.2014 de Judecătoria C., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimat P. L. A MUNICIPIULUI C., având ca obiect anulare proces verbal de contravenție NR_/16.10.2013.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat P. A., pentru petenta M. C. – lipsă, lipsă fiind intimata.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că apelul este netimbrat.
Avocat P. A., pentru petenta M. C., depune la dosar dovada achitării taxei de timbru, în cuantum de 20 lei.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța a constatat cauza în stare de judecată și a acordat cuvântul pe fond.
Avocat P. A., pentru petenta M. C., solicită admiterea apelului.
Arată că procesul verbal atacat nu se referă la data la care a săvârșit presupusa contravenție, respectiv executarea construcțiilor. Fără cheltuieli de judecată.
TRIBUNALUL
Asupra apelului de față;
Prin sentința nr. 5896 pronunțată la data de 23.04.2014 de Judecătoria C., în dosarul nr._ s-a respins ca neîntemeiată plângerea contravențională formulată de petenta M. C., în contradictoriu cu intimata Poliția Locală a Municipiului C., împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor nr._/16.10.2013.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 01.11.2013, petenta M. C., în contradictoriu cu intimata Poliția Locală a Municipiului C., a solicitat anularea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor nr._/16.10.2013.
A arătat ,petenta ,ca ea și soțul său sunt proprietarii imobilului situat în C., ., jud. D., edificând în regie proprie un corp de clădire, parter+1E, cu suprafața construită la sol de circa 50 mp. situat în C., ., jud. D., alipită vechii construcții.
A mai menționat faptul că ,corpul de clădire construit are o suprafață de circa 50 mp și este din cărămidă și BCA, fiind acoperită cu țiglă.
În motivarea plângerii arată că procesul verbal este lovit de nulitate absolută,deoarece nu se arată data la care s-au edificat construcțiile.
În drept plângerea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 31 din OUG 2/2001.
În dovedirea plângerii a solicitat administrarea probei cu martorii: D. I. și S. G..
În dovedire, s-au depus înscrisuri.
Legal citată, intimata a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii formulată și menținerea temeiniciei și legalității procesul-verbal de contravenție eliberat.
La termenul de judecată din data de 12.03.2014, instanța a încuviințat proba cu înscrisurile depuse de petent la dosar, precum și proba testimonială cu unul din martorii propuși, declarația acesteia fiind consemnată în scris si atașată la dosar (fila 35) și pentru intimată proba cu înscrisurile depuse la dosar de o dată cu întâmpinarea, constatând că acestea sunt admisibile, pertinente, concludente și utile cauzei, conform art. 255 și 258 N.c.p.c.
Din considerentele avute în vedere de instanța de fond l-a pronunțarea soluției s-a reținut:
Prin procesul – verbal de constatare și sancționare a contravențiilor nr._/16.10.2013 încheiat de Poliția Locală a Municipiului C., petenta M. C. a fost sancționată contravențional cu amenda în cuantum de 5000 lei, în baza art. 26 al. 1 lit. a din Legea nr. 50/1991 rep., pentru fapta de a executa pe ., din mun. C., o construcție cu destinația de locuință, cu regim de înălțime Sp + P + 1E, cu suprafața construită de 68,90 m.p., fără a deține autorizație de construire, stadiul lucrării la momentul constatării contravenției fiind la "finisaje exterioare".
Agentul constatator a efectuat fotografii la fața locului și a încheiat o notă de constatare care au fost depuse în copii la dosar de către intimată, o dată cu întâmpinarea.
Declarația martorului S. G. audiat în cauză la propunerea petentei nu a fost de natură să infirme constatările din cuprinsul procesului – verbal de contravenție contestat.
De asemenea, instanța de fond a constatat că fapta contravențională comisă de petentă are caracter continuu, momentul epuizării acesteia fiind data obținerii de către petentă a autorizației de construire pentru clădirea în cauză, drept pentru care termenul de prescripție pentru constatarea și sancționarea contravenției reglementat de art. 31 din Legea nr. 50/1991 nu se socotește împlinit în cauză.
S-a mai constatat că procesul-verbal de contravenție contestat ,sub aspectul legalității și temeiniciei, nu este afectat de nici-o cauză de nulitate expresă sau virtuală dintre cele prevăzute de OG nr. 2/2001, constatările agentului constatator se bucură în continuare de prezumția de validitate, fapta comisă de petent a fost corect descrisă în fapt și în drept de către agentul constatator, iar individualizarea sancțiunii contravenționale aplicate s-a făcut, de asemenea, în mod corect, în limitele prevăzute de lege și este proporțională cu gradul de pericol social concret al faptei săvârșite.
Împotriva sentinței nr. 5896 pronunțată la data de 23.04.2014 de Judecătoria C., a formulat apel petenta M. C., criticând sentința pentru netemeinicie și nelegalitate.
În motivarea apelului învederează că ,a arătat instanței de fond că ea și soțul său sunt proprietarii imobilului luat în C., Padeșului nr. 8, D. precum și faptul că a mai edificat, în regie proprie, un corp de clădire parter + 1E cu suprafața construita la sol de cea 50 mp situat pe tenul proprietatea lor situat în C., Padeșului nr. 8, D., alipită vechii construcții.
Așa cum rezulta din releveele pentru documentația cadastrala întocmita și înregistrată pentru aceasta extindere ,fără autorizație de construire (documentația a fost întocmită si înregistrată sub nr._ la data de 21.07.2003). corpul de clădire construit are o suprafață de cea 50 mp din cărămida si BCA si acoperita cu țiglă.
Așa cum a arătat construcțiile ce se retine a fi fost executate fără autorizație, au fost efectuate în anul 2003-2004 .
Astfel, în primul rând a invocat faptul ca în procesul verbal atacat nu se arată data la care a săvârșit presupusa contravenție ( executarea construcțiilor) și în aceste condiții solicită să se constate nulitatea absolută a procesului verbal atacat.
O.G. 2/2001 prevede în:
Art. 16. - (1) Procesul-verbal de constatare a contravenției va cuprinde în mod
obligatoriu: data și locul unde este încheiat; numele, prenumele, calitatea și instituția din
re face parte agentul constatator; datele personale din actul de identitate, inclusiv codul
numeric personal, ocupația și locul de muncă ale contravenientului; descrierea faptei
contravenționale cu indicarea datei, orei si locului în care a fost săvârșită, precum și
arătarea tuturor împrejurărilor,iar în:
Art. 17. - Lipsa mențiunilor privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii și a sediului acesteia, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal. Nulitatea se constată și din oficiu.
De asemenea a probat cu înscrisurile depuse (documentația a fost întocmită si înregistrată sub nr_ la data de 21.07.2003) că aceste construcții au fost efectuate în anii 2003-2004, iar în raport cu acesta dată presupusa faptă era prescrisă.
Conform art. 31 din Lg 50/1991 republic.: Dreptul de a constata contravențiile și de a aplica amenzile prevăzute la art. 26 se prescrie în termen de 2 ani de la data săvârșirii faptei.
Instanța in motivarea sa, a argumentat soluția pronunțată doar pe faptul ca fapta contravenționala comisă are caracter continuu și de faptul că momentul finalizării este legat de cel al recepției lucrărilor de către reprezentanții administrației locale ; și nu a făcut nici o referire la documentația depusă și înregistrată sub nr._ la data de 21.07.2003 ) O.C.P.I. D. la data înregistrării restului de proprietate
Este adevărat că fapta de construire este prin natura sa o faptă în formă continuă, nefiind de admis că ar putea fi executate lucrările dintr-o dată, presupune o perioadă mai scurtă sau mai lungă de timp în care lucrările specifice sunt finalizate și în acest interval de timp data săvârșirii faptei contravenționale este considerată data constatării.
Momentul finalizării nu poate fi însă legat de cel al recepției lucrărilor de către reprezentanții administrației locale, astfel cum încearcă intimata sa susțină în apărare; o astfel de interpretare ar lipsi practic de efecte dispozițiile art. 31 din Legea nr.50/1991 întrucât recepția lucrărilor nu poate avea loc în lipsa autorizației de construire, ceea ce ar însemna ca săvârșirea faptei contravenționale ar putea fi constată oricând până la . obținerea autorizației în mod corespunzător, (sentința civilă nr.9388/30.11.2006).
În concluzie, arată că din actele depuse (documentația depusă și înregistrată sub nr_ la data de 1.07.2003 OCPI D. la data înregistrării restului de proprietate ) și declarația martorului audiat in cauza rezulta ca lucrările la imobilul situat la adresa sus menționata în forma actuala, existenta si la data efectuării constatării, au fost încheiate in mod obiectiv la sfârșitul anului 2003, astfel încât termenul legal de 2 ani in care poate fi făcuta constatarea si aplicata sancțiunea contravenționala a fost depășit si ca urmare constatarea și sancționarea faptei contravenționale apare ca prescrisa.
Ca atare se impune ca instanța să admită apelul, să schimbe în tot hotărârea apelată și să admită plângerea, să anuleze procesul verbal și să o exonereze de plata amenzii.
Deși legal citat intimatul nu a depus la dosar întâmpinare.
Analizând actele și lucrările dosarului raportat la criticile formulate de petentă și probele administrate instanța de control judiciar reține:
Prin procesul – verbal de constatare și sancționare a contravențiilor nr._/16.10.2013 încheiat de Poliția Locală a Municipiului C., petenta M. C. a fost sancționată contravențional cu amenda în cuantum de 5000 lei, în baza art. 26 al. 1 lit. a din Legea nr. 50/1991 rep., pentru fapta de a executa pe ., din mun. C., o construcție cu destinația de locuință, cu regim de înălțime Sp + P + 1E, cu suprafața construită de 68,90 m.p., fără a deține autorizație de construire, stadiul lucrării la momentul constatării contravenției fiind la "finisaje exterioare".
Din mențiunile existente pe procesul verbal reiese că apelanta-petenta nu neagă starea de fapt descrisă,ci numai faptul că imobilul a fost edificat cu mulți ani în urmă.
Prin același proces verbal i s-a pus în vedere să oprească lucrările și să intre în legalitate.
Așadar instanța de control judiciar,pe baza recunoașterilor părților,coroborat cu depoziția martorului S. G. va reține că în cauza starea de fapt reținută a fost dovedită,fiind probată.
În ceea ce privește criticile formulate de petentă cu privire la condițiile de formă ale actului contestat instanța va reține că nu există nici-un motiv de nulitate absolută reglementat de art17 din OG.2/2001,fiind menționate numele prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului,și a datei comiterii acesteia și semnăturii agentului constatator .
Astfel,din procesul verbal reiese cu evidență că, data în care a fost săvârșită contravenția este 16.10.2013,ora 15.00,dată menționată,eventuala nemulțumire a petentei dat de faptul că,fapta a fost săvârșită din punctul ei de vedere prin anul 2003 nu poate fi asimilată cu lipsa datei,așa cum cere textul de lege arătat.
Referitor la criticile ce privesc aspectele ce țin de temeinicia procesului verbal contestat,instanța urmează să observe că ,prin actele depuse apelanta a efectuat dovada că a intrat în anul 2006 în proprietate asupra unui alt imobil decât cel constat,că s-a edificat .
Ulterior,s-a intabulat la 22.08.2013 un drept de proprietate al apelantei și soțului său asupra unui imobil,din schița anexă-fila 16 reieșind că pe acel teren proprietate se află și o clădire în construcție,în speță construcția la care se face referire în procesul verbal(anexa fila 7).
Potrivit dispozițiilor din Lg.50/1991 republicată:
Art. 31:Dreptul de a constata contravențiile și de a aplica amenzile prevăzute la art. 26 se prescrie în termen de 3 ani de la data săvârșirii faptei.,iar potrivitArt. 37:(1)Persoanele fizice și juridice care realizează lucrări de construcții în condițiile prezentei legi au obligația de a executa integral lucrările până la termenul prevăzut în autorizație.
((2)Lucrările de construcții autorizate se consideră finalizate dacă s-au realizat toate elementele prevăzute în autorizație și dacă s-a efectuat recepția la terminarea lucrărilor. Efectuarea recepției la terminarea lucrărilor este obligatorie pentru toate tipurile de construcții autorizate, inclusiv în situația realizării acestor lucrări în regie proprie. Recepția la terminarea lucrărilor se face cu participarea reprezentantului administrației publice, desemnat de emitentul autorizației de construire.
………
(5)Construcțiile executate fără autorizație de construire sau cu nerespectarea prevederilor acesteia, precum și cele care nu au efectuată recepția la terminarea lucrărilor, potrivit legii, nu se consideră finalizate și nu pot fi intabulate în cartea funciară. În această situație se aplică în continuare sancțiunile prevăzute de lege. Construcțiile realizate înainte de 1 august 2001, care este data intrării în vigoare a Legii nr. 453/2001 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții și unele măsuri pentru realizarea locuințelor, se intabulează, în lipsa autorizației de construire, în baza certificatului de atestare fiscală prin care se atestă achitarea tuturor obligațiilor fiscale de plată datorate autorității administrației publice locale în a cărei rază se află situată construcția, precum și a documentației cadastrale. În cazul în care construcțiile nu sunt înregistrate la autoritatea administrației publice locale competente, acestea se înregistrează dacă se achită impozitul aferent pe ultimii 5 ani anteriori depunerii declarației fiscale, inclusiv pentru anul în curs.)
Așadar,contrar celor susținute de apelantă,(care nu neagă că fapta descrisă prin natura sa este o faptă în formă continuă),în situația în care construcției nu i s-a efectuat recepția, nu se consideră finalizată ,astfel că, așa cum a arătat și instanța de fond nu se pune problema incidenței prescripție de a aplica sancțiunea.
Susținerea apelantei,că ar fi lipsite de eficiență dispozițiile art 31 din Lg.50/1991,cu privire la prescripție,sunt ipoteze nereale,legiuitorul urmărind să sancționeze lipsa de diligența a autorităților în situația în care deși procedează la recepția lucrărilor,fără autorizație ,nu urmăresc și nu sancționează în termenul prevăzut de lege săvărșirea unei astfel de fapte.
A admite contrariul ,s-ar putea înțelege că cel care reușește să edifice o construcție prin eludarea dispozițiilor prevăzute de lege ,cu privire la autorizare ,să aștepte și să urmărească lipsa de reacție a autorităților,ce ar presupune în mod obiectiv un control regulat al fiecărui proprietar ,aspecte ce nu pot fi primite,susținerea apelantei neavând o argumentare pertinentă.
În consecință pentru considerentele mai sus expuse apelul urmează a fi respins ca neântemeiat.
PENTRU,ACESTE,MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul formulat de petenta M. C., domiciliată în C., PADESULUI, nr. 8, J. D., în contradictoriu cu intimat P. L. A MUNICIPIULUI C., împotriva sentinței nr. 5896 pronunțată la data de 23.04.2014 de Judecătoria C..
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 18 Noiembrie 2014.
Președinte, M. O. | Judecător, D. L. G. | |
Grefier, A. A. B. |
RED.JUD. D.L.G./02.12.2014
TEHNORED 4ex/02 Decembrie 2014
| ← Anulare act administrativ. Sentința nr. 598/2014. Tribunalul DOLJ | Anulare act administrativ. Sentința nr. 1966/2014. Tribunalul... → |
|---|








