Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 529/2014. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 529/2014 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 26-09-2014 în dosarul nr. 4587/63/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 529/2014
Ședința publică de la 26 Septembrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE G. P.
Judecător C. M. G.
Grefier A. F.
Pe rol judecarea contestației în anulare formulată de contestatoarea S.C. R. .. împotriva deciziei nr. 74 din 12.02.2014 pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._/215/2013 în contradictoriu cu pârâta DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE D., având ca obiect anulare proces verbal de contravenție DOSAR NR._/215/2013.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Constatându-se dosarul în stare de judecată s-a trecut la soluționare.
INSTANȚA
Asupra contestației de față, constată următoarele:
La data de 27.03.2014 S.C. R. .., a formulat contestație în anulare împotriva Deciziei nr. 74 din 12.02.2014 pronunțata de către Tribunalul D. in dosarul_/215/2013, solicitând admiterea contestației, anularea deciziei contestate, rejudecarea recursului si modificarea sentinței fondului în sensul admiterii plângerii contravenționale si obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecata.
In fapt, contestatoarea a formulat plângere contravenționala împotriva Procesului Verbal de Constatare si Sancționare a Contravențiilor ./2009 nr._ din 29.04.2013, în contradictoriu cu Agenția Naționala de Administrare Fiscala - Direcția Generala a Finanțelor Publice D., având sediul in C., .. 2, jud. D., prin care solicită:
- Sa se constate nulitatea procesului verbal cu consecința scutirii de la plata amenzii;
- Sa se anuleze procesul verbal contestat cu consecința scutirii de la plata amenzii;
- Sa se dispună înlocuirea amenzii cu avertisment.
Cauza a făcut obiectul dosarul_/215/2013, instanța fondului respingând cererea motivând următoarele:
1. Ca procesul verbal contestat îndeplinește condițiile impuse de dispozițiile art. 17 din OG 2/2001.
2. Ca sunt neîntemeiate criticile privind lipsa datei săvârșirii faptei întrucât aceasta data este una si aceeași cu data constatării.
3. Ca deși in procesul verbal se menționează ca motiv al încheierii neîndeplinirea celor dispuse prin dispoziția din 14 din 14.02.2013 cu termen limita 28.02.2013 si deși instanța constata ca aceasta măsura a fost comunicata cu întârziere după termenul limita adică in 01.03.2013, cu toate acestea procesul verbal nu este nul si fapta exista întrucât aceeași măsură a fost dispusa prin dispoziția 74/19.04.2013, deși in procesul verbal nu se menționează nimic despre aceasta a doua dispoziție.
4. Ca inventarierea nu a fost dispusa pana la momentul încheierii procesului verbal.
5. Ca fapta este descrisa in mod corect.
6. Ca nu s-a răsturnat prezumția de temeinicie si veridicitate a procesului verbal.
Împotriva sentinței de fond, contestatoarea a declarat apel, motivat de următoarele: Lipsa descrierii faptei - deși invocata in plângere, aceasta critica nu a fost soluționata de instanța fondului;
Lipsa datei comiterii faptei - deși invocata in plângere, aceasta critica nu a fost soluționata de instanța fondului;
Inexistenta faptei - inventarele existând si mai mult, constituind fundament al încheierii unui raport de inspecție fiscala.
Instanța de apel a menținut concluziile fondului, fără a analiza insa criticile.
Motivele contestației in anulare.
Art. 503. Obiectul si motivele contestației in anulare:
"2)Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație in anulare atunci când:
2. dezlegarea data recursului este rezultatul unei erori materiale; 3. instanța de recurs, respingând recursul sau admițându-l in parte, a omis sa cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent in termen;"
1. A invocat motivul de apel întemeiat pe îndeplinirea condițiilor impuse de dispozițiile art. 17 din OG 2/2001, apelul fiind respins fără ca instanța sa analizeze si sa respingă aceste motive de recurs ale societății:
In procesul verbal se menționează ca motiv al încheierii sale nerespectarea dispoziției din 14.02.2013, fără a se menționa nimic despre dispoziția din 19.04.2013, astfel ca instanța trebuia sa se limiteze la a analiza plângerea in raport de cele cuprinse in procesul verbal nu si in raport de cele arătate cu rea credința în întâmpinarea părții adverse .
In condițiile în care în cuprinsul procesului verbal este menționata numai dispoziția din data de 14.02.2013 si numai cu privire la aceasta este descrisa fapta, instanța fondului nu se putea raporta la o alta dispoziție ulterioara si neprecizata in cuprinsul descrierii faptei.
Instanța are obligația de a analiza motivul de nulitate al procesului verbal pentru nedescrierea faptei NUMAI raportându-se la descrierea si fapta incriminate in procesul verbal, nu la o alta fapta, provenind din alt act si emis cu alta data.
Instanța de recurs a respins recursul nostru fără a răspunde acestei critici, fără a analiza motivul nostru de recurs raportat la conținutul procesului verbal, proces verbal care nu conține mențiuni despre dispoziția din 19.04.2013 pe care susține instanța de fond ca nu am fi respectat-o, deși nu era cuprinsa si menționata si descrisa in procesul verbal.
Or tocmai acesta este motivul pentru care este obligatorie descrierea faptei, pentru ca instanța sa poată analiza fapta in raport de aceasta, nu in raport de alte susțineri care nu sunt cuprinse in procesul verbal. Simplul fapt ca instanța justifica existenta faptei raportându-se la alte fapte extrinseci procesului verbal, adică la alte acte ulterioare actului care sta la baza procesului verbal, arata ca acesta nu este întemeiat.
In întâmpinarea sa intimata recunoaște explicit ca fapta nu este descrisa si nu poate da niciun răspuns celor reclamate de contestatoare prin cererea depusa, motivând ca nu ar fi existat spațiul suficient (!!!) dar, nici măcar prin întâmpinarea depusa nu poate răspunde si nu poate indica - data la care s-a încălcat norma, data la care s-a constatat fapta.
Mai mult, intimata arata ca s-ar fi descris în amănunt in raportul de inspecție fiscala aceasta fapta, or este contrazisa chiar de acest raport, in care se precizează clar la punctul 2 literele a si b ca una dintre neregulile identificate cu ocazia controlului a fost chiar diferența dintre inventarierea fizica (pe care reclama pe de alta parte ca nu o avem) cu inventarierea rezultata din actele contabile.
Organul fiscal a ignorat la data încheierii procesului verbal faptul ca prima dispoziție de masuri din 14.02.2013 a fost comunicata tardiv, motiv pentru care a încheiat procesul verbal, dar in niciun caz nu a susținut ca cea de-a doua dispoziție de masuri nu ar fi fost respectata, pentru simplul motiv ca aceasta a fost respectata inventarele stand la baza încheierii raportului fiscal, motiv pentru care nici nu a menționat in procesul verbal decât prima dispoziție de masuri.
In orice caz se poate observa ca organul fiscal a recunoscut expressis verbis aspectul existentei la momentul controlului a inventarelor, acestea constituind actele folosite in cursul controlului sau, completând procesul verbal contestat si făcând referire in acesta NUMAI la dispoziția din 14.02.2013, tocmai pentru ca avea la dispoziție inventarele efectuate in luna aprilie, in baza acestora dispunând obligații de plata suplimentare.
La o simpla analiza se poate observa ca acest motiv de recurs este întemeiat - in procesul verbal este descrisa fapta de a nu respecta dispoziția din 14.02.2013. Noi am făcut dovada ca aceasta dispoziție nu putea fi respectata întrucât ne-a fost comunicata după termenul limita impus de respectare.
Instanța fondului, în ciuda faptului ca a constatat acest aspect, a reținut ca poate merge dincolo de limitele stabilite prin însuși actul contestat si nu se limitează la a analiza fapta descrisa, ci inventează pentru a păstra amenda, o alta fapta, ulterioara celei descrise in procesul verbal - anume nerespectarea unei cu totul alte dispoziții - cea din 19.04.2013, chiar daca noi am făcut proba ca la rândul ei aceasta dispoziție a fost respectata.
Instanța apelului, deși sesizata cu aceasta schimbare a faptei de către instanța fondului care a mers dincolo de procesul verbal, nu analizează critica si respinge apelul fără a explica cum poate o instanța sa constate ca fapta descrisa in procesul verbal nu exista dar sa mențină totuși legalitatea procesului verbal si a sancțiunii.
2. A invocat motivul de apel întemeiat pe îndeplinirea condițiilor impuse de dispozițiile art. 17 din OG 2/2001, apelul fiind respins fără ca instanța sa analizeze si sa respingă aceste motive de recurs ale societății:
In ceea ce privește data comiterii faptei.
In privința datei săvârșirii acesta este un motiv de nulitate absoluta expres stabilita de legiuitor prin prevederile art. 17 "Lipsa mențiunilor privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii și a sediului acesteia, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului - verbal. Nulitatea se constata și din oficiu."
Astfel, solicită sa se constate nulitatea procesului verbal pentru lipsa unui element esențial si obligatoriu unui astfel de înscris - anume data comiterii faptei - din procesul verbal reieșind doar data constatării faptei - 29.04.2013, nu si data la care pretinsa fapta contravenționala a fost efectiv comisa. Aceasta mențiune este prevăzută expres in lege ca necesara si lipsa ei atrage nulitatea absoluta a procesului verbal.
Chiar si in lipsa nulității absolute prevăzute expres solicitam a se constata nulitatea procesului verbal pentru lipsa mențiunilor privind data, nefiind clar când s-a comis presupusa fapta, mai ales in condițiile in care contestatoarea, astfel cum arată pe de o parte a luat cunoștința despre măsura dispusa prin dispoziția invocata abia după data limita, iar pe de alta parte aveam la data controlului fiscal inventarele efectuate, acest aspect reieșind fără tăgada din chiar cuprinsul raportului de inspecție fiscala din 30.04.2013, in care la pagina 7. punctul 2 literele a si b se menționează ca organul fiscal a comparat inventarele cu evidentele contabile, stabilind ca urmare a acestei diferențe obligații suplimentare de plata in sarcina contestatoarei. Or este absurd a susține ca organul fiscal ne impune pe de o parte obligații fiscale suplimentare rezultate din inventariere, iar pe de alta parte o amendează pentru ca nu a efectuat inventarierea.
In orice caz se poate observa ca organul fiscal a recunoscut expressis verbis aspectul existentei la momentul controlului a inventarelor, acestea constituind actele folosite in cursul controlului sau, completând procesul verbal contestat si făcând referire in acesta NUMAI la dispoziția din 14.02.2013. tocmai pentru ca avea la dispoziție inventarele efectuate in luna aprilie. Or a susține ca fapta la care se face trimitere in procesul verbal, fapta din luna februarie este săvârșită în accesai zi cu întocmirea procesului verbal in 29.04.2013 este de neînțeles.
Tocmai aceasta lipsa o incriminează și tocmai aceasta este motivația avuta in vedere de legiuitor atunci când a condiționat legalitatea procesului verbal de existenta mențiuni datei de săvârșire a faptei, căci daca procesul verbal cuprindea si data întocmirii faptei instanța ar fi constatat ca aceasta este din luna februarie 2013 si astfel nu se are in vedere si luna aprilie in care existau inventare pe care organul de control si bazat constatările.
In orice caz se poate observa ca organul fiscal a recunoscut expressis verbis aspectul existentei la momentul controlului a inventarelor, acestea constituind actele folosite in cursul controlului sau, completând procesul verbal contestat si făcând referire in acesta numai la dispoziția din 14.02.2013, tocmai pentru ca avea la dispoziție inventarele efectuate in luna aprilie, or a susține ca fapta la care se face trimitere in procesul verbal, fapta din luna februarie este săvârșită în aceeași zi cu întocmirea procesului verbal in 29.04.2013 este de neînțeles.
Intimata a indus in eroare instanța alternând intre dispozițiile de masuri din februarie si martie, deși instanța trebuia sa aibă in vedere exclusiv ceea ce cuprinde procesul verbal adică dispoziția de masuri din februarie comunicata in martie adică după termenul limita, pe cale de consecința fiind nul procesul verbal.
Organul fiscal avea la data încheierii raportului de control toate inventarele, întemeindu-si pe acesta raportul, in baza inventarelor efectuate încheindu-se raportul de control care a constat tocmai o neconcordanta intre inventarele faptice si cele care reieșeau din acte si a supus contestatoarea la obligații suplimentare rezultând deci din aceste inventare care existau dar care se susține de către instanța ca nu existau.
Organul fiscal a ignorat la data încheierii procesului verbal faptul ca prima dispoziție de masuri din 14.02.2013 a fost comunicata tardiv, motiv pentru care a încheiat procesul verbal, dar in niciun caz nu a susținut ca cea de-a doua dispoziție de masuri nu ar fi fost respectata, pentru simplul motiv ca aceasta a fost respectata inventarele stand la baza încheierii raportului fiscal, motiv pentru care nici nu a menționat in procesul verbal decât prima dispoziție de masuri.
Or instanța de apel nu a soluționat nici aceste critici, nerăspunzând in niciun fel motivelor invocate de casare a hotărârii. Nu cunoaște nici acum care este data comiterii faptei - conform procesului verbal este luna februarie, conform instanței este luna aprilie, or conform realității fapta nu exista!!!!!!
Nu cunoaște cum instanța fondului a putut sa respingă plângerea fără a stabili fără echivoc o condiție minima a legalității procesului verbal - data comiterii faptei, dar nici cum instanța de apel sa soluționeze apelul fără a răspunde criticilor si fără sa observe ca exista neconcordante intre ce apare in procesul verbal si ceea ce retine instanța de fond.
3. Aspectul confuziei intre dispoziția din 14.02.2013 si dispoziția din 19.04.2013 constituie si un motiv de contestație in anulare bazat pe alineatul 2 punctul 2 al art. 503 N.C.P.C., in sensul ca atât instanța de fond cat si cea de recurs au fost in evidenta eroare materiala - procesul verbal nu conține mențiuni si descrieri care sa incrimineze nerespectarea dispoziției din 19.04.2013 ci numai mențiuni si descrieri ale nerespectării dispoziției din 14.02.2013, or ambele instanțe au fost in eroare materiala, reținând aspecte străine de procesul verbal si de fapta reținuta si descrisa in acesta, reinventând si reîncadrând astfel fapta, depășind limitele puterii judecătorești in sensul ca au intervenit in procesul verbal modificând practic motivația si cuprinsul acestuia si adăugând alte fapte, numai in baza acestor pretinse alte fapte respingând cererea.
4. In același sens - motiv de contestație in anulare bazat pe alineatul 2 punctul 2 al art. 503 N.C.P.C. - se afla si reținerile eronate ca noi nu am fi respectat dispoziția din 19.04.2013.
Dincolo de absurdul situației, de a fii nevoit sa faci dovada ca ai respectat o dispoziției ulterioara cu 9 săptămâni celei pentru care a fost procesul verbal încheiat, astfel, fără nicio legătură cu procesul verbal, arată ca aceasta dispoziție a fost respectata, procesul verbal fiind încheiat aproape concomitent cu raportul de inspecție fiscala din 30.04.2013, raport care a impus obligații suplimentare rezultate - din inventarele care sunt susținute de către instanțe a nu fi existat.
Nu poate face o dovada mai concreta decât aceea ca la data de 30.04.2013, după analiza inventarelor care existau, organul fiscal a stabilit diferențe de plata pentru contestatoare.
Este menționat in raportul de inspecție fiscala .
Reținerea eronata ca inventarierea nu ar fi fost dispusa pana la momentul încheierii procesului verbal.
Aceasta reținere vine in contradicție directa cu actele emanate de la intimata, anume pagina 7 punctul 2 literele a si b din raportul de inspecție fiscal încheiat in 30.04.2013 (adică aproape concomitent cu procesul verbal contestat încheiat in 29.04.2013),
In aceste acte se menționează expres ca organul de control nu numai ca a constatat ca exista aceste inventare, citează "in urma comparării rezultatelor inventarierii cu evidenta contabila au rezultat", "organele de inspecție fiscala au constatat ca marfa din depozit este ținuta la preț de vânzare cu ridicata", "organele fiscale au constatat ca marfa de la punctele de lucru este ținuta la preț de vânzare".
Or in mod evident si fără echivoc organele fiscale au avut la dispoziție inventarele si au dispus masuri împotriva societății ca urmare a cuprinsului acestor inventare, supunând societatea unor obligații de plata suplimentare rezultate ca efect al acestor inventare.
Învederează, in baza hotărârii instanței de fond pot să susțină ca neexistând inventare nu pot exista nici obligații suplimentare sis a negam aceste plați suplimentare, dar contestatoarea, cu buna credința a dispus aceste plați suplimentare rezultate din inventariere.
Este absurd ca pe de o parte sa fie obligați la plați suplimentare rezultate din inventariere, iar pe de alta parte sa fim amendați, astfel cum interpretează eronat instanța, din cauza lipsei acestor inventare. Or care ar fi baza de pornire a impunerilor suplimentare??
Statul, prin organele sale - organul de control si instanța de judecata, are obligația de a stabili in mod corect o situație de fapt, or a constata obligații suplimentare rezultate din inventare si a susține concomitent ca aceste inventare nu exista, constituie un abuz.
În drept invocă art. 503 și urm. N.C.Pr.civ.
La data de 06 mai 2014, intimata Direcția Generala Regionala a Finanțelor Publice C. a formulat întâmpinare prin care solicită respingerea contestației în anulare ca nefondată și menținerea deciziei civile nr. 74/12 02.2014 pronunțata de către Tribunalul D., ca temeinica și legală, având în vedere următoarele motive:
În ceea ce privește temeinicia și legalitatea soluției pronunțate de Tribunalul D., pe fondul cauzei, apreciază că soluția dată în apel este rezultatul unei verificări temeinice și legale a cauzei, fiind în deplină concordanță cu dispozițiile aplicabile, dar și cu probele administrate de părți.
Astfel, Tribunalul D. a reținut că . a fost efectuat de către organele fiscale un control de inspecție fiscală, în urma căruia a fost stabilită ca măsură în sarcina recurentei, inventarierea patrimoniului, în temeiul art. 7, pct. 1 din Legea nr. 82/1991, republicată, privind Legea Contabilității, cu modificările și completările ulterioare care stipulează că: „1) Persoanele prevăzute la ari 1 au obligația să efectueze inventarierea generală a elementelor de natura activelor, datoriilor și capitalurilor proprii deținute la începutul activității, cel puțin o dată în cursul exercițiului financiar, precum și în cazul fuziunii, divizării sau lichidării și în alte situații prevăzute de lege ".
Măsura inventarierii avea ca termen limită data de 28.02.2013, însă întrucât dispoziția respectivă i-a fost comunicată la data de 01.03.2013, organele de inspecție fiscală au revenit în control lăsând din nou aceeași măsură prin dispoziția privind măsurile stabilite de organele de inspecție fiscală nr. 74/19.04.2013 comunicată sub semnătură de primire la data emiterii, și având ca termen limită data de 22.04.2013.
Potrivit art. 105, alin. 9 din OG nr. 92/2003, republicată, privind Codul de procedură fiscală cu modificările și completările ulterioare:
„Contribuabilul are obligația să îndeplinească măsurile prevăzute în actul întocmit cu ocazia inspecției fiscale, în termenele și condițiile stabilite de organele de inspecție fiscală" .
Întrucât, .-a îndeplinit această obligație prevăzută prin actele de inspecție fiscală emise cu ocazia controlului, societatea a fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum minim de_ lei pentru săvârșirea contravenției prevăzută de art. 219, alin. 1, lit. e) din OG nr. 92/2003, republicată, privind Codul de procedură fiscală cu modificările și completările ulterioare,: „neaducerea la îndeplinire a măsurilor stabilite potrivit art. 79 alin.(2), art. 80, alin.(4) și art. 105 alin.(9)" .
Încadrarea în drept este corectă, iar fapta rezultă fără dubiu din toate probele cauzei.
Astfel, atâta timp cat reprezentantul societății, a avut la cunoștința despre cele doua dispoziții cu aceeași măsura stabilita, si nici nu a formulat obiecțiuni, nu se poate retine ca fapta nu a existat sau ca nu i-au fost solicitate inventarele așa cum a susținut.
Societatea nu a fost sancționata pentru refuzul de a prezenta inventarul ci pentru faptul ca acesta nu a fost efectuat in termenul stabilit prin dispozițiile lăsate in urma inspecțiilor fiscale.
Daca aceste inventare ar fi existat la data efectuării inspecțiilor fiscale, inspectorii fiscali nu ar mai fi dispus măsura inventarierii prin deciziile emise, sau aceste decizii ar fi fost contestate de către reprezentantul societății.
Atât dispoziția nr. 14/12.02.2013 cat si dispoziția nr. 74/19.04.2013 au fost comunicate fără ca reprezentantul societății sa formuleze obiecțiuni sau sa le conteste.
Contabilitatea societății se poate reface oricând, la orice data, fapt ce da posibilitatea acesteia de a înregistra si opera inventarele chiar si după data controlului.
În ceea ce privește legalitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor în discuție, Tribunalul D. prin decizia nr. 74/12.02.2014 a apreciat că, în mod corect instanța de fond a reținut faptul că actul sancționator este întocmit cu obligatorii prevăzute, respectiv numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, a faptei săvârșite, a datei comiterii acesteia și a semnăturii agentului constatator, toate aceste mențiuni regăsindu-se în procesul verbal contestat. De asemenea, s-a fost apreciat de către instanță că, agentul a realizat o descriere corectă a faptei arătând împrejurările în care aceasta a fost comisă.
În ceea ce privește motivele de apel invocate de societate, Tribunalul D. prin decizia nr. 74/12.12.2014 a reținut că:
„Susținerea apelantei-petente în sensul că în procesul verbal s-a făcut referire doar la prima dispoziție, comunicată cu întârziere petentei, a fost înlăturată de către instanță pe baza unei motivări corecte, în sensul că nemenționarea și a celei de-a doua comunicări nu-i produce nicio vătămare petentei atâta timp cât acesteia i s-a recomunicat măsura, i s-a dat un nou termen limită pentru îndeplinirea obligației respectiv 22.04.2013 și a fost comunicată la 7 zile după expirarea acestui termen.
Efectuarea ulterior a inventarului și folosirea lui în raportul de inspecție fiscală, nu este o cauză ce poate înlătura caracterul ilicit al faptei, aceasta în raport de data constatării faptei și a întocmirii procesului verbal de contravenție ".
În aceste condiții, învederează că decizia nr. 74/12.02.2014 pronunțată de Tribunalul D. este temeinică și legală constituind, împreună cu celelalte motive care au fost expuse mai sus. tot atâtea argumente pentru menținerea ca legală și temeinică și, pe cale de consecință, respingerea contestației în anulare formulate de ..
Contestația în anulare speciala este o cale de atac extraordinară, de retractare, ce se poate exercita în cazurile anume prevăzute de art. 503 din C.pr.civ.
Această cale de atac nu poate fi exercitată pentru remedierea unor greșeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor, de interpretare a unor dispoziții legale de drept substanțial sau procedural.
Dispozițiile legale ale art. 503 C.pr.civ. au un câmp limitat de aplicație, astfel că ele trebuie sa fie interpretate, în toate cazurile, în mod restrictiv, pentru a nu deschide în ultima instanța calea unui veritabil recurs.
În ceea ce privește motivele de apel care, în opinia contestatorului nu au fost examinate, consideră că reprezintă de fapt argumente în susținerea aceluiași motiv de apel, putându-se observa că instanța de apel prin decizia nr. 74/12.12.2014 și-a îndeplinit obligația de a motiva, fără ca acest fapt să implice un răspuns detaliat pentru fiecare argument în parte.
Învederează instanței de judecată că, în același sens este și jurisprudența CEDO și anume că art. 6, alin. 1, din Convenție obligă instanțele să-și motiveze deciziile, dar nu se poate cere să se dea un răspuns detaliat la fiecare argument (Hotărârea din 9 decembrie 1994 în cazul Ruiz Torija contra Spaniei).
În concluzie, pentru motivele de fapt și de drept invocate mai sus, solicită respingerea, ca nefondată, a contestației în anulare formulată de . împotriva deciziei civile nr. 74/12.02.2014 a Tribunalului D. în dosarul nr._/215/2013 și menținerea acesteia ca fiind temeinică și legală.
Analizand contestatia in anulare Tribunalul constata ca aceasta este neintemeiata avand in vedere urmatoarele:
Contestatorul a invocat in sustinerea contestatiei dispozitiile art 503 alin 2 din NCPC care prevad urmatoarele:
Hotararile instantelor de recurs( precum si cele ale instantelor de apel conform art 503 alin 3) pot fi atacate cu contestatie in anulare cand dezlegarea data recursului /apelului este rezultatul unei erori materiale
Prin greșeală materială se înțelege o eroare materială evidentă, în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului/apelului, pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor.
De asemenea este necesar ca greșeala materială să fie esențială, adică să fi determinat soluția instanței.
Or, greșelile invocate de contestator, sunt greseli de judecata ce nu pot fi analizate in cadrul contestatiei in anulare
Cel de al doilea motiv invocat de contestator respectiv acela constand in faptul ca respingand recursul sau admitandu-l in parte, instanta de recurs a omis sa cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent, motiv prevazut de art 503 alin 2 pct 3 din NCPC, instanta constata ca acesta nu poate fi formulat ca motiv de contestatie in anulare impotriva unei decizii pronuntate de instanta de apel astfel cum este decizia nr 74/12.02.2014 contestata in cauza.
Dispozitiile art 503 alin 3 prevad ca numai dispozitiile alin 2 pct 1,2 si 4 se aplica in mod corespunzator hotararilor instantelor de apel, dar nu si dispozitiilor alin 2 pct 3 .
Instanta constata de altfel ca decizia nr 74/2014 dată în apel este rezultatul unei verificări temeinice și legale a cauzei, fiind în deplină concordanță cu dispozițiile aplicabile, dar și cu probele administrate de părți.
În ceea ce privește motivele de apel invocate, Tribunalul D. prin decizia nr. 74/12.12.2014 a reținut că:
„Susținerea apelantei-petente în sensul că în procesul verbal s-a făcut referire doar la prima dispoziție, comunicată cu întârziere petentei, a fost înlăturată de către instanță pe baza unei motivări corecte, în sensul că nemenționarea și a celei de-a doua comunicări nu-i produce nicio vătămare petentei atâta timp cât acesteia i s-a recomunicat măsura, i s-a dat un nou termen limită pentru îndeplinirea obligației respectiv 22.04.2013 și a fost comunicată la 7 zile după expirarea acestui termen.
Efectuarea ulterior a inventarului și folosirea lui în raportul de inspecție fiscală, nu este o cauză ce poate înlătura caracterul ilicit al faptei, aceasta în raport de data constatării faptei și a întocmirii procesului verbal de contravenție ".
În ceea ce privește legalitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor, Tribunalul D. prin decizia nr. 74/12.02.2014 a apreciat că, în mod corect instanța de fond a reținut faptul că actul sancționator este întocmit cu respectarea mentiunilor obligatorii prevăzute de lege, respectiv numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, a faptei săvârșite, a datei comiterii acesteia și a semnăturii agentului constatator, toate aceste mențiuni regăsindu-se în procesul verbal contestat. De asemenea, a fost apreciat de către instanță că, agentul a realizat o descriere corectă a faptei arătând împrejurările în care aceasta a fost comisă.
În aceste condiții, in temeiul art 503 alin 2 pct 2, 3, si alin 3 din NCPC instanta va respinge contestatia in anulare
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge contestația în anulare formulată de formulată de contestatoarea S.C. R. .. împotriva deciziei nr. 74 din 12.02.2014 pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._/215/2013 în contradictoriu cu pârâta DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE D. ca neintemeiata
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 26 Septembrie 2014.
Președinte, G. P. | Judecător, C. M. G. | |
Grefier, A. F. |
Red. 4 ex/09.10.2014
GP/AF .
| ← Pretentii. Sentința nr. 1711/2014. Tribunalul DOLJ | Anulare act administrativ. Sentința nr. 1332/2014. Tribunalul... → |
|---|
