Obligaţia de a face. Sentința nr. 2929/2014. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2929/2014 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 16-10-2014 în dosarul nr. 6626/63/2013*
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA Nr. 2929/2014
Ședința publică de la 16 Octombrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. D. I.
Grefier C. P.
Pe rol judecarea cauzei C. administrativ și fiscal privind pe reclamantele D. V. M. și L. J. și pe pârâtul C. NAȚIONALĂ PENTRU COMPENSAREA IMOBILELOR, având ca obiect obligația de a face - REJUDECARE.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns av. B. A. D. pentru reclamante, lipsind pârâtul.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier,
Av. B. A. D. pentru reclamante depune la dosar concluzii scrise și a învederat că a observat răspunsul, după care
Nemaifiind alte cereri de formulat și probe de administrat, constatându-se dosarul în stare de judecată s-a acordat cuvântul asupra excepției privind prematuritatea cererii și pe fond.
Av. B. A. D. pentru reclamante a solicitat respingerea excepției și pe fond admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată, conform concluziilor scrise depuse la dosar. Solicită obligarea pârâtului și la cheltuieli de judecată.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față, deliberând, constată următoarele:
Prin Sentința nr. 8730 din data de 28 noiembrie 2013, pronunțată de Tribunalul D., în dosarul nr._, s-a respins acțiunea formulată de reclamantele D. V. M., și L. J., în contradictoriu cu pârâtul C. NAȚIONALĂ PENTRU COMPENSAREA IMOBILELOR.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că prin cererea astfel cum a fost modificată la 12 iunie 2013, reclamatul a solicitat obligarea pârâtei C. Națională pentru Compensarea Imobilelor (CNCI) la emiterea deciziei de acordare a titlului de despăgubire.
Modificarea acțiunii a avut în vedere . legii 165/2013, la data de 20 mai 2013.
Analizând cu prioritate excepția invocată, instanța reține că pârâta C. Națională pentru Compensarea Imobilelor, legal citată, a invocat, prin întâmpinare și notele de ședință din 24.05.2013, excepția prematurității cererii de chemare în judecată..
Referitor la excepția prematurității, instanța o apreciază întemeiată pentru următoarele argumente:
În primul rând se impune a fi menționat faptul că prezentului litigiu îi sunt aplicabile prevederile legii 165/2013, în considerarea dispozițiilor art. 4 potrivit cu care: "Dispozițiile prezentei legi se aplică cererilor formulate și depuse, în termen legal, la entitățile învestite de lege, nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor, precum și cauzelor aflate pe rolul Curții Europene a Drepturilor Omului suspendate în temeiul Hotărârii-pilot din 12 octombrie 2010, pronunțată în Cauza M. A. și alții împotriva României, la data intrării în vigoare a prezentei legi".
În consecință, sunt aplicabile prevederile art. 34 alin. 1 din aceeași lege potrivit cu care dosarele înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor vor fi soluționate în termen de 60 de luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, cu excepția dosarelor de fond funciar, care vor fi soluționate în termen de 36 de luni.
Așadar, C. are la dispoziție un termen de 60 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi pentru soluționarea acestuia.
Or, obligația de soluționare a dosarului (care presupune analizarea, evaluarea, invalidarea sau invalidarea dispoziției emise urmată de emiterea deciziei de compensare) incumbă Comisiei doar după transmiterea dosarului de către Primării, așa cum reiese foarte clar din dispozițiile art. 21 din legea 165/2013:
(1) În vederea acordării de măsuri compensatorii pentru imobilele care nu pot fi restituite în natură, entitățile învestite de lege transmit Secretariatului Comisiei Naționale deciziile care conțin propunerea de acordare de măsuri compensatorii, întreaga documentație care a stat la baza emiterii acestora și documentele care atestă situația juridică a imobilului obiect al restituirii la momentul emiterii deciziei, inclusiv orice înscrisuri cu privire la construcții demolate.
(2) Deciziile entităților învestite de lege vor fi însoțite de înscrisuri care atestă imposibilitatea atribuirii în compensare totală sau parțială a unor alte imobile/bunuri/servicii disponibile deținute de entitatea învestită de lege.
(3) Dispozițiile autorităților administrației publice locale emise potrivit Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se transmit Secretariatului Comisiei Naționale după exercitarea controlului de legalitate de către prefect. Dispozițiile art. 11 alin. (1) și (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, rămân aplicabile.
(5) Secretariatul Comisiei Naționale, în baza documentelor transmise, procedează la verificarea dosarelor din punctul de vedere al existenței dreptului persoanei care se consideră îndreptățită la măsuri reparatorii. Pentru clarificarea aspectelor din dosar, Secretariatul Comisiei Naționale poate solicita documente în completare entităților învestite de lege, titularilor dosarelor și oricăror altor instituții care ar putea deține documente relevante.
(6) Evaluarea imobilului ce face obiectul deciziei se face prin aplicarea grilei notariale valabile la data intrării în vigoare a prezentei legi de către Secretariatul Comisiei Naționale și se exprimă în puncte. Un punct are valoarea de un leu.
(7) Numărul de puncte se stabilește după scăderea valorii actualizate a despăgubirilor încasate pentru imobilul evaluat conform alin. (6).
(8) Ulterior verificării și evaluării, la propunerea Secretariatului Comisiei Naționale, C. Națională validează sau invalidează decizia entității învestite de lege și, după caz, aprobă punctajul stabilit potrivit alin. (7).
(9) În cazul validării deciziei entității învestite de lege, C. Națională emite decizia de compensare prin puncte a imobilului preluat în mod abuziv.
Așadar C. are la dispoziție un termen de 60 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi pentru soluționarea acestuia, și numai după împlinirea acestui termen persoana îndreptățită poate solicita obligarea Comisiei la îndeplinirea atribuțiilor legale.
În consecință, cererea reclamantului este prematură în condițiile în care, legea instituie un termen pentru soluționare.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamantele D. V. M., L. J., criticând-o ca netemeinică și nelegală.
În motivarea recursului reclamanții au arătat că hotărârea instanței de fond este nelegală, întrucât instanța de fond nu s-a pronunțat pe fondul cauzei, pronunțându-se pe excepția prematurității introducerii acestei cereri, încălcând dispozițiile art. 6 din CEDO, art. 15 alin. 2 din Constituția României, art. 4 și 6 alin. 1 Cod civil.
Instanța de fond prin soluția dispusă a interpretat greșit actul dedus judecății, a schimbat natura și înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia pronunțând o hotărâre cu încălcarea legii - art. 304 pct. 9 din C.pr.civ.
Soluționând cauza fără a intra in judecata fondului pune în imposibilitate instanța de control judiciar respectiv Curtea de Apel C. de a realiza controlul judiciar asupra sentinței astfel pronunțate, încalcă dispozițiile art. 6 CEDO, și ne prejudiciază în mod evident prin lipsirea unicei căi de atac și anume aceea a recursului.
În speță au fost încălcate dispozițiile art. 261 alin 1 din C.pr.civ., care prevăd expres elementele pe care trebuie să le cuprindă orice hotărâre judecătorească, în acest sens alin 5 se referă la obligativitatea arătării motivelor de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum și a celor pentru care s-au înlăturai cererile părților.
Motivarea clară, convingătoare și pertinentă a hotărârii constituie o garanție pentru părțile din proces pentru a se evita arbitrariul judecătoresc, fiind de altfel și singurul mijloc prin care se dă posibilitatea exercitării controlului judiciar.
În cauză nu a fost analizată cererea noastră, astfel încât ne-au fost încălcate drepturile cu privire la un proces echitabil, drepturi prevăzute de art. 6 din CEDO și art. 21 alin 3 din Constituția României, motiv pentru care solicităm ca Tribunalul în rejudecare să analizeze și să răspundă argumentat la fiecare motiv formulat de către noi în cerere.
Respingând cererea în baza acestei excepții, nu a analizat fondul și a încălcat accesul liber Ia justiție care este consacrat, ca drept cetățenesc fundamental, atât prin art. 6 pct. l din .Convenție, cât și prin art. 21 din Constituția României, prin art. 10 din Declarația universală a drepturilor omului, precum și prin art. 14 pct. l din Pactul internațional cu privire la Septurile civile și politice.
Căile procedurale trebuie să asigure persoanelor interesate accesul la o instanță de judecată, căreia, prin lege, i s-a stabilit competența de a hotărî în materie civilă sau penală.
Acest mod de reglementare al dreptului de acces la justiție este în concordanță cu abordarea europeană a aceluiași concept, căci, în accepțiunea Convenției, exercitarea dreptului de acces la justiție presupune tocmai asigurarea accesului oricărei persoane la un tribunal instituit de lege, adică garantarea unei proceduri judiciare în fața căreia să se poată realiza, efectiv, acest drept.
În cauză deși acest drept este garantat instanța de fond prin dispozițiile date în mod nejustificat nu ne-a permis realizarea efectivă a acestui drept, fiind în această situație imperios necesar administrarea de probe pentru ca instanța superioară să poată realiza controlul judiciar.
Instanța în mod greșit și cu totul nelegal a dispus admiterea acestei excepții deși cererea de chemare în judecată a fost formulată înainte de apariția Legii nr. 165/2013.
Aplicabilitatea acestei legi pentru cauzele care se afla deja pe rolul instanțelor de judecată, reprezintă o încălcare flagrantă a principiului neretroactivității legii, motiv pentru care solicită să se constate că interpretările instanței sunt excesive și nesusținute nici de legea internă și nici comunitară, deoarece:
Principiul neretroactivității legii așa cum este definit in Art. 15 alin.(2) din Constituția .ei, respectiv in cuprinsul Art. 6 alin.(l) Cod Civil, prevede faptul ca „legea dispune numai viitor; ea nu are putere retroactiva".
Încălcarea acestui principiu într-o eventuala lege civila (ordinara sau organică) . normativ ce ar dispune ca acea lege sau acel act normativ s-ar aplica retroactiv înfrânge cel mai important principiu consacrat legii civile.
Prin principiul neretroactivității legii civile se înțelege regula juridică potrivit căreia o lege civilă se aplică numai situațiilor care se ivesc în practică după ., iar nu și situațiilor anterioare.
Potrivit art. 223 din Legea nr. 71/2011, procesele și cererile în materie civilă sau comercială în curs de soluționare la data intrării în vigoare a Codului civil, se soluționează de către instanțele legal învestite, în conformitate cu dispozițiile legale, materiale și procedurale în vigoare la data când aceste procese au fost pornite.
Faptul că în luna mai 2013 a intrat în vigoare Legea nr. 165/2013 care stabilește la art. 33 noi termene pentru entitățile prevăzute de lege cu obligația de a soluționa cererile potrivit legii HO/2001, nu este de natură a "bloca" judecarea cererii de chemare în judecată promovată sub imperiul vechii legi-în vigoare și în prezent, ci d ar de a stabili noi coordonate în procedura de acordare a măsurilor reparatorii, prin raportare la modalitățile prevăzute de noua lege.
Dispozițiile de mai sus, contravin dispozițiilor art. 16 alin 1 și 2 din Constituție, privind egalitatea în drepturi, potrivit cărora toți cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări, precum și dispozițiile art. 4 alin 2 din Constituția României, potrivit căruia, România este patria comună indivizibilă a tuturor penilor ei, fără deosebire de rasă, naționalitate, de origine etnică, de limbă, de religie, de sex, de opinie, de apartenență politică, de avere sau origine socială.
Dispozițiile art. 4 și 33-35 din Legea nr. 165/2013, prin conținutul lor nu conferă drepturi egale, pentru toate persoanele care au formulat cereri potrivit Legii nr. 10/2001 republicată cu modificările și completările ulterioare, creând inegalități majore între persoanele care au depus cereri la entitățile învestite de lege aflate în diverse localități sau părți din teritoriul acestei țări.
În aceste condiții, destinatarii Legii nr. 10/2001, modificată și completată, nu se bucură de drepturi egale, fiind discriminați pe baza situațiilor prezentate de gradul de încărcare și de numărul cererilor rămase nesoluționate, a autorităților publice învestite cu soluționarea acestor cereri.
Funcțiile justiției de interpreta și aplica legile la cazuri concrete, de a judeca și de a aplica sancțiuni, de a face dreptate, sunt asigurate de regulile de desfășurare a activității de judecată.
Bazat pe principiul constituțional, potrivit căruia, oricine are acces la justiție, pentru apărarea oricărui drept sau liberate, a cărui interes legitim fără deosebire, dacă acesta decurge din Constituție, sau alte legi, accesul la justiție este un drept fundamental, garantat și de dispozițiile art. l 3 și 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Prin alin. 2 al art. 21 din Constituția României, se instituie garanția respectării dreptului de acces la justiție în sensul că nici o lege nu poate îngrădi acest drept.
Însă, art. 33-35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau echivalent al imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist, prin conținutul lor aduc atingere dreptului de acces la justiție, exercitarea lui fiind interzisă în perioadele pe care le stabilește.
Eficacitatea dreptului de acces la justiție și termenul rezonabil de soluționare al cererilor formulate în condițiile Legii nr. 10/2001, la care se referă art. 6 alin 1 din Convenția Europeană a drepturilor Omului, este încălcat cu evidență de. art. 33-35 din legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist din România, în condițiile în care accesul la justiție este permis, abia după 6 luni de la expirarea termenelor de 12,24, 36 luni, care încep să curgă de la data de 1 ianuarie 2014.
Prin urmare dacă veți considera că nu se impune casarea cu trimitere solicităm față de toate argumentele anterioare să admiteți recursul să modificați in tot sentința civilă nr. 8730 din 28 noiembrie 2013, iar față de toate argumentele arătate anterior să respingeți excepția prematurității introducerii cererii, iar pe fond să admiteți cererea, să dispuneți obligarea pârâtei la emiterea și comunicarea deciziei privind despăgubire, pentru imobilul notificat sub nr. 2316/N/2001, situat în C., . Regele F., județul D., imobil imposibil de restituit în natură, pentru care Primăria C. a emis dispoziția nr._/05.07.2005. Conform documentelor din dosar, Primăria C. a emis pe numele subsemnatelor dispoziția nr._ la data de 05.07.2005, pentru imobilul notificat sub nr. 2316/N/2001, situat în . Regele F., județul D..
Dispoziția nr._ din 05.07.2005 este definitivă potrivit punctelor 16.7 și 16.9 din Normele de Aplicare ale Titlului 7 privind regimul stabilirii plății despăgubirilor pentru imobilele conform legii 10/2001 cu modificările ulterioare.
Dosarul a fost înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor sub nr._/CC, actualmente subrogându-se în drepturile și obligațiile acesteia C. Națională pentru Compensarea Imobilelor.
Potrivit dispozițiilor cuprinse în art. 13, alin 1 din Titlul VII din legea 247/2005 pentru analizarea și stabilirea cuantumului final al despăgubirilor ce se acordă prin această lege, C. Centrală avea obligația sa dispună întocmirea raportului de evaluare și de emitere a deciziei reprezentând titlul de despăgubire.
În concluzie, solicităm admiterea recursului, modificarea sentinței anterior arătate, iar pe fond admiterea acțiunii, să obligați intimata să emită decizia privind titlul de despăgubire, pentru imobilul preluat abuziv de Stat, notificat sub nr. 2316/N/2001, situat în C., . F., județul D., imobil imposibil de restituit în natură, așa cum rezultă din Dispoziția nr. l 1198/05.07.2005 emisă de Primarul Municipiului C..
Examinând recursul prin prisma motivelor invocate, a dispozițiilor legale incidente și sub toate aspectele conform art. 304 ind 1 C. pr. civ. Curtea a constatat următoarele:
La data de 11.02.2013 a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel C. cererea de chemare în judecată formulată de către reclamante în contradictoriu cu pârâta C. Centrală pentru stabilirea despăgubirilor având ca obiect obligarea instituției pârâte la emiterea Titlului de despăgubire potrivit dispozițiilor din Titlul VII din legea nr. 247/2005.
Prin Notele de ședință depuse la data de 12 09 2013 C. Naționala pentru Compensarea Imobilelor, conceptată în cauză ca urmare a reorganizării prin legea nr. 165/2013 publicată în M.O. la data de 17.05.2013, a invocat aplicabilitatea noului cadru legislativ precum și excepția prematurității cererii de chemare în judecată.
Soluția asupra excepției nu este fondată.
Excepția prematurității cererii de chemare în judecată, reprezintă o excepție de procedură, peremtorie ce implică o analiză a datei la care s-a născut dreptul pretins de către reclamanta raportat însă la data cererii de chemare în judecată .
În acest sens cererea de chemare în judecată este formulată la data de 11.02.2013, în temeiul dispozițiilor Titlului nr. VII din legea nr. 247/2005. Raportat la acest temei de drept, nu se poate reține că dreptul afirmat de reclamanți, din punct de vedere formal, nu s-a născut, în contextul de fapt în care Hotărârea Comisiei Județene pentru aplicare legii nr. 247/2005 nr. 625/2007 a validat dosarul de despăgubiri pentru reclamante și întreg dosarul fost transmis și se află pe rolul instituției pârâte sub nr._/CC
Este adevărat, cum corect a reținut și instanța de fond, că noul cadru legislativ, respectiv legea nr. 164/2013 este aplicabil cauzei pendinte în considerarea dispozițiilor art. 4, însă aplicabilitatea disp. art. 34 alin. 1 din lege nu și găsește rațiunea în cazul dosarelor vechi înregistrate deja pe rolul instituției la data intrării în vigoare a legii, și față de care s-au parcurs una sau mai multe etape procedurale în consens cu dispozițiile legii 247/2005 .
Astfel, Curtea remarcă că art. 34 este cuprins în cap IV din lege intitulat ,,Măsuri de urgentare a soluționării cererilor de retrocedare ,,Capitolul descrie cronologic etapele procedurale cu privire la cererile de retrocedare ce se formulează sub imperiul noii legi, astfel încât disp. art. 34 nu poate avea rolul de a proroga, de a amâna dreptul de a solicita soluționarea cererilor vechi, ci are tocmai rolul de a urgenta soluționarea cererilor ce se înregistrează la Secretariatul Comisiei Naționale pentru Compensare.
Incidența noului cadru legislativ în cauzele pendinte presupune însă aplicabilitatea disp. art. 41 alin. 1 coroborat cu alin. 3 din lege, cuprinse în Capitolul ,,Dispoziții tranzitorii ,,care permit Comisiei să emită Titluri de despăgubire în procedura veche, specifică legii 247/2005, în măsura în care este vorba de un ,,dosar aprobat,, în sensul art. 41 alin. 1 din legea nr. 165/2005.
În concluzie, procedând astfel, instanța de fond, nu a trecut la cercetarea fondului cauzei, astfel încât în temeiul disp. art. 312 alin 5 C pr. civilă se impune admiterea recursului, casarea sentinței cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceiași instanță de fond.
Cu ocazia rejudecării, instanța de fond este datoare a cerceta, raportat la probele administrate, dacă în cauză este vorba de un dosar aprobat sau nu în sensul legii, prin analiza stadiului dosarului, a etapelor procedurale parcurse, a apărărilor invocate de pârât în justificarea tergiversării soluționării, a perioadei rezonabile sau nu ce s-a scurs de la înregistrarea dosarului, a cauzelor eventualei desesizări prin adresa nr._/CC/22.02.2013 prin care se solicită completări, a relevanței documentelor solicitate în completare și a aspectelor legate de completarea la acest moment dosarului în sensul solicitat.
Se vor analiza apărărilor părților, incidența anumitor impedimente legale în emiterea Titlului de despăgubire precum și respectarea termenului rezonabil și a dreptului la un proces echitabil ocrotit de art. 6 din CEDO și Actul Fundamental și se vor administra probatoriile a căror necesitate va reieși din dezbateri.
Primind cauza spre rejudecare, a fost înregistrată sub nr._ și s-a dispus citarea părților.
Pârâtul C. NAȚIONALĂ PENTRU COMPENSAREA IMOBILELOR a formulat întâmpinare, reiterând excepția prematurității cererii de chemare în judecată și motivele invocate în primul stadiul procesual.
Analizând întregul material probator administrat în cauză, instanța reține că reclamanții au solicitat, prin cererea astfel cum a fost precizată, obligarea pârâtei CNCI la întocmirea documentației și emiterea Deciziei de compensare, în temeiul art.17 din legea 165/2013.
În fapt, se reține că prin dispoziția nr._/05.07.2005 emisă de primarul municipiului C. a fost acordarea de măsuri reparatorii reclamantelor pentru, imposibil de restituit în natură situat pe .>
Dosarul de despăgubire a fost înregistrat la CNCI sub nr._/CC în 2006.
Analizând cu prioritate excepția de prematuritate, pârâta a invocat termenul instituit de art.33 din legea 165/2013.
Însă, Curtea Constituțională a statuat, prin decizia nr.88/27.02.2014, că dispozițiile art.4 teza II din legea 165/2013 sunt constituționale în măsura în care termenele prevăzute de art.33 nu se aplică și cauzelor aflate pe rolul instanțelor la data intrării în vigoare a legii.
Ca atare, față de caracterul obligatoriu al deciziei pronunțate de Curtea Constituțională, constatând aplicabilitatea sa în prezenta cauză, instanța constată că excepția prematurității este neîntemeiată, în raport de temeiul juridic invocat.
Pe fondul cauzei, instanța reține că reclamantele se plâng, în esență, de tergiversarea emiterii deciziei de despăgubire, invocând art.6 din jurisprudența CEDO din perspectiva dreptului la soluționarea cauzei într-un termen rezonabil, arătând că lipsa unei prevederi legale interne a unui termen, îi îndreptățește la valorificarea dreptului pe calea prezentului demers judiciar în sensul constatării refuzului de soluționare a cererii de emitere a dispoziției de despagubire și a caracterului său nejustificat.
Referitor la încălcarea prevederilor art. 6 al Convenției, motivat de faptul că Legea nr. 247/2005 nu prevede un termen limită pentru finalizarea acestei proceduri, instanta reține că în hotărârea-pilot pronunțată în Cauza M. A. și alții împotriva României, C.E.D.O. a reamintit că "statului pârât trebuie să i se lase o marjă largă de apreciere pentru a alege măsurile destinate să garanteze respectarea drepturilor patrimoniale sau să reglementeze raporturile de proprietate din țară și pentru punerea lor în aplicare" și că "punerea în balanță a drepturilor în cauză și a câștigurilor și pierderilor diferitelor persoane afectate de procesul de transformare a economiei și a sistemului juridic al statului constituie un exercițiu de o dificultate deosebită, presupunând intervenția diverselor autorități interne" (paragraful 233).
Însă, în hotărârea pilot nu s-a constatat o încălcare a acestor drepturi, ci s-a stabilit în sarcina statului român obligația de a pune la punct, într-un termen determinat, un mecanism care să garanteze protecția efectivă a drepturilor enunțate de art. 6 paragraful 1 din Convenție și art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție, conform principiilor consacrate de Convenție
Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în hotărârea pilot, nu a constatat că soluțiile legislative adoptate sunt inadecvate, ci doar faptul că Fondul "Proprietatea", instituit prin Legea nr. 247/2005, nu este funcțional".
De altfel, aceeași concluzie se desprinde și din considerentele deciziei nr.27/2011 (RIL) pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în sensul că verificarea de convenționalitate a sistemului național existent de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent a fost deja realizată de C.E.D.O. în hotărârea-pilot pronunțată în Cauza M. A. și alții împotriva României, ocazie cu care nu s-a constatat o încălcare a acestor drepturi, ci s-a stabilit în sarcina statului român obligația de a pune la punct, într-un termen determinat, un mecanism care să garanteze protecția efectivă a drepturilor enunțate de art. 6 paragraful 1 din Convenție și art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție, conform principiilor consacrate de Convenție.
O astfel de lege a fost adoptată în prezent, Legea nr. 165/2013 - privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România.
Prezentului litigiu îi sunt aplicabile prevederile legii 165/2013, dispoziții care instituie atribuțiile Comisiei și procedura de parcurs în soluționarea dosarelor de despăgubire.
Potrivit acestui act normativ, "în vederea finalizării procesului de restituire în natură sau, după caz, în echivalent a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist, se constituie C. Națională pentru Compensarea Imobilelor";
" În îndeplinirea atribuțiilor sale, C. Națională emite decizii sub semnătura președintelui acesteia".
"În vederea acordării de măsuri compensatorii pentru imobilele care nu pot fi restituite în natură, entitățile învestite de lege transmit Secretariatului Comisiei Naționale deciziile care conțin propunerea de acordare de măsuri compensatorii, întreaga documentație care a stat la baza emiterii acestora și documentele care atestă situația juridică a imobilului obiect al restituirii la momentul emiterii deciziei, inclusiv orice înscrisuri cu privire la construcții demolate. (5) Secretariatul Comisiei Naționale, în baza documentelor transmise, procedează la verificarea dosarelor din punctul de vedere al existenței dreptului persoanei care se consideră îndreptățită la măsuri reparatorii. Pentru clarificarea aspectelor din dosar, Secretariatul Comisiei Naționale poate solicita documente în completare entităților învestite de lege, titularilor dosarelor și oricăror altor instituții care ar putea deține documente relevante. (8) Ulterior verificării și evaluării, la propunerea Secretariatului Comisiei Naționale, C. Națională validează sau invalidează decizia entității învestite de lege și, după caz, aprobă punctajul stabilit potrivit alin. (7).(9) În cazul validării deciziei entității învestite de lege, C. Națională emite decizia de compensare prin puncte a imobilului preluat în mod abuziv".
Așadar, legea reglementează o procedură de soluționare a dosarului, procedură care presupune analizarea, verificarea și eventual completarea dosarului, validarea sau invalidarea dispoziției urmată de emiterea deciziei de compensare.
De asemenea, în ceea ce privește modalitatea de soluționare a dosarelor, se aplică un criteriu cronologic, astfel cum a fost stabilit prin Decizia nr._/2012 a Comisiei Centrale, condiționată și de expirarea perioadei se suspendare prevăzută de O.U.G. 4/2012, aprobată prin Legea nr. 117/2012.
Se constată că, în ceea ce privește soluționarea dosarului reclamantelor, au fost parcurse mai multe etape, astfel: dosarul a fost transmis către Comisie, a fost verificat din punctul de vedere al existenței dreptului persoanei îndreptățite și s-a solicitat, pentru clarificare, completarea dosarului cu anumite înscrisuri, prin adresele nr._/CC/22.02.2013, și din 27.08.2013 iar prin adresa nr._/CC/28.01.2014 s-au solicitat înscrisuri referitoare la copie a borderoului privind încasarea despăgubirilor, destinația întregii suprafețe de teren la data preluării abuzive, suprafața aferentă fiecărei destinații în parte, copii ale rolurilor unice din perioada 1942-1960, certificat de moștenitor /negație de pe urma lui C. E..
Pe de altă parte, instanța constată că, deși dosarul a fost înregistrat în august 2006, o perioadă lungă de timp emiterea deciziei de despăgubire a fost suspendată succesiv prin OUG 4/2012 și Legea 117/2012, până la 15.05.2013;
În raport de aceste constatări, instanța apreciază că nu se poate imputa pârâtei tergiversarea soluționării dosarului, atâta vreme cât dosarul nu este complet iar procedura a fost prin lege suspendată timp de un an.
Revine Comisiei Naționale, în exercitarea atribuțiilor sale, obligația de a proceda la verificarea dosarelor din punctul de vedere al existenței dreptului persoanei care se consideră îndreptățită la măsuri reparatorii; de a solicita documente în completare entităților învestite de lege, titularilor dosarelor și oricăror altor instituții care ar putea deține documente relevante; de a valida sau invalida deciziile ce conțin propunerea de acordare a măsurilor compensatorii, la expirarea termenului acordat pentru completarea dosarului.
Instanța nu se poate substitui Comisiei în exercitarea acestor atribuții.
Abia după validarea propunerii de acordare a măsurilor reparatorii, reclamanții se pot prevala de un drept la despăgubiri care să îndreptățească la emiterea unei decizii de compensare.
Această concluzie reiese tocmai din faptul că legea nr. 165/2013 conferă Comisiei atribuții în privința verificării legalității stabilirii calității de persoană îndreptățită, aspect ce reiese din dispozițiile art. 17 alin.1 lit a care statuează că C. validează sau invalidează în tot sau în parte deciziile emise de entitățile învestite de lege, care conțin propunerea de acordare de măsuri compensatorii.
În raport de argumentele prezentate, Tribunalul va respinge ca neîntemeiată cererea reclamantelor, având ca obiect obligarea pârâtei CNCI la emiterea titlului de compensare, constatând că în prezenta cauză dosarul nu a urmat întreaga procedură impusă de legea 165/2013, procedură care prevede că dreptul la despăgubire se naște abia după validarea de către Comisie a dispoziției prin care se propune acordarea de despăgubiri, și că o decizie de validare nu a fost încă emisă, fiind necesară completarea dosarului care în prezent se află "în lucru la consilier".
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge acțiunea formulată de reclamantele D. V. M., domiciliată în C., Valea Roșie, .. 1, . și L. J., domiciliată în București, .. 10, .. 2, . în contradictoriu cu pârâtul C. NAȚIONALĂ PENTRU COMPENSAREA IMOBILELOR, cu sediul în București, Calea Floreasca, nr. 202, sector 1.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare, cererea urmând a fi depusă la Tribunalul D..
Pronunțată în ședința publică de la 16 Octombrie 2014.
Președinte, M. D. I. | ||
Grefier, C. P. |
Red. 5 ex
MI/C.P.
17.11.2014
| ← Obligaţia de a face. Sentința nr. 2082/2014. Tribunalul DOLJ | Pretentii. Sentința nr. 850/2014. Tribunalul DOLJ → |
|---|
