Despăgubire. Sentința nr. 1279/2014. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1279/2014 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 28-03-2014 în dosarul nr. 11825/63/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA Nr. 1279/2014
Ședința publică de la 28 Martie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE D. L. G.
Grefier A. F.
Pe rol judecarea cauzei C. administrativ și fiscal privind pe reclamanții B. M.-O. și D. D.-M. în contradictoriu cu pârâții AGENȚIA DE PLĂȚI ȘI INTERVENȚIE PENTRU AGRICULTURĂ-CENTRUL JUDEȚEAN D., S. S. și D. P., având ca obiect despăgubire.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns reclamantul B. M.-O. personal și pentru reclamanta D. D. –M. în calitate de procurator, consilier juridic D. C. pentru pârâta AGENȚIA DE PLĂȚI ȘI INTERVENȚIE PENTRU AGRICULTURĂ-CENTRUL JUDEȚEAN D., avocat P. M. pentru pârâtul S. S., lipsind pârâtul D. P..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța pune în discuție excepția necompetenței materiale a Tribunalului D.
Avocat P. M. pentru pârâtul S. S. solicită admiterea excepției întrucât obiectul cauzei de față nu este anulare act administrativ iar competența aparține Judecătoriei.
Reclamantul B. M.-O. solicită respingerea excepției necompetenței.
Consilier juridic D. C. pentru pârâta AGENȚIA DE PLĂȚI ȘI INTERVENȚIE PENTRU AGRICULTURĂ-CENTRUL JUDEȚEAN D. solicită respingerea excepției considerând că Tribunalul D. este competent iar acțiunea de față vizează acordarea ajutoarelor de către APIA.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față, deliberând, constată următoarele:
La data de 15.07.2013, reclamanții B. M. si D. D. - M. au chemat în judecată pârâții Agenția de Plați si Intervenție pentru Agricultura – Centrul județean D. ( A.P.I.A.-D. ), D. P. si Stanică S. solicitând obligarea acestora la achitarea despăgubirilor - subvențiilor de către Agenția de Plați si Intervenție pentru Agricultura - Centrul Județean D. ( A.P.I.A. D. ).
În motivare, arată că s-au adresat pârâților in vederea acordări de despăgubiri bănești - subvenții pentru suprafața de teren de 6 ha si 1.300 mp din Titlul de proprietate cu nr. 1143-_/19.05.1997 eliberat de Primăria comunei Apele Vii Județul D..
Întrucât acest teren le-a fost ocupat abuziv de către pârâții D. P. si Stanică S., ce au luat sume de bani - subvenții de la Agenția de Plați si Intervenție pentru Agricultura - Centrul județean D. ( A.PJ.A.-D. ), declarând ca acest teren le aparține, fără a avea in acest sens un act de proprietate,se impune să le fie restituite sumele de bani.
În toata aceasta perioada s-au adresat atât celor doi pârâți D. P. si Stanică S. cât si Agenției de Plați si Intervenție pentru Agricultura - Centrul Județean D. ( A.P.I.A.-D. ), fără a obține un răspuns concludent cu privire la cererea formulată .
Solicită sa fie obligați pârâții să le restituie despăgubiri bănești - subvenții pentru suprafața de teren de 6 ha si 1.300 mp cu titlu de creanța (plata nedatorata), actualizata cu dobânda legala, conform art. 17 al. 2 din O.U.G. nr. 123/2006, de la data punerii in întârziere, pana la data efectuării plații inclusiv și plata cheltuielilor de judecată..
In drept, invocă dispozițiile art. 1492 Noul Cod Civil, art. 1507 Noul Cod civil, raportat la prevederile Ordinului M.A.D.R. nr. 687/2007, O.U.G. nr. 123/2006 si Codul de procedura fiscala.
La data de 17.01.2014, părâta Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, Centrul Județean D. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților raportat la obiectul cererii, respectiv acordarea de despăgubiri - subvenții pentru suprafața de 6 ha și 1300 mp în conformitate cu prevederile OMADR nr. 6S7/2007 privind modificarea anexei F la OMADR nr. 850/2006 pentru aprobarea normelor metodologice privind modul de acordare a sprijinului financiar pentru activitățile din sectorul vegetal, zootehnic, al îmbunătățirilor funciare și al organizării și sistematizării teritoriului, precum și condițiile de eligibilitate și perioada de timp în care acest act normativ s-a aplicat, respectiv toamna anului 2007 (pentru înființarea culturilor agricole în toamna anului 2007).
Cererile pentru acordarea sprijinului financiar sub formă de bonuri valorice în conformitate cu prevederile OMADR nr. 687/2007, au fost depuse la sediul APIA - CJ D. până la data de 15 octombrie 2007 (art. 13).
Așa cum, reiese din certificatul de moștenitor nr. 07, reclamanții au devenit moștenitori ai
defunctei B. E. abia la data de 26.02.2013, la 6 ani de la punerea în aplicare a prevederilor
OMADR nr. 687/2007.
Prin urmare, solicită respingerea acțiunii ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesuală activă..
In cazul în care se respinge această excepție, invocă excepția prescrierii dreptului la acțiune, având în vedere dispozițiile art. 11 din Legea nr. 554/2004.
Conform art. 11 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, "Cererile prin care se solicită anularea unui act administrativ individual, a unui contract administrativ, recunoașterea dreptului pretins si repararea pagubei cauzate se pot introduce in termen de 6 luni de la
a)Data comunicării răspunsului la plângerea prealabilă;
b)Data comunicării refuzului nejustificat de soluționare a cererii;
c)Data expirării termenului de soluționare a plângerii prealabile, respective data expirării termenului legal de soluționare a cererii;
d)Data expirării termenului prevăzut de art. 2 alin. 1 Ut. h, calculat de la comunicarea actului administrative emis in soluționarea favorabilă a cererii, sau după caz a plângerii prealabile (.. )
e) (2) Pentru motive temeinice, in cazul actului administrativ individual, cererea poate fi introdusă si peste termenul prevăzut la alin. (1), dar nu mai târziu de un an de la data comunicării actului, data luării la cunoștință, data introducerii cererii sau data încheierii procesului verbal de conciliere, după caz.(...)
(5) Termenul prevăzut la alin. 1 este termen de prescripție, iar termenul prevăzut la lin. 2 este termen de decădere. "
Raportat la temeiul juridic al cererii reclamanților, respectiv OMADR nr. 687/2007 privind modificarea anexei F la OMADR nr. 850/2006 pentru aprobarea normelor metodologice privind modul de acordare a sprijinului financiar pentru activitățile din sectorul vegetal, zootehnic, al îmbunătățirilor funciare și al organizării și sistematizării teritoriului, precum și condițiile de eligibilitate și OUG nr. 123/2006 pentru aprobarea acordării sprijinului financiar producătorilor agricoli din sectorul vegetal, zootehnic, al îmbunătățirilor funciare și al organizării și sistematizării teritoriului,arată că,.
Potrivit art. l din OMADR nr. 687/2006, „ se acordă sprijin prin subvenționarea motorinei și/sau biodieselului, precum și a altor resurse materiale (semințe și/sau pesticide și/sau îngrășăminte), necesare pentru culturile din toamna anului 2007 ".
În conformitate cu prevederile art. 2 al aceluiași act normativ, „ sprijinul financiar, în cuantum de 500 lei/ha pentru grâu, 400 lei/ha pentru rapiță și 450 lei/ha pentru alte culturi, se acordă beneficiarilor acestui sprijin financiar prin atribuirea gratuită de bonuri valorice nominale, în valoare proporțională cu suprafața de teren pe care se înființează culturi agricole în toamna anului 2007".
OUG nr. 123/2006 a fost abrogată prin Legea nr. 281/2010 pentru abrogarea unor reglementări din domeniul ajutorului de stat în agricultură și pentru completarea Ordonanței Guvernului nr. 14/2010 privind măsuri financiare pentru reglementarea ajutoarelor de stat acordate producătorilor agricoli, începând cu anul 2010.
Prin urmare, aceste acte normative în temeiul cărora reclamanții își motivează cererea au avut o aplicare limitată în timp, respectiv anul 2007 - OMADR nr. 687 (anul 2007 - 2008).
In termenul prevăzut de OMADR nr. 687/2007, reclamanții nu au formulat cerere de acordare a sprijinului financiar, cu atât mai puțin o notificare de punere în întârziere.
Față de cele de mai sus, solicită instanței de judecată să constate prescrierea dreptului la
acțiune al reclamanților.
3. Invocă excepția lipsei procedurii prealabile, prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare.
Învederează instanței de fond faptul că sumele acordate producătorilor agricoli cu titlu de subvenție/ajutor/sprijin financiar se aprobă prin acte administrative ce au la bază cererile de acordare a plăților.
Ori, în speță, reclamanții nu au formulat cerere de acordare a sprijinului financiar sub formă de bonuri valorice conform OMADR nr. 687/2007.
Potrivit art. 7, alin. (1) și (3) din Legea nr. 554/2004, „ (1) înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorității publice emitente sau autorității publice superioare, dacă există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia .
(3) Este îndreptățită să introducă plângere prealabilă și persoana vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ cu caracter individual, adresat altui subiect de drept, din momentul în care a luat cunoștință, pe orice cale, de existența acestuia, în limitele termenului de 6 luni prevăzut la alin. (7). "
Cererea nr._/14.06.2013 nu poate fi calificată ca fiind plângere prealabilă, avându-se în vedere conținutul acesteia, reclamantul B. Marinei O. solicitând a i se comunica cine a solicitat subvenții pe suprafața de teren menționată în titlul de proprietate nr. 1143-_/1997.
Ținând cont de argumentele de fapt și drept invocate, solicită admiterea excepția lipsei procedurii prealabile si pe cale de consecință să respingeți cererea reclamanților ca inadmisibilă.
4. Invocă excepția netimbrării la valoare față de pretenția concretă formulată de reclamantă.
În conformitate cu dispozițiile art. 1 din OUG nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, „Acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești, precum și cererile adresate Ministerului Justiției și Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute în prezenta ordonanță de urgență".
În conformitate cu prevederile art. 3 alin. 1 lit. c), din OUG nr. 80/2013, „Acțiunile și cererile evaluabile în bani, introduse la instanțele judecătorești, se taxează astfel: c) între 5.001 lei și 25.000 lei -355 lei + 5% pentru ce depășește 5.000 lei".
Potrivit prevederilor art. 16 din același act normativ, „In materia contenciosului administrativ, cererile introduse de cei vătămați în drepturile lor printr-un act administrativ sau prin refuzul nejustificat al unei autorități administrative de a le rezolva cererea referitoare la un drept recunoscut de lege se taxează după cum urmează:
b) cererile cu caracter patrimonial, prin care se solicită și repararea pagubelor suferite printr-un act administrativ - 10% din valoarea pretinsă, dar nu mai mult de 300 lei..
Totodată, potrivit art. 33 alin. (1) din același act normativ,
"(1) Taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, cu excepțiile prevăzute de lege {...).
Față de petitul acțiunii, respectiv obligarea pârâților la „restituirea despăgubirilor bănești subvenții în cuantum de 12.000 lei solicită a se reține faptul că reclamanții au formulat o veritabilă acțiune în pretenții, având obligația legală să timbreze acțiunea la valoare.
Mai mult decât atât, potrivit prevederilor art. 19 alin. 3 din Legea nr. 554/2004, articol în temeiul căruia reclamanta a formulat cererea de chemare în judecată „Cererile prevăzute la alin. (2) se supun normelor prezentei legi în ceea ce privește procedura de judecată și taxele de timbru".
Față de cele de mai sus, solicită a se reține faptul că reclamanții aveau obligația legală să timbreze acțiunea la valoare, în lipsa dovezii achitării taxei judiciare de timbru, la valoarea pretenției, și depunerii timbrului judiciar, apreciază că instanța de judecată urmează a aplica sancțiunea anulării cererii de chemare în judecată formulată de către reclamanți.
5. Invocă excepția inadmisibilității cererii de acordarea a sumei de 12.000 lei, reprezentând subvenții acordate în temeiul OM ADR nr. 687/2007 și Legii nr. 123/2006.
Potrivit prevederilor ari. 8 din Legea nr. 554/2004, potrivit căruia "(1) Persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) Ut. h), poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate și, eventual, reparații pentru daune morale. De asemenea, se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri, precum și prin refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim".
Conform dispozițiilor art. 18 - Soluțiile pe care le poate da instanța - alin. (1) din același act normativ "(1) Instanța, soluționând cererea la care se referă art. 8 alin. (1), poate, după caz, să anuleze, în tot sau în parte, actul administrativ, să oblige autoritatea publică să emită un act administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze o anumită operațiune administrativă".
Or, așa cum a arătat anterior, reclamanții nu numai că nu au depus cereri de acordare a acestui sprijin financiar, dar nici nu aveau această calitate raportat la momentul deschiderii succesiunii defunctei proprietare de teren.
Față de cele de mai sus, învederează că cererea reclamanților de obligare a APIA și a pârâților D. P. și Stanică S. la restituirea despăgubirilor bănești - subvenții în cuantum de 12.000 lei pentru suprafața de 6 ha și 1300 mp cu titlu de creanță (plată nedatorată), actualizată pe ultimii 3 ani de zile cu dobânda legală, conform art. 17 alin. 2 din OUG nr. 123/2006, de la data punerii în întârziere, este inadmisibilă întrucât Legea nr. 554/2004 nu prevede posibilitatea obligării unei instituții la acordarea unor drepturi (ci numai la emiterea unui act administrativ prin care să se recunoască anumite drepturi, care pentru a fi realizate este necesară punerea în executare a actului administrativ prin care acestea ar fi fost recunoscute) motiv pentru care solicită a fi respinsă.
Pe fond,
Potrivit art. 1 din OMAPDR nr. 687/2006, „ se acordă sprijin prin subvenționarea motorinei și/sau biodieselului, precum și a altor resurse materiale (semințe și/sau pesticide și/sau îngrășăminte), necesare pentru culturile din toamna anului 2007 ".
În conformitate cu prevederile art. 2 al aceluiași act normativ, „sprijinul financiar, în cuantum de 500 lei/ha pentru grâu, 400 lei/ha pentru rapiță și 450 lei/ha pentru alte culturi, se acordă beneficiarilor acestui sprijin financiar prin atribuirea gratuită de bonuri valorice nominale, in valoare proporțională cu suprafața de teren pe care se înființează culturi agricole în toamna anului 2007".
Beneficiarii sprijinului financiar, în conformitate cu prevederile art. 4 din OMAPDR nr. 687/2007, coroborat cu prevederile art. 6, alin. 1 din OUG nr. 123/2006 „ sunt producătorii agricoli din sectorul vegetal, persoane fizice și/sau juridice, care sunt înregistrați în Registrul agricol / Registrul fermelor / alte evidențe funciare și exploatează terenuri agricole, individual sau în forme de asociere conform legislației în vigoare (...) ".
Sprijinul financiar s-a acordat beneficiarilor mai sus-menționați proporțional cu suprafața de teren pe care urmau a fi înființate culturi agricole în toamna anului 2007, pe baza unor cereri - tip prevăzute de actul normativ sus-menționat, sub forma atribuirii gratuite de bonuri valorice nominale.
A. Prin certificatul de moștenitor nr. 07/26.02.2013, reclamanții fac dovada că sunt moștenitori au moștenit o cotă-parte de 6/8 din cota indiviză ce a revenit autoarei B. E., din suprafața totală "de 59.538 mp teren extravilan situat în .. D., în nici un caz pe suprafața de teren de 6 ha și 1300 mp pentru care aceștia solicită despăgubiri - subvenții.
Mai mult decât atât, suprafața de 6 ha și 1300 mp menționată în titlul de proprietate nr. 1143-_/1997, este alcătuită din teren arabil, dar și vii, păduri, pășuni/fânețe, precum și curți construcții.
Ori, reclamanții nu au înțes faptul că subvențiile se acordă numai pentru terenul arabil pe care aceștia îl utilizează.
B.Printr-un simplu calcul matematic, subvenția ce ar fi trebuit acordată de stat conform OMADR nr. 687/2007, sub formă de bonuri valorice, pentru înființarea culturilor în toamna anului 2007, nu s-ar ridica la valoarea de 12.000 lei nici dacă aceștia ar fi fost îndreptățiți să o obțină pe toată suprafața de 6 ha și 1300 mp (incluzând și păduri, pășuni, vii, curți construcții).
500 lei (maximul subvenției acordate) x 6,1300 ha = 3065 lei
C. Consideră că în speță s-ar impune o precizare a acțiunii reclamanților atât cu privire la
obiectul acțiunii, cadrul procesual și temeiul legal al acesteia.
Urmare celor mai sus-menționate, solicită respingerea cererii reclamanților ca fiind netemeinică și nelegală.
În drept invocă art. 205 si urm. din Codul de procedură civilă, Legea nr. 554/2004, OMADR nr. 687/2007 și Legea nr. 123/2006.
Depune prezenta cerere în trei exemplare, un exemplar pentru instanță și două pentru pârâți.
Pârâtul Stanică S. a formulat întâmpinare față de acțiunea reclamanților prin care a invocat lipsa competenței materiale a Tribunalului D. - secția C. Administrativ și Fiscal în soluționarea prezentei cauze având în vedere că, pe de o parte prin acțiunea formulată nu este atacat nici un act administrativ prin care să fi fost lezat vreun interes legitim al reclamanților iar temeiurile de drept invocate de aceștia se înscriu în materia executării obligațiilor respectiv darea în plată și imputația plății.
Pe de altă parte, sub aspectul valorii pretențiilor reclamanților acestea sunt mult sub limita stabilită de art. 94, alin 1, litera j Cod procedură civilă, neputând atrage competența tribunalului.
2. Dacă se va trece peste excepția invocată înțelege să invoce excepția prematurității acțiunii, reclamanții nefăcând dovada parcurgerii procedurii prealabile în care să solicite autorității emitente revocarea actului care le lezează interesele.
3. Invocă excepția lipsei calității procesual active a reclamanților.
Pentru a putea sta în instanță în calitate de reclamant intre persoana care formulează o cerere și titularul dreptului apărat trebuie să existe identitate de cauză, ori cu înscrisurile depuse reclamanții fac dovada dreptului de proprietate asupra unei cote indivize de ½ asupra terenului în suprafață de 6 ha 300 mp. Ca atare, dată fiind starea de indiviziune în care aceștia de regăsesc împreună cu o altă persoană asupra terenurilor în cauză, nu se poate considera că există identitatea menționată anterior între reclamant și titularul dreptului, astfel încât acesta să poată formula întemeiat cererea.
4. Cât privește fondul cauzei solicită respingerea acțiunii ca neîntemeiată. Arată că a lucrat îndreptățit terenurile în cauză în baza acordului dat de C. L., cealaltă coproprietară a dreptului de proprietate, care avea astfel posibilitatea să efectueze acte de administrate asupra bunurilor.
De altfel, subvențiile solicitate acum de către reclamanți nu se acordă în virtutea simplului fapt al deținerii unui drept de proprietate asupra terenurilor ci în vederea susținerii activității în agricultură, solicitanții făcând dovada atât a titlului în baza căruia lucrează terenurile, cat si a calității semințelor folosite, a înființării culturilor și a respectării întregului proces de producție.
De altfel, reclamanții nici nu precizează care este obiectul pretențiilor lor concret față de Stanică S., cererea având un caracter general și incluzând în categoria pârâților mai multe persoane.
Având în vedere aspectele menționate solicită respingerea acțiunii.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține că reclamanții B. M. si D. D. - M. au chemat în judecată pârâții Agenția de Plați si Intervenție pentru Agricultura – Centrul județean D. ( A.P.I.A.-D. ), D. P. si Stanică S. solicitând obligarea acestora la achitarea despăgubirilor – subvențiilor date de către Agenția de Plați si Intervenție pentru Agricultura - Centrul Județean D. ( A.P.I.A. D. ),pentru suprafața de teren de 6 ha si 1.300 mp aferentă Titlului de proprietate cu nr. 1143-_/19.05.1997 eliberat de Primăria comunei Apele Vii Județul D..
Acest teren le-a fost ocupat abuziv de către pârâții D. P. si Stanică S., ce au luat sume de bani - subvenții de la Agenția de Plați si Intervenție pentru Agricultura - Centrul județean D. ( A.PJ.A.-D. ), declarând ca acest teren le aparține, fără a avea in acest sens un act de proprietate,se impune să le fie restituite sumele de bani.
Părâta Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, Centrul Județean D. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților raportat la obiectul cererii, respectiv acordarea de despăgubiri - subvenții pentru suprafața de 6 ha și 1300 mp în conformitate cu prevederile OMADR nr. 6S7/2007,deoarece așa cum reiese din certificatul de moștenitor nr. 07, reclamanții au devenit moștenitori ai defunctei B. E. abia la data de 26.02.2013, la 6 ani de la punerea în aplicare a prevederilor OMADR nr. 687/2007.
De asemenea,în subsidiar, invocă excepția prescrierii dreptului la acțiune, având în vedere dispozițiile art. 11 din Legea nr. 554/2004.
Conform art. 11 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, "Cererile prin care se solicită anularea unui act administrativ individual, a unui contract administrativ, recunoașterea dreptului pretins,repararea pagubei cauzate se pot introduce in termen de 6 luni.
Totodată ,invocă excepția lipsei procedurii prealabile, prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare.
Învederează instanței faptul că sumele acordate producătorilor agricoli cu titlu de subvenție/ajutor/sprijin financiar se aprobă prin acte administrative ce au la bază cererile de acordare a plăților.
Ori, în speță, reclamanții nu au formulat cerere de acordare a sprijinului financiar sub formă de bonuri valorice conform OMADR nr. 687/2007.
De asemenea, se impune a analiza excepția netimbrării la valoare față de pretenția concretă formulată de reclamanți,precum și excepția inadmisibilității cererii de acordarea a sumei de 12.000 lei, reprezentând subvenții acordate în temeiul OM ADR nr. 687/2007 și Legii nr. 123/2006.
Potrivit prevederilor ari. 8 din Legea nr. 554/2004, potrivit căruia "(1) Persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit nici un răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) Ut. h), poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate și, eventual, reparații pentru daune morale.
Reclamanții nu numai că nu au depus cereri de acordare a acestui sprijin financiar, dar nici nu aveau această calitate raportat la momentul deschiderii succesiunii defunctei proprietare de teren. Pe fond,apreciază că acțiunea este neîntemeiată,față de actul normativ invocat,aplicabilitatea limitată în timp a acestuia și data la care reclamanții au devenit moștenitori.
Din susținerile părâtului Stanică S. se reține că acțiunea reclamanților nu este de competența materială a Tribunalului D. - secția C. Administrativ și Fiscal,având în vedere că, pe de o parte prin acțiunea formulată nu este atacat nici un act administrativ prin care să fi fost lezat vreun interes legitim al reclamanților, iar temeiurile de drept invocate de aceștia se înscriu în materia executării obligațiilor respectiv darea în plată și imputația plății.
Pe de altă parte, sub aspectul valorii pretențiilor reclamanților acestea sunt mult sub limita stabilită de art. 94, alin 1, litera j Cod procedură civilă, neputând atrage competența tribunalului.
" Dacă se va trece peste excepția invocată înțelege să invoce excepția prematurității acțiunii, reclamanții nefăcând dovada parcurgerii procedurii prealabile în care să solicite autorității emitente revocarea actului care le lezează interesele.
În subsidiar invocă excepția lipsei calității procesual active a reclamanților,deoarece pentru a putea sta în instanță în calitate de reclamant, între persoana care formulează o cerere și titularul dreptului apărat trebuie să existe identitate de cauză, ori cu înscrisurile depuse reclamanții fac dovada dreptului de proprietate asupra unei cote indivize de ½ asupra terenului în suprafață de 6 ha 300 mp.
Față de excepțiile invocate instanța va analiza cu prioritate excepția invocată de părâtul Stanică S. respectiv cea de necompetența materială a Tribunalului D.,urmănd ca celelalte excepții să primească rezolvare în funcție de soluția dată.
În,speță față de starea de fapt descrisă în acțiune,raportat la înscrisul depus la fila 3(înregistrat sub nr._/14.06.2013),instanța va aprecia că natura juridică a acțiunii reclamanților este dată de o acțiune evaluabilă în bani sub plafonul de 200.000,a cărei competență de soluționare revine judecătoriei așa cum statuează dispozițiile art.94 pct.1 lit.j c.p.civilă.
Potrivit prevederilor ari. 8 din Legea nr. 554/2004, potrivit căruia "(1) Persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1)lit. h), poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate și, eventual, reparații pentru daune morale. De asemenea, se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri, precum și prin refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim".
Conform dispozițiilor art. 18 - Soluțiile pe care le poate da instanța - alin. (1) din acelașii act normativ "(1) Instanța, soluționând cererea la care se referă art. 8 alin. (1), poate, după caz, să anuleze, în tot sau în parte, actul administrativ, să oblige autoritatea publică să emită un act administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze o anumită operațiune administrativă.
Or,din conținutul înscrisului depus la fila 3 nu se poate reține că reclamanții s-ar fi adresat cu o cerere de acordare a sprijinului financiar-subvenții pentru terenul agricol și au fost refuzați de autoritatea îndreptățită,fapt de natură să facă incidente dispozițiile din materia contenciosului administrativ arătate mai sus.
Ceea ce solicită reclamanții reprezintă obligarea pârăților la restituirea unor sume de bani ce presupun aceștia că ar fi fost acordate părâților persoane fizice de către Agenția de Plați si Intervenție pentru Agricultura - Centrul Județean D. ( A.P.I.A. D.,acțiune ce atrage competența judecătoriei,în speță a Jud.C..
Ca urmare a admiterii excepției analizate mai sus,celelalte excepții nu se mai impun a fi analizate în fața acestei instanțe(Tribunal)
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția necompetenței materiale a Tribunalului D. - Secția contencios-administrativ.
Declină competența de soluționare a acțiunii formulată de reclamanții B. M.-O. domiciliat în .. 38, jud. D. și D. D.-M. domiciliată în ., . nr. 315, jud. D. în contradictoriu cu pârâții A.P.I.A - Centrul Județean D. cu sediul în C., .. 22, jud. D., D. P. domiciliat în Comuna Apele Vii, . S. S. domiciliat în Comuna Apele Vii, . ca obiect pretenții, în favoarea Judecătorieii C..
Fără cale de atac .
Pronunțată în ședința publică de la 28 Martie 2014.
Președinte, D. L. G. | ||
Grefier, A. F. |
Red. 2 ex/03.04.2014
DLG/AF
ROMÂNIA (INSTANȚA) TRIBUNALUL D. Sediul. SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL | |
Telefon 0251-_ Fax 0251-_ Email _ Emisă la 01 Aprilie 2014 | Dosar nr. _ Reclamant B. M.-O., D. D.-M. Pârât AGENȚIA DE PLĂȚI ȘI INTERVENȚIE PENTRU AGRICULTURĂ-CENTRUL JUDEȚEAN D., S. S., D. P. |
Către
JUDECĂTORIA C.
În conformitate cu dispozițiile Sentinței civile nr. 1279 pronunțate la data de 28.03.2014 potrivit căreia s-a dispus declinarea competenței de soluționare a prezentei cauze privind pe reclamanții B. M.-O. și D. D.-M. și pârâții AGENȚIA DE PLĂȚI ȘI INTERVENȚIE PENTRU AGRICULTURĂ-CENTRUL JUDEȚEAN D., S. S., D. P. în favoarea dumneavoastră, vă înaintăm alăturat dosarul nr._, cusut și numerotat, conținând ........ file ( compus din ....... volume).
Vă mulțumim pentru colaborare,
PREȘEDINTEGREFIER
D. L. G. A. F.
| ← Pretentii. Sentința nr. 3457/2014. Tribunalul DOLJ | Obligaţia de a face. Sentința nr. 2289/2014. Tribunalul DOLJ → |
|---|








