Anulare proces verbal de contravenţie. Sentința nr. 5224/2014. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 5224/2014 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 19-11-2014 în dosarul nr. 2326/215/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 777/2014
Ședința publică de la 19 Noiembrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. G. V.
Judecător A. E. G.
Grefier M. M.
Pe rol judecarea apelului formulat de petentul B. Ș., împotriva sentinței civile nr.5224 din 08.04.2014 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI D., având ca obiect anulare proces verbal de contravenție CP NR_.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Instanța, constatând apelul în stare de judecată, îl reține spre soluționare.
INSTANȚA
Asupra apelului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.5224 pronunțată la data de 08.04.2014 Judecătoria C. a respins plângerea contravențională, formulată de petentul B. Ș., cu domiciliul în C., cart. Sărarilor, ., împotriva procesului verbal de contravenție . nr._ întocmit la data de 17.01.2014 de către intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului D., cu sediul în C., ., jud. D., ca neîntemeiată.
Pentru a se pronunțat astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin procesul verbal de contravenție . nr._ întocmit la data de 17.01.2014 de către intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului D. petentul B. Ș. a fost sancționat pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 100 alin. 3 lit. b din OUG 195/2002 republicata, cu modificările ulterioare cu amendă în cuantum de 340 lei.
Totodată, i-a fost aplicată măsura complementară a suspendării dreptului de a conduce pe o perioadă de 30 de zile.
Prin procesul verbal sus-menționat s-a reținut de către agentul constatator că petentul, la data de_.2014 ora 08.23 a condus autoturismul marca Tico cu nr. de înmatriculare_ pe in loc. C., pe . efectuarea virajului dreapta pe . acordat prioritate pietonilor angajați regulamentar in traversare pe marcaj pietonal pe sensul său de deplasare, din direcția stânga către dreapta, abaterea fiind înregistrată video cu aparatul radar AUTOVISION ROM 112 montat pe autp MAI_.
Instanța de fond a mai reținut, de asemenea si împrejurarea că faptei i s-a dat o corectă încadrare juridică, petentul fiind sancționat pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. art. 100 alin. 3 lit. b din OUG 195/2002 republicata, cu amendă în cuantumul legal de 340 lei.
Procesul verbal a fost semnat de către petent, iar la rubrica alte mențiuni s-a consemnat "pe trotuar era numai mașini parcate, au ieșit dintre mașinile respective".
Plângerea a fost formulată în termenul legal.
Fiind investită, potrivit art. 34 alin. 1 din O.G. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu verificarea legalității și temeiniciei procesului verbal instanța reține următoarele:
Instanța de fond a reținut că, în ceea ce privește legalitateaprocesului-verbal, petentul nu a invocat nici un motiv de nelegalitate, dar verificând din oficiu acest aspect, instanța constată că procesul-verbal contestat este legal întocmit,
Astfel, procesul-verbal conține data și locul unde a fost încheiat, numele, prenumele, calitatea și instituția din care face parte agentul constatator, datele personale din actul de identitate, descrierea faptei contravenționale cu indicarea datei, orei și locului în care a fost săvârșită, precum și arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravității faptei, indicarea actelor normative incidente, termenul de exercitare a căii de atac.
În ceea ce privește temeinicia procesului-verbal de contravenție, instanța de fond a reținut că, deși OG nr. 2/2001, cu modificările și completările ulterioare, nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34, rezultă că procesul verbal contravențional face dovada situație de fapt și a încadrării in drept până la proba contrară. Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumate nevinovate și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment de prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează in toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția europeană a drepturilor omului, in măsura in care statul respectă limite rezonabile, având in vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare ( cauza Salabiaku c. Franței, Hotărârea din 7 octombrie 1988, parag. 28, cauza Vastberga taxi Aktiebolag și Vulic c. Suediei, Hotărârea din 23 iulie 2002, parag. 113).
Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, insă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii in ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni c. Franței, Hotîrârea din 7 septembrie 1999).
In analiza principiului proporționalității, trebuie observat că dispozițiile OUG nr. 195/2002 au drept scop reglementarea și garantarea respectării regulilor de circulație pe drumurile publice, iar respectarea regulilor impuse de acest act normativ are implicații majore asupra garantării dreptului la viată și la integritate al persoanelor și bunurilor și pentru instituirea unui climat de securitate socială, astfel că interesul societății in respectarea acestor reguli este de importanță capitală. In același timp, insă, persoana sancționată in baza acestui act normativ are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din OG nr. 2/2001), in cadrul căruia poate să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare a evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita de proporționalitate intre scopul urmărit de autoritățile statului, de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale, prin impunerea unor condiții imposibil de indeplinit, și respectarea dreptului la apărare al perosanei sancționate contravențional ( cauza A. c. României, Hotărârea din 4 octombrie 2007).
Din întregul material probator administrat în cauză, instanța de fond a constatat că nu a fost răsturnată prezumția de temeinicie a procesului-verbal contestat, în sensul că petentul nu a făcut dovada unei situații de fapt contrare celei reținute în cuprinsul acestuia.
Deși, prin plângerea formulată petentul a arătat faptul că nu se face vinovat de săvârșirea contravenției reținute in sarcina sa, instanța nu poate reține că aspectul expus de acesta corespunde adevărului deoarece nu este dovedit cu nici un mijloc de probă, reprezentând o simplă susținere, făcută din dorința de a scăpa de consecințele răspunderii contravenționale.
De altfel, nici nu are relevanță această susținere, sub aspectul temeiniciei procesului-verbal de contravenție, având în vedere că nu înlătură existența faptei, ci, eventual, ar fi putut fi avută în vedere la individualizarea sancțiunii, dacă ar fi fost dovedită.
De asemenea, din planșele foto radar (fila 19), rezultă că autoturismul vizat a fost pus clar în evidență, observându-se imaginea acestuia, fiind surprins că nu a acordat prioritate de trecere unor pietoni angajați in traversarea regulamentară a străzii, pe un loc marcat, aflat pe sensul său de mers. Această abatere a fost înregistrată cu aparatul radar tip AUTOVISION ., având verificarea metrologică la zi, așa cum rezultă din buletinul de verificare metrologică.
Din planșele foto se poate observa că . singur sens de mers, iar pietonii erau deja angajați in traversare la momentul la care petentul a trecut de trecerea de pietoni.
Susținerea petentului in sensul că pietonii s-au angajat in traversarea străzii exact in momentul in care acesta deja era cu autoturismul pe trecere, nu poate fi reținută de instanță, in condițiile in care dispozițiile OUG nr. 195/2002 prevăd obligația conducătorului auto de a acorda prioritate pietonilor angajați in traversarea străzii prin loc marcat și care se aflau pe sensul său de mers.
Din planșele foto reiese clar că pietonii erau angajați regulamentar in traversarea străzii, iar autoturismul petentului era încadrat pe sensul său de mers. Mai mult pietonii parcursese deja o distanță destul de mare pe trecerea de pietoni, respectiv o bandă de circulație.
Având în vedere că în fața instanței de judecată petentul a avut posibilitatea de a dovedi lipsa de temeinicie a actului sancționator, dar că în cauză nu a fost răsturnată prezumția de temeinicie a procesului-verbal contestat, în sensul că petentul nu a făcut dovada unei situații de fapt contrare celei reținute în cuprinsul acestuia, instanța apreciază că în mod temeinic s-a reținut în sarcina petentului contravenția prevăzută de dispozițiile art. 100 alin. 3 lit. b din O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.
In ceea ce privește individualizarea sancțiunii contravenționale, in raport cu dispozițiile art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001, instanța reține că amenda contravențională aplicată este cea prevăzută de lege și este proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținând seama de împrejurările in care a fost săvârșită contravenția, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului, astfel că nu se impune reevaluarea acesteia, iar măsura complementară a suspendării dreptului de a conduce reprezintă o măsură care are la bază o prezumție de vinovăție a conducătorului auto, având caracter preventiv, întrucât privește protecția interesului public față de riscului potențial pe care îl prezintă un conducător auto care încalcă regulile de circulație rutieră, pentru participanții la trafic (Decizia de inadmisibilitate a Curții Europene a Drepturilor Omului, cauza Michel Pewinski c. Franței, 7 decembrie 1999).
În consecință, pentru considerentele expuse, în temeiul art.34 din OG nr.2/2001, instanța de fond a apreciat că este neîntemeiată plângerea contravențională formulată de petent și a respinso ca atare.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel petentul B. Ș., pentru următoarele motive:
S-a susținut că în mod nelegal a fost respinsă cererea prin care s-a solicitat administrarea probei testimoniale, instanța de fond motivând că nu a fost solicitată proba prin acțiunea introductivă, ci prin răspunsul la întâmpinare.
Consideră că proba putea fi administrată, deoarece, pe de o parte, partea adversă nu s-a opus expres la aceasta, iar, pe de altă parte, necesitatea audierii unui martor a apărut în urma depunerii întâmpinării și planșelor foto, motiv pentru care s-a cerut proba prin actul procedural imediat următor, anume răspunsul la întâmpinare.
În consecință, s-a solicitat administrarea probei testimoniale cu martorul numit de petent prin răspunsul la întâmpinare formulat în faza de fond a litigiului.
Instanța de fond nu a analizat și nu s-a pronunțat asupra niciuneia din apărările sale formulate prin răspunsul la întâmpinarea IPJ D..
Din considerentele sentinței, este mai mult decât evident că instanța de fond se referă la cu totul alte planșe foto, la alt caz, deoarece fotografiile descrise în sentință diferă complet de cele trimise la dosarul cauzei de către Poliția Rutieră.
Pur și simplu se susține că, în fotografii, dar nu se arată în care, s-ar observa „clar" mai mulți pietoni pe trecerea de pietoni și, mai mult, că aceștia ar fi parcurs chiar o bandă de circulație.
Or, oricine privește cu minimă atenție planșa foto depusă de intimată ca mijloc de probă în susținerea întâmpinării, observă starea reală de fapt, care este cea descrisă de mine în plângere.
Astfel cum s-a arătat și în răspunsul la întâmpinare, în fotografia din stânga jos (3840) de pe planșa foto, care este prima în ordine cronologică și, deci, redă primul moment al evenimentelor, se observă că, în momentul în care autoturismul condus de mine se afla deja pe suprafața trecerii de pietoni, nu exista absolut niciun pieton care să se fi angajat în trecerea străzii.
Din aceeași fotografie -3840-, se observă că pietonul la care se face referire în procesul verbal atacat, se află încă pe trotuar, dovadă că poziția sa este mai sus decât poziția din fotografia următoare, anume 3849, fotografie care surprinde momentul în care coborâse pe trecerea de pietoni, (3849 - cea din stânga sus a planșei foto depusă de intimată, în care capul pietonului se vede deasupra pietonului de sex feminin care deja traversase).
Mai mult, în prima fotografie, se vede cum acest pieton privește undeva în dreapta lui, fără a avea intenția de a traversa. S-a mai subliniat că, în același moment, autoturismul condus de petent se afla deja pe trecerea de pietoni, ceea ce înseamnă că, în momentul anterior, când autoturismul petentului se afla la limita trecerii de pietoni (deci, acolo unde începe obligația de a da prioritate pietonilor), pietonul respectiv era, cel mult, în aceeași poziție dar, mult mai probabil, în acel moment nu ajunsese încă la trecerea de pietoni, ci se apropia de aceasta trecând printre mașinile parcate în dreptul trecerii, pe acolo fiind singura cale a pietonilor de a ajunge la trecerea de pietoni (cum s-a și arătat la rubrica „Obiecțiuni" din procesul verbal contestat).
In concluzie, din chiar fotografia depusă de intimată, rezultă fără putință de tăgadă, că, în momentul în care deja era pe suprafața trecerii de pietoni, nu era niciun pieton angajat în traversarea străzii, caz în care s-a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței și admiterea plângerii, cu consecința anulării procesului verbal atacat și restituirea permisului de conducere și a sumei plătită cu titlu de amendă.
În cauză s-a depus întâmpinare de către IPJ D., prin care s-a solicitat respingerea apelului și menținerea ca temeinică și legală a sentinței instanței de fond, iar pe fond menținerea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor ca temeinic și legal.
Astfel, instanța de fond, în mod corect a respins plângerea formulată de petent, apreciind că nu a fost dovedită o altă stare de fapt decât cea reținută de organele de poliție. Prin mijloacele de probă depuse la dosar, instituția pârâtă a făcut dovada vinovăției petentului în săvârșirea contravenției.
Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate și având în vedere dispozițiile art. 476 alin. 1 și art. 479 C.p.civ., instanța apreciază că apelul este neintemeiat, pentru următoarele considerente:
In fapt, prin procesul verbal de contravenție . nr._ întocmit la data de 17.01.2014 de către intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului D. apelantul petent B. Ș. a fost sancționat pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 100 alin. 3 lit. b din OUG 195/2002 republicata, cu modificările ulterioare cu amendă în cuantum de 340 lei. Totodată, i-a fost aplicată măsura complementară a suspendării dreptului de a conduce pe o perioadă de 30 de zile.
Prin procesul verbal sus-menționat s-a reținut de către agentul constatator că apelantul, la data de_.2014 ora 08.23 a condus autoturismul marca Tico cu nr. de înmatriculare_ pe in loc. C., pe . efectuarea virajului dreapta pe . acordat prioritate pietonilor angajați regulamentar in traversare pe marcaj pietonal pe sensul său de deplasare, din direcția stânga către dreapta, abaterea fiind înregistrată video cu aparatul radar AUTOVISION ROM 112 montat pe autp MAI_.
Verificând, conform art. 34 alin. 1 din OG nr. 2/2001, legalitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța reține că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.
Procesul verbal de contravenție beneficiază de prezumția de legalitate și temeinicie, fiind un act administrativ de autoritate, întocmit de agentul constatator ca reprezentant al unei autorități administrative, învestit cu autoritatea statală pentru constatarea și sancționarea unor fapte care contravin ordinii sociale, după o procedură specială prevăzută de lege, iar cele cuprinse în procesul verbal se completează cu mențiunile existente în actele ce au stat la baza procesului verbal, in speta plansele fotografice depuse la dosar care au fost realizate cu un aparat radar atestat metrologic..
Planșele fotografice mentionate atestă faptul că starea de fapt retinuta de agentul constatator este reala.
Astfel, din plansele 3840, 3849 si 3863 reiese ca, la momentul la care apelantul petent deja intrase pe trecerea de pietoni, o persoana tocmai finaliza traversarea intersectiei pe sensul sau de mers, iar in spatele acesteia un alt pieton deja se angajase in traversarea aceleiasi treceri de pietoni.
Din fotografia 3920, coroborata cu celelalte 3 planse se observa cu claritate numarul de inmatriculare al autoturismului petentului apelant.
Sustinerile acestuia ca pietonul din spate se afla pe trotuar, fara intentie de traversare, uitandu-se undeva, in dreapta, sunt nereale, in contextul in care se coroboreaza plansele de la dosar, acestea fiind parti ale aceleiasi filmari video. Din analiza lor reiese ca, de fapt, pietonul din spate se afla deja in deplasare pe trecerea de pietoni, asigurandu-se la traversarea ei, precum si ca, la momentul la care autoturismul condus de apelantul petent se afla la jumatatea marcajului pietonal, pietonul din prim plan urca pe trotuar dupa ce finalizase traversarea intersectiei.
Ca atare, in mod corect instanta de fond a retinut ca petentul apelant se face vinovat de savarsirea contraventiei retinute in sarcina sa.
Cu privire la temeinicia procesului verbal, tribunalul reține că, deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul verbal contravențional este un mijloc de probă care nu face dovada vinovăției petentului, ci dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.
Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumate nevinovate și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment de prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează in toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția europeană a drepturilor omului, in măsura in care statul respectă limite rezonabile, având in vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare ( cauza Salabiaku c. Franței, Hotărârea din 7 octombrie 1988, parag. 28, cauza Vastberga Taxi Aktiebolag și Vulic c. Suediei, Hotărârea din 23 iulie 2002, parag. 113).
Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, insă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii in ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni c. Franței, Hotărârea din 7 septembrie 1999).
In analiza principiului proporționalității, trebuie observat că dispozițiile OUG nr. 195/2002 au drept scop reglementarea și garantarea respectării regulilor de circulație pe drumurile publice, iar respectarea regulilor impuse de acest act normativ are implicații majore asupra garantării dreptului la viată și la integritate al persoanelor și bunurilor și pentru instituirea unui climat de securitate socială, astfel că interesul societății in respectarea acestor reguli este de importanță capitală. In același timp, insă, persoana sancționată in baza acestui act normativ are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din OG nr. 2/2001), în cadrul căruia poate să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare a evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita de proporționalitate intre scopul urmărit de autoritățile statului, de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale, prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit, și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. c. României, Hotărârea din 4 octombrie 2007).
Având în vedere că în fața instanței de judecată petentul a avut posibilitatea de a dovedi lipsa de temeinicie a actului sancționator, dar că în cauză nu a fost răsturnată prezumția de temeinicie a procesului-verbal contestat, în sensul că petentul nu a făcut dovada unei situații de fapt contrare celei reținute în cuprinsul acestuia, tribunalul apreciază că în mod temeinic s-a reținut în sarcina apelantului contravenția sanctionata de dispozițiile art. 102 alin. 3 lit. b, din O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.
In ce priveste critica apelantului privind respingerea de catre instanta de fond a probei testimoniale, aceasta este neintemeiata.
Astfel, potrivit art. 254 al.1 C.p.c. reclamantul are obligatia de a solicita toate probele de care intelege sa se foloseasca prin actiune, sub sanctiunea decaderii din acest drept, sanctiune prevazuta de art. 254 al.2 C.p.c.. Acesta cunostea, intrucat era mentionata in cuprinsul procesului verbal de constatare a contraventiei atacat, ca savarsirea abaterii sale contraventionale a fost filmata video, astfel incat depunerea planselor foto nu constituia un fapt neasteptat si care nu putea fi prevazut de petent, ci, din contra, era previzibil, plansele foto in discutie stand la baza intocmirii actului administrativ atacat. De asemenea, pentru a se administra o proba cu nerespectarea termenului prevazut de lege pentru solicitarea sa, este necesar ca partea adversa sa isi exprime in mod expres acordul, lipsa adoptarii unei atitudini de opozitie la administrare neechivaland cu un acord expres.
Intrucat in cauza nu este incidenta nici una din exceptiile prevazute la pct. 1-5 de la art. 254 al.2 C.p.c., in mod corect instanta de fond a constatat ca petentul este decazut din dreptul de a propune aceasta proba.
Apelantul putea proba netemeinicia procesului verbal chiar și în fața instanței de control judiciar, însă acesta nu a a solicitat administrarea vreunei alte probe si nici nu a depus vreo dovadă care să conducă la concluzia că faptele descrise de agentul constatator în cuprinsul actului de contravenție nu ar fi reale și că nu se impunea a-i fi aplicată o sancțiune contravențională.
În ceea ce privește individualizarea sancțiunii contravenționale, potrivit art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001 sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal, astfel că nu se impune reevaluarea acesteia, iar măsura complementară a suspendării dreptului de a conduce reprezintă o măsură care are la bază o prezumție de vinovăție a conducătorului auto, având caracter preventiv, întrucât privește protecția interesului public față de riscului potențial pe care îl prezintă un conducător auto care încalcă regulile de circulație rutieră, pentru participanții la trafic (Decizia de inadmisibilitate a Curții Europene a Drepturilor Omului, cauza Michel Pewinski c. Franței, 7 decembrie 1999).
Dispozițiile din O.U.G. nr. 195/2002 au drept scop asigurarea desfășurării fluente și în siguranță a circulației pe drumurile publice, precum și ocrotirea vieții, integrității corporale și a sănătății persoanelor participante la trafic sau aflate în zona drumului public, protecția drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor respective, a proprietății publice și private.
Pentru considerentele expuse anterior, instanța va proceda în conformitate cu prevederile art. 480 alin. 1 C.pr.civ. și va respinge apelul declarat ca fiind neintemeiat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul formulat de apelantul-petent B. Ș., cu domiciliul în C., cart. Sărarilor, .. 1, ., împotriva sentinței civile nr.5224 din 08.04.2014 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI D., cu sediul în C., ., jud. D., având ca obiect anulare proces verbal de contravenție CP NR_.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică azi, 19.11.2014.
Președinte, A. G. V. | Judecător, A. E. G. | |
Grefier, M. M. |
Red. 4 ex./A.E.G./31.12.2014
M.M. 03 Decembrie 2014
| ← Pretentii. Sentința nr. 2713/2014. Tribunalul DOLJ | Contestaţie act administrativ fiscal. Sentința nr. 924/2014.... → |
|---|
